SUBIECTE REZOLVATE MORFOPATOLOGIE SEM I

!!!!!De cautat in alte surse subiectele: 26,27,29,30,32,38,39,40,69-

75,105,106,107,113,114,118,119,122,151

1.Definitia si clasificarea leziunilor distrofice

Leziuni prin tulburarea cresterii si diferentierii
Definiie: adaptarea definete modificrile celulelor i esuturilor ca urmare a
stimulrii prelungite sau a afeciunilor cronice
Scopul= realizarea unei noi stri de echilibru i a meninerii funciilor n
apropierea limitelor fiziologice (homeostazie)
Leziuni prin modificarea taliei celulelor
Atrofia
Hipertrofia
Leziuni prin modificarea numarului de celule
Involuia
Hiperplazia
Leziuni prin modificarea creterii i diferenierii celulare
Metaplazia
Displazia

Definitie: Leziunile distrofice sunt procese patologice prin leziuni metabolice locale si
generale pentru substante sau grupe de substante chimice, fiind leziuni:
cantitative (volumerrice): atrofie, distrofii ale variatii de: volum, grutate, consistenta, culoare,
a tesuturilor organelor si organismelor;
calitative: distrofii ale proteinelor, lipidelor, glucidelor, sarurilor minerale.
Nomenclatura:
1) o acumulare simpla in exces a unui metabolit normal pentru un anumit tesut, in
conditii de integritate nucleo-citoplasmatice, exp. steatoza (exces grasimi neutre), glicogenoza
hepatica.
2) infiltrare:
aparitia de substante anormale pentru celule sau tesuturi; exp. infiltrare glicogenica in
celule de pe triectul nefronului la diabetici;
lispesc modificari citonucleare grave; leziunile sunt reversibile.
3) degenerescenta (distrofie ireversibila): este o asociere de substante anormale ca
structura si sediu, leziunile compromitand adaptarea nucleu/citoplasma. Entitatile nu sunt
izolate si se succed; exp. ciroza hepatica: epitelii atrofice (leziune simpla cantitativa) -
steatoxa simpla - steatoza degenerativa - dezintegrare.
Diagnostic diferential - intre 1 si 3 este usor pentru celule, datorita modificarilor
nucleare si greu pentru leziunile intercelulare ( amiloidoza, hialinoza). Pentru a preciza si
elimina caracterul de distrofie ireversibila pentru aceasta intra in discutie conditiile clinice si
fiziopatologice (de arsura simpla, de involutie a organelor cu functie temperara sau senilitate).

2.Leziuni distrofice granulo-vacuolare

Distrofie hidroproteica cu minus de hidratare
a. Hipergranularea simpla este o acumulare de granule rotunde, egale, mici, dense, in
citoplasma fara nucleu (semne de duferinta) sau fara modificari de talie a celulei, de etiologie
asemanatoare celor de la intumescenta clara. Evolutia este variabila.
Diagnostic diferential se face fie cu intumescenta tulbure (are volumul celular marit)
fie cu distrofie hipergranuloasa (are leziuni nucleare); celule care in mod normal au
numeroase granule de secretie (epitelii granulare), sau de glicogen.

1
 b. Hipergranulare degenerativa: nucleul are leziuni grave, corpul celulei este mult mai
mic; colorabilitatea creste mult din cauza citopicnozei, a citorhexei sau chiar a citolizei.

3.Distrofia hialina intracelulara

Distrofii proteice interstitiale:
Definitie: depunerea de substante proteice pe structuri necelulare; indirect recunoastem
caracterul degenerativ al acestor tulburari de metabolism.
A. Distrofie hialina hyalor=sticlos, translucid.
Definitie: substanta omogena acidofila (roz cu eozina, in coloratie Hematoxilina-
Eozina-H.E. rosu cu picrofluxina in coloratia Van Giessen) care inglobeaza structurile pe care
se depun (fibrele nu se mai identifica).
Macroscopic: organele sunt dure, translucide: sectiunile sunt transparente, cu aspect
sticlos, albicios-depunerea este fiziologica: pe corpii albiciosi din ovar. depunerea este
patologica extracelulara si intracelulara.
Depunerea intracelulara este exemplificata prin: picaturi de hialin in nefrocitele din tubii
contorti proximali, cand exista si proteinurie. Plasmocitele normale sau tumorale pot contine
incluzii de hialin sau corpii Russel, reprezentand agregate de imunoglobuline; in infectiile
virale hepatice sau din sfera genitala (papilloma virus uman); in hepatocacinoame (prezenta
de alfa-fetoproteine); in ficatul consumatorilor de etanol (corpi Mallory).

4.Distrofia hialina extracelulara

Distrofie hialina hyalor=sticlos, translucid.
Definitie: substanta omogena acidofila (roz cu eozina, in coloratie Hematoxilina-
Eozina-H.E. rosu cu picrofluxina in coloratia Van Giessen) care inglobeaza structurile pe care
se depun (fibrele nu se mai identifica).
Macroscopic: organele sunt dure, translucide: sectiunile sunt transparente, cu aspect
sticlos, albicios-depunerea este fiziologica: pe corpii albiciosi din ovar. depunerea este
patologica extracelulara si intracelulara.
Depunerea extracelulara se evidentiaza pe capsule (splina, ficat) dand aspect de glazura de
tort alb sidefie; pe seroase: pleura (pahipleurite cu aspect glazurat), pericard (placi
laptoase epicardice) aderente peritoneale; in fibroamele uterine; in arteriolele uterine la
femeile care au nascut; in diabetul zaharat hialinul este prezent in arteriole medii datorita
excesului de substante proteice din membrana bazala; in tuberculoza, pe fibrele de reticulina
din limfoganglioni; pe cicatricile cheloide ( cicatrici extinse, vechi postarsuri sau
postinterventii chirurgicale). Cea mai importanta depunere este hialinoza arterei renale din
arterioscleroza renala: hialinul este depus subendotelial, cu atrofia medie fiind prezent in tub
rigid de hialin cu lumen minim.

4.Distrofia amiloida generalitati

Distrofia amiloida:
Definitie: amiloidul este o substanta proteica patologica depozitata intercelular,
insidios.
Primul care a descris leziunea a fost Rokitanski, la nivelul rinichiului, descris ca
rinichi mare, alb, lardaceu. Virchow evidentiaza ca aceasta substanta proteica, pe suprafata
de sectiune a organelor, in contact cu solutia Lugol (solutie de iod iodurat) acidifiata (solutie
diluata de acid sulfuric) da o culoare cenusiu-albastra murdar, si astfel da denumirea de
amilo (prefix pentru polizaharide) si oid (care seamana cu).
La microscopia optica, este prezenta reactia de metacromazie: cu violet de gentiana
sau cu verde de metil apare culoarea rosu violaceu. Reactia protognomonica este un roso de
Congo, coloratie ortocromatica; amiloidul roz-rosu, examinat in lumina polarizata da verde
sclipitor (diagnostic diferential cu fibrele de colagen care se coloreaza doar in rosu cu rosu de

2
Congo). Acesta substanta coloranta este folosita si in clinica in determinarea amiloidului: se
injecteaza intravenos o cantitate cunoscuta de rosu de Congo, urmata de dozari cantitative
urinare a substantei; absenta eliminarilor confirma diagnosticul de amiloid.
Coloratia uzuala cu hematoxilina - eozina evidentiaza o substanta eozinofila, amorfa,
extracelulara care produce o atrofie de compresiune pe celulele vecine.
Coloratia Van Gieson coloreaza amiloidul in galben cu pricrofuxina (hialinul se colora
in rosu).
La macroscopia electronica (M.E.), se evidentiaza doua componente:
1* componenta fibrilara (90% - indica in toate tipurile de amiloid): fibrile
neramificate, de lungime variabila cu diametrul de 75-100 mm dispuse initial ca
fibre singulare, apoi in pachete de fibrile dispuse in retea, in fisicuri, legate din
cealalta componenta.
2* componenta minora P - oglicoproteina cu structura pentagonala compusa din 5
unitati globulare;
Natura bio-chimica a componentei fibrilare a identificat doua clase majore de proteine,
distincte chimic si antigenic si doua proteine distincte, rare.
Proteina AL (amyloid light chain) - deriva din plasmocite care contin lanturi usoare de
Ig. lambda si kappa; este prezenta in gamopatiile monoclonale (discrazii ale limfocitelor B),
in amiloidoza primara, in amiloidozele localizate.
Proteina AA (amyloid asociated protein) - lanturile politibice nu prezinta nici o
asemanare cu Ig. lambda si kappa; apare in amiloidoza secundara si in febra mediteraneana
familiala.
Cele doua proteine distincte bio-chimic rare sunt, sunt:
Proteina AE (amyloid andocrin ) - transtirenina (participa in structura tiroxinei si
retinolului); este prezenta in polineuropatii familiale (portugheza sau elvetiana) si in
amiloidozele asociate cu varsta (A.S. amyloid senile) legat de o prealbumina.
Forma de prohormon a tirocalcitoninei : apare in cancerele tiroidiene medulare.
Clasificarea amiloidozelor este destul de heterogena: morfologic pare o singura boala;
bio-chimic se evidentiaza varietatea structurilor. Clasificarea clinica se bazeaza pe distributia
tisulara asociata cu identificarea, pe cat posibil, a conditiilor predispozante.
Clasificarea clinica a amiloidozei:
1) Amiloidoza sistemica (generalizata) primara sau secundara;
2) Amiloidoza ereditara (familiala) - grup heterogen cu leziuni distincte;
3) Amiloidoza localizata la un organ.
1.a) Amiloidoza primara idiopatica este o forma rara caracterizata de absenta unor
afectiuni preexistente (cauze ereditare). Amiloidul nu are caractere de ortocromazie si
metacromazie, de unde denumirea de paraamiloid (structura AL). Localizarile principale:
musculatura (tub digestiv, cord, limba) pereti, vase (medie si adventice) teci nervoase,
interstitii organe, unde se evidentiaza depozite nodulare. Clinica evidentiaza modificari in
functia organelor (cardiomegalie in insuficienta cardiaca; sindrom de malabsorbtie;
macroglosie).
1.b. Amiloidoza din discraziile limfocitare de tip B (gamopatii monoclonale-structura
bio-chimica AL).
Cea mai frecventa leziune este mielomul multipli plasmocitar (leziuni multiple
osteolitice pe seama prezentei de plasmocite care sintetizeaza cantitati anormale de Ig. cu
lanturi usoare (proteina Bence-Jones din ser), de tip kappa lambda care se pot elimina prin
urina.
Mai rar amiloidul apare in limfoamele maligne non Hodgkin (tipul imunocitic si tipul
imunoblastic) si, de asemenea, in macroglobulinemia Waldenstrm (boala lanrturilor grele sau
plasmocitomul solitar).

3
 1.c.Amiloidoza sistematica reactiva (secundara) - structura biochimica tip AA; apare la
intervale lungi (luni, ani) dupa tulburari in metabolismul proteic, in cadrul afectiunilor
cronice: inflamatii cronice infectioase (supuratii cronice, osteomielita, bronsectazii, tbs, lues,
lepra) inflamatii cronice noninfectioase (colagenoze, sarcoidoza, colita ulcerativa, boala
Crohn etc.) tumori maligne (limfoame maligne Hodgkin sau nonHodgkin).
2. Amilioidoza ereditara apare in:
a. febra mediteraneana familiala se manifesta clinic prin febra de cauza necunoscuta
asociata cu inflamatia suprafetelor seroase si depuneri de amiloid de tip AA, mai ales la
armeni, evreii spharzi, sau la arabi.
b. polineuropatii, nefropatii, cardiopatii, forma portugheza sau elvetiana - tipul Ae -
transtirenina.
3. Amiloidoza localizata evidentiaza mase moleculare vizibile microscopic si
macroscopic mai ales la trahee, laringe, piele, vezica urinara, limba, regiunea oculara, etc. S-
au mai descris depozite de amiloid localizate in glandele endocrine si in tumorile hormonale
active (cacinom medular tiroidian, tumori, pancreas endocrin; feocromacitom, cancer gastric
nediferentiat). Tot amiloidoza localizata este si amiloiza senila (de varsta) miocardica sau
cerebrala (depunere in vase sub forma de placi - boala Alzheimer).
Patogenia amiloidului este inca putin cunoscuta: atat prin cresterea produsilor
precursori proteici cat si prin efectele din degradarea lor.
Repartizarea viscerala a amiloidului
Rinichiul amiloid:
Este cea mai obisnuita localizare si cea mai serioasa atingere a unui organ fiind de
obicei cauza decesului. Macroscopic: rinichiul este normal in talie si culoare sau crescut in
dimensiuni, ferm, gri-palid; corticala foarte palida si medulara cu piramidele colorate normal.
Frecvent, suprafata corticala are ondulatii slabe, datorita maselor subcapsulare de amiloid.
Frecvent, suprafata corticala are ratatina pe seama amiloidului din peretele arterelor si
arteritelor. Microscopic: depunerea initiala este in glomeruli, apoi in tesutul interstitial
peritubular, artere si arteriole producand ingrosarea matricei mezangiale si respectiv
ingrosarea membranei bazale (m.b.) a caplarelor glomerulare, a tubilor etc. La ME
acumularea fibrilelor de amiloid incepe in spatiul endotelial al m.b., o inunda, cuprinzand si
podocitele, astfel ca, celule endoteliale sunt invelite; apoi lumenul capilar de amiloid si, in
timp, se va produce obtinerea spatiului urinar. Depozitele peritubulare incep la nivelul m.b.
tubulare si, progresiv, se extind in tesutul conjunctiv intertubular ca si in lumenu tubular.
Clinic: hipoalbuminemie proteinurie, cilindri proteici celulari cu aparitia sindromului nefrotic;
progresiva obliterare a glomerulului determina uremie dar exceptional HTA.
Splina amiloida:
Macroscopic da o mederata splenomegalie (pana la 800 g). Se crede ca depozitele
incep in spatiul perifolicular, dar de obicei se observa post mortem doua modele. Un model
defineste depozitele din limitele la foliculi splenici, asemeni splenici, asemeni granulelor de
topioca sau splina sagu. Microscopic: amiloidul inconjoara celulele foliculare sau depuneri
individuale pana la o masa conglomerata ce inlocuieste foliculul. Un alt model
definestedepozitele din foliculii limfoizi si din peretele sinusurilor splenice ultima zona fiind
mai afectata de obicei sau splina sunca (lardacee). Microscopic: depozitele sunt interstitiale,
aproape de m.b. a celulelor mononucleate si a sinusurilor splenice.
Ficatul amiloid:
Depozitele apar la bolnavii cu amiloidoza reactiva sistemica sau cu amiloidoza
derivata imunocitar. Macroscopic: hepatomegalia poate fi marcata sau discreta cu aspect
palid, gri-lucios-ceros si consistenta ferma. Microscopic: amiloidul apare initial in spatiul
Disse si apoi progresiv inconjoara hepatocitele si sinusoidele si in timp, atrofiaza hepatocitele
cu eventuala disparitie a lor, inlocuind mari arii de parenchim; functia normala a ficatului este
in general pastrata chiar in agresiunile hepatice severe.

4
 Cordul amiloid: apare in orice forma de amiloidaza sistematica, ami ales cea derivata
imunocitar; frecvent apare ca atingere izolata la olnavii peste 70 de ani.
Macroscopic cordul este marit de volum, ferm fara modificari semnificative la
sectiunile transversale, sau ca formatiuni nodulare - roz-gri subendocardice. Microoscopic:
depozitele se dezvolta intre fibrele miocardice expansiunile depozitelor, producand atrofia
musculaturii cardiace; pot apare acumulari vasculare si subepicardice, separate si imprasitate;
cand sistemul de conducere subendocardic este lezat, apar modificari EKG (voltajul scade,
apar aritmii) cu raspuns discret sau absent la terapia difitalica. In general, se produce o
cardiopatie de tip restrictiv (ca in pericardita constrictiva cronica).
Tractul gastro intestinal este atins la orice nivel, de la cavitatea orala (gingie - limba)
pana la anus. Leziunile recente predomina perivascular si apoi se extind in ariile submucoasei,
mucoasei, subseroasei cu formarea de placi sau benzi de substanta ferma, gri.
Depozitele nodulare: pot fi linguate (produc macroglosie cu inelasticitate si
imposibilitatea de a vorbi sau inghiti); gastrice, enterale (determina diaree, sindrom de
malabsorbtie etc.).
Bolnavilor suspectati clinic de amiloidoza li se recomanda biopsie renala (mai ales
daca exista leziuni renale) sau biopsii jugale, gingivale si/sau rectale. Biopsia negativa nu
infirma diagnosticul, stiind caracterul localizat al leziunii.
Prognostic: bolnavii cu amiloidoza sistematica au un prognostic sarac; pentru cei cu
amiloidoza derivata imunocitar supravietuirea de maxim 14 luni de la diagnostic.

6.Distrofia fibrinoida
Degenerescenta (necroza) fibrinoida defineste prezenta unor zone neomogene fin granulare
si/sau filamentoase, eozinofile asemenea fibrinei (-oid sau care semana cu ), care raspund
la impregnarile agentice (fibrina nu); in coloratia Van Gieson sau galbene (colorare cu
picrofuxina) nu rosii, si nu se coloreaza in albastru prin coloratia Weigert (specifica pentru
fibrina). Aceste zone sunt inconjurate de reactie inflamatorie limfomononucleara. In timp ce
se produce o cicatrice fibroasa se inlocuieste zona de necroza fibrinoida.
Microscopia electronica a demonstrat ca fibrele de colagen se tumefiaza se cliveaza,
iar in etapa finala se omogenizeaza. Fata de hialin este prezenta in plus o reactie inflamatorie
limfomononucleara (LES, febra reumatoida, sclerodermie etc.).
Alterarea colagenului este prezenta mai ales in colagenoze si/sau vasculite din
hipersensibilitate intarziata tipul III - fenomen Arthus (aspergiloza pulmonara, tiroidite,
necroza fibrinoida din arteriolete renale din HTA maligna).

7.Diabetul zaharat generalitati

Diabetul zaharat este o afectiune cronica a metabolismului glucidic, lipidic, proteic,
caracterizata prin hiperglicemie (utilizare defectuoasa a glucozei) pe seama unui raspuns
secretor insulinic insuficient sau inadecvat. diabetul zaharat poate fi:
1. primar, idiopatic (grup heterogen avand hiperglicemia drept trasatura comuna);
2. secundar (dupa procese inflamatorii, tumori, medicamente, toxice post hemocromatoza si
postpancreatectomii ).
Diabet zaharat primar - difera dupa modul de transmitere (insulinodependent si
nondependent) si dupa raspunsul de insulina.
Diabet zaharat primar tip I - Diabet zaharat juvenil, cu tendinta la cetoza 10-20% din
cazuri
Caracteristic: - lipsa insulinei sau descresterea progresiva pana la absenta masei de
celule beta insulinice; se dezvolta din copilarie sau adolescenta. Sunt descrise trei mecanisme
patogene:
1 .susceptibilitate genetica:

5
 Diabetul zaharat apare n familii de diabetici: pe cromozomul 6 n spectrul de baza
care codeaza Ag din clasa II de histocompatibilitate: HLA II banda D. Cei mai expusi sunt
indivizi cu HLA II DR 3- risc de 5 ori mai mare de a face diabet zaharat decat populatia
normala sau indivizi cu HLA II DR 4 - risc de 7 ori mai mare decat populatia normala.
2. autoimunitatea fata de celulele beta insulare: diabet zaharat de tip I - n jurul
insulele Langherhans se descriu insulinite din limfocite:
90% din bolnavi au Ac. anticelule beta.
1/5 din ei au predispozitie pentru alte boli autoimune, n special tiroidiene 3. factori de
mediu:
copii finlandezi au risc de 60-70 de ori mai mare de a face diabet zaharat decat copii
coreei;
afectiunea este rara n afara unor infectii virale obisnuite cu o indelungata cantonare:
mama care face rubeola n timpui sarcinii, poate naste copii cu diabet zaharat (20% din
copii infectati transplacentar).
B. Diabet zaharat tip II - noninsulinodependent sau de maturitate la 80% din cazuri se
descriu tipul obez, tipul neobez si diabetul zaharat al tinerilor cu debut la maturitate (MODY
= maturity onset diabetes to the young), mai putin sever.
Patogeneza: doua aspecte particulare sunt prezentate primul, secretia insulinica este
ntarziata, insuficienta pentru nivelul glicemici si al doilea aspect este o incapacitate a
tesuturilor de a raspunde la insulina - rezistenta la insulina.
Pe termen lung apar complicatii care afecteaza vasele de sange si prin acestea ochii,
cordul, rinichii, nervii etc. Patogeneza complicatiilor este definita n principal prin
glucozilarea nonenzimatica si prin hiperglicemia intracelulara cu afectarea caiior poliolilor.
I. n glicozilarea nonenzimatica, glucoza este fie atasata chimic la gruparea animo(-
NH2) a unei proteine nonenzimatice, fie formeaza produsi ai gliocolizarii initial n mod
sensibil; glucoza creste n sange, creste nivelul hemoglobinei glicolizate, a unor produsi de
glicolizare din colagen si din alti produsi al peretiior vasculari, cu formarea n final de produsi
de glicolizare ireversibili.
Initial se produce o crestere caiitativa a colagenului de tip IV la nivelul membranei
bazale, cu ingrosarea acestela si cresterea permeabilitatii acesteia (pe seama scaderii
concomitente a proteoglicanilor). Lipoproteinele cu densitate joasa, bogate n colesterol au
reactii de incrucisare, favorizate de glicolizare, cu tipul IV de colagen din vase, ramanand la
acest nivel si accelereaza ateroscleroza. Albuminele glicozilate se incruciseaza cu fibrele de
colagen din peretele vaselor, se degradeaza, determinand depozite de hialin.
II. Hiperglicemia intracelulara cu afectarea cailor poliolilor este evidentiata n
tesuturile (nervi, cristalin, rinichi, vase de sange) n care nu este nevoie de insulina pentru
transportul glucozei intracelular n conditii de hiperglicemie constanta; se produce o cresterea
sorbitolului (poliol) si a fructozei intracelular, cresterea osmolaritatii si hiperhidratare celulara
cu scaderea activitatii ATP - azice la nivelul membranei celulelor Schwann (neuropatie
periferica) a pericitelor (reteaua din jurul vaselor retiniene este lezata cu aparitla de
microraanevrisme retiniene din retinopatia diabetica) si a cristalinului (acesta se incarca hidric
si devine opac).

8.Macroanginopatia diabetica
Macroangiopatia diabetica (Atreoscleroza)
Peste 75% din diabeticii sub 40 de ani au leziuni aterosclerotice pe artera aorta cu placi de
aterom care evolueaza diferit (se rup, fiind sediul trombozelor, embolilor, anevrismelor).
Patogenia este I.(mai sus)

9.Nefroangiopatia diabetica

6
Nefropatia diabetica are afectare maxima la nivelul glomerulilor prin leziuni ale arteriolelor
(nefroscleroza benigna) si leziuni infectioase (pielonefrite cronice; necroza papilara):
glomerulopatia diabetica contabilizeaza glomeruloscleroza difuza, apoi nodulara si n final,
leziuni exudative cu proteinurie si insuficienta renala.
Primele leziuni apar la nivelul m.b. a capsulei Bowmann pe versantul vascular cu
aparitia unui aspect hialin, PAS pozitiv acesteia; n timp apare la nivelul matricei mezangiale
si a celulelor mezangiale un material PAS (+), m.b. fiind ingrosata si capilarul conservat
(glomeruloscleroza difuza). Glomerulul creste n dimensiuni; n timp capilarele vor fi
comprimate si n final depozitele au aspecte nodulare (glomeruloscleroza nodulara) cu
scaderea spatiului de filtrare, a capsulelor functionale si fuzionarea nodulilor, respectiv cu
distrugerea glomerulilor. Nu toti nefronii sunt lezati concomitent, iar n nefron, ansele sunt
mai mult sau mai putin afectate. Dupa 15-20 de ani de evolutie depozitele extinse de hialin
determina un rinichi mic, reliefat (boseluri, adancituri) si insuficienta renala. Necroza papilara
este definita fie de leziuni minore, fie de pierderea de proteine prin leziuni exudative.

10.Retinopatia diabetica
Retinopatia diabetica apare la 60% din bolnavii cu diabet zaharat dupa o evolutie de 15-20
de ani a bolii, cu dezvoltarea a 2 forme (retinopatie de fond si retinopatie proliferativa-
agravanta).
a. Retinopatia de fond prezinta leziuni caracteristice microangiopatiei: ingrosarea
membranei bazale a capilarelor din retina si degenerarea pericitelor din jurul vaselor (rolul
pericitelor este de a mentine o stare contractila a arteriolelor). n timp, prin distrugerea
pericitelor apar microanevrisme arteriolarele si stabilirea de sunturi arterio-venulare, ceea ce
determina implicit si cresterea permeabilitatii vasculare. Morfologic,la examenul fundului de
ochi apar fie pete albicioase pe retina (exudate focaie seroase care au drept corespondenta
clinica scotoamele sau pierderile punctiforme de camp vizual), fie microanevrisme cu
microhemoragii retiniene si microtromboze anevrismaie.
La nivelul vaselor se poate depune hialin (n cadrul procesului de arterioloscleroza) cu
obstructie secundara si eventuala tromboza (n special la nivelul venei centrale a retinei).
Functia vizuala este afectata si prin leziuni ale cristalinului: hiperhidratarea (vezi
patogeneza) determina opacifierea treptata.
Aceasta forma de retinoapatie, caracterizata de microangiopatie trece treptat spre:
b. retinopaptia proliferativa: apar retele de capilare de neoformatie mai ales la interfata
dintre retina si corpul vitros, asemeni unei panze retinitis proliferans. Aceste capilare se pot
rupe usor, apar hemoragii n panza, urmate de reparatia lor (proliferari fibroblastice) si
formarea de aderente fibroase la acest nivel. n timp, aceste aderente se retracta, cu
producerea de tractiuni ale vitrosului pe retina si dezlipiri parcelare de retina (foarte greu de
tratat la un diabetic) urmate de cecitate.
Concomitent se asociaza leziuni ale nervului II (componenta a leziunilor . complexe)
ajungandu-se la cecitatea finala.

11.Neuropatia diabetica
Neuropatia diabetica afecteaza mai ales nervii periferici somatici (predilectia pentru nervii
membrelor superioare, neuropatie periferica sisternica) si vegetativi (neuropatie vegetativa:
tulburari n motricitatea vezicii urinare vezica autonoma, a mobilitatii gastrointestinale, si in
dinamica sexuala).
Patogenia evidentiaza hiperhidratarea (caiea sorbitolului) celulelor Schwann cu
degenerarea mielinei si leziunii axonale .La nivelul SNC, apar complicatii microangiopatice si
de ateromatoza, crescand incidenta accidentelor vasculare cerebrale.

12.Glicogenozele

7
Glicogenoze
Sunt boli genetice n care defectul ereditar este enzimatic (sinteza sau catabolizarea
glicogenului) ceea ce determina acumularea excesiva (tezaurizarea) de metaboliti glicogenici.
Pentru a evidentia acest polizaharid este necesar sa fixam prelevatele. n fixatori pe
baza de etanol (sa nu se dizolve n apa): fixatorul Minea-Marinescu contine 9 parti alcool
absolut si o parte formol 40%.
Colorantul de electie este ortocronic rosu cu Carmin Best sau prin reactia histochimica
PAS indirect (preparate care au fost supuse extractiei glucidelor cu amilaza salivara).
Glicogenozele sunt reprezentate de peste 12 sindroame n functie de carentele
enzimatice; acestea au fost grupate n trei categorii n functie de originea enzimei:
glicogenoze hepatice; glicogenoze miopatice; glicogenoze diverse.
A. Glicogenoze hepatice: acumularea metabolitilor glicogenetici intracitoplasmatic
hepatocitar se asociaza cu hipoglicemie, cu soc hipoglicemic si deces; exemplul tipic este
maiadia Gierke (tipul I de glicogenoza - deficit de glucoza-6-fosfataza). Apare acumularea de
glicogen (intracitoplasmatic, intranuclear) si de lipide neutre mai ales n ficat si rinichi.
Clinic se constata hepatomegalie, renomegalie, hipoglicemie severa (indiferent de
aportul alimentar), tendinta hemoragipara (distrofia trombocitelor), status hipo-ponderal si
supravietuire scurta (50% din bolnavi mor n primii 5-7 ani de viata).
Examenele de laborator evidentiaza: hipoglicemie, cresterea valorilor de acid lactic, de
acid uric (pot prezenta tofi gretosi) side lipide serice.
Examenul microscopic evidentiaza ncarcarea masiva a ficatului, rinichilor, muschilor striati
si a SNC de catre glicogen, evidentiat la coloratia specifica Carmin Best (rosu).
B. Glicogenoza miopatica contine boala Mc Ardle (deficit de fosforilaza musculara
sau tip IV de glicogenoza).
Clinic: crampe musculare care apar chiar la eforturi mici, datorita acumularii de
glicogen subsarcolemai, periferic; la 50% din cazuri se asociaza mioglobinurie datorita
focarelor, de miocitoliza; longevitatea bolnavilor este normala, prognosticul este bun (uneori
apar simptome dupa 20 ani de evolutie a bolii).
O alta maiadie, exclusiv lozozomiala este boala Pompe (tipul II de glicogenoza); defcitul
enzimatic este de alfa 1 - 4 glucozialaza acida sau acid maitaza care determina acumularea de
glicogen n lizozomi; acestia apar balonizati, se pot rupe cu eliberarea metabolitilor n fibra
musculara.
Clinic se remarca, acumularile miocardice (cardiomegalia glicogenica) cu insuficienta
cardiaca severa (n formele infantile), acumulari n muschi striati (hipotonie flsaua) si
hepatomegalie moderata.
n formele adulte nu este prezenta afectarea cardiaca ci doar afectarea muschilor striati
(miopatie cronica).

13.Mucopolizaharidozele
Mucopolizaharidozele
Sunt boli autozomai recesive cu acumulari de mucopolizahatide (MPZ) prin defecte
enzimatice lizozomiale datorita carentei n hidrolaze necesare catabolismului lor. Acumularile
apar initial n lizozomi (se ncarca cu MPZ) se sparg, agresand celulele care iau aspect de
celula balonizata. Fragmentele prelevate pentru diagnostic (maduva osoasa, ficat, cord,
limfoganglioni, peretele vaselor, splina) sunt fixate n fixatori alcoolici (formolul fiind solutie
apoasa, solubilizeaza complexele glucidele) si apoi se pot colora cu albastru toluidina
(metacromatic apare culoarea albastru roscat) cu albastru Alcian (albastru) sau prin tehnica
histochimica PAS se obtine culoarea roz. Histochimic se poate pune n evidenta tipul de
mucopolizaharid care ncarca celulele respective.
La microscopia electronica n lizozomi apare un material fin granular. Culturile din fibroblasti
(diagnostic prenatal) din tegumentele bolnavilor cu acumulari de MPZ se bazeaza pe

8
schimbarea de material proteic cu fibroblasti normaii: adaugarea unei culturi de fibroblasti
normaii la cea patologica demonstreaza ca fibroblastii patologici nu mai acumuleaza MPZ pe
seama transferului de echipament enzimatic (proteine de la cele normele). Enzimele care
lipsesc din cultura se pot identifica si sunt cele care lipsesc de la balnavii respectivi; se
considera ca se poate corecta lipsa enzimei respective prin administrarea ei.
Clinic:
Trasaturile fetei sunt grosiere, dismorfice, turtite, asemanator cu figurile de la burlanele gotice
(garguilism). Bolnavii prezinta nanism moderat; torace evazat; oasele lungi devin groase si
scurte, scade progresiv mobilitatea articulatiilior cu aparitia de ankiloze si deformari ale
scheletului (coloana vertebrala ia aspect cifotic asociata cu scolioza consecutiva); abdomen
proeminent, dilatat prin hepatospienomegalie; piele ngrosata; uneori este prezent retardul
mintal; opacifierea corneei; prin urina se pot pierde mucopolizaharide.
n functie de leziunile din procesui degradarii polizaharidelor sunt descrise 7 forme de
boli; dintre acestea, mai importante sunt urmatoarele:
Tipul 1 - Sindrom Hurler: apare ca maiadie autozomai recesiva: Mucopolizaharidele
de tip dermatan-sulfat si heparan-suifat nu se metabolizeaza pe seama deficitului de alfa-L-
iduronidaza. Debutul bolii apare dupa 6 luni de viata si decesul se produce n primii 6 -10 ani
de viata.
Aspectul este cel prezentat la generalitati; decesul se produce n urma leziunilor
cerebrale, motorii si/sau senzitive.
Tipul 2 - sindromul Hunter: leziunea este mai blanda, bolnavii depasesc 20 de ani; nu
apare opacitatea corneei, dar este prezenta surditatea cu modificari degenerative retiniene;
intelectul este aparent normai. Deficitul enzimatic este de L-iduro-sulfat-sulfataza, locusul
enzimatic fiind pe cromozomul X; acumularea este tot de heparan-sulfat sidermatan suifat.
Tipul 3 - sindromul Sanfillipo: deficitul este de heparan-sulfat-sulfataza; clinic este
prezenta oligofrenia polidistrofica.
Tipul 4 - sindromul Morquio: deficitul enzimatic determina acumulari de keratan-suifat
ceea ce se traduce clinic n special prin nanism, osteocondrodistrofie si leziuni scheletice
deformante.

14.Steatoza hepatica
Distrofiile lipidice

Pot fi in exces sau in minus. Distrofiile lipidice pot fi ale trigliceridelor, ale
colesterolului sau a lipidelor complexe (dislipidoze). Distrofiile trigliceridelor in axces sunt
fie degenerescente grasa propriu-zisa in organele parenchimatoase (steatoze) sau acumulari de
trigliceride in tesutul conjunctiv adipos, in mod generalizat (obezitate) sau in mod localizat
(lipomatoze).
Steatozele pot fi hepatice (grup foarte important) si extrahepatice (renale sau
miocardice).
a. Steatoza hepatica : este o acumulare de trigliceride cu crestere absoluta intracelular
si aparitia de vacuole clare (grasimi) care in timp si in cantitate excesiva duc la ciroza.
Etiologie: este sistematizata dupa localizarea celulelor distrofice predominant (peri)
centrolobular: in anorexie, anemie, dupa agresiunea de factori toxici: etanol, benzen, beriliu,
CC14, DM, cloroform, corticoterapie fosfor, metan, ciuperci otravitoare, H.v.a. periportal:
carente proteine (globale in D.Z. sau partiale, de etionima) mediolobulara: staza hepatica
cronica - vezi capitolul 1 (Tulburari circulatorii).
Patogeneza
1. Aport excesiv de aciz grasi liberi (A.G.L.) in ficat (mari obzi: inanitie; terapie
corticosteroida).

9
 2-3. Creste sinteza si scade oxidarea de A.G.L. (alcoolosm cronic, D.Z. - lipsa
glucidelor impiedica arderea lipidelor; agresiuni toxice).
4. Creste esterificarea AGL in trigliceride datorita cresterii de alfa-glicero-fosfat
(otravire cu etanol).
5. Scade sinteza de apoproteine (otravire cu Cl 4, Ph sau in malnutritia protein-
calorica).
6. Scade secretia de apoprotine din ficat (etanol, carente proteice globale- sindrom
Kwashiokor, acid orotic).
Macroscopic, ficatul creste in volum si greutate (3-5 kg) are margini rotunjite, este
moale; la sectiune culoarea este omogen galbuie pe lama cutitului ramanand picaturi de
grasime, iar la jetul de apa parenchimul dilacereaza. Examenul microscopic evidentiaza
lipidele doar prin congelarea prelevatelor si colorarea cu Scharlach (rosu); Sudan III
(portocaliu); acid osmic (negru) albastru de Neel (albastrui). tehnica obisnuita, cu includerea
prelevatelor in parafina si colorarea HE, evidentiaza hepatocite marite de volum prin vacuole
clare (grasimile au fost dizolvate) care imping nucleii la periferie sau il distrug, cu aparitia de
chiste grasoase (hepatocite degradate, confluente), surse de emboli grasosi.

15.Steatoza renala si miocardica

b. Steatoza ranala apare cu aceeasi etiologie si concomitent cu steatoza hepatica.
Macroscopic, rinichii sunt mai mari, decapsularea este usoara, corticala este mai groasa,
galbuie si foarte friabila. Microscopic, sunt prezente picaturi de lipide in TCP, TCD, tubi
colectori si rar in capsula Bowman si capilarele glomerulare.
c. Steatoza miocardica, in functie de gradul hipoxiei poate fi izolata (anemii severe:
cordul tigrat - pete galben violacee subendocardul parietal) sau difuza (infectii severe, ca
difteria, stari toxico-septice grave, stari toxice). Macroscopic, miocardul este moale, galben
difuz datorita insuficientei de carnitina.

16.Boala Niemann-Pick
Distrofia grasimilor complexe sau dislipidoze sau steatoze sistematizate sau tezaurismoze
lipidice sunt boli lizozomiale prin acumularea de lipoizi in cadrul unor boli genetice, prin
carente enzimatice.
1. Boala Niemann-Pick este o boala autozomal recesiva cu deficiente de clivare a
sfingomielinei prin absenta sfingomielinazei si acumularea de singomielina si colesterol in
celulele sistemului macrofagic in majoritatea tesuturilor si organelor.
Sunt descrise 5 fenotipuri clinice: cele mai frecvente sunt:
Tipul A: reprezinta 75-80% din toate cazurile; este o forma severa, infantila cu
atingerea neurologica extensiva si acumularea viscerala marcata de sfingomielina, urmata de
decesul copiilor in primi trei ani de viata.
Tipul B: bolnavii au organomegalie fara atingerea SNC.
Tipul C: este asemanator tipului A, dar boala apare dupa varsta de 10 ani (desi
fenotipul este acelasi, genele sunt separate).
Clinic: abdomenul este protuberant prin hepatospenomegalie; apar mici xantoame
cutanate difuz; starea generala este proasta: temperatura, voma, limfadenopatie generalizata,
leziuni psihomotorii progresive cu retard mintal.
Macroscopic organele sunt palide, crescute in dimensiuni - splina creste foarte mult,
de peste 10 ori, dar hepatomegalia nu este atat de impresionanta. Creierul in general scade in
greutate si paradoxal devine mai ferm. Diagnosticul pozitiv este sustinut de
hepatosplenomegalie, retard mintal si celula spumoasa Neimann-Pick prelevata prin biopsie
de maduva osoasa sau hepatica.

10
 Celule Niemann-Pick: are dimensiuni de 90-100 m, cu citoplasma fin vascuolata;
vacuolele sunt relativ uniforme in talie (lizozomi incarcati cu sfingomielina si colesterol) dand
un aspect spumos citoplasmatic. Coloratiile speciale pentru lipide sunt pozitive.
Aceasta maladie poate fi depistata si antenatal prin preluarea de lichid aminiotic si
culturi de fibroblasti.

17.Boala Gaucher
Maladia Gaucher este o boala autozomal recesiva cu un deficit de grucocerebrozidaza cu
acumularea de glucocerebrozide (obtinute prin catabolismul glicolipidelor din membranele
batrane ale leucocitelor, hematiilor sau din gangliozidele SN) in sistemul macrofagic si in
SNC.
Exista 3 subtipuri clinice:
a. Gaucher tip I - forma noncerebrala (80% din cazuri) dominanta de depozite
hepatice, splenice si scheletice la adult; longevitatea este foarte scurta;
b. Gaucher tip II - forma infantila acuta cerebrala dominanta de hepatosplenomegalie
si leziuni progresive ale SNC, urmate de deces.
c. Gaucher tip III sau tipul intermediar; apare la tineri cu atingere sistemica
asamanator tip I, urmeaza atingerea SNC, si decesul in a III-a decada de varsta.
Clinic: hepatospenomegalie (splina pana in 10 kg) dureri scheletice, anemie,
leucopenie, trombocitopenie progresiva, leziuni ale functiilor motorii. Cand este lezat si SNC
apar convulsii, deteriorare mentala progresiva.
Macroscopic: splina de aproximativ 10 kg, este palida cu o suprafata pestrita pe seama
celulelor Glaucher; maduva osoasa prezinta mase tumorale cenusii, mari, moi cu eroziuni
osoase, deformari ale scheletului, fracturi; adenopatia este generalizata de dimensiuni
moderate; Microscopic, celula Gaucher are 100 m, cu citoplasma continand vacuole de tip
fibrilar in hartie creponata, matase plisata PAS pozitive cu 1 sau mai multi nuclei,
intunecati excentrici; ME evidentiaza lizozomii destinsi.
La nivelul SNC, celulele Ghaucher apar in spatiul Vischow-Robin si arteriolele sunt
inconjurate de celule adventiceale tumefiate.

18.Distrofii pigmentare:bilirubina(icterul)
Bilirubina este pigmentul normal al bilei, derivat din hemoglobina, dar nu contine fier;
pigmentul este vizibil morfologic cand este prezent icterul (pigmentarea pielii, a mucuaselor
sclerelor cand nivelul bilirubinei serice este de peste 2mg% - normai 0,5-1 mg% );
acumularea cea mai evidenta - cu toate ca pigmentul este distribuit n toate tesuturile si
fluidele corpului - este n ficat si rinichi.
Multe leziuni sunt asociate cu icter; instalarea acestuia a fost sisternatizata n 4 categorii
patogenice:
cresterea bilirubinei neconjugate pe seama hemolizei: hemoliza intravasculara (anemie
hemolitica) sau hemoliza extravasculara (rezorbtia sangelui din hematoame mari, din
hemoragia gastrointestinala, infarcte hemoragice) sau eritropoieza neeficienta;.
cresterea bilirubinei neoconjugate prin agresiuni intrahepatice pe seama drogurilor,
sepsisului inanitiei;
cresterea bilirubinei neconjugate datorita scaderii conjugarii hepatocelulare ereditar
(sindrom Gilbert, sindrom Crigler-Najjar) sau prin modificari ale glucoromil-transferazei
dobandite (icter neonatal, inhibare medicamentoasa - cloramfenicol) sau leziuni
hepatocelulare difuze - hepatita, ciroza) ducand la cresterea secretiei sau excretiei de
bilirubina conjugata (colestaza) intrahepatic sau extrahepatic.

19.Distrofii pigmentare:melanina, feritina, porfirina, lipofuscina

11
Melanina din greceste melas = negru
Este un derivat nonhemoglobinic, bogat n sulf, pigment brun-negru, endogenic format
prin actiunea tirozinazei (enzima bogata n cupru catalizeaza oxidarea) asupra tirozinei cu
transformarea n dihidroxifenilalanina (DOPA) care sub actiunea DOPA crom indoi kinona (c
polimeraza) este oxidata n indoi 5-6 kinona; aceasta printr-o reactie de oxidoreducere se
transforma n dihidroindol care se transforma u melanina.
Melanina este usor de evidentiat n prezenta AgNO; amoniacai (rct. Masson) cu
aparitia culorii negre mai ales pentru formatiunile acromatice.
Pigmentul este locaiizat n stratul bazal al epiteliului, coroida, iris, leptomeninge, locus
ceruleus, substanta neagra, ovar, medulosuprarenala, vezica urinara; pielea expusa la soare are
o cantitate crescuta de melanina (rol de ecran de protectie; cu cat stratul de melanina este mai
gros, cu atat eficienta este mai mare). S-a constatat ca cea mai mare rezistenta la razele
ultraviolete o are melanina n lunile de vara si cea mai mica rezistenta o are primavara. De
asemenea, cancerele cutanate sunt practic absente la negri, dar frecvente la albi.
Deficitul de melanina poate sa fie generalizat: albinism (lipsa totala de transmisie
genetica datorita blocarii sintezei de melanina; la examenul microscopic, obisnuit aspectul
melanocitelor este putin modificat; la examenul de microscopie electronica se constata lipsa
melaninei n inframicrostructurile specifice prin lipsa genetica a tirozinazei somatice, bolnavii
sunt blonzi, pielea este alba, ochi albastrii, au fotofobie severa si expunerea la soare duce
invariabil la aparitia de cancere cutanate) sau locaiizate: vitiiligo (pierderea completa/partiala
a melanocitelor; sunt prezenti autoanticorpi circulanti mpotriva melanocitelor; clinic leziunea
este asimptomatica, cu zone bine demarcate - hiperpigmentare -la periferia zonelor
depigmentate, avand contur n harta geografica si talie variabila, cu locaiizare aleatorie) lepra
(zone depigmentate pe teritoriile nervilor periferici cu leziuni de nevrita) etc.
Excesul de melanina poate fi de asemeni generalizat: bronzarea dupa expunerea la
soare; dupa intoxicatia cronica cu arsenic (n cavitatea bucaia, la locul ntalnirii gingiei cu
arsenicul apar pete nchise) sau melanoza arsenicaia a trunchiului (de culoarea cafeniu
nchisa); boala Addison se nsoteste de hiperpigmentare prin pierderea mecanismului de
control prin feed-back, cu secretie excesiva de ACTH (un fragment al moleculei de ACTH
este identic chimic cu MSH).
Excesul de melanina localizat cuprinde:
Efelide (pistrui), cele mai obisnuite leziuni pigmentate la copiii albi tip caucazieni.
Pistruii sunt mici: macule de 1-10 mm rosu-nchis, maronii care apar dupa expunerea la soare;
microscopic se constata cresterea cantitatii de pigment n stratul bazal, numarul de malanocite
fiind normal.
Closma este o masca de sarcina prin hiperpigmentare la nivelul obrajilor, tample,
frunte bilateral; lumina soarelui accentueaza pigmentarea; frecvent closma se remite spontan
dupa nastere; histologic, se cunosc doua modele: tip epidermic (creste melanina depozitata n
stratul bazal) si tipul dermic (macrofagele din dermul papilar, superficial, fagociteaza
melanina din stratul epidermic adiacent sau incontinenta melaninei. Diferentierea este
importanta pentru ca tipul epidermic este reversibil
Lentigo este o hiperplazie benigna a melanocitelor aparand la oricare varsta, mai
frecvent la sugar si copii; patogeneza este necunoscuta; leziunea apare pe mucoase, piele ca
macule ovale de .5-10 mm brun-nchis; histoiogic este o hiperplazie liniara a melanocitelor
din stratul bazal al epidermului; alungirea si subtirimea interdigitatiilor epidermului sunt
obisnuite.
Alcaptonuria (ocronoza)
Este o boala autozomal recesiva caracterizata de absenta oxidazei homogentisice cu
blocarea metabolismului fenilalanina tirozina la nivelul de acid hemogentisic, care se.
acumuleaza n tesutul conjunctiv, tendoane si cartilade (pigmentare albastru-negru) si se
elimina prin urina (culoare de ardezie, de ocru a urinei). Clinic, ocronoza este vazuta la

12
urechi, nas, obraji; cea mai importanta consecinta apare datorita depozitelor de pigment din
cartiladele articulare: acestea devin fragile., casabile, apoi se produc eroziuni cu denudarea
osului epifizar si frecvent fragmentate de cartilaj patrund n osul subiacent, agravand leziunea;
primele articulatii lezate sunt la nivelul discurilor intervertebrale ale coloanei, apoi ale
genunchiului, soldului etc.; articulatiile mici ale mainii, piciorului sunt de obicei crutate. Cu
toate ca defectele metabolice sunt prezente de la nastere, atropatiile se dezvolta lent si apar
evidente clinic dupa 40 de ani.

Lipofuscina
Lipofuscina (fuscus = brun) sau pigmentul de uzura sau de mbatranire si are originea n
lipidele brune, insolubile (lipocromi) n urma leziunilor celulare prin actiunea radicaiiior
liberi. Pigmentul lipidic este brun, insolubil, sudanofil, rezistent la acizi (contine si proteine).
Pigmentul apare la senescenti, mainutriti sau n boli cronice consumptive cu locaiizare
predominanta n SNC, fibra miocardica, ficat, vezicule seminale, testicul si/sau suprarenale.
Macroscopic: organele au culoare cafenie nchisa, sunt atrofiate sau atrofie bruna
(vezi distrofii cantitative, 2.1.1.8.).
Microscopic, pigmentul se acumuleaza n celule, perinucleare n special n fibra
miocardica (la microscopia electronica se constata ca granulele de lipofuscina ocupa teritorii
de lipsite de miofibrile) si la senescenti n special n hepatocite.

Feritina
n organism se gasec 2g (la femei) - 6g (la barbati) de Fe sub forma de doua componente
funetionala: 80% Fe: hemoglobina, mioglobina, sisterne enzimatice de tipul catalazelor
sau citocromoxitazele;
de stocaj: 20% Fe: feritina, hemosiderina.
Feritina este un complex proteina-fier care apare n toate tesuturile, dar mai ales n
ficat (hematocite si celulele Kupffer), splina (macrofage), maduva osoasa (macrofage) si
muschi scheletici. n celule, feritina cand este n exces are tendinta sa se depuna n agregate
miceliene si n lizozomi, unde se degradeaza n Fe si se constituie hemosiderina (macroscopic
apar granule de culoare galben-auriu,de talie si forma variata; pe sectiuni, raspund la coloratia
Pearls sau albastu de Prusia).
Excesul local de Fe si hemosiderina apare n hemoragii mari, echimoze, hematoalme
sau n depunerile lente din stazele vasculare severe (plamanul de staza cronica, prin
insuficienta cardiaca stanga, prin liza hipoxica a eritrcitelor). Culoarea rosu-albastruie a
hemoglobinei este transformata n albastru-verzui (biliverdina), n rocu-brun (bilirubina).
Excesul generalizat de Fe si hemosiderina se manifesta prin depuneri n tesuturi -
hemosideroze; ex.: absorbtie crescuta n dietele cu Fe, utilizarea defectuoasa a fierului,
transfuzii repetate la hemofilici; sindromul Goodpasture (hemosideroza cu hemoragii
pulmonare si glomerulonefrita), splina cu hemosideroza din anemia cu celule falciforme sau
boala Banti cu noduli fibrosiderotici ete. Acumularea intracelulara de pigmenti n celulele
parenchimatoase sunt tolerate si nu modifica functia organelor.
Cand acumularea de fier, feritina si hemosiderina este extrema, boala se numeste
hemocromtoza, Boala are triada clasica: ciroza pigmentata micronodulara (n toate
carzurle)diabet zaharat (75-80% din cazuri) si pigmentare cutanata (75-80% din cazuri) de
unde si denumirea de diabet bronzat. Acumularea de Fe este 50-60g, suficienta pentru a fi
sesizata de detectorul de metale de pe aeroport. Cea mai obisnuita si severa este forma
genetica la care baza acumularii excesive de Fe este obscura: hemocromatoza genetica,
primara, idiopatica. Formele secundare de hemocromatoza agar n talasemii majore, anemii
sideroblastice, ciroze aleoolice, dupa anastomoze portocave, ingestie prelungita de Fe
medicai, transfuzii multiple etc.; patogeneza formelor secundare este obscura.

13
 Clinic, stadiile: recente ale bolii sunt greu de diagnosticat si depind de screening-ul
membrilor de familie ai bolnavilor cu evidente biochimice clare, pentru fier: nivelul fierului
seric este de 250 g% (normal 5-150 g% ); feritina serica este 500 ng/ml (normal 150g).
Evolutia naturala a bolii poate fi alterata prin flebotomie si utilizarea de kelatori ferici
care dreneaza excesul de Fe. Cauzele majore de deces sunt carcinomul hepatocelular (n
prezenta cirozei), boala cardiaca (aritmie, fibroze difuze), insuficienta cardiaca.

Porfirina
Porfirina este un pigment grezent normal din hemoglobulina, mioglobulina si citocromi;
porfiriile sunt un grup de leziuni genetice sau castigate, ale metabolismului porfirinelor dupa
intoxicarea cu fungicide tip hexaclorbenzen. Clasificarea porfiriilor se bazeaza pe aspectul
clinic si biochimic; cele 5 tipuri majore sunt: porfiria eritroproietica congenitala, protoporfiria
eritrohepatica; porfiria intermitenta acuta; porfiria cutanata tarda si porfiria mixta.
.Manifestarile cutanate constau n sensibilitatea actinica particulara a pielii la ultraviolete cu
urticarie si vezicule care se vindeca cu cicatrice. La microscopul optic se constata initial o
vezicula subepidermica asociata cu o ngrosare importanta a vaselor dermului superficial.
Patogeneza acestor leziuni nu este clara. Clinic, se mai asociaza hepatospenomegalie
(depunerea de porfirine), manifestari nervoase cu interesare senzitiva si motorie; biochimic
apare porfinurie.

20. Boala Wilson

1 Cupru sau boata Wilson sau degenerescenta hepatolenticulara
Este o leziune autosomal recesiva a metabolismului cuprului prin acumularea la un
nivel toxic de Cu, n multele tesuturi si organe, n principal n ficat, creier si ochi, de unde si
denumirea.
Metabolismul Cu-uiui: 30-40% din Cu ingerat este absorbit n stomac si duoden, apoi
este transportat rapid la ficat sub forma de complex cu o albumina; complexele sunt disociate
la nivelul membranei hepatocitelor si Cu liber este transferat n hepatocite unde se formeaza
apocerulopasmina care este secretata in ser (90-95% din Cu plasmatic). Ceruloplamina este
reciclata n lizozomii din hepatocite cu eliberare de Cu care este excretat prin bila. Resturile
de Cu plasmatic legat de albumina este excretat in urina (cantitati minime comparabil cu
excretia biliara).
n boala Wilson absorbtia si cuprului la ficat sunt normale. Cu absorbit, nsa, formeaza
o cantitate mica de ceruloplasina astfel ncat nivelul sau este scazut. Cuprul absorbit continua
sa se acumuleze n exces n ficat, unde produce agresiuni toxice. De obicei, dupa varsta de 5
ani, cuprul nonceruloplasmina se varsa n circulatie producand leziuni in creier, cornee,
rinichi, vase, articulatii si paratiroide. Concomitent, excretia urinara de cupru este mult
crescuta.
Modificarile hepatice pot fi minore: ncarcare grasa (minima, cu nuclei vacuolati -
glicogen sau apa - si ocazional necroza focala) hepatita acuta (asemanator cu hepatita virala
de tip C cu mici vezicule clare citoplasmatice), hepatita cronica activa de tip viral (asociaza
corpi Mallory) sau leziuni foarte grave de tip ciroza (micronodulara pana la macronodulara)
sau necroza masiva hepatica.
Degenerescenta lenticulostriata se caracterizeaza prin acumularea de Cu n celulele
nervoase si in celulele gliale (corpi striati, cortex) cu aparitia de miscari dezordonate
Parkinson-like sau modificari psihiatrice: psihoze, dementa.
Inelul Kayser-Fleisher apare n general pe cornee la bolnavii cu atingere nervoasa.
Depozitul de cupru este verde-brun, este la nivelul limbului corneei. Recunoasterea recenta a
bolii permite utilizarea de chelatori de cupru (penicilamina) pentru a preveni acumularea de
cupru.

14
21.Rahitismul
Deficitul de vitamina D
Atat n rahitism cat si n osteomalacie deficitul de vitamina D are ca leziune de baza o
mineralizare inadecvata cu exces de matrice osteoida nemineralizata; n rahitism leziunea este
complicata prin calcificarea inadecvata a cartilagiilor epifizare cu modificari ale osificarii
encondrale. Etapele aparitiei rahitismului, sunt considerate: cresterea excesiva a cartiladelor
epifizare pe seama insufieientei de maturare si dezintegrare a celulelor cartilaginoase;
persistenta de mase distorsionate, neregulate de cartilaj, multe care proecteaza n cavitatea
medulara a oaselor lungi; prezenta de matrice osteoida pe resturi cartilaginoase mineralizate
inadecvat; distrugerea si inlocuirea cartilajului prin matrice osteoida cu marirea spre lateral a
jonctiunii osteocondrale; n zonele dezorganizate apare o crestere anormala de capilare si
fibroblaste datorita microfracturilor si stress-ului din osul mineralizat inadecvat; deformarea
scheletului este data de pierderea regiditatii structurale a dezvoltarii oaselor.
Conformatia scheletului rahitic depinde de severitatea carentei de vitamina D, durata
si, n special, de stress-ul la care este supus.
La nivelul craniului: craniotabes (tabes = boala grea) oasele occipitale sunt
aplatizate, pergamentoase care la apasare au comportament n minge de ping-pong; cap
cvadratum (frunte olimpiana) prin depuneri de osoid n exces, (bose frontale proeminente),
dintii au cruptie intarziata, coroanele au aspect scalariform (n trepte) cu santuri circulare unde
se fac carii cu evolutie rapida. La nivelul toracelui sunt prezente mataniile costalela locul de
implantare a coastelor pe stern. Sternul este mpins fie inainte: stern n carena (fund de
corabie) sau stern de prumbel, sau sternul este nfundat de pantofar. La locul de
implantare a diafragmului apar niste santuri descrise de Harrison (prin tractiunea muschiului).
Bazinul este plat, sramtorile sunt mai mici; coloana vertebrala sufera modificari n
plan sagital (accentuarea curburilor: lordoza lombara, cifoza toracica) sau frontal (scolioza,
spondilolistesis - scufundarea coloanei n bazin).la nivelul oaselor lungi: - semnul bratarii
pentru epifizele declive a radius si ulna si pentru membrele inferioare, curburi cu aparitia de
genu varum (rotund) si genu valgum (n X). Fracturile acestor oase sunt n lemn
verde (ruperea osului fara periost). Visceral se evidentiaza splenomegalie, anemie,
musculatura abdomenului hipotona. Examenul microscopic realizat pe oasele lungi, la lupa, n
zona metafizara (normal o linie dreapta galbuie) evidentiaza o banda mai lata n care
osificarea este mai putin intensa cu reactie periostala abunderta n vase.

22.Guta
Guta (tumora rea) a fost denumita de Galen care a facut legatura ntre boala si consumul de
alimente, bogate n acid uric (vanat, consum excesiv de organe ete.). Debutul bolii se produce
dupa 30 ani mai frecvent la barbati, cu hiperuricemie constanta; dintre acestia doar 2-3%
dezvolta artrita gutoasa - localizata la haluce (podagra),la genunchi (gonadra) la mana
(chiragra).
Se asociaza: insuficienta renala pe searna litiazei din acid uric si de asemeni
hipertensiune arteriala. Leziunile gutoase apar fie la nivelul articulatiei si periarticular, fie
extraarticular: urechea externa, pleoape, rinichi, cartilaj pulmonar.
Tofii gutosi sunt depozite subcutanate, dure, nodulare, din cristale de urati. Prezenta
lor se asociaza cu reactie inflamatorie cronica si fibroza. In rinichi, depozitele de urati produc:
nefropatie gutoasa cu tofi gutosi, calculati uratici, inflamatie interstitiala, atrofie tubulara si
arterioscleroza.
MO: proces de inflamatie cronica, in jurul uratilor de sodiu, format in limfocite, fibroblasti si
celule giganyr multinucleate de corp strain.

15
29.Necroza-definitie, cauze, efecte, clasificare
Leziunea e ireversibila cand:
Se rupe membrana plasmatica si
apar shimbari nucleare :
Kariopicnozacondensarea cromatinei
Kariolisisliza cromatinei prin endo nucleaze
Kariorhexisfragmentarea nucleului
Semne clinice de lez. cel. irev.
Pierderea functiei celulare:
Ex: Miocardpierderea contractiei cardiace
Neuron motorparalizie musculara
Insule Langerhansdiabet
Semne de laborator ale lez. cel.
Eliberarea enz. din citoplasma in exterior (le putem gasi in sange)
Ex: Muschi (cardiac, scheletal)CK(creatin kinaza)
FicatAST(aspartat aminotransferaza)
ALT(alanin aminotransferaza)
Hematii, si alteleLDH(lactat dehidrogenaza)
Necroza = moarte celulara
De coagulare
De lichefactie / colicvatie
Cazeoasa
Grasoasa / citosteatonecroza
Fibrinoida
In urma necrozei
Restituirea completa: in organe cu celule mitotice facultativeficat, rinichi
Repararea cu cicatrice fibroasa : In miocard, cel.moarte sunt fagocitate si inlocuite
de tes conjuncitv
Calcificarea: t. necrotic impregnat cu saruri de Ca
Resorbtia tesutului necrotic : necroza cerebrala inlaturara de macrofage, inlocuita cu
un pseudochist

30.Necroza de coagulare si de lichefactie

Necroza de coagulare
Caracteristici
Cea mai obisnuita, in org. cu circulatie terminala
Incetarea subita a fct. bazale cel.
Datorita blocarii enzimelor, inclusiv a celor hidrolitice nu apar disolutii tisulare =>Se
pastreaza contururile celulare, cu distrugeri nucleare si aspect tulbure al citoplasmei
Macro: Aspect PALID central / Hemie perifer.
Necroza de coagulare / organe cu circulatie de tip terminal
Exemple
Infarctul miocardic (prin ocluzia arterelor coronare)
Infarctul parenhimelor solide (rinichi, splina)
Necroza corticalei renale(intoxicatia cu Hg)
Necroza de lichefactie
Caracteristici
Inmuierea tesutului care devine o pasta / zeama
Dat. tes. bogat in enzime hidrolitice
din cel. moarte (infarct cerebral)

16
 sau din lizozomii leucocitelor ( necroza de colicvatie, suprainfectata din
gangrena, flegmon sau abces)
Infarctul cerebralaria infarctizata se inmoaie (encefalomalacie), si
tes. este fagocitat de M-fage din glie (stroma neuronilor) = corpi granulosi ()
Cav. ramasa se umple cu lichid interstitial
=>un pseudochist (M)
Abcesul infectie localizata, purulenta
Prezinta o cavitate cu puroi, (tesut lichefiat
Si neutrofile moarte sau lezate)
Gangrena umeda a extremitatilor
Tipica la pacientii cu diabet
o forma de necroza de coagulare cu suprainfectie bacteriana
Se lichefiaza din cauza enzimelor litice bacteriene

31.Gangrena
Inflamatia gangrenoasa este data de germeni anaerobi sau facultativi anaerobi (streptococi in
endometrite postabortum sau postpartum) cu descompunerea componentilor tisulari,
antrenand un miros fetid caracteristic: pulpita dentara, gangrena pulmonara. Exudatul si
produsul de necroza completa este inegal astfel incat resturile tisulare seamana cu niste
zdrente,
Macroscopic, exudatul care lizeaza apare negru albastrui (sange modificat), la nivelul
plamanului diagnosticul de gangrena pulmonara se pune cand in sputa apar resturi de fibre
elastiee; asocierea fuzospirilara da noma sau gangrena obrazului.

Apoptoza(def, etape,mecanisme)
Apoptein (gr) = Caderea petalelor (frunzelor), toamna, etc.
E o forma fiziologica de moarte celulara, cu activarea secventiala a unor gene ale
mortii si a unor cai enzimatice de suicid
Este o moarte celulara programata
Initierea Apoptozei
Prin semnale
Ex: TNF semnal pt. limfocite TNFR
Glucocorticoizi pt cel. timice
Prin retragerea factorilor de crestere si supravietuire
Ex: Castrarea ( testosteron)apoptoza
cel.prostatice
Smnalul de pe membrana--transm. Catre Caspaze(enzimele efectoare) printr-o
cascada ce:
Activeaza promotorii apoptozei
Inactiveaza inhibitorii apoptozei
Desfasurarea apoptozei
Nucleul devine picnotic sau fragmentat
Fragmente nucleare si citoplasmatice sunt impachetate in vezicule mici = corpi
apoptotici
Care ajung in spatiul interstitial
Si sunt fagocitate demacrofage
---celule din jur
Apoptoza Necroza

1. Cate o celula
2. Activare enzimatica controlata genetic

17
 3.Nucleul si citoplasma se fragmenteaza in corpi apoptotici
4. Corpii apoptotici sunt fagocitati de fagocite neprofesionale (macrofage, celule vecine)
1. Grupuri celulare mari
2. Fara activitate genetica sau enzimatica
3. -Celula se tumefiaza
4.Cel. necrozate . stimuleaza un raspuns inflamator si sunt fragmentate de neutrofile
(PMN) si apoi sunt fagocitate de sist. Macrofagic
Apoptoza e esentiala in dezv. norm. a multor organe
Ex : Mediaza disparitia pliurilor interdigitale ale membrelor feale, coada, alte
rudimente din ontogeneza
In lipsa apoptozei degetele nu se dezvolta =>sindactilie, etc.
Virusurile pot induce apoptoza
In hepatita virala
Hepatocitele apoptotice apar ca si corpi rotunzi, anucleari, eozinofilici
Observate de Councilman in timpul febrei galbene
=> Corpi Councilman
HIV are afinitate pentru LTH CD4+
Se leaga de receptori membranari ai LTH
Si induce apoptoza lor
Proteina antiapoptotica Bcl-2
Se numeste Bcl caci
A fost identificata in celule din limfomul cu celule B,
B Cell Limphoma
codata de o gena care se supraexprima
BCL-2 Suprima apoptoza
celulele B devin perene, se acumuleaza in ganglioni, si epuizeaza gazda care devine
coplesita de celulele tumorale

33.Atrofia si involutia
ATROFIA
Reducerea de volum a unei celule, esut sau organ care a atins un grad normal de
dezvoltare (difereniere i maturare)
Se reduc activitiile i funciile unei structuri.
Reducerea volumului fiecrei celule n parte (atrofia simpl)
Reducerea numrului de celule componente (atrofia numeric)
DD:
Hipoplazia
Aplazia
Agenezia
Fiziologica
Din viaa embrionar, parte a morfogenezei
Involuie fiziologic a unor organe
Atrofia unor structuri la vrsta adult
Generalizat senil (senescena)
Patologica pierderea stimulului normallocalizat/generalizat
Patologie:
Sintez proteic sczut i degradare proteic crescut
Atrofia este nsoit de autofagie vacuole autofage
Unele vacuole nu pot fi digerate corpi reziduali
Granulele de lipofuscin atrofie brun
Macroscopic

18
 Volum sczut/normal (subtituie cu esut adipos)
Form pstrat, raporturi ntre diametre pstrate
Margini ascuite
Proeminene terse, aplatizate
Consisten crescut, elasticitate redus
Culoare nchis(scade aportul sanguin/lipofuscin)

MO: Scad dimensiunile celulelor, fr respectarea rap N/C

Citoplasma redusa, fin granular
Nucleu normal
Atrofia poate continua pn la leziuni ireversibile (caripicnoz, carioliz)
Atrofia fiziologic
Embrion/fetus
Clefturi branhiale
Notocord
Duct tireoglos
Ducte mlleriene (m)
Ducte wolffiene (f)
Nn
Vase ombilicale
Canal arterial
Stratul fetal al CSR
Adult tnr
Timus
Adult sau vrstnic
Uter, endometru (f)
Testicule (m)
Os (f!)
Gingii
Mandibul
Creier
Tesut limfoid
Atrofia de inactivitate :
Imobilizarea la pat/ prin aparat gipsat: atrofia muscular i osteoarticular;
Atrofia marginii alveolare dup cderea dinilor;
Atrofia prin obstrucie canalicular (pancreas , gld salivare).
Atrofia ischemic: scaderea fluxului sanguin ca urmare a unor boli ocluzive arteriale
insuficiena lent progresiv a circulaiei arteriale din ASC este produs de o
ngroare neregulat a pereilor arteriali.
Debitul circulator scade cu apariia de atrofie progresiv a elementelor celulare
mai difereniate din cortex (celule piramidale), cord (miofibrile), rinichi
(cortical) care sunt nlocuite treptat de scleroz.
Atrofia prin inaniie, fie prin alimentaie insuficient cantitativ, fie prin lipsa de
alimente cu valoare plastic -marasmus.
Adult in stare normal de nutriie energie pentru 40-50 zile
In lipsa aportului caloric,rezervele de glicogen din ficat se consum n prima zi -
rezervele de grsime = emaciere
Ulterior se consum rezervele proteice, scade sinteza de proteine - hipoproteinemie
atrofie numeric a sistemului hematopoietic i limfopoietic
Caexia este atrofia mascat, n stadiul extrem, asociat cu scderea masiv a aportului
alimentar, cu autointoxicaii prin boli cronice letale

19
 Atrofia neurotic apare n cadrul bolilor cu leziuni predominant destructive din
esutul nervos:
polimielita (paralizie spinal infantil) cu liza corpusculilor Nissl i
neuronofagie -coarnele anterioare ale maduvei spinrii -> atrofie muscular i
a scheletului.
miopatii cu leziuni ale neuronilor vegetativi
Atrofia de cauza hormonala
Organele reproductive sunt dependente de stimularea endocrin
Absena unui hormon de eliberare elimin stimulul de producere a hormonului n
organul efector endocrin- atrofie
Inactivitate tiroidian absena FSH atrofie folicular
Vacuolele de absorbie (activitate) sunt absente i coloidul se acumuleaz n folicului
Atrofia datorat compresiunii exercitate asupra unor structuri atrofia sternului
(anevrism toracic), atrofia unor organe (tumori benigne)

34.Hipertrofia
Hipertrofii
Hipertrofia = Creterea de volum a unei celule sau esut prin creterea fiecrei celule
n parte (meninere aspectului histologic de baza) n celulele permanente incapabile
de multiplicare
Un stimul ce induce funcionarea crescut activeaz protooncogenele.
Expresia rezultat a factorilor de transcripie crete sinteza de ARN i proteine i
ulterior ADN ( determin poliploidie nuclear)
Sunt accelerate procesele de cretere intracelular i proliferarea organitelor
Inhibitorii de cretere previn mitozele
Funcionarea structurilor este limitat de densitatea capilarelor tisulare care nu crete
proporional.
!!! TOATE Htrofiile fiziologice sunt reversibile dup ndeprtarea stimulului!!!
H. fiziologica: - cauze: suprasolicitare fucntionala (ex. Hipertrofia m. Scheletici si a
cordului la sportivi), stimulare endocrina (hipetrofia uterului in sarcina)
H. patologica: suprasolicitare functionala( 1) cordul in urma excesului functional
hipetrofia cardiaca cu caracter segmentar/global in stenoze/insuficiente orificiale) (2)
organele cavitare pot suferi hipertrofie a musculaturii ca urmare a unui obstacol
canalicular) (3) hipertrofie compensatorie)
Stimulare endocrina inadecvata (hipetrofia gl mamare la barbatii
cirotici: ginecomastie, hipetrofie gl SR dupa incetarea fct ovariene)

Hiperplazia
Hiperplazie: cresterea organului, tesutului prin cresterea numarului de celule normale.
Hiperplazia poate fi:
1* reversibila - dupa ce solicitarea functionala a incetat, se produce in timp o
revenire la normal.
2* ireversibila (permanenta) care poate fi: hormonala in glande endocrine sau
organe: are caracter circumscris, nodular, hormonodependent sau difuz cu cresterea globala a
volumului organelor; poate fi inflamatorie: leucoplazia este o hiperplazie epiteliala cu
jeratinizare superficiala.
3* Asocierea ntre hipertrofie i hiperplazie este destul de frecvent:
4* ngroarea vezicii urinare n urma unei obstrucii se realizeaz att pe seama
hiperplaziei ct i a hipertrofiei musculaturii netede.
5* mrirea prostatei este dat de hiperplazia glandelor i de hipertrofia
musculaturii netede

20
 6*
Localizare: mucoasa bucala, faringe, vagin, col uterin, vezica urinara; etiologie: iritatii,
infectii, noxe chimice, carenta vitamina A.
Macroscopic: placi usor proeminente: cativa milimetrii pana la 1-2 cm in diametru,
bine delimitate, multiple cu tendinta de confluare cu suprafata neteda sau neregulata.

Metaplazia
Mataplazie: nlocuirea unui esut matur cu o anumit structur i funcie cu un
alt tip de esut matur, cu morfologie i funcie normal, anormal fiind localizarea.

Este reversibil la ndeprtarea stimulului iritant.

Dac stimulul persist se pot dezvolta neoplazii (ireversibile), de exemplu:
epiteliul mucoasei bronice (clinidric, ciliat) se poate metaplazia n epiteliu stratificat
(secundar unei iritaii cronice, fumat sau unei hipovitaminoze A) cu apariia de
metaplazie scuamoas carcinom scuamos
epiteliul tubular digestiv n gastritele cronice (Helicobacter pylori sau autoimne):
celule parietale sunt nlocuite cu epiteliu pavimentos cilindric, nalt, n perie
rezultnd, cel mai frecvent, o metaplazie de tip intestinal.
endocolul: celule cilindrice sunt nlocuite cu un epiteliu pluristratificat scuamos
(metaplazie de tip scuamos)

Displazia

Tulburare de cretere i dezvoltare, cu modificri ale morfologiei, organizrii i

funciei celulare.
La nivelul epiteliiilor scuamoase native/metaplazice sau epiteliilor cubico-cilindrice;
Pierderea polaritii celulare
Celulele displazice au nuclei mari i pleomorfi cu raportul nucleu / citoplasm crescut,
cu eventuale binucleeri
Cromatina este dispus neregulat sau exist hipercromazie nuclear
Mitoze atipice

Le gasim in carte pag 132-139 si in ppt cu REPARATIA

38.Regenerarea tisulara- def,etape,varietati
39.Vindecarea per primam intentionem
Rani curate
Plagi operatorii
Dureaza un timp mai scurt, caci marginile plagii sunt apropiate
Fara o reactie inflamatorie atat de proeminenta
Vindecarea per primam-stadii
Hematom
Inflamatie si tesut de granulatie incipient
Tesut de granulatie complet
Albire
Formarea cicatricei
Remodelarea cicatriceala
Hematomul Ziua 1 Rana e plina cu sange coagulat si detritusuri. Influx de neutrofile
. Ziua 2 Influx de macrofage care asiguraindepartarea materialului strain
Inflamatia si tesutul incipient de granulatie, Ziua 2-3 Macrofagele atrag fibroblaste si
angioblaste, incep formarea colagenului TipIII

21
 Celulele epiteliale formeaza un pod ce sigileaza defectul
Tesut de granulatie complet Ziua 4-6 Neovascularizatia e maxima,
aria e umflata si rosie.
Fibroblastii sintetizeaze rapid molecule ECM.
Albirea Saptamana II Depozite de colagen comprima si inlocuiesc vasele de sange si
reduc fluxul sanguin prin plaga
Cicatrizarea : Macrofagele se imputineaza
In urmatoarele saptamani tesutul de granulatie e nlocuit treptat de cel fibros
Colagenul Tip III e inlocuit de Tip I si cicatricea capata rezistenta la tensiune
Dupa 3 luni tesutul va avea 80% din rezistenta originala
Remodelarea :Dureaza luni; tesutul capata mai multa rezistenta

Vindecarea per secundam intentionem

Contractia ranii = reducerea in dimensiuni a ranii in vindecarea per secundam
. Datorita miofibroblastelor
Intarzierea vindecarii = INFECTIA, corpi straini, Deficiente nutritionale, exces de
corticosteroizi
Dehiscenta <= Factori mecanici, necroza marginilor suturate
Keloidul = cicatrici hiperplastice , cu depozite nregulate intradermice de colagen
Contracturi = Cicatrici (frecvent post arsura) ,neregulate, ce limiteaza miscarile
articulare
Daca , datorita granularii excesive plaga nu se inchide sau nu se epitelizeaza, tesutul
de granulatie se poate indeparta prin cauterizare.

41.Hiperemia activa
HIPEREMIA

Definiie: creterea masei de snge intravascular, ntr-un esut, organ sau teritoriu al
organismului.
Diagnosticul diferenial: se face cu pletora: creterea absolut a masei de snge n tot
teritoriul circulator.
Clasificarea hiperemiilor:
a) dup sediu:
hiperemie arterial;
hiperemie venoas, nsoit constant de hiperemie capilar;
b)dup patologie:
hiperemie activ - creterea aportului de snge arterial cu circulaie venoas normal;
hiperemie pasiv - aport de snge arterial normal cu scderea debitului circulaiei venoase.

1.1.1 Hiperemia activ

Definiie: creterea masei de snge n arteriole i capilarele lor eferente, interesnd un

teritoriu limitat din organismul uman.
Dup etiologie se clasific n hiperemie activ fiziologic i hiperemie activ
patologic.
Hiperemiile active fiziologice apar n cursul activitii esuturilor i organelor (efort
muscular, efort digestiv - la nivelul mucoasei tubului digestiv, premenstrual) sau n distoniile
neurovegetative. Poate s apar clinic o cretere minim a temperaturii cu o vag senzaie de
arsur; culoarea tegumentelor (exantem) i mucoaselor (enantem) este roietica fiind
denumit n general, eritem.

22
 Hiperemia activ patologic este cea mai frecvent tulburare circulatorie nsoit de
manifestri clinice. De exemplu la nivelul tegumentelor pot apare zone de eritem circumscris
(rozeola sifilitic) sau confluent (exantem nsoit de enantem) ca n bolile infecioase de tipul
rujeolei (rujeola pornete de la orificiile feei, se extinde pe tot tegumentul respectnd
extremitile) sau scarlatinei (respect zona peribucal, zona perinazal, zona periorbital i se
extinde pe trunchi i extremiti).
Etiologie:
a) factori fizici: energie radiant (hiperemie activ = expunere la soare urmat de pigmentare),
lovire, frecare, caldur, frig;
b) factori chimici: alcool, cloroform, etc.
c) factori biologici: - exogeni (virui, germeni microbieni, toxine, etc.)
- endogeni (necroze tisulare, etc.).
Patogenia, indiferent de etiologie este legat de activitile reflexe ale sistemului
nervos vegetativ, adic de hiperactivitatea formaiunilor vasodilatatoare i n final paralizia
formaiunilor vasomotorii (vasoconstricie) cu o cretere a stimulrii vasodilatatorii i relaxare
a muchilor din peretele arterial.
Macroscopic: culoare roie a esutului (teritoriului), creterea temperaturii locale, puls
accelerat i de amplitudine crescut. Pe viu, simpla presiune (vitropresiune) duce la dispariia
roeei (lipsete extravazarea hematiilor). Aciunea prelungit a stazei duce la tumefierea
regiunii: digitopresiunea las urme palide i adnci pe termen scurt (edem).
Microscopic: se observ capilare dilatate pline cu hematii uniform colorate, bine
individualizate i serozitate extravazat (edem simplu).
Hiperemia activ este un fenomen acut, de scurt durat (ore, zile); leziunile
circulatorii care nsoesc procesul inflamator (ex. viroza respiratorie precedat de hiperemie
mucoas) reprezint starea de nceput a procesului i nu las sechele. Se poate complica cu
alte tulburri (edem, hemoragii) prin asocierea de leziuni ale pereilor capilari.

43.Plamanul de staza
Plmnul de staz
Staza acut pulmonar este asociat n clinic cu edemul pulmonar acut, cel mai
frecvent n condiiile infarctului miocardic acut. Macroscopic pulmonul este crescut n
greutate i volum, culoarea este cianotic, la palpare (necropsie), crepitaiile sunt absente. La
seciunea parenchimului se scurge snge venos i lichid de edem spumos (docimazie pozitiv
- fragmentul plutete la suprafaa apei). Microscopic se observ capilare i venule enorm
dilatate, pline cu hematii alipite. Alveolele sunt pline cu serozitate n care plutesc celule
alveolare descuamate i hematii; septurile prezint edem cu leziuni minime ale epiteliului
alveolar.
Staza cronic pulmonar apare n stenoza mitral i n situaii patologice n care
debitul venos sanguin scade, cu excepia hipertensiunii arteriale. Macroscopic pulmonul este
crescut n volum i greutate, culoarea este cianotic brun, consistena este crescut (fibroz),
crepitaiile sunt absente. La seciune se scurge snge venos i foarte puin lichid de edem,
pulmonul este mai dens, cu zone hipoaerate, mai puin poros. Denumirea microscopic a
plmnului de staz cronic este de induraie brun. Microscopic se observ capilare i vene
dilatate, pline cu hematii alipite; septurile alveolare i interlobare sunt ngroate prin scleroza
difuz i depunerea de hemosiderina; alveolele au lumenul ngustat, conin hematii, resturi de
hematii, lichid de edem (transsudat) i macrofage alveolare care se numesc celule cardiace.
Acestea din urm sunt celule mari, cu unul sau mai muli nuclei, cu citoplasma abundent
glbui-cafenie ce conine granule de hemosiderin din hemoglobina hematiilor extravazate
(explic i sputa de culoare ruginie a cardiacilor). Pentru identificarea granulelor de Fe 2 se
folosete coloraia Perls sau albastru de Prusia care coloreaz n albastru fierul. Bronhiile au

23
capilare dilatate, leziuni distrofice ale celulelor epiteliale i scleroza localizat predominant
peribronic.

44.Ficatul de staza
Ficatul de staz
Staza acut, brutal instalat, apare n oc, intoxicaii, tromboze n venele hepatice sau
suprahepatice. Presiunea sngelui crete brusc n vena centrolobular i duce la necroza
hepatocitelor din jurul venei centrolobulare. Bolnavul poate muri sau, dac rezist ocului,
apare fibroza minim pericentrolobular cu hepatocite normale, regenerate.
Staza cronic sau instalat insidios apare cel mai frecvent prin decompensarea
cordului drept (accentuat deoarece venele suprahepatice nu au valve), sau prin afeciuni ale
venei cave inferioare. Clinic se remarc o senzaie de apsare, durere n hipocondrul drept; la
palpare ficatul este cobort sub rebord iar la percuie apare matitate crescut; reflexul hepato
jugular este prezent; generic, descrierea clasic este aceea de ficat n armonic.
Macroscopic ficatul este mrit de volum i greutate, capsula Glisson este destins,
suprafaa extern este neted, culoarea este cianotic, roie nchis spre vnt. La seciune se
scurge o mare cantitate de snge venos i ficatul se micoreaz vizibil; pe suprafaa de
seciune desenul lobular este accentuat.
Leziunea evolueaz n 4 etape:
I Staz incipient, cu desen lobular accentuat, cu zone punctiforme vineii
negricioase alternnd cu zone brune;
II i III Staz prelungit i intens, mult extins n lobulii hepatici - aspect de nuca
muscada sau ficat pestri, cantitativ mai mare n faza de ficat intervertit;
IV Ciroza cardiac.
Microscopic:
1* Stadiul I - vena centrolobular i capilarele din jur sunt pline cu hematii;
cordoanele de hepatocite din jurul venei centrolobulare sunt atrofiate prin
compresia capilarelor sinusoide dilatate far alte modificri distrofice, ele fiind
rezistente la hipoxie (celulele cele mai periferice fa de spaiul port Kiernan).
2* Stadiul II - aspect de ficat n cocard (tricolor), datorit leziunii inegale a
celor trei zone lobulare:
a) celulele din jurul venei centrolobulare se atrofiaz datorit vaselor cu diametrul
crescut ceea ce duce la aspectul macroscopic de mai sus (cianoz);
b) celulele mediolobulare sunt primele care sufer din cauza hipoxiei, se ncarc gras,
adic apare steatoza (macroscopic apare culoarea galben);
c) celulele spaiului port au aportul de oxigen asigurat i sunt aparent indemne n
microscopia optic; macroscopic aspectul este brun.
3* Stadiul III - aspect de ficat intervertit - lobulul inversat Rappaport; celulele
din zona centro-- i mediolobular sufer o necroz precedat de leziuni distrofice steatozice,
invadate sau nu de hematii. Necroza hemoragic central poate s apar i n oc, far a fi
precedat de congestie pasiv cronic. La periferia lobului, spaiul port este aparent normal n
microscopia optic.
4* Stadiul IV - ciroza hepatic cardiac micronodular (vezi Patologia hepatic).

45.Splina de staza
Splina de staz
Se poate manifesta ca staz generalizat de origine cardiac sau staz regional de
origine portal.
Macroscopic splina este crescut n volum i greutate, cu suprafaa neted, capsula
transparent, destins, la seciune se zbrcete ca urmare a scurgerii de snge. Culoarea este

24
roie-vineie omogen, cu aspect de sfecl coapt; consistena este crescut; la seciune se
scurge snge venos n cantitate mare, se observ fibroz difuz, pulpa alb se gsete n
cantitate redus.
Microscopic sinusurile pulpei roii sunt foarte mult dilatate, pline cu hematii, pereii
sunt fibrozai; se gsesc i hematii extravazate cu focare hemoragice recente i vechi
(depunere de hemosiderin) cu organizare fibroas, cu depunere de fier, calciu (noduli
Gamna-Gandy sau filamente sidero-calcare).

46. Rinichiul de staza

Rinichiul de staz cronic
Apare din cauze generale (insuficien cardiac global sau insuficien ventricular
dreapt cu staz de ven cav inferiar) sau prin compresiuni ale venelor renale prin tumori,
anevrisme de aort, etc.
Macroscopic aspectul rinichiului este de rinichi mare pestri. Afectarea renal este
bilateral, rinichii cresc n volum i greutate, suprafaa extern este neted, capsula este
destins, transparent, parenchinul este rou-vineiu cu mici picheteuri violacee nchis, brun,
de consistena elastic, friabilitate uor crescut. Decapsularea se face uor. Pe suprafaa de
seciune, corticala este palid-violacee, glomerulii cu staz au aspect pestri, venele sunt
dilatate i au aspect de dungi fine roii-negricioase; medulara este cianotic-violacee, mai
intens colorat dect corticala.
Microscopic se observ capilarele glomerulare peritubulare dilatate, cu lumenul ocupat
de hematii conglomerate; n spaiul glomerului i tubular se gsesc hematii extravazate i
depozite de hemosiderin care se coloreaz n albastru prin coloraia Perls; epiteliile tubulare
prezint leziuni distrofice prin hipoxie.

47.Edemul def, cauze, tipuri,aspecte macro si micro

Edemul reprezint acumularea de lichid n spaiul interstiial (intercelular i n cavitile
corpului). Edemul poate fi localizat sau generalizat (tumefierea difuz a tuturor esuturilor i
organelor sau anasarc). Acumularea de lichid n abdomen se numete ascit; n cavitatea
pleural hidrotorax; n pericard hidropericard.
Transsudatul este lichid de edem care apare prin mecanisme pasive, de staz, i are un
coninut sczut n proteine (ultrafiltrat al plasmei cu densitatea mai mic de 1012 g/l).
Exudatul este un edem inflamator bogat n proteine (peste 3%), cu proba Rivalta pozitiv.
Etiopatogenie:
a) creterea presiunii hidrostatice:
a-1) scderea ntoarcerii venoase din: insuficiena cardiac congestiv, fibrilaia
atrial din stenoza mitral, pericardita constrictiv, ciroza hepatic cu ascit, obstrucia sau
ngustarea venelor prin neoplazii tromboze, etc.;
a-2) vasodilataie arterial: n ocul anafilactic, n edemul angioneurotic Quinke; n
stri toxice (difterie, intoxicaii); n stri dishormonale (mixedem);
b) hipoproteinemii: sindromul nefrotic, ciroza hepatic, gastroenteropatii cu pierderi
de proteine, etc.;
c) retenie de sodiu: crete ingestia de sodiu, scade funcia renal, crete reabsorbia
tubular de sodiu, etc.;
d) blocarea cilor limfatice determin limfedemul prin inflamaii; prin neoplazii,
postchirurgical sau postiradiere; cea mai impresionant cauz de obstruare a cilor limfatice
este infecia parazitar denumit filarioz, cnd paraziii se fixeaz n ganglionii limfatici
determinnd fibroz i blocaj al cilor de drenaj: astfel apare un edem masiv, monstruos al
membrelor inferioare i/sau al scrotului denumit elefantiasis. Post chirurgical, dup
extirparea ganglionilor limfatici regionali n tumorile maligne, n scopul controlrii extinderii

25
tumorii, apare limfedemul (de exp. la bra n cancerul de sn operat). Absena congenital a
limfaticelor (boala Milroy) determin un limfedem al extremitilor.

Morfopatologia edemului:
a) edem subcutanat: las godeu la compresia pe un plan subiacent dur (pretibial);
pentru a fi perceput clinic, lichidul trebuie s fie n cantitate mare;
b) edemul din insuficiena cardiac apare decliv, la nivelul membrelor inferioare
(perimaleolar); n decubit dorsal este localizat presacrat; clinic este cianotic, rece, se extinde
sub form de ascit, de hidrotorax sau de hidropericard;
c) edemul din sindromul nefrotic este albicios, cald, debuteaz la pleoape i fa dar
este prezent n toate regiunile corpului producnd o cretere n greutate i volum a individului;
d) edemul pulmonar apare n insuficiena cardiac stng, oc, leziuni alveolare difuze,
infecii, hipersensibiliti n care pulmonul este organul int; (localizarea strict pulmonar
este prezent iniial, n bolile infectioase); clinic: lichid aerat (spumos), rozat, scurs din cile
aeriene i din cavitatea bucal dup deces; macroscopic: septurile apar ngroate prin
acumularea de lichid n jurul capilarelor, iar n alveole se gsete un precipitat rozat, granular.
Consecinele edemului pulmonar: afectarea funciei ventilatorii i favorizarea apariiei
infeciilor (bronhopneumonie hipostatic).
e) edemul cerebral poate fi localizat (n tumori, n jurul tumorilor, n abcese) sau
generalizat (n encefalite, n crize de HTA, n traumatisme cerebrale); macroscopic: creierul
este crescut n greutate, anurile sunt ngustate, girii sunt tumefiai, aplatizai; la seciune
cortexul este palid, mai gros dect n mod normal iar substana alb este moale, gelatinoas;
ventriculii sunt comprimai. Microscopic se evideniaz un aspect crifibriform (mici spaii n
substana nervoas), lax prin creterea spaiilor interfibrilare n substana alb, spaiile
Virchow-Robin (halou clar n jurul vaselor mici) se asociaz cu tumefierea neuronilor i a
celulelor gliale. O perioad mai avansat apare n tumori sau n comele depite cnd se
produce lichefacia creierului magma. Consecine: comprimarea substanei cerebrale n
partea bulbului cu herniere n gaura occipital.

48.Tromboza def, etiologie, patogenie

Tromboza reprezint procesul de coagulare al sngelui ntr-un sistem cardio-circulator nchis,
n timpul vieii; coagulul poart denumirea de tromb (trombos=cheag). Patogenia trombozei
este reprezentat de interaciunea a trei factori ( triada Virchow-1856):

a. Leziuni endoteliale
n condiii normale suprafaa endoteliului este nontrombotic prin secreia a dou
categorii de factori ce intervin n echilibrul fluido-coagulant:
a-1.Factori antitrombotici endoteliali:
Factori ce leag i inhib trombina, cu rol antitrombotic, avnd trombomodulina (care
inhib trombina i activeaz proteina C, factorul plachetar 5 i 8) i moleculele heparin-like
(intervin n tendinele de hipercoagulare);
Factori ce inhib agregrile plachetare:
1* ADP secretat de endoteliu sau de plachete (nu mai atrage trombocitele pe
endoteliul dezgolit);
2* PG I2 - prostaciclina care este un antiagregant plachetar i vasodilatator
producnd creterea debitului sanguin;
Factori de fibrinoliz: sintez de activatori ai plasminogenului ce favorizeaz
activitatea fibrinolitic a sngelui.
a-2. Factori protrombotici endoteliali:
Factori de coagulare. Coagularea patologic este activat de:

26
 3* factori tisulari (tromboplastin tisular), endotoxine i citokine (interleukina 1
i factori de necroza tumoral); se explic astfel semnul Trousseau - flebite migratorii ce
nsoesc neoplasme ascunse (frecvent pelvice);
4* factori de adeziune i agregare plachetar: factorul 8 von Willebrand (necesar
pentru aderarea plachetelor la componentele subendoteliale; tot el stimuleaz secreia
factorilor de agregare plachetar);
5* factori inhibitori ai fibrinolizei:
-- inhibitor al activatorului plasminogenului care scade fibrinoliza i uneori
favorizeaz persistena trombilor;
-- esutul conjunctiv subendotelial este trombogenic stimulnd adeziunea
plachetelor i legarea fibrinei, facilitnd ancorarea cheagului prin variate tipuri de colagen
(fibronectin i laminin).

Rolul leziunilor endoteliale este demonstrat prin:

6* frecvena apariiei de trombi n zonele de infarct miocardic i pe plcile
aterosclerotice (aorta i arterele coronare mari);
7* diabeticii au tendin crescut la plci aterosclerotice i sunt predispui la
trombi arteriali;
8* trombii intracardiatici apar n leziuni endocardice (intervenii chirurgicale pe
cord), infecii ale miocardului, reacii imunologice ale miocardului;
9* stress hemodinamic n: HTA, boala actinic, ageni chimici exogeni (derivai
din tutun), factori endogenici (hipercolesterolemie), toxine microbiene, factori imunologici
(rejectia de transplant, depunerea de complexe imune), etc.

b) Modificri ale fluxului sanguin

n fluxul sanguin normal, leucocitele i hematiile ocup curentul axial, cu o vitez de
circulaie mai mare fa de periferia circulaiei sanguine, unde plachetele au transport laminar.
Patogeneza: staza i contracurenii locali determin fenomenul de turbulen care
contribuie la dezvoltarea trombilor arteriali i cardiaci prin:
10* ntreruperea fluxului laminar i favorizarea contactului plachetelor cu
endoteliul;
11* perturbri ale diluiei sngelui prin flux proaspt de snge;
12* ntzierea fluxului de inhibitori ai factorilor de coagulare cu favorizarea
formrii trombilor;
13* leziuni ale endoteliului cu depunere de plachete i fibrin ca i diminuarea
eliberrii locale de prostaciclin i de activtori ai plasminogenului tisular.

Rolul stazei i turbulenei n formarea de trombi este demonstrat de

14* plci ateromatoase ulcerate (acioneaz i ca factor de turbulen local);
15* anevrisme de aort i artere mari;
16* n atriul stng i auriculul stng dilatate cu snge stagnant consecutiv stenozei
mitrale;
17* n varice, hemangiom cavernos gigant cu staz - sindrom Kasabach-Merritt.

c) Alterri ale factorilor de coagulare

Hipercoagulabilitatea reprezint o stare patologic a sngelui circulant n care este
necesar o cantitate mai mic de factori de coagulare dect normal pentru producerea
trmbozei. Cauze de hipercoagulabilitate sunt:
18* creterea nivelului procoagulanilor activai: fibrinogen, protrombina, factori
VIIa, VIIIa i Xa;

27
 19* creterea numrului sau a adezivitii plachetare;
20* scderea nivelului inhibitorilor coagulrii: antitrombina III, proteina C, sau
fibrinolizinele.
Printre condiiile trombogene corelate cu alterari ale factorilor de coagulare se numr:
deficiena antitrombinei III sau a proteinei C, sindromul nefrotic, traumatisme severe, fracturi,
arsuri, neoplazii diseminate, sarcina n ultima perioad, naterea, anticoncepionalele orale.
Rasa tromboembolismul pulmonar secundar trombozei venoase este de 100 de ori
mai mare n Israel dect n Japonia.
Vrsta creterea vrstei se asociaz cu o cretere a agregrii plachetare, diminuarea
prostagladinelor i diminuarea fibrinolizei.
Fumatul favorizeaz apariia endoteliotoxinei.
Obezitatea implic activitate fizic diminuat i scderea fibrinolizei.

49.Tipuri morfologice de trombi, diag pozitiv si diferential cu cheagul cadaveric

Caracterele morfologice ale trombului
Macroscopic, trombul este aderent la peretele vascular sau cardiac, este uscat, mat,
sfrmicios, are suprafaa rugoas; dup desprindere, peretele vascular apare rugos la locul de
implantare al trombului. Trombul prezint trei pri: cap, parte intermediar (corp) i coad.
Capul este poriunea cea mai veche, situat la locul de implantare, totdeauna de culoare
albicioas, format din aglomerri de plachete sanguine. Corpul este ntotdeauna stratificat,
format din zone albe i roii alternante - liniile lui Zahn. Coada este format totdeauna dintr-
un cheag rou constituit dintr-o reea de fibrin care cuprinde toate elementele figurate ale
sngelui.
Trombul trebuie deosebit de cheagul agonic sau post-mortem. Cheagul post-mortem
este tot rezultatul unei coagulri, prin activarea cascadei factorilor de coagulare, far leziuni
endoteliale; el este neaderent la peretele vascular, este neted, umed, rosu (cruoric) sau alb-
glbui (plasmatic), de consisten slninoas (lardaceu); dup extracia cheagului post-
mortem, endoteliul rmne intact, neted, lucios.
Microscopic, trombul recent constituit prezint n zona de fixaie la peretele vascular
material granular i o reea coraliform (reea lax de fibrin); n jurul i n ochiurile reelei
coraliforme se gsesc leucocite, hematii asemntoare sngelui normal; la distan se gsesc:
fibrin, leucocite, plachete sanguine, hematii, n proporii variabile n funcie de tipul
trombului.

Clasificarea trombilor
a) Din punct de vedere al constitutiei:
1* trombii albi sunt de dimensiuni mai reduse, sunt formai din hematii n centru i
din leucocite la periferie, datorit fenomenului de marginaie leucocitar; sunt greu
vizibili cu ochiul liber, ca o mas sticloas; cel mai frecvent se gsesc pe plcile de
aterom;
2* trombii roii se gsesc oriunde sngele stagneaz, n general n vene;
ntotdeauna sunt receni i mari, asemntori cu cheagul care apare prin coagularea sngelui
n afara organismului (posthemoragic); sunt nconjurai de hematii;
3* trombii micti sunt cei mai frecveni i prezint trei pri: cap, parte
intermediar i coad.
b) In funcie de suprafaa ocupat n vas:
4* trombi parietali - ocup doar o parte a lumenului vascular;
5* trombi obliterani - astup vasul n totalitate.
c) In raport cu localizarea:

50.Trombi cardiaci si arteriali

28
 6* arteriali - de obicei ocluzivi, n arterele coronare, cerebrale i femurale, dar pot
fi parietali n artera aort, iliac i carotid. Cel mai frecvent sunt micti sau albi i aproape
ntotdeauna sunt suprapui pe o plac de aterom;
7* cardiaci - mai frecvent apar n atriul stng, n stenoza mitral i boala
miocardic, iniial fiind parietali. Prin micrile din revoluia cardiac trombul se dezlipete,
devine rotunjit ca o minge, nu poate prsi cavitatea atrial datorit dimensiunilor i
intermitent poate astupa orificiul mitral determinnd clinic sincopa. La seciune, post-mortem
sau post-operator, n centrul sferei se gsete un lichid verzui (ramolire puriform aseptic);
8* trombi n endocardite valvulare - apar pe marginea liber a valvei cu vicii; din
depunerile trombotice pot pleca fragmente, rezultnd embolii n marea circulaie;
9* trombi n endocardite reumatismale - pe marginea liber se depun mase de
fibrin cu aspect de veruc;

51.Trombi venosi

10* trombi venosi - totdeauna ocluzivi, roii, apar frecvent n venele micului bazin
periprostatic la brbai, i ale tractului genital la femei, precum i n venele profunde ale
membrelor inferioare; trombii din venele mari: poplitee, femural, iliac sunt frecvent surse
de embolii pulmonare i pot ajunge la dimensiuni apreciabile (1m). O particularitate o
reprezint fleboliii (trombi intravenoi calcificai).
d) dup vechime:
11* trombi receni cvasiomogeni; zona aderent la peretele vascular este
albicioas, pestrit;
12* trombi vechi sunt adereni pe o ntindere mai mare la peretele vascular sau
cardiac, pot fi micti sau organizai conjunctiv.
e) dup coninutul septic:
13* trombi aseptici - tromboze neinfecioase;
14* trombi septici - de pe vegetaiile din endocardita bacterian poststreptoco-cic;
conin germeni sau fungi.

52.Consecintele trombozei
Evoluia trombilor:
a) Dispariia prin aciune fibrinolitic: de la nceputul formrii, leucocitele i
macrofagele fagociteaz fragmentele de fibrin i resturile celulare, elibernd enzimele
lizozomiale care diger cheagul. Eficiena fibrinolizei depinde de mrimea trombului. Trombii
mici pot fi complet lizai sau endoteliul periferic prolifereaz i i acoper; trombii mari nu pot
fi complet lizati.
b) Organizarea trombului.
Trombii parietali mari sufer iniial o retracie - sinereza - rezultnd spaii n masa
trombului; n zona central se produce o nmuiere prin prezena de enzime litice din circulaie.
nc de la nceputul formrii trombului are loc invadarea acestuia de ctre celulele
mezenchimale subendoteliale (miointimale) i celulele netede din media vasului. Simultan
celulele endoteliale din jurul trombului ncep s prolifereze acoperind traptat mas
trombotic. Treptat trombul este populat de fibroblaste i capilare de neoformaie care
invadeaz baza trombului, ataat la peretele vasului lezat. Trombul se va transforma ntr-un
esut conjunctiv vascularizat, bogat n capilare de neoformaie; acestea se anastomozeaz
formnd canale care traverseaza trombul pn se restabilete circulaia sanguin ntre
poriunea supraiacent i subiacent zonei trombozate, proces cunoscut sub denumirea de
recanalizare a trombului.

29
 tiindu-se c esutul fibros se contract n sptmni sau luni de zile, trombul este
virtual integrat n peretele vasului sau cavitii cardiace, ca o ngroare sau tumefiere dur,
acoperit de epiteliu pavimentos.
c) Ocluzia vaselor: se face n funcie de obstrucia total sau parial a vasului, a
felului vasului (arter sau ven) sau a tipului de circulaie (terminal sau colateral).
Trombul arterial produce o obstrucie brusc n condiiile unei circulaii terminale sau
insuficient anastomozate, ducnd la ischemia teritoriului tributar, cu apariia de infarcte la
nivelul viscerelor, gangren la nivelul extremittilor sau ramolisment la nivelul creierului.
Tromboza arterial asociat cu afeciuni inflamatorii (apendice, colecist) duce la gangrena
umed a organelor afectate.
d) Aparitia emboliilor. Tromboza venoas duce la infractizare i este cea mai
important surs de embolii.

53.Embolia
Embolia

Prin embolie (emballein= a arunca) se ntelege vehicularea unui corp strin (embol)
prin sngele circulant i oprirea lui ntr-un vas, deoarece dimensiunea sa nu-i mai permite s
nainteze; ntre 9099% din embolii provin din trombi (trombembolii).

Clasificarea emboliilor:
a) dup origine:
1* endogene: pot proveni din trombi, fragmente de os, mduv osoas, lichid
aminotic, etc;
2* exogene: picturi de grsime, corpi strini intrai prin perfuzii, aer, etc.
b) dup caracterele fizice ale embolului:
3* solid (trombi, fragmente de esut, grupuri celulare, material necrotic
ateromatos, etc.);
4* lichid (lichid amniotic, lipide, lichide endogene sau exogene);
5* gazoas cu aer, oxigen, azot.
c) dup septicitate:
6* septic;
7* aseptic;
d) dup vehicularea embolului:
(54.Embolia directa, paradoxala, retrograda)
8* direct - embolul urmeaz sensul circulaiei sanguine;
9* paradoxal - mai rar, trecerea din circulaia venoas n cea arterial i invers a
unui embol, far a strbate reeaua capilar, posibil prin defecte septale cardiace persistente
sau prin unturile arterio-venoase (de ex. un embol plecat de la nivelul plexurilor
hemoroidale, poate ajunge n creier);
10* retrograd - vehicularea unui embol n sens contrar circulaiei sanguine; prin
creterea presiunii intraabdominale i intratoracice, embolii urmeaz legtura dintre venele
paravertebrale i intrarahidiene, cu ocluzia venelor cerebrale.

Varieti de embolii

55.Embolia pulmonara
a) Tromboembolismul pulmonar, are prognosticul cel mai grav; incidena cea mai mare
o are n serviciile de ortopedie (7-8% din cazurile de tromboembolie pulmonar). Trombul
pornete din vasele micului bazin sau de la nivelul zonelor operate sau lezate prin fracturi

30
numeroase; de obicei, dup operaii chirurgicale, bolnavii imobilizati la pat, cnd se ridic
(dup aproximativ 10 zile), mor datorit emboliei pulmonare.
Consecinte clinice:
11* 60 80% din trombemboliile pulmonare sunt asimptomatice clinic deoarece
pulmolul are un sistem proteolitic foarte eficient i o abundent circulaie colateral bronic.
12* n 5% din cazuri intervine moartea subit prin embolism masiv al plmnului
ceea ce duce la insuficien respiratorie, cardiac, colaps periferic i consecutiv oc cardiogen;
13* n 10 15% din cazuri se constituie ocluzia arterelor mici i medii ce
determin leziuni de tip infarct n acele zone pulmonare n care artera pulmonar se comport
ca o arter de tip terminal ducnd la infarct rou;
14* n 10 15% din cazuri apar ischemii progresive care duc la hemoragii
neurmate de infarcte pulmonare pe seama anatomozelor bogate;
15* trombii mprocai cronic, cu descrcri n timp, ajung n plmn i realizeaza
infarcte. Printr-un contact progresiv cu endoteliul se produce tromboz iar n jurul vasului are
loc n timp o reacie de scleroz. Aceste leziuni sunt asimptomatice pn cnd vasele sufer
procese de fibrozare perivascular, cu hipertensiune pulmonar secundar ce duce la
insuficien cardiac de origine pulmonar (cord pulmonar cronic).
Macroscopic, deschiderea sacului pericardic evideniaz dimensiunile enorme ale
cordului drept datorate ventriculului drept destins de numeroi coaguli roii; deschiderea
arterei pulmonare i a ramificatiilor ei evideniaz existena de coaguli roii care pot avea
aspect de crnciori, asemntori trombului detaat (cu aspect mixt, striat); de obicei
trombembolia pulmonar este dificil de diagnosticat, dat fiind c fragmentele de trombi
migrani se desprind usor la jetul de ap (se deosebesc de tromboza pulmonar).
b) Embolism sistemic
80 85% din cazuri au originea n atriul sau n ventriculul stng.
Etiologie:
16* infarctul miocardic;
17* febra reumatismal sechelar: n stenoza mitral cu tromb intracardiac,
embolile sunt favorizate de rupturi ale trombului n timpul defibrilrilor electrice (contracia
brusc a miocardului poate rupe trombul; aceste fragmente mpreun cu sngele lichid produc
embolia arterei mezenterice, a arterei femurale, etc)
18* plci de aterom ulcerate cu fragmente detaate;
19* anevrisme de aort rupte cu fragmente detaate;
20* endocardite cu fragmente detaate (septice).
Consecine:
21* n 70 75% din cazuri are loc afectarea arterei femurale cu gangren;
22* n 10% din cazuri are loc afectarea creierului (artera cerebral medie sau a
morii);
23* n 7 8 % din cazuri are loc afectarea arterei mezenterice superioare.
57.Embolia grasoasa si cu lichid amniotic
c) Embolia gras
Cel mai frecvent apare n plmni prin intrarea n circulaia sanguin de microparticule
de grsimi (n arsuri, traumatisme sau prin injectarea intramuscular de material cu vehicul
lipidic).
Macroscopic pulmonii sunt lucioi; la splare cu jet moale de ap apar picturi de ulei
amestecat cu ap; cordul drept este mult dilatat (acelai mecanism ca n trombembolia
pulmonar). Microscopic, n vasele mici pulmonare sngele este fugit din regiune iar n
zonele vecine apare edem alveolar i formare de membrane hialine.
Evolutie - datorit multitudinii i plasticitii micilor picturi de lipide filtrul pulmonar
este depit, grsimile embolizate ajung n creier inducnd ramolismentul cerebral. In creier
apar microhemoragii n substana alb iar pe piele, conjunctive i mucoase apar peteii.

31
 d) Embolia cu lichid amniotic.
Apare n cursul travaliului prelungit sau n post partum imediat. Lichidul amniotic
ptrunde n circulaia matern venoas prin rupturi ale membranelor placentare sau rupturi de
vene uterine. Frecvena este de 1/50000 de nateri iar 86% din cazuri sunt mortale.
Clinic, bolnava devine dispneic, cianotic; scade tensiunea arterial; intervin ocul
cardio-respirator, convulsiile, coma, fenomene de CID i consecutiv focare de hemoragie.
Microscopic, n capilarele pulmonare gsim: scuame epiteliale fetale, lanugo (fire de
pr fetal), vernix caseosa, bil, mucus din tractul respirator i gastro-intestinal fetal.
56.Embolia gazoasa

e) Embolia gazoas.
Poate fi cu aer sau cu alte gaze.
Embolia cu aer apare n avort, travalii prelungite, pneumotorax cu rupere de artere sau
vene, traumatisme toracice, chirurgie pe cord deschis, etc.
Clinic: pielea este marmorat, limba este palid i apar modificri de hipoperfuzie n
teritoriul arterelor retiniene, a arterelor coronare i a arterelor cerebrale.
Macroscopic, intracardiac sngele este spumos iar n vasele mari, n esuturile moi i
n vasele cerebrale se gsesc bule de aer. Cnd se suspecteaz embolia gazoas, la necropsie,
inima i vasele mari trebuiesc deschise sub ap pentru a se evidenia gazul.
Embolia de decompresiune sau boal chesonierilor sau a scafandrilor, poate fi acut
sau cronic. Emboliile acute sunt embolii gazoase pulmonare, cerebrale sau periarticulare,
traduse clinic prin insuficien respiratorie, dureri articulare, rareori com i exitus. Emboliile
cronice se caracterizeaz prin apariia de mici bule n vasele mici din jurul articulaiilor, unde
apar dureri difuze articulare i musculare, necroz aseptic ischemic datorit microemboliilor
din vascularizaia intim a diafizelor i a epifizelor oaselor mari; de obicei apar fracturi
spontane pe colul femural dup 20 30 de ani.

f) Embolia septic: embolul poate fi format din colonii microbiene, fungice, fragmente
de esut i/sau trombi. Localizarea de predilecie este n arterele mici i capilare, mai ales
pulmonare dar i sistemice.
g) Embolia parazitar se produce mai frecvent datorit chitilor hidatici de la care
ptrund n snge membrane anhiste (dau complicaii mecanice) sau parazii.

58.Infarctul alb
Infarctul

Termenul este creat de Lannec i reprezint o necroz ischemic de coagulare prin

oprirea circulaiei sngelui ntr-un teritoriu arterial terminal, bine delimitat.
Infarctul se poate produce prin:
1* embolie, trombembolie, ateroscleroz (mai rar), stenoz coronar cu spasm arterial
sau prin invazia lumenului arterial de ctre o tumor sau un proces inflamator;
2* obstrucia cilor urinare i intrarenale (prin acid uric);
3* obstrucia interstiiului dintre canalele urinare (grsime, calciu).
Infarctul apare prin obstrucie de vas terminal; teritoriul de necroz de coagulare este
alb-cenuiu n miocard, rinichi, splin (infarcte albe), sau n organe cu circulaie dubl
(pulmon) sau cu circulaie abundent colateral (intestin subire, intestin gros) - infarcte roii
sau hemoragice.
Dup timpul scurs de la ocluzie i pn la diagnostic, infarctele pot fi recente sau
vechi; dup natura embolului pot fi aseptice sau septice. Cele mai frecvente sunt infarctele
albe.

32
 1.3.1.1 Infarctul alb (anemic) apare n teritorii cu circulaie de tip terminal sau cu
circulaie care se comport ca o circulaie de tip terminal: cord, rinichi, creier.
Patogeneza. Ischemia duce la anoxie, sistemele vitale sufer, sunt afectate sistemele
lizozomiale enzimatice (necroza celulei), apare suferina sistemelor intermembranare, crete
permeabilitatea membranar, nucleii sufer kariopicnoz, cariorhexis pn la distrugerea lor
(karioliza). n primele ore se elibereaz enzime lizozomiale tip succinil dehidrogenaza; n
primele 12 24 de ore necroza de coagulare este complet: din celula rmne o matrice
celular - mumie (matricea proteic ce susine forma celulei), constnd dintr-o mas
eozinofil, granular, far nucleu. Fa de esutul necrozat apare iniial o reacie inflamatorie
de tip acut bogat n PMN-uri; la periferia barierei de PMN-uri exist o zon de hiperemie
dat de produsele de resorbie din focarul de necroz i de PNM-urile care secret un factor
vasodilatator care atrage i alte granulocite neutrofile, deci paralel cu necroza de coagulare
crete permeabilitatea vascular cu extravazarea de plasm, astfel nct zona de infarct
bombeaz la examenul macroscopic n primele 24 de ore. Progresiv PMN-urile fagociteaz
esutul necrozat, producndu-se n 5 6 zile o reacie macrofagic i fibroblastic. Zona de
necroz este ocupat de fibroblalti, capilare de neoformaie i macrofage, formnd un esut
de granulaie. Infarctul sechelar apare dup o evoluie de 8 10 saptmni de la ocluzia
arterei terminale.
Macroscopic, infarctele albe recente (de 24 de ore) sunt, n general, triunghiulare pe
suprafaa de seciune, cu vrful spre centrul organului. Zona de necroz predomin la
suprafaa organului, consistena este ferm, nconjurat de un lizereu leucocitar alb i o zon
hiperemic hemoragic (aspect n cocard).
Microscopic, fiind necroz de coagulare, limitele celulare se pstreaz (nucleul este
lizat i citoplasma are aspect eozinofil, granular, avnd un aspect neclar, n geam mat),
deoarece stroma rezist mai mult timp la hipoxie). La periferia zonei de infarct se gsesc
PMN-uri (reacie inflamatorie), avnd la periferie, concentric, o zon cu hiperemie i
hemoragie (aspectul n cocard descris i macroscopic).
Organizarea infarctului sau transformarea fibroconjunctiv a zonei de necroz: n zona
de infarct ptrund vase de neoformaie, macrofage i celule conjunctive care vor secreta fibre
conjunctive ce vor transforma treptat zona de infarct ntr-o zon cicatriceal cu o culoare
albicios-sidefie, deprimat, de consisten dur. Dup 8 10 sptmni n zona de infarct pot
fi evideniate:
a) hialinoz leziuni distrofice caracterizate prin depunerea pe fibrele conjunctive de
substan hialin (amestec proteic distrofic cu proprietatea de a se colora cu colorani acizi pe
preparatele histologice);
b) calcificarea infarctului depuneri de sruri calcare n zona de necroz sau
hialinizat (calcificare distrofic);
c) rareori un proces supurativ (abces), dac embolul a fost ncrcat cu microbi piogeni;
infarctul de culoare glbuie, devine moale, confluent; la microscop se observ colonii
microbiene, granulocite, zon de necroz supurativ.
Principalele tipuri de infarcte albe:

60-63. Infarcul miocardic

1. Infarctul miocardic (IM) este necroza ischemic a muchiului cardiac cu o

predominan net masculin, vrsta de elecie fiind cuprins ntre 60 70 ani. Talia infarctului
depinde de: calibrul vasului obstruat, rapiditatea ocluziei ramurilor coronare, dezvoltarea unei
circulaii colaterale, invazia cu snge a cordului, frecvena cardiac i tensiunea arterial,
anemia i vscozitatea sngelui. Trebuie menionat c adrenalina crete necesitatea de oxigen
i dilat coronarele.

33
 (61.)Topografia IM este urmtoarea: obstrucia arterei descendente anterioare,
produce IM al peretelui anterior al ventricolului stng, 2/3 anterioare septale i al apexului;
obstrucia arterei circumflexe, produce IM al peretelui lateral i postero-lateral; obstrucia
arterei coronare drepte distal, produce IM al peretelui inferior al ventricolului stng i a
treimii inferioare septale; obstrucia arterei coronare drepte medii produce IM al peretelui
postero-vertebral al ventricolului stng; obstrucia arterei coronare drepte proximale produce
IM al ventricolului drept (rar). Clinic, bolnavii prezint insuficien cardiac acut, scderea
tensiunii cu oc cardiogenic, stare de ru anginos, durere retrosternal cu caracter constrictiv,
n ghear, cu senzaie de moarte iminent, anxietate, senzaia de pelerin de plumb,
durere epigastric atipic, zgomote pericardice, creterea temperaturii, hiperleucocitoz; pe
EKG se constat unda T inversat simetric (semn de ischemie), supradenivelarea
segmentului ST (semn de leziune), unda Q (semn de necroz) iar n 20% din cazuri nu apar
modificri electrice; n 80% din cazuri crete creatin-fosfokinaza, TGO, TGP, LDH,
mioglobina i lanurile uoare ale troponinei. Moartea este dat de modificri de conducere
(asistolie, fibrilaie ventricular), insuficien miocardic, oc sau complicaii secundare.
(62.)Evoluie:
Dup 5 6 ore de la ischemia arterial apare necroza de coagulare cu aspect vlurit al fibrelor
miocardice, vizibil la microscopia optic.
Dup 25 de ore, macroscopic se observ focare lejer delimitate pornind de la epicard i baza
subendocardic, galbene, asemntoare argilei uscate, ferme, avnd contur geografic; talia
infarctului este n funcie de teritoriul distribuit de artera respectiv (vezi mai sus topografia
IM). Infarctul miocardic poate fi mic i limitat, transmural (cuprinde toat grosimea
miocardului) sau circumferenial subendocardic pe teritorii ntinse. Cordul este dilatat, sunt
prezeni trombi parietali endocardici sau pericardit fibrinoas (zgomotele sunt frecvent
auzibile). Microscopic apare hiperemie la periferia zonei infarctizate, infiltrat leucocitar
neutrofil i central, leziuni de necrobioz a miocardului (acidofilie i/sau tumefiere
citoplasmatic ca i dispariia nucleilor).
Dup ziua a treia, leziunile de necroz i infiltratul granulocitar apare n toat masa
infarctizat a miocardului.
Din ziua 5 6 PMN-urile sunt nlocuite treptat de macrofage care ndeprteaz resturile de
material necrozat.
Din ziua 7 8 macrofagele cresc ca numr, fagociteaz resturile de miocard lezat i ncepe
proliferarea de vase de neoformaie i fibre conjunctive.
Dup 14 zile n jurul necrozei apare un lizereu rosu de esut de granulaie care va resorbi
esutul necrozat n aproximativ patru sptmni (n funcie de talia infarctului; de exemplu, o
necroz de 1 mm este organizat n 10 zile).
Dup 6 8 sptmni esutul de granulaie are aspect cicatriceal i apare ca o cicatrice alb,
ferm, sidefie asemntoare esutului tendinos.
(63.)Complicaiile infarctului sunt reprezentate de: ruptura de pilieri, ruptura peretelui
cu hemopericard i tamponad (n 5 10 % din cazuri), ruptura peretelui interventricular cu
insuficien cardiac acut, trombi murali, pericardit, anevrism parietal acut sau cronic,
dilataie ventricular, embolii distale, infarcte n circulaia sistemic: cerebrale, renale,
splenice (n 20% din cazuri), etc.

2. Infarctul renal este o necroz de coagulare aprut n caz de obstrucie complet i

brutal a arterei renale, cel mai frecvent de origine embolic.
Patogenie 90 % din toate infarctele se datoreaz emboliei sistemice, sursa cea mai
important fiind (n 80 % din cazuri) infarctul miocardic cu tromboza perietal; doar 10 % din
cazuri apar n endocardite (embolie microbian). La nou nscui, sursa embolului este de
obicei tromboza canalului arterial. La copii mici, patognomonic este infarctul hemoragic

34
secundar unui infarct embolic (lizereu periferic hiperemic extrem de mare), cu rinichi mic.
Infarctele renale pot fi multiple n periarterita nodoas sau n nefroangioscleroza malign.
n funcie de vasul obstruat se descrie urmatoarea clasificare macroscopic a
infarctelor renale:
infarct cortical cuneiform (obstrucie a arterei radiale);
infarct cortical trapezoidal (obstrucie de arter arcuat);
infarct cuneiform cortico-medular (obstrucie arter interlobar);
Toate acestea au macroscopic aspect de cicatrici profund deprimate pe fond alb i dur
iar la seciune se observ dungi albe, dure.
infarct subtotal (obstrucia ramului extrarenal al arterei renale) implic de obicei
transformarea scleroas a 2/3 din rinichi; n esutul cicatriceal pot persista insule de
parenchim renal deoarece au fost vascularizate de vase venind din capsul);
infarct total (obstrucia brutal a arterei renale);
infarct incomplet (scleroza arterei renale, cu atrofie important a rinichiului). La 4%
din toate autopsiile se gsesc i infarcte renale; n 20 30% din cazurile de infarct
miocardic se gsete i infarct renal.

65.Infarctul cerebral
3. Infarctul cerebral este sinonim cu ramolismentul cerebral sau cu ischemia de
teritorii arteriale terminale superficiale/profunde (artera silviana mai ales); mai puin frecvent
este atins teritoriul arterei trunchiului cerebral, i apoi artera pedunculilor cerebrali, artera
talamogeniculat sau artera talamopedunculat. Excepional apar embolii la nivelul arterelor
cerebrale sau pe teritoriul arterei spinale anterioare.
Etiopatologie: oprirea circulaie apare datorit spasmelor pe arterele cu ateroscleroz,
de obicei pe plcile de aterom ulcerate ale acestora. Clinic cauza ramolismentului poate fi
ictusul apopleptic. Integritatea cordului este un factor decisiv: cnd energia contraciilor
cardiace scade, cordul pompeaz mai puin energic snge i teritoriul de ramolisment este mai
repede ischemiat dect la bolnavii cu hipertensiune arterial.
Evolutie; necroza de coagulare apare pentru o scurt perioad i este foarte rar
surprins ca o zon dur. Coninutul bogat n lipoizi favorizeaz lichefierea cu transformarea
substanei nervoase ntr-o magm albicioas sau ramolismentul cerebral. Ramolirea este
complex i cuprinde trei etape:
a) ramolismentul alb: este o mas albicioas care ulterior este invadat de snge;
b) ramolismentul rou: apare n zona de necroz unde exist hipoxie i pH acid, deci
capilarele devin permeabile pentru hematii; sngele se amestec cu detritusul ramolit de
culoare albicioas iniial;
c) ramolismentul galben definete aceast zon cnd capt culoarea galben (ocru) pe
seama dezintegrrii sngelui n hemosiderin care este fagocitat de macrofage care au fost
denumite corpi granuloi. Acetia sunt celule rotunjite care provin din celulele gliale (n
special), la care prelungirile s-au fragmentat (plasmexodendrioz), cptnd proprieti
macrofagice. Acetia au aspect spumos, cu picturi fine de grsime, provenite din
dezintegrarea hematiilor i a tecilor de mielin i prezena de pigment feruginos. Corpii
granuloi se pot deplasa pe tecile perivasculare. n timp n zona de ramolisment apar
formaiuni pseudochistice avnd coninut xantocromatic delimitat de fenomene de glioz sau
mpslirea fibrelor gliale cu ngroarea leptomeningelui.
Forme particulare de ramolisment la copii:
Porencefalia: cavitti chistice la nivelul substanei albe, secundare unei fonte sau a
unei pierderi de substan (pori) mai ales la nivelul cortexului cerebral (mai ales n partea
transversal a scizurii Sylvius); uneori, se evideniaz leziuni cicatriceale ale circumvoluiilor
cerebrale (ulegirie); mai rar apare doar porencefalia substanei albe;

35
 hidrancefalia (creierul vezicular) este o pierdere de substan a emisferelor cerebrale
care sunt aproape n totalitate netede iar diferitele straturi nu mai sunt individualizate; apar
tulburri circulatorii la nivelul teritoriului de distribuie al carotidei interne (artera cerebral
anterioar i mijlocie); este diferit de hidrocefalie unde diferitele straturi sunt subiate dar
prezente, i de anencefalie care se nsoete de malformaii ale creierului.

59.Infarctul rosu
Infarctul rou - apare n organe bogat vascularizate, cu multiple anastomoze: pulmon,
intestin subire, intestin gros, rar n ficat sau testicul.

64.Infarctul pulmonar si mezenteric

a) Infarcul rou pulmonar se produce prin embolii (trombembolismul pulmonar) cu punct de
plecare mai ales din trombii din micul bazin. Se produce o ischemie brutal cu necroz
consecutiv, zon care va fi invadat de sngele din circulaia nutritiv, n caz de staz
concomitent n mica circulaie.
Evoluie:
n primele 12 24 de ore: clinic: durere toracic, dispnee, hemoptizii. Macroscopic, zona de
necroz are forma de piramid cu baza spre pleur i vrful spre hilul pulmonului; iniial
acesta bombeaz pe suprafaa pleurei, apoi zona se deprim; culoarea este roie-negricioas,
consistena pulmonului este crescut; la seciune parenchimul pulmonar este compact,
neaerat, cu puin serozitate. Microscopic: necroza hemoragic se caracterizeaz prin zone de
hematii ce distrug septurile interalveolare, invadeaz alveolele iar la periferie se gsesc
PMN-uri i edem intraalveolar.
Dup 2 - 3 zile, hematiile sunt nlocuite de macrofage (mult mai repede dect n infarctul alb)
i ncepe procesul de organizare.
Dup 2 - 3 sptmni, aspectul este de infarct rou pulmonar vechi: macroscopic pulmonul
este deprimat, brun (datorit depozitelor de hemosiderin), de consisten crescut sau
scleroz pigmentat feruginoas.
Infarctul pulmonar apare rar n raport cu trombembolia pulmonar pentru c pulmonul
este foarte bine vascularizat i dispune de o suprafa de aerare mare. Raportul trombemboliei
pulmonare/infarct pulmonar este de 10/1. Foare rar poate apare infarct alb ischemic, mai ales
la btrnii cu sclerohialinoza de arter bronic, ce nu mai permite dect greu invazia sngelui
n teritoriul necrozat, prin lipsa aportului de snge.
b) Infarctul intestinal sau necroza hemoragic a intestinului subire este provocat de
ocluzia unei artere. Ocluzia unei vene produce fenomenul de infarctizare: zonele de necroz
sunt mai ntinse, mai puin delimitate fa de infarctul arterial intestinal. Frecvena infarcului
intestinal este de 0,5% n populaie: apare n general ntre 40 i 60 de ani i nu are o preferin
pentru unul din sexe. Etiologia infarctului intestinal poate fi: embolie arterial prin tromb
intracardiac (n infarctul miocardic) sau parietal aortic; n tromboza venoas descendent, n
ciroza hepatic cu tromboz spontan sau tromboz ascendent n inflamaii de colon;
mecanism de volvulus cu pensarea vaselor; hernie strangulat i invaginare de anse
intestinale. Macroscopic se observ o zona de hemoragie ntins, situat mai ales pe jejuno-
ileon cu limite sunt nete; peretele intestinal este rigid ngroat; pe trana de seciune apare de
culoarea roie-violacee uniform iar n intestin se gsete o serozitate sanguin. Microscopic
se observ necroz hemoragic: hematiile invadeaz structurile necrozate care nu mai sunt
vizibile; n aproximativ 12 15 ore apare lizereul leucocitar neutrofil care invadeaz rapid
zona de necroz. Evoluia este foarte grav, deoarece de la nceput se instaleaz fenomene
toxice; iniial apare o peritonit toxic (datorit trecerii toxinelor microbiene prin peretele
lezat), apoi peritonit septic i dac nu se intervine medical apare gangrena cu rupturi de
intestin subire sau peritonit fecal i exitus.

36
 Consecinele infarctelor:
dac infarctul este mic sau apare n organe nevitale rmne inaparent clinic;
se poate distruge funcia esutului respectiv;
poate apare stare de oc cardiogen, oc septic, etc.;
poate apare reacie fibrinoas pleural, pericardic sau peritonit secundar;
sechelele fibroase se pot ncrca: astm bronic, cantonare de bacili Koch, etc.

66.Hemoragia
Hemoragia reprezint ieirea sngelui din sistemul cardio-vascular per rhexis (prin rupere),
per diabrosin (prin fisurare) sau per diapedesin (prin diapedez). Poate fi exogen sau
endogen; de natur traumatic, chimic sau biologic.
Patogenie:
Ruptura pereilor cordului sau vaselor prin aciunea direct a factorilor mecanici,
chimici sau prin scderea rezistenei pereilor vaselor sau a cordului datorit lezrii directe a
vaselor; alterrii structurilor elastice ale arterelor mari, ateromatoza arterial sau infarct
miocardic.
Hipertensiunea arterial care favorizeaz producerea de hemoragie vascular n cazul scderii
rezistenei peretelui arterial.
Erodare chimic sau neoplazic.
Necroza peretelui vascular prin extinderea proceselor patologice vecine (tbc. cazeoas i
cavitar).
Hemoragia reprezint un complex plurifactorial n care sunt implicate procese de
coagulare, de hemostaz, modificri ale pereilor vasculari cu predominana unuia dintre ele.

Clasificarea hemoragiilor:
a) dup tipul vasului: de origine arterial, venoas sau capilar;
b) dup patogenez: spontan sau provocat;
c) dup sediu i accesibilitatea la examenul clinic:
extern sau vizibil la examenul direct;
intern: sediul este inaccesibil la exementul direct (sngele extravazat se acumuleaz i
rmne n interiorul corpului);
exteriorizat: originea hemoragiei este la nivelul mucoaselor organelor; sngele poate fi
eliminat pe ci naturale (epistaxis, hemoptizie, hematemez, melen, hematurie, menoragie,
metroragie);
n caviti seroase: hemopericard, hemotorax, hemoperitoneu, hematocel, hemartroz; sngele
acumulat este coagulat sau lichefiat n funcie de cauza i vechimea hemoragiei; hemoragiile
vechi sufer un proces de organizare conjunctiv cu formarea de aderene sau simfize seroase.
n organe cavitare: hematosalpinx, hematocolpos, hematocolecist, toate fiind urmate de
acumularea de snge n lumen;
interstiiale: localizarea este n parile moi, n viscere, n mucoase, n seroase sau n oase; dup
cantitatea sngelui extravazat pot apare: peteia, echimoza, hematomul sau purpura.

Peteia este o hemoragie redus, punctiform, n pictur de purice, de origine capilar

care apare pe piele (n derm), pe mucoase sau pe seroase.
Echimoza este o hemoragie mai intens, cu o arie infiltrat de sngele extravazat de
aproximativ 2 4 cm, far a proemina la suprafaa pielii sau a mucoaselor fiind de origine
capilar sau din vasele mici.

37
 Hematomul este o hemoragie mai mare, o colecie de snge localizat, de dimensiuni
variabile, cu tumefiere local i compresia esuturilor vecine; sngele este de obicei coagulat
(hemolizat trecnd progresiv prin metabolizare n biliverdin i bilirubin, respectiv culorile:
violaceu, verde i glbui).
Purpura este o hemoragie produs spontan n cursul diatezei hemoragice, de mrime
variabil (peteii i chiar echimoze), generalizat.
Hemoragii oculte: hemoragii digestive sau ale tractului urinar, depistate doar prin
tehnici de laborator.
Apoplexia este o form particular de hemoragie n focare multiple, eventual
confluente (hemoragii cerebrale sau placentare).

67.Socul
OCUL

ocul este o insuficien circulatorie acut, cu suferin celular datorit hipoperfuziei

tisulare; aceast stare este caracterizat prin scderea general i grav a perfuziei tisulare i
care prin prelungire duce la o alterare generalizat a funciilor celulare.

Etiologie:
1) oc hipovolemic: pierderi de fluide n exterior (hemoragie, vom, diaree, pierderi
renale, excese diuretice i pierderi cutanate: la ari, n dermatite sau n boli infecioase) i /sau
n interior: n focare de fractur, ocluzie intestinal, hemotorax, hemoperitoneu, ascit, etc.
2) oc cardiogen: n infarctul miocardic sau n aritmii.
3) Obstrucia circuitului sanguin: embolie pulmonar masiv, pneumotorax,
tamponad cardiac, anevrism disecant de aort, tromboze ale valvelor, etc.
4) oc neurogenic fie indus medicamentos (anestezii, ingestie de barbiturice), fie din
leziunile medulare (vasodilataii masive ce nu rspund la droguri presoare).
5) oc septic din septicemii cu germeni gram negativi, cu endotoxine exudative n care
se produce vaso dilataie periferic.
6) oc anafilactic.
7) oc din insuficiena endocrin: de ex. boala Adisson.
Fiziopatologie: hipoperfuzia generalizat a celulelor i a esuturilor este datorat
scderii volumului sanguin, scderii activitii cordului i/sau redistribuiei sngelui; volumul
circulator este inadecvat deci un deficit de perfuzie, semnific i un aport insuficient de
oxigen i substane nutritive ca i eliminri inadecvate de metabolii.
Stadiile ocului:
oc compensat: mecanismele menin nc circulaia;
oc decompensat progresiv: mecanismele menin nc circulaia dar debitul circulator scade
(hipoperfuzie, avnd consecinele hipoxice i oligurie progresiv) ceea ce duce la anurie i
acidoz metabolic manifest);
oc ireversibil (debitul circulator scade brutal, scade tensiunea arterial iar decesul bolnavului
se instaleaz prin leziuni celulare difuze).

Organe afectate de oc:

creierul: encefalopatie hipoxic: neuronii au citoplasm eozinofil i nucleu
picnotic (neuroni roii), glioz fibrilar, necroz n special n stratul piramidal cu pstrarea
teritoriilor de celule granulare (necroz laminar);
cordul prezint hemoragii subendocardice i subepicardice ca i necroze zonale,
cuprinznd fibre miocardice izolate, sau reduse numeric (microinfarcte);

38
 plmnul este mai rezistent la hipoperfuzie; acesta este mai sensibil la ocurile
septice sau la mari traumatisme; apar hemoragii n vasele septale, microtromboze septale,
edem pulmonar cu leziuni difuze alveolare, membrane hialine cu sau far depuneri de fibrin;
rinichiul:
o leziuni tubulare cu necroz tubular acut a tubilor contori proximali i distali i a ansei
Henle, cu ruptura membranei bazale: celule care compun tubul respectiv se descuameaz n
lumen, apare hemoragie local, cu prezena intraluminal, n filtratul renal de hemosiderin,
de mioglobin i de exudate proteice: cilindri hematici sau hialini;
o glomerulii sunt relativi conservai; dup o saptmn apare regenerarea tubular iar ntre 10
i 30 de zile rinichiul se reface;
glandele corticosuprarenale: depleia lipidelor, necroze celulare izolate n cortical;
tractul gastrointestinal: hemoragie n pnz, necroze izolate ale mucoasei
(gastroenteropatia hemoragic);
ficatul: necroz hemoragic n jurul venei centrolobulare i steatoz izolat;
leziunea se vindec dup un tratament corect, regenerarea fcndu-se n aprox. 7 zile.

68.Tipuri de celule implicate in inflamatie

CELULELE PARTICIPANTE LA INFLAMATIE

3.2.1. Polimorfonucleare neutrofile (PMN) - sunt celule predominante in inflamatia

acuta, fiind responsabile pentru leucocitoza care apare in. perioada in crisis a infectiilor
acute.
Morfologie: leucocite granulare cu nucleu multilobat si granule fine citoplasmatice
care se coloreaza utilizand coloranti neutri.
Functie:
a) In raspunsul inflamator, PMN-urile sunt primele care ajung in zona lezata,
(parasesc patul vascular prin diapedeza si sunt directionate prin chemotaxie spre locul
agresionat);
b) Fagocitoza este activitatea majora a PMN-urilor: invadeaza bacteriile cu subetapele de liza
prin eliberarea de enzime lizozomale. Intracelular, lizozomii elibereaza: mieloperoxidaze
(principala enzima antibacteriana care actioneaza prin combinatia de H 2O2), hidrolaze acide
(actioneaza pe materii organice, inclusiv bacterii), proteaze (degradeaza proteinele, inclusiv
elastina, colagenul, proteina din membrana bazala), lizozim = muramidaza (hidrolaza prezenta
in PMN si monocite), proteinele cationice (inhiba cresterea bacteriana producand chemotaxia
monocitelor si creste permeabilitatea vasculara). Extracelular, enzimele lizozomale dau o
iritatie inalta contribuind la macroscopia inflamatiei locale.

3.2.2. Polimorfonucleare bazofile (PMB)

Morfologie: contin granule bazofile, (in coloratia Wright), sunt incarcate cu histamina,
heparina si substante cu reactie lenta in SRS-A.
Functie: PMB-urile se dezvolta in tipul I de hipersensibilitate (hipersensibilitate
imediata, mediata cu IgE). Cand elibereaza histamina si alte substante vasoactive granulele
bazofile produc reactie anafilactica la persoanele susceptibile. PMB-urile au rol si in tipul IV
de hipersensibilitate (hipersensibilitate intarziata), de exemplu in dermatita de contact.

3.2.3. Polimorfonucleare eozinofile (PME)

Morfologie: PME-urile au nucleu bilobatin desaga; granulele citoplasmatice sunt
portocalii in coloratia Romanovsky si rosu-oranj cu eozina. Granulele contin enzime
hidrolitice (histaminaze care inactiveaza histamina si arilsulfataza B care inactiveaza SRS-A)
si o proteina bazica majora putin inteleasa.

39
 Distributie: in sangele periferic, apar in tesuturi in reactia de hipersensibilitate, in
alergii si infectii parazitare.
Functie:
au capacitatea de a elibera un factor chemotactic eozinofil (ECF) de tip IgE (sintetizat si
de mastocite) cu rol in anafilaxie;
de fagocitoza (functie minora).

3.2.4. Mastocitele
Seamana cu PMB-urile in structura si functie; PMB-urile sunt prezente predominant in
sangele periferic si la locul inflamatiei, mastocitele se gasesc in tesutul conjunctiv,
inchizand mici vase sanguine.
Morfologie: contin numeroase granule, colorate metacromatic cu coloranti bazici,
acestea eliberand histamina, heparina, SRS-A in tipul I de hipersensibilitate (asemeni
granulelor de PMB ) si ECF.
Functie: eliberarea de histamina sub actiunea agentilor care determina inflamatii
(factori fizici, medicamente, Ig, componente ale Complementului-C3a, C5a-proteine cationice
etc.).

3.2.5. Macrofagele
Sistemul de fagocite mononucleare sau sistemul macrofagic - monocitic sau sistemul
reticuloedoendotelial este o retea extinsa de macrofage in tot organismul.
Morfologie: componentele celulare includ macrofage alveolare pulmoare, macrofage
pleurale si peritoneale, celule Kupffer, histiocite din tesutul conjunctiv mezenchimal,
macrofage mezangiale renale, macrofage fixe si mobile in limfoganglioni, splina, maduva
osoasa. Macrofagele tisulare se dezvolta din monocitele care parasesc sangele periferic atunci
cand este nevoie. Monocitele deriva din precursori ai maduvei osoase.
Functii:
1. Fagocitoza noxelor din tesuturi (microorganisme, resturi necrotice etc.) si rol in omorarea
celulelor tumorale prin:
a) endocitoza- primul pas in fagocitoza (membrana coitoplasmatica a macrofagelor se
extinde in jurul particulelor formand vacuole intracelulare) si pinocitoza (membrana
citoplasmatica a macrofagelor se extinde in jurul fluidelor extracelulare formand vacuole
intracelulare);
b) digestia - reprezinta al doilea pas, constand in fagocitarea materialului din vacuole
pe seama lizozomilor din macrofage care contin enzime asemanatoare PMN-urilor
(proteinaze, hidrolaze acide, lizozim, MPO), efectul bactericid este evidentiat mai ales fata de
organismele incapsulate (mycoplasme, salmonele, listerii, criptococi);
c) opsonizarea - macrofagele au receptori pentru moleculele Fc de IgG si pentru
Complementul C3b, acestea ajutand macrofagele in fagocitoza prin opsonizarea
microorganismelor (microorganismele sunt acoperite de IgG sau C3b).
2. Functia imuna. Macrofagele sunt o compomenta importanta pe sistemul imun (de la
initierea raspunsului imun pana la interactionarea cu limfocitele timodependente T-LT):
a) Activarea LT
in timpul fagocitozei, macrofagele prelucreaza componentele antigenice ale materiilor
straine din vacuole. Macrofagele prezinta antigenul prelucrat limfocitelor T in legatura
cu complexele majore de histocompatibilitate de pe suprafata macrofagelor. Aceasta
prezentare combinata a antigenelor procesate si a complexelor majore de
histocompatibilitate este necesara in sinteza si activarea LT.

40
 macrofagele elibereaza interleukina-1 (IL-1), o substanta care stimuleaza LT cu eliberarea
de catre ele de interleukina-2 (IL-2) care permite completa activare a LT cu proliferarea
variatelor subseturi de LT.
b) Activarea macrofagelor:
LT activate determina mobilizarea si activarea metabolica a macrofagelor eliberand
variate limfokine (mediatori nonimuni care pot activa si ei macrofagele, fiind gasiti in
componente ale formarii cheagului si in cascada complementului); odata activate,
macrofagele ataca si digera organisme fara a depinde de ehipamentul antigenic;
macrofagele activate prelungesc procesul inflamator si determina distrugeri tisulare cu
eliberarea de enzime inalt iritative, cu functie protectoare, amplificand raspunsul imun.
c) Activarea limfocitelor B (LB)
are legatura si cu macrofagele cu toate ca rolul acestora din urma nu este esential;
activarea LB necesita IL-1 (secretata inclusiv de macrofage);
LB activate sunt necesare deoarece anticorpii de pe suprafata LB se armonizeaza cu
antigenele specifice care se gasesc pe suprafata macrofagelor;
activarea LB este ajutata de prezenta LT-helper (prolifereaza in raspunsul la IL-2, care la
randul sau este indus de IL-1 ).
3. Functia secretorie. Macrofagele elibereaza si alte substante in afara IL-1, ca:
factor stimulator al coloniilor (CFS) si factorul de necroza tumorala (TNF) care servesc la
raspunsul imun;
interferon alfa (IFN) care ajuta in blocarea replicarii virale;
precursori ai prostaglandinelor care sunt in legatura cu IL-1 (efect pirogenic); acestia
induc semnele fazei acute a inflamatiei ca temperatura si leucocitoza in sangele periferic
(deplasare spre stanga a formulei leucocitara cu o crestere a PMN-urilor imature).
4. Functia de vindecare si reparare. Macrofagele ajuta prin fagocitoza eliminarea resturilor
celulare si eliberarea de factori proliferatori al fibroblastilor.

3.2.6. Limfocitele (L)

Consideratii generale: Limfocitele si toate derivatele lor se gasesc in toate tesuturilor,
in toate tipurile de inflamatie, in special dupa agresiunea acuta a PMN-urilor.
Toate limfocitele deriva din celulele stem din maduva osoasa. Celulele stem
se diferentiaza in limfocite la nivelul organelor limfoide primare (timus, maduva osoasa). Din
aceste locuri unele limfocite migreaza (pe cale sanguina) spre organele limfoide secundare
(splina,limfoganglioni si centri germinativi limfatici din tot corpul: inelul Waldayer, placi
Peyer, apendice).
Tipuri de limfocite: Limfocitele sunt impartite in doua tipuri majore: limfocite B si
limfocite T, cu diferite functii.
Limfocitelie B (LB) din bursa lui Fabricius de la pasari au corespondentul
necunoscut la om (dar probabil este maduva osoasa).
Limfocitele T (LT) sunt denumite asa dupa maturarea in timus. 1/3 din limfocite sunt
limfocite nude, adica fara caracteristici B sau T. Limfocitele T se gasesc in ariile paracorticale
ale limfoganglionilor, intre foliculi; ele reprezinta aproximativ 70% din sangele periferic.
Tipurile LT se diferentiaza prin markerii de suprafata al limfocitelor, detectati de
anticorpi monoclonali. Diferentierea celulara, sau grupuri de diferentiere (cluster designation
= CD) se realizeaza prin markeri formali denumiti T sau OKT (CD4+ sau OKT4+ sau T4+).
Toate LT sunt CD2+, CD3+. Markerii CD3 sunt strans legati de receptorii de antigen al LT, un
heterodimer compus de lanturi de polipeptide alfa si beta.
Limfocitele T difera unele de altele pe seama unei rearanjari a genelor receptoare
pentru suprafata: alfa si beta. Aceste gene vor determina sinteza de proteine care devin
molecule receptor de suprafata a limfocitelor si au o conformatie asemanatoare cu Ig de

41
 suprafata ale LB. Doar LT poseda proteine de suprafata si doar LT arata rearanjamentul genic
corespunzator.
Functia LT in inflamatie:
Limfokinele produse si eliberate de LT atrag celulele (macrofage, PMB) care servesc ca
mediaori nespecifici ai inflamatiei (induc inflamatie locala si provoaca celulele inocente
spectatoare);
LT citotoxice lizeaza celulele tinta fara lezarea celulelor vecine, functie importanta in
infectia virala si in rezectia transplantului;
LT sensibilizate sunt responsabile pentru initierea hipersensibilitatii intarziate
(hipersensibilitate de contact - hipersensibilitate de tip tuberculic). LT sensibilizate
interactioneaza cu macrofagele eliberand limfokine care la randul lor se activeaza si atrag
macrofage la sediul inflamatiei si maresc raspunsul local.
Limfocitele B (LB) se gasesc la periferia ariilor corticale a limfoganglionilor si in centri.
germinativi ai foliculilor secundari cuprinzand aproximativ 15% din limfocitele circulante.
Ele sunt influentate de o rearanjare a genelor care raspund de producerea lanturilor de
imunoglobuline usoare si grele. Receptorii pentru antigene se gasesc in moleculele de
imunoglobuline, parte a membranei LB si sunt produsi prin procese de rearanjare a genelor.
Limfociele B au pe suprafata receptori pentru portiuni de Fc din IgG si pentru C3b si C3d.
Limfocitele B se pot diferentia spre producerea de Ig, luand numele de plasmocite. Fiecare
plasmocit produce un singur tip de imunoglobulina: IgG, IgM, IgA, IgD si IgE.
Functia LB inflamatie: variatele imunoglobuline au mai multe functii in procesul
inflamator. Anticorpii neutralizeaza toxinele produse de bacterii; IgG functioneaza in
opsonizare: aglutinarea anumitor bacterii cu stoparea multiplicarii si a imprastierii acestara,
facand mai usoara fagocitarea lor de catre macrofage; anticorpii specifici pentru suprafata
antigenica a bacililor G- produc bacterioliza in prezenta complementului.
Limfocitele nude sunt limfocite citotoxice fara a avea criterii de diferentiere in LB sau
LT (absenta antigenelor de suprafata). Tipurile de limfocite nude sunt:
a) limfocite natural killer (LNK) - cuprind majoritatea limfocitelor nude. Sunt
limfocite mari, granulare; sunt in legatura cu LT stiind ca unele au trasaturi moleculare
comune, de exemplu LNK-urile sunt CD2+ si unele au receptori de suprafata asemeni LT-
urilor, dar in comparatie cu limfocitele killersunt citotoxice in maniera nespecifica.
Functie: LNK-urile sunt importante in respingerea transplantelor de maduva osoasa si
sunt o forma de aparare de prima linie fata de infectiile virale si fata de dezvoltarea tumorilor.
Fara sa fie sensibilizate in prealabil sunt capabile de a liza experimental celulele de leucemie
sau de limfom.
b) limfocitele killer (LK) au receptori pentru IgFc pe membrana celulara si sunt
capabile sa lizeze celulele tinta (target cells) acoperite de anticorpi specifici. Datorita
activarii L'I' aceasta proprietate este cunoscuta ca citotoxicitate mediata celular dependenta de
anticorpi.
c) limfocitele activated killer (LAK) sunt morfologic si functional similare cu LNK
dar au un mai mare domeniu de celule tinta. LAK devin citotoxice sub stimularea cu IL-2,
limfoxine care autoactiveaza LT.
De citit din cursurile scrise de mana, nu am gasit in carte
69.Faza alterativa a inflamatiei
70-72.Faza exsudativa a inflamatiei
73.Faza proliferativa a inflamatiei
74.Tesutul de granulatie
75.Inflamatii alterative-clasif,descriere

Eventual putem sa ne legam de asta(pt a scrie ceva):

42
 RASPUNSUL INFLAMATOR

Raspunsul inflamator dezvolta evenimente vasculare si celulare mediate de diferite

substante chimice descrise la capitolul III.

3.4.1. Faza vasculara a raspunsului inflamator

Alterarile vaselor sanguine, in special patul capilar, apar imediat in zona agresiunii primare
si variabil in tesutul periferic adiacent.
3.4.1.1. Vasoconstrictia este reactia initiala la agresiune - vasoconstrictia tranzitiva a
capilarelor, probabil.de origine neurogena.
3.4.1.2. Vasodilatatia este masiva in arteriole si capilare producand clinic: calor si
rubor, edem. Porneste de la nivelul venelor postcapilare permitand cresterea fluxului sanguin
local (hiperemie). In timp, datorita incetinirii circulatiei apare staza urmata de cresterea
presiunii hidrostatice intravasculare cu depasirea presiunii interstitiale ceea ce permite o
miscare a fluidului (transsudat) cu aparitia unui exces de lichid interstitial (edem).
3.4.1.3. Cresterea permeabilitatii vasculare. Schimburile normale in fluidul
intravascular sunt dependente de legea lui Starling si de endoteliul intact. I.egea lui Starling
mentine fluidul intravascular prin echilibrul a doua forte opuse:
a) presiunea hidrostatica ce are tendinta de a mobiliza lichidul din vas in interstitiu;
b) presiunea coloid - oncotica ce mobilizeaza lichidul din interstitiu spre vas. In
inflamatie exista o crestere a presiunii hidrostatice produse de vasodilatatia si scaderea
presiunii coloid-onacotice datorita pierderii de proteine in greutate moleculara mica prin
endoteliul hiperpermeabil.
Exista 5 mecanisme posibile privind cresterea permeabilitatii endoteliale:
1. Contactia celulelor endoteliale duce la formarea de jonctiuni intercelulare mari sau
gaps-uri intercelulare; este cea mai obisnuita forma de actiune a mediatorilor chimici, apare
imediat dupa prezenta mediatorului si este de viata scurta: raspuns imediat tranzitiv care
atinge doar venule de 20-60m. Nu sunt afectate arteriolele si capilarele. Acest tip este
caracteristic tipului I de hipersensibilitate.
2. Reactia endoteliala data de reorganizarea citoscheletala si a jonctiunilor, rezultand
jonctiuni interendoteliale largi. Acest efect este uneori intarziat, persista si este indus de
citokine, cum ar fi interleukina 1 si factorul de necroza tumorala.
3. Agresare endoteliala directa apare datorita celulelor endoteliale necrozate si
detasate. Aceasta apare in agresiuni necrozante severe (arsuri severe) afectuand venule,
capilare, arteriole. Permeabilitatea vasculara crescuta dureaza peste 24 de ore, este imediata si
sustinuta.
4. Agresare endoteliala mediata leucocitar rezulta prin agregarea leucocitelor, adeziune
si migrarea prin endoteliu. Aceste leucocite elibereaza radicali liberi derivati din oxigen si
enzime proteolitice care produc agresiuni endoteliale sau detasari celulare. Cresterea
permeabilitatii este prelungita, intarziata - apare in tipul IV de hipersensibilitate sau dupa
expunerea la lumina ultravioleta si arsuri termale moderate.
Efectele cresterii permeabilitatii vasculare:
fluidul extravascular formeaza un exudat cu o greutate specifica mai mare dacat
transsudatul. Exudatul are un continut inalt in proteine plasmatice si leucocite si are rolul
de a dilua agentii toxici si iritativi ca si de a aduce anticorpi, complement, substante
chemotactice si leucocite: la acest nivel.
pierderea plasmei duce la incetinirea miscarii (baltirea) hematiilor din microcirculatie cu
formarea eventuala de trombi in capilarele mici din aria inflamata, ajutand sa se localizeze
efectele agresiunii.

3.4.2. Faza celulara a raspunsului imun

43
 3.4.2.1. Leucocitele au patru actiuni specifice in inflamatie
1. Marginatie si aderare. In timpul stazei vasculare (hiperemie pasiva) leucocitele (in
special PMN si monocite) incep sa se depuna pe suprafata endoteliului vaselor afectate
(fenomenul de marginatie). Leucocitele adera la endoteliu pregatindu-se pentru migrarea in
spatiul extravascular. Factorii chemotactici probabil influenteaza atractia leucocitelor la
periferia vaselor iar staza in microcirculatie ajuta marginatia leucocitelor de-a lungul
suprafetei endoteliale. Eiectronegativitatea membranei celulare si calciul au, probabil, rol in
aderenta leucocitelor la suprafata epiteliilor.
2. Diapedeza defineste migrarea leucocitelor din vasele sanguine, leucocitele dezvolta
pseudopode si trec fara a fi insotite de pierdere de lichid prin gaps-urile interendoteliale.
PMN-urile sunt primele care migreaza in afara vasului, au viata scurta de 24 - 48 de ore si
contin factori chemotactici pentru monocite. Monocitele urmeaza PMN-urile la locul
inflamatiei, aparent ca urmare a eliberarii de factori chemotactici de catre PMN. Dupa
migrare, monocitele sunt denumite histiocite sau macrofage. Toate leucocitele PMN, PME,
PMB, limfocite si monocite migreaza in aceeasi maniera, ocazional diapedera leucocitara este
insotita de migrarea pasiva a hematiilor.
3. Chemotaxia este un proces de directionare a leucocitelor la nivelul leziunii.
Leucocitele au pe suprafata membranei receptori pentru polipeptide si factori chemotactici.
intraleucocitar sistemul microtubular si proteinele contractile tip actina (gelsolin si filamin)
sunt marite. Locomotia este controlata de calciu si fosfoinozitoli (privind proteinele
regulatorii).
Factori chemotactici:
a) pentru PMN-uri - includ:
proteaze bacteriene care sunt solubile, factori cu greutate moleculara mica care sunt
elaborate de organisme gram-pozitive si gram-negative;
C5a activat de cascada Complementului;
LTB4, alte produse ale caii lipoxigenazei, metaboliti ai acidului arahidonic;
b) pentru monocite-macrofage includ: C5a si C3a, L'T B4; substante eliberate de bacterii,
componente PMN, limfokine generate prin expunerea la antigen a limfocitelor sensibilizate,
fragmente de fibronectina;
c) pentru PME sunt atrase prin reactie de hipersensibilitate imediata (anafilaxie), reactia unor
complexe imune si infestari parazitare. Factorul chemotactic este secretat de mastocite, PMB-
uri, limfokine sensibilizate.
4. Fagocitoza este procesul prin care fagocitete recunosc si digera (fagociteaza)
corpii straini. Recunoasterea unor particule fagocitate dezvolta pe suprafata celulelor receptori
care atrag opsonine care imbraca particulele. PMN-urile au pe suprafata receptorilor portiuni
de Fc din IgG gi pentru C3b care actioneaza ca opsonine in fagocitoza.
Digerarea: un fagolizozom este format cand membrana citoplasmatica a fagocitului se
extinde in jurul particulei atasate formand o vacuola care se conecteaza cu lizozomii.
Fagozomii sunt insotiti de eliberarea de peroxidaze si enzime hidrolitice in spatiul extracelular
care poate rezulta in unele agresiuni in tesutul inconjurator; hidrolazele acide sunt eliberate in
fagolizozomi. Calciul si magneziul sunt necesare pentru digestia particulelor.
Degradarea
mecanisme oxigenodependente. Activitatea bactericida este mediata de oxidaze, de la
nivelul membranei celulare transforma oxigenul in hidrogen peroxid. Hidrogenul peroxid
se combina cu MPO si ioni clorid in fagolizozomi. Combinatiile chimice sunt cei mai
puternici agenti bactericizi ai leucocitelor. Radicalii liberi superoxizi sunt stimulati in
timpul metabolismului oxidativ. sunt independenti de MPO si au activitati bactericide.
mecanisme oxigenoindependente - in activitatea bactericida a leucocitelor, includ:
a) anumite proteine: - lizozim care hidrolizeaza peretele glicopeptidic al bacteriilor (hactericid
putermic);

44
- proteine cationice cu efect asupra peretelui bacterian;
- lactoferin - proteina bogata in fier, cu efect bactericid.
b) ioni de hidrogen care sunt eliberati in fagolizozomi creand un pH acid cu supresia cresterii
bacteriene.

76.Inflamatia seroasa
Inflamatia seroasa: reprezinta etapa initiala a tuturor inflamatiilor exudative, caracteristic
fiind un continut apos: este redus cantitativ ca celularitate si proteine fata de continutul altor
tipuri de exudat. Exudatul seros se gaseste in special in tesutul conjunctiv ( lichid fara
structura, colorat palid cu eozina, dilacereaza fibrele conjunetive formand flictene, bule), pe
seroase (in cavitatile naturale - lichid serocitrin in pleura, pericard, peritoneu, efuziuni
articulare si fluid spinal) si pe mucoase (cataralul seros).
Exudatul seros poate fi exemplificat si prin fluidul din arsurile termale de grad secundar,
cutanate.
Evolutia inflamatiei seroase poate fi spre restitutio ad integrum, fie spre inflamatie
serofibrinoasa (de obicei in cadrul colectiilor de lichid la nivelul cavitatilor seroase, in lichidul
serocitrin, apar depozite de fibrina, galbuie).
77.Inflamatia fibrinoasa
Inflamatia fibrinoasa este caracterizata de mari cantitati de proteine (albumina, fibrinogen)
din plasma, cu depozite vizibile de coaguli de fibrina. Macroscopic aspectul este comparat cu
limba de pisica, tartina cu unt desprinsa de cealalta felie. Microscopic, la coloratia uzuala
HE, aspectul este al unei retele fine, slab acidofile. Examenul de microscopie electronica
evidentiaza structuri fibrilare cu striatii transversale si periodicitate coaxiala (diferenta fata de
fibrele de colagen).
Evolutie. Coagulul exudat se poate resorbi, se poate organiza (aparitia de tesut de
granulatie) si forma cicatrice consecutive.
Localizari. Exudatul fibrinos poate apare pe seroase: pleurezie fibrinoasa tuberculoasa,
pleurezie fibrinoasa uremica cu germeni piogeni, pleurezie parapneumonica,
metapneumonica, cu germeni piogeni, pericardita fibrinoasa reumatismala, tbc; uremica,
peritonita fibrinoasa (in jurul unor organe abdominale inflamate: colecistita, apendicita)
ultima avand scopul de a impiedica extinderea inflamatiei spre marea cavitate.
O alta localizare este la nivelul alveolelor pulmonare in pneumonii bacteriene: initial
se produce o alveolita serofibrinoasa cu retea laxa de fibrina care umple spatiile atveolare; in
ochiurile retelei sunt prezente hematii (alveolita fibrino-hemoragica), apoi PMN-uri (alveolita
serofibrinoleucocitara).
La nivelul mucoaselor se exemplifica doua varietati inflamatorii exudative
fibrinoase: difteria si dizenteria.
Bacilul difteric este cantonat la nivelul istmului gatului, determinand pe mucoasa
respiratorie pseudomembrane care se pot extinde pe amigdale, pilieri, faringe -
faringoamigdalita difterica pseudomembranoasa. Extinderea la nivelul laringelui determina
laringita obstructiva sau crup difteric.
Macroscopic, falsele membrane sunt niste pete albieioase, slab ancorate care se detaseaza
usor, dupa indepartare ramanand mici exulceratii (ulceratii superficiale); falsele membrane
plutesc la suprafata apei.
Microscopic, falsele membrane sunt constituite din fibrina, PMN-uri alterate, colonii
microbiene si celule epiteliale, cu leziuni distrofice in necroza si necrobioza.
Evolutia inflamatiei crupoase: PMN-urile actioneaza asupra fibrinei producand o
dezlipire a depozitelor fibrinoase care pot ajunge in pulmon eliberandu-se prin expectoratii:
sputa in zeama de prune si este partial resorbit pe cale limfatica. O alta cale evolutiva este
spre organizarea fibrinei cu transformarea in tesut conjunctiv cu formarea de bride sau simfize

45
(sinechii) care pot duce la obliterarea cavitatilor (seroase sau la nivelul epiteliului malpighian
al faringelui).
Clinic: bacilul difteric elibereaza o toxina care de la locul de fixare difuzeaza avand
tropism pentru miocard (leziuni distrofice protidice si lipidice si infiltrat inflamator
interstitial, dand insuficlent a cardiaca) si tesutul nervos (la nivelul membrelor si in periferie
poate da, in general, leziuni toxice si fenomene de nevrita si paralizii - pareza valului palatin).
Dizenteria bacilara este localizata pe ileonul terminal si colon; aspectul macroscopic
initial al depozitelor de fibrina este pudrat de talc, mai tarziu apar zone de emziune cu
contur neregulat, fundul de culoare rosie si marginile albicioase acoperite de fibrina.
Microscopic este acelasi aspect de exudat fibrinos, descris anterlor.
Inflamatia necrotica este o particularitate a inflamatiei fbrinoase; se produce fibrina in
exces, epiteliile se necrozeaza si tesutul modificat se elimina rezultand ulceratii; etiologia
poate fi bacteriana - bacilul dezenteric - sau ingerarea de substante caustice acide (leziuni in
esofag si stomac).
78.Inflamatia purulenta abcesul si flegmonul
Inflamatia purulenta (piogenica, supurata) este definita de prezenta exudatului purulent.
Macroscopic, lichidul are consistenta si culoare variabila in functie de agentul
patogen: puroiul pneumococic este bine legat, verzui; puroiul stafilococic este galbui, usor
filant (curge usor); puroiul streptococic este cenusiu, murdar, grunjos etc.
Microscopic puroiul contine mari cantitati de PMN-uri, piocite (globule de puroi,
PMN lipsite de nucleu, cu prezenta de lipide si glicogen intramembranar), detritus necrotic si
chiar colonii microbiene.
Etiopatogenie. Infectiile microbiene pot avea poarta de intrare cutanata, mucoasa,
germeni vehiculati prin sange (bacteriemie, septicemie). De exemplu la abcesele renale
germenii ajung in glomeruli evidentiindu-se mici focare circumscrise abcese - predominant in
corticala: puncte galbene inconjurate de ecran congestiv aparent si eventuala supuratie -
abcese de eliminare liniare pe traseul tubilor renali.
Exudatul purulent evidentiaza colectii circumscrise in tesuturi solide - abces, in
cavitati - empiem, sau colectii difuze - flegmon.
A. Abcesul. Bacteriile piogene realizeaza abcese prin diseminare de tip bacteriemic
(septicemie), trombi septici, plagi infectate, calea foliculilor pilosi sau furunculoza.
Etiopatogenie. Puroiul atrage PMN-uri, cantitatea de puroi determinanad presiuni pe
tesuturile din jur: se produc leziuni distrofice pe tesuturile vecine prin compresie si prin
factori toxici. Afluxul PMN-urilor reprezinta un masiv manson in jurul abcesului cu
aparitia membranei piogene care nu este o realizate anatomica. La periferie se constituie o
reactie fibroblastica (membrana) uneori realizandu-se inchistarea, deci membrana nu este
generatoare de puroi (piogen: pio = puroi; gens-genesis = a forma).
Evolutia abcesului. Tendinta naturala este de fistulizare, datorita cresterii tensiunii in
interiorul abcesului si datorita cresterii produselor rezultate din distructia celulelor si a
afluxului de lichide in abces. Se produce o crestere a presiunii in abces odata cu extinderea
volumului sau fistulizarea creandu-se traiectul de legatura cu exteriorul sau cu diferite cavitati
naturale; traiectul poarta numele de fistula.
Inchistarea abcesului reprezinta constituirea unei capsule periferice prin transformarea
colagena a membranei piogene si repararea abcesului prin cicatrice. Marimea abcesului este
variata, de la cativa milimetri (microabcesele din fundul glandelor Lieberkuhn) pana la cativa
centimetri (10-12 cm in abcesul hepatic).
Abcesul hepatic - germenii piogeni ajung pe calea arterei hepatice (abces periferic sub
capsula Glisson, mare de obicei, fara membrana piogena) pe calea venei porte (abcese
Chauffard sau ficatui in burete, abcese multiple inconjurate de membrana piogena) sau pe
caile biliare (puroiul are o tenta verde, membrana piogena este prezenta).

46
 Abcesul renal - pot exista microabcese subcapsulare sub forma de mici pungi cu puroi
pe suprafata renala. Acestea pot confiua dand abcese perirenale subcapsulare, care pot depasi
capsula - abcese paranefritice.
Abcesele cerebrale pot fi unice (focare de vecinatatea sinuzitelor sau
osteomastoiditelor) sau multiple (septicemice) care obisnuit difuzeaza in leptomeninge.
Abcesele osoase pot fi subperiostale sau endosoase (in cavitatea medulara, de
obicei posttraumatic). Supuratia osoasa apare pe seama exudatului inflamator care da si o
compresie pe vase cu necroza osoasa. Fragmentul osos, denumit sechestru, pierde Legatura
cu osul unde dezvolta cavitatea purulenta si care se numeste cosciug. Sechestrul pluteste in
masa de puroi. Se asociaza frecvent hiperostoze si perforatii in periost pe unde se scurge puroi
sau apar scurgeri de puroi doar sub forma de pustule.
B. Flegmonul este o colectie purulenta difuza care se extinde deoarece agentul cauzal
este foarte virulent si tesutul din jur opune o rezistenta slaba pe seama componentei
predominante a tesutului. lax sau adipos (flegmonul planseului bucal, flegmonul
periamigdalian, flegmon fesier) sau in jurul unor organe -apendicita flegmonoasa, colecistita
flegmonoasa, gastrita flegmonoasa ete.
Procesul ulceros si flegmonos porneste de la mai multe puncte ale mucoasei, de la
nivelul criptelor mucoasei prin necroza epiteliala si reactie inflamatorie fibrinoleucocitara.
Macroscopic de exemplu, apendicita acuta flegmonoasa este caracterizata de un apendice
tumefiat cartonos, rosu, acoperit de depozite albe de fibrina; mezoapendicele are edem si
desen vascular accentuat; mucoasa este foarte congestiva, groasa, presarata cu ulceratii cu
fundul plat; cavitatea apendiculara este ocluzata de coproliti sau samburi de fructe care sunt la
originea ulceratiilor prin compresie sau prin retentia secretiilor la acest nivel. Microscopic se
constata acelasi aspect, descris mai sus.
79.Inflamatia hemoragica
Inflamatia hemoragica este caracterizata de un exudat hemoragic care apare in inflamatii cu
leziuni vasculare grave; exudatul este format din fibrina si hematii in cantitate mare
(diferentiere fata de hemoragie; pe reteaua de fibrina apar hematii - milioane, si leucocite -
mii ). Apare in inflamatie pur virala gripala, in bacteriemia carbunoasa pulmonara - dalac sau
antrax), pesta pneumonica, leptospiroze. Gripa spaniola a omorat mai multi oameni decat
primul razboi mondial.
80.TBC generalitati
Tuberculoza
Hipocrat descrie tuberculoza ca o boala pulmonara cu transformare mucilaginoasa a
creierului. Sylvius descrie tuberculul (formatiune macroscopica frecventa care a dat si numele
bolii). Morgagni ca si Laeneck presupun ca leziunile nodulare si difuze apartin aceleasi boli.
In 1868 este descrisa celula giganta multinucleata Langhans: Koster descrie foliculul tbc, in
leziunile tbc din sinoviala articulara. In 1882 Robert Koch identifica bacilul alcoolo-rezistent
care ii va purta numele si evidentiaza dualitatea leziunilor macroscopice - leziuni nodulare si
difuze (foliculul tbc si leziuni exudative cataral alterative).
Mycobacterium tuberculosis homini este un bacil subtire cu delicate neregularitati, de
aproximativ 4nm in lungime cand este colorat prin metoda Ziehi-Nielsen sau metoda
fluorescenta. In culturi creste foarte lent (timp de diviziune 48 de ore). Bacilii Koch (BK) sunt
strict anaerobi, se dezvolta oportun la o presiune a oxigenului de 14 mmHg (aceasta explica
tendinta de a se localiza in zonele subapicale pulmonare) si scad in numar in tesutul necrotic
specific (cazeum) unde oxigenul adus de sange lipseste. Cresterea este de asemenea inhibata
de pH sub 6,5 si prin prezenta de acizi grasi cu lant lung.
Din punctul de vedere al patogenezei se implica: virulenta BK, hipersensibilitatea
indusa, imunitatea sau rezistenta, geneza modelului granulomatos de reactie, patognomonic.
Mycobacterium tbc are peste 30 de antigene identificate dar care nu au rol in virulenta.
Mai multi constituenti al peretelui, inclusiv glicolipidul D si muramil dipeptidul pot induce o

47
puternica hipersensibilitate la tuberculina si actioneaza ca adjuvanti, deci fractiunile lipidice
contribuie atat la virulenta cat si la sensibilitatea asociata cu tuberculoza. O reactie de
tuberculo-sensibilitate semnaleaza infectarea gazdei, dar nu neaparat boala. Odata ce un
individ devine tuberculin pozitiv, de obicei ramane astfel toata viata.
Caile de patrundere a germenilor in organism sunt in ordinea frecventei urmatoarele:
calea respiratorie (prin inhalarea de BK de la bolnavii care elimina sputa bacilifera) -95%
din cazuri;
calea digestiva (prin ingestie de lapte infectat ) - 4%;
calea cutanata (prin solutii de continuitate, adeseori cu caracter profesional) reprezinta 1%
din cazuri.
La prima expunere BK actioneaza ca particule inerte si determina un raspuns
inflamator nespecific cu PMN. In aceasta perioada BK intra in fagocite si pot drena via
limfatica si via sanguina si disemineaza la distanta unde pot muri, sau ramane dormanzi (mai
tarziu pot induce alte focare ale bolii).
Odata sensibilitatea instalata (tip IV, mediata celular) reactia inflamatorie devine
granulomatoasa. In centrul granulomului de obicei este prezenta necroza de coagulare al carei
aspect de cazeificare cu formarea de tuberculi tipici este vizibila macroscopic. Anumite
tesuturi sunt destul de rezistente la infectia tbc: (cord, muschi striati, tiroida, pancreas) in timp
ce altele sunt considerate favorite (maduva osoasa, limfoganglioni, ficat, splina, rinichi,
glandele suprarenale, prostata, veziculele seminale, trompe, endometru, meninge).

81.Leziuni macro-TBC
Macroscopic
cca) Leziuni nodulare (circumscrise) in ordinea crescatoare a dimensiunilor:
Granulatii miliare - leziuni mici, de 1-2mm asemeni boabelor de mei (milium), cenusii
translucide (leziuni recente) pana spre alb mat (cand apare necroza de carcificare); leziunile
au consistenta ferma in stadiile recente si aceasta scade dupa cazeificare. Diseminarea miliara
poate fi limitata la pulmon cand sunt invadate arterele, iar cand numarul germenilor este bogat
sau cand focarul cazeos erodeaza in venele pulmonare urmeaza o imprastiere in oricare organ
al corpului.
Forma miliara a tbc: are drept cauza diseminarea hematogena masiva fie in perioada
primara de evolutie a bolii, in conditiile unei scaderi a rezistentei organismului gazda (stari de
subnutritie, graviditate, lauzie, convalescenta unei boli anergizante de tipul rujeolei, tusei
convulsive ete.) sau in stadiile finale ale tbc secundar de organ (de obicei ftizla pulmonara).
Microscopic leziunea granulara poate fi proliferativa cu tendinta la cazeificare centrala
(folicul tbc Koster) sau leziuni exudative cu evolutie spre cazeificare, mai ales la nivelul
pulmonului sunt prezente focare de alveolita cazeoasa.
Nodulii simpli prezinta aceleasi caractere macroscopice cu exceptia taliei leziunii care
este intre 0,5 si 3 cm. Diseminarea se face pe cale hematogena, limfogena si canaliculara; mai
ales in acinii pulmonari au dimensiuni de 2 cm.
Nodulii acinosi caracteristici localizarii pulmonare a tbc, se gasesc mai ales la varful
pulmonului, au aspect policiclic cu margine festonata, de culoare si consistenta diferite, ca si
granulia, in funvtie de stadiu evolutiv. Examenul histopatplogic evidentiaza leziuni de tip
exudativ, de hronhopneumonie cazeoasa.
Tuberculomul este o formatiune unica cu diametrul de 5-10 cm, bine circumscrisa, cu
localizare in pulmon, rinichi, ficat, creier. Dupa aspectul macroscopic se descriu:
cTuberculomul omogen - masa de cazeum alh-galbuie, mata, inconjurata de o capsula
conjunctiva;
Tuberculomul polimorf (multinodular) format din mai multi tuberculi aglomerati cu zone
de cazeificare alternand cu zone de fibroza la periferia lor;

48
 Tuberculomul stratificat - zone de cazeificare si fibroza concentrice (de varste diferite),
sugerand constituirea leziunii in etape succesive.
In concluzie, prezenta tuberculomulul evidentiaza o evolutie relativ pozitiva a
tuberculozei, infectia fiind cantonata de reactia de aparare a organismului sau de tratamentul
tuberculostatic (demonstrat prin cresterea frecventei tuberculomului dupa introducerea
chimioterapicelor si antibioticelor). Examenul microscopic evidentiaza capsula fibroasa
periferica, delimitand tesut de granulatie specific ce are in centru cazeum.
b) Leziunile difuze pot fi localizate in diverse organe dar sunt caracteristice pentru
pulmon si seroase.
Infiltratul pulmonar poate ocupa zone foarte intinse (lob sau pulmon in totalitate:
pneumonie tbc sau bronhopneumonie tbc) de cazeificare omogena initial cenusiu albicioasa,
apoi alb-galbuie-mata. Teritoriul afectat este marit, de consistenta crescuta, cu diminuarea
pana la disparitie a crepitatiilor. Adeseori, masele cazeificate, ramolite se elimina, ducand la
constituirea unor caverne.
Evolutia acestor leziuni se face pe un teren anergic; leziunile difuze sunt urmarea unei
diseminari pe cale limfatica si canaliculara (bronhogena).
Histopatologic se constata leziuni exudative cu focare confluente de bronhopneumonie
cazeoasa.
Serozitele tbc (pleurezie, pericardita, peritonita, poliserozita) au caracterele unei
inflamatii exudative de tip serofibrinos care poate evolua spre rezorbtie sau spre
transformarea cazeoasa sau cazeopurulenta. Tendinta la organizare fibroasa explica
pahipleurita periviscenta si constituirea formelor inchistate. Clinic,la nivelul abdomenului se
descrie percutor aspectul in tabla de sah cu alternanta de zgomote sonore si mate.
cc) Leziunile alterativ-ulcerative apar si in etapa de tbc primara, cat si in tbc
secundara, din tendinta spre cazeificare mai ales a leziunilor exudative (si leziunile
proliferatrive ajung in aceasta faza de necroza).
Cazeumul - denumirea vine de la aspectul alb asemanator cu al paracazeinatului de
calciu - branza. Este o necroza de coagulare influentata de un numar mare de bacili, mai bine
zis de capsula ceroasa a acestora. Pentru necroza recenta aspectul este cenusiu translucid; in
timp cazeumul devine uscat, alb-galbui, grasos (grasimile retin calciu), se formeaza sapunuri
(aspect mastic) urmate de calcificari (aspect mortar) mai mult sau mai putin intense, cu
frecventi BK sau se fluidifica. Cazeumui se ramoleste prin fenomenul de necroza de
colicvatie, secundar a trei grupe de factori: in primul rand intervine o muitiplicare de BK, apoi
intervin factori de ordin alergic, chiar in absenta bacililor Koch (abcesul rece al tbc).
Asocierea la BK a florei microbiene banale, in cantitati masive, antreneaza componenta
supurativa. Urmarea fenomenelor de inhibitie lichidiana si aflux de PMN in zona de necroza
(fenomene exudative nespecifice) este eliminarea pe cai naturale (arbore tracheobronsic, tub
digestiv, cai urinare, sau genitourinare predominant la sexul masculin) sau pe cai palotogice
(fistulele din scrofuloza). Consecutiv apar ulceratii sau caverne tbc.
Ulceratia tbc este o pierdere de substanla cutanata sau mucoasa, de forma neregulata,
cu margini anfractuoase, deziipite; fundui uiceratiei este murdar, cenusiu, granular cu depozite
alb-galbui cazeoase.lanivel cutanat denumirea este de iupus tbc, format initial din iupoame
(noduii c;u aspect de peitea de merelavitropresiune) si adenopatie sateiita.
Examenul microscopic evidentiaza o hiperplazce a epiteiiuiui din veeinatatea uiceratiei, a
carei baza este reprezentata de tesut granulomatos speeific (foiicui Koster) cu zone de necroza
cazeoasa.
Caverna tbc este localizata pulmonar sau extrapulmonar (rinichi, prostata, os,
ganglioni ete.) si se constituie in perioada primara de evolutie a bolii (cavema precoce) sau
mult mai frecvent in perioada secundara a tbc (ftizia de organ).
Semnificatia acestor leziuni este ca organismul uman se apara prost; pe un teren virgin
apare reactie exudativa, apoi necroza de cazeificare, aparand la periferie reactie proliferativa

49
constituita din foliculi Koster independenti cu tendinta la confluare a necrozei de cazeificare
acidofila. Evolutia zonelor de necroza de cazeificare este spre inchistare (prin constituirea de
tesut fibros fara caractere de specificitate), calcificare, osificare, remaniere proliferativa (prin
tesut de granulatie specific) si ramolire (fenomene exudative nespecifice).
Din punct de vedere microscopic dualitatea leziunilor (leziuni circumscrise si difuze,
respectiv folicului Koster si leziunile exudativ-alterative) nu este suprapusa pe cele 2 tipuri de
leziuni macroscopice (vezi mai sus).
82.Leziuni microscopice tbc
Examenul microscopic evidentiaza leziunea proliferativa specifica: foliculul Koster. Foliculul
Koster matur este format de la centru spre periferie din:
cazeum - necroza acidofila, cu aspect anhist, fin granular, eozinofil, cu tendinta la
confluare, in care persista filamente de reticulina si de elasic ale vaselor sanguine;
caseumul este un element patognomonic dar neobligatoriu;
la periferie se gasesc celulele gigante multinucleate Langhans cu diametru de 40-150 m
si nuclei in numar mare (aproximativ 40-50) dispusi la periferia celulei, la sectiune luand
aspect de semiluna, potcoava, eventual cerc. Citoplasma este amiofila spre acidofila,
uneori granulara, se gaseste in centrul celulei. Se pare ca aceste celule apar prin contopirea
macrofageilor care nu au degradat complet BK, vzibili prin coloratii speciale,
intracitoplasmatic. Acest element este patognomonic dar neobligatoriu (absenta lor nu
infirma diagnosticul de tbc);
la periferie apar celulele epitelioide - elemente patognomonice si obligatorii; aceste celule
sunt macrofage asezate in coroana in jurul cazeumului si/sau celulelor Langhans.
Reprezinta o zona lipsita de vase. Aceste celule au citoplasma abundenta, palida, cu limite
neclar precizate; in centru este nucleul, frecvent cu marginatie cromatiniana, de forma
ovoida sau alungita. Aceste celule seamana cu celulele malpighiene;
la periferie este prezenta coroana de limfocite, element patognomonic si obligatoriu.
Diagnosticul diferentiat clasic al foliculilor tbc se face cu sarcoidoza Besnier-Boeck-
Schaumann in care granuloamele epitelioide au tendinta la fibroza, fiind absent si caracterul
confluent si necroza de cazeificare.
Diagnosticul diferential cu alte granuloame includ granuloamele din: bruceloza, tularemic,
sifilis, lepra, limfogranulomatoza veneriana, boala ghearelor de pisica, berilioza,
granulomatoza Wegener.
Evolutia foliculului tbc este fie spre cazeificare (urmata de remaniere proliferativa prin
tesut de granulatie specific cu evolutie ulterioara catre ramolire si fihroza) fei direct spre
fibroza (eventualitate intalnita mai des sub tratament tuberculostatic).
b) Leziuni exudativ alterative nu sunt caracteristice fiind leziuni exudative banale
(fenomene nespecifice: hiperemie, plasmexodie si diapedeza initiala a PMN care sunt
inlocuite de macrofage) de tip seros, serofibrinos sau fibrinos in asociere cu prezenta de BK
(vizibili prin coloratia Ziehi-Nielsen) si cu evolutia spre cazeum in mod obisnuit.

83.TBC pulmonar primar

) Tbc primara este definita ca individuala deoarece lipseste un contact anterior cu BK. In
infecta primara pulmonara este prezenta o singura leziune (focarul Ghon) gasit foarte frecvent
imediat subiacent pleurei in zona inferioara a lobilor superiori sau partea superioara a iobilor
inferiori, zone foarte bine aerate. Focare multiple sau bilaterale sau cu alte localizari sunt
exceptionale.
Focarul Ghon - afectul primar- are diametrul de 1,5 cm, circumscris consolidat, de
culoare gri-alba. Din a 2-a saptamana de evolutie urmeaza transformarea
necrotica a centrului, care devine moale, cazeos. BK se gasesc liberi sau migreaza de-a lungul
canalelor limfatice peribronhice regionale, spre limfoganglionii traheobronsici unde apar
granuloame cazeoase. Ca regula, sunt atinsi doar limfoganglionii de o parte. Aceste 3

50
elemente: efectul primar, limfangita de legatura si atingerea limfoganglionilor traheobronsici
sunt denumite complexul primar (complexul Ghon).
De cele mai multe ori complexul primar nu progreseaza si evolutia este spre inchistare
cu fibroza, calcificare si uneori osificare, o cicatrice fibroasa si incretita a suprafetei pleurale.
In acelasi timp, cicatricea fibrocalcica inloculeste focarele de tbc din limfoganglionii regionali
traheobronsici.
Complexul primar este destul de mic si poate fi dificil de detectat morfologic sau la
studii Rx. Organismele infectate nu sunt total vindecate si BK pot persista pentru ani sau
poate pe viata, ceea ce explica reactia pozitiva la tuberculina.
Tbc primara progresiva - microscopic se evidentiaza leziuni exudativ alterative; este
rara si afecteaza mai ales copii, dar si adultii din tarile in care conversia la tuberculina a fost
ocolita. La copii focarele pulmonare primare cresc rapid, erodeaza in arborele bronsic
determinand noi leziuni pulmonare satelite, insotite de cresterea cazeumului din
limfoganglioni cu formarea de mase mediastinale. In acelasi timp, leziunile foarte active pot
favoriza patrunderea BK in sange cu aparitia tbc; miliara sau meningita tbc.La adult, tbc
primara tinde sa evolueze mai putin raspandit si poate fi dificil de diferentiat de tbc secundara.
Deci in cazul scaderii rezistentei organismului, diseminarea se face canalicular (arbore
traheobronsic, digestiv, urinar), limfogen (de la adenopatia din complexul primar spre alte
grupe ganglionar: mediastinali, cervicali, mezenterici) sau hematogen (generalizare discreta -
tbc miliara). Cand tbc primar apare prin poarta de intrare digestiva sau cutanata, complexele
primare sunt similare cu cele din formele pulmonare.

84.TBC pulmonar secundar

Tbc secundara sau postprimara apare pe organisme sensibilizate anterior, BK derivand din
surse endogene sau exogene ca urmare a insamantarii hematogene discrete de la ganglionii tbc
(insamantari miliare cu numar mic de BK care raman dormanzi), de obicei in urma
modificarilor din perioada de crestere sau a afectiunilor intercurente cu scaderea rezistentei
organismului. Tbc secundara incepe in segmentele apicale sau posterioare a unuia sau a
ambilor lobi superiori pulmonari, in apropierea claviculei (focare Simon) chiar multe decade
mai tarziu de la prima infectie.
Leziunile pulmonare minimale de la apex sunt arii focale de 1-3cm de cazeum
consolidat, de obicei la1-2cm de suprafata pleurala. Histopatologic aspectul este de foliculi
Koster avand caracter confluent.
La bolnavii imunocompresati, cu absentarea ctivitatii celulare, leziunea este
reprezentata de focare de necroza sarace in.celule epitelioide si bogate in microbacterii.
Evolutia infectiei apicale este foarte variata:
procesele patologice se pot vindeca, cicatriza, calcifica: tbc fibrocalcificata arestata;
infectia parenchimatoasa se imprastie spre alte arii ale pulmonului prin una sau mai
multe cai anatomice, materialul cazeos patrunzand in canalele bronsice si este vehiculat pe
cai antomice: tbc pulmonara progresiva (ftizie, progresia fiind apico-caudala) si difuz
leziuni acino-nodulare. infundibulare, lobulare, pseudolobulare-pneumonia cazeoasa, cele
mai grave leziuni sunt cele de la varfuri, apoi descendent spre baze;
leziunile cavitare: caverna este o leziune care apare prin eliminarea necrozei, (cazeumului)
pe un aonduct bronsic. Tbc cu evolutie rapida evidentiaza la nivelul pulmonului material
cazeos anfractuos, inconjurat de un perete rezistent si mase de cazeum pe bronsie, ultimele
favorizand un mecanism de ventil cu o incarcare cu aer a cavernei recurente sau caverna
suflata, accesibila tratamentului chimioterapeutic; materialul de necroza este delimitat prin
leziuni proliferative specifice, apoi prin tesut de fibroza, daca arterele se intalnesc cu BK
se produce o erodare a adventicei, a mediei fara distrugerea structurilor elastice si de
reticulina, cu proliferarea anevrismala a intimei - anevrismele Rasmunsen (explica aparitia

51
 hemoptiziilor in tbc cavitare - aceste vase tortuoase, sub influenta variatiilor bruste de
presiune isi pot rupe peretii).
Caverna veche se caracterizeaza prin sclerozarea peretelui cavitatii aparand pereti
netezi: epiteliui de la nivelul bronsiilor de drenaj aluneca spre cavitate, sufera un proces de
metaplazie pavimentoasa si tapeteaza caverna. Deci peretele extern al cavernei vechi este
constituit din epiteliu pavimentos (virtual punct de plecare pentru carcinoamele pulmonare)
delimitat de tesut de scleroza sau cicatriceal in care se depune pigmentul antracotic. Poate fi
intalnita in leziuni paraspecifice de scleroza si stematizata mutilanta pe septuri conjunctive,
peribronhovascular, subpleural, bolnavii murind prin insuficlent a cardiaca dreapta in cadrul
sindroamelor de cord pulmonar cronic.
Materialul bacilifer expectorat poate insamanta arborele traheobronsic, organe ca
laringele, producand leziuni alterativ ulcerative (laringita tbc) iar prin inghitire poate produce
ulceratii cazeoase ale intestinului (pe cale canaliculara) predominant la nivelul colonului
(leziuni ulcerative circulare care in final duc la cicatrice circulare, stenozante care se
diferentiaza de cicatricile longitudinale (post febra tifoida).
Extinderea tbc spre pleura poate produce fie fibroza pleurala (simfize, sinechii sau
aderente pleurale) fie efuziuni pleurale inflamatorii sau prin extensia directa a BK in cavitatea
pleurala - empiem pleural tuberculos.
Poate sa apara si o tbc miliara prin accesarea BK in limfocite si vase de sange. Diseminarea
miliara poate fi limitata pulmonar (invadate ramuri arteriale) sau se pot produce diseminari
sistematizate in toate organele (erodarea ramurilor venei pulmonare).

85.Lues primar
Sifilisul = lues, este o boala venerica transmisibila, cu evolutie insidioasa, data de Treponema
pallidum. Denumirea de sifilis a fost data de Fracastoro care asemeni lui Ovidiu prezinta un
dialog intre ciobani privind aceasta boala, ciobanul bolnav se numea Sifilis (sin - impreuna,
filie - a iubi) iar denumirea de lues inseamna ispasire.
Agentul etioiogic, Treponema pallidum, este o spirocheta de 10 13 m, subtire,
mobila, nu poate fi cultivata in vitro, de virulenta scazuta si de o mare infectiozitate; poate fi
usor distrusa de sapun, antiseptice, frig, atmosfera uscata. Poate fi usor detectata prin
impregnare argentica (tehnica Levaditi, examinare in camp intunecat - preparate proaspete)
sau prin tehnici de imunofluorescenta.
Transmisia este de obicei sexuala cu toate ca secretiile incarcate cu bacterii pot
transfera boala prin contact intim (transmisie cutanata, de obicei cu caracter profesional).
Transmisia placentara apare din al II-lea trimestru de sarcina si da leziuni active la fat- sifilis
congenital.
Sifilisul este una din infectiile in care limfocitele gazdei secreta factori serici putin importanti
si aceasta slabiciune prematur instalata in reactivitatea imuna a gazdei explica evolutia lenta,
cronica a bolii. Dupa 2 saptamani de la sancrul initial se constata ca gazda devine rezistenta la
reinfectie, reexpunerea nemaifiind urmata de un alt sancru: imunitate de sancru.
Tratamentul foarte rapid instituit blocheaza aceasta evolutie.
Antigenele spirochetelor (Trepomema pallidum are un dublu perete celular si contine
liganti pentru o larga varietate de membrane ale celulelor gazda la care adera si fata de care
este capabila sa castige anticorpi) evoca doua feluri de anticorpi:
a) anticorpi nespecifici care reactioneaza cu antigenul lipoidic derivat din miocard
(cardiolipine);
b) anticorpi specifici la antigenelc spirochetale sau reagine detectate prin teste
performante, ieftine, de fixare de complement sau de floculare serologica (teste serologice
pentru sifilis: STS, Wassermann, Kohn, Kleine, Hinton 4i VDRL).

52
Conform particularitatilor acestui bacil, testele serologice pot fi pozitive si la alte maladii
nonluetice; teste biologic fals pozitive pot fi intalnite in: vaccinari pentru virusismallpox,
mononucleoze, lepra, boli autoimune, hepatita virala, consumatori de heroina ete.
Teste mai specifice se bazeaza pe detectarea antigenelor treponemei: anticorpi
treponemici fluorescenti au fost rafinati prin absorbtie de anticorpi nespecifici spirochetici din
scrul bolnavilor. Testul se recomanda doar la cei la care tehnica uzuala a fost pozitiva.
Evoiutia bolii cuprinde trei stadii carora le corespunde o morfologie specifica. Leziunile
tisulare se caracterizeaza prin urmatoarea triada patognomonic:
a) infiltrat inflamator sifilitic sau plasmonul. Una de tip limfoplasmocitar poate avea o
distributie difuza sau nodulara : reactie granulomatoasa luetica proliferativ infiltrativa,
perivasculara constituita din limfocite si plasmocite (2-10% dau semnatura de sifilis),
eventuale celule gigant (cu citoplasma bazofila si nuclei dispusi neregulat (diagnostic
diferential cu tbc);
b) vasculita sifilitica: endarterita obliteranta - arterele mici si arteriolele evidentiaza o
tumefiere si proliferare de celule endoteliale cu aspect de bulb de ceapa care ingusteaza
marcat lumenul - si perivascularita cu infiltrat limfoplasmocitar an manson;
c) leziuni alterative - goma sifilitica (aspectul macroscopic este de guma arabica de
unde si denumirea) este o leziune distructiva localizata in oricare tesut: ficat, testicul, piele
ete., specifica sifilisului tertiar. Materialul necrotic este dispus central, neuniform, cu resturi
cromatiniene, cu o slaba persistenta a limitelor celulare si a vaselar (persista fibre de elastic si
reticulina), la perifera necrozeu apar macrofagele bombate,in palisada, de obicei fibroblasti
inconjurati de un numar important de limfoplasmocite si capilare de neoformatie cu
endovascularita proliferativa. Treponemele sunt imprastiate in masa de necroza si sunt greu de
evidentiat.
Evolutie
a) Sifilisul primar apare dupa o perioada de incubatie de 10-90 de zile (in general 3
sapamani). Contaminarea este cu ctat mai scurta cu cat numarul de treponeme a fost mai
mare. Daca in aceasta perioada se iau antibiotice pentru alte motive, stadiul I lipseste (sifilis
decapitat).
Localizare: in partile genitale externe (90% din cazari): la barbati pe gland, santul
balanopreputial (aspect. de carte): teaca penisului, tcgumentele vecine; la femei pe portiunea
vaginala a colului uterin sau vulva; 10% din cazuri sunt localizate pe extragenital:
mameloanele doicii care alapteaza copii cu heredosifilis, degetele moasei, localizare pe buze,
orofaringe, anorectal, gastric (diagnostic diferential cu ulcerul gastric) La proximativ 50 %
din femei 30% din barbati leziunea de primoinfectie nu se dezvolta sau nu este detectata.
Macroscopic leziunea specifica este sifilomul primar si adenopatia satelita. Initial se
evidentiaza, la locul de inoculare o macula rosiatica, nedureroasa, punctiforma, bine
delimitata care se transforma repede in papula care erodeaza superficial. Ulceratia sau sancrul
dur este rotund-ovalara, bine delimitata cu diametrul de 0,5 - 2 cm, unica sau multipla (2-3),
conturul este regulat, marginile se pierd in tesutul sanatos, culoarea este aramie-jambonata,
central se scurge o serozitate care coaguleaza ca un lac este nedureroasa, supla. Baza sancrului
este indurata, cartonoasa, lamelara, cartilaginoasa, aparand la aproximativ 4 zile de la aparitia
sancrului si se mentine 2 - 3 luni si dupa cicatrizarea lui. Vindecarea se face fara urme sau cu
o cicatrice alba cu margini pigmentate
Adenopatia satelita este nedureroasa, dura, bine delimitata, mobila, persista mai mult
timp (patognomonic), cu aspect de cordon indurat (pe seama venei de insotire), constituita din
mai multi limfogangloni, unul dintre ei fiind mai mare de obicei cel mai apropiat de sancru.
Adenopatia satelita poate fi inginala pentru localizarea genitala extrema a sancrului.
Diagnosticul diferential se face cu alte ulceratii: sacru moale (ulceratie adanca,
margini neregulate, fund murdar, multipla, una mai mare si restul mai mici, dureroase, apar la

53
24 de ore dupa contaminare cu streptobacilul Ducrey), sancrul granulomatos Nicolas Favre
(ascuns in repliurile balanopreputiale - vezi mai sus).
Histologic se evidentiaza infiltratul inflamator limfomonocitar (explica duritatea bazei
sancului) dispus ca un manson in jurul arterelor mici si arteriolelor cu endotelita proliferativa.
Limfoganglionii evidentiaza limfadenita cronica (reactionala) nespecifica cu infiltrat bogat in
plasmocite si uneori granuloame cu macrofage.

86.Lues secundar
Sifilisul secundar apare dupa 2-12 saptamani de la aparitia sancrului in medie 42-45 de zile)
sau dupa 63-65 de zile de la contactul infectat si se caracterizeaza printr-o eruptie
generalizata, simetrica si contagioasa in urma septicemiei cu treponeme. Bolnavii pot acuza
cefalee, dureri asteocope nocturne, icter, iritatie meningiala, sindrom nefrotic ( secundar
gromerulopatiei cu complexe imune). Acest stadiu poate persista 2-3 ani si este insotit de
serologie pozitiva.
Leziunile care pot apare sunt cutanate - sifilide - mucoase si viscerale.
Sifilidele sunt macule sau papule indurate, nedureroase, roz-rosiatice, superficiale si
diseminate care se vindeca fara cicatrice si contin un numar mare de spirochete. Sifilidele sunt
insotite de microadenopatie cu o crestere generalizata de volum a limfoganglionilor
(nedurerosi si fara periadenita) mai ales cervicali si epitrohleeni).
Sifilidele eritematoase = rozeolele sunt o eruptie de macule rotund-ovalare, de culoare
roz pal asemanatoare florii de piersic, cu diametrul de 5 - 15 mm, cu margini estompate,
separate de pielea sanatoasa. Dispar la vitropresiune. Localizarea: trunchi, fete si flancuri
toracice, radacinile membranelor, in general respecta fata, gatul si regiunile palmo-plantare; la
baza gatului apare pleucomelamodermia sifilitica cu sau fara alopecie, supranumita colierul
lui Venus.
Histologic apar leziuni de vasculita cu redus infiltrat limfoplasmocitar perivascular si
discret edem.
Sifilidele papuloase sunt cele mai frecvente manifestari ale sifilisului secundar; apar
in lunile 4 - 12 ale bolii reprezentand cea de-a doua eflorescenta a fazei secundare, la cateva
luni dupa rozeola sau se pot intrica cu rozeola. Au diametrul de 3-10 mm, de culoare roz-rosu
aramiu, acoperita de o scuama fina, uscata, care se dezlipeste central lasand un guleras
scuamos (sifilide papulo-scuamoase). Nu sunt pruriginoase; apar si pe fata, gat, regiunea
palmo-plantara. Histopatologic in dermul superficial se gaseste infiltrat luetic mai abundent la
rozeola, epidermul prezinta acantoza si hiperacantoza.
Sifilide micropapuloase - au dispozitie in jurul foliculilor pilosi, in grupuri. Prezenta in
infiltratul inflamator de celule Langhans pune probleme de diagnostic diferential cu tbc.
Ocazional, leziunile sunt mai bine localizate astfel incat in regiunile peniene sau
vulvare, mai rar pe labii si in regiunea perianala, devin mai mari, ridicate. Sifilide
psoriaziforme - leziunea epidermului cu acantoza si scuame paracheratozice: pune probleme
de diagnostic diferential cu psoriazisul.
Sifilida papulohipertrofica sau condilomata lata - proeminente turtite, rosu-brune, de 2
- 3 cm in diametru care se diferentiaza de condiloamele acuminate (etiologie virus papiloma
uman) prin epiteliu intact si prezenta inflamatiei dermice superficiale sifilitice (infiltrat
limfoplasmocitar) cu leziuni de endarterita obliteranta si prezenta a foarte multe spirochete.
La nivelul mucoaselor leziunile sunt mai rare, se numesc placi mucoase (sifilide
papuloerozive prin ulcerarea rapida a epiteliului). Uiceratiile au margini neregulate, culoare
rosiatica, baza ulceratiei este cenusiu murdara, acoperite cu depozite fibrinoleucocitare, contin
un numar mare de spirochete si au cea mai mare contagiozitate. Localizarea este la nivelul
mucoasei orofaringiene, laringiene, nazale, genitale, anorectale.
La nivelul fanerelor apare alopecie in luminisuri in lunile 3 4 de boala , afectand
predominant regiunea parietotemporala: alopecie maxima cu zone insulare de 1 3 cm.

54
Alopecia regresiva afecteaza genele, sprancenele (semnul omnibuzului sau alopecie in 1/3
laterala), barba (mancata de molii), unghiile (perionixis cu burelet periunghial dur, rosiatic sau
onixis cu eroziuni punctiforme, crateriforme, dispuse in sir vertical pe unghii sau cu striuri
paralele, transversale asemeni valurilor de nisip; unghiile au culoarea chihlimbarului si pot
cadea).
Se considera ca si dupa 4 ani de la debutul bolii sifilidele secundare erodate (placile
mucoase), sangele, sperma, laptele sunt contagioase. Diagnosticul de sifilis secundar trebuie
suspectat cand se dezvolta un rash la bolnavii cu stare generala buna, cu poliadenopatie,
cervicalgii si dureri osoase. Alte stari bacteriemice asociate cu rash au febra, frison, stare
proasta, chiar prostratie, insotite de leziuni cutanate.
In acest stadiu al bolii testele scrologice sunt intens pozitive.

87.Lues tertiar
Sifilis tertiar - a devenit foarte rar; atunci cand apare, urmeaza unei perioade de latenta de 2-4
ani (limitele extreme: de la cateva saptamani la30 de ani). Leziunile au un caracter proliferativ
si alterativ, cu dispozitie nodulara sau difuza (gome sau infiltrate de tip gomos). Sistemul
cardiovascular este cel mai frecvent lezat (80-85/ din cazuri), leziunile SNC reprezinta 5-
10%, restul sunt leziuni osoase, cutanate si viscerale.
Morfologic, goma este caracteristica perioadei tertiare si evolueaza in 4 stadii:
goma cruda: 2 3 saptamani, se evidentiaza nodozitati indurate, elastice, bine delimitate,
neinflamate (fara aderente), mobile si nedureroase. Pe piele au aspect circinat, la sectiune
au aspect de castana cruda; histopatologic infiltrat sifilitic circumscris;
goma ramolita - se lichefiaza centrul leziunii care devine fluctuent, pielea care acopera
leziunea este rosu-violacee;
goma ulcerata se formeaza un orificiu fistulos prin care se scurge un lichid vascos, filant,
de consistenta si aspectul gumei arabice, apoi se evidentiaza tesutul necrotic alb compact,
asemeni carnii de morun; fundul ulceratiei este curat, marginile ulceratiei sunt rotunde,
neregulate, taiate drept, rosii-aramii. Ulceratia poate fi invaziva si mutilanta. Primele trei
forme evolueaza pe o perioada de 3 4 luni.
goma cicatriceala produce retractii importante ale tesuturilor cu perforatii (comunicare
gura-nas cu tulburari in digestie, in fonatie) avand caracter de cicatrice mutilanta.
Microscopic tabloul lezional este dominat de panvascularita cu fenomene de obliterare.

88.Lues congenital precoce si tardiv

Sifilisul congenital
Treponema pallidum este transmisa din al doilea trimestru de sarcina, odata cu
disparitia citotrofoblastului. Destul de frecvent dupa luna a V-a de viata a fatului produce
avort tardiv. In primul trimestru de sarcina placenta este o bariera in calea treponemelor.
Leziunile sunt clasificate in sifilis congenital precoce (leziunile apar chiar in momentul
nasterii si in primii doi ani de viata) si sifilis congenital tardiv (leziunile apar in adolescenta).
Luesul congenital precoce contabilizeaza:
a) leziuni incompatibile cu viata: (moartea fatului in uter cu nasterea unui fat, macerat:
tegumente edematiate care se detaseaza cu usurinta la atingere; pulmonii prezinta zone de
consistenta crescuta, culoare alba sidefie - pneumonie alba care la examenul microscopic
evidentiaza parenchim pulmonar cu alveole tapetate cu epiteliu de tip nerespirator, embrionar,
in interstitiu fiind prezent infiltrat limfoplasmocitar si fibroza; ficatul este mare, duritatea este
crescuta, suprafata neteda de culoare cenusie, de unde comparatia de ficat silex care la
examenul microscopic evidentiaza hepatita interstitiala limfoplasmocitara cu fibroza
gomoasa, hidrocel bilateral, ireductibil cu orbita scleroasa);
b) leziuni compatibile cu viata:

55
 leziuni cutanate - pemfigus palmo-plantar (bule cu lichid clar sau serosanguinolent , cu
treponeme; dupa ruperea bulelor se formeaza chisti bruni hematici), sifilide - fie eruptie
cutanata (rozeoliforma papuloasa, papuloeroziva, aramie in jurul orificiilor sau plicilor,
apar in primele 2-3 saptamani dupa nastere, frecvent pe trunchi) fie aspect infiltrativ difuz
(apare peribucal sau/si perianal: tegumentul este lucios, edematiat, rigid cu formarea de
fisuri adanci care se vindeca lasand cicatrice liniare albe radiare).
leziuni mucoase: coriza sifilitica bilaterala, apare la doua saptamani de la nastere la
nivelul mucoasei nazale faringiene si laringiene care este erodata, acoperita de o secretie
groasa, semipurulenta, hemoragica cu formarea de cruste cu treponeme.
leziuni osoase: craniotabes cu deformari ale cutiei craniene cu bose temporo-fronto-
parieto-occipitale prin persistenta oaselor moi si a dehiscentei
suturilor. La nivelul oaselor lungi apar leziuni granulomatoase localizate la nivelul metafizei
ca o banda neregulata: osteocondrita diafizo-epifizara cu dezlipirea epifizei si pseudoparalizie
Parrot (falsa impresie de paralizie prin dificultati la mers). Se mai intalneste osteoperiostita
sifilitica (ingrosarea diafizei tibie in iatagan), osteita si osteomielita gomoasa.
malformatii congenitale in special in cavitatea orala (cheiloschisis,
cheilognatopalatoschisis) sau leziuni cardiace.
Luesul congenital tardiv poate apare de la5 ani pana dupa 25-30 de ani de viata.
leziuni osoase - procese gomoase distructive in os dar si osteoperiostita plastica, mai ales
la nivelul palatului dur, piramidei nazale producand comunicare oro-nazala si respectiv
nas in sa.
leziuni distrofice dentare - aparitia tardiva a dentitiei cu dinti friabili, cu modificari de
forma (escavare a marginii ocluzale, in forma de semiluna, de tirbuson sau de dalta, cu
margini laterale convexe) separati prin intervale largi = dinti Hutchinson.
leziuni oculare - keratita interstitiala parenchimatoasa cu opacificre corneana, cu aspect de
sticla mata (cecitate), corioretinita pigmentara si nevrita optica.
leziuni ale nervilor I si VIII - ramura acustica (surditate).
Leziunile dentare, keratita parenchimatoasa si surditatea alcatuiesc triada Hutchinson.
alte leziuni care pot aparea sunt hidartroza uni- sau bilaterala cu serologie pozitiva,
osteocondrita sifilitica cu pseudoparalizie Parrot, leziuni neuropsihice cu reactii
meningeale, paralizia meningiala progresiva, leziuni testiculare - orbita gomoasa si
sclerogomoasa.

89.Lepra
Lepra sau boala Hansen este o inflamatie lent progresiva transmisibila, micobacteriana
(bacilul acido-rezistent Hansen) afectand preponderent pielea si nervii periferici (partile mai
reci ale corpului). Lepra este considerata endemica in tarile tropicale sarace.
Mycobacterium leprae este inrudit cu Mycobacterium tuberculosis fiind un bacil
acido-rezistent, obligatoriu intracelular, a carui crestere optimala este la 36C. Nici una din
glicolipide sau glicoproteine nu au proprietati toxice dar tot mai mult se evidentiaza
hipersensibilitatea la lepromina (extract bacterian).
Se considera ca aceasta boala infectioasa arata cea mai buna corelatie intre
reactivitatea limfocitelor T si evolutia clinica polara. La unul din poli se afla lepra
tuberculoida: bolnavii raspund la agentul etiologic printr-o crestere importanta a limfocitelor
T care produc o agregare locala si activarea de macrofage sau granuloamele tuberculoide cu
cativa bacili vii in leziune. Testul cutanat la lepromina fie este intens pozitiv la 48 de ore
(testul Fernandez), fie la 3 - 4 saptamani (testul Mitsuda). La celalalt pol se afla lepra
lepromatoasa: absenta imunitatii mediate celular, cu rezistenta scazuta a gazdei: se constata
un numar impresionant de Mycobacterium leprae in macrofage care sunt incapabile sa-i
distruga sau sa limiteze cresterea bacteriana, probabil datorita absentei semnelor de activare

56
care deriva din LT sensibilizate. In aceasta forma se evidentiaza agregate difuze sau nodulare
de celule macrofage spumoase, predominante fata de celulele epitelioide granulomatoase.
Testul cutanat la lepromina este negativ.
Transmisia leprei se face direct de la cazurile active (cel mai frecvent lepra
lepromatoasa). Formele tuberculoide nu sunt contagioase. Modul de intrare este necunoscut,
dar probabil prin picaturi aspirate sau prin contact cutanat. Se considera ca infectia subclinica
este mult mai obisnuita decat se crede. Infectia clinica declarata necesita un contact strans,
prelungit (ani), evolutia este lenta, multi bolnavi decedand cu lepra si nu din cauza ei.
Organele vitale si SNC sunt rar afectate.
Lepra lepromatoasa - odata organismul gazda invadat urmeaza bacteriemia care
persista frecvent in evolutia bolii. Din sange, organismele sunt localizate preferential: fata
anterioara a ochilor, viscerocraniu pana la nivelul laringelui, testicule, mana, picior (zone reci
tisulare). Leziunile cutanate sunt macule, papule, noduli cu predilectie pentru fata, urechi,
corp, coate, genunchi, fese. Distributia leziunilor poate fi simetrica dar si difuza. Prin
progresia leziunilor nodulare, cu tendinta la confluenta, apare fasciesul leonin (in timp,
odata cu asocierea sclerozei prin imobilitate, se descrie fasciesul antonim). Majoritatea
leziunilor cutanate sunt hipoestezice sau anestezice. La nivelul nasului se dezvolta leziuni
mucocutanate - rinita leproasa - elementul cel mai infectant. Concomitent se asociaza
obstructii in caile aeriene: punti sau perforatii septale, caderea piramidei nazale. Nervii
periferici pot fi afectati de obicei simetric, in special nervul ulnar si peroneal (cei mai
superficiali). Pierderea sensibilitatii si troficitatii vor determina la nivelul mainii si picioarelor,
mai ales, ulcere perforante si mutilari ale degetelor. Cu toate ca nervii sunt plini de bacili
(teaca Schwann) atingerea neuronala este mai evidenta in forma de lepra tuberculoida fata de
lepra lepromatoasa.
Limfoganglionii au histocite spumoase agregate in ariile paracorticale cu cresterea
centrilor germinativi. In stadiile avansate, agregate similare de macrofage; apar in pulpa rosie
a splinei si in ficat. Testiculii sunt atinsi extensiv cu degradarea tubilor seminiferi si sterilitate
consecutiva. Ginecomastia este frecventa.
Lepra tuberculoida debuteaza mult mai localizat prin leziuni cutanate maculare.
Maculele sunt initial eritematoase apoi cresc, au forma neregulata cu margini indurate,
ridicate, hiperpigmentate si centru palid, depresat (vindecare centrala). Leziunile cutanate nu
sunt nici numeroase nici simetrice. Dominanta leziunii - atingerea nervoasa este tipica
nervilor ulnari si peroneali care sunt inconjurati de o reactie inflamatorie granulomatoasa si
daca sunt suficient de mici pot fi distrusi in totalitate. Leziunile neurale induc anestezii
cutanate si atrofii musculare, astfel incat bolnavii la cele mai mici traumatisme pot dezvolta
ulcere cutanate indolore. Cand leziunile neurologice si trofice sunt asansate apar contracturi,
paralizii. amputatii ale degetelor mainilor sau picioarelor. Nervii faciali lezati produc paralizii
ale pleoapei cu cheratita si ulceratii corneene.
Examenul microscopic evidentiaza un granulom constituit din celule Virchow - celule
leproase - niste macrofage cu citoplasma spumoasa, pline cu bacili acido-rezistenti Hansen,
celule gigante tip Langhans, celule epiteloide, coroana de limfocite la periferie. Asemanarea
microscopica cu tuberculoza este foarte mare, lipsind doar necroza de cazeificare.
In afara de aceste forme polare mai sunt si forme indeterminate (la copii unde nu s-au
evidentiat forme polare) si forme dismorfice, intermediare, cu aspecte din ambele forme
polare.
Diagnosticul este dificil pentru formele recente sau cu semne minime, in special in
zonele nonendemice si se bazeaza pe biopsie cutanata, frotiuri prin scarificarea leziunii sau
din secretie nazala cu efectuarea de coloralie Ziehi-Nielson. Testul cu lepromina este utilizat
ca adjuvant al histologiei pentru a stabili clasificarea si a preciza diagnosticul.

90 .Rinoscleromul

57
Rinoscleromul are ca etiologie bacili gram-incapsulati: Klebsiella rhinoscleromatis, boala
transmisibila mai ales in Asia, America Latina, bazinul Marii Mediterane. Afecteaza mucoasa
respiratorie din nas, laringe, trahee, care initial este uscata, granulara, apoi nodulara datorita
aparitiei de mase pseudotumorale submucoase ducand la insuficienta respiratorie prin
obstruarea cailor respiratorii. Microscopic se constata inflamatie cronica granulomatoasa
specifica alcatuite din limfocite, plasmocite, macrofage spumoase cu nucleu central (celule
Mikuliez), fibroblasti si diplococi incapsulati. Epiteliul de acoperire prezinta metaplazie
pavimentoasa.
91.Boala ghearelor de pisica si limfogranulomatoza veneriana Nicholas-Favre
Boala ghearelor de pisica este o infectie bacteriana (bacterii gramnegative, pleomorfice,
gasite in leziunile primare si in limfoganglioni, identificate extracelular prin impregnari
argentice sau la microscopul electronic), autolimitata. Clinic se manifesta prin limfadenopatie
localizata mai frecvent la copii (80% din cazuri). Limfadenopatia regionala este mai frecventa
in axila si cervical cu sau fara noduli sau escare cutanate la locul de agresare al felinelor.
Boala ghearelor de pisica este cauza obisnuita a sindromului oculoglandular sau sindromul
Perinaud (tumefierea ochilor, a mandibulei si limfoganglionilor in zona cervicala inalta).
Manifestarile sistemice sunt minime: febra, neutrofilie, eozinofilie, si VSH accelerata, foarte
rar au fost semnalate neuroretinite pleurezi, artrita, abcese splenice, mase mediastinale si chiar
osteomielita.
Morfologic limfoganglionii de drenaj cresc semnificativ si uneori sunt fluctuenti; in
perioada recenta, examenul microscopic evidentiaza: limfadenita reactiva nonspecifica,
granuloame sarcoid-like in jurul capsulei si in peretele venelor de drenaj. In faza de stare, cea
mai distincta leziune este formarea de abcese stelate (prin coalescenta granuloamelor apare o
acumulare centerala, neregulata de puroi si PMN-ruri, inconjurate de .o proeminenta
acumulare de epitelioide asezate in palisada). Cu toate ca aceste abcese sunt distincte ele nu
sunt patognomonice si sunt asemeni cu limfogranulomatoza benigna Nicolas-Favre.
Limfogranulomatoza veneriana benigna Nicolas-Favre este considerata a patra boala
venerica produsa de Chlamydia trachomatis, patogena obligatoriu intracelular in celulele
epiteliale columnare; germenul mai poate da si uretrita nongonococica si trachom. La barbati
poate fi cauza sindromului Reiter (triada: conjunctivita, poliartrita si infectii genitale). Copiii
nascuti din mame infectate (cervicite) pot dezvolta conjunetivite autolimitate (in Romania la
nastere se face in mod obligatoriu profilaxia cu azotat de argint) sau pneumonie neonatala.
Chlamydia exista sub doua forme: corpi elementari care nu se divid dar sunt infectiosi
si corpi reticulati care se multiplica in vacuolele create in celula gazda si nu sunt infectiosi.
Limfogranulomatoza debuteaza printr-un mic sancru granulomatos greu vizibil intre
pliuri, insotit de o adenopatie satelita inghinala, pelvica si rectala; ganglionii sunt tumefiati si
supureaza prin mai multe orificii, asemeni unui cap de stropitoare. examenul microscopic se
descrie o leziune specifica in ganglion - aspect in cocarda - centrul este purulent (supuratie cu
PMN-uri alterate), mijlocul este ocupat de celule epitelioide cu nuclei asezati in palisada si
rare celule gigante, la periferie se gaseste infiltrat cu limfomonocite, plasmocite, PME, PMN.
Pentru conjunctivita, mucoasa este hiperemica, edematiata si arata un infiltrat cu
monocite.

92,94.Granuloame din boli autoimune (prototip : nodulul reumatoid)

Granulomul reumatismal Aschoff din boala cardiaca reumatica.
Definitie. Reumatismul articular acut, sau mai corect febra reumatica este o leziune
inflamatorie acuta, recurenta care urmeaza unei faringite cu streptococi beta hemolitici din
grupul A. Boala este caracterizata in principal prin febra, poliartrita migratorie la nivelul
articulatiilor mari, pancardita, noduli subcutanati, eritem marginal cutanat si coreea Sydenham
(leziune neurologica cu miscari involuntare, rapide, neintentionate).

58
 Etiopatologie. Exista un consens ca leziunea apare atat datorita unei reactii
imunologice inalte la antigenele streptococice, ceea ce evoca o reactivitate incrucisata a
anticorpilor cu tesuturi antigene cat si datorita unor forme de reactie autoimuna instigata de o
infectie streptococica.
Clinic, febra reumatica apare cel mai frecvent la copii intre 5 si15 ani. Perioada de
latenta intre infectia streptococica faringiana si declansarea febrei reumatice este de 1-5
saptamani. Debutul este declansat prin poliartrita pentru articulatiile mari, si febra. Cardita
reumatismala se dezvolta la50-75% din copii de 2-16 ani iar pana la varsta adulta, doar 35%
din acestia au avut. un singur atac. Cea mai grava leziune este de miocardita reumatismala
care produce aritmii (in special fibrilatie) si prelungirea pe EKG a intervalului PR. Datorita
fibrilatiei trombii arteriali pot sa se dezvolte, constituind surse potentiale de embolii.
Miocardita poate conduce la o dilalatie cardiaca si sufluri de insuficlent a, in principal pe
valva mitrala. In urma unui atac initial, apare o crestere a vulnerabilitatii in reactivarea
leziunii in urma unor faringite consecutive si aceleast manifestari par sa apara la fiecare atac
recurent.
Morfologic, leziunile inflamatorii focale sunt imprastiate in variate localizari. In cord
leziunea patognomonica poarta numele de granulom reumatismal Aschoff. In miocard acesta
se localizeaza in tesutul conjunctiv vascular, de obicei fiind in relatie cu vasele
intramiocardice. Miocitele adiacente sufera leziuni distrofice sau sunt distruse. Nodulul
evidentiaza initial o necroza fibrinoida a fibrelor de colagen din axulconjunctivo-vascular
(faza distrofic-alterativa). Urmatoarea etapa este faza proliferativa: constituirea granulomului
reumatismal: focarul de necroza fibrinoida este inconjurat de limfocite, macrofage si
ocazional plasmocite. Histiocitele (20-40m) sufera o bombare pe seama unei citoplasme
amfofile abundente cu nuclei rotund-ovoizi, centrali, in care cromatina este dispusa in centru
(celulele Aschoff). Cand nucleii sunt alungiti, subtiri, cu aspect de bara dintata sau omida
histiocitele se numese celule Anitschow. In timp (ani, decade de ani) corpii Aschoff sunt
inlocuiti de cicatrice fibroase.
93.Sarcoidoza
Sarcoidoza - Boala Boeck-Besnier-Schaumann
Definitie - boala de etiologie necunoscuta, si desi nu este boala infectioasa, a fost
inclusa aici datorita similaritatii histologice cu tbc-ui, fiind caracterizata de prezenta de
granuloame necazeoase. Sarcoidoza poate atinge multe sisteme si organe, are multe aspecte
clinice, dar limfadenopatia bilaterala hilara sau atingerea pulmonara sunt vizibile in 90% din
cazuri. Mai pot apare leziuni oculare si cutanate.
Morfologie. Limfoganglionii hilari sunt mariti discret, lobulati iar la examenul
radiologic se descriu noduli cu aspect de cartofi, in stadiul acut sunt moi si suculenti dar in
fazele mai asansate acestia devin duri, fibrozati. La examenul microscopic se evidentiaza
granulomul noncazeos care este o agregare de celule epitelioide dispuse in plaje intre care se
pot evidentia celule gigante multinucleate de tip Langhans sau de corp strain. Rar este
prezenta necroza centrala. In perioadele cronice granuloamele sunt inconjurate de o limita
fibroasa si frecvent mai apar doua trasaturi microscopice: concretiuni laminate compuse din
calciu si proteine - corpi Schaumann si incluziuni stelate - corpi asteroizi inclusi in celulele
gigante.

95.Febra tifoida si tifosul exantimatic

Granulomul tific:
3.7.2.1. Etiologie. Salmonella typhi este transmisa de la persoana la persoana via
fecal-oral. Peste 20 de Salmonelle davin virulente prin tensiunea scazuta a oxigenului in
colon si aciditatea din macrofagele lizozomilor. Salmonella typhi se multiplica in macrofagele
placilor Peyer (produc uilceratii, pe suprafata mucoasei intestinale), in splina, ficat si maduva

59
osoasa. Purtatorii cronici de Salmonella typhi au colonizarea asimptomatica a veziculei
biliare.
Evolutia acestei infectii hidrice este stadiala: in primul septenal este prezenta faza
proliferativa-la nivelul placilor Peyer (ileotifis) si a foliculilor unici (colotifos).
Macroscopic apare o tumefiere encefaloida, de consistenta moale rozata asemanatoare
substantei cerebrale. In al doilea septenal apare necroza in centrul placii. cu eliminarea
continutului placilor Peyer. Aceste ulceratii pot coexista cu perforatii intestinale; leziunea este
in lungul axului intestinului, diagnosticul diferential facandu-se cu leziunile tuberculoase unde
leziunea sechelara este circulara. Ultima etapa este de reparare.
Examenul microscopic evidentiaza aspecte nodulare alcatuite din limfocite, histocite si celule
Rindfieisch, celule mari de 40-60 m, cu citoplasma acidofila si cu nuclei excentrici deoarece
au fagocitat bacilii de Salmonella typhi.
3.7.2.2. Nodulul din tifosul exantematic este dat de Rickettsiae prowazekii si este
transmis de la om la om prin paduchi, in special in timpul razboaielor sau altor suferinte cand
oamenii sunt fortati sa traiasca in contact strans fara a-si schimba haineie. Macroscopic se
produce un exantem petesial, un eritem dominant in creier (bulb, cerebei) si miocard; la
nivelul pielii, leziunile sunt foarte variate de larashla gangrena, la varful degetelor, nas,
lobii urechii, penis, vuliva. Pentru tifosul exantematic transmis prin capuse la nivelul
intepaturii capusei apare o escara urmata apoi de un rash hemoragic care se extinde peste tot
corpul. Alte tesuturi frecvent atinse sunt creierul, muschii scheletici, pulmonul, rinichiul,
testiculii, cordul unde se evidentiaza un eritem dominant. Prin examenul biopsic se
diagnosticheaza nodulii Fraenkel, la nivelul vaselor mici si capilarelor. La nivelul celulelor
endoteliale (endotelita proliferativa si descuamativa continua care se poate complica cu
trombi si hemoragii - explica exantemul petesial) si la nivelul celulelor musculare netede
vasculare se produce o vasculita cu infiltrat perivascular mixt cu multe macrofage. La nivelul
cerebelului apare glioza.

96.Poliomielita si rabia
Inflamatii virale
a) Poliomelita are etiologia in grupul enterovirusilor (poliovirus - este ARN sferic
nonincapsulat) care produce o gastroenterita nonspecifica initiala, apoi invadeaza secundar
SNC unde ataca specific doar neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii
producand o paralizie flasca musculara si hiporefiexie permanenta.
Microscopic in fazele acute sunt prezente mansoane perivasculare formate din
mononucleare si un proces de neuronofagie a neuronilor motori din coarnele anterioare ale
maduvei spinarii. Reactia inflamatorie este de obicei limitata la acest nivel: leziunea este de
obicei severa, producand cavitati si prin demielinizare. In timp se produce pierderea
neuronilor si glioza in zonele afectate cu atrofia radacinilor anterioare spinale si atrofie
neurogena a muschilor denervati.
b) Rabia este transmisa prin saliva (muscatura) unui animal turbat. Virusul
intra in SNC de-a lungul nervilor periferici, pornind de la rana perifirica. Incubatia depinde de
distanta de la plaga muscata pana la creier si variaza intre 1 si 3 luni.
Clinicdebutul este nespecific, cu stare de rau, dureri de cap, febra cu parestezii locale
in jurul plagii. In fazele avansate, bolnavii arata o excitabilitate deosebita cu SNC: o slaba
atingere produce durere si miscari minime provoaca raspunsuri motorii violente ajungandu-se
la convulsii. Exista meningism si apoi paralizie flasca. Periodic si progresiv starea de
toropoare si de agitatie evolueaza spre coma (encefalita severa). Moartea se produce prin
insuficlent a centrilor respiratori.
Morfologie
macroscopic creierul arata edem si hiperemie vasculara;

60
 microscopic exista o degenerare neuronala difuza si reactie inflamatorie cu cel mai sever
aspect in nucleii bazali, creierul mijlociu, podeaua ventriculului IV, in special partea
bulbara, in ganglionii radacinilor dorsale medulare si in cordoanele spinale. Corpii Babes-
Negri sunt patognomonici: sunt incluzii citoplasmatice eozinofile, unice sau multiple, de
forma rotunda sau de glont care reprezinta colonii de virusi. Ei se gasesc mai ales in
cornul lui Amon (neuronii piramidali al hipocampului ) si in celulele Purkinje.

97 . Infectia cu Pneumocistis Carinii

Pneumonia cu Pneumocystis carinii - P.carinii este un parazit oportunist ubicuitar, de
clasificare incerta. Poate fi mai legat de fungi dacat de protozoare. Aproape toti copiii normali
au anticorpi fata de P.carinii dupa 2 ani, doar copiii cu malnutritie protein-calorica si adultii
imunodeficienti sau imunosupresati se pot imbolnavi grav, mergand spre deces, fara
tratament. Bolnavii cu SIDA au atat de frecvent P.carinii incat este considerat drept criteriu de
diagnostic.
Trofozoizii, ovoizii de 6m lungime, ataca si se multiplica pe epiteliul alveolar dar nu-
1 invadeaza; trofozoizii sunt vizibili la microscopul electronic sau albastru-toluidina. Cand se
divid, unii din ei formeaza chisti (in interiorul carora se multiplica) cu pereti clar delimitati in
impregnatiile argentice (coloratia Grocott) sau coloratia Giemsa asemeni ciupercilor
(diagnostic diferential cu alte micoze sferice: histioplasma, coccidoidomicoze, spori Candida
etc.).
Protozoarul se gaseste foarte rar in sputa, este usor de identificat prin lavaj bronsic sau
biopsie pulmonara - diagnosticul pozitiv se bazeaza pe identificarea microscopica.
Atat din punct de vedere clinic cat si morfologic, leziunea este pulmonara fara a fi
limitata aici; tipic se instaleaza brutal: febra, dispnee, hipoxie, cu umbrirea, intunecarea difuza
a campurilor pulmonare la Rx.
Macroscopic pulmonii sunt destinsi, rosii violacei, de consistenta ferma
cvasiuniforma, cu desen vascular proeminent, lobular.
Histopatologic, cazurile tipice prezinta spatiile alveolare pline cu un material amorf,
amfofil, spumos asemeni unui lichid de edem, proteinaceu, constituit din parazit (necolorabil
in tennicile obisnuite, vizibil prin cavitatile prin care le formeaza) si resturi celulare. De obicei
este insotit de o reactie inflamatorie interstitiala minora, difuza, septurile apar largite prin
exudat proteic si fibrina, microhemoragii si formare de membrane hialine. Frecvent se
asociaza si cu alti oportunisti:bacterii, ciuperci, virusi.
Deoarece leziunea apare de obicei ca o complicatie terminala (pulmonara sau
sistemica diagnosticul se poate face prin examen direct. De mentionat ca forma chistica de
P.carinii este relativ rezistenta si persista si dupa tratament cand semnele clinice s-au
ameliorat.

98.Actinomicoza
Actinomicoza este o inflamatie supurativa cronica produsa de actinomicete, cel mai frecvent
Actinomyces israeli. Cu toate ca traditional leziunea este incadrata la inflamatii fungice
(similitudine prin ramificare, formarea de retea miceliana), prezenta de acid muranic in
capsula si absenta unei membrane nucleare clare, o clasifica drept bacterie gram-pozitiva,
strict anaeroba, comensuala in cavitatea bucala, tract digestiv, vagin.
Sursa infectiei poate fi endogena in conditii favorizante de traumatisme sau devitalizari
tisulare si anaerobioza.
Clasic se descriu trei forme de actinomicoza: cervicofaciala, abdominala si toracica in
ordinea frecventei, dar boala prezinta si forme atipice, confundate cu alte infectii sau chiar
neoplasme.
Actinomicoza cervicofaciala debuteaza la nivelul gingiei si tesuturilor moi adiacente
acesteia asemeni unei tumefactii lemnoase, dureroase; de obicei se dezvolta tumefieri largi

61
spre unghiul mandibular. Aceasta inflamatie are o tendinta mare la cronicizare, extinzandu-se
la piele prin multiple sinusuri cu material galbui, granular, alcatuit din colonii de actinomyces
- granule de sulfur. Periostita si osteomielita cu distrugere excesiva a oaselor sunt obisnuite.
Microscopic - necroza supurativa centrala inconjurata de tesut de granulatie
(macrofage de tip epitelioid, celule xantomatoase spumoase, plasmocite, rare celule gigante
multinucleate) colonii bacteriene (filamente asezate radiar, apropiate spre centru, la periferie
fiind maciucate printr-un material hialin eozinofil in aspect de soare care arde) fie in
granule de sulfur din necroza centrala, fie in perete,la periferia granulomului este prezenta o
fibroza importanta granulomul actinomicotic.
Actinomicoza abdominala defineste invazia mucoasei intestinale de la nivelul apendicelui sau
colonului. Reactia inflamatorie acuta si cronica penetreaza peretele intestinal cu abcese
peritoneale localizate care tind sa se extinda in ansele vecine, in tesutul retroperitoneal si
peretele abdominal anterior si poate diseca spre tegumentul peretelui abdominal cu formarea
de sinusuri de drenaj extern.
Organismele pot dezvolta abcese hepatice extensive, fie pe ruta hematogena, fie prin
contiguitate. Pot sa se imprastie subdiafragmatic, cu aparitia de abcese care penetreaza
intratoracic. Cresterea numarului de contraceptive mecanice (sterilete) au stimulat aparitia de
forme pelvice afectand colul uterin, trompele, ovarele si viscerele pelvine adiacente.
Actinomicoza toracica primara sau prin extensie subdiafragmatica se caracterizeaza
prin abcese pulmonare care fistulizeaza in pleura (empiem toracic) cu erodarea coastelor,
sternului, coloanei vertebrale sau fistulizeaza spre pericard.
Caracteristic, leziunile distructive locale sunt asociate cu stare generala buna.
Tratamentul cu antibiotice are un raspuns bun.

99.Candidomicoza
Candidomicoza (moniliaza) este cea mai frecventa cauza de boala micotica umana, data de
Candida albicans (lanturi neramificate din celule tubulare, pseudohyphe dispuse plexiform in
pasla, si mici blastospori de 2 - ccum). Candida albicans se gase5te saprofit pe piele
simucoasa cavitatii hucale, tract gastrsintestinal, vagin, deci infectia este endogena. Poate
afecta toate persoanele indiferent de sex, varsta, cu frecventa mai marelacopii sivarstniei
(reiistenta minora a organismului, mai ales dupa tratament prelungit cu antibiotice sau
sternizi, cu schimbare de pH).
Exista trei modele ale bolii:
Proliferare superficiala apare in situsurile normal colonizate de fungi, favorizata de
modificarile de pH.
Invazia profunda - cand exista leziuni in sistemul de aparare al gazdei urmeaza o
diseminare larga.
Inoculare directa in circuitul sanguin da o candidoza diseminata severa la
imunocompromisi cateterizati, cu dializa, chirurgie cardiovasculara etc.
Cea mai obisnuita forma de candidoza este forma localizata cel mai frecvent in
cavitatea orala sau vaginala.
Macroscopic = placi albicioase, superticiale cu diametrui de 2-5 mm, polipoide, dispuse
moniliform in lungul pliorilor mucoasei, usor detasabile, dedesubt ramanand ulceratii
superficiale de culoare rosie.
Candidoza cutanata este frecvent asociata cu diabet zaharat sau cu expunerea cutanata la o
excesiva umiditate. Unghiile dezvolta onichie cronica.
Microscopic leziunea arata inflamatii subacute (PMN si limfocite) cu microabcese, dar in
stadiile cronice apar reactiile granulomatoase cu prezenta de blastospori sau pseudohyfe.
Forme viscerale; macroscopic
Stomac - numeroase exulceratii mici, rotunde, ombilicate cu margini proeminente alb-
galbui.

62
 Intestin - la fel cu aspectul de la nivelul stomacului asociate cu hiperplazie de placi
Peyer, unele centrate de ulceratii.
Pulmon - aspect congestiv-edematos extensiv polimorf pe fondul caruia se evidentiaza
focare sferice sau neregulate de bronhopneumonie de culoare cenusiu-galbuie, cu hemoragie.
Endocardita candidozica prin inlocuirea directa a fungilor in curentul circulator, cu prezenta
de vegetatii friabile care pot emboliza ramuri arteriale mari ca cele ale extremitatilor.
Rinichi - leziuni in 9% din caruri prin prezenta de nenumarate microabcese in corticala
si modulara; microscopic apar spori si pseudohife in centrul leziunii, cu arii de necroza in jur
si infiltrat PNM si limfocitar.
In SNC sunt prezente diseminari rotunde cu margini dantelate,, cu diametrui de 1 cm,
de culoare galbuie-rozata, izolate sau confluente, localizate in substanta alba a encefalului,
cerebelului sau trunchiului cerebral.

100.Toxoplasmoza
Toxoplasmoza. Toxoplasmoza gondi este un parazit rotund care infecteaza multe specii
animale; gazda definitiva este pisica si uneie feilne salbatice (in intestinele carora se produce
reproducerea cu formarea de oocisti fertili foarte infectanti). Forma tisulara de T.gondi are
tahizoizi de 3-6m si chisti mari care contin multi bradizoizi; acestia pot si ei sa transmita
infectia prin ingestia de carne cruda.
Forme clinice:
Infectia acuta la adultul normal: limfadenopatic cu sau fara febra, mai frecventa la tineri,
predomina la sexul feminin. Limfoganglionii cei mai afectati sunt cei nucali; mimeaza un
limfom sau o infectie virala. Diagnosticul pozitiv se face prin examenul macroscopic al
limfoganglionului excizat. Morfologic limfadenita toxoplasmotica este sugerata de triada:
hiperplazie foliculara, preoliferare focala de limfocite B transformate histioid si acumulare
focala (difuza, neregulata) a unui numar mic de macrofage de tip epitelioid fara a forma
granuloame bine definite. Odata suspectat, diagnosticul poate fi confirmat serologic.
Boala se autolimiteaza si se poate croniciza. Asocierea cu o eventuala sarcina poate sa
determine leziuni fetale minore fata de formele de boala care apar cand infectia se
produce in timpul sarcinii.
Forma infantila febrila, severa, cu evidentierea de pneumonii, insuficienta renala sau chiar
miocardita. La copii modificarile cerebrale sunt precedate de necroza hepatocitelor si a
corticosuprarenalei. Pulmonul si cordul evidentiaza inflamatie si necroza focala; apare
hematopoieza extramedulara.
Infectiile materne din trimestrul I de sarcina pot fi complet asimptomatice dar atingerea
placentara determina leziuni distructive in multe organe mai ales in creier, icter neonatal,
pneumonie, miocardita sau encefalita frecvent fatala. Infectiile neonatale ale fatului cu
agresiuni cerebrale sunt hidrocefalie, retard mental, scizurita, surditate etc. In SNC apar
noduli microgliati cu multi tahizoizi in special in ventriculi si in apeductul Sylvius,
ducand la necroza extensiva, tromboza vasculara si inflamatie intensa. Obstructia
apeductului este frecventa, determinand hidrocefalie. Daca se supravietuieste suficient
apar calcificari. histii de toxoplasmoza apar frecvent in tesutul nervos. Leziunile se
manifesta clinic imediat dupa nastere sau in timp.
Activarea unei toxoplasmoze dormante la indivizii imunosupresati apare prin encefalita
progresiva acuta care duce rapid spre coma: poate sa nu fie diagnosticata clinic.
Morfologic se evidentiaza chisti in aceasta forma de encefalita toxoplasmica. Chistii se
pot rupe si elibereaza bradizoizi care incita reactie nodulara microgliala. Leziunile
cerebrale necrotizante se distribuie rapid, neregulat; in alte organe pot apare paraziti
imprastiati si infiltrat inflamator mononuclear focal.

63
 Retinococoidita toxoplasmica poate duce la orbire si glaucom in toxoplasmozele cronice
(rar) de obicei la bolnavii sub corticoterapie. Morfologic apare o distrugere a retinei de
catre tahizoizi, cu reactie granulomatoasa in coroida si sclere.
Toxoplasmoza adultului este tratabila prin combinatii medicamentoase dar leziunile fetale
sunt ireversibile.

101 .Histoplasmoza
Histoplasmoza este data de o ciuperca dimorfica, Histoplasma capsulatum (ca frecventa este o
rivala a tbc in USA, in special in regiunea raului Mississipi - Ohio si mai putin frecventa in
alte tari) sau Histoplasma duboisii - Africa Centrala.
Histoplasma capsulatum se gaseste in praful de pe solul contaminat de dejecte de la
pasari (grauri) sau lilieci. Organismele cresc in forma miceliana in sol sau pe medii speciale in
camere cu temperatura de 37, obtinandu-se conidii de 2 talii: cele mai mici, micronidiile,
sunt recent detectate ca infectioase in oasele cu aspect suflat; cele mai mari, tuberculate,
macronidiile. Histoplasma capsulatum este vizibila doar prin coloratia Grocott si invizibila 1a
HE. Clinica si morfologia leziunilor sunt izbitor de asemanatoare cu tbc si coccidioidomicoza.
Dependent de rezistenta si imunocompetenta gazdei fungii pot induce:
infectii asimptomatice latente descoperite prin reziduurile fibrocalcice de la infectii din
trecut, localizate cel mai frecvent pulmonar , in limfoganglioni; testele cutanate sunt
pozitive la histoplasmina (test analog cu tuberculina). In contrast cu focarele Ghon
focarele de histoplasma sunt frecvent multiple. Microscopic sunt focare gri-albe, ferme,
cicatrizate.
histoplasmoza pulmonara primara - este cea mai obisnuita forma clinica; apare de obicei
la adulti ca infectie respiratorie febrila, autolimitata, minora. Rx toracic evidentiaza
adenopatie hilara cu sau fara umbre parenchimatose. Eritemul nodos sau eritemul
multiform se asociaza mai ales la femei, rar se asociaza pericardita prin imprastierea de la
limfoganglionii adiacenti.
histoplasmoza pulmonara cronica = omologul tbc secundara. Se caracterizeaza prin
infiltrate apicale unilaterale sau bilaterale (retractia si ingrosarea pleurei apicalei) care pot
creste progresiv si transforma in ;.cavitati cu imprastierea bacteriilor in pulmoni. O boala
pulmonara cronica favorizeaza imprastierea infectiei. Cele mai frecvente manifestari
clinice sunt tusea, febra, transpiratiile reci, pierderea in greutate. Moartea apare prin
progresia leziunilor pulmonare, diseminarea infectiei, cord pulmonar sau suprainfectie
bacteriana. Cu toate acestea 1/3 din cazuri se vindeca spontan cu limitarea dezvoltarii
apicale.
histoplasmoza diseminata urmeaza dupa boli, pulmonare primare sau cronice dar frecvent
apare ca o infectie acuta, lent progresiva, fie la batrani, fie la cei foarte tineri sau la cei cu
scaderi ale imunitatii - SIDA. Bolnavii au febra, limfodenopatie generalizata, simptome
abdominale, hepatosplenomegalie, stare generala alterata, anemie, leucopenie,
trombocitopenie, bolnavii devin icterici, cu extinderea insuficientei hepatice. Meningita
este destul de frecvent, trasatura dominanta a bolii. Diseminarea fungilor se asociaza de
obicei cu anergie la histoplasmina.
Localizarea leziunii in unul sau mai multe organe este mai rara, poate sa se produca o
infectie extensiva de la limfoganglionii mediastinali cu cicatrizare progresiva si contractia
structurilor mediastinale prin mediastinita sclerozanta (chiar in cadrul fungilor rari), sunt
compresati nervul, vena si artera pulmonara, vena cava inferioara, esofagul. Vindecarea prin
leziuni hilare sau pulmonare limitate, calcificate sau nu pot fi evidentiate doar prin examen
radiologic (semnele clinice lipsesc). Cand leziunea este solitara (histoplasmom) trebuie
diferentiata de alte granuloame sau tumori. Rar, histoplasmomul calcificat poate eroda intr-o
bronhie si bolnavii tusesc cu eliminarea de resturi calcificate (bronholitiaza).

64
 Cea mai importanta localizare extrapulmonara este in corticosuprarenala, leziunea
distruge glanda bilateral si coexista cu insuficient respiratorie minora, care duce la
insuficiente ale glandei: boala Adisson.
Au mai fost raportate endocardite, meningite cronice, hepatite granulomatoase si ulceratii
gastrointestinale.
Microscopic se evidentiaza granuloame cu celule epitelioide in care se gasesc fingi
Granuloamele contin necroza de coagulare si tesut fibros care realizeaza arii mari, ferme, dar
care se pot lichefia formand cavitati. Spontan sau sub tratament focarele se fibrozeaza apoi se
calcifica dar la acest nivel ciupercile pot persista ani de zile, chiar in tesutul calcificat.
Diagnostic diferential se face in special cu tbc, sarcoidoza, coccidioidomieoza.
In forma de histoplasmoza fulminanta, granuloamele epitelioide nu se formeaza dar
apar acumulari focale de macrofage activate care contin un numar impresionant de fungi. In
oricare din localizari, macrofagele locale contin cantitati impresionante de micelii.
Diagnosticul clinic depinde de testul cutanat la histoplasmina, care poate fi fals
negativ. Diagnosticul definitiv se bazeaza fie pe culturi (dupa 4 saptamani) sau prin
demonstrarea directa a micozei in tesuturi sau pe frotiu, unde sunt probleme de diferentiere
fata de alte ciuperci sau de pneumocystis carinii, dar histoplasmoza este intracelulara. Cele
mai multe confuzii se fac cu tbc-ul.

102.Aspergiloza
Aspergiloza este o micoza produsa de Aspergillus fumigatus sau alte tipuri inrudite;
patogenitatea este redusa, aparitia bolii fiind legata de reristenta scazuta a gardei (ciuperca
oportunista). Aspergillus se gaseste in praful caselor vechi, in infectiile intraspitalicesti si
aceasta ciuperca ubicuitara poate produce reactii de hipersensibilitate la indivizii normali fie
prin inhalarea sporilor sau prin proliferarea noninvaziva miceliana in lumenul cailor aeriene.
Se diferentiaza trei clase de aspergiloza umana: alergica, colonizanta si invaziva.
Aspergiloza alergica se manifesta ca astm bronsic (post inhalare de spori, similar clinic
cu alte forme de astm);la indivizii nonatopici prezenta de spori produce alveolite alergice,
inducand reactii de hipersensibilitate de tipul III si IV
Aspergiloza bronhopulmonara alergica apare dupa colonizarea superficiala a mucoasei
bronsice. Daca bolnavii nu sunt tratati, aspergiloza alergica persistenta poate produce boli
pulmonare cronice obstructive cu fibroza peribronsica si dilatare ireversibila de cai aeriene.
Aspergiloza colonizanta (aspergilomul) implica cresterea unor mingi aspergilare in
cavitati pulmonare preformate, vechi: tbc preexistent, bronsiectazii, infarcte vechi sau abcese.
Macroscopic se evidentiaza formatiuni rotunde, libere maronii. Microscopic se remarea
filamente phycomycete uniforme, groase, de 5-10 m, septate; ramificate dicotomic in unghi
de 400. Capul de fructificare are aspect de stropire cu apa, de unde si numele. Reactia
inconjuratoare poate fi difuza sau de inflamatie cronica si fibroza. Bolnavii pot avea
hemoptizii recurente.
Aspergiloza invaziva este o infectie oportunista la imunodepresati si gazde debilitate.
Leziunea initiala este pulmonara cu diseminare hematogena si atingerea de valve cardiace,
creier, rinichi.
La nivelul pulmonului apare pneumonie necrozata clar delimitata de culoare gri si margini
hemoragice.
Diagnosticui este dificil deoarece aspergilusul este greu de evidentiat in sputa sau in sange; el
poate fi suspectat la orice persoana tarata care are probleme de sanatate. Diagnosticul se
bazeaza pe demonstrarea fungilor in tesuturi.

103.Trichineloza si echinococoza
Helmintii sunt cei mai mari si cel mai inalt evoluati endoparaziti ai omului, care se remarca
mai mult prin longevitate decat prin multiplicarea in situ. Procreerea se face prin larve sau

65
oua care se pot matura ciclic in imprejurimile gazdei, prin gazde intermediare inainte de a
reinfecta omul.
a) Trichinoza. Trichinella spiralis este obisnuita la populatia care se alimenteaza
folosind carne afumata, incomplet preparata care contine chisti viabili al parazitului. La om,
larva parazitului este localizata in principal in muschii striati producand dureri musculare
generale. In stadiile recente ale bolii sunt invadate de paraziti viscerele: pulmon, creier, cord.
Larva parazitului se gaseste in musculatura unei varietati largi de specii carnivore si
omnivore; rezervorul cel mai important pentru om este porcul. Dupa ingestia de carne
contaminata larvele sunt eliberate in stomac prin digestia proteolitica a peretilor chistilor si
apoi acestea ataca ele insele mucoasa duodenului.La o saptamana de la contaminare, larvele
(larva migrans) penetreaza canalele limfatice si chiar vasele producand leziuni sistemice:la
nivelul pulmonului apare edem si hemoragii focale, in unele cazuri apare reactie leucocitara
cu numar mare de leucocite si PME (raspuns alergic);la nivelul cordului apar modifcari
inflamatorii acute de miocardita acuta (larva nu este inchistata) nespecifica cu predominanta
PME-urilor si cateva celule gigante, in final apar cicatrice fibroase;la nivelul creierului -
infiltrat difuz limfomonocitar in leptomeninge si dezvoltarea de glioza focala si in apropierea
capilarelor substantei nervoase infiltrate cu limfocite si PME, uneori in acesti noduli sunt
identificate larve necrozate. Leziunile sistemice determina leziuni celulare. In acest moment
parazitul matur moare si se elimina: larvele urmatoare invadeaza musculatura striata
scheletica unde creeaza o cavitate optima pentru crestere si maturare; remarcabila coexistenta
biologica a facut ca miocitii sa fie denumiti celula doica.
Dupa prima saptamana de existenta intramiocitara larvele sunt inconjurate de
membrane produse de miociti; acestea pot persista in viata ani de zile. Moartea larvei si a
celulei doica incita o reactie inflamatorie din limfocite si PME. In timp, larva moare si se
calcifica. Identificarea infectiei la animale si oameni se face prin identificarea la microscop la
larvelor din miociti. Cel mai frecvent, parazitii se intalnesc in muschii striati cei, mai activi si
bine vascularizati (muschii diafragmatici, laringieni, deltoizi etc.); biopsia musculara se
preleveaza din apropierea tendonului de insertie a muschilor deltoid sau gastrocnecmian.
Trichineloza activa este frecvent o degenerare bazofila a fibrelor musculare.
Clinic: in perioada de invazie a mucoasei intestinale este intensa voma si diareea sau
intoxicatic alimentara. In timpul diseminarii hematogene si invaziei musculare,
patognomonic este edemul facial si periorbital, cu dureri in miscarea ochilor, nevralgiile
continui, accentuate de efort din membre si articulatii si eozinofilie (in 70% din cazuri).
Invazia pulmonara apare ca dispnee si tuse; invazia SNC duce la dureri de cap,
dezorientare, delir, semne de encefalita difuza. Insuficienta cardiaca apare in agresiuni severe.
Rata mortalitatii este scazuta, tratamentul antiinflamator si simptomatic reduce mult
din severitatea discomfortului clinic. Odata protejata de celula doica, larvele nu mai pot fi
interceptate de distrugeri imune sau fagocitare.
b) Echinococoza - Echinicoccus granulosus
Cestodele sau viermii lati pot avea dimensiuni variate, au un cap mic (scolex) care
genereaza. proglotele. Infectiile apar prin 2 forme:
viermele lat se ataseaza la peretele intestinal;
formele larvate invadeaza corpul omenesc (organe) si produc cestodioza larvata
Adultii din genul Echinococcus sunt mici si in organismul gazda (cainele) dau
tulburari minime. Gazdele intermediare, inclusiv oamenii pot ingera oualele, care se
maturizeaza in duoden cu aparitia de embrioni care traverseaza mucoasa, intra in ramurile
venei porte si ajung in ficat si de aici oriunde in corp. Dupa o lunga perioada de liniste
formeaza chisti mari - hidatide care produc compresia structurilor vitale, alergii la lichidul ce
apare la ruperea chistului sau la veziculele fiice care se formeaza in chist. Suprainfectia
bacteriana transforma chistul intr-un abces. Aproximativ 2/3 din chisti se gasesc in ficat, 5-
15% in pulmon si restul in oase, creier etc.

66
 La acest nivel larvele se gasese in capilare unde initial incita o reactie inflamatorie
compusa in principal din monocite si PME. Multe larve sunt distruse si altele sunt inchistate.
Chistii pornesc de la nivel microscopic, apoi cresc progresiv in talie incat dupa cinci ani au
aproximativ 10 cm, continand un lichid opalescent, in interior au un strat germinativ si in
exterior un strat opac, nonnucleat (destul de caracteristic: membrana anhista gelatinoasal). La
exterior apare reactia inflamatorie a gazdei care produce fibroblasti, celule gigante, eozinofile
si monomucleare. In timp se formeaza o capsula densa fibroasa. Dupa sase luni de dezvoltare
a chistului, acesta contine veziculele fiice care apar initial ca proiectii minime ale stratului
germinativ si care dezvolta vezicule centrale formand capsule pui. Scolexii se dezvolta in
interiorul veziculelor fiice si se separa de stratul germinativ pentru a forma un sediment ca un
nisip fin in lichid. La nivelul osului veziculele hidatice se dezvolta langa epifize sau vertebre
pe care le turtesc, larva nu este incapsulara, astfel incat viermele se dezvolta in tesutul osos
spongios producand multiple diverticule chistice, in timp se atrofiaza osul putand sa apara
fracturi spontane.
Chistii pulmonari pot eroda in bronhii cu tuse dramatica, eliberandu-se lichidul de
stanca, membrane anhistice etc. Daca se produce erodarea in vasele pulmonare sau in
cavitatile cardiatice apar embolii letale.
Chistii hepatici si abdominali pot sa se fisureze in inflamatii sterile sau suprainfectate
bacterian ceea ce poate produce reactie fibroasa, eventuala calcificate cu distrugerea
parazitului, cu exceptia scolexului care ramane intact in resturi galbene, bogate in colesterol
(patognomonic).
Ruptura chistului in caile biliare dau colangita acuta sau colecistita.
Terapia medicamentoasa are un succes moderat in sterilizarea chistului; mai bune
rezultate au interventiile chirurgicale; cazurile netratate ajung la deces in proportie de 100%.

104.Granulomul de corp strain

Inflamatia granulomatoasa de corp strain
Tipic este nonnecrotica si se formeaza in prezenta de particule materiale (sticla,
metal, ulei ete.), materiale sintetice (suturi chirurgicale), materiale vegetale (celuloza care
apare in contaminarea cu fecale in prezeta fistulelor sau perforatiilor de intestin subtire) sau
otravirea cu beriliu ete.
Macroscopic aspectul este de noduli cu diametrul de maxim 1 cm, bine vascularizati
care pot sangera usor.la examenul microscopic se constata prezenta de tesut conjunctiv de
neoformatie (fibre fine de colagen si reticulina, fibroblasti, fibrocite, vase de neoformatie) cu
infiltrat inflamator cronic si patognomonic prezenta de celule gigante de corp strain, celule cu
diametru de 100m, avand o citoplasma eozinofila, cu multi nuclei situati neregulat,
predominant in centrul. celulei si de asemenea, destul de frecvent cu resturi de corpi straini
fagocitati.

105.Agenti carcinogeni chimici

Carcinogeni directi: se leaga direct de ADN, compromitandu-l
Carcinogeni indirecti: se metabolizea-za ca forme active.
Ex. 1. Hidrocarburile policiclice din fumul de tigarete se metabolizeaza in citocromul P450 in
epoxizi ce leag ADN, in epiteliul bronsic.
Ex. 2. Aminele aromatice devin carcinogene in ficat si se excreta prin urina (efect pe epiteliul
de tranzitie)
Hidrocarburi policiclice (fum de tigara, gudron) --- Cancer de plamn, piele
Compusi aromatici (industria colorantilor de anilina) --- Cancer de vezic urinar
Benzen --- Leucemie

67
 Nichel --- Nazofaringe, plamani
Arsenic (lucratori n vii) --- Piele
Asbest (lucratori izolatori) --- Mezotelioame
Dieta:
-afumarea mancarii prod carcinogeni chimici; in Japonia cei care consuma peste afumat = cc
de esofag;
-alimente > in fibre si < in grasimi animale si glucide cc colorectal; africanii nu au cc
colorectal;
-japonezii din Japonia=rata de 2x > de bolnavi de cc gastric fata de japonezii din Hawai care
au o dieta vestica; totusi, rata cc gastric este > decat la nejaponezii din acelasi loc.
Alcool etilic=carcinogen: consumat , excesiv, lungi perioade;
-potenteaza ef altor substante si creste absorbtia carcinogenelor;
-in combinatie cu tutunul, efectele sunt mai pronuntate pe mucoasa esofagiana,
faringiana sau a cavitatii orale;
-efectul alcoolului este constatat in special pe celulele ficatului cancerele primitive
multiple apar de doua ori mai frecvent la cirotici.
Mediul inconjurator:
- poluare chim (industr), radiatii infectii, malnutritie
in urban poluare aer si apa (comparativ cu rural) cc pulmonar;
- fumatorii au cc pulmonar, al cavit bucale, Fx, Lx, vezicii urinare mai decat nefumatorii;
- muncitorii expusi la asbest, clorura de vinil, dezv cc mai
- activit sexuala: carcinogenele posibile sau cocarcinogenele pot sa fie transmise venerian, la
nivelul colului uterin: asociere inalta cu infectiilor cu HPV

106.Agenti carcinogeni fizici

Radiatiile ultraviolete (UV)
Favorizeaz cancerul de piele;
Incidena cancerelor cutanate majore (carcinoame cu celule bazale, cu celule
scuamoase sau melanoame) crete pe suprafeele expuse la soare;
Riscul unui cancer cutanat este mai mare pentru persoanele cu pielea puin pigmentat
(nordice, blonde).
Radiatii X si ionizante
Cc piele
Leucemii, limfoame
Cc tiroidian
Sarcom osteogenic (vopselele cu fosfor---vopsitorii cadranelor ceasurilor)
Pulmonar (mine de uraniu)
Angiosarcoame hepatice (folosirea Thorotrast ca substanta de contrast in radiologie)

107.Agenti carcinogeni biologici

Varsta:
varstele inaintate - carcinogenele= efecte>
- apararea imunologica
Cc - apar la orice varsta,
- pot fi congenit 1/14 ani.
Factorii genetici:
-fam cu predisp pentru cc (ereditar);
anom cromoz neeredit risc de aparitie a unor cc

68
 -observatiile clinice - baza mendeliana a transmiterii malignitatilor :xeroderma pigmentosum
(cancer cutanat), polipoza familiala a colonului (adenocarcinoame), neurofibromatoza de tip I
(neurofibrosarcoame), sdr von Hippel Lindau (angiom al retinei, hemangioblastonm al
cerebelului si risc in dezvoltarea cancerului renal) gasite mai frecvent la varsta inaintata.
-copii cu boli imunitare primare au o rata inalta a malignitatii limfoide; copii cu b. Down=
de pana la 30x a incidentei leucemici acute
-translocatia crz. 8,14 este asociata cu limfom Burkitt.

108.Virusuri ADN si ARN implicate in carcinogeneza

Rolul virusilor: Acestia sunt blocanti ai materialului genetic atat ADN cat si ARN;
odata patrunsi intracelular, pot modifica informatia genetica.
- retrovirusurile: sunt virusi ARN care prin replicare formeaza AND proviral care se
integreaza in ADN-ul gazdei; transmitand informatie genetica modificata la celulcle urmase;
aceste secvente nu nucleotidice "oncogene virale (-v-oncs)" induc transformarea maligna
experimental si sunt in stadiul de a produce cancerele (HIV)
- oncogenele confera o crestere avantajoasa a celulelor tumorale.Diferite oncogene:
a) au functii diferite: factorul de crestere derivat plachetar (PDGF= platele derived
growth factor) este codat prin sis; un receptor al factorilor de crestere epidermici este codat
c-erb-B2 sau genele care se impiedica in transmiterea semnalelor de la receptori sunt "ras-
oncs";
b) apar interrelationate: stimularea celulelor tumorale cu PDGF conduce la stimularea
expresiei altor oncogene myc sau fos.
- genele supresoare tumorale sunt evidentiate prin pierderea sau deletia lor cu
favorizarea cresterii tumorale: experimental s-au adaugat gene de retinoblaston in culturi de
celule de osteosarcom sau retinoblastom determinand inhibarea multiplicarii tumorale:
asocierea de gene P53 in culturi de celule de cancere de san au supresat cresterea; mutatiile
P53 au fost identificate in mai multe feluri de celule tumorale, permitand cresterea tumorala.
Anumite omogene au fost identificate si la bolnavi care au cancere periferice:
- oncogena c-myc : asociata cu translocatia intre cromozomii 8 si 14 in limfomul
Burkitt;
- oncogena ras asociata cu deletia bratului scurt cromozomului 11 in tumora
Wilms;
- oncogena c-erb prezenta in unele cancere de san, asociate cu prognostic
rezervat;
- oncogena n-myc amplifica in copilarie neuroblastomul, corelat cu prognostic
bun
- oncogena ras este activata in adenocarcinoamele pulmonare, corelate cu
prognostic rezervat.
Virusi ADN: au un rol putin cunoscut in tumorigeneza - virusii AND carcinogeni au coduri
pentru anumite proteine (asemenea cu v-ones) asociate membranei si cu activitate
proteinkinazica.

109.Cauze genetice ale neoplaziilor

Instabilitatea genetica este definita de:
- transformarea initiala: se considera ca exista unele organisme status neoplazic in care
celulele neoplazice care apar sunt fie distruse de mecanisme metabolice sau imune, fie se
poate selecta o linie celulara preponderenta de celule neoplazice care se va transforma in
subpopulatie predominanta; in timp :se ajunge la multiplicarea celulelor anormale ce pot
castiga proprietati carcinogene.
- rolul subsecventelor: fenotipul cancerului insusi este instabil cu eventuala heterogenitate
clonala manifestata morfologic sau biochimic. Celulele canceroase au evolutie clonala cu

69
selectia celor mai agresive, rapide in multiplicare si invazive clone, de obicei cu aparitia de
subclone salbatice, rezistente la toate metodele terapeutice si eventual letale;
- ipotezele mutatiilor: porneste de la ideea ca toti carcinogenii (substante chimice, radiatii,
virusi ) sunt malign; ADN modificat (xeroderma pigmentosum) creste riscul mutagen si
demonstreaza ca neoplazia este boala clonala.

110. Celula canceroasa morfologic

Identificarea malignitatilor - cand o leziune a fost identificata ca neoplazie se ia in

discutie aspectul macroscopic si microscopic.
Macroscopia sugereaza: tumorile benigne: cresc expansiv, compreseaza structurile
vecine, au o capsula frecvent bine definita. Microscopia da certitudinea diagnosticului.
Tumorile maligne sunt caracterizate de:
- periferia leziunilor maligne este slab demarcata, celulele neoplazice individuale
infiltrand tesutul inconjurator;
- leziunea maligna invadeaza vasele limfatice si sanguine;
- anaplazia (absenta diferentierii) este indicele major al malignitatii. Prima trasatura a
malignitatii este pierderea treptata a caracteristicilor tesutului de origine. Studiile clinico-
morfologice au aratat pentru tumorile maligne bine diferentiate un prognostic bun. In timp ce
aspectul bine diferentiat este vazut si in tumorile benigne si in tumorile maligne dar anaplazia
este patognomonica tumorilor maligne.
Anaplazia are ca trasaturi aspecte celulare (pleomorfe ca talie si forma; celulele
gigante sunt obisnuite) aspecte nucleare (nucleii mari peste raportul 1/3 cu nucleoli
proeminenti, multiplii si gramezile de cromatina, vizibile) si mitoze frecvente si anormale.
Analiza kariotipiei arata ca multe, daca nu toate tumorile maligne sunt aneuploide (numarul
anormal de cromozomi).

111. Caractere macroscopice ale t.benigne si maligne

Tumorile benigne cresc lent, expansiv (comprima tesutul vecin); in general sunt bine
incapsulate; dau complicatii locale (tumorile benigne uterine comprima circulatia din jur;
hemoragii produse de tumori benigne ale tubului digestiv sau ale tubului urinar) sau prin
hipersecretie (tumori benigne ale glandelor endocrine: STH. tiroxina, calcitonina, ACTH)
dupa exereza nu mai recidiveaza; au prognostic bun, nu invadeaza tesuturile locale si nu se
imprastie in alte tesuturi. Microscopic sunt formate din celule mture, foarte asemanatoare cu
tesutul de origine, structura nucleiilor (cromatina, nucleol) se deosebeste putin sau deloc de
structura nucleilor celulelor tesuturilor din care provine tumoarea benigna.
4.1.5. Tumorile maligne cresc rapid, invadeaza tesutul local cu sau fara distrugerea
lui marginile tumorale nu sunt marcate, capsula nu se formeaza pot disemina in alte tesuturi
(metastaze) cu invazia canalelor limfatice si vaselor sanguine; dau complicatii: anemie
(feripriva, in cancere genitourinare si gastrointestinale); malnutritie (cancer cap si gat;
postradioterapie; chimioterapie); pierderea functiei (invazia tumorii cu distrugerea tesutului
normal); sindromul paraneoplazie (productie cetotica de hormoni: ACTH + ADH in cancere
pulmonare, cu sindrom Cushing); hipercoagulabilitate cu acuze comleze la bolnavii cu
metastaze macroscopice sau prin hormonii secretati de tesutul tumoral; infectie.
- talia-celulelor maligne este mai mare decat la celulele de origine
- pot apare celule monstruase (de 5 10 ori mai mari ca restul celulelor) sau celule
gigante (de 75-100 ori mai mari decat o celula normala);
- forma: globulara cu frecvente pseudopode;
- modificari nucleocitoplasmatice: raportul nucleu/citoplasma este in favoarea nucleului,
depasind valoarea de 1/3

70
 - modificari nucleare: cresc dimensiunile nucleare; anizocarie (inegalitati de talie
nucleara); forme nucleare anormale (pleomorfism nuclear); nucleolii cresc in
dimensiuni si numar; modificari in numarul cromozomilor si a continutului de AND;
- modificari citoplasmice: polimorfism celular (modificari de forma); policromazie
(colorabilitate variata a citoplasmei) cu tahicromazie (creste colorabilitatea) sau
bazofilie pe seama sintezei crescute de proteine;
- mitoze atipice: prezenta de fusuri de diviziune multiple (cu aspect de trefla, carou,
stea cu repartizari inegale a cantitatii de cromatina); multe (toate) celulele maligne
sunt aneuploide (a un numar anormal de cromozomi);
- invazivitate si metastazare apar datorita a trei modificari:
1. celule tumorale maligne emit pseudopode;
2. celule tumorale maligne si-au pierdut inhibitia de contact
3. celulele tumorale maligne si-au pierdut adezivitatea la elementele stromale.

115.Carcinomul in situ
Cancerul in situ (CIS este de obicei recunoscut in malignitatile epiteliale (nu sarcoame sau
limfoame) prin variate transformari specifice malignitatii strict localizate la nivelul epiteliului
fara depasirea membranei bazale. Aceste modificari se identifica si prin examene citologice
ceea ce permite realizarea de screening-uri in depistarea cancerelor asimptomatice:
investigarea unui mare numar de persoane, aparent sanatoase, periodic - de exemplu frotiurile
cervico-vaginale prin metoda Babes-Papanicolaou. Aceste leziuni recunoscute si tratate au
scazut impresionant numarul celor care se trateaza si decedeaza prin cancerele epiteliale ale
colului uterin.

116. Invazia tumorala

Invazivitate si metastazare apar datorita a trei modificari:
4. celule tumorale maligne emit pseudopode;
5. celule tumorale maligne si-au pierdut inhibitia de contact
6. celulele tumorale maligne si-au pierdut adezivitatea la elementele stromale.
Tumora secreta enzime litice
Ce digera membrana bazala si matricea extracelulara
Enzime: Metaloproteinaze (in situs de rct. au un ion met)
Colagenaze interstitiale pt Colagen tip I,II,III
Gelatinaze pt Colagen tip IV
Stromolizine pt Colagen tip IV, proteoglicani

Enz inactivate de TIMPTissue inhibitors . .

Metalloproteinaze
TIMP limiteaza invazia tumorala

117.Metastazarea
Metastaza sau deplasarea celulelor tumorale la distanta de 7 cm de tumora primitiva:
- prin contiguitate- de la un organ la altul;
- prin insamnatari tumorale pe seroase;
- limfatice apar in tumori maligne epiteliale; se explica prin abundenta retelei limfatice
(au pereti vasculari discontinui);
- sanguina mai ales tumori maligne mezenchimale care folosesc exclusiv aceasta cale;
sarcoamele contin spatii delimitate de celule tumorale prin care circula sangele sau
lacune vasculare;

71
 - tumori maligne are sedii preferentiale de metastazare:
- - in tesut osos: cancer prostata, glanda mamara, stomac, rinighi;
- in tesut pulmonar: oseosarcoame, sarcoame, coriocarcinoame;
- in creier: cancere pulmonare;
- organe care nu fac sau fac foarte rar metastaze sunt:
- splina : tesut limfoid imunocompetent in cantitate mare si bogat in enzime litice
- cordul: este foarte mobil (proprietati oncolitice).
1 Detasare cel invazive din masa tumoala
2 Invazia membranelor bazale si a tes. conj.
3 Intravazarea
4 Diseminarea intravasculara (limfatica si sanguina)
5 Ancorarea de celulele endoteliale
6 Extravazarea
7 Proliferare la distant
Nu toate celulele intravazive ajung sa metastazeze
In timpul interventiei chirurgicale intravazeaza multe celule tumorale, si marea lor
majoritate nu vor forma metastaze
Nu se stie de ce doar unele celule ancoreaza

123.Sindroame paraneoplazice
Sindroamele paraneoplasice
Se caracterizeaza prin secretia de polipeptide de catre tumora maligna, mai ales
bronhopulmonara, hepatica, pancreatica. Efectele obisnuite sunt - productia de hormoni
ertogrici: ACTH si ADH pot fi crescute in unele forme de cancer pulmonar (carcinomul
bronhogenic insotit de sindromul paraneoplazic este in special tipul de carcinom cu celule
mici si tipul cu celule scuamoase, cu aparitia de sindrom Cushing sau hiponatremic si
eventuale probleme clinice).
Clasificarea Sindroamelor Paraneoplazice
Endocrin
Neuromuscular
Hematologic
Dermatologic
Renal
Trei sindroame paraneoplazice endocrine
Sindromul Cushing carcinom pulmonar cu celula mica secretant de ACTH
Hipercalcemiacarcinomul scuamos pulmonar secretant de polipeptid paratiroid-like
Hipoglicemialeiomiosarcomul uterin secreta un hormon de grestere GH asemanator
insulinei
Trei sindroame paraneoplazice hematologice
Policitemiacarcinom renal secretant de eritropoietina
Tromboflebita migratorie (Sindrom Trousseau) carcinom pancreatic secratant de
tromboplastina
AnemiaLimfom autoanticorpi reci
Doua sindroame paraneoplazice neuromusculare
Miastenia gravis -- timom
Sindromul Lambert-Eaton (slabiciune musculara) cacnom pulmonar cu celula mica
anticorpi imporiva proteinelor de la placa motorie
Doua sindroame paraneoplazice dermatologice
Acanthosis nigricansCarcinom gastric hiperpigmentarea gatului si a spatiilor
interdigitale

72
 Dermatomiozita
Si unul renal
Sindromul nefrotic depunerea de complexe imune antigen-anticorp in membrana
bazala glomerulara

124.Stagingul si gradin gul tumoral sistem TNM

Gradingul si stadializarea tumorala:
Gradul malignitatii este definit de: diferentierea celulelor tumorale (gradul 1 sunt bine
diferentiate; gradul IV - aspect anaplazic), plemorfism nuclear, indexul mitotic (numarul de
mitoze pe unitate de camp), prezenta necrozei si extinderea invaziei. Prognosticul bolnavului,
depinde de gradul malinitatii si gideaza evolutia clinica si tratamentul.
Stadiul descrierii tumorale (TNM) ia in discutie talia (T) a tumorii
(T0 = CIS - pana la T4), numarul de limfoganglioni (noduli sau N) prinsi (N0 = limfoganglioni
fara celule maligne: Nl = noduli locoregionali invadati; N2 noduli invadati tumoral la distanta)
si metastaze (M: M0 - fara metastaze viscerale; M1 cu metastaze viscerale). Stadializarea TNM
este mai mult utilizata clinic (stadiul 0 - IV ) decat grading-ul dat de histologie.

125.Adenomul
Adenomul defineste tumorile (neoplaziile.) benigne care formeaza modelele
glandulare, fara a fi obligatorie reproducerea modelului glandular al organismului
parenchimatos, a glandelor exocrine sau endocrine in care se formeaza; celulele epiteliale
tumorale sunt dispuse pe 1 - 2 straturi, pe o membrana bazala intacta.
Macroscopic: formatiunile nodulare pot fi unice sau multiple bine delimitate sau
incapsulate, de dimensiuni variabile.
Microscopic celulele tumorale pot fi dispuse in travee (adenom trabecular -hepatic,
pancreatic, etc.) sau tubular (in glanda mamara, de la epiteliu tubular renal, etc.). Unele
glande se dilata chistic prin acumulare de mucus sau lichid seros: chist adenom seros sau
mucos de ovar, uneori apar proiectii digitiforme cu ax conjunctiv-vascular: adenom papilifer
seros sau mucos de ovar, cand apar dilatatii chistice: chist adenom papilifer seros sau mucos
de ovar.
Tumorile dezvoltate din glandele endocrine, pastreaza adesea functia secretorie
hormonala cu aparitia unei hiperfunctii endocrine: tiroida produce hipertiroidism; paratiroida:
osteodistrofie fibroasa; adenohipofiza celulele acidofile dau acromegalie, iar celulele
bazofile dau sindromul Cushing.
Adenoamele se pot insoti de proliferarea altor tesuturi, de exemplu tesutul fibros:
fibroadenoame sau adenofibroane peri-si intracanalar de glanda mamara; componenta
epiteliala imprastiata in stroma mixoida, candroida, osteoida defineste adenomul pleomorf de
parotida.

126.Papilomul
Localizare: pe epiteliul pavimentos stratificat (keratinizat si nekeratinizat) si
tranzitional; denumire si pentru tumori benigne epiteliale cu proliferare intraductala (glanda
mamara).
Macroscopic: tumora benigna poate fi pediculata sau sesila; neteda sau rugoasa;
unica (redusa sau voluminoasa) sau multipla-papilomaoasa.
Microscopic: acantoza (ramificari sau papile prin hiperplazia stratului malpighian) cu
hiperkeratoza. Dermul formeaza "axe conjunctivo-vasculare".
Evolutie: ulcerare, infectare secundara cu infiltrat inflamator in corion.
- condilom - asociere de proliferare epiteliala (acantoza si hiperkeratoza) cu prezenta de bogat
infiltrat inflamator limfomononulclear.

73
- cheratoacantom (moluscum sebaceum) apare in regiuni descoperite ale pielii, la femeile albe
exuse la soare si de peste 50 ani. Macroscopic: nodul cutanat, este neted, cu centru ombilicat
pe seama unei gramezi de cheratina, sau noduli voluminosi, multipli. Microscopic: insule,
cordoane de celule epidermoide care patrund in dermul superficial; numar redus de mitoze,
absenta de mitoze atipice; keratinizari voluminoase centrale cu aspect de perle; infiltratul
inflamator cu aspect granulomatos cu celule gigante apare doar in faza proliferativa. Evolutie:
regresie lenta pana la vindecare.

127.Polipul
Polipii sunt formatiuni protruzive (crestere exofitica) ce proemina la suprafata
mucoaselor (nas, tub digestiv, endometru), etc., cilindrice sau cubice; pot fi pediculati sau
sesili, unici sau multipli, neoplazici sau non-neoplazici.
4.2.2.1. Polipii non-neoplazici.
a) Polipi hiperplazici. Microscopic: glande cu epiteliu diferentiat spre celule
caliciforme sau de absorbtie; lumenul glandelor este festonat datorita proliferarii epiteliului
secretor; tesutul conjunctiv care separa glandele este abundent; celulele inflamatorii sunt
separat de lamina propria a mucoasei.
b) polipi juvenili (hamartomatosi) cu componente ale mucoasei normale, dispuse
anormal; pot fi unici sau multiplii. Polipoza juvenila este diagnosticata in jur varstei de 5 ani.
Este un sindrom ereditar, localizat in rect cu diseminare spre colon. Microscopic: glande
dilatate chistic cu mucus stroma abundenta si inflamatie. Evolutie: se poate ulcera; se poate
torsiona, infarctiza, autoamputa si elimina prin scaun.
c) polipi Peutz-Yegers sunt hamartomatosi, fiind o boala autozomal dominanta.
Macroscopic: sunt unici, multipli, pe tot traiectul intestinului subtire sau tubului digestiv si se
asociaza cu pigmentarea "cafea cu lapte'' cutaneo-mucoasa (buze, mucoasa bucala, fata,
organe genitale, palme). Microscopic: structuri ramificate, de tesut conjunctiv, si muschi neted
acoperite de epiteliu intestinal normal, bogat in celule Paneth si glande alungite, torsionate.
Tumora este fara potential malign, dar insoteste cancerul la pancreas, san, ovar, uter, pulmon.
d) Polipii inflamatori: boala Crohn (enterita cronica segmentara) sunt o reepitelizare a
ulcerasiilor. Microscopic se constata central tesut conjunctiv cu infiltrat inflamator
granulomatos acoperit de epiteliu regenerativ cu glande dilatate chistic.
e) Polipii limfoizi sunt proeminente ale mucoasei, secundar hiperplaziei reactive a
tesutului limfoid al mucoasei (local sau difuz la copii).
4.2.2.2. Polipii neoplazici sunt polipi glandulari, adenomalosi cu proliferare
neoplazica de origine epiteliala ce proiemina in lumenul cavitatilor; pot fi pediculati sau sesili;
solitari sau multiplii; microscopic fiind tubulari, vilosi sau tuberculosi.
a) Polipi (adenom) tubulari (maxim 25% vilos);
Microscopie: glande cu aspect uniform: celulele sunt inalte, slab diferentiate
mucosecretor, cu nuclei pseudostratificati: se. gasesc rare celule calciforme, proliferarea nu
depaseste muscularis mucosae. Stroma conjunctivala este saraca. Nu apar glande in axul
fibrovascular al pediculului. Se pot transforma malign; potentialul este corelat cu diametrul
tumorii: sub 1 cm, tumori maligne apar la 1% peste 2cm, tumorile apar la 40% ).
b) Polipi (adenom) vilosi, diametrul este mai mare, peste l0 cm. Macroscopic: sunt
sesili usor lobulati predomina pe suprafata mucoasa, uneori ulcerati sau hemoragici.
Microscopic: peste 50% au stratificare papilara, de axe fibrovasculare, acoperite de epiteliu
inalt, columnar, mucosecretor, bogat in proteinem. Datorita secretiei proteice abundente, poate
sa apara hipoproteinemie hipohalbuminemie, hemoragii: este o leziune precanceroasa.
c) Polipi (adenom) tubulovilosi: procent componenta viloasa 25 - 50 % denumirea
polipilor neoplazici difera in functie de predominanta structurilor tubulare sau viloase.
Polipoze intestinale:

74
 Polipoza colonica familiara este dominanta. Diagnosticul este pus de obicei dupa
varsta de 40 de ani. La nivelul colonului sunt prezenti intre 100 -2500 polipi; Macroscopic se
vad zone de adenom tubular cu arii de adenom vilos; riscul de degenerare maligna este foarte
mare, astfel incat in modul constant se practica colectomie prolifactica.
- sindrom Gardner - boala autozomal dominanta, cu polipi in colon, asociata cu osteom
multiplu, chist epidermoid si fibromatoze.
- sindrom Turcot - polipoza colon si tumoare SNC.

128.Fibromul
Fibromul este o tumora benigna ubicuitara: macroscopic prezinta forma nodulara,
bine delimitata, incapsulata de culoare albicioasa slab roscata, sidefiu sticlos cu diametru de la
cativa mm la l0 - 15cm; la sectiune, aspectul este in vartejuri sau fascicule, de consistenta
variabila (dur - adesea pediculat, bine incapsulat format din celule conjunctive adulte, foarte
bogat in tesutul conjunctiv dens: foarte moale din tesut conjunctiv imatur cu dispozitie laxa,
amestecat cu tesut gras). Diagnosticul diferentiat al neoplaziilor se face cu pseudotumorile
fibroase - descrise mai jos. : xantogranulom , , mixomul, fasciita nodulara
(pseudosarcomatoasa), miozita proliferativa si cea osificanta

129.Leiomiomul
Leiomiomul este o tumora benigna care imita muschii netezi si poate apare oriunde in
partile moi cu muschi neted sau in peretii vaselor.
Leiomiomul uterin (cunoscut ca "fibrom") este intalnit la autopsie cu o frecventa de
30-60% fiind cea mai frecventa tumora uterina din viata fertila; de obicei este multiplu , de
talie variata (de la 2-3 mm pana la zeci de centimetri) bine incapsulat, cu localizare
subseroasa, intramiometriala, submucoasa; pe suprafata de sectiune, aspectul este in vaitejuri.
Clinic, sunt asimptomatice sau se manifesta prin durere (sufera manifestari degenerative) sau
prin menometroragii (cele submucoase mai ales). Tumorile sunt hormonodependente: cresc
mai repede in timpul sarcinti sau in timpul utilizarii de contraceptice; pun probleme mecanice
in timpul sarcinii; pot intefera cu functia de conceptie.
Leiomiomul gastric: este cea mai frecventa tumora mezenchimalogastrica; mult mai
frecvent se foloseste termenul de tumora stromala benigna, deoarece la microscopia
electronica si imunohistochimic diferentierea spre muschi neted este dificil de evidentiat
(histogenetic se considera ca celula de origine si celulele fuziforme si celule epitelioide si
deoarece s-au identificat componente fibrocitare, fibrohistocitare, de teaca nervoasa
periferica, musculare, lipidice ete., demunirea este de tumora stromala benigna. Leiomioamele
pot apare la orice varsta dar tipic intre 30-70 ani; tumorile pot fi identificate incidental, iar
cand au peste 3 cm, pot da sangerari durere sau alte simptome. Talia tumori este intre 1-20 cm
(unii considera ca peste 6 cm in diametru este leiomioarcom). Tumora este de obicei
intramurala producand o discreta ridicare a mucoasei; uneori este atasata la muscularis
mucosae printr-un pedicul care proiecteaza spre oment.
In piele, leiosarcomul este identificat dupa excluderea altor origini a unor noduli
durerosi.
Microscopic: leziunea este compusa din benzi de celule eozinofile, alungite, cu
citoplasma fibrilara asemeni musculaturii netede. Mitorzele sunt rare.

130.Rabdomiomul
Rabdomiomul este o tumora benigna foarte rara, care imita musculatura striata
scheletica; apare in limba sau verticuli, la sugari si copii (reprezinta 40% din toate tumorile de
la aceasta varsta si reperzinta probabil hamartoame fetale derivate din mioblasti cardici
embrionari; 1/3 din bolnavi au si scleroza tuberoasa: tumora este de obicei multipla si de
dimensiuni mari, proieminand in cavitatile cardiace).

75
 Microscopic: tumora este formata din celule mari care contin glicogen abundent si
focal se demonstreaza miofibrile, maligne.

131.Lipomul
Lipomul - este cea mai obisnuita tumora de parti moi, seamana cu tesutul adipos, dar
este incapsulata cu mici invaginatii in tesutul vecin si lipseste lobulatia tesutului adipos
normal.
Frecvent se gaseste pe extremitati sau pe spate, poate fi mic sau poate avea talii
considerabile; degenerarea lipomului in liposarcom nu este clar documentat.

132.Condromul
Condrom (encondrom) este o tumora cartilaginoasa benigna, solitara sau multipla cu
afectarea oaselor mici ale mainii si piciorului la persoane cu varsta intre 20-60 de ani.
Condroamele multiple realizeaza doua sindroame care au un risc relativ inalt de transformare
maligna cu aparitia condrosarcoamelor:
- boala Ollier, rara nonereditara cu multiple condroame in metafiza si diafiza
oaselor;
- boala Maffucci, congenitala caracterizata de discondroplazie si multiple
hemangioame in piele si viscere.
Clinic, tumorile sunt asimptomatice; examenul radiologic arata defecte chistice,
localizate, radiotransparent cu deformari ale conturului osos; pot fi prezente arii de calcificare.
Morfologic, tumora benigna este originala in tesutul cartilaginos heterotipic din cavitatile
medulare ale oaselor. Macroscopic, leziunea apare ca o masa confluenta, albastruie de cartilaj
hialin cu configuratie lobulara. Microscopic: cartilajul apare moderat celular cu rare celule
binucleate. Mitozele sunt absente. Tratamentul este curetajul tumorii.

133.Hemangiomul
Hemangiom: compus din canale sanguine nou formate, obtinute la sugari, de culoare
rosie sau albastra; frecvent dispar spontan.
Microscopic, apar doua tipuri: capilar si cavernos, in functie de talia canalelor
vasculare din tumora. Vasele mici (capilare) si mari (cavernoase) sunt limitate de celule
endoteliale cu aspect turtit. Sangerarea poate sa se produca si da probleme clinice.
Hemangioamele care cresc rapid in dimensiuni (la nou nascuti) pot da trombocitoperii
(sindrom Kasabach-Meritt).

134.Schwannomul
Neurilemmoma (schwanom)
Este o tumora incapsulata cu zone mixoide alternand cu zone celulare cu nuclei
aranjati paralel, in palisada (model Antoni B si respectiv Antoni A) si contine vase sanguine
cu pereti grosi, proeminenti, hislizati. Schwanomul poate apare ca tumora intracraniana (8-
10% din toate tumorile intracraniene) pe n.VIII (neuron acustic). Clinic, apare pierderea
auzului, dezechilibru, ameteli si ataxie; tumorile se confunda cu o surditate senzorioneurale.
Prognosticul este bun daca se face rezectie tumorala completa (daca nu, are recidive).

135.Osteomul osteoid
Osteom osteoid: apare la persoane tinere, predominant barbati. Clinic: bolnavii au
durere care tinde sa devina severa noaptea si se amelioreaza cu aspirina. Examenul radiologic
arata o leziune radiotransparenta centrata (nidus) inconjurat de os dens, sclerotic.
Macroscopic, tumora benigna este o masa rotunda sau ovala, continand o arie friabila,
centrata rosu-brun (nidus), destul de frecvent, nidusul apare ca un labirint neregulat de travee

76
osoase, tesut fibros si oase. Centrul nidusului este bogat in substanta, calcificari si celule
gigante multinucleate.
Tratament: este necesara excizia in intregime a nidusului cu limita de os sclerotic
pentru a evita recidivele leziunii sau persistenia acuzelor.

136.Mixomul
Mixomul este tumora benigna ca o masa gelatinoasa, albicioasa, lucioasa ce afecteaza
unele parti ale corpului.
Clinic: localizarea obisnuita include mandibula, regiunea intramusculara a coapsei si
umarului: in ciuda absentei vaselor, mixoamele cresc in talie impresionant ( mai mari de 10
cm ) si pot mima sarcoame.
Histologie: leziunea este avansata, compusa din substanta "mucin-like" (proleoglicani)
cu celule imprastiate, alungite. Frecvent este prezenta capsula periferica. 25% dintre bolnavi
au in antecedente un traumatism.

137.Nevii
Nevul nevocitic (alunita obisnuita) este o tumora benigna compusa din celule nevice si
melanoice. Microscopic se identifica 3 tipuri :
Nevul intraepidermic: la nivelul dermului superior se identifica insule si cordoane de
celule nevice, ce difera de melanocite pentru ca se grupeaza in cuiburi, nu au procese
dentritice - evidentiate la microscopia optica, au forma cuboidala, rotunda distinct delimitata,
citoplasma palida si nucleu mare rotund - oval vezicular sau palid cu granule de melanina, in
contact cu epiteliul. Unele din aceste celule au cantitati variabile de melanina. In dermul
profund, celulele nevice sunt imprastiate si inconjurate de tesut colagenic. Uneori, celulele
nevice pot fuziona si formeaza celule gigante multinucleate (de obicei in nevii maturi).
Nevu1 jonctional: celulele nevice incarcate cu melanina sunt aranjate in insule in
epidermul profund; aceste celule pot apare si in dermul superior, dar doar cu o extindere
minima si de obicei in legatura cu epiteliul. Dermul este neinvadat si pigmentul este prevazut
inconstant.
Nevul complex: neoplazia prezinta trasaturi din ambele tipuri. Celulele nevice se
gasesc in epiderm si derm cu preponderenta dermica. Cand treimea profunda a dermului este
atinsa si radacina firelor de par sunt inconjurate de celule nevice, tumora este probabil
congenitala.
4.12.1.2. Nevu1 albastru
Clinic: nodul moale, mic, rotund sau oval, bine circumscris, albastru spre negru,
obisnuit apare pe fese, fata, membre sau oriunde.
Microscopic: leziunea cuprinde tot dermul, contine predominant celule fibroblastice,
fuziforme, pigmentate; in asociere sunt prezente melanofagele grupate in benzi neregulate
extinse in straturile subcutanate. Dermul adiacent arata fibroza si epidermul subcutanat este
normal. Culoarea albastra este data de prezenta melaninei localizata profund.
4.12.1.3. Nevul Spitz (neoplasm melanic benign cu celule nevice fuziforme si
epitelioide)
Clinic: tip de nev, ca un nodul solitar rosu-brun, identificat initial la copii.
Microscopic: proliferarea de celule nevice cu aspect fuziform sau epitelioid, incarcate
cu melanina, la incizii eozinofile (corpi Kamino) in epiderm; mitozele sunt rare.
Tratament: rezectia leziunii este urmata de vindecare.

138.Carcinomul bazocelular
Carcinomul bazocelular: este o tumora maligna nemetastazanta, exclusiv cutanata,
cu predilectie localizata la fata (90%), de obicei la oamenii in varsta, pornind din stratul bazal
al epiteliilor pavimentoase keratinizate sau nu, sau din celulele epiteliilor bulbului pilos.

77
 Macroscopic: tumora este rotunda sau ovoida, de dimensiuni mici, 1 - 1,5 cm cu
aspect de papula; foarte repede ulcereaza marginile fiind usor proeminente, cu baza ulceratiei
rosie, rosu cenusiu, atona (orice ulceratie la fata, la persoane in varsta, care nu se vindeca,
dupa 3 saptamani trebuie investigata suplimentar).
Microscopic: turnora este constituita din celule care rup membrana bazala si patrund
in derm; celulele maligne sunt mici, cubcidale, fuziforme, asemeni cu cele din stratul bazal al
epidermului; citoplasma este intens bazofila, nucleii intens tahicromatici cu multiple atipii si
mitoze atipice; la periferia insulelor, cordoanelor, celulele sunt asezate paralel, in palisada fata
de celulele din zonele centrale asezate neregulat plexiform.
Tumora are un prognostic bun (nu da metastaze) si poate fi tratata, daca adresabilitatea este
inainte ca ulceratia sau se extinda local, in straturile subiacente (muschi, os, etc.).

139.Carcinomul spinocelular
Carcinomul spinocelular (scuamos) este cea mai frecventa forma de cancer,
dezvoltat din epiteliu pavimentos.
Tumora se dezvolta la nivelul pielii, mucoaselor pavimentoase si mucoaselor metaplaziate
pavimentos (bronhii, cai biliare, col uterin).
Macroscopic: apar proliferari vegetante, formatiuni ulcerate acoperite de cruste uscate.
margini indurate, infiltrate cu baza ulceratiei dura.
Microscopic: proliferarea celulelor maligne este dispusa in plaje, insule, travee mai
mult sau mai putin digitiforme, inconjurate de o stroma conjunctiv vasculara bine
reprezentata. Celulele maligne sunt poligonale, cu citoplasma eozinofila, nuclei mari cu
nucleoli proeminenti, mitoze atipice; intre celule sunt prezenti desmozomi (spini
intercelulari). In cuprinsul masei tumorale maligne este prezenta keratinizarea, prin prezenta
keratinei in "foi de ceapa" sau perle ortokeratozice (keratina matura lipsita de nuclei) sau perle
parakeratozice
(keratina mai pastreaza resturi nucleare)
Tumora este agresiva, apar metastaze limfatice foarte repede in evolutie.
Cand in masa tumorala diferentierea spre keratina este doar intracelulara (diskeratoza) sau
chiar absenta, tumora se numeste carcinom epidermoid putin diferentiat respectiv
nediferentiat. Cu cat forma tumorala este mai anaplazica (atipii si mitoze numeroase fara
perle) cu atat tumora este mai agresiva.

140.Adenocarcinomul
Adenocarcinomul este o tumora epiteliala maligna a epiteliilor cavitare (tub digestiv,
cai biliare, arbare respirator, pancreas, prostata, glanda mamara ete.) sau a epiteliului
parenchimatos (ficat, rinichi etc.).
Clasificarea tumorilor se face in functie de sediul tumorii primare, tipurile histologice,
gradul de diferentiere, caracterul mucosecretor, numarul de mitoze atipice, necroze, hemoragii
ete.).
Varietatile tumorale din punct de vedere microscopic, sunt:
- nesecretant - lumene glandulare atipice, invazie prezenta in tesutul subiacent;
- mucosecretant (mucipar), in organele in care se secreta in mod obisnuit mucus de epiteliul
lor (colon, ovar); macroscopic - tumora are aspect gelatinos (encefaloid); microscopic; celula
maligna mucipara are aspect de "inel cu piatra"
- chistadenocarcinom de avar, de pancreas ete.; macroscopic, in ovar, tumarile serose sunt mai
voluminoase decat cele muocase; microscopic se constata lumene glandulare dilatate
delimitate de epiteliu malign; cand sunt prezente formatiuni digitiforme pe suprafata interna
(dar mai ales externa) a tumorii, denumirea este: chistadenocarcinomul papilifer de ovar sau
adenocarcinomul papilifer in tiroida (fara transformane chistica.);

78
- schirul in glanda mamara, stomac, prostata este a tumora epiteliala maligna dura, pe seama
unui exces de reactie desmoida, stroma fiind abundenta si neomogena. Celulele tumorale sunt
dispuse in cordoane de 2-3 celule separate prin stroma predominanta; tumorile au un
prognostic mai bun datorita barierei stromale;
- pentru organele parenchimatoase, cancerele apar mai ales in ficat (hepatocarcinom si
colangiocarcinom - mai rar) si rinichi (adenocarcinomul cu celule clare - tumora Gravitz).
- pentru tumorile maligne din celulele germinale (in testicul si ovar) trebuie citat seminomul
(tumora maligna a testicului si mai rar a ovarului) care porneste de la celulele rotunde
seminale cu aspect de celule cu citoplasma bogata in glicogen; carcinomul embrionar, format
din celule mari, nediferentiate cu atipii, celule gigante, monstruoase care pot lua si o
dispozitie glandulara si/sau elemente de citosi sincitiotrofoblast;
- carcinoamele endocrine apar mai ales in tiroida (carcinoame papilare, faliculare, medulare
etc.) si suprarenala.
Celulele tumorale pot fabrica hormoni care realizeaza mai greu sindromul
hiperfunctional ca in tumorile benigne; pentru unele glande (hipofila, paratiroide) criteriile de
malignizare nu sunt certe pentru afirmarea diagnosticului.

141.Tumori neuroendocrine CARCINOIDUL

TUMORILE SISTEMULUI APUD

Tumorile sistemului APUD (Amine Precursor Uptake and Aminoacid Decarboxzlose)

sau tumori cu celule endocrine sau tumori neuroendocrine sau argentofinoame sau APUD-
oame. Aceste neoplasme deriva din celulele neuroendocrine sau precursorii lor, care normal
sunt raspandite difuz in organism, in organe neuroendocrine in special in mucoasa tubului
digestiv. Celulele APUD, care produc hormoni polipeptidici variati si neurotransmitatori sunt
considerate ca deriva din creasta neurala, potentand anumite parti moi ale genomului si
afectand similar anumiti stimuli, inclusiv tumorigeni. Totusi, studiile embriologice au
demonstrat originea comuna a crestei neurale.
Sindroamele Neoplazic Endocrine Multiple (MEN - Multiple Endocrine Neoplasia)
autosomal dominante genetice si familiale include mai multe complexe caracterizate prin
neoplazii (benigne sau maligne), hiperplazii a una sau mai multor glande sau ambele. Pentru a
explica similitudinile si diferentele in sindromul MEN, s-a sugerat ca leziunile afecteaza si
celulele sistemului APUD.
Carcinoidul
Tumora denumita si APUD-on are localizare obisnuita in tubul digestiv, cel mai
frecvent fiind intalnit in apendice; in ordine descrescatoare, poate fi intalnit in intestinul
subtire (ileon) in regiunea rectosigmoidiana si cel mai rar, in colon. Tumora poate fi multipla,
si se gaseste de obicei incidental in interventii chirurgicale (produce sangerari, obstructii) sau
la autopsie. Clinic, in 5-10% din cazuri produc sindrom carcinoid (hiperemie cutanata
intestinala, cianoza, diaree, dureri abdominale Wheezing, leziuni valvulare pulmonare, pe
seama productiei de amine vazoactive: serotonina, bradikinina, histamina ete.).
Macroscopic tumora apare alba-gri sau ca placi mucoase galbui de l - 2 cm cu epiteliu
de acoperire intact; unele tumori patrund in muscularis mucosae, se extind in mezenter
determinand reactie desmoplastica cu aderente fibroase si pseudoocluzii.
Microscopic apare o proliferare uniforma de celule rotunde sau cuboidale cu nuclei
rotunzi, regulati si citoplasma eozimofila abundenta si de obicei rare mitoze; celulele sunt
aranjate in insule, travee, rozete; la microscopie se evidentiaza granule de neurosecretie cu
afinitate pentru sarurile de argint cu necesitatea de agenti reducatori (argirofile) sau fara
necesitatea de agenti reducatori (argentofile). Microscopia electronica arata structura urinara a
glandelor neurosecretorii: granule electrono-dense limitate de o membrana.

79
 Prognostic: orice carcinoid poate metastaza, dar carcinoidele etra-apendiculare (de
peste 2 cm) si cele cu invazie murala extensiva au mai mari probabilitali; chiar cu metastaze
hepatice, rata de supravietuire peste 5 ani este de 40%.
Tratament: rezectia tumorii asigura vindecarea daca nu au aparut metastaze si nu este
prezent sindromul carcinoid. S-a constatat ca 10-30% din bolnavi au si alte neoplazii maligne,
in tractul gastrointestinal la o explorare chirurgicala ingrijita.

142.Fibrosarcomul
Fibrosarcom: apare la copii si este neobisnuit la adulti. Are o celularitate inalta,
celulele tumorale sunt fuziforme; uniforme fara pleomorfism, dar cu o moderata spre inalta
rata mitotica; este capabil de metastaze hematogene; poate fi diferentiat de histocitomul fibros
malign prin absenta pleomorfismului si de fibromatoze prin celularitatea bogata si rata
mitoxelor.

143.Leiomiosarcomul
Leiomiosarcoamele sunt tumori maligne de muschi neted, foarte rare, cele mai
frecvente in tumorile de muschi (rabdomiosarcoamele).
4 7 2 1 Leiomiosarcomul uterin reprezinta 0,5 1% din tumorile mezenchimale
uterine, dar sunt cele mai frecvente sarcoame uterine. Nu se stie daca leiomioamele se pot
maligniza; cele mai multe tumori maligne apare de novo. Prognosticul depinde de extinderea
leziunii, talie, activitate mitotica; leiomiosarcoamele bine diferentiate au o rata de
supravietuire peste 5 ani, peste 40 50% din cazuri, dupa rezectie chirurgicala si
chemoterapie. Femeile in premenopauza au un prognostic mai bun decat bolnavele in varsta.
4.7.2.2. Leiomiosarcoamele gastrice (1% din malignitati) pun probleme dificile in
diferentierea in leiomiosarcoame: simptomele sunt asemanatoare, histogenetic se considera ca
este o tumora stromala gastrica maligna (vezi argumentele mai sus).
Histologia (rata mitozelor, peste 2/10 campuri microseopice cu obiectivul mare) si
talia peste 6 cm sunt considerate cele mai bune elemente pentru diagnosticul cu potentialului
malign. Diseminarea hematogena in ficat si pulmon, apare frecvent. Rezectia chirurgicala
completa este de electie.
4.7.2.3. Leiomiosarcomul subcutanat sau al extremitatilor este de obicei original din
peretele muscular al venelor mari.
Macroscopic: talie variabila: de la dimensiuni mici, la dimensiuni foarte mari, moale,
carnos, alb pe suprafata de sectiune.
Microscopic: tumora este formata din celule musculare netede alungite, roz cu citoplasma
fibrilara; modelul de crestere este specific: benzi si fascicule alternante de celule
intersectandu-se chiar in unghi drept pe suprafata de secretie; prezenta de mitoze este fie in
numar de cateva (3 pe 50 de campuri cu obiectivul mare) si pana la mai multe pe un camp
cu obiectivul mare; sunt prezente si celule mari, bizare.

144.Rabdomiosarcomul
Rabdomiosarcomul recapituleaza miogeneza embrionara cu model dezorganizat;
exista forme adulte si juvenile.
Clinic prezenta de mase care nu produc durere sau tensiune desi cresc foarte repede. Alte
simptome sunt legate de localizarea tumorii.
Rabdomiosarcomul juvenil:
1. Rabdomiosarcomul embrionar apare la copii sub 6 ani; denumirea corespunde
aspectului maicroscopic al tumorii: fibre musculare ca ale embrionului de 7-10 saptamani.
Macroscopic: tumora este de obicei localizata la cap sau la gat, in special in orbita,
nazofaringe sau urechea medie; poate sa apara retroperitoneal sau pe tractul urogenital.

80
 Microscopic: plaje de celule rotunde, mici cu nuclei ovali uniformi. Unele celule au
citoplasma eozimorfa, putina care este pozitiva, imunohistochimic cu markeri tip desmina.
Diagnosticul diferential se face fata de alte tumori cu celule mici ale copilariei, ca
limfoame, leucemii, sarcom Ewing si neuroblastomul.
2. Sarcomul botrioid: este o forma embrionara de rabdomiosarcom care are tendinta sa
apara in tractul genitourinar, biliar, respirator superior la copii foarre mici; denumirea de
"botrioid" se refera la aspectul de "strugure-like" pe care il ia tumora cand creste in
vecinatatea mucoasei: tumora este polipoida, moale, gelatinoasa. Microscopic: mucoasa este
de obicei pastrata si zona densa de rabdomioblasti nediferentiati este vazuta imediat in
vecinatate (stratul dermic profund sau dermul reticulat). La periferie tumora este de obicei,
mixoida, putin celulara cu mitoze numeroase.
3. Rabdomiosarcomul alveolar: evidentiaza celule musculare fetale de stadiu tardiv
fata de rabdomiosarcomul embrionar si apare in perioasa 10-25 de ani, la nivelul
extremitatilor preferand aria flexorilor de pe antebrat si mana pana la eminenta hipotenara.
Microscopic: celulele nediferentiate (rabdo mioblasti) sunt asezati neregulati, in insule,
separate prin septuri fibroase dense, de care doar un singur strat de celule tumorale ramane
ferm asezate, dand un aspect alveolar sau pseudoglandular; se vad rare celule gigante
temporale care ajuta diagnosticul.
Rabdomiosarcomul adult: este rar; cand apare, bolnavii au 40-70 de ani; tipul vazut la
microscopie este de obicei rabdomiosarcomul polimorf (exclusiv la adulti) mai ales la
extremitatile (70%) in special pe coapsa.
Macroscopic: caracteristic este situata profund in muschii striati cu forme variate, de
talie relativ mica mana la mase mari care bombeaza. Consistenta este moale, carnoasa,
culoarea rosu-maroniu.
Microscopic: tumora variaza in aspect si diferentiere, dar toate sunt caracterizate prin
rabdomioblasti mai mari cu citoplasma abundenta, eozimorfa cu miofibrile. Celulele au o
asemanare importanta cu celulele musculare adulte.
Prognosic: variara cu localizarea si histologia cu toate ca se considera ca sunt de
gradul III, chemoterapia are un impact major in prognostic; localizarea: prognosticul este bun
cand tumora maligna este periorbitala sau paratesticulara si rezervat pentru tumorile localizate
oriunde (cap, extremitali, in profunzimea muschilor striali).
Histopatologie: toate tipurile embrionare au o histologie favorabila; tipul alveolar si
pleomorfic au histologie nefavorabila; grupul: bolnavii cu rezectie tumorala completa (grupul
I) au vindecare in 80-90% din cazuri - se asociaza chemoterapie care se pare ca are rol in
sterilizarea metastazelor minime. Bolnavii cu metastaze mari, (grupa IV) au un prognostic
constant rezervat.
Evidentierea eficientei chemoterapiei in rabdomiosarcoame a inceput cu anul 1970.
145.Liposarcomul
Liposarcomul
Clinic: unul din cele mai frecvente sarcoame ale adultilor (extrem de rara la copii);
tumora este mare, bombata, cel mai frecvent intalnita la coapsa sau retroperitoneal.
Microscopic: poate fi mixoid cel mai obisnuit sau nemixoid (tipul cu celule rotunde si
tipul pleomorfic).
Liposarcomul mixoid este caracterizat prin proliferarea de lipoblasti in diferite stadii
de diferentiere, vascularizatie proeminenta cu aranjament plexiform al capilarelor, tip intestin
de pui si matrice bogata in MPZ; de obicei hipocelular.
Prognostic: pentru bolnavii cu tum maligne nemixoide (grad mai mare de agresivitate)
s-a constatat ca au metastaze mai frecvent decat cei cu liposarcoam mixoid (grad scazut).
Tratamentul se face in functie de tipul histologic si extinderea tumorii.
Liposarcomul mixoid infiltreaza local, desi macroscopic pare incapsulata si excizia
chirurgicala larga este tratamentul de ales (daca se-face o simpla excizie, sansele de recurenta

81
sunt inalte). Amputatia unei extremitati se poate face cand excizia locala nu se poate realiza
sau leziunea recidiveaza.
Iradierea este folosita ca terapie adjuvanta: se fac iradieri postoperator pentru a reduce riscul
de recurenta locala.

146.Condrosarcomul
Condroblastice - Condrosarcum este o forma maligna cartilaginoasa localizata spinal,
oasele pelviene si zona metafizara superioara a femurului si humerusului. Tumora poate apare
"de novo" (condrosarcom primar) sau originar in leziuni cartilaginoase benigne
(condrosarcinom secundar). Tumora reprezinta intre toate neoplasmele 7-15% si apare mai
frecvent la~barbatii (aproape 3/1 ) intre 30 si 60 de ani.
Clinic: obisnuit bolnavii se plang de durere si tumefiere locala de obicei de cateva
luni, ani, examenul radiologic evidentiaza o distrugere a corticalei osoase cu atingere
medulara neobligatorie si densitati in mozaic produse prin calcificari si osificari.
Macroscopic: condrosarcomul apare lobulat, alb-galbui pe seama materialului mucoid
si focarelor de calcificare.
Microscopic: exista urmele de cartilaj imatur care contin celule anaplazice cu doi sau
mai multi nuclei in condroplaste. Mitozele sunt obisnuite.
Tratament: rezectia totala tumorala este de alegere dar localizarea tumorala poate fi
dificil de abordat. Neoplaziile au o crestere lenta care poate fi local agresiva pentru ani de
zile, cu recidive frecvente. Diseminarea hematogena a pulmonului, ficat si rinichi apare peste
ani, evidentiate uneori doar la neoplazie. Rata de supravietuire peste 10 ani este de 50 60%.

147.Osteosarcomul
Osteoblaste - Osteosarcom (sarcom osteogenic) este o tumora osoasa de malignitate
inalta, caracterizata prin producerea de osteoid si os. Cele mai multe osteosarcoame apar in
zona metafizara distala a oaselor lungi (femur, humerus si tibia) dar pot atinge orice os,
inclusiv oasele mici ale mainii, piciorului si fetei. Aceasta tumora este cea mai frecventa
tumora maligna primara a osului (pe primul loc este de fapt mielomul multiplu care este de
fapt un neoplasm al plasmocitelor) care reprezinta 16% din toate malignitatile osoase. Aceasta
boala afecteaza in special barbatii tineri intre 10 si 20 de ani. Se considera ca exista doi
factori predispozanti in dezvoltarea osteosarcoamelor: iradierea si leziuni preexistente osoase
(de exemplu boala Paget); rolul traumatismelor sau al virusilor nu a fost stabilit.
Clinic, se constata durere si tumefierea zonei umflate; cand tumora este mare poate
produce limitarea miscarilor in articulatiile vecine, tumora creste rapid si concomitent se
produce scaderea in greutate si anemie secundara a bolnavului. Examenul radiologic
evidentiaza,distrugerea osului cu penetrarea cortexului si ridicarea (desprinderea)
subperiostului (triunghiul Codman) si infiltrarea tesutului moale vecin. Macroscopic, tumora
apare ca o masa mare necrotica si hemoragica. pornind din mijlocul epifizar distal cu
extindere posibila (rar) in spatiul articular vecin. Microscopic, exista trei tipuri de
osteosarcoame diferentiate dupa modul histologic predominant: osteoblastic, fibroblastic si
condroblastic. Markerul tumoral este prezenta in stroma maligna de osteoid si os. Sturma
evidentiaza celule bizare, pleomorfice cu nuclei neagulati si mitoze abundente; celulele
gigante multinucleate apar in vecinatatea zonei de necroza si calcificari. Cartilajul malign
poate fi prezent in focare mici sau mari.
Tratament: amputarea chirurgicala a extremitatii afectate este cel mai bun tratament
pentru a evita diseminarea tumorala. Chemoterapia adjuvanta a crescut perioada de
supravietuire; radioterapia s-a dovedit neeficienta; oricum, rata de supravietuire peste 5 ani
este doar de 5 20%, moartea aparand in urma diseminarii hematogene in pulmon, ficat si
alte oase.

82
148. Melanomul
Melanomul malign este cel mai malign neoplasm cutanat, din melanocitele
epidermului; apare cel "de novo" sau din nevi preexistenti; apare rar inainte de pubertate, dar
au fost raportate cazuri fatale la copii.
Tipun macroscopice in functie de intindere:
l. imprastiere superficiala
2. tipul nodular
3. lentigo malign
4. tipul acrolentiginos.
Tipurile 1 si 2 sunt cele mai frecvente.
Clinic: Tipurile 1 si 2 apar oriunde, mai frecvent pe picioare, umeri, partea superioara
a spatelui; au o crestere gradata, sunt pigmentati, inconjurati de eritem. Tipul 2 poate prezenta
cruste, sangerari, ulceratii.
Tipul 3 apare la persoane in varsta, sub expunerea la soare sub forma de pete
pigmentate.
Tipul 4 apare rar pe palme, plante, mucoasa genitala sau orala, sub forma de macule
pigmentate (confundate cu tipul 3) dar pot deveni invazive.
Microscopic: tumorile originale in jonctiunea dermo epidermica au activitate
neregulata si cu onvadarea de celule nevice atipice maligne in profunzimea dermului. Celulele
tumorale au forme si dimensiuni diferite, dar cele mai multe au nuclei mari cu nucleoli
proeminenti si citoplasma eozimofila, granulara abundenta, pot fi prezente celule gigante,
multinucleare, bizare: mitozele sunt obisnuite. Cantitatea de melanina si infiltratul variaza de
la caz la caz. In tipul 3 se constata o crestere a numarului de melanocite din stratul bazal al
epidermului, unele avand atipii.
Melanoamele maligne au 2 faze de crestere: crestere orizontala (radiala) pentru
formele 1 si 3 si crestere verticala (invaziva) in toate cele 4 forme. S-au constatat 5 nivele de
invazie:
nivelul l - celulele tumorale sunt limitate in epiderm;
nivelul 2 - celulele tumorale sunt extinse in papilele dermice;
nivelul 3 - celulele tumorale umplu dermul papilar;
nivelul 4 - celulele tumorale invadeaza dermul reticular;
nivelul 5 - celulele tumorale maligne se extind in tesutul subcutanat;
Prognosticul: depinde de tipul de melanom, nivelul invaziei si prezenta metastazelor:
- tipurile 1 si 3 au un prognostic mai bun decat tipul 2 (cea mai agresiva varianta;
diagnosticarea este rara inainte de invazia profunda):
- prognostic mai bun au primele 3 nivele de invazie; se crede ca tumorile care masoara
sub 0,76 mm in grosime (nivel Breslow) au un prognostic excelent cu rata de metastaze
scazuta.
- in stadiile recente, metastazele apar in pielea adiacenta si limfoganglionii regionali;
in stadiile tardive, metastazarea se produce hematogen cu atingere viscerala difuza.
Tratament: leziunea maligna este excizata obligatoriu cu margine ampla de siguranta,
de minim 1 cm.

149.Seminomul
-pentru tumorile maligne din celulele germinale (in testicul si ovar) trebuie citat
seminomul (tumora maligna a testicului si mai rar a ovarului) care porneste de la celulele
rotunde seminale cu aspect de celule cu citoplasma bogata in glicogen; carcinomul embrionar,
format din celule mari, nediferentiate cu atipii, celule gigante, monstruoase care pot lua si o
dispozitie glandulara si/sau elemente de citosi sincitiotrofoblast;

83
150.Tumori disembrioplazice- teratom,hamartom,coristom
Hamartomul este o crestere focala excesiva de tesut si celule normale mature (fara
arhitectura normala) intr-un organ care contine in componenta si elemente celulare identice.
Demarcatia dintre hamartom si neoplasme benigne este interpretata variat;
hemangioamele, limfangioamele, rabdomioamele sau pancreatici pot fi considerati fie
hamartoame, fie neoplasme adevarate. Frecventa acestor leziuni la sugar si copii inclina
denumirea de hamartoame - in sprijinul acestei denumiri este ca in principal hemangioamele
regreseaza pana la disparitia completa, spontan.
Coristomul este o crestere de tesut sau celule microscopic normale, prezente in
localizari anormale; in general, coristomul este o masa coeziva de tesut aberant sau
heterotipic: resturi de tesut pancreatic din pretele stomacului sau intestin subtire sau mase de
suprarenala sunt de obicei de intens academic dar pot fi confundate clinic cu neolasme; rar pot
fi originea unor adevarate neoplasme-adrenocarcinom in ovar doar pentru a fi mai clar.
Teratomul este un grup de tumori complexe avand reminiscente din variate
componente organoide, organismoide sau celulare din derivatele normale a cel putin unui strat
germinativ; pot apare la orice varsta de la sugar la adult. Teratoamele sunt cele mai obisnuite
tumori la sugar si copil mic (40% din tumori testiculare la sugar, dar 2-3% din tumorile cu
celule germinative la adulti).
Microscopic: sunt recunoscute 3 variante de teratoame, pe baza gradului de
diferentiere.
Teratoamele mature sunt structuri organoide sau colectii de celule diferentiate, heterogene
asezate dezordonat, cum ar fi: tesut neural, benzi musculare, insule de cartilaj, gramezi de
epiteliu squamos, structuri de glanda tiroida, epiteliu bronsic si brohiolar, perete intestinal,
substanta nervoasa, toate inconjurate intr-o stroma fibroasa sau mixoida. Toate elementele
sunt mature si cel mai frecvent tumorile apar la copii; cand apar la adult exista un risc
foarte mare de a contine mici focare imature sau complet maligne care pot scapa chiar unei
detectari riguroase, deci la adult diagnosticul de teratom matur trebuie privit cu
circumspectie.

151.Mezoteliomul
-nu am gasit

152.Sarcomul sinovial
Rabdomiosarcoamele, angiosarcomul , sarcomul sinovial sunt de obicei considerate de
gradul III deoarece, din statistici se constata ca au un prognostic prost, indiferent de gradul de
diferentiere.
Sarcoamele, tipic, metastazeaza omogen, cel mai frecvent in plaman si ficat. Totusi se
extind direct sau metastazeaza in limfoganglionii regionali. Cele mai obisnuite sunt sarcomul
sinovial si histiocitomul fibros malign.

84