De prea multe ori am vzut mila rtcindu-se.

Noi ns, cei ce guvernm oamenii, am

nvtat s privim n inimile lor si s nu acordm grija noastr dect celor demni de atentie.
Refuz s am mil fat de rnile ostentative ce frmnt inimile femeilor, asa cum o refuz
mortilor si muribunzilor si stiu pentru ce.
A fost o vreme, n tineretea mea, cnd mi era mil de cersetori si de rnile lor, cnd
plteam pentru ei tmduitori si cumpram leacuri caravanele mi aduceau dintr-o
insul unguente cu amestec de aur, care refceau pielea deasupra rnii deschise. Am fcut
aceasta pn n ziua n care am nteles c tineau la duhoarea lor ca la un lux rar, cci i-am
surprins zgriindu-se si mnjindu-se cu blegar, asemenea acelora care ngras pmntul
pentru a-i extrage seva ntreag. si artau cu mndrie unul altuia putreziciunea, flindu-se
cu ofrandele primite, fiindc cel ce cstiga cel mai mult egala n proprii-i ochi pe marele
preot care slujeste celui mai frumos idol. Nu primeau s-l consulte pe medicul meu dect
n speranta ca sancrul lor l va surprinde prin pestilenta si dimensiunile lui si-si agitau
ciotul ca pentru a ocupa mai mult loc n lume. Si primeau ngrijirile ca pe un omagiu,
oferindu-si membrele ablutiunilor care-i flatau; de ndat ns ce rul era vindecat, se
regseau lipsiti de important, nemaihrnind nimic din ei nsisi, inutili, si ncercau s
renvie acel ulcer care tria n ei.
mpodobiti din nou cu putreziciunea lor, mndri si gunosi, reluau drumul caravanelor cu
talgerul n mn, cersind n numele dumnezeului lor murdar.
A fost o vreme, de asemenea, cnd mi era mil de morti, credeam c acela pe care-l
sacrificam n desert se cufunda ntr-o singurtate dezndjduit, fr a-mi da nc seama
c nu exist singurtate pentru cei ce mor. Am vzut ns egoistul sau avarul, cel care
striga att de tare mpotriva oricrei spolieri, trindu-si ultimele clipe si rugnd s fie
strnsi n jurul lui obisnuitii casei, mprtindu-le bunurile sale cu o echitate dispretuitoare,
asa cum imparti unor copii jucrii inutile.
Am vzut rnitul bicisnic, cel care ar fi urlat dup ajutor n preajma unui pericol fr
important, pentru ca apoi, ntr-adevr lovit fr sperant, s resping din partea celorlalti
orice asistent, dac prea c aceasta i-ar fi pus pe tovarsii si n pericol. Premrim o
asemenea abnegatie. Eu ns n-am gsit n ea dect un semn discret de dispret. L-am
vzut pe cel care si mparte plosca, atunci cnd deja se usuc la soare, sau merindele,
atunci cnd, dup o foamete ndelungat, ele nu-i mai snt de folos. Si face aceasta n
primul rnd pentru c nu le mai simte nevoia si, plin de o regal ignorant, las celorlalti
acest os de ros.
Am vzut femei plngndu-i pe rzboinicii czuti. Dar noi sntem cei care le-am nselat! I-
ai vzut vreodat pe supravietuitori ntorcndu-se acas mndri si zgomotosi, si aducnd
moartea celorlalti ca pe o cautiune a riscului acceptat, moarte pe care o descriu
nspimnttoare, fiindc li s-ar fi putut ntmpla si lor? Chiar si eu, n tineretea mea,
iubeam aceast aureol a loviturilor de sabie primite de altii. M fleam cu tovarsii mei
morti si cu teribila lor disperare. Cel ales de moarte ns, vomndu-si sngele si tinndu-si
mruntaiele n mn, este singurul care descoper adevrul si anume, c nu exist o
oroare a mortii. Propriul su trup i pare de-acum un instrument zadarnic, care a ncetat
de a-l mai servi si pe care-l arunc. Un trup cioprtit, care apare n toat slbiciunea sa.
Dac acestui trup i e sete, muribundul nu vede n aceasta dect un nou prilej de a-i fi sete,
prilej de care ar trebui s fie izbvit. Devin inutile toate bunurile ce serveau la a
mpodobi, a hrni, a cinsti aceast carne pe jumtate strin, care nu mai e dect
proprietate domestic, asemenea mgarului legat de trusul su.
Atunci ncepe agonia, care nu este dect cltinare a unei constiinte, golit si umplut
mereu de valurile memoriei. Ele vin si pleac, ntocmai ca fluxul si refluxul, ducnd si
aducnd imagini, cioburi de amintiri, frnturi ale tuturor vocilor auzite. Revin, scldnd
din nou algele inimii si renviind duiosii. Echinoctiul ns pregteste refuzul su hotrtor,
inima se goleste, mareea si amintirile sale se ntorc la dumnezeu. Desigur, am vzut
oameni fugind de moarte, temndu-se de confruntarea cu ea. Dar pe cel ce moare nu l-am
vzut niciodat nspimntat.
Pentru ce, deci, i-as comptimi? De ce mi-as pierde timpul, plngndu-le sfrsitul? Am
cunoscut prea bine perfectiunea mortilor. N-am ntlnit nimic mai usor dect moartea
acelei prizoniere care, atunci cnd am vzut-o, ncepuse deja s moar, respirnd ncet si
ascunzndu-si tusea n cearceaf, asemenea unei gazele la captul cursei, chinuindu-se
deja, dar ignornd aceasta pentru c-i plcea s zmbeasc. Iar sursul ei era adiere
deasupra unui ru, amintire a unui vis, urm lsat de o lebd, din ce n ce mai pur, mai
pretioas, mai greu de retinut, ajungnd n cele din urm o linie simpl si neprihnit,
atunci cnd lebda si-a luat zborul. Mi-amintesc, de asemenea, de moartea tatlui meu. A
tatlui meu, mplinit si preschimbat n piatr. Se spune c prul asasinului s-a albit atunci
cnd pumnalul, n loc s goleasc un trup trector, l-a umplut cu asemenea mretie.
Ucigasul, ascuns n camera regal, fat n fat nu cu victima sa, ci cu granitul urias al
unui sarcofag, prins n capcana unei tceri a crei cauz era el nsusi, a fost gsit n zori
prosternndu-se n fata nemiscrii mortului.
Astfel, tatl meu, pe care un regicid l-a trimis dintr-o dat n eternitate, a oprit n loc,
atunci cnd si-a dat ultima suflare, si suflarea celorlalti, pentru trei zile. Limbile nu s-au
dezlegat, iar umerii nu s-au ndreptat dect dup ce l-au dus n pmnt.
Ni s-a fcut att de impuntor, el, care nu guvernase doar, ci ntemeiase si ntrise o
efigie, nct, coborndu-l n groap, la captul corzilor care trosneau, nu nmormntam un
cadavru, ci depozitam un tezaur.
Atrna suspendat, asemenea primei trepte a unui templu, iar noi nu l-am ngropat, ci l-am
pecetluit n mormnt, devenit, n sfrsit, ceea ce este o temelie.
El m-a nvtat ce e moartea si m-a obligat, cnd eram tnr, s-o privesc n fat, fiindc el
nu si-a plecat niciodat ochii. Tatl meu avea snge de vultur.
S-a ntmplat n acel an blestemat, care a fost numit Osptul Soarelui, fiinc soarele, n
acel an, fcuse desertul s se ntind, mprstiindu-si razele asupra nisipurilor printre
oseminte, printre mrcini uscati, printre pieile transparente ale soprlelor moarte si iarba
prefcut n clti. El, care face s creasc tulpinile florilor, si devorase creaturile s itrona
asupra cadavrelor risipite, ca un copil printre jucriile pe care le-a distrus.
A sorbit pn si rezervele subterane si a but din putinele fntni. A distrus pn si aurul
nisipurilor care ajunseser att de srace, de albe, nct acele locuri au primit numele de
Oglinda. Cci oglinda nu contine nimic, iar imaginile cu care se umple nu au nici
greutate, nici durat. Si cteodat, asemenea unui lac de sare, oglinda arde ochii.
Conductorii de cmile, atunci cnd se rtcesc si snt prinsi n aceast capcan, nu o
recunosc de la nceput, fiindc nimic nu o distinge, si trsc, asemenea unei umbre la
soare, fantoma prezentei lor. Prinsi n acest lipici de lumin, si nchipuie c merg,
nghititi deja de eternitate, si nchipuie c triesc. si mping caravana, acolo unde orice
fel de efort mpotriva inertiei ntinderilor e zadarnic. Mergnd spre o fntn care nu
exist, se bucur de rcoarea crepusculului, desi ea nu mai e dect un rgaz inutil. Se
plng, poate, naivi, de lungimea noptilor, desi curnd noptile vor trece, pentru ei, ca niste
bti de pleoape. Certndu-se cu vocile lor guturale, din cauza unei mici nedreptti, nu
stiu c deja, pentru ei, dreptatea e fcut.
Crezi c aici o caravan se grbeste? Las s se scurg douzeci de secole, si revino s
vezi!
Topiti n timp si preschimbati n nisip, fantome nghitite de oglind, asa i-am descoperit
eu nsumi atunci cnd tatl meu, ca s m nvete ce e moartea, m-a luat n sa si m-a purtat
pn acolo.
- Acolo, mi spuse, a fost o fntn.
n adncul unuia dintre acele hornuri verticale, care nu reflect, ntr-att snt de adnci,
dect o singur stea, noroiul se ntrise, iar steaua se stinsese. Si absenta unei singure stele
este de-ajuns pentru a rsturna o caravan n drumul ei, la fel de sigur ca si o ambuscad.
n jurul orificiului ngust, oameni si animale se ngrmdiser n zadar, ncercnd s
scoat din mruntaiele pmntului apa sngelui lor. Dar lucrtorii cei mai siguri, trti pn
n adncul acestui abis, scormoniser n van crusta tare. Asemenea unei insecte mpunse,
nc vie, care n tremurul mortii rspndeste n jur mtase, polenul si aurul aripilor sale,
caravana tintuit n loc de o fntn goal, ncepea deja s albeasc n nemiscarea
atelajelor rupte, a cuferelor sparte, a diamantelor risipite si a lingourilor grele de aur, care
se acopereau de nisip.
n timp ce priveam, tatl meu mi-a vorbit:
- Ai vzut un ospt de nunt, dup ce nuntasii si miri iau plecat. Zorile lumineaz
dezordinea pe care au lsat-o ulcioarele sparte, mesele rsturnate, focul stins, totul
pstreaz pecetea unei petreceri tot mai tumultoase. Dar vznd aceste urme, mi spuse
tatl meu, nu vei nvta nimic despre dragoste. Cntrind si ntorcnd n mini cartea
Profetului, mi mai spuse el, zbovind asupra desenului caracterelor sau asupra aurului
miniaturilor, ignorantul pierde esentialul, care este nu obiectul van, ci ntelepciunea
divin. Astfel, esenta lumnrii nu este ceara care las urme, ci lumina.
Totusi, vzndu-m c tremur de teama de fi nfruntat n largul unui platou pustiu,
asemenea meselor vechilor sacrificii, aceste resturi ale mesei Domnului, tatl meu mi
mai spuse:
- Ceea ce are nsemntate nu apare niciodat n cenus. Nu mai privi aceste cadavre, nu
exist nimic aici dect crute nglodate pentru eternitate, n lipsa oamenilor care s le
conduc.
- Atunci, i-am strigat, cine m va nvta?
Tatl meu mi-a rspuns:
- Esenta unei caravane o descoperi n miscarea ei. Uit zgomotul sec al cuvintelor si al
vocilor: dac prpastia se opune mersului ei, ea va ocoli prpastia, dac se ridic un
munte, ea l evit, dac nisipul este prea fin, caut n alt parte un nisip tare, dar reia
mereu aceeasi directie. Dac sarea unei saline se surp sub greutatea poverilor, o vezi
agitndu-se, scotndu-si din glod animalele, pipind pentru a gsi un pmnt solid, dar
curnd intr n ordine, relundu-si mersul n directia n care pornise. Dac un animal cade,
ea se opreste, si strnge lzile sparte, ncrcndu-le pe un alt animal, si reia acelasi drum.
Cteodat, moare cel care conduce caravana. Ceilalti l nconjoar, l ngroap n nisip, se
ceart. Apoi un altul este ridicat la rang de conductor si caravana si reia drumul, nc o
dat nspre acelasi astru. Ea se misc, astfel, ntr-o directie care o domin, este o piatr
care se rostogoleste pe o pant invizibil.
Judectorii orasului au condamnat odat pe o tnr femeie, care comisese un delict
oarecare, s se dezbrace si au legat-o, pur si simplu, de un trus n desert.
- ti voi arta, mi-a spus tatl meu, spre ce se ndreapt oamenii.
Si din nou m-a luat cu el.
n timp ce cltoream, ziua ntreag s-a scurs, iar soarele i-a but sngele cald, saliva si
sudoarea. I-a but din ochi apa luminii. Noaptea cdea cu scurta ei mngiere atunci cnd
am ajuns, tatl meu si cu mine, la marginea platoului interzis unde, ivindu-se, alb si
goal, din temelia stncii, mai fragil dect o tulpin hrnit de umezeal si desprtit apoi
de proviziile grele de ap care zac n pmnt n linistea lor adnc, rsucindu-si bratele
care un curmei care sfrie deja n foc, ea implora mila Domnului.
- Ascult-o, mi-a spus tata. Ea descoper esentialul
Dar eu eram copil si fricos:
- Poate c sufer, i-am rspuns, si poate c-i e fric
- A depsit suferinta si teama, care snt boli ale staulului, fcute pentru turm. Acum
descoper adevrul.
O auzeam vitndu-se. Prins n aceast noapte fr margini, evoca amintirea lmpii de
sear, a camerei care ar fi adpostit-o si a usii care s-ar fi nchis n urma ei. Oferit
universului ntreg, care nu avea nici un chip, chema la ea copilul pe care-l mbrtisezi
nainte de a adormi si care e o ntrupare a lumii. Supus, pe acest platou pustiu, trecerii
necunoscutului, cnta pasul brbatului care rsun seara n prag, pe care-l recunosti si te
linisteste. n mijlocul necuprinsului, neavnd nimc de ce s se agate, implora s i se redea
obstacolele care, doar ele, permit existenta, acel caier de ln de tors, acea albie de splat,
si doar aceea, acel copil de legnat, si nu altul. Invoca eternitatea casei, ce poart n ea tot
satul, n aceeasi rug de sear.
Tata m-a luat din nou n sa, dup ce capul condamnatei i s-a prbusit pe umr.
- Vei auzi, mi-a spus, murmurul vocilor lor sub corturi si acuzatiile lor de cruzime. i voi
face ns s-si nghit tentativele de rebeliune: eu furesc omul.
Ghiceam totusi buntatea tatlui meu:
- Vreau ca ei s iubeasc apele vii ale fntnilor. Si ntinderea neted a lanurilor verzi de
orz. Vreau s se bucure de rentoarcerea anotimpurilor. Vreau s se hrneasc, aidoma
fructelor care se coc, din tcere si rbdare. Vreau s-si plng si s-si onoreze mortii,
fiindc mostenirea trece ncet de la o generatie la cealalt si nu vreau s-si piard
bogtiile pe drum. Vreau s se asemene ramurii de mslin ce asteapt n liniste. Atunci va
ncepe s se simt n ei harul divin, ca o adiere asupra copacului. Acesta i poart din zori
pn n noapte, din var pn n iarn, de la grnele care cresc pn la recoltele ce se
adun, de la tinerete la btrnete, iar apoi de la btrnete la copiii nou-nscuti. Ca si
despre copac, nu afli nimic despre om, cercetndu-l n aspectele lui diferite de-a lungul
vietii. Copacul nu e smnt, apoi tulpin, apoi trunchi flexibil, apoi lemn mort. Nu
trebuie s-l mparti pentru a-l cunoaste. Copacul este acea putere care se uneste ncet cu
cerul. Ca si tine, copilul meu. Domnul si d viat, te face s cresti, te umple de dorinte,
de regrete, de bucurii si suferinte, de mnie si ndurare. Apoi te ia din nou la el. Totusi, tu
nu esti nici acest scolar, nici acest sot, nici acest copil, nici acest btrn. Esti cel ce se
desvrseste. Si dac te vei descoperi asemenea unei ramuri unduitoare, prins temeinic n
trunchiul mslinului, vei gusta eternitatea n miscrile tale. Si totul n jurul va deveni
vesnic. Vesnic fntna care cnt si care a potolit setea printilor ti, vesnic lumina
ochilor cnd ti va surde fata pe care o iubesti, vesnic rcoarea noptilor. Timpul nu mai e
o clepsidr ce-si scurge nisipul, ci un secertor ce-si leag snopul.
II

Astfel, din vrful turnului cel mai nalt al cettii, am descoperit c nici suferinta, nici
moartea, nici chiar doliul nu snt de plns. Cci cel disprut, dac memoria sa este
venerat, e mai prezent si mai puternic dect cel viu. Am nteles teama oamenilor si i-am
plns.
M-am hotrt s-i vindec.
Mi-e mil de singuraticul ce se trezeste n miezul noptii patriarhale, crezndu-se adpostit
sub stelele domnului, simtind dintr-o dat nesiguranta cltoriei.
Am interzis interogatoriul, stiind c nu exist rspuns care s linisteasc. Ceea ce caut n
primul rnd anchetatorul este abisul.
Condamn nelinistea care mpinge hotii la furt, fiindc am nvtat s citesc n sufletul lor
si stiu c nu-i salvez, scpndu-i de mizerie. Cci ei se nsal creznd c rvnesc aurul
altuia. Aurul strluceste ca o stea. Aceast dragoste, care se ignor pe ea nssi, nu se
adreseaz dect unei lumini pe care nu o vor dobndi niciodat. Ei merg din sclipire n
sclipire, furnd lucruri inutile, asemenea nebunului care, pentru a pune stpnire asupra
lunii, ar soarbe apa fntnii n care ea se oglindeste. Ei arunc n focul orgiilor cenusa
iluzorie pe care au prdat-o. si reiau apoi veghea nocturn, livizi ca n preajma unei
ntlniri, stnd nemiscati din teama de a nu nspimnta, nchipuindu-si c vor gsi ceea ce
i va mbogti cndva.
Hotul, dac-l eliberez, va rmne credincios cultului su, iar gardienii mei, strivind
ramurile, l vor susprinde chiar mine n grdina altuia, plin de btile inimii sale si
creznd c n acea noapte norocul l va ajunge.
Desigur, la nceput i coplesesc cu dragostea mea, stiind c au mai mult fervoare dect
cei virtuosi n dughenele lor. Eu ns snt costructor de cetti. Am hotrt s asez aici
temeliile citadelei mele. Am oprit caravana n mers, atunci cnd nu era dect o smnt n
suflarea vntului. Vntul poart ca pe un parfum smnta de cedru. Eu rezist vntului si o
ngrop n pmnt, cedrii s creasc ntru gloria Domnului.
Dragostea trebuie s-si gseasc un obiect. Eu l salvez doar pe cel ce iubeste ceea ce
exist si care poate fi multumit.
Iat pentru ce nlntuiesc femeia n cstorie si ordon s fie lapidate sotiile adultere.
Desigur, i nteleg setea si nteleg ct de intens e prezenta pe care o doreste! O nteleg,
vznd-o, n seara care ngduie speranta n miracole, sprijinindu-se de teras, cuprins
din toate prtile de oceanul zrilor, si prad, ca unui clu solitar, durerii de a fi tandr.
O simt palpitnd, aruncat aici, aidoma unei stridii pe nisip, si asteptnd mantia albastr a
cavalerului ca pe plenitudinea valului mrii. Chemarea sa o arunc noptii ntregi. Oricine
s-ar ivi i-ar mplini dorinta. Va trece ns zadarnic din mantie n mantie, pentru c nu
exist brbat care s o multumeasc. Un ru cheam la fel, pentru a se mprospta,
scurgerea valurilor mrii, iar valurile se succed vesnic si se consum unul dup cellalt.
La ce bun s ngdui schimbarea sotului: cel ce iubeste doar apropierea dragostei nu va
cunoaste niciodat ntlnirea cu ea
O salvez doar pe aceea care se poate rndui si mplini n jurul curtii sale interioare, la fel
cum cedrul se cldeste n jurul semintei sale si-si gseste rod n propriile-i limite. O
salvez pe aceea care nu iubeste primvara, ci nftisarea unei anume flori n care
primvara s-a nchis, care nu iubeste dragostea, ci pe cel n care dragostea se
ntruchipeaz. Iat de ce veghez asupra acestei femei care se risipeste. Asez n jurul ei, ca
pe niste oprelisti, lampa de nclzit, ceainicul si farfuria de aram, astfel nct, putin cte
putin, dincolo de aceste obiecte, s descopere un obraz familiar, un surs care nu apartine
dect acestui loc. atunci copilul va plnge pentru a fi alptat, degetele-i vor fi atrase de
lna de tors, iar jeraticul i va cere din nou s fie attat. Din aceast clip, va fi redat
cminului ei. Cci eu construiesc urna n jurul parfumului pentru ca parfumul s rmn
n ea.
Eu snt obisnuinta care mplineste fructul. Snt cel care constrnge femeia s prind chip
si s existe, astfel nct, mai trziu, s aduc Domnului, n numele ei, nu un zmbet slab
risipit n vnt, ci o anume pasiune, tandrete, suferint
Am meditat ndelung asupra sensului pcii. Ea nu ia fiint dect n copii nscuti, din
recoltele strnse si din casa ornduit. Vine din eternitatea n care intr lucrurile mplinite.
Pace a hambarelor pline, a oilor care dorm, a cearsafurilor mpturite, pace a perfectiunii,
pace a ceea ce devine dar eternittii, odat ce a fost bine fcut.
Cci am aflat c amul este asemenea unei citadele. Rstoarn zidurile pentru a-si gsi
libertatea, dar nu mai e dect fortreata nimicit, deschis nspre stele. Atunci ncepe
spaima de a nu mai fi. Trebuie s-si fac adevrul din mirosul vitei care arde sau a oii ce
trebuie tuns. Adevrul se sap asemenea unei fntni. nteleptul care s-a recules si nu mai
cunoaste dect greutatea lnii stie mai multe despre vesnicie dect sotia adulter deschis
promisiunilor noptii.
Citadel, te voi cldi n inima omului.
Exist un tmip pentru a alege smnta, dar exist si un altul n care te bucuri, fiindc ai
ales odat pentru totdeauna, de cresterea grnelor. Exist un timp pentru creatie, dar exist
si un altul pentru ceea ce creezi. Exist un tmip pentru fulgerul vinetiu ce rupe stavilele
cerului, dar exist si un altul pentru rezervoarele n care se vor aduna apele dezlntuite.
Exist un timp pentru cuceriri, dar vine si un altul al stabilittii imperiilor: eu, care slujesc
divinitatea, am simtul vesniciei.
Ursc ceea ce se schimb. l sugrum pe acela ce se scoal n noapte si-si arunc profetiile
n vnt, asemenea copacului atins de smnta cerului, atunci cnd se rupe, se prbuseste si
prjoleste pdurea. M nspimnt atunci cnd necuprinsul se misc. Ceea ce e neclintit s
se odihneasc n vesnicie! Cci exist un timp pentru genez, dar exist un altul, un timp
fericit, pentru traditie.
Trebuie s pacifici, s cultivi si s slefuiesti. Eu snt cel care coase crpturile pmntului
si ascunde oamenilor urmele vulcanului. Snt o pajiste deasupra abisului. Snt pivnita care
aureste fructele. Snt un bac ce primeste o generatie n pstrare si o trece de la un mal la
cellalt. Domnul o va primi din minile mele, asa cum mi-a ncredintat-o, mai coapt
poate, mai nteleapt, dar neschimbat. Mi-am nchis poporul n dragostea mea.
Iat de ce l ocrotesc pe acela care reia, la a saptea generatie, pentru a o conduce la rndul
su spre perfectiune, aceeasi arcuire a carenei sau rotunjire a scutului. l ocrotesc pe acela
care mosteneste poemul anonim de la strmosul lui si-l transmite mai departe, adugndu-
i seva si pecetea sa. Iubesc femeia nsrcinat sau pe cea care alpteaz, iubesc turma ce
se perpetueaz, iubesc anotimpurile care revin. Cci, nainte de toate, trebuie s m
cuprind n ceva. Citadel, adpost al meu, te voi salva de asaltul nisipurilor si te voi
mpodobi cu trmbite ce vor suna mpotriva barbarilor!