Sunteți pe pagina 1din 4

Psihologia grupurilor, Editura Universitatii Titu Maiorescu, prof. univ. dr.

Cristea
Dumitru

Grupurile reprezinta formatiuni sociale in cadrul carora indivizii interactioneaza in


mod direct si conform unor unor reguli unanim acceptate, recunoscandu-se in calitatea lor de
membri ai unei entitati distincte, intr-un anumit reper bine definit pe axa spatio-temporala.
Colectivitatile, in schimb, desi au aceeasi baza in ceea ce priveste recunoasterea normelor si a
principiilor unanim acceptate, ele nu presupun interactiuni directe intre membrii acesteia.

Exista trei tipuri distincte de grupuri:

1. Grupuri primare (microgrupuri cu un numar mic de membri, in cadrul carora


exista : relatii intime si afective nemijlocite manifestate sub forma sentimentelor
de simpatie, antipatie,etc; o stransa relatie de interdependenta intre membri ce se
naste in urma actiunilor comune desfasurate, pe de o parte, dar si a sentimentului
solidaritatii, pe de alta parte; diferentierea rolurilor, grupul asemanandu-se cu un
sistem in cadrul caruia rolurile fiecaruia sunt eficient distribuite in vederea
indeplinirii functiilor constitutive; scopuri si valori comune; o participare
nemijlocita si constanta la indeplinirea sarcinilor comune; interactiune directa
intre membri; constiinta apartenentei);
2. Grupuri secundare (formate din mai multe grupuri primare);
3. Grupuri tertiare (multimile).

Grupul reprezinta mediul interactiv n care are loc: armonizarea nevoilor


interindividuale ale membrilor cu imperativele mediului social, pe de o parte, precum i
crearea unor noi nevoi, reprezentri, atitudini, care ii pot viza si pe ceilali membri, pe de alta
parte. Acest fenomen se concretizeaza pe baza ajustrilor, adaptrilor sau restructurrilor n
plan cognitiv, afectiv, motivaional, atitudinal, relaional i comportamental, avand in vedere
existenta capacitaii de influen a grupului de apartenen, dar i a celor de presiune, aspiraie
sau comparaie.

Comunitatea studetilor din camine este formata din grupuri secundare, in cadrul
carora pot fi identificate mai multe grupuri primare, naturale, intrucat iau nastere in mod
spontan, aspect datorat existentei unor preconditii care conduc catre dezvoltarea unor relatii
stabile intre membri; informale (nu exista un cadru institutional anterior, dinamica proceselor
este determinata de prezenta factorillor socioafectivi spontani, precum si din cei ce rezulta in
urma formarii grupului). Aceste grupuri primare sunt, la randul lor, conform clasificarii lui
Cooley, grupuri de vecinatate. Totodata, in cadrul comunitatii studentilor din camine pot fi
identificate si grupuri de apartenenta (membrii apartin in mod natural sau prin activitatea pe
care o desfasoara), de referita (intrucat se imprumuta valorile, normele, precum si atitudinile
considerate a fi de referinta datorita prestigiului capatat de catre acestea), insa, exista si un
anume grup de presiune constituit de catre reprezentatii structurilor de putere (administrator,
paznic, seful de camin, etc.). Acestia din urma detin o capacitate de a exercita o influenta
importanta asupra unor persoane sau asupra altor grupuri datorita pozitiei detinute, a
prestigiului si a resurselor de care dispun.

La nivelul acestor grupuri poate fi identificata cu usurinta si o structura a autoritatii,


care exprima ierarhizarea formala sau informala a membrilor. Gradul de autoritate al unui
membru este dat de: statutul sociometric (raportul dintre alegerile si respingerilor
realizate/obtinute), competenta profesionala (capacitatea de a solutiona problemele care se
ivesc), pozitia formala in cadrul grupului (sau statutul ocupat), statutul socio-economic din
afara grupului (pozitia sociala ocupata in mediul din care provine), nivelul sau de cultura
alaturi de accesul la informatii de care dispune.

Rolul acestei structuri a autoritatii este acela de a mentine grupul ca sistem unitar prin
crearea sentimentului de apartenenta (coeziunea, prin intremediul autoritatii pe care o detine,
a controlului pe care detinut). Principalul efect al acestei coeziuni este conformismul de grup.
In urma presiunii psihosociale, conduitele membrilor grupului tind sa se uniformizeze, iar
aceste uniformitati capata treptat statutul de norme si modele, valoarea acestora fiind
simbolica. Nerespectarea acestor norme si modele adoptate in mod tacit este sinonim cu
respingerea valorilor colective si este privita ca o contestare a valorilor, sau, chiar ca un atac
la principiile de baza ale grupului. Trebuie mentionat si faptul ca reactia membrilor in urma
acestor incalcari majore ale regulamentului determina o serie de reactii, dintre cele mai
diverse, in functie de importanta acelor norme, de frecventa incalcarilor, etc. Conformismul
poate fi perceput ca o garantie a acceptarii, a functionarii si a mentinerii existentei grupului;
creaza totodata un sentiment de securitate. Opusul conformismului este dat de prezenta
deviationismului, care defineste tendinta individului de a se indeparta de la valorile si
normele considerate de catre grup ca fiind firesti, normale, putand imbraca diverse forme (de
la a nu respecta intimitatea colegului sau a colegilor de camera prin folosirea lucrurilor ce le
apartin, pana la a-i deranja pe ceilalti in timpul noptii).

Cele mai importante componente ale vietii de grup sunt reprezentate de planificarea,
coordonarea si controlul activitatilor, acestea fiind intr-o stransa legatura cu procesele de
influenta si de modul in care puterea este distribuita. Astfel, ajungem la problematica data de
ceea ce reprezinta leadershipul (aceste defineste ansamblul relaiilor pe baza carora o
persoan ori un grup de persoane reuseste sa influeneze comportamentul de grup, dirijand,
supraveghind i controland activitile, asigurnd meninerea grupului ca sistem organizat).
Leadership-ul vizeaza trei aspecte esentiale. Mai exact: aspectul functional (rolul pe care
conducerea in are in desfasurarea activitatilor, iar aici se pot oferi cateva exemple precum:
organizarea unor grupuri care in preajma sarbatorilor de iarna sa mearga la colindat,
strangerea de fonduri pentru amenajarea/reabilitarea/repararea sau achizitionarea de bunuri,
etc.); aspectul relational (modul in care persoana lider-ului se evidentiaza in cadrul
raporturilor cu ceilalti membri ai grupului in contextul exercitarii functiei sale) si aspectul
aptitudinal (care face referire la calitatile pe care acest lider le are in ceea ce priveste
mentinerea unui echilibru, solutionarea conflictelor, asigurarea coeziunii, etc.).

Elementul esential in cadrul lidership-ului este dat de persoana liderului, inteles si ca


individul n jurul cruia un grup se cristalizeaz, i cu care ceilali membri se identific.
Totusi, la nivelul comunitatii aflate in caminele studentesti supuse cercetarii, ideea de sef de
camin nu este extrem de bine conturata in randurile celor care locuiesc aici. Acestia sunt
constienti de existenta lui, dar extrem de putini stiu cine este. Vorbim asadar despre un mit al
sefului de camin, rolul sau nefiind nici bine definit, nici bine perceput de catre studenti. Mai
mult, calitatea de lider pare a fi acordata administratorului, acesta din urma fiind convocat de
mult mai multe ori pentru solutionarea diverselor conflicte aparute. Totodata, trebuie adusa in
discutie si problema stilurilor de conducere (autoritar, democrat, permisiv). Din perspectiva
sefului de camin, pe baza celor afirmate anterior, se poate spune ca stilul de conducere
adoptat de catre acesta este unul permisiv, abandonandu-si intr-o oarecare masura atributiile
si functiile pe care ar fi trebuit sa le exercite, activitatea in cadrul grupului desfasurandu-se de
la sine. In cazul administratorului, stilul pare a fi mai degraba unu combinat intre cel
democrat si cel permisiv. Astfel, activitatile se desfasoara de la sine, insa, in momentul in care
apar probleme prin care se cere interventia acestuia, el se consulta initial cu cei implicati
inainte de a lua o decizie, insa isi pastreaza prerogativele sale de de conducator. Din acest
motiv, si numarul conflictelor este unul extrem de scazut, rezolvarea fiind rapida.

Freud, S., Psihologia colectiv i analiza eului, Mediarex, Bucureti, 1994.


85. Freund, J., Sociologie du conflict, PUF, Paris, 1986.

S-ar putea să vă placă și