30 Giindirea romanului
Istoriile naturale ale romanului nu au de obicei aceasta
prejudecata, desi le-arn putea repro~a, in schimb, ca, in majo-
ritatea cazurilor, ram an prizonierele unei pareri preconcepute
privind romanele premoderne, condamnand in special marile
romane din secolul al XVII-lea. Printre avantajele acestor istorii
trebuie sa includem perspicacitatea cu care ele fac ap~lla consi-
deratiile extraliterare: pozitivismul, criticat actualmente c~ egala
severitate de sociologi si de esteti, a avut marele ment de a
elabora ipoteze istorice plauzibile ~ide a le fi demonstrat bine.
Fara sa ma pot compara, bineinteles, in eruditie cu istoriile
n~urale, voi incerca sa Ie imit interesul pentru istoria de
lunga durata.
Urmand ~iaprofundand rezultatele istoriei naturale a spe-
ciilor romanului, un alt tip de gandire s-a aplecat asupra istoriei _
tehnicilor rom3.!!!l1i; aceasta disciplina, a carei aparitie e legata
'de cercetarile realizate de istoricii artei la sfar~itul secolului al
XIX-lea si inceputul secolului XX, datoreaza fara indoiala 0
parte din prestigiul sau interesului acordat formei in moder-
nism. Unul dintre cele mai cunoscute succese ale acestui tip
de gandire, eseul "Formele timpului si cronotopul in roman"
de Mihail Bahtin, irnprumuta din istoria natural a a romanului
(in speta, de la Edwin Rohde) amploarea viziunii istorice.l?
Bahtin are meritul de a fi gandit istoria tehnicilor rornanesti
la scara mileniilor, pentru a ajunge la concluzia ca formele
recente ale genului au fost precedate de 0 preistorie deloc negli-
jabila, care include nu numai proza narativa dinainte de Rabelais
(operele acestui autor reprezentand, pentru Bahtin, epifania
romanului epocii moderne), ci si scrieri biografice si filozofice,
intre care Vietile paralele ale lui Plutarh si dialogurile lui Platon.
Inspirandu-se din lucrarile discipolilor lui Dilthey~e la care
mo~tene~te pasi~ea pentru3orfologia istorica a culturii,
Bahtin cauta sa defineasca trasaturile formale care corespund
diverselor etape din evolutia romanului. Criticul rus observa,
de exemplu, ca romanul elenistic de dragoste (pe care il nu-
meste "romanulincercarilor") i~i plaseaza actiunea intr-un
timp ~iinrr-ur; spatiu abstracte, lipsite de caracteristici specifice,
Introducere 31
caracterul personajelor fiind ~i el imuabil, iar succesiunea epi-
soadelor neavand 0 motivatie cauzala perceptibila. Dupa Bahtin,
naivitatea forrnala a acestor trasaturi nu va fi pe deplin depasita
decat de romanul realist din secolul al XIX-lea, singurul care
ar fi reusit sa redea fidel timpul si spatiul in bogatia deter-
( minarilor lor concrete, maturizarea psihologica a personajelor
~iinlantuirea cauzala a episoadelor. Se poate imediat observa
~ ca succesiunea tehnicilor descrisa de criticul rus presupune 0
ruptura istorica intre, pe de 0 parte, romanul realist modern
al carui obiect este adevarul concret al timpului, spatiului, cau-
zalitatii si psihologiei umane iar, pe de alta parte, "preistoria"
romanului, presarata cu opere debordand de vitalitate, dar
abstracte, neverosimile ~ica urmare imperfecte. Aceasta schema
adopta atitudinea romanului realist si, stigmatizand inven-
tivitatea rnincinoasa a operelor rornanesti premoderne, se exta-
ziaza in iata scrupuloasei minutiozitati a reprezentarii realiste.
Desigur ca rernarcabila exactitate a descrierilor bahtiniene
nu rezulta din judecata de valoare care le presupune. Defectele
teoriei lui Bahtin se afla in alta parte. In primul rand, in pofida
stralucirii ~i a exactitatii sale, descrierea romanelor elenistice
neglijeaza logica intima a universului lor narativ. In artele
reprezentative, formele sunt de obicei purtatoare ale unui con-
tinut care le face inteligibile ~i pertinente; nu ajunge, asadar,
sa observi in rornanul elenistic abstractizarea timpului ~i a
spatiului, rigiditatea psihologica a personajelor ~i arbitrarul
episoadelor, fara sa te intrebi asupra ratiunilor artistice ale
acestor trasaturi. Aprecierea acestor romane ca imperfecte este
valabila numai in masura in care se poate demonstra ca ele
prQPun un mesaj pe care trasaturile formale in discutie il slujesc
prost. Or, Bahtin nu-si pune decat rareori in termeni expliciti
problema continutului vehiculat de formele care il intereseaza.
In al doilea rand, istoria bahtiniana a tehnicii romanului nu
acorda de cat 0 atentie superficiala motivelor care au facut
posibila dezvoltarea realismului social si nu se intreaba de ce
in definitiv, admirabila concretete si adevarul romanelor di~
secolul al XIX-lea au inlocuit' deplorabila abstractiune si