Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA AUREL VLAICU ARAD

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT


MASTERAT ANUL II

Activitatile motrice
specifice in baza de
agrement
REFERAT

Profesor coordonator:
Conf. univ. dr.Corina Dulceanu

Masterand
Beserman Cornel Claudiu

2017
Educatia fizica si sportul adaptat
activitati motrice formative
Educatia fizica si sportul adaptat incearca sa vina in intampinarea unei mari provocari
si anume sa sprijine subiectii deficienti in a capata deprinderi care sa ii faca independenti,
autonomi. Acest lucru se poate realiza daca respectam trei aspecte importante:
conturarea unei strategii adecvate;
crearea unor situatii de invatare stimulative;
utilizarea unei abordari de instruire specifice si a unor modele ce
faciliteaza (re)invatarea.
Prin intelegerea variabilelor care pot influenta adaptatea complexa (dezvoltare,
invatare, corectare, reeducare, etc.), specialistul poate aduce corectii motodologiei de lucru
pentru ca interactiunea cu subiectii deficienti sa fie eficienta.
Campul de actiune in zona persoanelor cu nevoi speciale se situeaza intre
studierea starii de normalitate si a starii patologice, parcurgand un traseu complex care
include prevenirea, depistarea, diagnoza, terapia, recuperarea, educarea si orientarea
scolara si profesionala, integrarea sociala si monitorizarea evolutiei ulterioare a
persoanei aflate in dificultate.
Parte integranta a activitatilor motrice formative, edicatia fizica si sportul adaptat au
impus in ultimii ani o filosofie distincta, un cadru institutional, un ansamblu de copetente clar
precizate, care au ca finalitate crearea unui sistem de valori cu semnificatie pentru individ si
pentru societate, capabil sa puna intr-o noua lumina persoana deficienta.
Completand pe un alt plan activitatea kinetoterapeutica, ce asigura recuperarea
functiilor deficitare si dobandirea independentei functionale, educatia fizica si sportul
adaptat plaseaza subiectul in ipostaza de fiinta sociala, capabila sa isi exercite un rol
activ in formarea si dezvoltarea sa.
Utilizarea educatiei fizice si sportului in stimularea motivatiei interne care sutine
procesul de vindecare recuperare, reprezinta o cale fireasca de dezvoltare ulterioara a
individului. Orientarea activitatii spre subiect ca persoana si nu ca persoana deficienta
asigura posibilitatea de integrare in diverse medii sociale in care acestia pot presta
activitati. Interventia kinetoterapeutica devine eficienta pentru subiecti numai in
masura in care aceasta este completata , in paralel sau succesiv, cu angajarea in
activitati educationale, recreative si sportive.
A recupera inseamna redobandirea capacitatii functionale, dar existenta nu are
doar o semnificatie biologica, ci mai ales o dimensiune calitativa. In aceasta idee,
activitatile fizice adaptate reprezinta un reper important si in organizarea timpului liber
al subiectilor, avand beneficii importante in sfera afectiv-motivationala.
Odata depasite conditiile limitante, subiectul se angajeaza intr-o experienta,
educationala complexa, ce creaza un mediu psiho-social favorabil dezvoltarii integrale a
personalitatii.
Activitatile de educatie fizica si sport adaptat pun in valoare calitatile,
deprinderile, atitudinile, valorile si comportamentele care abiliteaza subiectii deficienti
sa participe in calitate de membri ai societatii in carea traiesc.(Anshel, 1991).
Activitatile fizice adaptate favorizeaza pe de o parte, cresterea calitatii vietii, si pe
de alta parte, contribuie la integrarea si coeziunea sociala.
Incepand cu anii 1980, organismele comunitare europene au initiat o serie de
proiecte legislative si programe adresate persoanelor cu dizabilitati, proiecte care au
urmarit indeplinirea urmatoarelor obiective:
integrarea sociala la nivel comunitar(1983);

2
pregatirea vocationala a subiectilor cu dizabilitati(1988-1989);
includerea unor arii importante, cum ar fi recuperarea
functionala, integrarea educationala si activitatile de timp liber
pentru deficienti(1993-1996);
drepturi egale si oportunitati in ceea ce priveste educatia
integrata, recreere si sport(1996);
capacitarea subiectilor cu comportamente valorizate la toate
nivelele societatii(1997).
In cadrul Noii Strategii Comunitare privind persoanele cu dizabilitati, programele
prioritare vor viza ariile educationale pe baza respectarii optiunilor personale si includerea
educatiei fizice ca drept recunoscut al persoanelor cu dizabilitati pentru ca principiul non-
discriminarii sa functioneze si in aceasta zona.
Educatia fizica se constituie ca o necesitate pentru toti indivizii societatii si in special pentru
cei cu nevoi speciale.
Astfel apare educatia fizica speciala sau adaptata, care este o ramura a educatiei
fizice ce urmareste recuperarea si integrarea sociala prin promovarea programelor
adaptate diferitelor tipuri de deficiente. Se cunosc trei tipuri de asemenea programe:
1. Programe adaptate care implica modificare activitatilor fizice traditionale,
astfel incat sa ofere posibilitati de participare pentru toti deficientii;
2. Programe corective care se adreseaza in special recuperarii functiei
posturale si a deficientelor de biomecanica a miscarii;
3. Programe de dezvoltare care urmaresc imbunatatirea nivelului calitatilor
motrice si a posibilitatilor de realizare a deprinderilor si priceperilor motrice.

Care este continutul acestei discipline?


Cei care o plaseaza in opozitie cu sportul sau cei care o asimileaza cu sportul sau cei
care o limiteaza la practici determinate de o metoda, fie ea si laborioasa, fac o eroare
simplificand sau reducand la sabloane aceasta activitate. In realitate continutul educatiei fizice
este legat de conduita motrica sau ansamblul tehnicilor corporale variate care influenteaza
complex subiectii. Acest tip de conduita este numitorul comun al tuturor activitatilor fizice si
sportive.
Educatia fizica isi construieste specificitatea sa axata pe motricitate, plasandu-se astfel
intr-o perspectiva noua care implica iesirea din tipare, cautarea spontaneitatii, comunicarea,
adaptarea, etc. In locul reproducerii mecanice a unor acte si actiuni motrice, suntem de acord
cu opiniile lui Le Boulch si Teissie, care pun accentul pe stimularea elementelor psihomotorii
ale comportamentului: precizia ritmului, schimbarile de viteza si de directie, aprecierea
distantelor, a traiectoriilor si formelor miscarii, simtul spatiului, al timpului,al greutatii, ,
toate acestea modeland personalitatea subiectilor, prin exercitiu.
Una dintre fuctiile educatiei fizice si anume cea psiho-sociala exprima rolurile
fundamentale ale acestei activitati care nu este exclusiv de natura motrica. Alaturi de
contributia educatiei fizice la dezvoltarea capacitatii motrice se afla influentele la fel de
importante in planul dezvoltarii cognitive si afective. Prin intermediul exersarii, se obtin
modificari progresive in capacitatea subiectilor de a naliza situatii, de a rezolva probleme, de
a lua decizii. Se stimuleaza astfel activitatea intelectuala, cea care este responsabila de
dobandirea cunostintelor despre deprinderi (cum ar trebui sa actioneze corpul), despre
activitati (in ce contex se poate actiona, care sunt regulile de desfasurare ale acestora), despre
conditia fizica a corpului, etc. Dar influentele nu se opresc aici, ci ele se extind si asupra
domeniului afectiv, unde se fac resimtite in mod deosebit patru categorii de comportamente
afective: interese, motivatii, atitudini, valori.

3
Influenta practicarii exercitiilor fizice asupra sferelor cognitiva si afectiva, nu poate fi
analizata in afara contextului social in care se desfasoara activitatea de educatie fizica si sport.
In acest cadru se dezvolta sentimentul de apartenenta la un grup, se ofera ocazia valorizarii
ideilor si actiunilor personale, se dezvolta capacitatea de apreciere si autoapreciere, elemente
importante in structurarea sau refacerea imaginii de sine. De asemenea, se accepta si se
promoveaza un comportament moral consistent exprimat prin fair-play si colaborare. Dorinta
de afiliere la un grup este unul dintre motivele pentru care copiii, tinerii in general, participa
la activitatile motrice, cu caracter recreativ sau competitional. In acelasi timp, nevoia de
apartenenta la un grup obliga subiectul deficient sau nu, la respetarea normelor de
comportament, a atitudinii de acceptare a celuilalt, fara discriminari. Astfel se realizeaza
procesul de socializare, deosebit de important pentru ca are drept rezultat dobandirea de catre
subictul in dificultate a competentei sociale.
Copiii si tinerii cu nevoi speciale sunt inclusi in programe de reinsertie sociala ale
caror obiective pot fi realizate prin intemediul activitatilor sportive.
In 1952 au avut loc primele jocuri internationale pentru subiectii imobilizati in
carucioare cu rotile, sub numele de International Mandeville Games. Dea lungul
timpului au aparut si alte organizatii care si-au creat identitati proprii, cu referire la
principalele tipuri de deficienti, cum ar fi nevazatori, surzi, infirmi la nivel motor
cerebral si amputatii. Dezvoltarea institutionala a spotului a cunoscut doua etape, prima
se refera la sportul adaptat segregat, iar cea de-a doua la promovarea sportului integrat
si pe reunirea mai multor tipuri de deficienti intr-un sistem competitional unic.
Dimensiunea recreativa a sportului adaptat determina crearea unui sistem complex de
servicii orientate asupra intereselor si experientei subiectilor, cu rol in protejarea si
promovarea starii de sanatate. Aceste servicii ar trebui sa fie disponibile in diferite institutii: in
spitale, in centrele de dezintoxicare, centre psihiatrice, centre de plasament, camine, spitale,
scoli, centre de zi, scoli de corectie etc.
Plecand de la premisa ca individul se defineste pe sine prin aspectul fizic, nivelul de
instruire, aptitudinile motrice, abilitatile sportive etc., acesta isi va forma o orientare pozitiva
sau negativa pentru fiecare dintre aceste dimensiuni, in functie de experienta de viata si de
interactiunile cu ceilalti. In aceasta directie, subiectii vor compensa deficientele congenitale
sau dobandite, prin activitati educationale, recreative si sportive.
Aceste activitati se pot desfasura in sistem intraclasa, extraclasa, interscoli, de timp
liber, etc. Fiecare palier cuprinde in functie de integrare si de gradul deficientei urmatoarele:
Activitati sportive care nu se deosebesc ca structura, reguli, conditii organizatorice si
materiale de ramurile sportive cunoscute (un atlet cu retard mintal participa la probe din
alergari).
Activitati sportive care pastreaza structura si regulile obisnuite, dar beneficiaza de conditii
materiale care compenseaza intr-o anumita masura deficienta competitorului ( un nevazator
care participa intr-o competitie de popice beneficiaza de o delimitare proeminenta a culoarului
de lansare a bilei).
Activitati sportive la care participa atat competitori cu deficiente, cat si competitori
normali, subiectii deficienti avand unele facilitati regulamentare (subiectii participanti la
competitiile de tenis au dreptul sa returneze mingea dupa doua caderi succesive ale acesteia).
Activitati sportive la care participa competitori cu si fara deficiente, toti se supun unei
versiuni modificate a probei sau ramurii sportive respective (competitori de orice tip participa
in carucioare cu rotile la orice joc de baschet).
Activitati sportive de tipul Special Olympics la care participa exclusiv subiectii cu
deficiente de acelasi tip si grad.
Educatia integrata se refera la includerea in structura invatamantului de masa a
copiilor cu cerinte speciale in educatie (copii cu deficiente senzoriale, fizice, culturale,
4
intelectuale sau de limbaj, devavorizati socio-economic si cultural, copii din centrele de
asistenta si ocrotire, copii cu usoare tulburari psiho-afective si comportamentale, copii afectati
cu HIV) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase si cit mai echilibrate a
personalitatii acestora.
Se considera ca scoala este principala instanta de socializare a copilului (familia fiind
considerata prima instanta de socializare), integrarea scolara reprezinta o particularizare a
procesului de integrare sociala a acestei categorii de copii, proces ce are o importanta majora
in facilitarea integrarii ulterioare. In plus integrarea scolara a copiilor cu nevoi speciale, sub
indrumarea atenta a cadrelor didactice, permite perceperea si intelegerea corecta de catre
elevii normali a problematicii si potentialului de relationare si participare la viata comunitara
a semenilor lor care din motive independente de vointa lor, au nevoie de o abordare
diferentiata a procesului de instructie si educatie din scoala precum si de anumite facilitati
pentru accesul si participarea lor la serviciile oferite in cadrul comunitatii.
Actiunea de integrare conform Programului National din 2000, privind educatia si
integrarea copilului cu nevoi speciale vizeaza doua aspecte:
1. Integrarea copiilor in invatamantul public si pastrarea lor in familia naturala;
2. Integrarea copiilor cu deficiente asociate, grave, severe, profunde din caminele spital in
scolile speciale/de masa, cu mentinerea lor acolo unde este posibil in familie.
Integrarea scolara a copiilor cu cerinte speciale in invatamantul de masa, presupune:
A educa copii cu cerinte speciale alaturi de copiii normali;
A asigura servicii de specialitate(recuperare, terapie educationala, consiliere scolara,
asistenta medicala si sociala) in scoala respectiva;
A acorda sprijinul necesar personalului didactic si managerului scolii in procesul de
proiectare si aplicare a programelor de integrare;
A permite accesul efectiv al copiilor cu nevoi speciale la programul si resursele scolii
(biblioteca, terenuri de sport, etc);
A incuraja relatiile de prietenie si comunicare intre copiii din clasa/scoala;
A educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea diferentelor dintre ei;
A tine cont de problemele si opiniile parintilor, incurajandu-I sa se implice in problemele
scolii;
A asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu nevoi speciale.
Regulamentul de organizare si functionare a invatamantului special propune urmatoarele
structuri de sprijin si adaptare a organizarii scolare:
- grupa/clasa de integrare includerea a 2-4 copii cu CES in grupe sau clase obisnuite cu
reducerea corespunzatoare a numarului de copii/elevi si cu asigurarea sprijinului
psihopedagogic necesar din partea unui cadru specializat (intinerant/de sprijin);
- programul de integrare cuprinderea individuala a unui copil/elev cu CES intr-o grupa
sau clasa obisnuita cu asigurarea suportului corespunzator din partea unui cadru specializat
(intinerant/de sprijin).
Profesorul de sprijin este persoana specializata in activitatile educative si recuperatorii
adresate copiiilor cu CES. Acesta participa atat la activitatile din scoala cat si la cele
desfasurate inafara scolii asigurand ajutorul necesar elevilor cu CES.
Profesorul itinerant are un statut asemanator cu cel al profesorului de sprijin cu deosebirea
ca acesta isi desfasoara activitatea in scoli obisnuite, unde frecventeaza un anumit numar de
copii cu CES proveniti din diverse familii. In responsabilitatea profesorului intinerant intra si
activitatea desfasurata cu elevii deficienti la domiciliul acestora atunci cand acestia nu se pot
deplasa regulat la scoala sau cand nu sunt inclusi intr-un centru sau alta institutie de ocrotire.
Competentele profesorului itinerant:
- elaboreaza si propune echipei de lucru programe personalizate de servicii educationale;

5
- propune elevii pentru interventie personalizata;
- asigura programe curriculare adaptate posibilitatilor de invatare si dezvoltare ale copiilor;
- colaboreaza cu profesorii claselor in care sunt integrati copiii cu deficiente, cu precizarea
modalitatilor de lucru pentru fiecare capitol, tema, lectie;
- preda in parteneriat intreaga activitate;
- participa in clasa in calitate de observator, consultant, coparticipant;
- desfasoara activitati terapeutic-ocupationale individuale si de grup;
- acorda asistenta psihopedagogica;
- realizeaza activitatea de evaluare;
- proiecteaza si realizeaza activitatea de invatare individualizata care vizeaza invatarea
curriculara propriu-zisa, adaptata la un alt context, diferita de cel al clasei.
Modele si forme de realizare a educatiei integrate pe plan mondial:
- modelul cooperarii scolilor speciale cu scoala obisnuita in acest caz scoala obisnuita
coordoneaza procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din
cele doua scoli;
- modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita presupune
integrarea copiilor deficienti in scolile obisnuite unde sa intre in relatie cu elevii normali,
- modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unei camere de instruire si resurse
pentru copiii cu deficiente, integrati individual in clasele obisnuite din scoala respectiva
profesorul care se ocupa de elevii deficienti devine profesor de sprijin;
- modelul intinerant favorizeaza integrarea intr-o scoala obisnuita a unui numar mic de
copii cu CES (1-3 elevi), domiciliati la distanta mica de scoala;
- modelul comun profesorul intinerant este responsabil pentru toti copiii cu deficiente si
ofera servicii de sprijinire a copilului si familiei acestuia.
Se intelege faptul ca nu pot exista modele care nu pot sa raspunda in totalitate la problemele si
nevoile copiilor cu dizabilitati integrati in invatamantul de masa. Pe de alta parte pot aparea
probleme care tin de contextul socio-economic, geografic, al sistemului de invatamant care
trebuie luate in considerare. Integrarea unui copil cu CES in invatamantul de masa se ia in
urma unei expertize complexe asupra copilului a consultarii factorilor direct implicati in acest
proces si a evaluarii factorilor de risc. Integrarea nu poate fi un proces impus de anumite
interese personale ale parintilor sau reprezentantii unor institutii, de sentimente sau atitudini
umanitare, de politici educationale si sociale cu caracter propagandistic. Ea reprezinta un act
responsabil asumat de personalul scolii, de familie, de comunitate si nu trebuie perceput ca un
proces de subminare a scolilor obisnuite, ci ca un porces de normalizare a vietii persoanelor
aflate in dificultate si ca o masura de constientizare a rolului de institutie publica a scolii unde
in calitate de cetateni sa aiba drepturi egale.
Educatia incluziva are la baza principiul dreptului egal la educatie pentru toti copiii,
indiferent de mediul social sau cultural din care provin, religie, etnie, limba vorbita sau
conditiile economice in care traiesc.
Procesul integrarii sociale a populatiilor deficiente are la baza 3 principii:
1. Principiul normalizarii se axeaza pe aplicarea modelelor curative si readaptative(J.
Genolini, 2002).
Modelul curativ urmareste identificarea cauzelor disfunctiilor (etiologie) ce permit gasirea
elementelor cheie in vindecarea si suprimarea agentului patogen. Cu toate acestea, se pune
problema reducerii sau anularii sechelelor functionale care urmeaza deseori procesului de
vindecare. Asadar, sanatatea nu se reduce doar la absenta maladiei, ci ea presupune o stare de
bine complexa, fizica, mentala si sociala. Interventiile corective, readaptative, reeducative se
inscriu in demersul integral al normalizarii individului.

6
Modelul readaptativ presupune un cadru conceptual mult mai larg, prin care individului ii sunt
redate disponibilitatile fizice, motrice, intelectuale, initiale. Acest cadru presupune rezolvarea
problemelor pe trei nivele: organul afectat persoana contextul social.
2. Principiul acceptarii celuilalt vine sa demonteze ansamblul barierelor fizice si socio-
culturale care impiedica participarea deficientului la viata sociala. Notiunea de handicap
trebuie sa se conjuge cu cea de diferenta. Prioritatea in cadrul masurilor de integrare consta in
modificarea factorilor de mediu, prin asigurarea unor facilitati materiale extinse si prin crearea
de competente pentru specialisti in a-si asuma responsabilitati specifice, care nu exclud
responsabilitatea colectiva.
3. Principiul interactiunii rezulta din conjugarea principiilor precedente. Prin includerea
notiunii de handicap de situatie se incearca limitarea deficientei percepute, in sensul ca
subiectul poate realiza o serie de sarcini intr-o maniera deferita de ceilalti si intr-un context
ambiental adaptat(de exemplu, un subiect cu deficiente auditive isi resimte handicapul
numai in ceea ce priveste comunicarea). Handicapul de situatie nu se defineste doar prin
diagnosticul medical atribuit, ci este rezultatul confruntarii intre deficitul functional, rezidual
si situatiile cu care se confrunta persoana respectiva.
Acest principiu apara locul subiectului in comunitate si valorizeaza in mod special perceptia
individului despre propriul handicap; de fapt, aceasta perceptie este cea care determina
calitatea de handicapat a unei persoane, sau considerarea unei situatii ca fiind handicapante.
Toate aceste principii se aplica fara restrictii in activitatile fizice adaptate care reprezinta
actiuni de interventie globala menite sa trateze maladia, sa reduca deficientele, sa optimizeze
capacitatile restante si sa dininueze handicapul social.
De exemplu pentru nevazatori, un parcurs aplicativ va favoriza dezvoltarea simtului
kinestezic si va permite compensari la nivel auditiv; pentru un deficient mintal cu probleme
de concentrare a atentiei, se va selectiona informatia relevanta pentru sarcina de rezolvat prin
structurarea experientei traite in trecut si optimizarea mecanismelor de reactualizare; pentru
un subiect asmatic se va urmari refacerea capacitatii aerobe si formarea capacitatii de a doza
efortul astfel incat sa resimta cat mai putin bronhospasmul post effort.
O alta perspectiva importanta in contextul integrarii sociale o reprezinta abordarea preventiva.
Aceasta conceptie subliniaza efectele benefice ale miscarii si activitatilor fizice asupra
mentinerii si imbunatatirii starii de sanatate. Ea presupune identificarea factorilor de risc
(sedentarism, izoare sociala, obiceiuri alimentare nefaste etc) si conceperea de programe ca
antidot.
Cerintele educative speciale (CES) - se refera la cerintele educative consecutive unor
disfunctii sau deficiente de natura intelectuala, senzoriala, psihomotrica, fiziologica etc.,
ca urmare a unor conditii psiho-afective, socio-economice sau de alta natura (cum ar fi
absenta mediului familial, conditii de viata precare, anumite particularitati ale
personalitatii copilului etc.), care plaseaza subiectul intr-o stare de dificultate in raport
cu ceilalti. Aceasta stare ne permite o existenta sau o valorificare in conditii normale a
potentialului intelectual sau aptitudinal de care acesta dispune si include un sentiment de
inferioritate si accentueaza conditia sa de persoana cu cerinte speciale.
Cerintele educationale speciale solicita abordarea actului educational de pe pozitia
elevului deficient sau aflat in dificultatea de a intelege si valorifica continutul invatarii si
nu de pe pozitia profesorului sau educatorului care va desfasura activitatea instructiv
educativa in conditiile unei clase omogene sau pseuno-omogene.
Integrarea scolara reprezinta procesul de includere in scolile de masa /clase obisnuite a
copiilor considerati ca avand cerinte educationale speciale, dorindu-se astfel o schimbare
de atitudine fata de problematica si posibilitatile de implicare activa si efectiva in viata
comunitatii a persoanelor cu cerinte speciale. Contactele intre copiii normali si cei
handicapati stimuleaza puternic integrarea lor. De aceea, scolarizarea trebuie asigurata

7
pe cat posibil in mediul scolar obisnuit, facand apel la asistenta si la alte mijloace de
sustinere