Sunteți pe pagina 1din 4

O scrisoare de la Muselim-Selo

de G. Cosbuc

Dintre momentele luptei pentru libertate a romanilor, atentia poetului a fost atrasa de
razboiul pentru independenta.
El glorifica vitejia ostasilor romani in poeziile cu tema eroica "Dorobantul" , "Cantecul redutei"
, "Rugamintea din urma" , "Povestea caprarului" , "Trei, Doamne, si toti trei", publicate in 1904 in
vomulul "Cantece de vitejie".
Spre deosebire de V.Alecsandri, Cosbuc n-a trait razboiul de la 1877 , dar l-a privit cu ochii
participantilor directi la luptele pentru neatarnare. Poeziile sale au un caracter educativ-patriotic,
urmarind sa trezeasca in sufletul contemporanilor dragostea fata de patrie, cinstirea memoriei celor
ce s-au jertfit pentru neatarnarea ei.
Tema:
Cosbuc glorifica spiritul de jertfa al celor ce au zidit independenta Romaniei, "O scrisoare
de la Muselim-Selo" constituindu-se intr-un inalt omagiu adus ostasului roman, erou al razboiului
de la 1877.
Poezia pune in lumina capacitatea poetului de a surprinde psihologia taranului, participant
direct la grozaviile razboiului.
Procedeul poetic este de o uimitoare simplitate, poezia fiind conceputa sub forma unei
scrisori , expediata - dupa cum reiese din titlu - din satul Muselim, de langa Dunare.
Ion, nume simbolic al poporului roman, este un ostas ranit care, in ultimile sale clipe, scrie
- prin intermediul unui camarad - o "carte" mamei sale, povestindu-i ce se intampla pe front.
Ostasul vorbeste simplu, in graiul popular de acasa, poezia impresionand prin omenescul
sentimentelor exprimate.
Stilul oral sporeste impresia de autenticitate si spontaneitate.
Scrisoarea nu pare a fi deloc elaborata, ostasul nu-si organizeaza ideile, nu urmeaza nici un plan
in expunerea lor.
El isi exprima gandurile spontan, incoerent, asa cum ii vin in minte.
Lipsa de coerenta si dimensiunile inegale ale partilor poeziei reflecta starea sufleteasca a
ostasului, iar stilul oral da impresia de spontaneitate.
Formula de introducere cu urarea de bine din primele doua versuri, ca si informatiile
referitoare la starea vremii determina oralitatea stilului:
"Maicuta draga, cartea mea
Gaseasca-mi-te-n pace!
Pe-aici e vant si vreme rea"....
Impresioneaza grija cu care fiul isi pregateste psihologic mama, pentru a nu o indurera cu
vestea ranirii sale.
El ii vorbeste mai intai cu compasiune despre consateanul sau, "Anton al Anei", care zace "de
patru luni, si-i slab si tras", incat "iti vine plansul", deoarece "numai oasele-au ramas / Si sufletul
dintr-ansul".
Ii povesteste apoi despre grozavia luptei si jertfa de sange a camarazilor ajunsi "....ciungi si-
ologi" sau cazuti "ca frunza" pe dealuri.
Numai dupa aceea ii spune ca a fost si el ranit, dar ca spera ca intr-o luna sa se intoarca acasa.
Viata soldatului Ion se concentreaza acum pe doua coordonate: razboiul si familia.
Scrisoarea acestui taran sarac, constituie o evocare realista, in imagini dure, a ravagiilor
razboiului, vazut in latura lui grava, cu ochii omului din popor, care a dus greul campaniei:
"Apoi, sa stii c-a fost razboi
Si moarte-aici, nu saga!
Cadeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mama draga.
Gandurile soldatului sunt sublime prin puritatea sentimentelor pe care le poarta.
Cu cat mai grele au fost conditiile luptei, cu atat mai mare este bucuria si mandria ostasului, ca
a participat efectiv la nimicirea dusmanului, in frunte cu "Osman nebiruitul".
Desi aveau redute intarite, turcii au fost izgoniti :
"Si i-am facut, maicuta, vant,
L-am scos de tot din tara,
Macar statea pe sub pamant
Si nu iesea pe-afara".
Aceasta bucurie il face sa uite de durerea provocata de ranile grave si -i da taria de a glumi pe
seama dusmanului, care se credea invincibil:
"Pai, ne tinea pesemne prosti,
Sa-si joace hopa-tropa,
Ca nu putem sa batem osti!"
Soldatul Ion, ca si Penes Curcanul din poezia lui Alecsandri, nu vorbeste despre propriile-i
fapte de arme, ci de efortul colectiv al camarazilor:
"Ca si noi ne-am luptat aici
Cu greul si cu moartea;

Dar l-a ajuns si pe harap


Blestemele si plansul...
Ca noi i ne-am tinut de cap
Si-ntraram dupa dansul.
Cu aceeasi modestie si stapanire de sine vorbeste despre suferintele sale,
manifestand o delicata grija pentru ai sai, pe care nu vrea sa-i intristeze cu suferinta lui.
"Ma doare-n piept, dar nu sa tip" - marturiseste el.
Descrierea situatiei de pe front se impleteste cu dorul ostasului pentru cei ramasi
acasa, cu grija pentru greutatile lor fiecare zi , pentru viata lor plina de nevoi si necazuri.
Coordonata familiei, a satului, este dominata de imaginea mamei, care - de bucurie ca i s-a
intors baiatul - ar aduna la ea tot satul, cum a mai facut si-n alte dati:
"Sa nu mai faci cum ai facut,
S-aduni la tine satul;
De vesela ca ti-ai vazut
Acasa iar baiatul".
Gandul ii fuge apoi la Nutu, pe care l-a lasat "cu crestetul cat masa" si care acum probabil a
crescut si le "rastoarna casa".
Ion stie ca pentru slujba pe care i-o va face preotul, mama sa nu va avea "puteri....de plata"
si de aceea promite sa-i munceasca acestuia o zi, cand se va intoarce acasa .
Muribundul nutreste dorinta de a se vedea din nou om intreg, intors acasa la munca sa
pasnica, atat de indragita.
De aceea ii cere sotiei sa-i cumpere o coasa, deoarece "cea veche" s-ar fi putut pierde sau ar fi
putut rugini.
Aceasta dorinta subliniaza optimismul si dragostea de viata catacteristice omului din popor
chiar si in imprejurarile cele mai vitrege.
"Sa-mi vad, o, dare-ar Sfantul,
Cum cade iarba-n calea mea
Si-mi bate-n plete vantul!".
Scrisoarea ostasului ranit schiteaza si viata celor de acasa.
Absenta din gospodarie a barbatului se resimte din plin.
Acesta se teme ca, din pricina nevoilor, ai sai vor fi vandut pielea de miel din care el ar fi vrut
sa-i faca baiatului o caciula:
"Facutu-i-ati si lui la fel
Caciula cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veti fi vandut-o?"
Soldatul stie ca nevasta lui se lupta cu greutatile si cauta s-o incurajeze, strecurand in
scrisoare un cuvant de dragoste si compatimire in versul "Ea lupte-se cum biet o sti".
El se intereseaza daca preotul a vandut juncanii si aminteste cu parere de rau ca nu-i va mai
putea cumpara, deoarece nu mai are banii trebuitori.
Soldatul este constient ca acasa il asteapta iar necazul si greul, dar ar dori sa-i revada pe cei
dragi, sa fie alaturi de ei:
"Ma doare-n piept, dar nu sa tip,
Si-asa mi-e dor de-acasa,
As vrea sa plec, dar nu e chip,
Ca voda nu ma lasa".
Scrisoarea se incheie cu sentimentul duios al dragostei ostasului pentru mama sa, pe care
nadajduieste s-o revada curand:
"Dar uite, nu e nu stiu cat
O luna chinuita
Si-o sa te strang de dupa gat,
Maicuta mea iubita".
De aceea ultima strofa confera un caracter dramatic intregii scrisori.
Dupa anuntul frematator de dragoste si speranta de pana acum, finalul vine cu o imprevizibila
rasturnare de planuri, capatand dimensiuni inconfundabile.
Jertfa taranului ostean are maretie tragica:
"Asa mi-a spus Ion sa-ti scriu,
Iubeasca-ti-l pamantul
Si-am tot lasat pana-a fost viu,
Si-mi tin acum cuvantul.

Sa te mangaie Dumnezeu,
C-asa e la bataie -
Si-am scris aceasta carte eu,
Caprarul Nicolae".
Abia acum aflam ca ostasul murise si ca scrisoarea fusese scrisa de un camarad, la dorinta
muribundului.
Ion a devenit astfel un erou, iar scrisoarea sa - un testament spiritual.
Poezia impresioneaza prin realismul cu care contureaza chipul eroului, definindu-i
trasaturile de caracter si starile sufletesti, exprimate in mod direct.
Realizarea artistica:
"O scrisoare de la Muselim-Selo" se caracterizeaza printr-o mare simplitate a
expresiei, ostasul exprimandu-se in graiul firesc al taranului.
Lexicul, format din cuvinte ca "saga" , "harap" , "gazeturi" , "biet" , ori inversiunile de tipul
"facutu-i-ati" , "lupte-se" sunt caracteristice vorbirii acestuia.
Limbajul poetic, procedeele stilistice, corespund deplin simplitatii intregului demers poetic.
Figurile de stil sunt rare, iar - acolo unde apar- sunt construite din elemente populare.
Comparatiile surprind prin acuratetea si plasticitatea lor:
"Cadeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mama draga".
Momentul tragic al ranirii soldatului este punctat printr-o comparatie cu sens cantitativ-
spatial:
"Si-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simtii ca vine
Si n-avu loc, cat larg era,
Decat in piept la mine".