Arsurile

Arsurile reprezinta leziuni ale pielii si mucoaselor produse de caldura. Gravitatea

unei arsuridepinde de suprafata corporala arsa si de profunzimea arsurii. Suprafata arsa se
exprima in procente din suprafata corporala totala. Pentru necesitati practice se foloseste schema
de calcul a lui Wallace denumita regula cifrei 9 in care fiecare membru superior reprezinta 9%
din suprafata corpului, fiecare membru inferior, fata anterioara si posterioara a trunchiului
reprezinta 18% (9x2), iar perineul si organele genitale 1%.
Gradul de profunzime al arsurii se apreciaza in functie de cat de afectate sunt componentele
structurale ale pielii normale.

Gradele arsurilor

S-a adoptat impartirea arsurilor in patru grade:

- Arsura de gradul I este consecinta distrugerii straturilor superficiale ale epidermului si
se caracterizeaza clinic prin eritem, edem, caldura locala si senzatia de usturime. Nu apar flictene
sau necroze. In astfel de arsuri, urmeaza o vindecare fara sechele.
- Arsura de gradul II prezinta distrugeri in toate straturile epidermice pe portiuni variate
ca intindere pana la membrana bazala. Energia calorica actioneaza direct asupra plexului capilar
subepidermic. In acest caz apar flictene cu continut sero-citrin, cu risc mare de infectare.
Tratamentul presupune decaparea flictenei, care tratata si pansata corect se vindeca fara sechele.
- Arsura de gradul III se caracterizeaza prin faptul ca degajarea energetica distruge
intreg epidermul si ajunge in grosimea dermului, lezand direct plexul capilar dermic intermediar.
In acest caz apare flictena cu continut sangvinolent. Tratamentul presupune indepartarea flictenei
iar vindecarea se face cu cicatrice.
-Arsura de gradul IV este cea mai grava deoarece caldura distruge tot tegumentul si
apar escare. Epitelizarea spontana este imposibila, rezulta o plaga granuloasa, care necesita aport
de tegument prin grefa cutanata.
Indicile de prognostic (I.P.) al arsurilor se calculeaza prin inmultirea procentelor de
suprafata corporala arsa cu gradul de profunzime.
Daca:
I.P.< 40 arsura se vindeca fara afectarea starii generale a bolnavului;
40<i.p
60<i.p
80<i.p
100<i.p
140<i.p
160<i.p
I.P.>200 decesele sunt 100%.
Socul in arsuri se produce in primele trei zile prin pierdere masiva de lichide, prin
sechestrare locala la nivelul arsurii a unei mase volemice mari, cat si prin suprafata nuda pe care
o provoaca grabind evaporarea. Din aceasta cauza este necesara asigurarea masurilor de
reechilibrare volemica si hidroelectrolitica.

Evolutia pacientilor cu arsuri

Evolutia pacientilor cu arsuri se face in patru etape, astfel:
I perioada - este perioada primelor trei zile cand are loc socul, in care se pierde o masa
volemica importanta. Pacientul are dureri care se trateaza cu analgetice majore, poate prezenta
anemie, insuficienta respiratorie, hepatica, renala si cardiaca prin deversari in sistemul circulator
a metabolitilor de la nivelul arsurii;
II perioada este perioada primelor trei saptamani, in care insuficienta renala se
mentine, apare sindromul hepato-renal, apar tulburaritromboembolice, apare socul septic prin
infectie la locul arsurii. La sfarsitul acestei etape, bolnavul cu arsuri de gradul II si partial de
gradul III ar trebui sa fie vindecat spontan sau pregatit pentru grefare;
III perioada este perioada de pana la doua luni cand apare epitelizarea spontana,
perioada buna pentru realizarea de grefe cutanate prin transplant de piele. In arsuri grave, cand
nu apare epitelizarea spontana urmeaza:
IV perioada etapa de soc cronic, cand este depasita capacitatea organismului de a
reepiteliza si apar plagi atone cu stare septica cronica si cu evolutie stagnanta, anorexie, anemie,
adinamie, hipoprotenemie.

Complicatiile arsurilor

Complicatiile depind de gravitatea arsurilor si pot fi generale sau locale:

- complicatiile locale sunt imediat, reprezentate de infectiile locale iar in timp sunt legate
de cicatrici care duc la tulburari functionale;
- complicatiile generale variaza in raport cu perioada evolutiva: in perioada I apare
socul ireversibil, oligo-anuria, edemul pulmonar acut, acidoza, cuagularea intravenoasa
diseminata; in perioada a II-a apar complicatii infectioase ca: septicemia, bronhopmeomonie,
infectii urinare, insuficienta renala si hepatica, coagulopatii etc.

Tratamentul arsurilor
Precocitatea tratamentului este importanta, dar el nu se poate face corect
decat in spital. Primul ajutor la locul accidentului trebuie redus la minim. Pacientul
trebuie scos din mediul respectiv, care a provocat arsura. Arsul va fi invelit intr-un
cersaf curat si va fi transportat de urgenta la spital. Nu va fi dezbracat, nu se va
face nici-o aplicatie locala terapeutica. I se poate administra un antalgic minor.
La spital se va face toaleta rapida a tegumentelor sanatoase si fanerelor cu
apa, i se va administra Mialgin, se vor administra solutii perfuzabile in cantitati mari
si substituienti volemici intra-venos, apoi va fi transportat in sala de operatie.
In sala de operatie se cateterizeaza o vena periferica, se preleveaza sange
pentru analize si se instituie o perfuzie cu solutie glucozata izotonica, se face
anestezie generala si oxigenoterapie. Se dezbraca pacientul si se face tualeta plagii
cu bromocet, se indeparteaza epiteliul devitalizat, se administreaza vaccin
antitetanic (ATPA), heparina, antibioterapie. In caz de arsuri ale cailor respiratorii,
acestea trebuie eliberate sau se recurge la traheostomie.
Tratamentul local variaza in functie de profunzimea arsurii: in arsurile de
gradul I se fac pulverizatii cu Bioxiteracor; in arsurile de gradul II si III (flictenA),
dupa excizia flictenei se face pansament si apoi se trateaza prin expunere la aer; la
arsurile de gradul III (escarA) si IV se aplica pansament umed si bai terapeutice.
Dupa doua luni se poate face plastie de piele daca este necesar.

Arsuri chimice
Arsurile chimice actioneaza in special prin deshidratarea pielii sau a
mucoaselor si alterarea proteinelor din tegument. Ele pot fi produse de acizi sau
baze.
Acizii pot fi organici sau anorganici. Acizii organici produc deshidratarea
brutala a tegumentelor cu precipitarea proteinelor, aparand in zona de contact o
escara neagra cu zona de edem si un halou congestive in jur. Acizii organici
actioneaza mai lent, produc deshidratarea tegumentelor si precipita proteinele mai
lent. Ei produc pe tegument escara de culoare galben-negru si inconjurata de un
halou congestiv. Acizii organici se pot resorbi in sistemul circulator producand efecte
toxice hepato-renale.
Bazele produc deshidratarea si degradarea proteinelor si saponificarea
grasimilor. Leziunea este foarte periculoasa datorita faptului ca progreseaza lent
chiar si dupa intreruperea contactului. De aceea necesita spalat intens tegumentar
la locul accidentului (nu se spala tegumentele arse cu oxid de calciu pentru a nu se
produce CaOH care degaja caldura intenS).
Arsurile cu fosfor si magneziu sunt asemanatoare arsurilor termice pentru
ca pe langa actiunea chimica, aceste elemente degaja in contact cu tesuturile vii o
mare cantitate de caldura. Leziunile sunt deosebit de penetrante, substantele se
absorb in sistemul circulator producand grave leziuni hepatice si renale.

Arsuri electrice
Arsurile electrice produc o distrugere tisulara la punctual de intrare a
curentului electric in organism si la punctual de iesire. Gravitatea leziunilor depinde
de: tensiunea curentului, intensitatea curentului, rezistenta la punctual de contact,
rezistenta la punctual de iesire, durata contactului, traseul curentului in corp.
Clinic, distrugerea tisulara este maxima in cele doua puncte unde apare o
zona neagra retractila, inconjurata de tegumente ce evoluiaza spre o escara ce
creste in dimensiune datorita trombozei vasculare produsa de curent. Pot aparea
leziuni la distanta de cele doua puncte, daca sunt prinse vase de sange importante -
apar gangrene. Pot aparea si o serie de tulburari generale dominate de stopul
respirator
Tratamentul consta in: antibioterapie, excizia zonei arse, amputatia
membrului datorata absentei vascularizarii, pentru ca, curentul electric coaguleaza
sangele.