Importanta biologic

Glucidele alctuiesc cea mai mare cantitate a compuilor organici naturali. Numai celuloza singur
reprezint jumtate din combinaiile organice ale carbonului de pe pmnt.
Glucidele joac un rol multiplu si esenial n organismele vii. Celulele creierului sunt strict
dependente energetic de glucoza. Eritrocitele folosesc pentru nevoile lor energetice strict numai glucoza.
Ele alctuiesc cea mai important surs de energie necesar pentru meninerea proceselor vieii (1g
glucide elibereaz 4,5 calorii). Glucidele formeaz totodat principal substan de rezerv a plantelor
(amidonul) i a animalelor (glicogenul). Glucidelor le revine i funcia deosebit ca substane de susinere
(celuloza este principala substan de susinere din regnul vegetal, glicogenul pentru regnul animal).
Unele glucide posed i funcii specifice fiind componente structurale ale unor substane speciale
ca i acelea care determin grupele sangvine, care previn coagularea sngelui i care particip la reacii de
aprare ale organismului.
a) sursa de energie
b) substane de rezerva (la plante amidonul, la animale glicogenul)
c) rol de susinere (celuloza pentru regnul vegetal, glicogenul pentru regnul animal)
d) componente structurale ale unor substane cu rol in aprarea organismului.

Definiie
Glucidele sau zaharurile sunt compui polihidroxicarbonilici si derivai ai acestora. Hidraii de
carbon au formula generala (CH2O)n dar compuii din aceasta clasa mai au in plus azot, sulf, fosfor.
Denumirea glucidelor deriv de la grecescul glicos = dulce.
Glucidele sunt combinaii organice care au in compozitia lor mai multe grupe OH si o grupare
carbonil: aldehidica - C =O
\H
cetonica >C= O

Clasificarea glucidelor:

Glucidel

O OZI

aldoze cetoze holozide Heterozide

(glicozide)

oligozide Poliozide
trioze (poliglucide
tetroze )
pentoze Diglucide
hexoze triglucide
heptoze tetraglucide
etc. etc.

1
 Dupa nr. de unitati monozaharidice glucidele se pot clasifica astfel:
Monozaharide zaharurile simple, contin o singura unitate
polihidroxicarbonilica (deci sunt
nehidrolizabile) . Ex. glucoza, fructoza, riboza.

Oligozaharidele contin un numar relativ mic de unitati

monozaharidice (intre doua si zece)
legate covalent. Ex. zaharoza, lactoza, maltoza(se gsesc in esuturile
vegetale si animale)
Polizaharidele conin un numr mare de uniti
monozaharidice (de ordinul sutelor sau
miilor). Ex. amidon, celuloza si glicogenul in regnul animal.

MONOZAHARIDELE
Conin o singura unitate polihidroxicarbonilic, ele nu pot fi hidrolizate pentru a fi aduse intr-o
forma mai simpla.
Dupa numrul atomilor de carbon din molecula, monozaharidele pot fi clasificate n: trioze,
tetroze, pentoze, hexoze, heptoze, octoze.
Cele mai importante si mai ambundente sunt: hexozele - glucoza, fructoza, galactoza si pentozele-
riboza.
CHO CHO H2C OH
H C OH H C OH C O
HO C H HO C H HO C H
H C OH HO C H H C OH
H C OH H C OH H C OH
H2C OH H2C OH H2 C OH
D-Glucoza D-Galactoza D-Fructoza
Monozaharidele pot avea atat forma liniara dar si ciclica.
Monozaharidele a cror structura conin 5 atomi s.n. furanozice,
iar cele cu cicluri de 6 atomi s.n. piranozice (acestea sunt mai
stabile in soluie decat cele furanozice).

Proprietati fizice

Sunt substane organice cu gust dulceag, cristaline, incolore

uor solubile in apa, greu solubile in alcool, insolubile in eter si
cloroform.
Sunt substane optic active ca urmare a prezentei atomilor
de C asimetrici, rotesc planul luminii polarizate spre dreapta sau

2
stanga dextro-, levo- stereoizomeri. Aceasta proprietate sta la baza determinarii prin metoda
polarimetrica a monozaharidelor.
Cele mai raspandite si importante din punct de verdere biologic sunt monozaharidele forma D.
Proprietati chimice
Vom mentiona doar pe cele semnificative transformrilor biologice:
1. reducerea monozaharidelor cand se formeaza polialcooli prin fixarea hidrogenului la
gr.carbonilica. In diabetul zaharat se formeaz mari cantitati de sorbitol, prin excelenta in retina,
ceea ce contribuie la instalarea retinopatiei diabetice.
2. oxidarea monozaharidelor la gr. carbonil >C=O cnd se obin acizi aldonici
la gr. alcool primar cnd se obin acizi uronici
3. condensarea cu compusi continand grupari amino da natere la compusi de tip baza Schiff.
Gradul de glicozilare a unor proteine cum ar fi hemoglobina, constituie un test de apreciere a
cantitatii de glucoza din snge. Alterarea prin glicozilare a unor proteine in diabetul zaharat este
incriminata in nefropatie, retinopatie diabetica.
4. esterificarea cu acid fosforic (H3PO4) etapa importanta in metabolizarea lor.
5. formarea glicozidelor esterificarea cu compui care conin o gr. OH . importante din punct
de vedere medical sunt glicozidele cardiotonice care se administreaz in insuficienta cardiaca. Ele
scad frecventa si cresc intensitatea btilor inimii.

OLIGOZAHARIDELE

Sunt compui glucidici care se formeaza prin condensarea a doua sau mai multor monozaharide
(max. 10) . legtura stabilita intre monozaharide este de natura glicozidica.
Cele mai numeroase si mai importante sunt dizaharidele, dintre care : zaharoza in trestia de
zahar si sfecla (cu valoare nutritiva deosebita); lactoza in laptele mamiferelor, maltoza.

POLIZAHARIDELE

Sunt macromolecule formate dintr-un numr de monozaharide. Cele mai rspndite polizaharide
sunt: amidonul, celuloza, glicogenul.
Amidonul este cel mai rspndit in lumea vegetala, unde reprezint rezerva glucidica principala
(alctuit din amiloza si amilopectina).
hidroliza
AMIDON DEXTRINE MALTOZA GLUCOZA
amilaza

Glicogenul este echivalentul animal al amidonului vegetal, reprezentand forma de depozitare a

excesului de glucide. Are o masa moleculara foarte mare si o structura ramificata arborescenta. Rezerve
de glicogen se gsesc in muchi si in ficat.
Celuloza este cea mai rspndita substana din natura. Ea nu este metabolizata de organismele
superioare, neputnd fi degradata enzimatic la glucoza.

DIGESTIA SI ABSORBTIA GLUCIDELOR

Glucidele ne parvin din alimentaie sub forma de polizaharide (amidon, glicogen, celuloza),
dizaharide (lactoza, zaharoza) si monozaharide (glucoza, fructoza)intr-un raport ce variaz cu vrsta.
Digestia amidonului, zaharul cel mai bogat in dieta, ncepe prin aciunea amilazei salivare si
continua in intestinul subire sub aciunea amilazei pancreatice.
Pentru a putea fi absorbite poli si oligozaharidele, trebuie hidrolizate la monozaharidele
componente, singura forma absorbabila. Acest proces ncepe in cavitatea bucala sub aciunea amilazei
salivare si continua in intestinul subire, sub aciunea amilazei pancreatice. Aceste doua amilaze reuesc

3
hidroliza polizaharidelor pana la maltoza. Digestia dizaharidelor din alimentatie si a celor provenite din
hidroliza enzimatica a polizaharidelor se realizeaza in intestinul subtire sub actiunea dizaharidelor, enzime
cu specificitate pentru natura dizaharidului si a leg glicozidice.
Zaharoza 1 glucoza + 1 fructoza
Maltoza 2 glucoza
Lactoza 1 glucoza + 1 galactoza

Absorbia monozaharidelor, respectiv glucoza, fructoza, galactoza, manoza dar si a unor pentoze
se realizeaz prin sistemul port hepatic si implica 2 mecanisme: transport activ, contra gradientului de
concentratei si difuzie facilitata.
Prin fosforilarea monozaharidelor (la nivelul microvilozitatilor intestinale ) se obin esteri fosforici
care sunt absorbii de mucoasa intestinala. Aceti esteri dup ce strabat mucoasa intestinala, pun in
libertate H3PO4 sub actiunea unei fosfataze care poate fi refolosita. Procesul de fosforilare este stimulat de
prezenta vitaminelor B si C.
Dup absorbie, monozaharidele ajung la ficat prin vena porta unde iau calea anabolismului sau a
catabolismului. O parte din glucoza absorbita ramane in circulaie si menine nivelul constant al glicemiei
65 110 mg/dl.

Metabolizarea glucozei
Glucoza ndeplinete in organism roluri metabolice multiple, care o fac indispensabila:
- combustibil pentru esuturi
- furnizeaz o serie de compui importani cu ar fi:
pentoze utilizate in sinteza nucleotidelor si ac. nucleici
ac. uronici necesari pt detoxifierea unor compusi endogeni
glicerol si acetil-CoA necesar procesului de biosinteza a proteinelor
NADPH nicotinamid adenin dinucleotid fosfat necesar proceselor de biosinteza
reductiva.
Angajarea glucozei in una din diferitele cai metabolice va fi decisa de starea metabolica a
esutului respectiv.

Glicoliza
Este calea metabolica de oxidare a glucozei pana la piruvat, cu eliberare de energie metabolica.
Piruvatul rezultat din glicoliza, este oxidat in continuare pana la CO 2 prin parcurgerea ciclului Krebs in
condiiile in care esuturile dispun de O2, sau este redus la lactat, atunci cnd aportul de O2 este sczut.
Atunci cand in organism intra o cantitate insemnata de glucoza, aceasta va fi utilizata de toate
tesuturile pentru a obtine resursele energetice. Spre deosebire de alte organe in ficat glicoliza rep. o
modalitate metabolica de transformare a glucozei in trigliceride (lipide de rezerva). Tot ficatul utilizeaz
glucoza la obinerea fosfolipidelor, a colesterolului, a acizilor grai, compui lipidici, care vor fi exportai
spre esuturile extrahepatice sub forma de lipoproteine.

Glicogenoliza
Este procesul de transformare a glicogenului in glucoza. Glicogenul este forma de depozitare a
glucidelor in organism (in ficat si muschi) si la care se apeleaza in catabolism. Ficatul apeleaza la
depozitele de glicogen in scopul meninerii glicemiei, in timp ce muchii isi satisfac propriile nevoi de
glucoza.
Glicogenul este un polimer al glucozei, a carui degradare are loc prin ruperea leg. glicozidice
dintre moleculele de glucoza piranozice.

Glicogenogeneza
Este biosinteza glicogenului din glucoza. Cnd aportul de glucoza este crescut, organismul isi
asigura o rezerva glucidica sub forma de glicogen prin glicogenogeneza.
4
 Glicogenul hepatic constituie rezerva glucidica pentru intreg organismul spre deosebire de
glicogenul din celelalte organe care rep. o rezerva proprie. Cantitatea de glicogen din ficat rep 10 12%
din greutatea ficatului, in organism cantitatea totala de glicogen este de 300g.
Glicogenogeneza este un proces consumator de energie obinuta din catabolizarea glucozei.

Gluconeogeneza
Este procesul de sintetizare a glucozei din compui neglucidici. Cand apare nevoia de glucoza a
tesuturilor glucodependente are loc sinteza de glucoza din compusi neglucidici (aminoacizi, glicerol,
lactat). Procesul apare in conditile epuizarii de glicogen hepatic (in regim alimentar srac in glucide,
inaniie, efort prelungit).
Hormonii care conduc la gluconeogeneza sunt glucagonul si hormonii glucocorticoizi, iar cel care
inhiba procesul este in sulina.
Gluconeogeneza are loc in ficat, cortexul renal , creierul si muchiul au abilitatea de a efectua
gluconeogeneza, dar numai pentru nevoile proprii.

Glicemia si mecanisme de reglare ale acesteia

Glicemia reprezint concentraia glucozei in snge, V.N. = 0,65 1,10g%
Deoarece in organism glucoza se metabolizeaza atat prin anabolism cat si prin catabolism (functie
de necesitatile organismului) pentru a menine in echilibru caile metabolice de sinteza si degradare,
precum si o valoare constanta a glicemiei, intervin o serie de mecanisme de reglare.
Mecanismele de reglare a glicemiei, depind de sistemele neurohormonale carte coordoneaz
schimburile dintre glicogenul hepatic si cel din esuturi prin intermediul glucozei sanguine.
Hipoglicemia reprezint scderea glicemiei sub valorile normale, fiind de natura:
- fiziologica foame, inaniie
- patologica insuficienta hepatica, stari toxice datorate insulinei.
Hiperglicemia reprezint creterea glicemiei peste valorile normale, fiind de natura:
- fiziologica alimentaie bogata in glucide, stari emotive
- patologica pancreatita acuta, diabet zaharat, neoplasm pancreatic, substante toxice care
inhiba secreia de insulina.
Reglarea glicemiei are loc prin doua procese:
reglare enzimatica ce are loc la nivel celular prin:
- inductia si represia enzimelor
- conversia in forma activa a unei enzime inactive
- modificarea fata de substrat a activitatii enzimei.
reglarea hormonala a glicemiei care controleaza si reglarea enzimatica.

Mecanisme de reglare a glicemiei

a) prin aciune hipoglicemianta in stari de hiperglicemie cnd sunt stimulate sistemele care
intervin in micorarea cantitii de glucoza din snge.
Spre deosebire de membrana celulei hepatice care este permeabila pentru glucoza, celulele
extrahepatice nu sunt permeabile, factor important in reglarea ptrunderii glucozei in aceste esuturi.
Insulina actioneaza la nivelul unor reacii enzimatice care dirijeaz procese metabolice in sens
anabolic: sinteza de glicogen si trigliceride. Blocheaz pe cale enzimatica glicogenoliza si
gluconeogeneza; stimuleaz enzima care catalizeaz oxidarea piruvatului si evolutia acestuia in ciclul
Krebs si in sinteza grasimilor. Hormonul de cretere secretat de hipofiza are efect hiperglicemiant,
antagonist insulinei.
Contraciile musculare determina o scdere a glicemiei (prin consum de energie) care impune
oxidarea glucozei in ciclul Krebs si consum local de glucoza prin glicoliza. In diabet se recomanda
exerciiile fizice.
Eliminarea renala apare in cazul in care glicemia depaseste 1,8g% . in acest caz avem o
0

permeabilitate renala crescuta pentru glucoza, eliminarea se face prin urina vb. despre glicozurie renala
5
 b) prin actiune hiperglicemianta celulele nervoase fiind sensibile la strile hipoglicemice,
sunt incapabile sa utilizeze oxigenul, apar tulburri de contienta, coma chiar moarte. Cresterea glicemiei
se realizeaz: prin stimularea glicogenolizei musculare si hepatice, a gluconeogenezei.
Glicogenoliza este stimulata de 2 hormoni: adrenalina si glucagonul, care actioneaza asupra
sistemelor enzimatice ale procesului, iar gluconeogeneza este stimulata de 2 hormoni: glucagon si
glucocorticoizi.
Tulburarile metabolismului glucidelor apar ca efect al sistemelor de reglare ale organismului
sau a unor enzimopatii ereditare.
glicogenoze (boli de depunere a glicogenului) deficiente ereditare a sistemelor enzimatice de
degradare a glicogenului, antrenand astfel depunerea unor cantitati masive de glicogen.
galactozemia boala apare la sugari, determinnd dereglri in dezvoltarea creierului si la
opacifierea cristalinului. Este determinata de acumularea galactozei in snge, din lipsa enzimelor specifice
de transformare a galactozei in glucoza.

Diabetul zaharat
Este o maladie metabolica cronica, ce apare datorita insuficientei funcionale a pancreasului de a
produce insulina. Hiposecretia de insulina este in opozitie competitiva cu producerea de glucagon din
celulele pancreasului, rezultand o predominanta a procesului de glicogenoliza, proteoliza, lipoliza dar si a
gluconeogenezei care det. o cretere a concentratiei sanguine a glucozei, a acizilor grasi liberi si a corpilor
cetonici.
Glucoza s-a acumulat in sange prin hiperproductie hepatica sau renala, hipoutilizare periferica mai
ales la nivelul muchilor si a esutului adipos, unde aminoacizii nu pot ptrunde dect datorita prezentei
insulinei.
Simptomul iniial al diabetului este hiperglicemia urmata de glicozurie, apoi poliuria si ca o
consecina fireasca setea (necesitatea de a ingera o cantitate mai mare de apa). Eliminnd glucoza apare
senzaia de foame permanenta- polifagie- ingerarea unor cantitati mari de alimente.
In lipsa de insulina, diabetul progreseaza cand acizii grasi nu sunt ari pana la CO 2 si H2O, si se
acumuleaza in organism sub forma de corpi cetonici (acetona, acid acetilacetic) determinand o stare de
acidoza.
In urina se elimina acetoacetat si ac. B hidroxibutiric, aerul expirat are miros de acetona (care se
elimina prin plamani), apar fenomene de deshidratare.
In stadiu avansat al diabetului apare coma diabetica, tratamentul in aceasta situaie fiind
administrarea de urgenta a insulinei.

Diabetul renal apare datorita cresterii permeabilitatii tubilor renali pentru glucoza, determinand
cresterea glicozuriei fara cresterea glicemiei in sange.