18 Gandirea romanului
victorii ale poeziei si imaginatiei asupra continutului concret
~iprozaic alvietii cotidiene au fost putin cate putin abandonate.
Pentru ca aceasta schimbare sa poata fi acceptata, vechile romane
au fost considerate neverosimile, uitandu-se ca, neverosimile
cum erau, ele raspundeau unei necesitati umane profunde - aceea
de a transcende lumea reala ~i timpul prezent si de a se elibera
de sub domnia lui "aici si acum", chiar daca numai 'in mod
simbolic si trecator,
La sfa~~itul unor lungi tatonari, din motive pe care Ie voi
examina pe indelete mai departe, romanul secolului al XVIII-lea
s-a reorientatspre lumea de aici ~ide acum, prezentand aceasta
retragere a imaginatiei ca pe 0 victorie a bunului simt. Elle-a
amintit cititorilor ca traiau 'in universul acesta, ~i nu 'in altul,
mai frumos si mai generos, prezentandu-le aceasta supunere
fa~a de realitatea materiala ca pe un progres moral. Adoptand
ca norma verosimilul, romanul s-a detasat din ce 'in ce mai
constient si hotarat de restulliteraturii (care, mai devreme sau
mai 'tarzi~, s-a vazut ~iea silita sa-] urmeze) si, bineinteles, de
vechile romane patrunse de idealism. Fara 'indoiala, aceasta
traiectorie a cunoscut numeroase meandre, iar dizgratia 'in care
au cazut vechile romane afost, desigur, lenta ~i treptata; nu
e mai putin adevarat ca in secolul al XIX-lea, cand irnportanta
drumului parcurs a putut fi 'in sfar~it masurata, a devenit
evident ca noua maniera de a scrie discreditase cu totul, ba chiar
eliminase, vechile metode bazate pe neverosimil.
Convins de profunda convergenta dintre aceasta transfer-
mare si aparitia lumii moderne, romanul a capatat 0 imensa Incre-
dere in sine si 'in misiunea sa istorica, cu atat mai mult cu cat
In aceeasi perioada a disparut si credinta In superioritatea
intrinseca a genurilor asa-zis nobile asupra celorlalte. In epoca
egalitatii sanselor si a redistribuirii permanente a onorurilor,
toate genurile au capatat dreptul de a produce capodopere.
Intrucat nu mai contau decat adevaratele succese, oricare ar
fi fost categoria de care apartineau, iar arta romanului consta 'in
sesizarea adevarului noii epoci, romanul ~i-a afirmat cu energie
dreptulla promovarea artistica. Problema artei romanului n-a
I ntroducere 19
mai fost, de atunci inainte, pur sisirnplu aceea de a sti daca
romanul poseda dernnitatea adevaratelor arte (deoarecetoc-
mai 0 cucerise), ci de a intelege cum trebuia .el sa procedeze
pentru a-si garanta suprernatia In sanul beletristicii: cu alte
cuvinte, cum sa faca pentru a crea romane care sa fie adevarate
capodopere.
Pentru a produce capodopere, au raspuns de-a lungul seco-
lului al XIX-lea corifeii realismului social si psihologic, roman-
cierul trebuia sa-si perfectioneze mestesugul, dezvaluind In
mod exemplar adevarul epocii moderne: trebuia, deci, la 'inceput,
sa acorde tuturor oamenilor.forta morala rezervata odinioara
eroilor exceptionali, iar 'in a doua etapa, sa subordoneze scrupu-
los imaginatia observatiei empirice si limbajul - sobrietatii.
Tehnica observatiei putea reflect a grijile zilnice ale oamenilor,
aspirand, 'in acelasi timp, la obiectivitatea stiintei. Cat priveste
stilul, e1s-a.modelat alternativ dupa economia limbii vorbite
~idupa cea a Codului civil. Ideile vechilor romane despre liber-
tate, putere ~i generozitate trebuiau inlocuite cu 0 meditatie
impartiala asupra adevaratelor virtuti ~i defecte ale fiintelor
umane, asupra raporturilor concrete cu societatea si cu natura.
Scriitorul a fost chemat sa sublinieze punctul de vedere al fie-
carui individ ~i sa afirme puternica ancorare a oamenilor reali
'in mediullor ereditar si social. Misiunea capodoperei roma-
nesti consta de acum 'inainte In a lega omul individual de
universulobiectiv.
Opere admirabile urrnand aceste norme au fost scrise In
toate limbile, cu un succes imens. Sub influenta lor, istoria
prozei narative a fost mai tarziu irnpartita retrospectiv 'in doua
etape care se exc1udeau reciproc: epoca minciunii rornanesti,
deci a gre~e1ii si superstitiei, ~i noua epoca, inamica 'intune-
ricului si creatoarea adevaratei metode In roman. Ca Intotdea-
una 'in asemenea cazuri, criticii au ezitat intre refuzul total al
trecutului si acceptarea unei mici familii de precursori.' Aceasta
acceptare era cu atat mai u~or de indeplinit, cu cat radacinile
realismului social ~i psihologic se aflau de fapt 'in romanul
premodern.