Natura muzicii n genul artistic al operei

Dramaturgia muzical trebuie neleas, n ciuda celor doi termeni pe care ii cuprinde, ca pe un singur ntreg,
ca o noiune specific legat de reprezentaia spectacolului liric. Textul libretului se afl scris sub notele care
vor reprezenta sunetele ce urmeaz s fi cntate i nu mai poate fi despartit de ele. Orice cuvnt, orice
silab chiar i fiecare fraz nu poate avea neles de sine stttor fa de sunetele pe care le nsoesc, de
fraza muzical pe care o exprim n sensurile lor.

Identitatea dintre sunet i silab, dintre sunete i cuvinte, dintre frazele muzicale cntate i cuvinte ofer
realizatorului motivaia semnelor pe care le va folosi. Din aceasta identitate i culege teatrul liric seva
expresiei sale.

Pentru a respecta integritatea genului, cuvntul aparine muzicii i invers, ntr-o unitate indestructibil. nsui
calitatea lucrrii trebuie judecat tot prin prisma acestei uniti.

Natura frazei muzicale este aceea care, n unitate cu cuvntul, supune sensurile i le d fora de expresie.
Orice citire separat disjug continuitatea, nmltinnd-o n apele arbitrariului. ntreaga structur sonor
este cea care delimiteaz, ntr-un foarte larg cerc, semnificaia nlnuirii cuvintelor. Acestea nu pot avea
neles n afara factorului sonor, dect cu riscul de a falsifica inteniile dramatice.

Drama i muzica ar trebui s capete un singur nume pentru a putea reprezenta, cu adevarat, nucleul
expresiei lirice.

Atunci cnd apare evidena discrepanei dintre text i muzic, ultima este cea care i va impune
preponderena n faa celei dinti. Caci structurile sale au un caracter mai precis fixat de nlimea sunetului,
de ritm, timbruri vocale sau orchestrale.

Istoria i-a luat ngduina sa dea natere la forme variate de structuri lirice, care, socotindu-se adecvate
timpului lor, i-au schimbat mereu nfatisarea.

OPERA SERIA i primete numele de la ceea ce dorea a fi o oper serioasa.

Se folosea de teme grave, conflicte puternice, caractere tipice, culegndu-i subiectele din lumea mitologiei
sau, mai rar, din istorie. Libretele sale erau scrise de poeti, n majoritatea lor, n versuri. Muzica era scris cu
mult meteug i tiin a compoziiei, caracterizat de frumusete, claritate i o modulaie perfecta.

Se folosea o limb (cea italiana), bogat in vocale, sonor.

Dac la nceputurile sale opera se canta cu ocazia evenimentelor festive ale curtilor domnitoare i
compozitorul era obligat s corespund grandioasei festiviti, atunci cnd ea se prezenta n salile piblice va
tine seama de gustul acestui spectator, care cerea ntmplri senzaionale,legate de lupta pentru putere i n
care triumfa simul practic i viclenia.

Spre deosebire de reprezentarea prin stil recitativ a vechilor aciuni dramatice, acum partea coral nu are
nici o legatur cu drama, dobndind un rol esenial numerele izolate, cu melodii uor de reinut, cu form
bine conturat i luminoas.

Alturi de eroi, personaje tragice, apar i oameni de rnd care ncearc s stabileasc o punte ntre scen i
public.
Apar duete, trio-uri, chiar ansambluri, n care melodiile corespund caracterelor i momentului dramatic
existent. Nu este exclus virtuozitatea.

Orchestra nu este prea mare iar prologul nu lipsete mai niciodat.

Opera seria rmne un spectacol, fapt dovedit de accentul pus pe somptuozitate i chiar mreie, pe msur
ce slile i scenele publice deveneau tot mai mari.

Opera seria n-a reinut doar spaiul italian. Ea a proliferat n toat Europa, n Germania, Frana, Spania, dar
i-a pstrat cu foarte mici deosebiri aceleai caracteristici italiene, mai cu seama ca si n celelalte
capitale europene compozitorii italieni i-au surclasat pe cei autohtoni.

OPERA BUFFA, nerenunnd la numerele muzicale, le leag ntre ele cu recitative ce vor a se apropia de
vorbirea curent, nsoite de un acompaniament susinut n acorduri tonale de un clavecin recitativo
secco. Sunt fixate ritmul i nlimea sunetului, tempo-ul putnd fi variabil, lsnd libertate interpretului s
rosteasc recitativul, cntndu-l totui, ca i cnd l-ar vorbi. n felul acesta, aciunea e purtat cu mai mult
brio, ncercnd s-i ofere o mai mare verosimilitate.
Aria i pstreaz rolul de analiz introspectiv i de caracterizare, iar duetele si ansamblurile contribuie la
desfurarea aciunii, caracteriznd totodat personajele.

Subiectele sunt voioase, pline de via, nfind oameni de toate zilele, cu ndeletniciri obinuite,
ndrgostii, geloi, ariviti, ncpnai, vicleni.

Cteodat temele sunt morale, alteori satirice, dar ntotdeauna vesele. Unele nu urmresc dect
divertismentul, dar cele mai multe tind ctrendreptarea moravurilor, reuind chiar analize sociale.
Caracterul conveniei e poate mai subliniat, dei nu se ndeprteaz de verosimil.

Comicul e mai gros, cci se inspir din teatrul popular, de blci.

Decadena speciei se datoreaz n bun parte si unui anumit public, care oferea ntietate operei serioase,
tragediei, i socotind opera buffa simplu divertisment. Aa se face ca temele ei au nceput s fie neglijate,
tratndu-i aciunea cu nepsare, iar compozitorii de valoare s le treac cu vederea.

Spectacolul de opera buffa se mulumea cu un decor simplu, lipsit de mreie, cci aciunea nsi i-o
pretindea. Se prezenta n teatre mai mici, nu la cele centrale, cntreul fiind nevoit s fie i puin actor. Dar
ca i n opera seria , textele ncep s conteze tot mai puin, reprezentaiile s caute a face pe gustul
publicului amator de neobinuit, efectele goale de coninut s ia locul aciunii, interpretarea vocal s se
piard n virtuoziti inutile, iar cea actoriceasc s mngie senzorialul primitiv al unui grup de spectatori.

Se proclama ntietatea muzicii n pofida textului, dar nici ea nu se mai ridica la nivelul cerinelor trecute.

Reforma adusa de Gluck, creeaz o specie nou de oper, n care predominau libertatea formei, amestecul
armonios de recitative rscolitoare, de scurte fraze cntate, de ariete gingae, de arii tragice, de dansuri si
coruri, toate patrunse de vitalitate i , mai ales, de un ritm parc anume destinat scenei.

Nu mai era vorba doar de etalarea virtuozitii vocale, ci de un act dramatic, evocat de o muzic tiind s
fac expresiv cuvntul.

SINGSPIEL-UL a aprut n Germania, ca o modalitate de spectacol destinat teatrului popular, pe msura

cruia se croia o piesu subiric, mpnate cu cteva cuplete muzicale, vreo dou-trei ariete, multe glume
si snoave ; totul legat de o aciune, mai mult pretext, care aduce pe scen cteva personaje comice, cu
intenia de a face s rd pe spectator.

Spectacolele aveau loc n sli din cartierele populare, pe scena crora se aezau dou perdele colorate i
vreo mobil oarecare, o fereastr i o u, iar actorii se mbrcau cu ce gseau mai colorat, vopsindu-i faa
ct mai caraghios.

Atunci cnd se ajunge la o scriere de felul Rpirii din Serai, a lui Mozart, spectacolul se bucura de o
mbogire a materialului dramatic i sonor, dar folosea aceleai mijloace de expresie n spectacol.
Tipizarea personajelor mergea pn la repetarea unor cliee, iar a aciunii de asemenea. Ceea ce conta era
crearea unei stri de bucurie general, bazat pe o comunicare direct dintre scen i spectatori, simpl i
eficient prin natura comic. Tocmai din aceast pricin nu ne-au rmas din grmada de Singspiel-uri dect
cele scrise de Mozart, nnobilate de gustul sau muzical.

DRAMMA GIOCOSA este creat de Mozart, prin atribuirea acestui subtitlu lucrrii sale Don Giovanni.

Fr a fi opera buffa, nici Singspiel i nici seria este toate la un loc, ntr-o fericit armonizare, cum numai
geniul de la Salzburg putea s conceap.

Comicul e susinut cu mult verv, dar gravitatea situaiilor atinge n final intensitatea tragediei, totul
ncheindu-se cu o moral cntat ca ntr-un Singspiel.

Mijloacele expresiei muzicale variaz de la recitativul secco, trecnd prin recitativul dramatic acompaniat de
orchestr, la aria plin de verva satiric a operei buffa, la cupletul de caracter, la aria de form fix, la aria
dramatic n form liber, la comentariul orchestral simfonic i pn la marile ansambluri de factur
caracterologic.

Temele muzicale au uneori surse populare, alteori ating efecte dramatice, trec prin ritmuri dansante pentru a
dezvolta apoi n forme surprinztoare, legate de evoluia aciunii, oprind-o la un moment dat pentru a lsa
loc unei arii de analiz introspectiv. La acest amalgam de modaliti expresive se adaug tipul de melodic
italian susinut ns de o orchestraie care prin evoluie tonal variat i prin procedee care urmresc
efectul dramatic se nscrie n formule ce depesc cu mult toate speciile cuprinse n structura sa.

Modelul mozartian a fost deseori imitat fr a da natere la lucrri care sa depeasc eroziunea timpului,
lipsite de geniul creatorului, singur capabil a asigura omogenitatea attor elemente eterogene.

OPERA COMIC, n Frana, purta pecetea aceleiai origini ca i opera buffa, dar a evoluat ctre forme mai
variate i s+a apropiat de dram, cu reuite certe.

Compozitorul scria cteva numere muzicale pentru momentele de vrf ale ei, o arie doua vreunui personaj i
lsa restul textului s fie rostit ca la teatru.

Astfel lucrarea servea unei reprezentaii dramatice cu muzic. Dar avnd n vedere personalitatea
muzicianului, ea devenea totui o reprezentaie muzical, locul recitativelor fiind luat de un text vorbit.

Temele abordate nu se mai rezumau doar la lumea comic, ci atacau cu ndrzneal orice subiect, chiar din
cele mai tragice. Ceea ce urmreau era un anume firesc, mai ales n mbinarea ct mai organic a
cuvntului rostit, purttor al emoiei.
Modelul francez e repede preluat i n Germania i n Anglia, aducnd la lumina rampei multe capodopere.
Se nelege c era nevoie de cntrei cu desluite daruri actoriceti, care sa fie capabili sa cnte i s joace
n egal msur.

Era o echivalen oarecare cu opera buffa italian, prin nlocuirea recitativelor cu vorbirea, dar prin natura
tematic se deosebea radical.

OPERETA i revendic aceiai apartenen ; i ea folosete textul vorbit i pe cel cntat ; i ea are pretenia
abordrii temelor grave. Totui ceea ce o caracterizeaz este voioia, chiar cnd se mai neac i n lacrimi.
Structura e aceiai dar factura difer. Att a muzicii ct i a textului. Ea i bazeaz expresia pe ritmurile
dansante (la Offenbach- cancan-ul, la vienezi, valsul, la Kalman, ceardaul, apoi tangoul, foxtrotul),
aciunea pe comedie sau melodram, conflictele sunt mai mult de suprafa, melodia se adreseaz mai mult
senzorialului dect afectivului, finalurile sale fiind vesele, de cele mai multe ori.

E o specie a teatrului liric, la fel de prezent n evoluia sa , ocupnd locul destinat divertismentului ce se
dorete elevat.

Dar e greit a fi socotit ca o treapt n nelegerea operei, cci e deosebit de ea, i are propria
personalitate, cu forme specifice, chiar dac aparine genului teatrului liric i ia fiin cu mult dup ce opera
i definise destinul.

Cnd valoarea muzical-dramatic se ridic la cea pe care o are un Voievodul iganilor sau Liliacul, ea pare
chiar oper( oper comic), dar rmne totui operet prin finalitatea ce i-o propune.
OPERA ROMANTIC este denumit astfel datorit faptului c strbate acelai drum cu romantismul literar,
plastic, artistic i i nsuete chiar i liniile directoare ale creaiei lui. Cci romantismul a fost de fapt o for
dezlnuit, surprins ea nsi de drumul pe care l urmeaz.

Pasiunea domnea n toate manifestrile sale i atunci cnd evoca trecutul i atunci cnd invoca viitorul ;
avea pasiunea contrastelor: dragoste i ur, puritate i pcat, linite i furtun, libertate i opresiune,
entuziasm si dezgust.

i aseamn existena cu cea a naturii, din care face aproape o dogm, nu crede n oameni, n frumos i
nici n sine, dar le proslvete pe toate.

Se teme de moarte i o cheam totodat.

Romantismul e mai mult o stare (etat dame) dect o concepie artistic, chiar dac a ncercat s se
defineasc prin pana lui Victor Hugo i apoi a attor altora.

Romantismul muzical a dat lumii cele mai puternice personaliti creatoare, cele mai multe ramanand cele
mai statornice n contiina asculttorului.

Opera a plecat de la formele consacrate pn atunci i a evoluat spre liberti de neimaginat altdat.
nsuindu-i structuri asemntoare cu ale operei seria, dar i cu cele ale operei buffa sau operei comice, le-
a preluat ca pe o tradiie i le-a transformat de-a lungul anilor, n forme proprii exprimrilor sale.

A pornit de la formele nchise de numere muzicale, pstrnd recitativul pe care l-a tratat ns melodic si a
ajuns, sprgnd graniele dintre ele i construind continuiti la care nu se pot deslui recitativele de arii i
nici aciunea de introspeciile afective.
Abia spre sfritul sec. XIX, existena sa triumfal se neca n aceleai exagerri din totdeauna, de data asta
ele provenind din recuzita pe cere ea nsi o inventase i care o impusese pe scenele europene.

Cci se bucurase de succese imense i-a cucerit dragostea i entuziasmul unui mare numr de spectatori i
a reuit s-i transmit interesul chiar i secolului urmtor. Ba chiar i n zilele noastre mai face concuren
oricrei manifestri spectaculare.

Temele sale sunt mprumutate de la scriitori romantici Hugo, Scott, Schiller- dar i de la Shakespeare, pe
care romanticii l-au descoperit dup o uitare de aproape dou secole. Sunt ntmplri tensionate ale unor
personaje ieite din comun, dei se voiau provenind din toate straturile sociale, renunndu-se la regi, zei,
precum i la ceremonialele care s-i prezinte.

Pasiunile i caracterizau, iar aciunea i definea. Iubeau pn la moarte, mureau ucii sau ucideau ei nii,
complotau, urau cu vehemen i triau cu aceeai dezinvoltur cu care nchinau paharul ntr-un brindisi.
Aciunea era palpitant, chiar cnd se mai ntrerupea pentru vreo arie destinat provocrii lacrimilor sau
expunerii de motive a trdrii.

Subiectele destul de nclcite adeseori, pretindeau concursul naturii pentru dezvoltarea lor, luna, stelele i
cerul, pdurea i vntul subliniind cu eficacitate sentimentele protagonitilor. E regretat trecutul cu
melancolie sau cu exaltare, cimitirele devin loc de desfurare a aciunii, castelele se nal maiestoase sau
se prbuesc n ruine, eroismul e un fapt diurn, iar dragostea e ptima la orice vrst.

Pasiunea este mobilul mai tuturor aciunilor i nu se stinge dect dincolo de mormnt. Lumea se mparte
ntre nvingtori sau nvini. Dezndejdea i sperana i mpart mpreun viaa personajelor.

i totui ct autenticitate. Cci muzica ce mbrac evenimentele strbate prin ele sensibil, conferindu-le
coeziune i dndu-le credibilitate. MELODIA e rege. Ea domnete de la un cap la altul i e aproape de
nenchipuit ct melodie s-a scris n cteva decenii. Melodia e ampl, curgtoare, difereniind personajele
prin caracterul ei specific, iar recitativul e ncrcat el nsui de melodicitate i dramatism, nct adeseori pare
o arie.

Opera romantic culmineaz, se poate spune, cu creaia lui Wagner, cci el rmne romantic, n ciuda
desprinderii sale ideologice, mai ales prin pasiunea care strbate prin muzica sa. Chiar dac subiectele sale
sunt mitologice, umanul le copleete.

Dar nsi drama muzical a sa folosete mijloacele expresiei romantice i le poart spre o culminaie,
logic din punct de vedere istoric.

Cu toate exagerrile sale, opera romantic s-a bucurat de o audien ieit din comun, trecnd chiar
naintea teatrului dramatic.

GRAND OPERA i pstreaz cu gelozie numele de origine francez, din creaia creia face parte, lund
natere prin pana lui Giacomo Meyerbeer. Ea are toate atributele operei romantice, cu care se identific de
altfel, subliniind doar n mod special caracterul fastuos al realizrii. Nu puteau lipsi din arsenalul modalitilor
de expresie muzical i scenic marile defilri, scenele de mas, baletele, patosul grandilocvent, subiectele
eroice, acordurile majestoase, orchestra sonor a almurilor, vocile puternice, decorurile pompoase,
costumele ceremonioase. Creaia se supunea tuturor cerinelor spectaculare, iar reprezentaia nu avea alt
el dect acela al senzaionalului.
OPERA VERIST a dorit s reprezinte viaa aa cum este, viata oamenilor simpli, asemenea literaturii
naturaliste. S fie ca pe strad, ca la pia. Dar i-a ales evenimentele, ca i n literatur cat mai complicate,
trite de oameni ptimai pui n situaii conflictuale puternice, a cror rezolvare se anun de la nceput
sngeroas. Rzbunri ceremoniale, iubiri nelate. Forma muzical e spart n ndri, dar aria rmne la
domnie, aezat acolo unde convine cntreului .

Melodia i pstreaz toate privilegiile, fiind unul din principalele mijloace de expresie, alturi de efectele
sonore ale orchestrei. Naturaleea cutat cu orice pre devine ocant, transformndu-se ntr-un scop n
sine.

Orchestra nvluie totul intr-o sonoritate ce silete pe cntre s uzeze de mijloace aproape atletice pentru
a o nfrnge. Cntul frumos- bel-canto-ul- este forat sa depaseasca limitele umanului.

OPERA IMPRESIONIST apare ca o reacie la verismul dominator al scenei lirice. n schimbul aciunii
ilustrativiste, ea tinde sa exprime stri inefabile, conflicte sufleteti, explorri luntrice, ntr-o sugestie vaga,
ambigua, dar emoionant.

Poezia trage muzica la sine, conferindu-i un rol de ambiana sonor. Muzica renuna aproape si la tonalitate,
numai sa nu cada in pcatul de neiertat al ilustrrii aciunii. Cuvntul are sens in sine si in cadrul poeziei,
muzica folosindu-se de el ca de un element sonor. Primit cu entuziasme intelectualiste, nu reuete sa
supravieuiasc.

Dar i impune multe procedee succesorilor.

OPERA EXPRESIONIST produce senzaie prin efectele pe care le obine in cutarea esenelor. Formele
fixe coexista cu cele mai libere, ba se mai si supun una peste alta intr-o combinaie inedita si atrgtoare.
Astfel sunt temele folosite pe structuri dramatice neateptate, cu personaje stranii, dar ptrunznd adnc in
subcontientul propriilor manifestri. De obicei aciunea este de inspiraie naturalista.

Dar aciunea de gndire impresionista si expresionista va stimula spectacolul in folosirea mijloacelor

scenice, oferindu-i contiina capacitaii de creaie, ca act de sine stttor. Drama poate fi spulberata
asemenea formelor muzicale, dobndindu-se o libertate nemaiinut in fru de tot felul de prejudecai.

Faptul ca ntreg repertoriul trecutului ncepe sa fie montat cu mijloace ce nu in seama de epoca in care a
fost creat, apropie caracteristicile proprii , unificndu-le, tergnd deosebirile si incluznd totul concepiei
spectacolului.

OPERA-SPECTACOL TOTAL este o noiune ce se face tot mai des prezent in dezbaterile teoretice si,
desigur, o ambiie afirmata in realizarea spectacolului. Ea se refera la spectacolul ideal.

Primii piloni ai creatiei sec. XX se gsesc in ceea ce transmit Puccini, Wagner chiar, Debussy, Ravel si mai
ales R. Strauss, ctre Alban Berg sau Schonberg. Chiar daca serialismul muzical al ultimilor ncearc rupturi
care se vor iremediabile, structurile dramaturgice urmeaz drumul naintailor. Incursiunea prin titluri,
trecnd dintr-o tara in alta, de la un stil la altul, demonstreaz ca in afara de imensele deosebiri ce le separa,
ele aduc elemente comune, stabilind puncte de referin . Dramaturgia sparge toate rigorile dezvoltrii
aciunii, preocupndu-se mai ales de analiza motivrilor psihologice a personajelor. Si totui se pstreaz
uneori formele numerelor clasice, cum fac Stravinski sau Alban Berg. Dorindu-se liberi in exprimare urmeaz
cu toate astea filonul tradiional, cci creaia se vrea accesibila, tinznd ctre marea popularitate al
conceptului de popular.
Temele, de obicei contemporane se implica in social cu pregnanta. Teatrul liric devine unul de idei si in cazul
muzicalului, ce pare la prima vedere frivol. Amestecul de procedee ce ar putea duce la eclectism, este
dominat de personaliti puternice, slujind scena. Unii compozitori socotind genul prea conservator,
depinznd de rutina vocala, isi interzic abordarea. Ceea ce ii unete in varietatea lor este concizia si
eficienta dramatica.

Pe de alta parte, flexibilitatea ritmurilor- de proveniena jazzistic mrete fora expresiei. Se tinde astfel
ctre ce a fost opera din totdeauna, un spectacol srbtoresc. Se cere receptivitate emoional , dar si
intelectuala.

Daca opera seria sau cea buffa isi revendicau primordialitatea muzicii sau a dramei, de data aceasta
primeaz spectacolul. Creatorul se supune realizatorului, el nsui creator al a spectacolului, singur in stare
sa-i ofere viata necesar.

EPOCI, STILURI, SCOLI ce au parcurs istoria de-a lungul timpului si-au lsat amprenta legitim asupra a tot
ce a fost creaie artistic. Viata cunoate intr-o epoca data conexiuni specifice care o caracterizeaz si o
definesc. Fiecare epoca este legata de nflorirea deosebita a unui anumit fel de arta, care in raport cu
celelalte, devine genul dominant, impunndu-si o parte din caracterele sale si celorlalte. Estetica stabilete
genurile de arta dup criterii multiple. Astfel ar exista arte spaiale-pictura, sculptura, arhitectura- si arte
temporale- cum ar fi muzica Dup acest criteriu teatrul aparine unei arte spatial-temporale. Toate
clasificrile au un caracter convenional, dar demonstreaz totodat strnsa legtura dintre arte, realizata de
apartenena lor la timpul creia aparin.

Interesul pentru arta spectacolului muzical-dramatic nu trebuie reinut dect, din momentul apariiei sale,
deci din sec.alXVII-lea.
PRECLASICISMUL, ca termen se refera la cutrile identitatii proprii, pentru un gen care nu avea
antecedente, chiar daca presupunea o descoperire, aa cum voiau a crede creatorii sai. Principiile sale erau
deja ale clasicismului ce se va dezvolta ulterior, dar poate nu ndeajuns de clare si mai ales inca nestabilite.

Sa nu se uite ca opera a luat fiina in palatul nobiliar. Deci imitarea antichitii se nscrie ca principiu
fundamental. Subiectele si structura dramatica aparineau modelului grec sau roman, cu toate ca adeseori
personajele erau cele ale zilei.

Pe primul plan se punea frumosul,armonia si proporia.

Pe plan muzical, proporiile erau riguroase, armonia senina, frumosul aristocratic, formele muzicale
cunoscute din muzica medievala, bisericeasca, respectate cu rigoare dogmatica. Aparearia da capo dar
orchestra este inca mica, coninnd instrumente ale timpului, recitativele sunt acompaniate de clavecin, iar
basul cifrat are un rol predominant in structura armonica. Vocalismul ctiga un rol preponderent, susinnd
monodia. De aici, importanta deosebita care se acorda melodiei duce la nlturarea dezvoltrilor polifonice si
folosirea cantului solistic in exprimarea dramaturgica. Totodat ncepe sa se neglijeze drama in favoarea
cantului frumos. Cuvintele se repeta pentru a dezvolta fraza melodica, interesul lor pierzndu-si percutanta.

Pentru a pune in valoare calitile timbrale ale vocii, melodia ncepe sa fie ornamentata si in felul acesta
privnd-o de expresie dramatica. Se pun bazele bel-canto-ului,ce se va dezvolta ulterior pana la
manierismul cel mai absurd.

Preclasicismul cuprinde att opera seria, cat si intermezzo-urile vesele, care vor deveni opera buffa.
CLASICISMUL nu are granie prea bine trasate fata de cei ce l-au precedat, cum nu are nici in concepii si
principii., care sunt continuate doar si oarecum definitivate.

Claritatea si adevrul sunt principiile frumosului, care e cunoscut prin raiune. Se poate vorbi despre tipizare
si generalizare canonizate in practica artistica. Deoarece arta epocii nflorete in preajma srbtorilor regale,
ea devine una de curte, idealizanta, eliminnd misticismul religios si profesnd cultul raiunii.

Melodia e ampla, vocea exploatata din plin, primind si posibilitatea de a strluci prin virtuozitate in cadenele
ce ncheiau toate formele fixe. Armoniile sunt senine, clare, iar modulatiile, constituite dup reguli dogmatice

Puritatea, echilibrul dominant si perfecionarea erau urmrite cu precdere. Doar ca ornamentaia vocala,
dar si instrumentala las cmp liber fanteziei si in felul acesta capata o importanta tot mai mare . Ceea ce
constituie si nceputurile unui stil, ce se va numi BAROC. Bel-canto-ul nflorete pana la absurditate, prin
aezarea castrailor in postura de vedete absolute. Melodia devine un simplu pretext pentru ornamentaia ce
va urma.

ROMANTISMUL profita de deschiderea oferita de filozofia iluminista, constituindu-se intr-o revoluie

estetica mpotriva sclerozei clasice. Temele sunt preluate din trecutul istoric, glorificndu-l in fata prezentului.
Sentimente puternice, idealizate, batalii de contraste. Muzica se folosete de modulaii neateptate pentru
sublinierea schimbrilor, de sonoritati orchestrale inedite. Cromatismul isi gsete o ntrebuinare dramatica,
pana la manierism, melodia are respiraie larga, cernd cantaretului fora si ntindere. Toi compozitorii
trateaz vocea cu generozitate, pretinzndu-i un timbru adecvat frazei melodice, un legato pe aceiai
msura si mai ales respectarea cantabilitii ei.

VERISMUL isi dorete tocmai corectarea acestei exclusivitati, ncercnd ntronarea exprimrii verbale chiar
in fraza muzicala. Melodia este bruscata prin caracterul declamatoriu, prin cutarea efectului dramatic,
cteodat chiar de dragul efectului in sine. Aprut ca o reacie la romantism, dorindu-si exprimarea realitii,
verismul nu poate supravieui stilistic dect prin cteva personalitati.

IMPRESIONISMUL si EXPRESIONISMUL s-au constituit in curente distincte, formnd scoli ce au dat fiina
ctorva capodopere si care au impus un anume stil bine conturat. In timp ce primul preuia expresia poetica,
cel de al doilea a cultivat contrastele violente, umbrele si luminile aspre ale contrastelor. Vocea nu mai
urmrete captarea emoionalului, prin calitatea timbrului, lsnd orchestrei sarcina de a adnci tririle
personajului. Melodia infinita, visata de Wagner, e colorata cu dibcie(de un Debussy)

SERIALISMUL demonstreaz acelai efort de desprindere de obinuit, reuind prin spargerea structurilor
tonale. Cele apte sunete ale vechii tonalitati sunt nlocuite de dousprezece si altfel structurate. Pentru
interpret, procedeul este dificil de asimilat, cantaretii avnd deocamdat o educaie exclusiv tonala.
Regizorului insa ii las mult cmp liber imaginaiei, stimulndu-i fantezia.

NEOIMPRESIONISMUL, NEOEXPRESIONISMUL SI NEOREALISMUL nu fac altceva dect sa reia

procedee si modalitati, care tind ctre amplificarea expresiei dramaturgice. Ritmurile sunt mai variate si
joaca un rol mai important in dramaturgia muzicala. Influenta jazului este cea care determina caracteristicile
aprute. Spectacolul ctiga prin asimilarea fiecrui procedeu, ramanand ca istoria sa constate eventuala sa
perenitate.