I.

Pregatirea aperceptiva
La ntlnirea anterioar am discutat despre Sfintele Taine i
rolul lor n Biseric dreptmaritoare. Biseric noastr mai are i alte
slujbe n afar de Sfintele Taine, ale cror efect st n strans
legatur cu omul si care au rol de binecuvntare i sfinire a omului
n diferite momente i mprejurri ale vieii. Mai au rolul de
binecuvntarea i sfinirea firii nconjurtoare i a diferitelor obiecte
sau lucruri de folos omului.

II. Anuntarea te mei

Astzi vom nvata, cu ajutorul Domnului, despre Sfintele
Ierurgii i despre importana lor pentru mntuirea noastr.

III. Tratarea
Ierurgiile sunt rugaciuni de binecuvantare si sfintire a omului
in diferite momente si imprejurari ale vietii, precum si de
binecuvantarea si sfintirea firii inconjuratoare si a diferitelor obiecte
sau lucruri de folos omului.

Rostul si scopul ierurgiilor este sa curateasca si sa

binecuvanteze pe om si firea inconjuratoare sau vietatile si lucrurile
de care omul are nevoie pentru trai sau pentru mantuirea sufletului
si preamarirea lui Dumnezeu. Caci pacatul primilor oameni a adus
stricaciunea si nefericirea nu numai in viata omeneasca, ci a stricat
si armonia dintru inceput a firii inconjuratoare, cand toate cele ce
facuse Domnul erau bune foarte (Fac. 1, 31). Greseala
protoparintilor neamului omenesc a tulburat si pacea celorlalte
vietuitoare, peste care Dumnezeu il facuse pe om stapan (Fac. 1, 28-
30) si a prihanit pamantul, din care omul fusese zidit, pe care e silit
sa traiasca, din care el isi trage hrana si mijloacele de trai si cu care
este prin urmare infratit in aceasta viata. Asupra tuturor acestora
apasa blestemul Ziditorului, de dupa caderea lui Adam: Blestemat
va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate
zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi el si te vei hrani cu iarba
campului! in sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta, pana te vei
intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant
te vei intoarce (Fac. 3, 17-18). Urmarile pacatului au pagubit deci nu
numai fiinta omeneasca, ci s-au rasfrant asupra intregii firi, facand-o
sa sufere impreuna cu omul, sa astepte si sa doreasca si ea izbavirea
din stricaciune, precum ne spune Sfantul Apostol Pavel: Caci faptura
a fost supusa desertaciunii, - nu de voia ei, ci din cauza aceluia care
a supus-o - cu nadejde, pentru ca si faptura insasi se va izbavi din
robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui
Dumnezeu. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna
are dureri pana acum (Rom. 8, 20-22).

Cazuta sub inraurirea si puterea celui rau, din pricina

pacatului omenesc (Efes. 2, 2), firea vazuta a capatat, odata cu
omul, putinta de a fi adusa din nou la curatenia si armonia dintru
inceput, prin venirea Mantuitorului. Imbracand cu adevarat firea
omeneasca, Mantuitorul Si-a legat toata viata Sa pamanteasca de
natura; mergand pe pamant, a strabatut ogoarele si lanurile, a iubit
florile campului si a admirat pasarile cerului, pe care le-a dat pilda
omului pentru stralucirea si frumusetea lor, a mancat roadele
pamantului, S-a botezat in apa Iordanului, a fost uns cu mir si
aromate. Astfel, sfintind El insusi firea omeneasca pe care a purtat-o,
Mantuitorul a lasat sfintilor Sai Apostoli si puterea de a sfinti firea
inconjuratoare, de a o sustrage de sub inraurirea si stapanirea celui
rau (Matei 10, 8; Marcu 16, 17-18), de a o aduce din nou sub
inraurirea harului dumnezeiesc, spre slava lui Dumnezeu si spre
folosul omului.

De aceea, Biserica Ortodoxa binecuvanteaza toate lucrurile

firii: florile si iarba campului, tarinile, livezile si lanurile, roadele
pamantului si fructele pomilor, ramurile arborilor, mancarurile si tot
ceea ce vine in atingere cu omul, dupa folosul si trebuintele
fiecaruia. Ea binecuvanteaza de asemenea si munca credinciosului,
ocupatiile si indeletnicirile cu care acesta isi intretine viata, inceputul
si sfarsitul oricarei munci, precum si momentele, intamplarile si
imprejurarile cele mai de seama din viata noastra, atat cele de
bucurie cat si cele de intristare.

Toate rugaciunile si slujbele savarsite cu un astfel de scop si

in asemenea imprejurari poarta in general numirea de ierurgii.

Prin ierurgii puterea sfintitoare si inraurirea curatitoare a

Bisericii se revarsa atat asupra fiintei omenesti, cat si asupra intregii
firi, scotand-o de sub puterea blestemului si sfintind-o. Cu alte
cuvinte, prin Biserica, adica prin slujitorii ei, se impartaseste si firii
neinsufletite, precum si vietatilor necuvantatoare, harul
dumnezeiesc, in masura care le este de trebuinta. Astfel, dupa
cuvantul Sf. Apostol Pavel, orice faptura a lui Dumnezeu este buna
si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumire, caci se
sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune (I Tim. 4, 4-
5). Firea vazuta, care pana aici era mai degraba potrivnica omului,
devine in felul acesta un mijloc prielnic de trai si un ajutor spre
mantuire, fiind impreuna partasa cu omul la preamarirea Ziditorului.
Omul, impacat din nou cu Dumnezeu, atrage deci cu sine toata
zidirea din nou spre Dumnezeu si o apropie de El, ca totul sa fie
strabatut si desavarsit de harul dumnezeiesc. Ierurgiile pregatesc
astfel si prevestesc faptura cea noua care va sa vie, transfigurarea
creatiunii sau acel cer nou si pamant nou, pe care le-a vazut
Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan in descoperirea primita (Apoc. 21,
1) si pe care le asteptam, potrivit fagaduintei, dupa sfarsitul veacului
acestuia (II Petru 3, 13).

Acelora care nesocotesc ierurgiile le raspundem ca puterea

de inraurire a lucrarii dumnezeiesti nu poate fi marginita numai la
sufletul omului. Caci omul este nu numai suflet, ci si trup, este o
fiinta legata de pamant si de intreaga fire vazuta, in mijlocul careia
traieste: trupul lui e zidit din pamant, adica din aceleasi elemente
din care e alcatuita intreaga zidire; din aceasta isi trage hrana si
izvoarele de intretinere a fiintei sale trupesti, e infratit cu ea. Firea
vazuta traieste deci in om, face parte din alcatuirea fiintei sale si
trebuie deci Sfintita ca si sufletul lui. Caci Mantuitorul nu este numai
Mantuitor al sufletelor, ci si al trupurilor. Cand mancam ceva Sfintit,
noi insine ne sfintim si, dimpotriva, daca mancam ceva necurat, noi
insine ne intinam. Sfintirea naturii este deci o conditie a sfintirii
sufletului. Or, tocmai acesta este rostul sau scopul ierurgiilor.

Ierurgiile sunt tot atat de vechi ca si Biserica. Ba, pe unele

din ele le mostenim inca din Legea Veche, ca de pilda, curatirea
femeii lauze la 40 de zile dupa nastere (vezi Lev. 12; Luca 2, 22-24);
pe altele le-a savarsit Mantuitorul insusi (tamaduirea bolnavilor,
izgonirea duhurilor necurate, binecuvantarea pruncilor, a painii, a
vinului si a pastilor s.a.); in sfarsit, despre cele mai multe dintre ele
ne vorbesc Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti din primele veacuri
crestine, ca: Sf. Iustin Martirul si Filosoful si Tertulian in secolul III; Sf.
Vasile cel Mare, in sec. IV s.a. Rugaciunile pentru binecuvantarea si
sfintirea apei (aghiazma), a untdelemnului si a fructelor, sfestanii
pentru ploaie s.a. gasim amintite chiar in cele mai vechi randuieli si
asezaminte bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli din
veacurile III-IV (Cart. VII, cap. 27,42,43; Cart. VIII, cap. 29,40,41,42
s.a. ), precum si in cele mai vechi carti de slujba, ca Evhologhiul
(Molitfelnicul) Episcopului Serapion de Thmuis din Egipt, din veacul al
IV-lea. Pe toate le gasim in aceeasi carte de slujba, unde aflam si
randuiala Sfintelor Taine, adica in Evhologhiu sau Molitfelnic (cartea
cu rugaciuni sau cu molitve).

Ele se aseamana cu Sfintele Taine intai prin aceea ca si unele

si altele mijlocesc harul si sfintirea omului; al doilea, prin aceea ca si
unele si altele lucreaza in chip tainic, prin puterea nevazuta a harului
dumnezeiesc.

Ierurgiile se deosebesc de Sfintele Taine intai prin aceea ca

Sfintele Taine sunt intemeiate de catre Mantuitorul insusi si privesc
numai viata omului, sfintind momentele sau imprejurarile cele mai
de seama din cursul ei; ierurgiile sunt oranduite de Biserica si au un
camp de inraurire mai larg, privind nu numai viata omului, ci si
natura (firea) si fapturile necuvantatoare. De aceea unele se si
savarsesc in afara locasului bisericesc, in case si in sanul naturii. Al
doilea, se deosebesc prin aceea ca Tainele sunt slujbe de temelie
pentru mantuirea omului, unele din ele fiind de neaparata trebuinta
pentru mantuirea oricarui crestin (ca Botezul, Mirungerea, Pocainta,
impartasirea); pe cand, in ce priveste ierurgiile, acestea daca nu sunt
toate absolut necesare pentru mantuire, conduc toate la mantuire,
aducand sfintire omului si naturii. Ele sustin, in viata credinciosului,
harul si sfintenia, pe care le capatam prin Sfintele Taine, facandu-le
mai lucratoare. Mai trebuie spus de asemenea ca ierurgiile au un loc
de mijloc intre Taine si rugaciunile individuale ale crestinului. Ele se
refera la multiplele trebuinte concrete ale omului, ca si rugaciunile
lui individuale. Dar fiind savarsite de preot, aduc o implinire mai
sigura a celor cerute, caci in rugaciunea preotului e prezenta
Biserica, in numele careia el se roaga si face rugaciunea pentru
credinciosi.

Unele ierurgii se savarsesc in biserica, de pilda: molitva

mamei la 40 de zile dupa nastere, sfintirea vaselor si a vesmintelor
bisericesti s.a.; altele, in case: sfestaniile, ierurgiile in legatura cu
inmormantarea s.a.; iar altele, afara din case, pe camp:
binecuvantarea tarinilor, a holdelor si a fantanilor s.a.

Cat priveste timpul in care se savarsesc, unele ierurgii sunt

legate de anumite sarbatori sau date din cursul anului bisericesc, ca
binecuvantarea salciei, la Florii, si a oualor rosii, la Pasti, Aghiasma
Mare, la Boboteaza; altele insa nu sunt legate de nici un soroc
anumit, ci se savarsesc oricand este de trebuinta: sfestaniile prin
case, care se fac de obicei miercurea si vinerea, dezlegarile si
rugaciunile la diferite trebuinte.

Savarsitorul ierurgiilor poate fi numai episcopul, la unele dintre

ele, sau preotul.

Cea mai obisnuita sau cea mai des savarsita la noi este
Sfintirea apei (aghiasma), deoarece apa este lucrul cel mai de
trebuinta si mai des folosit in viata de toate zilele; iar cea mai
sarbatoreasca si mai dezvoltata este Sfintirea bisericii (slujba
tarnosirii

IV. Recapitularea Aprecierea

Ce sunt ierurgiile?

Care este rostul si scopul ierurgiilor?

Care sunt deci roadele sau urmarile ierurgiilor?

Cum putem raspunde acelora care dispretuiesc ierurgiile?

Prin ce se aseamana ierurgiile cu Sfintele Taine?

Prin ce se deosebesc ierurgiile de Sfintele Taine?

Unde si cand se savarsesc ierurgiile?

Cine poate savarsi ierurgiile?

Care sunt cele mai de seama ierurgii privitoare la lucruri?

 V. Asocierea
Ierurgiile devin parte integranta a vietii crestinului, fiind strans
legate de buna-crestere si bunastarea omului ca fiu al lui
Dumnezeu.

VI. Generalizarea
Tainele, ierurgiile, rugciunile i n general cultul divin,
transmise n mod repetat ca realiti practicate n Biseric nu se
transmit numai ele, ci prin ele se transmite harul dumnezeiesc, se
menine legtura cu Hristos prin Duhul Sfnt, ele fiind modul prin
care primim continuu izvorul de via divin ce ne ine la acelai
nivel la care se aflau i credincioii din vremea apostolilor i ne ajut
la urcuul nostru spre desvrire.

VII. Aplicarea
E necesar asadar ca fi ecare dintre noi sa manifeste
dragoste fata de Biserica, luand aminte la faptul ca in
momentul cand pasim pragul bisericii, suntem invatacei, iar
atunci cad iesim din biserica, devenim apostoli, care, prin
exemplul personal oferim cea mai de pret predica. Suntem
datori sa explicam oamenilor importantele slujbelor la casa
omului, importante nu atat pentru sanatatea trupeasca, cat
mai ales pentru sanatatea sufl etului nostru nemuritor.