Sunteți pe pagina 1din 379

CARTEA

AVVEI

VARSANUFIE

i

VARSANUFIE ŞI IOAN, SF., Cartea Avvei Varsanufie/ Sfinţii Varsanufie şi Ioan. trad. din lb. greacă de Isaac Dascălul Bucureşti : Predania, 2015. ISBN 978-606-8195-37-7

I. Isaac Dascălul (trad.)

SFIN Ţ II

VARSANUFIE

Ş I IOANN

CARTEA AVVEI VARSANUFIE

Trimiteri şi răspunsuri a doi Stareţi Duhovniceşti ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann.

Áá

Tălmăcită din limba ellinească de

ISAAC

DASCĂLUL

în Sfânta Mănăstire Neamţ, la anul dela Hristos

1787

şi tipărită acum întâia oară la anul dela Hristos

2015

i

Neam ţ , la anul dela Hristos 1787 ş i tip ă rit ă acum întâia

Bucure ş ti

NOT Ă ASUPRA EDI Ţ IEI

Textul tipărit aici este prima traducere integrală, rămasă inedită, a cunos- cutei culegeri de Scrisori aparţinând Stareţilor Varsanufie şi Ioan din Gaza (sec. VI). Traducerea a fost făcută la Mănăstirea Neamţ, în anul 1787, de către Isaac Dascălul, cunoscutul traducător din obştea Stareţului Paisie, şi a fost revizuită de către Dascălul Ilarion, aşa cum aflăm dintr’o însemnare de la sfârşitul Ma- nuscrisului BAR 3723:

„Tălmăcitu-s’au această sfântă şi de suflet folositoare carte a Sfântului Varsanufie acum de nou din limba ellinească în limba noastră cea rumâneas- că, de oarecarele din cei prea mici şi mai de pre urmă ucenici ai Stareţului Paisie, şi s’au privit de Dascalul Ilarion. Întru anii dela Hristos 1787, în Sfânta Mănăstire a Neamţului. Carea începându-să a să tălmăci din zioa dintâiŭ a lui Maiu, s’au sfârşit în luna lui Septemvrie, în 25, întru acelaşi an, ca să fie spre folosul cel de obşte al neamului rumânesc”. Deşi numele Dascălului Isaac nu este menţionat în această notă, el a fost identificat din Condica pentru cărţile moldoveneşti întâiu, şi pentru cele gre- ceşti, câte să află în vivliothica Mănăstirii Neamţ, alcătuită între anii 1821- 1825. 1 Profesorul N. Ursu presupune că aceasta este prima traducere a Dască- lului Isaac, şi pentru aceea a fost revăzută de către mai experimentatul Ilarion 2 . Însă, dacă cercetăm cu atenţie manuscrisele, vedem că îndreptările lui Ilarion sânt destul de reduse, limitându-se la adăugarea în marginea textului a anumitor sinonime ale unor cuvinte, glosarea unor termeni şi schimbarea topicii în unele fraze. Apar, de asemenea, câteva explicaţii scurte la unele locuri din text. In- teresant este faptul că aceste corecturi ale lui Ilarion nu au fost operate de către copişti decât sporadic, fiind în general lăsate ca atare în marginea textului. Din ceea ce am putut afla până acum, textul integral al traducerii lui Isaac Dascălul se află în cel puţin opt manuscrise (şase aflate la Biblioteca Academiei

1 Cf. Valentina Pelin, „Contribuţia cărturarilor români la traducerile şcolii paisiene”, în vol. Românii în reînnoirea isihastă, Trinitas, Iaşi, 1997, p. 107.

2 N. A. Ursu, „Şcoala de traducători români din obştea stareţului Paisie, de la mănăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ”, în vol. Românii în reînnoirea isihastă, ibid., p. 73.

6

NOT Ă

ASUPRA

EDI Ţ IEI

Române din Bucureşti, unul la Biblioteca Patriarhiei Române şi unul la Biblio- teca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei „Dumitru Stăniloae” din Iaşi). Pentru ediţia de faţă am folosit trei manuscrise:

1. Mss. 3723 de la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, din anul

1787, cuprinde în marginea textului toate adăugirile şi îndreptările Dascălului Ilarion, care a şi scris cu mâna sa filele 280-303. 1 Textul traducerii este prece- dat de un scurt studiu al traducătorului intitulat „Descoperire cătră cetitori pen- tru Sfinţii Stareţi carii să pomenesc adeaseori în cartea aceasta”, socotit de către D. Fecioru (care l-a şi publicat) drept „cel dintâi studiu de patrologie scris în româneşte” 2 . Acest manuscris BAR 3723 a stat la baza textului editat aici. Din el am adoptat în cea mai mare parte grafia cuvintelor (ce variază de la un manuscris la altul) şi toate însemnările şi corecturile aflate în marginea textului, pe care le-am dat în note de subsol, fără a modifica originalul lui Isaac Dască- lul. Astfel cititorul poate vedea foarte uşor care sânt îndreptările Dascălului Ilarion şi ce anume cuprind.

2. Mss. 10, din Biblioteca Patriarhiei Române, copiat între anii 1812-1816 în

Mănăstirea Căldăruşani, este o copie destul de fidelă a celui anterior, cu dife- renţa că unele din îndreptările lui Ilarion Dascălul au fost introduse direct în text. Ulterior manuscrisul s’a aflat în Biblioteca Internatului Teologic, unde avea numărul 2244. Acest manuscris este cel prezentat de D. Fecioru în revista Studii Teologice. 3

3. Mss. Iaşi 40/38, de la Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei „Du-

mitru Stăniloae” din Iaşi, datat în 1825 4 , nu este o simplă copie, căci copistul, „ticălosul monah Neonil”, cum se semnează la sfârşitul scrierii, a confruntat şi el textul traducerii lui Isaac cu manuscrisul grecesc, făcând destul de multe îndreptări ale unor greşeli de traducere şi completând unele omisiuni din textul

1 Cf. Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti BAR, vol. 3, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987, p. 221.

2 Cf. D. Fecioru, „Catalogul manuscriselor din Biblioteca Patriarhiei Române”, în Studii Teologice 11/1959, nr. 9-10, pp. 599-606.

3 Ibid.

4 Datarea aparţine Bibliotecii, probabil pe baza unei însemnări de la începutul cărţii, din anul 1827, în care Ieroshimonhul Serafim atestă faptul că a dăruit manuscrisul Schitului Durău în acel an. Totuşi, alte însemnări, aflate pe ultimele file, şi pe care le reproducem aici, ar putea plasa copierea manuscrisului cu câţiva ani mai înainte, nu mai târziu de 1820. Iată acele însemnări:

„S’au scris de ticălosul monah Neonil această carte, pentru dânsul: şi o am vândut părintelui Pahomie dela Săhăstrie. Aşijderea şi sfinţia sa o au vândut Părintelui Ierothei, cu treizeci de lei. Pahomie Monahul”. „Această carte au fost a mea, Ierothei Ierodiaconul, şi o am vândut părintelui Serafim, duhovnicului dela Durău, cu 30 lei, adecă cu treizeci de lei. Ierothei Ierodiacon, octomvrie 29, 1822”.

NOT Ă

ASUPRA

EDI Ţ IEI

7

iniţial. Din această pricină am socotit potrivit a adopta în textul nostru câteva din variantele acestui manuscris, în acele locuri unde erau vădite greşeli faţă de textul grecesc original. Am consultat de asemenea, cu mult folos, textul traducerii Părintelui Dumi- tru Stăniloae, publicat în Filocalia, volumul XI. 1 Pentru textul grecesc am folosit ediţia critică publicată în colecţia Sources Chrétiennes în cinci volume. 2 Textul ediţiei critice diferă de cel de la Neamţ, atât în ce priveşte conţinutul cât şi numărul şi ordinea scrisorilor, dar are avan- tajul că oferă şi variantele din diversele manuscrise. Traducerea de la Neamţ a fost făcută după un manuscris grecesc athonit, al cărui text este apropiat de cel tipărit în 1816 de către Sf. Nicodim Aghioritul la Veneţia, sub titlul Carte prea folositoare de suflet, editat după un manuscris de la Marea Lavră, şi reeditat, cu unele modificări, de către Sotirios Schoinas la Volos în 1960 (ed. a 2-a Thes- salonic 1974). Pentru o mai lesnicioasă identificare a scrisorilor am socotit necesar să adău- găm o numerotare a lor (care nu există în manuscrise), adăugând în paranteze drepte numărul scrisorii corespunzător ediţiei critice din Sources Chrétiennes. De asemenea am adăugat şi trimiterile la textele scripturale sau patristice, ne- existente în manuscrise. La citatele din Scriptură trimiterile se fac la Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Nouă, Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, 1914, iar la citatele din Psalmi, la numerotarea din Psaltirea diortosită de Ierom. Rafail Noica, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008. Am păstrat toate variantele fonetice sau de grafie sub care apare acelaşi cu- vânt în diverse locuri, şi chiar formele socotite azi incorecte (precum impe- rativul negativ „nu fii!”); însă asupra punctuaţiei am intervenit frecvent, con- form cu textul grecesc şi cu normele actuale, spre a facilita pe cât posibil înţelegerea sensului frazei. Sporadic, am adăugat între paranteze drepte unele cuvinte necesare unei mai bune înţelegeri a traducerii, mult prea literale pe alocuri. De asemenea, am dat în note de subsol câteva lămuriri referitoare la text, marcate cu (N. ed.). Restul notelor de subsol reproduc însemnările din marginea textului, aparţinând în marea lor majoritate Dascălului Ilarion (dar, cu siguranţă, printre ele există şi câteva note explicative ale traducătorului, Dascălul Isaac).

1 Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia vol. XI, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor,

1990.

2 Barsanuphe et Jean de Gaza, Correspondance. Introduction, texte critique et notes par François Neyt et Paula de Angelis-Noah, traduction par L. Regnault, Les Éditions du Cerf, Paris, vol I, tome I 1997; vol I, tome II, 1998; vol II, tome I, 2000; vol II, tome II, 2001; vol III, 2002.

8

NOT Ă

ASUPRA

EDI Ţ IEI

Stilistic vorbind, traducerea Dascălului Isaac este una „literală”, încercând să redea cât mai fidel textul grecesc original, aşa cum au procedat de fapt toţi tra- ducătorii şcolii nemţene, în cuvinte păstrate până astăzi „în limbajul suculent al tradiţiei noastre monahale şi ţărăneşti, cu toată stângăcia şi unele inexactităţi ce le făcea poate şi în timpul când au apărut destul de greoaie la citit” 1 . Această traducere, făcută de un monah pentru monahi, a influenţat, după părerea Pă- rintelui Stăniloae, modul de vorbire din mănăstirile româneşti, însuşit de mo- nahii români „din înseşi textele scrise ale lui Varsanufie şi Ioan, citite în mă- năstirile noastre” 2 . Este uimitor faptul că întrebările, problemele şi frământările monahilor şi mirenilor din Gaza veacului al VI-lea se regăsesc aproape în totalitate şi azi, după un mileniu şi jumătate, la monahii şi mirenii din vremea noastră. Iar răspunsurile Stareţilor Varsanufie şi Ioan, deşi personalizate, adap- tate fiecărui întrebător, ne dau şi nouă sugestii şi chiar soluţii neaşteptate. În final am dori să mulţumim D-nei directoare Virginia Popa şi colectivului Bibliotecii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Monahului Filotheu Bălan şi D-lui Ştefan Voronca pentru nepreţuitul ajutor ce ni l-au dat pentru obţinerea materialului bibliografic necesar alcăturii acestei ediţii.

Maxim Monahul Sf. Mare Muceniţă Varvara 4 Decemvrie 2014

1 Păr. D. Stăniloae, în „Introducerea” la Filocalia vol XI, op. cit., p. 23.

2 Ibid., p. 22.

Descoperire cătră cetitori pentru Sfinţii Stareţi carii să pomenesc adeaseori în cartea aceasta

N u era trebuinţă de a mai adăoga cuvinte, şi mai vârtos pre ale meale, ale unui nevreadnic şi mai prost decât toţi oamenii, lângă ale unor sfinţi ca aceştea şi mari bărbaţi. Carii nu din înţelep- ciunea cea lumească le-au grăit, ci din însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu, dupre apostolul. Că de vreame ce ei pre toate ceale

pământeşti şi vremealnice defăimându-le, şi pre însăş trupurile sale, încă şi pe însăş sufletele sale, dupre glasul Domnului, pierzindu-le, şi pre sineşi lumii răstignindu-se, şi pre lume loruşi, pentru dragostea lui Dumnezeu, pentru aceaia şi Dumnezeu nu au trecut cu vedearea pre dragostea lor cea cătră dânsul. Ci, dupre făgăduinţă, el însuşi împreună cu Tatăl au venit, şi întru dânşii lăcaşiŭ luişi ş’au făcut. Şi deaciia nu mai vieţuia loruşi, ci lui Hristos, şi vieţuia întru dânşii Hristos. Şi de vreame ce avea ei pre Hristos vieţuind întru sineşi, carele iaste înţelepciunea şi putearea lui Dumnezeu, apoi arătat iaste că dintru acea înţelepciune au grăit. Nu era, zic, trebuinţă de a mai adăoga cuvinte. Ci de vreame ce şi peltiţiile pruncilor celor mici fac oarecare mângăiare părinţilor săi, pentru aceasta am îndrăznit de m’am apucat de un lucru ca acesta ce iaste mai presus de măsura mea, socotind că poate şi oareşcare descoperire, la cei ce mai cu neiscusinţă să află întru scripturile Sfinţilor Părinţi, să pricinuiască lucrul acesta. Că arătând cine iaste Marele Stareţ, şi cine iaste Celalalt Stareţ, şi cine iaste Avvà al Chinoviei, şi cine iaste Avvà Ioann, cătră carele multe răspunsuri face Sfântul Varsanufie, apoi mai cu lesnire şi fără nici o îndoire fieştecarele cetito- riu, cetind întru această carte, va putea să înţeleagă. Şi de vreame ce preacu- viosul Părintele nostru Varsanufie nu să află nici în Sinaxar, împreună cu ceia- lalţi sfinţi, nici viiaţa lui nu să află scrisă nicidecum, fără numai Sfântul Theo- dor Studitul, în diiata sa, face oarecare pomenire pentru dânsul, şi mărturiseaşte că iaste mare sfânt, şi-i priimeaşte şi icoana lui, şi să închină eiĭ. Fiindcă fusea- se oarecare eretic cu numele iarăşi Varsanufie, cu multă vreame mai nainte de dânsul, şi oarecarii cu rea socoteală îl prepunea că iaste cuviosul acesta, pentru această pricină Sfântul Theodor îl mărturiseaşte şi-l priimeaşte în rândul sfin- ţilor. Încă şi preacuviosul Părintele nostru Nicon aduce martor pre un Evagrie Sholastic, că mărturiseaşte pentru preacuviosul în Istoria sa că: „Iată mare sfânt, şi mare făcătoriu de minuni”. Ci aceastea sânt pentru sfinţeniia lui, şi pentru ca să se surpe socotealele ceale reale ce era asupra cuviosului. Iar pentru viiaţa lui, cum am mai zis, nu avem nici o ştiinţă. Pentru aceasta am socotit că nu iaste cu cale, citindu-i cineva cuvintele lui – iar mai bine să zic ale lui Hris- tos, celui ce grăiia întru dânsul! – şi folosindu-să din sfătuirile lui ceale de su- flet folositoare, să nu ştie cine iaste şi din ce neam, şi ce fealiu de nevoinţă au metahirisìt, şi la ce fealiu de măsură a faptei bune s’au suit; ci, dupre putearea

10 Descoperire

c ă t r ă

cetitori

pentru

Sfin ţ ii

Stare ţ i

mea, să fac oareşce câtuşi de cât pomenire pentru viiaţa şi petreacerea lui. Şi aceasta nu de altundeva, ci din însăşi cuvintele lui adunându-o. Ca prin cetirea vieţii lui să se îndeamne spre citirea cuvintelor lui, şi prin cetirea cuvintelor lui să se aprinză spre urmarea vieţii lui. Iar viiaţa lui, dupre a mea socoteală şi înţeleagere, iaste într’acest chip:

Preacuviosul Părintele nostru Varsanufie, carele în cartea aceasta a lui să numeaşte Marele Stareţ, au înflorit ca pre la cinci sute şi doaozeci şi cinci de ani dela naşterea lui Hristos, într’o vreame cu Sfântul Ioann Scărariul şi cu Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos, după cum mărturiseaşte Meletie, episcopul Athinii, în Istoria sa cea Bisericească, în tomul al treilea, în capul al patrusprezeacelea, Eghiptean de neam, din părinţi blagocestivi, pedepsit la în- văţătura cea din afară în limba eghiptenească, dupre cum mărturisesc şi noimele scripturilor lui. După aceasta, din tânără vârstă lepădându-să de lume şi de toate ceale veselitoare, iar mai bine să zic scârbitoare ale lumii, monahiceasca şi cea cu linişte viiaţă o au îmbrăţişat. Mai întâiŭ sihăstrind întru alt oareşcarele loc, pentru carele nu am nici un fealiu de dovadă să vă dau; iar mai pre urmă, după mulţi ani ai vârstii sale, şi ai céiĭ mai presus de firea omenească nevoinţii sale, au venit împreună cu Sfântul Ioann, ucenicul şi împreună-postnicul său, cel numit Proroc, şi s’au aşăzat în mănăstirea Sfântului Serid, carea era zidită în ţinutul Gazii, după cum însuşi el arată întru un răspuns al său ce-l face cătră Ioann cel din Mirosavi, pre carele îl mustră pentru oarecare pricină ce avea asupra Avvei Serid, zicând: „Câţi ne doriia pre noi Bătrânii, şi alerga, şi nu li s’au dat lor! Iar el, şăzând, Dumnezeu ne-au trimis pre noi cătră dânsul, şi fiiu al nostru iubit l-au făcut pre el”. Iar ce fealiu de nevoinţă au metahirisit prin- tr’această viiaţă, şi ce fealiu de fapte bune, şi ce fealiu de ispite dela draci au suferit, cine poate altul din oameni să le povestească? Că de ar fi şi fost cineva de faţă măcar cu dânsul prin toată viiaţa sfântului, şi ar fi privit cu deadinsul pre toate nevoinţele lui şi ispitele, încă nu ar fi putut să le scrie una câte una – şi pentru mulţimea, şi pentru desimea, şi pentru zăbăvnicia firii omeneşti. Iar cel ce împreună cu aceastea are şi pre vechimea vremii, şi pre preamulta prostime, ce poate să zică sau să povestească? Fără numai să aducă pre însăşi mărturiile lui ceale ce, din prea multa prisosinţă, el însuşi zice pentru ispitele care le-au suferit, întru un răspuns ce face cătră Ioann cel din Mirosávi. Carele era iconom chinoviei, şi era nevoe să se facă oareşcare zidire în mănăstire, la care el, ca un iconom ce era, au însemnat măsurile lucrului. Iar oarecarii din fraţi, pre ascuns de dânsul, au adăogat oareşce puţin, şi au stricat. Pentru care turburându-să el şi împuţinându-să, preacuviosul îi face răspuns lui, mângăindu-l şi sfătuindu-l să nu să turbure, şi îi scrie între altele şi aceasta: „Pentru că de voiŭ scrie ţie pre ispitele care le-am răbdat, încă grăesc că nu vor suferi urechile tale, dar poate că nici ale altuia cuiva în vreamea aceasta”. Şi pentru nevoinţă iarăşi zice cătră oarecarele frate, cu numele Andreiŭ: „Creadeţi-mi mie, fraţilor, că m’au biruit pre mine mărirea deşartă, că niciodată, bólnav fiind, nu mă puneam pre sinemi

Descoperire

c ă t r ă

cetitori

pentru

Sfin ţ ii

Stare ţ i

11

jos, nici slăbiiam lucrul mâinilor meale, şi mari boale mi-au venit mie”. Şi iarăşi, într’alt loc, că şasezeci de ani nu s’au culcat. Deci deaca în vreame de boale, şi încă mari, şi atâta de mari nevoinţe au avut, cât să nu să culce jos, ci şăzând şi lucrând să zacă – care lucru mai presus de firea omenească iaste! – apoi să socotească fieştecarele, în vreamea sănătăţii lui ce fealiu de nevoinţă va fi uneltit! Întrucât ne face să creadem cum că de va putea a număra cineva picăturile ploii, şi noianul mării cu mici păhară a-l măsura, şi năsipul eiĭ a-l socoti, apoi va putea a povesti câte una câte una şi nevoinţele şi vitejiile cuviosului. Pentru aceasta şi Dumnezeu de nenumărate şi negrăite daruri l-au umplut pre dânsul. Că dând el mai întâiŭ sânge prin multe sudori şi osteneale, au priimit pre Darul Duhului, carele mai nainte l-au curăţit şi l-au sfinţit, şi lăcaş vreadnic şi curat al preasfintei şi închinatei Troiţe l-au săvârşit. Şi atuncea Tatăl şi Fiiul, împreună cu Sfântul Duh (dupre nemincinoasa făgăduinţă), întru dânsul s’au sălăşluit, şi purtătoriu de Dumnezeu şi fiiu al lui dupre Dar l-au arătat. Şi pentru ca deplin să te încredinţezi tu cum că aceastea aşa sânt, şi eu de lungirea cuvântului să scap, pre mărturia a însăşi cuviosului, carea o scrie cătră acelaşi frate Andrei, voiŭ aduce la mijloc. Că zice: „Înaintea lui Dumnezeu zic, şi nu minţu, că ştiu pre oarecarele rob al lui Dumnezeu, întru acest neam al nostru, într’această vreame, şi întru blagoslovitul locul acesta, că şi morţi poate să scoale întru numele stăpânului nostru Iisus Hristos, şi draci să izgonească, şi boale nevindecate să vindece, şi alte puteri să facă, nu mai puţin decât apostolii, precum mărturiseaşte cel ce i-au dat lui darul, iar mai bine să zic darurile. Pen- tru că aceastea ce sânt a să face întru numele lui Iisus? Însă nu unelteaşte pre a sa puteare, de vreame ce poate şi războae să surpe, şi să încue şi să deşchiză ceriul ca Ilie. Pentru că totdeauna are Domnul robi adevăraţi, pre carii nu-i mai chiamă robi, ci fii”. Şi după puţin zice iarăşi: „Cine, auzind pre aceastea lucruri preamari, nu zice că mi-am eşit din minte, şi cu adevărat mă înnebunesc?” Şi după puţin, iarăşi: „Şi deaca cineva voiaşte a zice că mi-am eşit din sinemi, precum ziseiŭ, las’ să zică”. Şi pentru săvârşirea şi îndrăzneala cea multă ce avea el cătră Dumnezeu, iarăşi pre a lui mărturie vă voiŭ da-o. Că zice întru un răspuns ce face cătră toţi Părinţii chinoviei, carii îl rugase ca să se roage pentru lume, carea era să se primejduiască de urgiia lui Dumnezeu ce era să vie asu- pră-i pentru păcatele eiĭ, zicând aşa: „Şi sânt trei bărbaţi desăvârşit lui Dum- nezeu, carii au covârşit măsura omenească. Şi au luat stăpânire a dezlega şi a lega, şi a lăsa păcatele şi a le ţinea; şi stau întru zdrobire, ca nu de năprasnă să să prăpădească toată lumea. Şi, prin rugăciunile lor, cu milă o pedepseaşte. Şi li s’au spus lor că la puţină vreame mai rămâne asupra eiĭ urgiia. Şi întâmpină rugăciunile acestor trei întru întrarea cea mai de sus a jertveanicului Părintelui Luminilor. Şi să bucură împreună unii cu alţii, şi împreună să veselesc întru cei cereşti”. Şi după puţin zice: „Şi sânt: Ioann în Roma, şi Ilie în Corinth, şi altul în părţile Ierusalimului”. Pre acesta ce zice că iaste în părţile Ierusalimului, în- suşi el iaste. Că obiceaiu au sfinţii a-şi ascunde vredniciile sale, şi faptele ceale

12 Descoperire

c ă t r ă

cetitori

pentru

Sfin ţ ii

Stare ţ i

bune, fugind de mărirea deşartă şi de slava oamenilor. Dar fiindcă, împreună cu suirea la cea preaînaltă şi mai presus de om înălţime a faptelor bune şi a daru- rilor celor dumnezeeşti cărora să învrednicisă, să suise şi la vârsta cea de- săvârşit a vieţii céiĭ trupeşti, şi acum prea să îmbătrânise, trebuia şi el, pre calea cea firească călătorind, să treacă cătră cel preadorit al său. Drept aceaia, pre aceasta, după săvârşirea lui Avvà Serid şi a Avvei Ioann, şi după ce au mai vieţuit câţiva ani întru tăcearea cea desăvârşit şi întru nedarea a niciunui răs- puns nimănui, în pace cu multă bucurie şi veselie o au călătorit, ducându-să încărcat de roadele faptelor bune cătră cel dorit de dânsul, lăsând multe scrip- turi pline de folos sufletesc şi ucenicilor săi: pre care unul dintr’înşii adunându- le, le-au pus la rânduiala aceasta, precum să văd. Şi de vreame ce, cât mi-au fost prin putinţă, ziseiu pentru preacuviosul Pă- rintele nostru Varsanufie, din ceale multe, puţine, vino acum să zicem puţin şi pentru Celalalt Stareţ, ca să împlinim făgăduinţa. „Celalalt Stareţ” să numeaşte Avvà Ioann, ucenicul şi împreună-postnicul Sfântului Varsanufie, şi Stareţul Sfântului Dorothei, pre carele [acesta] îl şi numeaşte în cartea sa „proroc”, pen- tru darul mai nainte vederii ce lăcuia întru dânsul. Pentru carele nimic alt nu pociŭ să zic, fără numai aceasta. Că lepădând el, împreună cu lumea, şi pre toate voile sale, s’au făcut ucenic Sfântului Varsanufie şi ascultătoriu pănă la moarte Părintelui său celui duhovnicesc. Drept aceaia şi moştenitoriu darurilor lui s’au arătat, precum mărturiseaşte însuşi preacuviosul Varsanufie. Când l-au întrebat nişte fraţi din chinovie ca să le spue lor viaţa celuialalt Stareţ, el au răspuns aşa: „Iar pentru petreacerea celui de un suflet fiiu, a blagoslovitului şi smeritului ascultătoriu, a celui ce întru toate s’au lepădat pănă la moarte de toa- te voile sale, ce pociŭ să zic? Fără numai aceasta: Au zis Domnul: Cel ce m’au văzut pre mine, au văzut pre Tatăl (In. 14: 9). Şi pentru ucenic au zis că poate să fie ca dascalul său. Cel ce are urechi de auzit, auză (Lc. 8: 8)”. Iar pentru sfârşitul Sfântului Ioann nu iaste trebuinţă să mai arăt, fiindcă iaste scris în car- tea aceasta înainte, şi cel ce va pofti să ştie, cetească cartea, şi-şi va afla dorirea. Să mai zicem puţine şi pentru Avvà al Chinoviei, şi apoi să împlinim cu- vântul: ca nu, pentru cei doi numai zicând, iar pentru dânsul tăcând, să rămâe cuvântul nesăvârşit. Şi zic că cel ce să tot numeaşte adeaseori în cartea aceasta „Avvà al Chinoviei” iaste Sfântul Serida, pre carele şi Sfântul Dorothei îl po- meneaşte în cartea sa. Acesta, cu ostenealele ceale multe ale sale şi cu purtarea de grijă a sa cea fără de măsură, au zidit o mănăstire în ţinutul Gazii, şi s’au adunat la dânsul o samă de fraţi, şi vieţuia cu plăceare de Dumnezeu. Iar după ţiva ani ai petreacerii sale împreună cu fraţii cei adunaţi la dânsul, au venit şi Sfântul Varsanufie împreună cu Sfântul Ioann, ucenicul său, la mănăstirea lui, şi s’au sălăşluit în chiliile ceale făcute de Sfântul Serida în preajma mănăstirii, precum singur Cuviosul Varsanufie scrie întru un răspuns ce face cătră Avvà Ioann cel din Mirosávi, pre care o am adus şi mai sus, zicând: „Câţi ne doriia pre noi Bătrânii, şi alerga, şi nu li s’au dat lor. Iar el, şăzând, Dumnezeu ne-au

Descoperire

c ă t r ă

cetitori

pentru

Sfin ţ ii

Stare ţ i

13

trimis cătră dânsul, şi fiiu iubit al nostru l-au făcut pre dânsul”. Cărora cu des- tulă osârdie, şi cu multă dragoste, şi cu mare credinţă, ca însuşi lui Dumnezeu, le slujiia lor întru toate pănă la sfârşitul său. Că numai lui îi era slobodă întrarea în chiliile Sfinţilor Bătrâni, iar altora din fraţii chinoviei, sau din streini, nici- decum nu le era slobodă întrarea cătră dânşii. Pentru aceasta, ori răspuns de era trebuinţă să se scrie cătră cineva din fraţii chinoviei, sau cătră cineva din streinii cei de afară, el scriia; ori alte slujbe de avea Sfinţii, el le împlinea. Drept aceaia, ca pre nişte doao râuri oarecare ce să pohoesc de apele darului – pre darurile Sfântului Varsanufie zic, şi ale Sfântului Ioann – le-au abătut întru însuşi su- fletul său, şi din destul l-au adăpat pre el pănă la răvărsare. Şi cu ajutoriul rugă- ciunilor şi al unuia, şi al altuia, ca cu doao aripi, prea uşor la înălţimea săvârşirii faptelor celor bune au zburat. Pentru carea şi pentru sfârşitul lui vrând cineva a şti, silească-să unul ca acela a ceti cartea aceasta, şi va afla pentru această pricină. Căci mie nu-mi dă mâna acum a mai lungi cuvântul. Iar pentru Ioann, cel cătră carele face Sfântul Varsanufie multe scrisori, să nu socotească cineva că acesta iaste Ioann, ucenicul Sfântului, cu carele au venit la mănăstirea Sfântului Serid; ci acesta iaste altul oarecarele, ce au petrecut mai întâiŭ la altă mănăstire ce era întru un loc ce să numiia Mirosávi, precum arată la începutul cărţii aceştiia, şi pe urmă au venit de s’au făcut şi el ucenic Sfinţilor Bătrâni. Şi cătră acesta face Sfântul multe răspunsuri la începutul cărţii. Deci iată, o, preaiubiţi cetitori, că, după putearea mea, am descoperit cine iaste Marele Stareţ, şi cine iaste Celalalt Stareţ, şi cine iaste Avvà, şi cine iaste celalalt Ioann, carii adeaseori să pomenesc în cartea aceasta pre carea acum, spre folosul cel de obşte, din limba ellinească o am tâlcuit pre cea rumânească. Deci vă rog pre toţi de obşte, carii vă veţi învrednici a ceti cuvintele Sfinţilor Părinţi, cu luare-aminte şi cu scopos ca să şi lucraţi pre ceale ce să cetesc să cetiţi, ca şi pre folosul cel ascuns întru dânsele să-l căştigaţi. Că nu ascultătorii legii, zice apostolul, s’au îndreptat lângă Dumnezeu, ci făcătorii legii să vor îndrepta (Rom. 2: 13). Pre carele rugaţi-l ca şi pre tălmăcitorii şi pre scriitorii, împreună cu cetitorii, să-i învrednicească împărăţiei sale cei cereşti. Amin.

———Áá———

A DOI STARE Ţ I DUHOVNICE Ş TI

ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, trimiteri şi răspunsuri prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann. Însă să cade a şti cum că „Mare Stareţ” Varsanufie să zice. Pentru aceaia şi ceale mai multe din răspunsuri aşa arată.

Blagosloveaşte, Părinte!

R ugăm pre cei ce vor ceti această carte, cu evlavie şi cu credinţă să priimească pre ceale ce sânt scrise întru dânsa, şi mai vârtos să se silească a veni, prin darul lui Hristos, întru urmarea vieţii şi a faptelor bune a celor ce au zis aceastea. Pentru că |ei| pre a loruş viiaţă întru multă vreame, dupre Dumnezeu, prin răbdare şi prin

credinţă iscusindu-o, şi, dupre Sfântul Apostol, dupre leage nevoindu-să (2 Tim 2: 5), şi întru toate căii Sfinţilor Părinţi urmând, vreadnici s’au făcut de atâtea de mari daruri dela Dumnezeu. Şi vrând a ceti pre ceale scrise întru această carte, sântem datori a şti cum că unele adecă s’au grăit cătră pustnici, iar altele celor din vieţi de obşte, iar altele celor în căsătorie, iar altele preoţilor şi mirea- nilor celor iubitori de Hristos; şi unele adecă celor mai tineri, adecă celor noi

începători, iar altele celor ce sporise acum, şi iscusiţi să făcuse întru deprindere, şi altele celor ce să apropiia la săvârşirea faptei bune, dupre cum fieştecăruia i să potriviia să auză. Că nu acealeaşi învăţături să potrivesc tuturor. Că precum la vârsta cea trupească alte mâncări sânt ale celui ce să hrăneaşte cu lapte, şi al- tele sânt ale tânărului, şi altele ale celui bătrân, aşa şi la vârsta cea duhovni- cească. Încă de multe ori şi cătră neputinţa gândului celui ce întreba răspundea, cu iconomie făcând pogorâre, ca să nu cază întru deznădăjduire cel ce au întrebat, dupre cum şi în vieţile Stareţilor aflăm. Şi nu să cade a priimi ca pre o pravilă sobornicească pre ceale ce aşa cu pogorâre cătră oarecarii pentru neputinţa lor sânt zise, ci îndată a face judecată cum că, cătră cel ce au întrebat cu adevărat, şi răspunsul dela sfinţi cu potrivire s’au grăit. Pentru că să întâmplă şi unul ca acesta, trezvindu-să vreodinioară prin rugăciunile sfinţilor, să vie întru aşăzare cuviincioasă călugărilor, şi atuncea să auză iarăşi ceale ce îi sânt lui de folos. Şi vă rog pre voi, întru Domnul, ca să vă aduceţi aminte şi de smereniia mea întru cuvioasele voastre rugăciuni, carele pre aceaste răspunsuri prin ajutoriul lui Dumnezeu le-am dat aceştii scripturi, spre folosul celor ce vor ceti pre aceastea întru frica lui Dumnezeu, ca nu spre osândă să-mi fie mie cuvintele sfinţilor, ci să mă acopăr prin rugăciunile – şi ale lor, şi ale voastre – acum şi în zioa judecăţii. Amin.

CARTEA A AVVEI VARSANUFIE

Răspuns al Marelui Stareţ cătră Avvà Ioann cel din Mirosávi, carele au cerut să vie şi să lăcuiască la dânşii în viiaţa de obşte.

S cris iaste în Apostol cum că: Cel ce au început între voi lucru bun, acela va şi săvârşi, pănă la zioa Domnului nostru Iisus Hristos (Flps. 1: 6). Şi iarăşi, Stăpânul nostru au zis celui ce au venit cătră dânsul că: Deaca cineva nu să leapădă de toate ave- rile sale, şi de neam, şi încă de nu uraşte şi pre al său suflet, nu

poate a fi ucenic al mieu (Lc. 14: 33 şi 26). Şi cu putinţă iaste lui Dumnezeu să împlinească la noi cuvântul că: Iată dar ce iaste bun, şi ce iaste frumos, fără numai a lăcui fraţii împreună (Ps. 132: 1). Şi mă rog ca să ajungi măsura ceaia ce iaste scrisă în Fapte, cum că ţi avea averi le vindea, şi aducând preţul celor vândute, le punea lângă picioarele apostolilor (Fap. 4: 34-35). Şi eu, ştiind voirea ta că iaste dupre Dumnezeu, am zis iubitului nostru fiiu, Seridei, celui ce, după Dumnezeu, ne-au acoperit pre noi de cătră oameni (şi nădăjduim întru Dumnezeu că şi pre tine împreună cu noi te acopere), că: Să priimeşti pre fratele Ioann cu multă dragoste, şi să nu te îndoeşti nimic. Pentru că mai nainte cu doi ani mi-au descoperit mie Dumnezeu că va veni aicea, şi cum că mulţi din fraţi să vor aduna cătră noi. Şi eu am păzit descoperirea pănă când să mă învăţ ce face Domnul. Deci după ce s’au împlinit vreamea, şi eu am arătat voao. Şi de vreame ce ai socotit cum că din [ceale] care port să-ţi dau ţie, iată înaintea fra- telui am rădicat cuculion al mieu din capul mieu, şi ţi l-am trimis ţie printr’în- sul, zicând: Dă-i-l lui, şi ado mie în locul acestuia altul. Deci ţine-l pre acesta pănă la sfârşitul tău, pentru că te va acoperi pre tine de multe reale şi ispite. Deci să nu-l dai pre dânsul cuiva, pentru că iaste blagosloveniia lui Dumnezeu din mâinile meale. Şi sârguiaşte-te a săvârşi lucrul tău, şi a te slobozi de tot lucrul, precum şi noi ne-am slobozit. Şi şezi împreună cu noi fără de grijă, îndeletnicindu-te întru Dumnezeu. Şi eu, Serid, îţi spuiŭ ţie lucru minunat, că deaca mi-au grăit mie aceastea Stareţul, am gândit întru sinemi: Cum voiŭ putea a le ţinea minte ca să le spuiŭ pre aceastea? De ar fi voit Stareţul, puteam a aduce aicea cerneala şi hârtiia, şi să auz câte un cuvânt şi să-l scriu. Şi el au cunoscut ceale ce am gândit, şi au strălucit faţa lui ca focul. Şi mi-au zis mie: Du-te scrie, să nu te temi; pănă ce îţi voiŭ zice ţie milioane de cuvinte să scrii. Pentru că nici mai mult, nici mai puţin pănă la o slovă nu te va lăsa pre tine Duhul lui Dumnezeu să scrii, nici măcar de vei vrea tu, ci va povăţui mâna ta cum să le scrii pre acealea cu bună urmare.

16 A

DOI

STARE Ţ I

DUHOVNICE Ş T I

2. Răspuns al aceluiaşi Mare Stareţ cătră dânsul, carele mai nainte îi

vesteaşte lui necazurile ceale ce în multe fealiuri îi vor urma lui, şi boala cea trupească, şi procopsirea (sporirea) sufletului cea dintru aceastea, şi pre fericirea cea dintr’însele. Spune fratelui Ioann: Întăreaşte-ţi inima ta ca o piiatră tare, iar piiatră zic pre cea gândită, ca să poţi auzi ceale ce voesc să-ţi zic. Deci ia aminte de sineţi, ca nu cumva, auzind aceasta, să te înalţi întru inima ta, şi să cazi din duhovniceas- ca făgăduinţă, pentru că pre mulţi au pierdut îngâmfarea şi din cei ce au ajuns în măsură. Ci găteaşte-te pre sineţi spre mulţămirea întru toate, ascultând pre Sfântul Apostol zicând că: Întru tot lucrul mulţămiţi (1 Thes. 5: 18). Deci ori în necazuri, ori în nevoi, ori în strâmtorări (2 Cor. 6: 4), ori în neputinţe şi în osteneli trupeşti, întru toate ceale ce îţi vin ţie asupră, mulţămeaşte lui Dum- nezeu. Că nădăjduesc că şi tu vei veni întru odihna lui (Evr. 4: 1). Că prin mul- te necazuri ni să cade noao a întra întru împărăţiia lui Dumnezeu (Fap. 14:

22). Deci să nu te îndoeşti cu sufletul tău, şi să nu te slăbănogeşti la inima ta întru ceva, ci adu-ţi aminte de apostolescul cuvânt că: Deşi omul nostru cel dinnafară să strică, dar cel din lăuntru să înnoiaşte din zi în zi (2 Cor. 4: 16). Deci de nu vei răbda patimile, a veni la cruce nu poţi. Iar deaca vei suferi mai întâiŭ patimile, vei întra în limanul odihnii lui, şi te vei linişti deaciia întru mul- tă negrijire, având sufletul întărit şi lipit de Domnul totdeauna: întru credinţă fiind păzit, întru nădeajde bucurându-să, întru dragoste veselindu-să, întru Sfân- ta şi de-o-fiinţă Troiţă păzindu-să. Şi atuncea să va împlini pentru tine ceaia ce s’au zis: Veselească-să ceriurile şi să se bucure pământul (Ps. 95: 11). Pentru că aceasta iaste viiaţa cea fără de grijă a omului lui Dumnezeu. Că să bucură Tatăl şi Fiiul şi Sfântul Duh pentru mântuirea sufletului tău, iubite al mieu frate.

să

vorbească cu dânsul. Spune fratelui: Iartă-mă, pentru Domnul, că poftesc să te văz pre tine, dar, pentru ştiinţa altora, nu aflu slobozenie. Însă mă bucur cu dragostea ta pentru blagosloveniile ceale ce să trimit ţie dela Sfântul Stareţ, şi fericit eşti că te-ai învrednicit acestora.

4. În vreamea când s’au pornit ispită asupra călugărilor locului unde

petrecea Avvà Ioann mai nainte de a veni la viiaţa de obşte, şi vrând să se pornească acolò turburare, încă fiind el acolò, aceasta mai nainte văzându- o Marele Stareţ cu duhul, îi scrie lui aceastea:

Scrie fratelui Ioann: Iată îţi trimit ţie trei mărturii din putearea lui Dumnezeu şi din scripturile Sfântului Duh, întru care deştept pre mintea ta spre priveghiia- rea lui Dumnezeu şi spre înţeleagerile Sfântului Duh, spre a cunoaşte tu ceale pentru vreamea ceastă de acum ce sânt. Întâia mărturie aceasta iaste: Au zis Dumnezeu prin Sfântul Proroc Isaiia: Mergi norodul mieu, întră în cămara ta, încue uşa ta, ascunde-te puţin câtuşi de cât, pănă când va treace mâniia Dom-

3.

Răspuns

al

aceluialalt

Stareţ

cătră

acelaşi,

carele

au

cerut

TRIMITERI

Ş I

R Ă SPUNSURI

17

nului (Is. 26: 20). Iar a doa mărturie aceasta iaste: Eşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, şi de necurăţie să nu vă atingeţi, zice Domnul. Şi eu voiŭ priimi pre voi, şi voiŭ fi voao ca un tată, şi voi veţi fi mie întru fii şi fiice, zice Domnul atotţii- toriul (2 Cor. 6: 17-18). A treia mărturie: Vedeţi cum umblaţi, nu ca nişte ne- înţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând vreamea, că zile reale sânt (Ef. 5:

15-16). Iar eu zic ţie: Aleargă cătră ceale ce sânt puse ţie înainte, şi săvârşaşte-ţi lucrul tău degrab, aducându-ţi aminte de Domnul tău ce zice: Nimenea, după ce au pus mâna sa pre plug, şi apoi s’au întors înapoi, îndreptat iaste cătră împă- răţiia ceriurilor (Lc. 9: 62). Pentru că eu văz viiaţa ta cea liniştită, ceaia ce te aşteaptă pre tine întru Hristos Iisus Domnul nostru, căruia i să cuvine slava în veaci. Amin.

5. Răspuns al aceluiaşi Mare Stareţ cătră Avvà, când s’au scârbit că au

zăbovit a veni Avvà Ioann, şi dintru aceasta au socotit că nu vine. Să nu te mâhneşti, fiiule, nici să te scârbeşti pentru fratele nostru, pentru că deşi iaste departe cu trupul, dar de faţă iaste cu duhul, şi împreună cu noi iaste de-a pururea. Pentru că de un suflet cu noi iaste, şi nimenea pre dânsul nu-l despărţeaşte de dragostea noastră, de acum şi pănă în veac.

6. Trimitere a aceluiaşi Mare Stareţ, scrisă cătră acelaşi Avvà Ioann,

carele făcea în locul său oareşcare trebuinţă chinoviei, şi era supărat de războiul trupesc. Scrie fratelui că: Încă eşti afară, făcând osteneala ta dupre putearea ta, pentru Dumnezeu şi pentru sufletele fraţilor, iar mai vârtos pentru a noastră şi a ta odihnă şi linişte. Pentru că deaca să vor odihni fraţii şi să vor acoperi prin noi, şi noi printr’înşii aflăm cea desăvârşit linişte, şi să împlineaşte la noi cuvântul cel scris: Frate de frate ajutorindu-se sânt ca o cetate întărită şi îngrădită (Pil- de 18: 19). Tae-ţi toate deprinderile şi aflările de pricinuiri care le ai, căci eşti afară, şi să nu laşi pricinuire, nici deprindere cu cinevaşi, carea să te tragă pre tine înapoi. Că de nu vei face aşa, nu te linişteşti întru linişte desăvârşit. Pentru că aşa am făcut şi noi. Deci aceastea făcându-le, desăvârşit nădăjduesc că te vei linişti. Pentru că cu noi, prin ajutoriul lui Dumnezeu, să face soarta ta, şi partea ta cu noi va fi în veac.

Însă nimenea să nu ştie ceale ce ţi să scriu ţie. Deci făcând tu osteneală, deaca să va spori lucrul înaintea ta, mulţămeaşte lui Dumnezeu, şi roagă-te lui. Pentru că aceasta iaste aceaia: Întru tot lucrul mulţămiţi (1 Thes. 5: 18). Şi să nu ne lenevim de a da mulţămită lui Dumnezeu, dupre cum acela pentru carele ai zis oarecând pilda. Că să ducea să se roage în bisearică ca să i să icono- misească hrana, şi l-au întâmpinat pre dânsul oarecine odinioară, zicând că:

„Prânzeaşte astăzi cu mine, şi du-te roagă-te”. Şi au zis: „Nu mă duc, pentru că aceasta mă duceam să cer dela Dumnezeu”. Dar noi, de vom afla, de nu vom afla, rugăciunea şi mulţămirea să o dăm lui Dumnezeu. Şi vezi să porţi omo- rârea lui Iisus în trupul tău (2 Cor. 4: 10) totdeauna.

18 A

DOI

STARE Ţ I

DUHOVNICE Ş T I

7. Răspuns al aceluiaşi Mare Stareţ cătră acelaşi, când vrea să se ducă

cu fraţii să adune lucrul mâinilor şi să temea de pustietatea locurilor. Şi aducere-aminte ca să se trezvească el cătră războiul trupesc ce-l supăra pre dânsul, şi făgăduinţă a ajutoriului lui Dumnezeu cătră fugirea ceaia ce să sârguia el să o facă la dânşii. Spune celui ce prin cea de sus dumnezeiască voe iaste chiemat cătră noi să lăcuiască, nu numai în veacul cest de acum, ci şi în cel ce va să fie, fratelui nos- tru celui adevărat şi de un suflet Ioann: Au zis Stăpânul nostru Hristos uceni- cilor săi: Au nu doao pasări întru un ban să vând? Şi niciuna dintr’însele nu va cădea pre pământ fără de voia Tatălui mieu celui din ceriuri. Iar ai vo