Tacerea - Rainer Maria Rilke

Mainile de mi le ridic, iubito, auzi tu,

auzi, cum fosneste tacerea...
Dar spune-mi,

pentru cei singuratici, orice miscare,

chiar de-i numai o soapta, nu-i oare

prinsa de toate lucrurile marunte,

care, in juru-le, parca la panda stau ca s-asculte?

Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,

si chiar s-acesta-i un fosnet,

plutind usor pan-la tine.

Auzi tu, iubito, cum incet, din nou le deschid...

...dar de ce, de ce nu esti langa mine?

Cea mai ne-nsemnata dintre miscarile mele,

in matasea tacerii, pecetea si-o lasa;

i-n naframa-atinsa a zarii, in departare,

cea mai plapanda-nfiorare ii inscrie urma netearsa.

Rasuflarea mea ca un leagan

inalta stelele i-apoi lin coboara.

Miresmele ce-n juru-mi plutesc

buzele ca un val mi le-ating,

racorindu-le ca un izvor,

iar in catifelarea-albastr-a -nnoptarii

zaresc cum falfaie-uor

maini stravezii de ingeri, departe, departe.

i numai pe tine, cea care-ti ai salaul

in adancul adancului gandului meu, n-am parte

sa te aflu in juru-mi.

In romane^te de Rodica-Maria Oarda