Povestea lui Harap-Alb

Basmul cult este o specie a genului epic, in proza, cu numeroase

personaje ridicate la rangul de simbol, in care este prezentata lupta dintre bine si
rau, in care binele triumfa. De asemenea, se regasesc elemente de factura
magica, cum ar fi cifra trei, aripa, pana, buzduganul, puteri supranaturale ale
personajelor.
Povestea lui Harap-Alb apare in anul 1877 in revista Convorbiri
literare, fiind publicata in acelasi an si in ziarul Timpul. Sursa de inspiratie o
reprezinta basmele populare: se remarca prezenta numerelor magice, a
motivului imparatului fara urmasi, a Sfintei Duminici, a motivului superioritatii
mezinului, a calului. Astfel, autorul preia schema de baza, dar o modifica.
Mare prozator si povestitor roman, Ion Creanga dovedeste o
productivitate artistica inconfundabila, fiind unul din scriitorii care s-au impus
in literature romaneasca prin originalitatea stilului. El este considerat unul
dintre cei mai valorosi povestitori ai poporului nostru, facand parte din epoca
marilor clasici, activand la societatea Junimea.
Primul termen al titlului este poveste, face o paralela cu basmul
popular, care in sens propriu reprezinta actul nararii, iar in sens figurat se refera
la caracterul ireal al faptelor ce urmeaza a fi relatate. Al doilea termen al titlului
reprezinta in plan denotative un substantive compus in niminativ, cu cratima
care, in contextual conotativ, simbolizeaza un paradox, o sluga de origine nobila
(harap- sluga; alb- regal, de origine nobila) ce scoate in evident dubla
personalitate a protagonistului, reprezentata de o identitate falsa (sluga a
Spanului) si una reala (fiu al Craiului), astfel titlul capata valoare anticipativa.
Tema centrala a textului este reptrezentata de lupta dintre bine si rau ce
implica triumful binelui, ilustrand o aventura imaginara, un drum al maturizarii,
in scopul dobandirii unor valori morale. Astfel, tema are si un rol initiatic, caci
eroul pleaca din postura de mezin, de boboc si, dupa trecerea probelor si
dovedirea curajului, puterii, inteligentei, loialitatii ajunge in postura de matur.
Compozitia operei este una simpla, aceasta nefiind impartita pe capitole.
Formula initiala Amu, cica era odata subliniaza prezenta incipitului,
intrarea in fabulous, fixeaza coordonatele vagi ale actiunii prin atemporalitate si
aspatialitate. Termenul cica este marca a dezicerii, de unde rezulta prezenta
naratorului colportor. Finalul corespune partial cu deznodamandul Am fost si
eu pe-acolo, ce are ca rol repunerea in realitate, naratorul fiind intradiegetic.
Urmeaza accentuarea realitatii, aceasta fiind dura Pe-acolo toata lumea
mananca si bea, iara pe la noi numai cine are mananca si bea, cine nu-sta si se
uita. Astfel, simetria dintre incipit si final marcheaza intrarea si iesirea din
fabulos, asigurand circularitate textului.
Structura basmului este una lineara, realizata prin inlantuire, compusa din
trei planuri narrative: primul plan narativ este reprezentat de pregatirea
calatoriei mezinului, iesirea din spatial cunoscut, al doilea cel de maturizare
incompleta, constand in calatoria propriu-zisa pana la imparatia lui Verde-
Imparat, iar al treilea, maturizarea completa, este alcatuit din cele trei probe care
sunt necesare pentru a fi pe deplin initiat.
Confictul exterior este reprezentat de lupta dintre bine si rau, binele fiind
reprezentat de Harap-Alb, iar raul de Span, insa exista si unul interior, atunci
cand, in finalul basmului, Harap-Alb se intoarce insotit de fiica imparatului Ros
de care se indragostise, insa ea urma sa-i fie sotie Spanului.
Naratorul este omniscient, omniprezent, subiectiv, avand in vedere faptul
ca, desi relatarea se face la persoana a 3a, nararea nu are caracter obiectiv,
naratorul intervine cu pareri (El vede viand repede, dar nu asa cum se dusese).
De asemenea, este necreditabil (cica a fost odata-marca a dezicerii),
extradiegetic pe parcursul textului si intradiegetic la final (cand participa la
nunta lui Harap-Alb). Perspectiva narativa este din darat, iar focalizarea 0.
Constructia basmului este realizata pe baza momentelor subiectului.
Expozitiunea este diferita de cea a basmului popular, avand in vedere faptul ca
timpul sta sub semnul atemporalitatii, iar locul este proiectat in fabulos-la un
capat.
In intriga este prezentat cadrul in care Craiul primeste o scrisoare de la
fratele sau, Verde-Imparat, prin care I se cere sa-I trimita pe unul dintre cei trei
fii pentru a-I fi urmas la tron. Astfel, Craiul hotaraste sa-I puna la incercare pe
cei trei fii, singurul care reuseste sa treaca peste proba tatalui este mezinul, fiind
ajutat de Sfanta Duminica.
Desfasurarea actiunii incepe odata cu trecerea podului cu ajutorul calului,
continua cu proba labirintului, caderea in fantana care simbolizeaza caderea in
infern, iar pentru a iesi are loc schimbul de identitate dintre Span si fiul Craiului
ce devine Harap-Alb. Odata ajuns la castel, Harap-Alb este supus altor 3 probe
unde eroul isi dovedeste forta, inteligenta, spiritual de sociabilitate si cu ajutorul
prietenilor izbuteste sa treaca de toate probele. Prima proba presupune aducerea
salatilor din Gradina Ursului, cea de-a doua- adcerea pielii Cerbului, batuta cu
nestemate. In ultima proba sunt incluse alte trei: cuptorul de arama, ospatul
exagerat si distingerea fetei de imparat.
Punctul culminant are loc atunci cand Spanul, crezand ca Harap-Alb a
incalcat juramantul, ii taie capul eroului, insa acesta invie si astfel isi recapata
identitatea, iar Spanul este omorat de cal.
 Deznodamantul operei prezinta nunta eroului si a fiicei imparatului Ros.
Simbolurile textului dovedesc faptul ca acesta este un basm: principiul
triplicarii (trei fii, trei fiice, trei intalniri cu spanul), prezenta animalelor
ajutatoare, inzestrate cu puteri supranaturale (albina, furnica, calul), aparitia
Sfintei Duminici si a celor 5 prieteni. In text sunt intalnite si alte tipuri de
simboluri: ursul-forta, palosul-puterea, gradina-simbol edenic, cerbul-renastere.
Limbajul se remarca prin oralitate si umor, este unul specific lui Creanga.
Astfel, sunt prezente regionalisme (amu, iaca, multameste), interjectii (trosc,
pleosc), expresii impersonale (se zice ca). Stilul glumet face ca o caracteristica a
personajelor sa nu fie neaparat rautacioasa (Baiatul era cam boboc de felul sau).
In opinia mea, Povestea lui Harap-Alb este un basm cult care se
diferentiaza de celelalte prin dimensiunile ample rezultate din prelungirea
conflictului, prin sporirea numarului de probe la care este supus eroul, prin
amanarea deznodamantului, dar si prin construirea unui personaj fara puteri
supranaturale.