Sunteți pe pagina 1din 1

SCURT ISTORIC AL BOLII

Starea clinica pe care o definim ca accident vascular cerebral(AVC)este cunoscuta


din cele mai vechi timpuri.In scrierile grecilor anticiapoplexia,termenul vechi
pentru AVC,era considerata ca o conditie cauzata de un dezechilibru al umorilor
vitale:sange,flegma,bila neagra si bila galbena.
Hipocrate (460-377 .e.n.) a fcut prima descriere complex a simptomatologiei,
observnd c apoplexia afecteaz n general persoanele mai n vrst.Cauza acestei
boli a fost considerat de Aretaeus din Capadocia ca fiind congestia vaselor i
sngelui, iar de Galen din Pergamus (129-199) ca ntreruperea activitii spiritelor
vitale ale creierului.
Secolele care au urmat au lasat o umbra in istoricul AVC.Abia in perioada
renasterii,desenele lui Leonardo da Vinci(1452-1519) si ale lui Andreas
Vasalius(1514-1564) au reinviat interesul pentru bolile vasculare cerebrale.In secolul
XII,descrierile si ilustratiile
anatomice ale creierului si vascularizatiei sale facute de Thomas Willis(1621-1675) si
cercetarile lui Johan Wepfer(162O-1695)au constituit pasi hotaratori.Astfel J.Wepfer
remarca ca orice eveniment capabil sa impiedice influxul sangelui in arterele
cerebrale,sau reintoarcerea sa in venele jugulare poate produceapoplexia.El este si
primul care considera ca ateroscleroza arterelor carotidiene sau vertebraler cauzeaza
AVC.
Ulterior lucrarile lui John Cheyne(1819) si Richard Bright(1836) contureaza
conceptul vaselor bolnave care prin influentarea circulatiei sangelui la nivelul
creierului pot produce apoplexia(Quest Do.,199O).
Studiile clinice ulterioare, datele anatomopatologice i n special dezvoltarea
tehnicii neuroimagistice moderne ca: tomografie computerizata, rezonanta magnetica
nucleara,tomografie cu emisie de pozitroni, spectroscopia n rezonan magnetic, au
permis evidenierea fiziopatologiei AVC, oferind premisele nelegerii procesului
biologic normal i patologic n scopul acordrii unei terapii ct mai eficiente.