Universitatea de Stat de Medicin i

Farmacie
<Nicolae Testimeianu>

Metode i mijloace de
dezvoltare a
rezistenei
Referat
La disciplina
<Educaia Fizic>

Autor: Storojov Iulian, grupa S1602

Profesor: Svetlana Miron
 Rezistenta
Definitie: Capacitatea organismului de a efectua timp indelungat o
anumita activitate fara a scadea eficacitatea ei. In cazul acestei calitati
motrice se impune o succinta discutie terminologica. In primul rand,
rezistenta este o calitate umana complexa care nu se limiteaza doar la
manifestarea ei motrica. Se afirma pe drept cuvant ca omul este dotat cu
mai multe forme de rezistenta, toate perfectibile prin procesul de
antrenament, prin exersare: rezistenta intelectuala, senzoriala, emotionala si
motrica. Cea motrica, analizata din punct de vedere al dimensiunii ei de
manifestare,poate fi locala (cand angajeaza mai putin de 1/3 din totalul
grupelor musculare) regionala (intre 1/3 si 2/3 din volumul total al masei
musculare) si globala (peste 2/3 din totalul respectiv). Dupa parerea unor
specialisti (Hollman V.) efortul este realmente de rezistenta atunci cand la
indeplinirea lui participa peste 2/3 din masa musculara, actiune coroborata
cu o activitate intensa a sistemului neuro vegetativ.

Forme de manifestare:

Rezistenta generala: capacitatea organismului de a executa timp

indelungat actiuni motrice care angajeaza 70% din grupele musculare si
impune solicitarea marilor sisteme: S.N.C., cardiovascular si respirator. Este
vorba de un efort predominant aerob.

Rezistenta specifica: aspectele particulare ale rezistentei necesare in

anumite ramuri de sport.

Forme de manifestare a rezistentei:

In functie de durata efortului din concurs si de combinatiile celorlalte calitati

(forta si viteza) cu rezistenta, care ramane esentiala, teoria antrenamentului
sportiv diferentiaza urmatoarele forme:

- rezistenta de lunga durata (8-10) - Calitate specifica probelor si

sporturilor ciclice (atletism cu probele de 5000 m., 10000 m., maraton, 3000
m. pentru femei, 3000 m. obstacole, 20 si 50 km. mars, cursele de ciclism pe
sosea desfasurate pe etape, canoe 10000 m., schi 10 km. si 50 km., inot
1500 m.), cu o durata a efortului de concurs mai mare de 8 min., desfasurate
in energogeneza aeroba, cu angajarea deosebit de mare a sistemului
neurovegetativ. Astfel, intr-un minut volumul inimii atinge valori de 30-40
l/min., ventilatia pulmonara 120-140 l/min., cantitatea de O 2 absorbita 4-4,5
l/min., frecventa cardiaca 120-200 p/min. Factorul hotarator in realizarea
performantelor din aceste ramuri il constituie cantitatea de O 2 absorbit pe
unitatea de timp care depinde de marimea minut-volumului inimii. La randul
sau, acesta este determinat de frecventa cardiaca si de marimea volumului
pulsatiei, efect direct al marimii volumului inimii. Or, cele mai eficiente in
aceasta directie sunt intensitatile medii ale efortului de rezistenta care
provoaca proliferarea unor noi vase capilare. Iata deci, ce rezonanta
metodologica au atat formarea deprinderii corecte si complete a actului
respirator, pe care sportivul, in general, si cel care practica aceste ramuri si
probe, in special, trebuie sa si-l insuseasca, cat si aplicarea intensitatilor
optime ale eforturilor.

- rezistenta de durata medie (intre 2) - Acest tip de rezistenta

caracterizeaza probele a caror durata de parcurgere a distantelor (pentru
sporturile ciclice, cursa de 1500 m. din atletism, inot 400 m., caiac-canoe
500-10000 m., canotaj toate probele de 2000 m. si sporturile aciclice, cum
sunt luptele, boxul, judoul, patinajul viteza, schi fondul, ciclismul pista)
depasesc 2 min. si ajunge pana la 8 min., determinand datoria de O 2.
Consumul energetic in conditii anaerobe creste proportional cu viteza, care
se mareste in special la startul si finalul probelor respective. Din datele
furnizate de literatura medico-sportiva acest consum in proba de 3000 m.
obstacole este de cca. 20%, iar in cea de 1500 m. creste pana la 40-50%. De
aceea, in probele si ramurile de sport respective se repartizeaza doar 5-10%
din volumul efortului depus in cadrul ciclului anual dezvoltarii capacitatii de
efort anaerob, iar restul de 90-95% se afecteaza dezvoltarii capacitatii de
efort aerob necesare maririi cantitatii de O2 absorbita. Aceasta situatie
complica procesul dezvoltarii rezistentei de durata medie, care depinde, in
majoritatea ramurilor si probelor, de nivelul de crestere a fortei si vitezei in
regim de rezistenta.

- rezistenta de durata scurta (45 2) - Este solicitata de parcurgerea

unei distante de concurs intre 45 s. si 2 min. (in care se incadreaza probele
de inot pe 100 si 200 m., probele atletice de 400-800 m., ciclism 1000 m.,
patinaj 500 m.). Aceste probe se bazeaza pe energogeneza anaeroba si
solicitarile asemanatoare (in buna masura) cu cele prezentate anterior cu
referire la rezistenta de durata medie. Evident, randamentul, in aest caz, se
bazeaza pe o capacitate foarte ridicata de efort aerob si o valoare maxima a
efortului anaerob. Prima sta la baza dezvoltarii celei de-a doua. In conditiile
concursului energia se obtine pe baza proceselor anaerobe. Asadar, datoria
de O2 in proba de 400 m. reprezinta 80%, iar in cea de 800 m., 60-75%.
Calitatea respectiva depinde de stadiul de dezvoltare a fortei si vitezei in
regim de rezistenta.

-rezistenta in regim de forta - Este specifica acelor ramuri in care

sportivul trebuie sa faca fata unui efort de rezistenta mare, amplificat nu
numai de marimea distantei si durata parcurgerii ei, dar si de particularitatile
modului de inaintare, de efectuare a lucrului mecanic (densitatea apei si
consistenta stratului de zapada) cerut de concurs si implicit de pregatire
(inot, caiac-canoe, canotaj, patinaj viteza, schi fond). In cazul lor este nevoie
de parametri superiori ai fortei si de o rezistenta adecvata.

- rezistenta in regim de viteza (eforturi foarte scurte si rapide) -

Acest tip de rezistenta se caracterizeaza prin capacitatea crescuta a
sportivului de a suporta starea de oboseala, intervenita dupa eforturi de
intensitate submaximala si maxima. Efortul se efectueaza in apnee si este
propriu probelor atletice de 100 m. si celor de 50 si 100 m. la inot.

Metode si mijloace pentru dezvoltare a rezistentei:

- Metoda eforturilor repetate (repetarea relativ a aceluiasi efort)

- Metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere

a anumitor portiuni din cadrul alergarii de durata)

- Metoda eforturilor progresive (bazata pe variatia intensitatii

efortului) - Aceasta metoda are subvariantele urmatoare: in crestere si/sau
uniforma a distantelor (perioadelor de timp) sau a vitezelor de executie; in
crestere si/sau neuniforma a distantelor sau a vitezelor de executie;
combinata, imbinand sistemele de crestere sau descrestere a eforturilor cu
cele uniforme sau neuniforme.

- Metoda antrenamentului cu intervale (o metoda de baza in

dezvoltarea rezistentei) - Aceasta metoda are o larga raspandire,
intrucat se bazeaza pe principiul divizarii efortului pe intervale cu perioade
planificate de odihna si efort. Intervalele de odihna nu sunt folosite pentru o
refacere completa, sistandu-se atunci cand frecventa pulsului ajunge la 120-
130 p/min. (stadiul intermediar de revenire), moment in care actioneaza
efortul urmator. In cadrul acestei metode se utilizeaza, de regula, viteze mari
de executie. Factorii de progres constau in cresterea vitezei de executie
si/sau reducerea duratei pauzelor (intervalelor de odihna intermediare),
impuse de adaptarea sportivului la efort. Si aceasta metoda prezinta cateva
variante: metoda cu intervale scurte cu durata efortului cuprinsa intre 15 s si
2 min.; metoda cu intervale medii, in care durata efortului se incadreaza
intre 2 si 8 min.; metoda cu intervale lungi, cu o durata a efortului cuprinsa
intre 8 si 15 min.

- Metoda antrenamentului de durata - Caracteristica generala a

acestei metode o constituie efortul prelungit, care nu este fragmentat de
pauze. Viteza poate fi uniforma sau variabila. Durata prelungita nu este
standardizata, ea variind in functie de individualizarea antrenamentului si de
particularitatile energetice si tehnice ale fiecarei ramuri sau probe sportive in
parte. Durata are insa limitele ei minime (30 min. pentru incepatori) intre 50-
120 min. pentru sportivii consacrati din canotaj, caiac-canoe si probele de
fond din atletism, cu posibilitati de prelungire in ciclismul de sosea.

- Metode Fartlek - Se bazeaza pe parcurgerea anumitor distante

(perioade de timp) stabilite in general de sportiv. Alternarea tempourilor de
alergare se face dupa o schema prestabilita sau aleasa de sportiv (mai cu
seama) in functie de starea terenului (denivelatia), de gradul de pregatire, de
momentul aplicarii acesteia in raport cu graficul formei sportive. De obicei,
alergarea se desfasoara in padure, cu o durata cuprinsa intre 30-60 min.,
valoarea tempourilor depinzand atat de variatia traseului, cat si de
intensitatile impuse de etapa de antrenament.
 Inventarul mijloacelor de dezvoltare a acestei calitati motrice este
relativ sarac si, totodata, mai putin complex, simplitatea lui rezultand din
faptul ca se bazeaza pe miscari naturale, accesibile omului in general si
sportivului in special respectiv: mersul, alergarea, canotajul, patinajul viteza,
gimnastica de baza, ciclismul pe sosea, inotul. De fapt, toate aceste mijloace
alcatuiesc arsenalul pregatirii fizice generale a carei pondere este in
crestere, fiind considerabila in pregatirea juniorilor. Ulterior aceasta scade
treptat fara a disparea insa definitiv din antrenamentele sportivilor
consacrati. Ozolin diferentiaza patru etape in procesul dezvoltarii rezistentei:
una a dezvoltarii generale, doua consacrate fundamentarii rezistentei
speciale si alta apartinand dezvoltarii speciale. Mijloacele variaza in functie
de etapa. Prima etapa include toate mijloacele amintite mai iniante, la care
se adauga suita larga a jocurilor sportive indragite de sportivi, indiferent de
specializarea lor, datorita elementului de variatie pe care il introduc in
monotonia pregatirii. In etapa a II-a este inclusa in primul rand, grupa
exercitiilor din arsenalul propriu ramurii si probei in care se specializeaza
sportivul (cele de viteza si tehnica) in etapa a III-a, de asemenea, exercitiile
proprii in conditii usurate (pe plan inclinat descendent, vaslit pe firul apei, in
amonte) si apoi ingreuiate (in plan inclinat ascendent, vaslit in aval) si
exercitii tehnice in conditii obisnuite; in etapa a IV-a exercitiile tehnico-tactice
in conditii de adversitate.

Indicatii metodice privind dezvoltarea rezistentei:

Rezistenta este calitatea motrica perfectibila care se pastreaza timp

indelungat. Pentru aceasta se respecta cateva cerinte de baza: continuitatea
regula de mare importanta care presupune planificarea pe semestru, an
scolar a actiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistentei. Cresterea
continua a duratei sau distantei si aprecierea continua a progreselor.
Dezvoltarea alergarii este indicat sa se faca prin alergare de durata, prin
alergare pe teren variat; nu este indicat in cadrul scolii (cu clasele) metoda
antrenamentului pe intervale, deoarece in aceasta metoda trebuie sa se
cunoasca posibilitatile fiecarui elev in parte.