CALIMETRIA

Generaliti
Evaluarea calitatii este examinarea sistematica a masurii in care o entitate (produs, serviciu) este
capabila sa satisfaca conditiile specifice.
Evaluarea si estimarea calitatii prin metode si procedee specifice constituie obiectul disciplinei,
denumita calimetrie.
Termenul calimetrie a fost adoptat de Organizatia Europeana pentru Controlul Calitatii (EOQC)
in 1971. In 1981 aceeasi organizatie a definit calimetria ca stiin a msurarii calitatii.
Determinarea cantitativa a calitatii produselor se bazeaza in fapt pe masuratorile analizelor,
incercarile si observatiile de laborator efectuate in mod uzual, dar rezultatul se exprima, de cele
mai multe ori, prin indicatori specifici determinati prin metode statistico-matematice. De
asemeni, rezultatul evaluarii calitatii exprimat prin indicatori specifici pot fi utilizati pentru
determinarea capabilitatii furnizorului in ceea ce priveste calitatea.
Calimetria utilizeaza doua tipuri de metode:
- metoda comparativa,
- metoda demeritelor.
Principiile calimetriei
Msurarea calitatii impune luarea in consideratie a unor principii - principiile calimetriei :
calitatea este o functie a principalelor caracteristici privite in corespondenta cu
cerintele consumatorilor;
caracteristicile unui produs nu sunt egale ca pondere in definirea calitatii, de aceea
ele trebuie analizate, stabilita ponderea fiecareia si ierarhizate pe mai multe nivele;
caracteristicile de calitate ale unui produs fiind exprimate diferit, notional
(atributiv) sau cifric (marimi relative sau absolute cu unitati de masura diferite), este
necesara aducerea (convertirea) lor intr-o forma de exprimare unitara, dupa anumite
reguli;
orice caracteristica de calitate, indiferent de nivelul de ierarhizare pe care
se afla, trebuie determinata prin doi parametri numerici: indicele de calitate
respectiv si ponderea pe care caracteristica o are in definirea calitatii;
ponderea caracteristicilor, de la un nivel oarecare de ierarhizare este conditionata
atat de ponderea de la nivelul superior, cat si de importanta ce se stabileste pentru
caracteristicile aflate la acelasi nivel; caracteristicile aflate pe un nivel dat sunt egale ca
pondere.
ponderile de la diferitele niveluri de ierarhizare se stabilesc in asa fel incat suma
lor sa fie egala cu 100 (eventual 1).
calitatea unui produs este data de sinteza caracteristicilor de calitate si se exprima
printr-un indicator sintetic.
Potrivit acestor principii, evaluarea calitatii (Q), in functie de marimea caracteristicilor (Ki)
exprimata intr-un sistem unitar si de importanta sau ponderea lor in utilitate (Pi) se bazeaza pe
relatia:
n
Q K i Pi
i 1

In functie de scopul si modul in care se face evaluarea, marimea caracteristicilor (ki) poate fi
exprimata cifric, pe baza unei scari de apreciere cu valori intre anumite limite sau printr-un
indice numeric al fiecarei caracteristici, indice rezultat prin raportarea valorii absolute efective
(reale) a caracteristicilor produsului analizat, la valoarea absoluta a caracteristicilor unui produs
la referinta (care corespunde in cea mai mare masura cerintelor utilizatorului).
Metoda comparativ direct
Indicatori sintetici ai calitatii
Metoda comparativa este o metoda prin care se masoara nivelul calitativ al unui produs prin
comparatie directa cu un produs etalon (de referinta).
Metoda comparativa indirecta prevede compararea caracteristicilor tehnice ale produsului
respectiv cu caracteristicile a 4-6 produse similare realizate in momentul respectiv de firme de
prestigiu sau cu specificatiile unor norme de calitate nationale sau internationale.
1. Raportul calitativ
Se raporteaza valorile fiecarei caracteristici ale produsului analizat la cele ale produsului etalon.

Va
Rj
Ve

in care:
Rj - raportul calitativ al unei caracteristici;
Va - valoarea caracteristicii produsului analizat;
Ve - valoarea caracteristicii produsului etalon.
Cand calitatea se imbunatateste prin scaderea valorii caracteristicilor, atunci:

Ve
Rj
Va

In cazul caracteristicilor atributive, cand se foloseste metoda punctarii, cand valorile reale ale
caracteristicilor produsului analizat, determinate experimental se situeaza la nivelul celor
considerate optime, se acorda punctajul maxim. Daca se constata diferente (abateri) fata de
nivelul optim, punctajul acordat este diminuat in mod corespunzator.

Xa
Rj
Xe
in care:
Xa - punctajul caracteristicii atributive a produsului analizat;
Xe - punctajul caracteristicii produsului etalon.
2. Indicatorul de calitate
Suma rapoartelor calitative ponderate cu punctajul acordat in functie de importanta
caracteristicilor constituie un indicator sintetic de calitate.
n
Iq Rj p j
j 1

in care:
Iq - indicatorul de calitate;
pj - ponderea pentru fiecare caracteristica comparata.
Se poate calcula un indicator de calitate (Ic) al produsului analizat comparativ cu cel etalon cu
relatia:

R p R p
n n

j j j j

I j 1
j 1

p
n

100
C

j
j 1

p
j 1
j
este suma ponderilor caracteristicilor, egala cu 100.
3. Indicatorul sintetic al calitatii
Acest indicator masoara nivelul calitativ prin metoda compararii directe cu un produs considerat
etalon. Comparatia se face atat sub aspectul caracteristicilor tehnice, cat si sub aspect economic,
ceea ce inseamna ca la compararea a doua produse se tine cont si de pretul acestora.

n
Tia n
Qia P
T ti
Qie
qi C
N= i 1 ie i 1 Pa

in care:
N - indicatorul sintetic al calitatii;
Tia, Tie - parametrii tehnici ai produsului analizat, respectiv etalon;
ti - ponderea parametrului tehnic I;
 Qia , Qie - caracteristicile calitative ale produsului analizat, respectiv
etalon;
qi - ponderea pentru fiecare caracteristica;
Pe - pretul produsului etalon;
Pa - pretul produsului analizat.
Atunci cand:
N = 1 - produsul analizat are acelasi nivel calitativ cu produsul etalon;
N > 1 - produsul analizat are un nivel calitativ superior produsului etalon;
N < 1 - produsul analizat are un nivel calitativ inferior produsului etalon.
Metoda demeritelor
Indicatori ai noncalitatii
Principiul metodei demeritelor: la stabilirea nivelului calitativ al unui produs sau a unei
productii se porneste de la defecte, de la demeritele produsului sau fabricatiei.
Metoda demeritelor este rapida, usor utilizabila, fara calcule laborioase, permite tragerea
concluziilor si luarea unor masuri imediate.
Indicatorii noncalitatii nu se substituie indicatorilor sintetici, ci ii pot completa.
Noncalitatea se manifesta prin aparitia unor defecte, fie pe parcursul procesului de obtinere a
produselor, fie in utilizare.
Prin defect in activitatea de control se intelege orice abatere a produsului sau a unei cacteristici a
acestuia fata de prescriptiile din specificatie.
In functie de gravitate (consecinte) si de frecventa de aparitie, defectele se clasifica in: critice,
principale, secundare, minore.
Metoda demeritelor, adica determinarea nivelului calitativ al produselor dupa identificarea
defectelor, are larga aplicabilitate.
Aplicarea acestei metode consta in efectuarea urmatoarelor operatii:

definirea obiectului cercetarii (produs, lot, caracteristica etc.);

clasificarea corecta si stabilirea defectelor ce se incadreaza in fiecare categorie, dupa
gravitatea lor, respectiv, a consecintelor pe care le au asupra calitatii.
aplicarea punctajului de penalizare pentru fiecare categorie de defecte, astfel:
defecte critice .. ...100 puncte
defecte principale ... 50 puncte
defecte secundare ..10 puncte
defecte minore ..1 punct
stabilirea demeritului limita acceptat potrivit conditiilor de admisibilitate prescrise,
cu privire la numarul maxim de defecte admis pe acelasi produs sau pe un lot de
produse.
 calculul indicatorilor de demerite.
Cu ajutorul metodei demeritelor se calculeaza mai multi indicatori, unii putnd fi reprezentati si
grafic.
1) histograma demeritelor - da imaginea frecventei fiecarui tip de defect, adica permite
stabilirea tipului de defect (de ex. cu frecventa cea mai mare) asupra caruia sa se indrepte cu
prioritate atentia pentru stabilirea cauzelor si a masurilor necesare pentru eliminarea lui.
Dupa stabilirea defectelor, ele se grupeaza pe tipuri, se intocmeste tabelul si se reprezint grafic.

Tipul defectului

Nr.de defecte
corespunzatoare tipului

Numr defecte

Tipul defectelor
2) Frecventa relativa a defectelor zilnice data de raportul:

k
F= n ,
in care: k - nr. total de defecte identificate;
n - nr. de produse controlate.

Zile
Se reprezinta grafic datele zilnice.
Acest indicator da o imagine a numarului de defecte/produs si evolutia lui de la o zi la alta sau la
un alt interval de timp: decada, luna. Daca dreapta / curba are tendinta crescatoare, calitatea
produselor/ productiei se inrautateste.
3. Demeritul partial (Dp) - dat de suma punctelor cu care s-au penalizat defectele (Di)
dintr-o categorie:

Dp = Di

4. Demeritul total (Dt) - reprezentat din insumarea demeritelor partiale, pe categorii de

defecte (Dpi) :
 Dt = Dpi

5. Indicele global de demerite (Ig) calculat ca suma ponderata a indicilor partiali pe

categorii de defecte: de exemplu, defect de aspect (Ia), etc.

K 1 I a K 2 I f K 3 I d ... K g I g
n

K i
Ig = i 1

unde:
Ki - ponderile acordate indicilor partiali ai demeritelor, suma lor putand fi 10 sau 100.
Cand : - Ig< 1, calitatea produselor este imbunatatita fata de cea a produselor din perioada de
baza sau a celor de referinta;
- Ig > 1, calitatea produselor este inferioara celei din perioada de baza sau de
referinta.
6. Demeritul mediu pe lot de produse controlate (D ) - reprezinta suma valorilor demeritelor
totale pe unitate de produs verificat, raportat la numarul de produse verificate:

100 N C 50 N C 10 N S N m
D= n

in care: n - nr. de produse verificate din lot;

Nc, Np, Ns, Nm - nr. produselor cu defecte critice, principale, secundare, minore.
Reprezentarea grafica a acestui indicator da o imagine clara si concisa asupra nivelului calitativ.