EPISTEMOLOGIE

Planificare
1. Curs 1 - Prezentarea cursului. Originea problemei cunoasterii [18 feb 2002]
2. Curs 2-3 - Distinctii prealabile. Concepte ale analizei cunoasterii. Conditii prealabile ale
unei analize a cunoasterii [25 feb 2002, 4 martie 2002]
3. Curs 4 - Analiza clasica a cunoasterii [11 martie 2002]
4. Curs 5-6 - Reactii la analiza clasica a cunoasterii [18,25 martie 2002]
5. Curs 7 - Conceptul restrictiv al cunoasterii obiective [1 aprilie 2002]
6. Curs 8 - Problema surselor cunoasterii. Distinctii prealabile [8 aprilie 2002]
7. Curs 9-10 - Problema surselor cunoasterii in disputa dintre empirism si rationalism.
Inascut si dobandit in cunoastere [15, 22 aprilie 2002]
8. Curs 11 - Domenii de interes ale epistemologiei contemporane - epistemologia feminista,
epistemologia religiei, epistemologie si stiintele cognitiei [29 aprilie 2002]

1. Prezentarea distinctiei dintre scepticismul antic si dogmatismul nereflectat (spontan):

- dogmatismul spontan este caracterizat prin increderea in posibilitatile ratiunii si ale
simturilor, pe fondul unor preocupari filosofice ontologice (trecerea de la conditionat la
neconditionat etc.) sau etice (incercarea de a da o indrumare rationala vietii)
- atitudinea sceptica este caracterizata prin punerea in discutie a posibilitatii simturilor si
ratiunii de a ne furniza cunoastere (episteme) [v. contributia sofistilor la aparitia
scepticismului]

2. Scepticismul radical: scepticism cu privire la posibilitatea oricarei cunoasteri (simturile si

ratiunea ne pot intotdeauna insela) [var: tot ceea ce cunoastem nu reprezinta decat o
aparenta si nu realitatea - v. Matrix]
Respingerea scepticismului radical:
Scepticul afirma ca nu putem cunoaste nimic.
-----------------------
Dar atunci nici afirmatia scepticului nu reprezinta cunoastere (nu
poate fi
adevarata sau falsa).

[v. si exemplul creierului in cuva]

3. Scepticismul moderat: nu putem cunoaste nimic in mod cert.

[dist: scepticism cu privire la cunoastere /vs./ scepticism cu privire la intemeiere]
La raspunsul ca nici afirmatia scepticului nu este certa se poate raspunde: "da, dar ar
putea fi adevarata".
Daca prin cunoastere se intelege: "a avea certitudini", atunci scepticismul moderat atrage
dupa sine ca nu putem cunoaste, in sensul strict, nimic. Putem avea opinii demne de
incredere, dupa care sa ne ghidam in viata, dar nu putem avea cunostinte certe.

4. Raspunsuri la provocarea sceptica:

- Moore - pozitia simtului comun;
- Wittgenstein (in On Certainty)
 5. Versiuni ale scepticismului:
- scepticism cu privire la simturi
- scepticism cu privire la cunoasterea starilor interioare ale celorlalti
- scepticism cu privire la cunoasterea de sine
- scepticism cu privire la posibilitatea de a produce cunostinte pe calea ratiunii
- scepticism cu privire la certitudinea cunoastintelor obtinute pe baza memoriei (v.
Total Recall) etc.
6. Relatia dintre scepticism, relativism si solipsism:
- solipsistul pune in discutie posibilitatea de a afirma ca exista o lume exterioara pe baza
propriilor senzatii - nu se pune in discutie faptul ca simturile ne pot insela;
- relativistul sustine ca opinii diferite pot fi sustinute cu temeiuri la fel de bune de catre
persoane care intretin sisteme diferite de opinii prealabile si eventual au criterii de
intemeiere diferite; in genere, pozitia relativista are in spate presupozitii cu privire la
functionarea limbajului, nu presupozitii epistemologice [v. si distinctia: relativism
cognitiv /vs./ relativism cultural, moral etc.]

7. Interesul constructiv si interesul critic pt. analiza cunoasterii

- in cadrul interesului constructiv, consideratiile epistemologice sunt precedate de
interogatii metafizice; se urmareste sa se construiasca o teorie a cunoasterii care sa
intemeieze afirmatia ca tezele metafizice enuntate reprezinta o cunoastere certa; (v.
Platon, Aristotel)
- interesul critic: se porneste de la interogatia daca metafizica ca pretinsa cunoastere a
principiilor existentei prin ratiune este posibila ca stiinta si se cerceteaza conditiile
posibilitatii stiintei, ale cunoasterii cu valoare obiectiva in genere;
- reflectia epistemologica precede orice interes metafizic: inainte de orice alte probleme
filosofice trebuie sa fie rezolvate cele cu privire la posibilitatea cunoasterii (raspunsul la
provocarea sceptica), sursele acesteia, limitele cunoasterii; problemele metafizice pot fi
abordate doar daca se dovedeste ca raspunsul la ele poate fi cunoscut (v. Kant, Hume)

PARTEA a 2-a

1. Rezumat: am vorbit data trecuta despre provocarea sceptica in calitate de sursa a

interesului filosofic pentru problema cunoasterii; odata cu renuntarea la dogmatismul
spontan suntem nevoiti sa luam in discutie probleme precum: "Ce inseamna sa cunosti
ceva?", "Putem avea vreodata o cunoastere certa?", "Cum capatam cunostintele?", "Care
sunt limitele cunoasterii omenesti?", "De ce este important sa cunoastem?" s.a. Astfel de
probleme preced, in cazul unei abordari critice, celelalte probleme filosofice (cele de
metafizica sau de etica, de pilda)

2. Orientarea normativa si orientarea descriptiva in analiza cunoasterii

- in cazul orientarii descriptive se incearca definirea conceptului de cunoastere pornind de
la felul in care folosim in mod obisnuit termeni si expresii precum "a sti", "a cunoaste",
"stiu" etc.
- in cazul orientarii normative ceea ce intereseaza este ce ar trebui sa numim cunoastere,
chiar daca in mod obisnuit numim cunoastere mai mult sau mai putin decat ceea ce
 propune analiza in cauza

3. Analiza cunoasterii - distinctii prealabile

cunoastere tacita /vs./ cunoastere explicita
cunoasterea tacita este cunoasterea in stare practica, cunoasterea ca abilitate, acea
cunoastere pe care se sprijina activitatile omenesti si care nu poate fi despartita de
activitatea pe care o face posibila; explicitarea ei prin reguli, criterii etc. nu se
poate face fara pierderi / cunoasterea explicita sau propozitionala consta din
informatii ce pot fi communicate; acestea sunt susceptibile sa fie adevarate sau
false, iar pretentiile lor de adevar trebuie sustinute prin intemeiere sau justificare
probleme:
- este cunoasterea tacita transmisibila?
- are sens sa vorbim despre cunoastere explicita sau aceasta poate fi redusa la
cunoastere tacita? (a sti sa exprimi diferite lucruri prin propozitii)
- este cunoasterea tacita imuna fata de provocari sceptice?
[v. si distinctia lui Ryle intre knowing-how si knowing-that + exemplul sau cu
elevul care nu poate face inferente logice]

cunoastere nemijlocita /vs./ cunoastere mijlocita

este vorba de distinctia dintre cunostinte ce nu sunt intemeiate prin raportare la
alte cunostinte, si cunostinte ce sunt intemeiate prin raportare la alte cunostinte,
respectiv sunt derivate din alte cunostinte;
[v. si distinctia lui Russell intre cunoastere prin luare la cunostinta si cunoastere
prin descriere; knowledge by acquaintance nu are continut propozitional si
vizeaza: datele simturilor, starile mentale prezente, propriul eu, universaliile,
formele logice etc.]
probleme:
- este cunoasterea nemijlocita propozitionala sau nu?
- cum se trece de la cunoastere prin luare la cunostinta la cunoasterea despre
obiecte?

cunoastere a priori /vs./ cunoastere a posteriori

se distinge intre cunoasterea ce poate fi intemeiata pe experienta (a posteriori) si
cunoasterea ce poate fi intemeiata independent de experienta (a priori)
probleme:
- cum poate fi definita pozitiv cunoasterea a priori?
- pot exista cunostinte sintetice apriori?
- ce relatie exista intre cunostintele apriori si cunostintele necesare?

- discutarea relatiilor intre cele trei distinctii amintite;

obs.: obiectul analizei epistemologice a cunoasterii il constituie in mod predilect
cunoasterea explicita, mijlocita si bazata pe experienta (de ce?)
- v. si distinctia dintre cunoastere (ca proces) si cunostinte (ca produs);

4. Concepte ce intervin in analiza cunoasterii - opinia

- opinia ca stare a mintii
 - opinia ca continut propozitional (judecata) / sau ca enunt
- opinia in interpretarea behaviorista
- teza separabilitatii: atunci cand stim ca p nu avem opinia ca p
- respingerea tezei separabilitatii (analogia: 'nu cred ca p, stiu ca p' - 'nu l-ai ranit, l-ai
omorat')
- reafirmarea tezei separabilitatii: pot sti ca 6 ori 7 fac 42 si sa dau raspunsul corect, chiar
daca procedez in mod automat, iar in mod constient sunt convins ca am uitat tabla
inmultirii, deci nu am nici o opinie cu privire la produsul dintre 6 si 7; [discutie]
[v. si 'stiu ca fumatul produce cancer, dar nu cred asta']

PARTEA a 3-a

1. Rezumat al cursurilor precedente: provocarea sceptica; abordare descriptiva /vs/

normativa; distinctii epistemologice preliminare (cun. tacita / explicita, cun. nemijlocita /
mijlocita, cun. a priori / a posteriori); opinia

2. Concepte ce intervin in analiza cunoasterii - adevarul

- problema: Ce anume are proprietatea adevarului? (concepte, fapte, obiecte, propozitii,
judecati/continuturi propozitionale)
- dist.: a crede ca o judecata e adevarata (a avea opinia ca p)/a crede o judecata adevarata
(p e adevarata);
- 'stiu ca p, dar nu e adevarat ca p' ('stiu ca unii oameni cred ca p, dar nu e adevarat ca p')

3. Concepte ce intervin in analiza cunoasterii - intemeierea

- justificare /vs/ intemeiere
- de ce este necesara adaugarea conditiei intemeierii?
- dif. dintre adevar si intemeiere;
- dist. indicarea temeiului / indicarea motivului;
- sensul tare al intemeierii (sunt presupuse abilitati pe care nu le au toate persoanele pe
care le-am numi subiecti cunoscatori)
- dist. temei practic / temei epistemic

4. Conditiile satisfacatoare ale unei analize a cunoasterii

- Chisholm distinge 2 intrebari cu privire la cunoastere:
(a) Ce cunoastem si care e intinderea cunoasterii noastre?
(b) Exista criterii ale cunoasterii, iar daca da, care sunt acestea?
- raspunsul la (a) depinde de raspunsul la (b) si invers;
- abordarea metodista [(b) => (a)] /vs/ abordarea particularista [(a) => (b)]
- scepticul isi intemeiaza pozitia pe interdependenta (a) - (b);
[v. obs. lui Quine ca enuntarea indoielii presupune acceptarea prealabila a unor
cunostinte]
-> analiza cunoasterii in cadrul abordarii lingvistice:
dist conditii necesare si suficiente /vs./ criterii
intelesul unui concept este dat prin precizarea conditiilor de adevar ale propozitiei
celei mai simple in care apare cuvantul ce exprima conceptul;
 abordarea este particularista (se presupune ca are sens in anumite cazuri sa vorbim
despre cunoastere / a avea cunostinte), in parte descriptiva (explicarea pretentiilor
de cunoastere pentru anumite folosire indreptatile ale expresiei 'a cunoaste'), in
parte normativa (critica semnificatiilor comune ale expresiei 'a cunoaste' in
lumina observatiilor sceptice)
verificarea / critica analizei se realizeaza prin producerea de contraexemple
sunt luate in considerare nu doar situatiile reale, ci si situatiile posibile

PARTEA a 4-a

Rezumat al cursurilor precedente: scepticismul, distinctii preliminare, concepte ce intervin in

analiza cunoasterii, preconditii ale unei analize a cunoasterii

Conceptul clasic al cunoasterii - Platon

- cunoasterea ca opinie adevarata si intemeiata
- necesitatea adaugarii cerintei intemeierii (v. cazul judecatorului care are o opinie adevarata
indusa de un discurs persuasiv al avocatului, in lipsa temeiurilor)

Analiza clasica a cunoasterii - Ayer

se porneste de la supozitia ca toate cunostintele sunt opinii care se refera la stari de
lucruri (enunturi)
aceste opinii vor fi acceptate drept cunoastere numai daca vor fi considerate drept
adevarate
adevarul este o conditie necesara, dar nu si suficienta a cunoasterii; opiniile pot fi in mod
intamplator adevarate (pot fi rezultatul unei ghiciri corecte, chiar daca aceasta se repeta in
mod sistematic)
intemeierea e o conditie necesara a cunoasterii pentru ca numai ea asigura caracterul
sistematic al corelatiei dintre opinie si adevar
conditiile necesare si suficente ale cunoasterii vor fi prezentate in felul urmator
S stie (cunoaste) ca p DDACA
- p e adevarata
- S e sigur ca p e adevarata
- S e indreptatit sa sustina ca p e adevarata

obs.:
- distingand intre cunoastere si informatie adevarata, Ayer introduce un concept pronuntat
normativ al cunoasterii
- pentru Ayer definitia lui nu duce la circumscrierea limitelor cunoasterii omenesti; aceasta se
realizeaza in functie de felul in care sunt definite ulterior conceptele din definiens: intemeiere si
adevar

Analiza clasica a cunoasterii - Chisholm

acceptare /vs./ respingere (abtinere / negare) a unei judecati
definitia lui Chisholm:
S stie (cunoaste) ca p DDACA
- S accepta p
- S are temeiuri adecvate pentru a accepta p
 - p e adevarata

obs.: - Chisholm expliciteaza distinctia dintre opinie adevarata si cunoastere in termenii

preferabilitatii epistemice; ac. abordare atenueaza implicatiile normative ale conceptului clasic al
cunoasterii (v. si la Ayer)

Relatia dintre adevar si intemeiere

- problema: daca adevarul este considerat un atribut atemporal, obiectiv, despre multe opinii
acceptate si considerate in trecut cunostinte (v. Ptolemeu, Newton etc.) ar trebui sa spunem ca nu
reprezinta cunoastere;
- daca adevarul nu va fi considerat un atribut atemporal se impune o precizare a conditiilor
adevarului: adevarate sunt opiniile considerate a fi in corespondenta cu starile reale, in lumina
criteriilor de intemeiere acceptate intr-un moment istoric, intr-o comunitate de oameni
competenti ce cauta in mod sincer si dezinteresat adevarul
- este mai greu sa distingem intr-o astfel de situatie (adevarat = ceea ce e considerat adevarat)
intre adevar si intemeiere;
- cerintele intemeierii sunt mereu reconsiderate si imbunatatite prin raportare la telul adevarului

PRATEA a 5-a

1. Rezumat al cursurilor precedente: scepticismul (aparitia interesului pentru probleme

epistemologice), preliminarii ale analizei conceptului cunoasterii, analiza clasica a
cunoasterii (Chisholm: S accepta p, are temeiuri pentru a accepta p si p este adevarata)

2. Cunoastere fara intemeiere (K. Popper, Hans Albert)

K. Popper - pozitia rationalismului critic
- Popper contesta ca in cercetarea stiintifica ar trebui sa existe un demers de felul
intemeierii enunturilor si teoriilor; el sustine ca in stiinta nici enunturile
particulare despre fapte de observatie (experimentale), nici principiile, legile
generale, nu ar fi de fapt intemeiate;
- in primul caz, daca e vorba de un enunt care exprima rezultatul unei observatii,
vom spune ca acest enunt nu poate fi intemeiat in masura in care nu poate fi dedus
din alte enunturi si nu poate fi intemeiat pe date ale simturilor (aceasta pentru ca
nu poate exista o relatie de intemeiere intre un enunt si perceptii, acte de
observatie)
- cu privire la al doilea caz, Popper critica conceptia dupa care enunturile teoretice
generale ar fi intemeiate pe enunturi particulare despre date de observatie; Popper
respinge ideea ca ar exista ceva de felul inductiei in stiinta; el considera ca
ipotezele generale sunt produse libere ale imaginatiei omului de stiinta; teoriile
(ipotezele) stiintifice nu pot fi confirmate, ci doar infirmate prin teste, in cazul
unor rezultate negative; rezultatele pozitive ale testelor sunt numite 'coroborari'
(ele nu confirma, ci doar indica esecul incercarii noastre de a infirma teoria);
- opinia comuna e exprimata de punctul de vedere ca examinarea critica a ideilor
consta in analiza temeiurilor care sprijina aceste idei; in opozitie cu aceasta,
Popper spune ca singura ratiune pentru a accepta o teorie e faptul ca a rezistat
pana acum incercarilor de a o infirma; el incearca sa desparta analiza critica a
enunturilor si teoriilor de cerinta intemeierii lor;
 obs.: - e greu de inteles in ce fel simpla coroborare a teoriilor ar reprezenta un pas
in apropierea acestora de adevar;

Hans Albert - trilema lui Mnchausen:

a) justificarea unui enunt prin alte enunturi ne duce la regresia la infinit;
b) intemeierea unui enunt prin utilizarea unui enunt echivalent duce la
circularitate;
c) intreruperea procesului intemeierii intr-un anume punct (presupunem ca
anumite enunturi se justifica pe ele insele) duce la ideea unei cunoasteri
nemijlocite ce ar contine in sine garantia adevarului (conceptia fundationista);
- consecinta adoptarii intemeierii drept conditie a cunoasterii ar fi o continua
oscilatie intre o atitudine sceptica (a), b) ) si una dogmatica (c) );

observatii critice:
- acceptarea intemeierii drept conditie a cunoasterii nu este incompatibila cu
acceptarea failibilitatii cunostintelor;
- poate fi sustinuta o conceptie fundationalista asupra intemeierii cunoasterii ce nu
intra in contradictie cu failibilismul (vezi fundationalismul slabit al lui R.
Chisholm);
- teoriile coerentiste ale intemeierii nu implica o circularitate vicioasa;
- teoriile externaliste (reliabiliste) ale intemeierii nu sunt incompatibile cu
recunoasterea failibilitatii cunoasterii;
3. Contraexemplele lui Gettier
- criticile de tip Gettier la adresa analizei clasice a cunoasterii sunt critici mai putin
radicale; se contesta ca adevarul si intemeierea sunt conditii suficiente pentru ca o opinie
sa reprezinte cunoastere; ele sunt doar conditii necesare ale cunoasterii;
- astfel, e posibil sa acceptam cu temeiuri o judecata care e de fapt falsa, si sa deducem
din aceasta judecata o judecata adevarata (in mod intamplator); aceasta judecata va fi si
adevarata si intemeiata; cu toate acestea ea nu va fi in acord cu intuitia noastra spontana
cu privire la conditiile pe care trebuie sa le satisfaca o opinie pentru a fi recunoscuta drept
cunoastere;
Ex.: prietenii lui Johan se hotarasc sa-i joace o farsa; pentru a-l face
sa
creada ca ploua, se suie pe acoperisul casei si stropesc in fata
ferestrei lui
cu un furtun; pe baza opiniei intemeiate ca picaturile pe care le vede
sunt
produse in mod natural (fiindca in majoritatea cazurilor este astfel) si
a celei
ca vede picaturi afara Johan infereaza intemeiat ca afara ploua si
accepta
aceasta opinie; intamplator, afara chiar incepe sa ploua, asa ca opinia
lui Johan
este si adevarata; totusi, nu am fi inclinati sa spunem ca Johan stie ca
afara ploua

PARTEA a 6-a
1. Rezumat al cursurilor precedente: scepticismul (aparitia interesului pentru probleme
epistemologice), preliminarii ale analizei conceptului cunoasterii, analiza clasica a
cunoasterii, critica analizei clasice a cunoasterii din perspectiva rationalismului critic,
contraexemplele lui Gettier la analiza clasica a cunoasterii

2. Propuneri de reformulare a analizei clasice a cunoasterii (teorii internaliste)

obs.: se propune reformularea analizei prin adaugarea unei conditii suplimentare
(intemeierea e o relatie intre entitati epistemice)
1. Ernest Sosa: propozitiile pe care se bazeaza p sa nu fie baza pentru nici o opinie
falsa;
Contraexemplu (cazul domnului Nogot): dl. Nogot urmareste sa-l faca pe S sa
creada ca el e proprietarul unui Ford; ii arata acte false de proprietate, cheile
masinii, masina etc.; Smith infera ca (p)"cineva din birou poate prezenta dovezi
ca are un Ford" iar de aici ca (h)"cineva din birou poseda un Ford"; (p) este
adevarata, deci nu poate fi baza pt. o opinie falsa
2. R. Chisholm: niciuna dintre propozitiile care intra in lantul intemeierii lui p sa nu
fie baza pentru o opinie falsa
Contraexemplu: (Tom Grabbit) il vad pe Tom Grabbit furand o carte din
biblioteca (si este adevarat), dar daca as sti ca (r) [mama lui TG a declarat la
politie ca el e nevinovat si ca are un frate geaman care e cleptoman] nu m-as mai
socoti intemeiat sa cred ca (p) "TG a furat cartea"
3. P. Klein: sa nu existe o propozitie r, astfel incat acceptarea de catre S a lui p sa
faca temeiurile pe care le are S pentru a accepta p insuficiente
Contraexemplu (false twin) - Lehrer & Paxson: acelasi caz de dinainte, TG a furat
cartea, eu cred ca el a furat cartea pentru ca nu stiu ca (r), dar nu stiu, de
asemenea, ca (r') mama lui TG minte iar el nu are nici un frate geaman; daca nu
stiu si (r') eu nu sunt intemeiat sa cred ca (p)
4. P. Klein 2: propozitia care produce dezmintirea nu trebuie sa produca, in
combinatie cu temeiurile lui S pt. p, o consecinta falsa
Contraexemplu (lucky S and lucky Nogot): In cazul domnului Nogot, S crede ca
(p) "Nogot are un Ford" (iar Nogot, fara sa stie, castiga Fordul la loterie) si are
norocul sa ajunga sa creada (h) disjunctia dintre (p) si (d) disjunctia tuturor
propozitiilor implicate de (r) dezmintirea lui (p); (r) nu poate reprezenta o
dezmintire a lui (h), dar S nu stie ca (h)
5. J. Pollock: dat fiind (p) - temeiul lui S pentru (h): (1) nu exista un set S,
consistent cu h, care, in conj. cu p sa distruga intemeierea lui h, (2) consecintele
rationale ale lui p nu sunt dezmintite,
Contraex.: cazul cunoasterii introspective - S stie ca (p) "S are opinia ca (d)"; daca
opinia (d) este falsa, atunci non-(p) face parte din setul S, care impreuna cu starea
lui S de a opina ca (d) (care constituie un temei pentru (p)) face imposibila
intemeierea lui S ca (p)
6. P. K. Moser (analiza disjunctiva): fie p reprezinta o cunoastere introspectiva, fie
nu exista o dezmintire pentru p
Contraex.: S, aflat pe patul de moarte, crede ca (p) "niciodata S nu a avut opinia
ca (o) 'numarul exact de fire de iarba de pe pamant este n'; (p) nu este formata pe
baza introspectiei, ci pe baza observatiei ca e foarte putin probabil ca S sa se fi
 gandit la (o) si nu mai sunt sanse sa se gandeasca pe viitor la (o); daca (o) este
adevarata, atunci adaugarea opinei ca (o)
3. Reformularea analizei (teorii externaliste)
1. A. Goldman: faptele pe baza carora S ajunge sa fie intemeiat sa creada ca p
trebuie sa explice de ce e foarte probabil ca S sa creada ca p;
2. Teorii cauzale ale intemeierii: faptele pe baza carora S ajunge sa fie intemeiat sa
creada ca p trebuie sa fie cauza formarii in S a opiniei ca p
Contraex. (tricky Nogot): cazul Nogot, cu adaugarea ca Nogot incearca sa prepare
contraexemple de tip Gettier (are un Ford, dar produce evidente inselatoare pentru
opinia ca are un Ford); in plus, Nogot are o nevroza care ii produce compulsia de
a pacali pe cineva (a la Gettier) ca are un Ford iar S e singura persoana pe care o
poate pacali etc.
3. Teorii reliabiliste (v. Alvin Plantinga): S trebuie sa ajunga sa creada ca p
exercitandu-si facultatile cognitive intr-un mod demn de incredere etc.
Contraex.: S isi lasa camioneta la intrarea unui parc de distractii; administratia
publica i-o confisca si e trecuta in fondul de tombola al parcului iar S trage biletul
castigator; camioneta este readusa la intrarea in parc si S pleaca cu ea, crezand ca
(p) "el este posesorul camionetei";

PARTEA a 7-a

1. Rezumat al cursurilor precedente: interesul epistemologic ca raspuns la provocarea

sceptica; analiza clasica a cunoasterii, critici si dezvoltari contemporane ale analizei
clasice (abordari internaliste: teoria dezmintirii; abordari externaliste: teoria cauzala,
reliabilismul)

2. Conceptul restrictiv al cunoasterii obiective

Caracterizare generala
- un concept al cunoasterii este mai mult sau mai putin restrictiv in functie de
cerintele pe care trebuie sa le satisfaca intemeierea cunostintelor;
- din acest punct de vedere exista deosebiri graduale intre cunoasterea comuna si
cunoasterea stiintifica;
- idealul stiintei este idealul cunoasterii obiective; acest ideal stabileste un sistem
de referinta pentru evaluarea pretentiilor de cunoastere in diferite sfere ale
cunoasterii omenesti si ale creatiei de cultura;
- au fost formulate doua cerinte fundamentale ale cunoasterii obiective (pornind
de la modelul stiintelor exacte ale naturii):
(1) comunicarea intersubiectiva;
(2) controlul sau testarea intersubiectiva;

Pozitia empirismului logic

(1) -> expresiile lingvistice au o referinta, desemneaza ceva exterior limbii; relatia
intre expresia lingvistica si referinta (relatia de desemnare) poate fi echivoca sau
univoca; cerinta este ca aceasta relatie sa fie cat mai univoca;
- analizand prima conditie, Moritz Schlick apreciaza ca orice cunoastere e
comunicabila, iar ceea ce nu poate fi transmis altcuiva cu un anumit grad de
 univocitate nu e cunoastere; el face distinctia intre (a) cunostinte (comunicabile)
si (b) trairi subiective (incomunicabile) = emotii, sentimente, impresii senzoriale
-> trairile exista pur si simplu, nu sunt adevarate sau false, ci doar enunturile care
le exprima pot fi astfel;
-> cu privire la conditia comunicarii intersubiective, Schlick face distinctie intre
limbaje care comunica cunostinte si limbaje care provoaca trairi subiective
(limbajul poetic sau limbajul unor scrieri metafizice) -> cunoasterea nu ne spune
nimic despre natura lucrurilor, ci numai despre relatiile dintre ele (relatii cu
caracter cantitativ sau structural); limbajele stiintifice ce exprima relatii intre
simboluri trebuie sa satisfaca cerinta univocitatii; limbajele stiintifice care au o
singura functie, functia de cunoastere, confera prioritate cerintei univocitatii in
raport cu alte cerinte (eleganta, forta de sugestie, simplitate, concizie)
(2) -> enunturile sau sistemele de enunturi sunt caracterizate drept testabile
(controlabile) atunci cand pot fi puse intr-o relatie logica de compatibilitate sau
incompatibilitate cu alte enunturi a caror valoare de adevar poate fi stabilita intr-
un fel care nu depinde de dorintele si preferintele agentilor cunoasterii; de
exemplu, consecintele unei teorii in planul observatiei sau experiementelor trebuie
sa fie bine determinate, indicandu-se fapte care pot fi observate sau produse in
mod sistematic de catre toti cei competenti -> de aici distinctia intre: ipoteze si
teorii ce pot fi supuse controlului experientei /vs./ ipoteze si teorii ce nu pot fi
supuse controlului experientei (nu au semnificatie cognitiva);
Consecinte ale adoptarii unui concept restrictiv al cunoasterii
- daca acest concept e ridicat la rangul unei conditii necesare si suficiente a
cunoasterii, am putea ajunge sa excludem din domeniul cunoasterii ceea ce
admitem in mod spontan ca reprezentand cunoastere:
(1) cunoasterea propriilor stari de constiinta;
(2) cunoasterea cu privire la starile mintale ale altor persoane;
obs.:
(1) -> ar trebui ca propriile noastre stari subiective sa fie comunicate altora, iar
existenta si caracteristicile acestora sa poata fi controlate cu metode obiective;
(2) -> ipotezele despre starile (subiective) mentale ale altor oameni sunt
intersubiectiv comunicabile si testabile numai cand pot fi corelate cu enunturi
despre comportamentul subiectului si cu enunturi despre sistemul sau nervos;
- dar noi stim ca avem stari de constiinta care sunt corelate univoc cu evenimente
care au loc in organismul si creierul nostru si, deoarece ceilalti oameni au
organisme asemenatoare si sunt stimulati la fel, suntem inclinati sa presupunem
prin analogie ca ei au niste stari de constiinta asemanatoare cu ale noastre; si
astfel, limitari ale posibilitatii de cunoastere a starilor proprii duc la limitari ale
posibilitatii de cunoastere a starilor de constiinta ale altora;
3. Pozitia lui Ludwig Wittgenstein
(a) in Tractatus:
dist. dintre propozitii cu sens si propozitii lipsite de sens
subiectul ca limita a lumii
dist. dintre fapte si valori
(b) in Cercetari filosofice
problema altor minti
 problema existentei unui limbaj privat
distinctia dintre persoana I si persoana a III-a

PARTEA a 8-a

1. Rezumat al cursurilor precedente: scepticismul; analiza clasica a conceptului de

cunoastere; conceptul restrictiv al cunoasterii obiective;

2. Sursele cunoasterii - observatii preliminare

- dist.: cunoasterea ca proces /vs./ cunoasterea ca produs -> analiza psihologista a
proceselor cognitive /vs./ analiza cunoasterii propozitionale constituite;
- dist.: geneza cunoasterii (sursele cunoasterii) /vs./ intemeierea cunoasterii;
- v. distinctia dintre o abordare descriptiva si una normativa:
- din punct de vedere descriptiv: cand percepem, stabilim anumite fapte de observatie,
cand comparam sau clasificam aceste fapte, cand le subsumam unei notiuni introduse
in acest scop, cand stabilim anumite raportari generale si uniforme intre faptele de
observatie, cand formulam teorii care sa explice si sa coreleze faptele cunoscute, noi
producem cunoastere punand in functiune anumite facultati care circumscriu
comportamentul nostru ca fiinte cunoscatoare; printr-o cercetare de natura descriptiva
se incearca a se determina care e natura acestor facultati care produc cunostinte si
cum functioneaza ele;
- din punct de vedere normativ: nu se mai intreaba in acest caz 'din ce sursa provin
cunostintele?" si "prin utilizarea caror facultati sunt ele dobandite?"; problema este:
"care sunt demersurile si criteriile prin care putem distinge in totalitatea opiniilor
noastre pe cele ce au calitatea de cunostinte cu valoare obiectiva de cele ce nu au
aceasta calitate?" Aceasta este o problema de drept si nu una de fapt, e problema
concordantei unui demers real si a rezultatelor acestui demers cu o norma;

3. Exemplificarea distinctiei dintre problematica surselor si cea a intemeierii

problema inductiei
- unii filosofi au folosit termenul de inductie pentru a desemna un ansamblu de
demersuri prin care formulam enunturi generale (reguli, uniformitati, legi),
pornind de la o diversitate de enunturi despre fapte particulare (v. canoanele sau
regulile demersului inductiv la J. S. Mill);
- alti filosofi considera ca ar trebui sa ne intereseze nu demersurile prin care
ajungem la formularea unor uniformitati si legi, ci problema raportului dintre
ipoteze generale deja date si date de observatie (cunostinte despre fapte
particulare); determinarea demersurilor prin care iau nastere cunostintele ar fi o
problema a stiintei (psihologia);

problema memoriei
- probleme: (a) in ce fel capatam cunostinte folosindu-ne de capacitatea de a ne
reaminti ceva? (b) in ce conditii putem accepta ca 'S stie ca p' pe baza afirmatiei
ca 'S isi aminteste ca p'? - cel ce se intereseaza de (a) urmeaza sa se confrunte cu
dificultati de forma: 'ce legatura exista intre un fapt petrecut in trecut si o amintire
 pe care o avem in prezent?', 'daca memoria produce reprezentari, cum putem
distinge intre memorie si imaginatie?', 'cum putem distinge intre o amintire
"reala" si o falsa amintire?' s.a.m.d. - analiza generata de (b) duce la solutii de
forma:
S stie ca p doar daca
(1) S isi aminteste clar si distinct ca p
(2) S crede ca p
(3) S este intemeiat sa creada ca p
- se poate observa ca conditia reamintirii poate, cel mult, sa suplineasca cerinta
adevarului (daca se presupune ca daca S isi aminteste clar si distinct ca p, atunci p
este adevarat) dar nu se substituie cerintei intemeierii;
- v. si scepticismul cu privire la memorie (B. Russell)

4. Naturalizarea epistemologiei si stergerea distinctiei dintre surse si temeiuri ale cunoasterii

- v. distinctia kantiana dintre psihologie empirica si analiza transcendentala a cunoasterii;
- in opozitie cu aceasta distinctie, v. critica distinctiei analitic / sintetic la W. V. Quine;
- consecinte ale criticii: nu se poate distinge intre enunturi construite prin analiza
conceptuala (in cadrul unei abordari normative, interesate de temeiuri) si enunturile
construite printr-o cercetare empirica (in cadrul unei abordari descriptive, interesate de
surse);
- caracterul circular al abordarii naturalizate: studiem procesele cognitive in cadrul unei
program stiintific de cercetare, urmarind sa cunoastem natura si functionarea acestora;

PARTEA a 9-a

1. Rezumat al cursurilor precedente: scepticismul; analiza clasica a conceptului de

cunoastere; conceptul restrictiv al cunoasterii obiective; problema surselor cunoasterii -
distinctii preliminare: abordare descriptiva / abordare normativa, contextul genezei /
contextul intemeierii, cunoasterea ca proces / cunoasterea ca produs.

2. Pozitia empirista in privinta surselor cunoasterii

toate 'ideile' (cunostintele) noastre isi au sursa in "impresii" ale simturilor (v.
Locke, Hume);
ideile sunt urme sau copii mai sterse ale impresiilor simturilor sau anticipari ale
unor asemenea impresii; (v. Locke, Hume)
unele idei (substanta, identitate etc.) se formeaza pe baza observarii functionarii
mintii noastre (v. Locke)
intelectul este pasiv in dobandirea cunoasterii, ca o "incapere goala"; (v. Locke)
v. critica ideii de cauzalitate la Hume;
v. critica tezei lui Locke ca avem idei abstracte + critica distinctiei dintre calitati
primare si calitati secundare la Berkeley;
v. problema lui Molyneux;
v. explicatia ideii de spatiu la Berkeley;
 3. Pozitia rationalista in privinta surselor cunoasterii
intelectul (ratiunea) este singura facultate care ne poate procura o cunoastere
autentica, fara ajutorul simturilor
v. argumentarea lui Descartes (indoiala metodica este depasita pe baza observatiei
ca gandesc etc.); criteriul claritatii si distinctiei este cel care valideaza
autenticitatea cunostintelor; "lumina naturala a ratiunii e sadita in noi de Creator"
v. conceptul de 'adevar necesar' si principiul ratiunii suficiente la Leibniz;
obs.: Spinoza nu adera la teza ideilor innascute (chiar daca considera ca
cunoasterea prin simturi e "mutilata si confuza")
avem nevoie de experienta numai pentru ca intelectul nostru e imperfect, in
contrast cu intelectul divin;

4. Disputa dintre empiristi si rationalisti in privinta relatiei dintre inascut si dobandit in

cunoastere
- teza ideilor inascute e sustinuta de Descartes (ideea despre existenta lui Dumnezeu este,
de pilda, o idee inascuta)
- Locke critica teoria ideilor inascute (v. Eseu, cartea I, cap. I)
- Leibniz raspunde: principiile cunoasterii noastre rationale sunt prezente in noi de la
nastere si in acest sens nu isi au originea in experienta, dar ele sunt prezente in stare
potentiala - pentru a le activa este nevoie de reflectie;

5. Filosofia critica a lui Kant

- v. dist. kantiana forma / materie;
- schema kantiana: forma cunoasterii este data de conceptele intelectului - acestea sunt
aplicate la materia furnizata de simturi, structurata de formele pure ale sensibilitatii,
potrivit regulilor schematismului intelectului;
- ratiunea serveste la derivarea logica a unor idei din altele; folosirea ei regulativa
orienteaza cunoasterea omeneasca, in timp ce folosirea constitutiva a ratiunii duce la
sofisme etc.

PARTEA a 10-a

1. Rezumat al cursurilor precedente: scepticismul; analiza clasica a conceptului de

cunoastere; conceptul restrictiv al cunoasterii obiective; problema surselor cunoasterii -
distinctii preliminare; disputa empirism - rationalism cu privire la sursele cunoasterii si la
relatia dintre inascut si dobandit in cunoastere;

2. Motive centrale in conceptia empirista si rationalista asupra surselor cunoasterii; examen

critic
(1) teza rationalista ca intuitia intelectuala reprezinta sursa cunoasterii autentice a fost
confruntata cu mai multe obiectii:
- (a) critica kantiana: prin intelect nu ne e dat niciodata un continut; cunoasterea ia
nastere numai prin reunirea sensibilitatii si intelectului; numai fiintele perfecte, si nu
fiintele omeneste, poseda facultatea intuitiei intelectuale;
- (b) evidenta intelectuala nu este un atribut atemporal: dezvoltarea cunoasterii
 teoretice a indicat ca anumite idei care apar la un moment dat drept rational evidente
(clare si distincte in sens cartezian) nu au un statut aparte fata de celelalte idei;
evidenta rationala a ideilor se datoreaza de fapt confirmarii sistematice intr-o
experienta indelungata; evidenta rationala nu ofera decat o certitudine subiectiva;
evidentele simtului comun sunt rasturnate de stiinta teoretica; idei evidente intr-o
etapa de dezvoltare a stiintei inceteaza sa mai fie evidente in alta;
(2) conceptia empirista asupra surselor cunoasterii s-a dezvoltat in jurul a trei motive
centrale:
a) ideea "datului";
b) primatul abstractizarii;
c) primatul inductiei;
obs.: - ultimele doua motive se intrepatrund in mod strans
(a) -> "datul" (impresiile senzoriale, datele simturilor) e socotit ireductibil, nemijlocit,
ultim in ordinea cunoasterii; putem pune in discutie descrierile pe care le dam impresiilor
senzoriale, dar nu aceste impresii ca atare;
- Popper caracterizeaza acest punct de vedere drept "teoria galetii", pentru ca cei care
impartasesc aceasta teorie isi reprezinta mintea noastra ca pe o galeata, la inceput goala,
in care materia cunoasterii intra incetul cu incetul, pentru a fi apoi prelucrata; cunoasterea
s-ar castica prin acumularea si prelucrarea impresiilor senzoriale; in procesul inregistrarii
informatiei primare mintea ar fi pur receptiva; noile cunostinte ar aparea in procesul
prelucrarii informatiilor primare; nemijlocirea ar fi conditia adecvarii cunoasterii;
- ideea datului a fost criticata din mai multe perspective: reactia la stimuli senzoriali
depinde de dispozitii de comportare inascute; orice constatari faptice au loc intr-un
orizont de asteptari; ele reprezinta mai degraba confirmarea sau inselarea acestor
asteptari; nu exista in acest sens constatari pasive: observatiile sunt determinate in mod
dublu de natura stimularilor senzoriale si de asteptarile subiectului; observatiile stiintifice
se constituie intr-un orizont de asteptari constituit din probleme si teorii; aceste probleme
si teorii iau nastere prin modificarea unor probleme si teorii anterioare; nu exista in acest
regres un punct terminus; in acest sens ideea datului este un mit;

(b-c) -> filosofii empiristi admit si ei in principiu ca fara notiuni sau concepte nu e
posibila cunoasterea; dar daca sursa ultima a cunoasterii sunt datele senzoriale, se pune
intrebarea: 'Cum au luat nastere conceptele?'; unii filosofi empiristi au sustinut ca
notiunile au luat nastere din impresii senzoriale prin abstractizare = separare a ceea ce e
general si esential de ceea ce e individual, neesential, contingent, precum si mentinerea
determinatiilor considerate esentiale, separate de ceea ce e individual; aceasta tema a
abstractizarii a fost consacrata de Aristotel si dezvoltata de scolastici; empirismul clasic a
fost caracterizat ca un empirism al conceptelor (v: Locke, Hume);
- teza primatului abstractizarii se coreleaza cu cea a primatului inductiei; este teza potrivit
careia enunturile generale ce exprima regularitati si legi iau nastere prin generalizarea
observatiilor despre fapte intelese drept constatari pure; este ceea ce Popper a numit
teoria psihologica a inductiei. - criticii teoriei psihologice a inductiei subliniaza ca
existenta regularitatilor este o asteptare inconstienta, iar cautarea lor este o dispozitie de
comportare inascuta; constatarea unei repetari si deci a unei regularitati in fluxul
experientei noastre reprezinta confirmarea unei ipoteze prealabile; repetarile nu se impun
prin simpla comparare a datelor de observatie, ci in lumina unor asteptari inconstiente sau
 a unor ipoteze explicite; asteptarea de a gasi repetari in datele observatiei este a priori din
punct de vedere psihologic (K. R. Popper)
- reflectia asupra cunoasterii stimulata indeosebi de intuitiile conceptuale din stiinta
contemporana a condus la concluzia ca notiunile nu pot fi pur si simplu derivate din
datele senzoriale prin abstractizare; ele sunt inventii ce se impun prin utilitatea lor in
coordonarea economica a datelor experientei; (v. poz. lui A. Einstein)

3. Innascut si dobandit in cunoastere; controverse teoretice contemporane cu privire la

relatia innascut - dobandit in insusirea limbajului
(1) programul behaviorist considera cunoasterea in genere, in speta cunoasterea
limbajului drept un caz particular al invatarii din experienta;
(2) programul cartezian, nativist (N. Chomsky) pune in evidenta rolul unui program
genetic propriu speciei homo sapiens in insusirea limbajelor vorbite de comunitatile
omenesti;

(1) programul behaviorist pleaca de la supozitia ca o cercetare stiintifica in psihologie nu

e posibila decat in termenii unor enunturi ce descriu reactii comportamentale si relatii ce
conditioneaza aceste reactii;
- insusirea limbajelor naturale are loc prin formarea si modificarea asociatiilor, fiind
un caz particular al invatarii;
- structurile organismului programate genetic sunt rezultatul unor procese de invatare
a speciei; deci ambianta are un rol determinant atat in invatarea speciei, cat si in cea a
individului;
- ca principiu, toate competentele mintale sunt in principiu dobandite prin aceleasi
mecanisme elementare ale invatarii din experienta, ca si componentele mai
elementare a caror achizitie poate fi observata la nivel experimental prin asociatie si
intarire;
- in ce priveste cunoasterea limbii, Skinner si-a propus sa arate ca comportarea
verbala poate fi explicata ca si comportarea non-verbala, exclusiv prin asociatiile
fixate ca urmare a stimularilor ambiantei;

(2) nativismul contesta existenta unei deosebiri principiale intre dezvoltarea organismului
si dezvoltarea mintala; dezvoltarea mintala are ca punct de plecare o stare determinata
genetic, comuna tuturor indivizilor, cu variatii care pot fi neglijate, si se desfasoara ca o
succesiune de faze (stadii) predeterminate pana la stadiul final;
- ambianta ofera substanta, iar cadrul genetic structura ce organizeaza informatiile
obisnute din ambianta lingvistica; rolul elementului genetic in insusirea limbajului
este pus in evidenta de contrastul dintre saracia inputului (ceea ce ofera ambianta
lingvistica) si bogatia outputului (competenta pe care o castiga copilul care isi
insuseste limbajul); in teoria lui Chomsky invatarea limbajului unei comunitati
omenesti de catre copil este caracterizata ca trecere de la o stare initiala, gramatica
universala care este parte a programarii genetice, la starea finala care este insusirea
gramaticii speciale caracteristice unui limbaj natural; in acest proces elementul
inascut ofera structura de baza, iar informatiile primite din ambianta lingvistica au un
rol declansator; insusirea limbajului este, in acest sens, mai degraba crestere, decat
invatare.
 obs: criticii teoriei lui Chomsky au pus in discutie caracterul ei stiintific, sustinand ca
teoria face presupuneri care nu pot fi controlate strict de fapte, pentru ca faptele invocate
ar putea fi explicate printr-o versiune mai rafinata a teoriei invatarii, sau pornind de la
supozitia ca toate limbajele naturale vorbite de comunitatile omenesti provin dintr-un
limbaj universal originar, ceea ce ar explica existenta unor universale lingvistice;

PARTEA a 11-a

1. Rezumat al cursurilor precedente: scepticismul; analiza clasica a conceptului de

cunoastere (+conceptul restrictiv al cunoasterii obiective); problema surselor cunoasterii -
innascut si dobandit;

2. Tendinte actuale in epistemologie - naturalismul

- epistemologia evolutionista (cunoasterea omeneasca este studiata ca formandu-se in
cadrul procesului de adaptare a speciei omenesti la mediu)
- sociologia cunoasterii (cunoasterea nu este privita ca realizare a unui subiect cunoscator
izolat, ci este legata de intreprinderile comune ale unui grup de oameni etc.)
- stiintele cognitiei (v. computationalism /vs/ conectionism)

3. Domenii actuale ale epistemologiei

- epistemologia moralei
- teorii noncognitiviste (nu putem avea o cunoastere morala)
- teorii cognitiviste:
- particulariste (cunoastem in primul rand propozitii etice particulare, ce vizeaza
situatii obisnuite de viata in care ne gasim, avand de facut o alegere morala; pe
baza acestora putem cunoaste (sau nu) principii morale generale)
- generaliste (cunoastem in primul rand principiile morale (v. Kant); pe baza
acestora putem infera enunturi particulare de care sa ne servim in fiecare caz in
parte)
- epistemologia religiei:
- evidentialismul (v. Locke) (opiniile religioase trebuie sa se sprijine pe an. evidente
pentru a fi adevarate, eventual pe evidente propozitionale - alte opinii ale subiectului
ce pot fi prezentate in cadrul unui argument)
- criticile freudiene & marxiste: opiniile religioase sunt irationale

4. Orientari actuale in epistemologie

- epistemologia feminista
(teme: critica obiectivismului, a preferintei pentru generalitate, a rationalismului si
universalismului; cunoasterea empatica; feminism si empirism, caracterul situat al
subiectului cunoscator, relativismul epistemologic)