Sunteți pe pagina 1din 53

BAREM ACTIVITATI PRACTICE

Importanta cunoasterii aspectelor epidemiologice si clinice in bolile infectioase

Diagnosticul in bolile infectioase se bazeaza pe un trepied:


clinic;
biologic si imagistic;
epidemiologic.

Diagnosticul clinic

examenul clinic general si anamneza cu accent asupra comorbiditatilor si


antecedentelor heredocolaterale .
date epidemiologice contextul de pandemie sau epidemie sau izbucnire
epidemica
in zona de unde provine pacientul si notiunea de contact.

Diagnosticul biologic

teste de inflamatie intr- o boala bacteriana;


probe hepatice, probe renale, ionograma, cu stabilirea disfunctiilor de organ ;
date serologice- evaluarea agentilor etiologici( hemoculturile) sau componentelor
agentilor etiologici ( Latex aglutinare) .

Aspecte radiologice si imagistice : radioscopii , radiografii, ecografii, computer tomograf,


RMN.

Evaluarea clinica a starii generale a bolnavului.

a) Evaluarea pozitiei pacientului


1 coma profunda;
2 pacient agitat;
3 catatonic;
4 hipercontractura generalizata;
5 cocos de pusca;
6 trepied in meningite;
b) Evaluarea tegumentelor
1 aspect normal;
2 prezenta eruptiilor: veziculoasa, petesiala, maculo- eritematoasa;
3 cianoza perioronazala;
4 eruptii de alte etiologii.
c) Febra( pirexia)
subfebrilitate - 37-38oC;
febr moderat - 38-39oC;
1 febr ridicat - 39-41oC;
2 hiperpirexie - 41oC.

d) Manifestari respiratorii
1 polipnee;
2 tahipnee;
3 apnee;
4 respiratii neregulate;
5 tusea;
6 expectoratia: muco- purulenta, hemoptoica

e) Manifestari cardiace
7 tahicardia;
8 bradicardia;
9 hipotensiunea arterial;
10 puls- tahicardic;
11 bradicardic;
12 neregulat;
13 filiform.
Frecventa cordului in concordanta/ neconcordanta cu pulsul periferic.

e) Diureza
1 spontana;
2 necontrolata;
3 pe sonda

f) Scaunul
1 aspect normal;
2 boala diareica;
3 melena

g) Varsaturile
1 alimentare;
2 hematemeza.
Recunoasterea semnelor clinice in bolile eruptive cu transmitere aerogena( rujeola,
rubeola, varicela)
a) Rujeola
facies plans;
rinoree;
eruptie maculo- generalizata;
semnul Koplik

b ) Varicela

eruptie universalizata, multistadiala, maculo-papulo- veziculo- crustoasa

c) Rubeola
adenopatie predominent occipitala, retroauriculara, cervicala ;
aspect al eruptiei: uneori rujeoliforma alteori scarlatiniforma sau petesiala;
enantem : macule pe palatul moale.

d) Paroditita
marirea de volum a lojei parotidiene; uni- apoi bilateral(confer aspectul caracteristic
de facies ''par'');
submaxilita;
edem la nivelul orificiului oral al lojei glandelor parotidiene;
Virusul poate afecta gonadele (glandele sexuale ), pancreasul, sistemul nervos. Pn la
40% dintre bietii infectati cu oreion dup pubertate prezint o tumefiere dureroas a
testiculelor, numit orhit, care n cazuri rare poate determina sterilitate .

e) Mononucleoza
eruptie maculo papuloasa;
adenopatie generalizata

f)Stomatita infectioasa
1 Angine albe- cu exudat:
Angin pultacee cu depozite albe pe amigdale (n cript - angina lacunar) sau pe
foliculii limfatici amigdalieni (angina folicular);
Angina pseudomembranoas - cu depozit fibrinos greu detaabil de pe mucoas i cu
tendin la extensie pe amigdale, pilieri i pe luet. Sunt produse de bacilul difteric,
streptococ beta-hemolitic i v.Epstein Barr.
Angina ulceromembranoas - poate fi primar (angina fusospirilar Plaut-Vincent)
determinat de asocierea de bacili gram pozitivi anaerobi cu spirili gram pozitiv sau
secundara (scarlatina).
Angina ulcero-necrotic, gangrenoas Henoch determinat de asocierea germenilor
gram negativ anaerobi aprut pe aprare local compromis.
Angine veziculoase difuze (stomatite cu virus herpes simplex sau cu virusul febrei
aftoase), sau localizate (tip herpangin - determinat de virusurile Coxsachie i ECHO).
Au prognostic benign.
Angina candidozic (muguet)- elemente albe, mrunte pe mucoasa faringian i
palatului. Poate fi iatrogen (post antibiotice)determin forme uoare sau spontane.
Formele severe apar n cazurile cu imunitate compromis (HIV).

2. Angine rosii( mononucleoza infectioasa)-etiologie streptococica sau virala( aspect


punctiform si uneori petesial).

Formele icterice

icter sclerotegumentar;
urini hipercrome;
astenie;
marire de volum si diametru hepatic( marginea inferioara depaseste rebordul costal,
este rotunjita, ficatul consistent)

Formele anicterice

astenie;
TGP crescut( d eordinul sutelor);
bilirubina directa crescuta;
T. Quick scazut;
uneori hipoproteinemie

Recunoasterea semnelor clinice si de laborator in meningite

Clinic

febra
cefalee;
confuzie;
obnubilare;
coma de diverse grade;
semne meningiene - prezente;
sindromul de contractura meningeana Kerning 1 + 2
redoarea cefei;
Brudzinschi;
semnul trepiedului;
pozitia" cocos de pusca" ;
Lesage la sugar;
sindromul de hipertensiune intracraniana( varsaturi in jet, fotofobie).

Examenul LCR:
aspect : de la clar la purulent( in meningita bacteriana);
nr. de elemente- cresterea polinuclearelor( in meningita bacteriana), predominenta
limfocitelor in meningitele virale si tuberculoase);
albuminorahia - crescuta in meningita TBC si bacteriana, cvasinormala in meningita
virala;
glicorahia - scazuta in meningita bacteriana, foarte scazuta in meningita TBC, normala
in meningita virala)
clorurahia- normala in menigita virala, scazuta in menigitele bacteriene si
tuberculoase.

Examenul bacterioscopic
colorat Giemsa+ Nielsen+ tus de China- pentru BK ;
latex aglutinare- reactie serologica pentru meningococ, proteus, haemophilus
influenzae);
insamantare LCR pe medii de: glucoza, Sabouraud- fungi, Nielsen- TBC.

Examene serologice
pentru virusuri( enterovirusuri);
reactia Quantiferon( meningita TBC)

Recunoasterea semnelor clinice si de laborator in bolile diareice acute.

Semne clinice : dureri abdominale, varsaturi, scaune apoase( 3- 20/ zi);


Date de laborator: coprocitologic( PN predomina);
coprocultura( izolarea agentului etiologic si antibiograma - Shigella, Salmonella) +
serologie Rotavirusuri.

RECOLTAREA PROBELOR DE LABORATOR

Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta direct


diagnosticul, tratamentul si vindecarea pacientului. De cele mai multe ori, asistenta este
direct responsabila de recoltarea prompta si corecta a acestor probe. In unele cazuri, chiar
daca nu asistenta este cea care recolteaza, ea trebuie sa verifice proba, sa pregateasca
pacientul, sa asiste medicul, sa-l ajute la efectarea respectivei recoltari, sa acorde ingrijiri
specifice pacientului dupa recoltare.
Exista anumite teste pentru care pacientul trebuie invatat cum sa si le faca singur
acasa (glicemia pe glucotest).

Pregatirea pacientului

O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa il


efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru respectiva
manevra. Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate vom castiga
increderea si cooperarea sa.
De asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa se
astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele.
.Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie vorbit cu
pacientul pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru
eventualele efecte adverse sau complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile specifice
in orice situatie.
Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totala
a pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu atat mai mult cu cat unele necesita
anumite conditii de recoltare si schimbarea regimului de viata inaintea recoltarii ( o dieta
speciala, un mod corect de recoltare de catre insusi pacient, etc).

Consimtamantul pacientului

Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru a intelege exact


ce i se va face, procedura medicala in sine, riscurile si implicatiile manevrei inainte de a
consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuata si potentialele riscuri este in primul rand
responsabilitatea medicului. Asistenta va relua explicatiile medicului, se va asigura ca
pacientul le-a inteles bine si va verifica daca pacientul a semnat consimtamantul atunci
cand este necesar.

Masuri de protectie:

Masurile de protectie trebuie luate atat pentru asistenta cat si pentru pacient. Dupa
recoltare, produsul trebuie pastrat si transportat in conditii optime, care sa nu afecteze
rezultatul.

PROBELE DE SANGE

PUNCTIA VENOASA:

Punctia venoasa se realizeaza de obicei in fosa antecubitala. Se poate recolta din


venele de pe antebratul dorsal, mana dorsala sau picior , sau orice alta locatie accesibila
in functie de situatie. Incheietura interioara a mainii nu se foloseste decat foarte rar ca
zona de recoltat datorita riscului mare de afectare a structurilor anatomice existente in
zona respective.Cele mai comune locuri de punctie venoasa sunt cele de pe antebrat (vena
mediana, basilica si cefalica) urmate de cele de pe mana( plexul venos metacarpian,
venele dorsale).
Materiale necesare:

garou;
manusi
seringa sau eprubete speciale cu aditivii specifici in functie de analiza ceruta
holder cu acul atasat sau ac pentru holder si holder
paduri cu alcool
etichete
formular de cerere analize pentru laborator
recipient special de colectare si transportare a probelor de laborator
bandaj adeziv pentru locul punctiei

Pregatire materialelor:

formularul de cerere analize trebuie completat corect si clar cu datele pacientului,


analizele cerute, data si ora recoltarii, numele medicului care indica analizele;
eprubetele trebuie alese cu grija in functie de analizele care se cer si de aditivii pe care
ii contin;
fiecare eprubeta trebuie completata corect si clar cu datele pacientului.

Recoltarea:

1 se spala mainile bine si se pun manusi


2 confirmarea identitatii pacientului ( pentru a se evita confuzia si a nu se lua
analize la un alt pacient)
3 se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i
reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
4 se face o scurta anamneza referitor la ce a simtit pacientul si la eventulele
incidente in cazul unor recoltari anterioare ( lipotimii, ameteli)
5 recoltarea se face cu pacientul intins in pat sau stand in scaun, cu mana sprijinita
pe suportul special al scaunului sau de o masa
6 evaluarea celui mai bun loc de punctie venoasa
7 se observa si se palpeaza vena pentru o mai precisa localizare
8 se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie. Daca venele nu s-
au dilatat corespunzator se cere pacientului sa inchida si sa deschida pumnul de
cateva ori. (pacientul trebuie sa tina pumnul strans in timp ce se punctioneaza
vena si sa-l deschida dupa ce se introduce acul in vena).
9 se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool pana acesta
ramane curat. Curatarea zonei se face dinauntru spre in afara pentru a se preveni
contaminarea zonei punctionate cu flora existenta pe pielea din jur.
10 nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod, deoarece
alcoolul neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza de iod.
11 dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de punctionare
12 se imobilizeaza vena presand cu policele exact sub locul ales pentru punctie si se
intinde de piele
13 se punctioneaza vena sub un unghi de 30 grade .Daca se foloseste eprubeta, ea se
va umple automat pana la nivelul la care este marcata.Daca se foloseste seringa,
se va evita aspirarea brusca si rapida, deoarece se va colaba vena.
14 holderul trebuie mentinut intr-o pozitie sigura pentru a evita iesirea lui din vena
15 se va indeparta garoul imediat ce sangele incepe sa curga adecvat, pentru a
preveni staza si hemoconcentratia sangelui ce pot afecta rezultatele probelor
recoltate
16 se va evita sa se tina garoul mai mult de 3 minute
17 se schimba cu atentie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate
accidental acul din vena sau a se perfora vena
18 dupa umplere, fiecare eprubeta se va agita cu blandete pentru amestecarea
aditivilor cu sangele
19 se desface garoul intotdeauna inainte de scoaterea acului
20 se pune o compresa sterile deasupra acului la nivelul locului de punctie si se
scoate cu blandete acul din vena. Intotdeauna se scoate intai eprubeta din holder si
apoi se scoate acul
21 se preseaza locul punctiei pentru 2-3 minute sau pana cand se opreste sangerarea
daca aceasta dureaza mai mult de atat. Aceasta previne extravazarea sangelui in
tesutul din jur si formarea hematomului.
22 dupa oprirea sangerarii se aplica un bandaj adeziv
23 a se evita agitarea puternica si brusca a eprubetelor deoarece se poate produce
hemoliza.
24 se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs hematom. In cazul in
care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, dupa care se
aplica comprese calde.
25 se descarca materialele folosite in containerele speciale, separate.

Consideratii speciale:

1 nu se va recolta niciodata de pe bratul sau piciorul care au fost folosite deja pentru
diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deaorece rezultatul analizelor poate fi
afectat.
2 de asemenea, se va evita recoltarea de sange din zone edematiate, sunturi arterio-
venoase, zone cu hematoame sau rani vasculare
3 daca pacientul are vene vizbile, pronuntate, se va recolta evitand folosirea
garoului , prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
4 daca pacientul are tulburari de coagulare sau este sub tratament cu anticoagulante,
se va presa ferm locul punctiei cel putin 5 minute pentru prevenirea formarii
hematomului si se va specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce
se trimite la laborator
5 se va evita punctia venoasa din picior deoarece poate creste riscul aparitiei
tromboflebitei
HEMOCULTURA:

In mod normal fara bacterii, sangele se poate infecta prin liniile de perfuzie si
transfuzie, sunturi infectate, endocardite bacteriale postprotezarilor cardiace. De
asemenea, bacteriile pot invada sistemul vascular prin sistemul limfatic si ductul toracic,
pornind de la infectii localizate in diferite tesuturi.
Hemocultura se indica pentru a detecta invazia ( bacteriemie) si raspandirea
sistemica( septicemia) pe cale sangvina. In aceste situatii se recolteaza sange prin punctie
venoasa la patul pacientului apoi sangele este transferat in doua recipiente: unul
continand mediu anaerob si unul continand mediu aerob. Recipientele sunt tinute la
incubator permitand astfel tuturor organismelor prezente in sange sa creasca in mediul
lor. Hemocultura permite identificarea a aproximativ 67% dintre agentii patogeni in
primele 24 de ore si a peste 90% in 72 ore.

Materiale necesare:

1 garou
2 manusi
3 paduri cu alcool si dezinfectant pe baza de iod
4 seringa de 10 ml pentru adulti si de 2-5 ml pentru copil
5 3 sau 4 ace
6 recipiente cu medii de cultura anaerob si aerob
7 formular cerere analize laborator
8 recipient pentru transportat analizele
9 comprese
10 bandaj adeziv
11 etichete

Pregatirea echipamentului:

se va verifia data de expirare a recipientelor cu mediile de cultura.

Recoltarea:

1 confirmarea identitatii pacientului( pentru a se evita confuzia si a nu se lua


analize la un alt pacient).
2 se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i
reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa. I se va explica pacientului ca
vor fi necesare 3 probe de sange la intervale diferite de timp.
3 se spala mainile bine si se pun manusi
4 se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie
5 se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool pana acesta
ramane curat. Curatarea zonei se face dinauntru spre in afara pentru a se preveni
contaminarea zonei punctionate cu flora existenta pe pielea din jur.
6 nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod, deoarece
alcoolul neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza de iod.
7 dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de punctionare
8 se recolteaza 10 ml sange intr-o seringa pentru adult si 2 pana la 6 ml pentru copil
9 se dezinfecteaza cu paduri pe baza de iod dopul de cauciuc al recipientul cu
mediu de cultura
10 se schimba acul de la seringa cu care s-a recoltata sangele
11 se introduc 5 ml de sange in recipientul cu mediu de cultura la adulti si 2 ml
pentru copil
12 se eticheteaza recipientul pentru hemocultura cu datele pacientului, data si ora
recoltarii numele medicului care a indicat , temperatura pacientului in momentul
recoltarii, specificarea oricarei antibioteraii recente , suspiciunea de diagnostic.
13 se descarca seringa, manusile si acele in recipiente specifice, separate
14 se transporta proba imediat la laborator
15 se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs hematom.In cazul in
care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, dupa care se
aplica comprese calde.

Consideratii speciale:

1 fiecare proba se va lua la intervale de timp specificate si din locuri diferite


2 se va evita sa se recolteze de pe catetere sau de pe mana cu linii venoase prinse
recent, in afara de cazul cand se suspecteaza ca respectivul cateter a produs
sepsisul.
3 principala complicatie a manevrei poate fi hematomul

RECOLTAREA URINII:

Recoltarea probelor de urina se poate face in mai multe feluri in functie de scopul
urmarit
Se poate recolta proba de urina ca parte a unui examen clinic complet, proba de
urina sterila printr-o tehnica neinvaziva, sau prin sondaj urinar. Recoltarea probelor prin
sondaj vezical este contraindicate pacientilor imediat dupa interventii chirurgicale
genitourinare.

Materiale necesare:

Pentru proba de urina nesterila :

1 urinar sau plosca daca este necesar


2 manusi
3 recipient gradat
4 etichete
5 formular cerere analiza laborator
6 recipient pentru transportarea analizelor la laborator

Pentru proba sterila prin metoda neinvaziva:

1 lighean
2 apa si sapun
3 prosop
4 manusi
5 recipient gradat
6 3 comprese sterile
7 solutie antiseptica
8 recipient steril cu capac
9 etichete
10 plosca sau urinar daca este necesar
11 formular cerere analiza pentru laborator
12 recipient pentru transportul analizelor la laborator

Pentru proba sterila prin sondaj vezical:

1 manusi
2 paduri antiseptice
3 seringa de 10 ml
4 ac 21G ori 22G
5 clema pentru pensarea tubului
6 recipient steril cu capac
7 etichete
8 formular cerere analiza pentru laborator
9 recipient pentru transportul analizei la laborator

Recoltarea: se va explica pacientului faptul ca trebuie sa-i recoltam o proba de


urina pentru laborator si in ce consta tehnica de recoltare.

Colectarea probei de urina nesterile:

1 asigurarea intimitatii
2 i se va explica pacientului imobilizat la pat ca va trebui sa urineze intr-o
plosca/urinar;celui care nu este imobilizat i se va explica faptul ca va trebui sa
mearga la toaleta pentru a urina
3 se pun manusile
4 din plosca sau urinar se pun cel putin 120 ml urina in recipientul pentru recoltat si
se insurubeaza capacul; daca diureza pacientului trebuie monitorizata, restul de
urina se va masura cu ajutorul recipientului gradat
5 daca accidental se pierde urina pe peretii exteriori ai recipientului se va spala si
usca
6 se eticheteaza recipientul cu numele pacientului, data si ora recoltarii si se va
trimite imediat la laborator insotit de formularul de cerere a analizei
7 intarzierea trimiterii probei la laborator poate altera rezultatele finale ale probei
8 se vor spala plosca/urinarul si recipientul gradat fiind inlaturate de la patul
pacientului
9 pacientii care nu sunt imobilizati vor merge la toaleta si vor urina in plosca sau
urinar dupa care se va proceda la fel ca mai sus

Colectarea probei de urina prin metoda sterila neinvaziva:

1 deoarece scopul este recoltarea unei probe necontaminate, se va explica cu multa


atentie pacientului tehnica de recoltare
2 se va spune pacientului sa merga la toaleta si sa-si dezbrace complet partea
inferioara a corpului apoi sa se spele pe maini
3 daca este barbat va sta in picioare in fata scaunului de toaleta ca pentru urinat, iar
daca este femeie se va aseza cat mai in spate pe vasul de toaleta si cu picioarele
cat mai desfacute
4 pacientul/pacienta isi va spala cu apa si sapun zona genitala si meatul urinar apoi
se va sterge de 3 ori cu comprese imbibate in solutie antiseptica
5 se indica femeilor sa-si separe labile cu o mana iar cu cealalta sa se stearga cu
compresa sterile imbibata in solutia antiseptica din fata spre spate,repetand de trei
ori gestul,de fiecare data cu compresa diferita; cu cea de-a treia compresa se va
sterge in jurul meatului urinar
6 se indica barbatilor sa retracteze bine glandul pentru a dezinfecta bine meatul
urinar si sa mentina glandul retractat pe parcursul urinarii si recoltarii probei
7 se indica femeilor adoptarea pozitiei cu picioarele cat mai departate si mentinerea
labiilor desfacute pe parcursul urinarii si recoltarii probei
8 dupa spalare si dezinfectare pacientul/pacienta poate incepe sa urineze;apoi,fara a
se opri mictionarea, se ia recipientul pentru proba, se pune in dreptul jetului urinar
si se recolteaza circa 30-50 ml, indepartandu-se apoi din calea jetului urinar
9 se pun manusile
10 se ia recipientul de la pacient si se insemneaza capacul; se va evita sa se atinga
marginile interioare ale recipientului sau capacul pe interior
11 daca accidental urina s-a prelins pe peretii exteriori ai recipientului se va spala si
usca
12 pacientului i se sugereaza sa se spele bine pe maini
13 se va eticheta recipientul cu numele pacientului, testul efectuat, tipul de proba
14 daca se va cere urocultura, trebuie mentionat daca pacientul este sub
antibioterapie si ce antibiotic i se administreaza
15 se ataseaza formularul de cerere a analizei la recipient si proba se va trimite la
laborator imediat
16 pentru pacientii imobilizati la pat tehnica recoltarii este aceeasi, dar se va folosi
plosca/urinarul pentru a putea urina la pat

Recoltarea probelor de urina la pacientii cu sonda vezicala:

1 se clampeaza tubul atasat la sonda urinara cu 30 min inainte de recoltarea probei


2 se pun manusile;
3 daca tubul de colectare atasat la sonda are montat un orificiu perpendicular, acesta
se va dezinfecta cu paduri cu alcool apoi se va aspira urina cu o seringa de 20 ml
care se va goli in recipientul steril
4 daca nu exista acel orificiu si cateterul vezical este din cauciuc se va recolta proba
din cateter; se va dezinfecta cu paduri antiseptice o zona mica deasupra locului de
insertie cu tubul de drenaj; apoi se va intepa cu o seringa cu ac si se va aspira; a se
evita inteparea cateterului exact la capatul de insertie a tubului de drenaj deoarece
poate perfora balonasul de fixare a cateterului;seringa se goleste in recipientul
steril
5 daca cateterul vezical nu este din caucic si tubul de drenaj nu are are un orificiu
aspecific pentru recoltat, se va dezinfecta cateterul la capatul unde se insereaza
tubul de drenaj; se va deconecta apoi si se va lasa sa curga urina in recipientul
steril; se va evita sa se atinga recipientul cu cateterul in interior sau marginile
acestuia pentru a evita contaminarea
6 dupa recoltare se sterg din nou cu paduri antiseptice capetele de conexiune ale
sondei vezicale si ale tubului de drenaj si se ataseaza la loc
7 recipientul se eticheteaza si se trimite la laborator imediat specificandu-se, daca
este cazul, tratamentul cu antibiotic pe care-l urmeaza pacientul

Consideratii speciale:

1 asigurati-va ca ati declampat tubul de drenaj dupa recoltarea probei de urina; in


caz contrar pot sa apara complicatii ca distensia vezicii urinare sau infectii urinare

RECOLTAREA SPUTEI :

Secretata de membrana care captuseste bronhiolele, bronhiile si traheea, sputa


ajuta la protejarea cailor respiratorii fata de infectii. Cand este eliminata din tractul
respirator, sputa contine saliva, secretii nazale si sinusale, celule moarte si bacterii orale
normale din tractul respirator. Probele de sputa se recolteaza pentru a depista eventualii
microbi existenti.
Metoda cea mai folosita pentru recoltarea sputei este expectoratia, care uneori
poate necesita nebulizare in prealabil, hidratare, drenaj postural. O metoda mai putin
folosita este aspirarea traheala si, foarte rar, bronhoscopia.
Aspiratia traheala este contraindicata imediat postprandial, la pacientii cu varice
esofagiene, laringospasme. Trebuie, de asemenea, efectuata cu atentie la pacientii
cardiaci, deoarece poate agrava aritmiile.

Recoltarea prin expectoratie

Materiale necesare:

1 recipient steril cu capac etans


2 manusi
3 formular cere analize laborator
4 aerosoli
5 masca de fata
6 tavita/punga pentru voma

Recoltarea:

1 pacientul este asezat pe un scaun sau la marginea patului in pozitie sezanda. Daca
nu poate, se ridica patul in pozitie semisezanda cu genunchii putin ridicati (pozitia
Fowler)
2 se cere pacientului sa-si clateasca gura cu apa simpla nu cu apa de gura sau pasta
de dinti) pentru a reduce riscul de contaminare a probei de sputa cu flora
microbiana orala. Apoi i se cere sa tuseasca si sa expectoreze in recipientul steril
3 se pun manusile
4 se ataseaza capacul recipientului etans si se curata exteriorul acestuia daca este
cazul
5 se arunca manusile la dseuri contaminate
6 se eticheteaza recipientul cu numele pacientului, medicului, data si ora recoltarii,
presupusul diagnostic, daca pacientul este febril sau sub antibioterapie
7 se trimite proba imediat la laborator

Consideratii speciale:

1 se va sugera pacientului sa tuseasca adanc pentru a evita expectorarea de saliva in


loc de sputa
2 pentru a stimula secretia de sputa se poate face drenaj postural inainte de
recoltare
3 sputa recoltata prin expectoratie este contaminata cu flora normala din gura de
aceea aspiratia traheala poate oferi o analiza mult mai corecta a sputei, dar este o
manevra invaziva care este folosita doar la pacientii care nu pot expectora.
RECOLTAREA DE PROBE PRIN PUNCTIE LOMBARA

Punctia lombara consta in introducerea unui ac steril in spatiul subarahnoidal, de


obicei intre a 3-a si a 4-a vertebra lombara.Aceasta procedura se efectueaza pentru a
depista prezenta sangelui in lichidul cerebrorahidian, pentru a obtine probe din acesta in
vederea analizarii, pentru a injecta substanta de contrast, pentru efctuarea diverselor
anestezii, pentru intrducerea diverselor medicamente sau pentru scaderea presiunii
intracraniene.
Procedura necesita tehnica sterila si o pozitionare corecta a pacientului. Punctia
lombara este efectuata de catre medic ajutat de asistenta.

Materiale necesare :

2 masuta de lucru/ carucior


3 manusi sterile ( pentru medic si asistenta)
4 solutie dezinfectanta
5 comprese sterile
6 paduri cu alcool
7 camp steril cu deschidere pe mijloc
8 seringi
9 ac sterl
10 anestezic local ( de obicei xilina 1%)
11 ace spinale
12 manometru
13 bandaj adeziv
14 eprubete sterile pentru recoltare LCR (lichid cerebrorahidian)
15 formulare cerere analize laborator
16 etichete

Recoltare:

2 se confirma identitatea pacientului


3 se explica pacientului procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de
cooperarea sa
4 se obtine consimtamantul scris al pacientului
5 se informeaza pacientul ca poate avea dureri de cap dupa punctie, dar daca va
coopera si urma indicatiile intocmai, efectele vor mult diminuate
6 se vor evita sedativele si analgezicele inaintea punctiei lombare, in special la
pacientii diagnosticati cu tulburari de sistem nervos central, deoarece pot masca
simpome importante
7 se asigura intimitatea pacientului in timpul interventiei
8 se spala mainile bine
9 se aseaza materialele pe masuta de lucru avand grija sa nu se contamineze
materialele sterile cand se desfac
10 se asigura luminozitate si se ajusteaza inaltimea patului pacientului pentru a fii la
indemana medicului
11 se pozitioneaza pacientul adecvat si i se reaminteste sa ramana cat mai nemiscat
pentru a minimaliza disconfortul si eventualele traume ( pacientul este culcat pe
pat , in decubit lateral , cat mai aproape de marginea patului. Barbia trebuie sa fie
in piept si genunchii stransi si pozitionati pe abdomen. Astfel spatele pacientului
va fi curbat, la marginea patului. Aceasta poztie este cea mai indicate pentru
punctia lombara)
12 pentru a ajuta pacientul sa-si mentina pozitia adecvata ne plasam o mana la ceafa
si una in spatele genunchilor pacientului si tragem cu balndete inspre interior. In
timpul introducerii acului pacientul trebuie tinut cu fermitate in aceasta pozitie
pentru a evita accidente nedorite
13 medicul va dezinfecta locul punctiei cu comprese sterile, de 3 ori cu 3 comprese
diferite.Apoi va aseza campul steril cu deschizatura pe locul punctionarii
14 pacientul este atentionat ca va simti o senzatie de arsura si durere locala. I se va
cere sa anunte orice durere persistenta deoarece aceasta poate fi datorata iritatiei
unei radacini nervoase necesitand repozitionarea acului
15 dupa ce medicul introduce acul, se vor face procedurile indicate (injectare de
substanta de contrast, anestezice, citirea presiunii intracraniene prin atasarea
manometrului, recoltare de LCR in eprubetele sterile)
16 dupa recoltarea probelor si scoaterea acului se sterge locul punctionarii cu un
dezinfectant si se aplica un pansament
17 se completeaza formularele de laborator, se eticheteaza corect erubetele si se
trimit imediat la laborator.

Consideratii speciale:

1 se va monitoriza cu atentie bolnavul pe tot parcursul interventiei si se va anunta


imediat o eventuala schimbare a valorilor semnelor vitale sau a starii generale a
pacientului
2 pacientul va trebui sa stea culcat in pat intre 8-12 ore dupa efectuarea punctiei
3 probele de LCR recoltate trebuie trimise imediat la laborator deoarece nu pot fi
refrigerate si trimise mai tarziu
4 complicatiile pot fi diverse pornind de la durerea de cap, care este cea mai
comuna, pana la hernierea de amigdale cerebeloase sau compresie medulara
5 alte reactii adverse pot fi la anestezic, abcese epidurale sau subdurale, sangerare in
canalul spinal
6 durere locala, edem sau hematom la locul punctionarii, dificultate tranzitorie de
mictionare, febra
7 desi hernierea amigdalelor cerebeloase se intampla foarte rar, se practica ca
preventie CT-ul cerebral inainte de punctia lombara. Astfel, daca tomografia
craniana va evidential un process expansiv intracranian, se indica temporizarea
punctiei lombare
8 punctia lombara este, de asemenea, este foarta utila in diagnosticarea meningitei
Recoltare exudat nazofaringeal:

Materiale necesare:

1 la fel ca la recoltarea amigdaliana


2 optional:speculum nasal

Recoltare:

1 confirmarea identitatii pacientului


2 se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
3 se explica pacientului ca va avea senzatie de stranut sau voma dar ca procedura va
dura mai putin de un minut
4 se aseaza pacientul sezand la marginea patului sau intr-un scaun cu fata la
asistenta
5 se cere pacientului sa-si sufle nasul
6 se cere pacientului sa-si acopere o nara si sa respire doar pe cealalta si invers. Se
va introduce tamponul de recoltare pe nara pe care respira mai bine
7 se cere pacientului sa-si tina capul pe spate. Se introduce cu blandete aplicatorul
aproximativ 7,5-10 cm tinand capatul cu tampon langa septrul nasal. Se roteste
repede tamponul si se scoate
8 alternativ, se apasa limba pacientului cu apasatorul de limba si se introduce un alt
aplicator pana in spatele valului palatin rotindu-l repede
9 se introduce aplicatoarele in tuburile cu medii de cultura
10 se arunca manusile si se spala mainile
11 se etichetaza probele, se completeaza formularel de laboator si se trimit impreuna
cu probele la laborator

3)Recoltarea de secretie din plaga:

Materiale necesare:

1 manusi sterile, camp steril


2 paduri cu alcool, betadina
3 pensa sterile
4 tampoane sterile
5 seringa de 10 ml
6 ac steril
7 tub steril pentru cultura cu mediu de transport
8 etichete
9 tub de cultura pentru germeni anaerobi (contine dioxid de carbon)
10 comprese sterile pentru repansarea plagii
11 formulare cerere analize laborator

Recoltare:

1 se spala mainile, se pregateste un camp steril, se pun manusile sterile


2 se inlatura pansamentul cu o pensa sterila
3 se curata zona din jurul plagii cu alcool sau betadina pentru a reduce riscul de
contaminare a probei cu bacterii din zona adiacenta plagii
4 pentru o cultura aerobica se foloseste aplicator cu capat din bumbac, se introduce
in plaga, se roteste bland apoi se introduce imediat in tubul pentru culture
aerobice
5 se trimite proba imediat la laborator
6 se arunca manusile la deseuri contaminate
7 se pun alte manusi si se reface pansamentul plagii

Punctia pleurala.Toracocenteza.

Definitie: Patrunderea in cavitatea pleurala cu ajutorul unui cateter prin peretele toracic.
Scop:
1 explorator( de diagnostic) pentru stabilirea, analizarea si determinarea originii
revarsatului pleural.
2 terapeutic: evacuarea unei cavitati de lichid pleural, lavajul cavitatii pleurale sau
introducerea unor medicamente pentru ameliorarea durerii, dispneei si celorlalte
simptome asociate presiunii crescute intraperitoneale, evacuarea aerului pentru
ameliorarea dispneei.
Indicatii
1 in prezenta revarsatului pleural decelat clinic si radiologic in pleurezii;
2 hemotorax;
3 pneumotorax.
Pregatirea materialelor
1 tava medicala/ carucior;
2 trusa de toraconcenteza sterila care contine comprese sterile, campuri sterile;
3 solutie antiseptica( betadina);
4 manusi sterile;
5 xilina 1%- 20 ml;
6 ace sterile lungi de 10- 12 cm si cu un diametru de 1mm, cateter;
7 3 eprubete sterile;
8 tub de polietilena;
9 borcane de sticla de 1- 2 l;
10 1- 2 tavite renale;
7 medicamente prescrise de medic.
Pregatirea pacientului
a) psihica:
1 se informeaza pacientul;
2 se obtine consintamantul scris al pacientului in cunostinta de situatie
b) fizica

1 se aseaza pacientul in pozitie sezand , imbratisand spatarul acestuia, pe care se


aseaza o perna ;
2 la marginea patului cu toracele flectat anterior si coastele sprijinite pe genunchi;
3 decubit lateral cu hemitoracele afectat mai sus;
4 decubit dorsal cu toracele ridicat la 30- 45 0 pentru combaterea dispneei;
5 se efectueaza preanestezia la recomandarea medicului cu 1 f atropina inainte de
punctie cu 15- 30 min;
4 se administreaza un antitusin prescris, daca pacientul este tusitor.

Efectuarea procedurii
1 se identifica functiile vitale si vegetative;
2 se aseaza pacientul intr-una din pozitiile amintite;
3 se dezinfecteaza locul;
4 se fixeaza campuri sterile deasupra si dedesubtul locului punctiei;
5 se pregateste seringa cu xilina 1% si se ofera medicului;
6 se ofera medicului acul cu care se va face punctia;
7 se introduce acul in spatiul 2 intercostal, pe linia medie claviculara pentru
evacuarea aerului;
8 se extrage lichidul cu ajutorul unei seringi si al unui tub de polietilena in forma de
T;
9 se deconecteaza seringa de catre medic si se insera cateterul de plastic,
retragandu- se usor acul;
10 se recolteaza circa 50 ml fluid in 3 seringi pentru dozarea proteinelor, glucozei si
stabilirea celulelor existente;
11 se ataseaza la cateter un tub de polietilena pentru colectarea restului de lichid in
vasul de sticla;
12 se supravegheaza ca evacuarea lichidului sa se faca lent, fara a depasi 1200 ml pe
punctie pentru a evita E.P.A.
13 se scoate lent cateterul la sfarsitul procedurii;
14 se maseaza si se panseaza steril locul punctiei;
15 se eticheteaza si se trimite la laborator lichidul colectat pentru examen citologic si
biochimic;
9 se transporta pacientul la radiologie pentru efectuarea radiografiei de control
( pentru evidentierea unui eventual pneumotorax sau unei evacuari a lichidului
pleural). Se masoara si se noteaza functiile vitale si vegetative.
Ingijirea pacientului
1 se aseaza pacientul confortabil in pat;
2 se monitorizeaza in permanenta starea pacientului pentru a surprinde o eventuala:
hemoptizie, emfizem subcutanat sau alta complicatie;
3 se ofera pacientului la pat toate materialele de care are nevoie;
4 se alimenteaza pacientul pentru a-si relua activitatea la circa o ora dupa
examinarea de catre medic.
Reorganizarea locului de munca
1 se colecteaza materialele folosite conform P.U;
2 se indeparteaza manusile;
3 se spala pe maini cu apa curata si sapun;

Notarea procedurii
Notati procedura in fisa de proceduri si in dosar ( planul de ingrijiri al pacientului);
Incidente/ Accidente
- punctie alba;
- inteparea coastei;
- aspirarea de sange prin lezarea pachetului vascular intercostal;
- edem pulmonar acut prin evacuarea brusca a colectiei;
- sincopa si soc pleural;
- pneumotorax;
- infectie exogena a cavitatii drenate sau a traiectului de punctie( se impune
interventia chirurgicala si antibioterapie).

Paracenteza

Paracenteza reprezinta procedura medicala prin care se dreneaza fluid patologic( ascita)
din cavitatea abdominala.
Poate sa apara in nenumarate situatii, printre care: ciroza hepatica, insuficienta cardiaca
congestiva, boli endocrine, sindrom nefrotic, malnutritie, neoplasme, infectii (in special
in tuberculoza peritoneala, in peritonite bacteriene, fungice sau parazitare).

Paracenteza se poate realiza:


1 pentru a reduce din presiunea intraabdominala in cazul ascitelor voluminoase;
2 pentru a diagnostica o peritonita bacteriana spontana sau o tuberculoza peritoneala;
3 pentru a diagnostica divese neoplazii (inclusiv metastaze hepatice)pentru a
evidentia
existenta sangelui in spatiul peritoneal (hemoperitoneu), in special in urma diverselor
traumatisme abdominale;
4 in cazul pacientilor cu dializa peritoneala ce dezvolta febra, durere abdominala si
semne de sepsis (in acest caz lichidul poate fi drenat direct prin cateterul de dializa);
5 in cazul pacientilor cu ascita de cauza cunoscuta si episoade recurente, ce se
decompenseaza brusc si prezinta febra, distensie abdominal marcata, iritatie
peritoneala, hipotensiune arteriala si encefalopatie sau chiar sepsis.
Contraindicatii
- coagulopatii severe, necorectate prin administrare de vitamina K sau plasma proaspata
- interventii chirurgicale in antecedente cu existenta adeziunilor si bridelor
intraabdominale postoperatorii
- distensie abdominala severa
- celulita de perete abdominal (in special la locul punctiei).

Pregatirea pentru paracenteza

- pacientul este sfatuit sa anunte medicul daca ia orice tip de medicament, daca este
alergic la vreun medicament (incluzand anestezice generale si locale), daca a avut in
antecedente episoade hemoragice greu de controlat, daca urmeaza tratament
anticoagulant, daca ia aspirina, AINS sau Warfarina iar in cazul femeilor, daca sunt
insarcinate.
- se vor recolta probe pentru a se determina daca exista probleme de coagulare. In cazul
in care parametrii acestor teste apar modificati, pacientului i se poate administra plasma
proaspata pentru a corecta dezechilibrele.
In situatiile obisnuite nu se recurge la administrarea de medicatie speciala sedativa inainte
de paracenteza.
Pacientul este rugat ca inainte de efectuarea punctiei sa isi goleasca vezica urinara.
Medicul va ruga pacientul sa semneze o declaratie prin care sa isi dea acordul in legatura
cu efectuarea procedurii, explicandu-i inainte atent, etapele de efectuare, tehnica, precum
si riscurile pe care le asociaza o astfel de manevra.
Specialistii recomanda pacientilor sa discute amanuntit cu medicul curant toate detaliile
referitoare la paracenteza si sa familiarizeze temeinic cu aceasta procedura inainte de a le
fi efectuata.

Tehnica de realizare
Paracenteza poate fi realizata in camera de garda sau in salon, la patul bolnavului. In
cazul in care se intentioneaza drenarea unei cantitati mari de lichid din cavitatea
peritoneala, pacientul va fi intins pe spate si tot timpul va avea capul ridicat. Daca totusi,
cantitatea de fluid nu este atat de mare, pacientul poate sta asezat pe un scaun.
Medicul va confirma prezentei ascitei si ii va localiza limitele prin percutia abdomenului
sau prin explorare ecografica.
Locul punctiei- inferior de ombilic, in zona cea mai decliva, pacientul fiind pozitionat in
decubit lateral stang, acul urmand sa fie introdus in fosa iliaca stanga.
In cazul in care la locul mentionat se observa cicatrici post interventie chiurgicala sau
daca informatiile obtinute la percutie nu sunt sigure, se realizeaza punctia in flanc, intr-o
zona convenabila.

1 se dezinfecteza cu betadina, se usuca cu comprese sterile;


2 se realizeaza anestezia locala cu xilina;
3 se introduce usor acul in centrul zonei pregatite anterior si se inainteaza pana cand
vine lichid pe ac( miscarea se executa lent, fiind evitate miscarile bruste si punctia
adanca);
4 se va fixa acul si nu se va mai avansa, pentru a se evita penetrarea intestinului
5 cantitatea scoasa variaza, insa in general este de maxim 4 litri;
6 se va scoate usor acul, evitandu-se manevrele bruste;
7 se acopera cu un pansament steril;
8 monitorizare atenta a pacientului timp de minim o ora( TA, puls,temperatura);
9 se poate trece la cantarirea pacientului si la determinarea exacta a circumferintei
abdomenului pentru a obiectiva drenarea lichidului din abdomen( ulterior);
10 durata tehnicii- in general intre 20-30 de minute.

Exista mai multe categorii de riscuri:


- asociate tehnicii propriu-zise (iatrogene) - lezarea diverselor organe ce se pot afla pe
traiectul acului de paracenteza
- asociate patologiei de baza - daca este o ascita de cauza neoplazica iar lichidul contine
celule canceroase, exista posibilitatea insamantarilor la distanta a acestor celule, prin
intermediul acului.

De retinut!

Pacientii sunt sfatuiti sa contacteze imediat medicul daca dupa paracenteza apare:
- febra;
- durere abdominala intensa;
- inrosirea zonei si umflarea concomitenta a abdomenului
- hematurie;
- hemoragie locala;
- supuratii si diverse scurgeri locale.

In ceea ce priveste aparitia complicatiilor, parerile specialistilor sunt impartite. Unii


considera ca manevra in sine reprezinta cauza de infectie a lichidului de ascita, insa
numeroase studii au demonstrat faptul ca paracenteza este o procedura sigura si asociaza
un risc de sub 1% de a dezvolta complicatii majore si tot sub 1% pentru aparitia
complicatiilor minore.
Cea mai de temut complicatie ramane perforarea unui viscer abdominal (ficat, splina) sau
a unor organe cavitare.
Alte complicatii posibile:
- hemoragie intraperitoneala (ca urmare a lezarii venelor ombilicale);
- edem scrotal;
- hematom de perete abdominal;
- contaminarea lichidului de ascita;
- hipotensiune arteriala (cand se extrag mai mult de 1500 ml de lichid, foarte rapid);
exista situatii dramatice cand se poate ajunge chiar in soc; pacientii vor primi in acest caz
fluide perfuzabile si medicamente ce vor readuce tensiunea arteriala la valori normale;
- afectarea functiei renale.

Rezultatele paracentezei
Lichidul de ascita este analizat macroscopic dar si in vederea determinarii celularitatii,
biochimiei, albuminei, proteinelor. Teste speciale sunt cele care determina pH-ul,
amilaza, lipaza, glucoza, trigliceridele, acidul hialuronic, antigenul carcinoembrionar,
precum si cele care urmaresc evidentierea tuberculozei.

Factori ce interfera cu efectuarea si interpretarea paracentezei

Exista o serie de factori ce nu permit realizarea punctiei sau care vor modifica rezultate,
printre care:
- utilizarea anticoagulantelor sau aspirinei in tratamentul de fond al bolnavului (creste
riscul hemoragiilor);
- obezitatea;
- existenta bridelor si aderentelor peritoneale rezultate in urma interventiilor chirurgicale;
- imposibilitatea pacientului de a sta nemiscat in timpul efectuarii paracentezei;
- contaminarea probei cu sange, bila, urina, fecale.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALA

ADMINISTRAREA COMBINATA A MEDICATIEI INTR-O SERINGA

Combinarea a doua medicamente intr-o seringa scuteste pacientul de doua


intepaturi. Medicamentele pot fi combinate intr-o seringa in mai multe feluri.Fie din doua
fiole, fie dintr-o fiola si un flacon, fie din doua flacoane. Mai exista si medicamente gata
dozate si trase in seringi sterile (cum ar fi anticoagulantele, de exemplu).
Aceste combinatii sunt contraindicate daca medicamentele nu sunt compatibile fie
pentru ca precipita, fie pentru isi anuleaza unul efectul celuilalt, fie cand cantitatea
combinata este prea mare pentru a fi absorbita printr-o singura injectie.
Tipul de seringa si ac folosite vor depinde de medicatia prescrisa, constitutia
fizica a pacientului, calea de administrare.

Materiale necesare:

1 medicatia prescrisa
2 paduri alcoolizate
3 seringa si ace

Administrare:

1 se verifica medicatia prescrisa si se compara cu cea ridicata de la farmacie


2 se verifica data exprarii
3 se spala mainile
4 se dozeaza cantitatea care trebuie administrata

Consideratii speciale:

se dezinfecteaza cu pad alcoolizat dopul flacoanelor inainte de utilizare (de a fi


intepate cu acul)
se dezinfecteaza capatul fiolelor inainte de a le rupe cand se folosesc fiole se poate
filtra medicamentul cu un alt ac pentru inlaturarea eventualelor cioburi, daca este
cazul
daca se combina medicamente din doua flacoane cu multidoze de medicament va
trebui schimbat acul cu care se trage substanta din cele doua flacoane pentru a evita
sa introducem intr-un flacon picaturi de substanta din celalat flacon care raman pe ac
nu se vor combina niciodata medicamentele despre care asistenta nu este sigura ca
sunt compatibile
nu se vor combina niciodata mai mult de doua medicamente
desi multe medicamente incompatibile precipita vizibil, unele isi schimba doar
proprietatile fara a se vedea ceva vizibil (isi schimba structura chimica si
proprietatile)
multe medicamente sunt eficiente si compatilbile doar daca sunt administrate
imediat ce au fost preprate. Astfel, dupa aproximativ 10 minute, sub influenta
luminii, caldurii si a altor
factori externi, isi pot schimba proprietatile, culoare si pot deveni incompatibile
se va acorda o grija deosebita administrarii medicamentelor care sunt prezentate sub
forma de
flacoane multidozate (de exemplu insulina). Daca avem de adminstrat insulina cu
efect
imediat si insulina cu efect retard, se va trage intai insulina cu efect imediat si apoi
cea cu
efect retard. Astfel, daca ajung cateva picaturi de insulina cu efect imediat in
flaconul
multidozat de insulina cu efect retard, acestea nu ii vor schimba proprietatile, daca se
intampla invers insa, pot fi afectate proprietatile
dupa administrare nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIE SUBCUTANATA

Cand administrarea medicatiei se face in tesutul adipos, sub piele, substantele


ajung mult mai repede in circulatia sangvina decat daca sunt adminstrate oral. De
asemenea, injectiile subcutanate produc mult mai putine leziuni ca cele intramusculare si
au risc mai scazut.
Absorbite prin circulatia capilara, medicamentele recomandate sa fie adminstrate
pe cale subcutanata sunt solutii apose sau suspensii de aproximativ 0,5- 3 ml. Heparina si
insulina, de exemplu, sunt substante administrate cu precadere pe acesta cale.
Medicamentele administate pe aceasta cale se fac cu ajutorul unui ac scurt si
subtire, prin tehnica sterila.
Cele mai comune locuri de injectare subcutanata sunt: partea exerioara a bratelor,
partea exterioara a coapselor, tesutul adipos al abdomenului inferior, partea superioara a
soldului, partea superioara a spatelui, partea superioara a feselor.
Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care
prezinta felurite leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea, contraindicate
persoanelor cu tulbrari de coagulare.
Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul
insulinei, locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie.
Heparina se administreaza preferabil in tesutul adipos al abdomenului inferior, iar
insulina in portiunea superioara a bratelor si abdomen.

Materiale necesare:

1 medicatia prescrisa de medic si comparata cu cea ridicata de la farmacie


2 manusi
3 seringa
4 ac
5 paduri alcoolizate
6 comprese

Pregatirea echipamentului:

1 verificarea medicatiei si dozelor prescrise


2 se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii
primei doze
3 se spala mainile
4 se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia
celor care au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un
aspect tulbure)
5 se alege locul de injectare
6 se verifica inca o data medicatia
7 daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza
indicata, scotand aerul din seringa. Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru
injectare subcutanata
8 daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de
cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se
schimba acul cu cel pentru injectia subcutanata
9 tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza
capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston,
aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza
apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va
umple singura cu cantitatea necesara

Administrare:

1 se confirma identitatea pacientului


2 se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si pentru a-i
reduce anxietatea
3 se asigura intimitate
4 se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate)
5 se pun manusile
6 se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul
zonei alese spre exterior prin miscari circulare
7 se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool
subcutanat in timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
8 se indeparteaza capacul acului de la seinga
9 cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu
de tesut adipos
10 se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
11 se va introduce acul repede, printr-o singura miscae, la un unghi de 45 sau 90 de
grade
12 se elibereaza pliul cutanat pentru a nu introduce subbstanta in tesutul sub
compresie si a nu se irita fibrele nervoas
13 se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
14 daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la
inceput
15 nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar
la insulina, iar la heparina poate produce hematom)
16 se injecteaza substanta scotandu-se apoi bland dar repede acul, printr-o singura
miscare, sub acelasi unghi sub care a fost introdus
17 se acopera locul injectarii cu o compresa sau pad alcoolizat masand bland,
circular pentru a facilita absorbtia medicamentului (masarea nu se va face atunci
cand se adminstreaza insulina sau heparina)
18 se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele
sangerari sau echimoze

Consideratii speciale:

locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior, sub ombilic


se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a
preveni complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al
organismului ce apare in cazul injectarii repetate in acelasi loc)
dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de
a se scoate. Se va evita masarea zonei de injectare
daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in piele 5
minute dupa injectare si apoi se face compresie
nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
materialele folosite se arunca in recipientele potrivite

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIE INTRADERMALA:

Injectiile intradermale sunt folosite in special pentru efecte locale, ca in testele


alergenice sau la tuberculina. Se administreaza in cantitati foarte mici ( 0,5 m sau mai
putin).
Partea ventrala a antebratului este locul cel mai indicat de administrare, deoarece
este usor de accesat, de observat si, de obicei, lipsita de par.Foarte rar se mai foloseste si
zona de pe spate, interscapulara.

Materiale necesare :

1 medicatia prescrisa de medic comparata cu cea ridicata de la farmacie


2 manusi
3 paduri alcoolizate
4 seringa si ac

Pregatirea echipamentului:

1 se verifica data de expirare a medicatiei


2 se spala mainile
3 se alege zona de injectare
4 se verifica medicatia sa nu fie tulbure sau sa nu prezinte alte anomalii
5 se prepara substanta daca aceasta nu vine deja preparata de la farmacie ( de
exemplu, in testele alergenice trebuie facuta o dilutie corespunzatoare indicatiilor
medicului, pentru a testa sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)

Administrare:

1 se confirma identitatea pacientului


2 se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
3 se indica pacientului sa stea asezat si sa-si sprijine antebratul , cu partea ventrala
expusa
4 se pun manusile
5 se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba par, leziuni ,
edeme, echimoze
6 se lasa sa se usuce alcoolul pe piele inainte de injectare
7 se apuca antebratul pacientului cu o amna si se intinde pielea de pe el
8 cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un unghi de 10-15
grade fata de antebrat
9 se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
10 se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o mica umflatura. Daca
aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea adanc introdus , se va retrage si se va
relua tehnica de la inceput
11 dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus. Nu se
maseaza locul injectarii deoarece poate irita tesuturile si poate afecta rezultatul
testului
12 se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii apoi cat de mult se
modifica marginile semnului care trebuie citit
13 pacientul este atentionat sa nu se spele in zona respectiva pana cand testul nu va fi
citit
14 testul se va citi dupa 24 sau 48 de ore, in functie de substanta injectata
15 se arunca manusile si seringa cu ac in recipientele colectoare specifice

Consideratii speciale:

pacientii hiperalegenici necesita atentie sporita deoarece pot face soc anafilactic la
administrare de antigeni
nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIA INTRAMUSCULARA:

Injectia musculara introduce substanta medicamentoasa in tesutul muscular.


Aceasta cale de adminstrare permite o actiune rapida prin absorbtia in circulatia
sistemica. Administrarea intramusculara este aleasa atunci cand pacientul nu poate inghiti
medicatie orala, cand este prea iritanta gastiric.
Deoarece tesutul muscular are mai putini senzori nervosi permite administrarea de
substante iritante.
Locul de injectare trebuie ales cu multa grija, se va face si in functie de constitutia
fizica a pacientului. Se evita zonele cu edeme, iritatii, semne din nastere, echimoze.
Injectiile intramusculare sunt contraindicate pacientilor care prezinta tulburari ale
mecanismelor de coagulare, dupa terapii antitrombotice, in timpul unui infarct miocardic
Injectia intramusculara se efctueaza prin tehnica sterila.

Materiale necesare:

1 medicatia prescrisa de medic comparata cu cea ridicata de la farmacie


2 seruri pentru dizolvat
3 seringa
4 ac
5 manusi
6 comprese
7 paduri alcoolizate
8

Medicatia prescrisa trebuie sa fie sterila. Seringa si acul trebuie alese adecvat
( pentru injectia intramusculara acul trebuie sa fie mai lung , in functie de tesutul
adipos al pacientului, de locul ales pentru injectie, si cu un calibru potrivit pentru
vascozitatea substantei de injectat).

Pregatirea echipamentului:

1 se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspect


2 se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea administrarii primei
doze
3 daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza
indicata, scotand aerul din seringa. Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru
injectare intramusculara
4 daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de
cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se
schimba acul cu cel pentru injectia intramusculara
5 tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza
capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston,
aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza
apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va
umple singura cu cantitatea necesara
6 alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie facuta cu grija.
Acest loc poate fi muschiul deltoid ( se poate localiza foarte usor pe parea laterala
a bratuli, in linie cu axila), muschiul dorsogluteal ( poate fi usor localizat
impartind imaginar fesa cu ajutorul unei cruci, rezultand patru cadrane.Cadranul
superior si exterior este muschiul cautat), muschiul ventrogluteal( poate fi
localizat prin linia imaginara ce trece prin extremitatea superioara a santului
interfesier) si muschiul de pe fata antero-externa a coapsei( vastus lateralis).

Administrarea:

1 se confirma identitatea pacientului


2 se explica procedura pacientului
3 se asigura intimitate
4 se spala mainile, se pun manusile
5 se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut
recent injectii intramusculare
6 la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici, locul de
administrare uzula fiind fata superoexterna a fesei, iar la copil fata antero laterala
a coapsei
7 se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare
8 se stimuleaza zona de injectare prin tapotari usoare
9 se sterge cu un pad alcoolizat prin miscari circulare
10 se lasa pielea sa se usuce
11 se fixeaza si se intinde pielea cu ajutorul mainii nedominante
12 se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca
urmeaza sa simta o intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul
13 se introduce printr-o singura miscare, repede , acul prin piele , tesut subcutanat,
pana in muschi
14 se sustine seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine
sange. Daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica
15 daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite
muschiului sa se destinda
16 dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi
sub care a fost introdus
17 se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a
ajuta distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este
contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier)
18 se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a
observa eventualele sangerari sau reactii locale
19 daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de
echimoze
20 se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora
administrarii
21 nu se va recapa acul
22 se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare

Complicatii:

injectarea accidentala de substante iritative in tesutul subcutanat datorita alegerii


unui ac inadecvat sau unei tehnici gresite de administrare. Aceasta poate
determina apariti aunui abces
daca locul de injectare nu se roteste ci se fac injectii repetate in acelasi loc,
aceasta poate conduce la o slaba absorbtie a medicamentului si , implicit, la
scaderea eficientei acestuia

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIE INTRAVENOASA


DIRECTA:
Injectia intravenoasa directa permite o abordare rapida si un efect imediat.Este
folosita in urgente( bolusuri) sau in cazurile in care nu se poate face intramuscular
administrarea. Pacientul trebuie supravegheat deoarece efectele sunt rapide si imediate.

Materiale necesare:

1 medicatia prescrisa
2 manusi
3 seringa si ac
4 ser pentru dizolvat
5 garou
6 paduri alcoolice si cu betadina sau iod
7 comprese sterile
8 bandaj adeziv
9 solutie normal salina si solutie diluata de heparina

Pregatirea echipamentului:

1 se verifica medicatia prescrisa


2 se verifica data expirarii
3 se trage solutia in seringa si se dilueaza daca e necesar

Administrare:

1 se confirma identitatea pacientului


2 se selecteaza o vena accesibila si destul de larga ( cu cat vena e mai larga si
solutia mai diluata cu atat e mai putin iritanta)
3 se aplica un garou deasupra locul de punctionare pentru destinderea si
evidentierea venelor
4 se dezinfecteaza locul punctionarii cu un pad cu betadina sau iod, prin miscari
circulare dinspre locul punctiei inspre afara, pentru a evita contaminarea locului
de punctionare
5 se asteapta sa se usuce dezinfectantul si se punctioneaza vena cu acul la un unghi
de 30 de grade cu amboul in sus
6 se aspira in seringa pentru a vedea daca este introdus corect in vena ( apare sange)
7 se indeparteaza garoul si se injecteaza substanta
8 la terminarea injectarii se aspira din nou pentru a vedea daca acul a fost tot timpul
in vena si daca intreaga medicatie a fost corect introdusa. Dupa verificare se
schimba seringa goala cu una cu solutie normal salina pentru a spala vena
9 se scoate acul din vena printr-o miscare rapida si se preseaza locul punctionarii cu
compresa sterila timp de 3 minute
10 se aplica un bandaj adeziv
Consideratii speciale:

deoarece medicamentele administrate prin injectie intravenoasa directa au efect


imediat, in cazul pacientilor alergici poate aparea socul anafilactic. In aceasta
situatie ( cand pacientul devine dispneic, cianotic etc) trebuie chemat imediat
medicul si se incep manevrele de resuscitare
daca apar semne de extravazare se intrerupe injectarea si se reia tehnica tinand
cont de substanta pierduta prin extravazare

TERAPII VASCULARE

TERAPIA INTRAVENOASA PERIFERICA :

Pregatirea terapiei intravenoase periferice:

Pentru o administrare intravenoasa eficienta este esential ca materialele sa fie


pregatite. Pregatirea materialelor necesare depinde de rata de administrare, de tipul
terapiei, cat si de specificul solutiei care trebuie administrata intravenos. Exista doua
tipuri de filtre de picurare pentru perfuzoare care trebuie alese in functie de ce se indica la
administrare. Astfel macropicuratorul este folosit pentru administrarea rapida a unor
cantitati mari de solutie prin faptul ca permite formarea picaturilor mari. Perfuzoarele cu
micropicurator se folosesc pentru uzul pediatric si la adulti care necesita adminstrarea
unor cantitati mici de solutie intr-un timp mai indelungat, sub un control atent al ratei si
cantitatii de adminstrare.
Administrarea intravenoasa prin atasarea unei linii venoase secundare la una
primara, deja existenta, permite adminstrarea alternativa sau concomitenta a doua solutii
Perfuzoarele care au filtru de aer se folosesc pentru solutiile din sticle, cele fara
filtru de aer se folosesc pentru solutiile din pungi de plastic sau la flacoanele care au ele
atasate filtru de aer.

Materiale necesare:

1 solutia de administrare intravenoasa


2 paduri alcoolizate
3 perfuzor
4 stativ
5 medicamentele prescrise daca trebuie administrate in perfuzie
6 manusi
7 tavita sau carucior de lucru

Pregatirea echipamentului:

1 se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si tipul solutiilor


2 se examineaza solutiile ( de plastic sau de sticla) sa nu fie perforate sau sparte
3 se examineaza solutiile pentru a erifica aspectul lor( sa nu fie tulburi, precipitate
etc)

Administrare:

1 se spala mainile bine


2 se pun manusile
3 se agata solutia in stativ
4 se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat
portiunea unde va fi introdus perfuzorul
5 se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila daca acest
lucru este indicat si se va eticheta flaconul specificand medicatia introdusa
6 se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu atingem capatul
sau de nimic pentru a-l pastra steril
7 se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana se umple
jumatate
8 se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga in tavita
pana cand nu mai este nici o bula de aer
9 daca solutia este in flacon de sticla va trebui sa se deschida filtrul de aer pentru ca
ea sa curga. Daca este in punga de plastic nu este nevoie
10 se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se ataseaza
perfuzorul la branula
11 se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii

Consideratii speciale:

terapia intravenoasa produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului. Pentru a-i
reduce teama si a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicata
pacientului in detali. Astfel, se va explica pacientului ca va ramane la locul
punctionarii un cateter de plastic la care se va atasa un perfuzor pentru perfuzarea
diferitelor solutii indicate de medic sau o seringa pentru adminstrarea
antibioticelor sau altor substante prescrise. Se va explica pacientului ca aceasta il
scuteste de inteparea repetata pentru adminstrarea tramentului
i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentulu vor fi indicate de
medic
se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in schema de
tratament
de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice modificare in
rata de administrare potrivita de asistenta( daca perfuzia se opreste sau merge
mult mai rapid), daca incepe sa-l doara .De asemenea, i se va preciza ca nu va
trebui sa loveasca sau sa bruscheze locul unde branula este inserata
se va explica tehnica indepartarii branulei, cat timp se va tine compresie la locul
de insertie cat si faptul ca va fi apt sa isi foloseasca mana respectiva la fel de bine
ca inainte de montarea branulei

MONTAREA UNUI CATETER DE VENA PERIFERICA:

Insertia unui cateter de vena periferica presupune selectarea unui cateter adecvat,
a unui loc de punctionare si a unei vene potrivite, aplicarea de garou, dezinfecatrea
locului ales, punctionarea venei si introducerea cateterului.Selectarea cateterului si a
locului de insertie se va face in functie de tipul, durata si frecventa tratamentului pe care
pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al pacientului, varsta si constitutia
fizica a pacientului.
Daca este posibil, se va alege o vena la bratul sau mana nondominanta. Locurile
preferate de punctionare venoasa sunt vena cefalica si basilica a bratului si cele de pe
partea dorsala a mainii. Se pot aborda si venele de la nivelul piciorului , dar creste riscul
de tromboflebita.
Un cateter periferic permite adminstrarea de solutii lichide, sange si derivate din
sange, si mentine accesul venos permanent. Insertia unui cateter periferic este
contraindicata la bratul sau mana care prezinta leziuni, edeme, arsuri, la bratul sau mana
corespunzatoare plagii operatorii la pacientele mastectomizate.
De obicei, daca o vena este lezata ( hematom , echimoza etc) se va alege un nou
loc de punctionare intotdeauna deasupra zonei lezate, niciodata sub zona lezata.

Materiale necesare:

1 paduri alcoolizate
2 manusi
3 garou
4 cateter pentru vena periferica
5 solutiile de administrat
6 seringa cu solutie normal salina
7 perfuzor
8 stativ
9 fixator transparent pentru cateter
10 comprese

Pregatirea echipamentului:

1 se verifica medicatia prescrisa, data de expirare , aspectul solutiilor de administrat


2 se ataseaza perfuzorul la flaconul cu solutie in mod steril si se scoate aerul

Insertia cateterului:

1 se pozitioneaza stativul cu solutia perfuzabila si perfuzorul atasat cat mai aproape


de patul pacientului
2 se confirma identitatea pacientului
3 se explica procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce
vasoconstrictie si implicit, un abord mai dificil al venelor) si a ne asigura de
cooperarea sa
4 se spala pe maini
5 se selecteaza locul punctionarii. Daca se prevede o terapie intravenoasa de lunga
durata se va incepe cu venele din portiunea distala pentru a schimba, cu timpul,
locul punctionarii din ce in ce mai proximal. Daca trebuie administrata o
substanta iritanta sau un volum mai mare de lchide, se va alege o vena mare
6 se pozitioneaza pacientul intr-o pozitie confortabila , cu bratul sprijinit si
pozitionat in jos pentru a permite umplerea venelor bratului si mainii
7 se aplica garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de punctionare, pentru a
dilata venele. Se verifica pulsul radial.Daca acesta nu este palpabil se va largi
putin garoul pentru a nu face ocluzie arteriala
8 se palpeaza o vena cu ajutorul indexului si al degetului mijlociu al mainii
nondominante
9 se trage de piele pentru a fixa vena
10 daca vena nu se simte bine se va alege alta
11 daca este palpabila dar nu suficient de palpabila se cere pacientului sa isi inchida
si sa-si deschida pumnul de cateva ori sau se tapoteaza cu degetele de-a lungul
venei
12 garoul nu se va mentine mai mult de 3 minute. Daca in tot acest timp nu s-a reusit
inserarea cateterului se va desface garoul pentru cateva minute si se va relua
tehnica
13 se pun manusile
14 se dezinfecteaza locul ales pentru punctionare cu paduri alcoolizate dinspre
interior spre exterior si se lasa sa se usuce pielea ( uneori, va fi necesar ca in
prealabil sa fie indepartat parul din zona respectiva la pacientii cu pilozitate
accentuata)
15 se va lua branula in mana dominanta si se va tine intre police si index ( daca are
aripioare branula se va tine de acestea ) iar cu policele mainii nondominate se va
trage piele de sub vena pentru a o fixa si a o exprima( ea va apare angorjata )
16 se va avertiza pacientul va simti o intepatura
17 se va introduce cateterul cu amboul acului in sus, sub un unghi de aproximativ 15
grade, direct prin piele pana in vena printr-o singura miscare, verificand daca
apare sange in capatul cateterului care confirma ca acesta este in vena
18 din momentul in care apare sangele exista mai multe metode de a introduce
cateterul in vena. Se desface garoul apoi fie se continua impingerea cu grija
( pentru a nu perfora vena prin celalalt perete) a cateterului pana la jumatatea sa si
apoi se scoate acul in acelasi timp cu impingerea totala a canulei de plastic ,
atasandu-se imediat fie perfuzorul fie seringa , presand usor pe vena pentru
impiedicarea sangerarii; fie se scoate acul imediat dupa punctionarea venei si
aparitia sangelui si se ataseaza rapid si steril perfuzorul solutiei de administrat. Se
porneste perfuzia in timp ce cu o mana se fixeaza vena si cu cealalta se impinge
canula de plastic. Este o metoda care nu prezinta riscul perforarii venei deoarece
cateterul este introdus fara a mai avea acul in el si deoarece solutia perfuzata
dilata vena facand mai usoara avansarea cateterului
19 dupa introducerea cateterului se curata locul cu paduri alcoolizate, se arunca acul
cateterului in recipientul de intepatoare
20 se regleaza ritmul de administrare a perfuziei
21 se fixeaza cateterul cu un fixator transparent si semipermeabil dupa ce se usuca
dezinfectantul pe piele
22 fixatorul se desface in mod steril si se aplica pe locul de insertie lipind bine
marginile pentru a preveni iesirea accidentala a cateterului
23 se fixeaza si tubul perfuzorului de mana pacientului avand grija insa sa lase
libertate de miscare si sa nu fie fixat in extensie deoarece poate trage cateterul
afara din vena la o miscare mai brusca
24 daca cateterul se afla in zona articulatiilor mainii , de exemplu, se va pune un un
prosop rulat sub articulatie si se plasa mana pe el
25 indepartarea cateterului se va face la terminarea terapiei intravenoase sau atunci
cand vechiul cateter nu mai este functional si pacientul necesita in continuare
tratament intravenos. Se opreste perfuzia si se clampeaza perfuzorul,
indepartandu-se apoi cu blndete fixatorul de pe branula. Flosind o tehnica sterila
se va deschide o compresa sterila. Se vor pune manusi si se plasa compresa sterila
cu o mana peste locul de insertie a cateterului, iar cu cealalta mana se va scoate
branula printr-o miscare paralela cu pielea
26 se va inspecta branula scoasa pentru ca sa nu lipseasca din ea portiuni care sa se fi
rupt accidental si sa intre in circulatia sangvina a pacientului
27 se face compresie pe locul punctionarii timp de 1-2 minute, se curata zona si apoi
se aplica un bandaj adeziv
28 daca apar secretii la locul de insertie a cateterului capatul acestuia va fi taiat cu o
foarfeca sterila direct intr-un recipient steril si trimis la laborator pentru analizare
29 se va indica pacientului sa-si restanga pentru 10 minute activitatea membrului
care a avut cateterul si sa pastreze bandajul adeziv timp de 1 ora de la
indepartarea branulei
Consideratii speciale:

1 se vor schimba fixatoarele branulei la pacientii cu terapie intravenoasa


indelungata la fiecare 48 de ore sau ori de cate ori acestea se dezlipesc sau se
murdaresc
2 se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacientii care necesita aceasta si se
va alterna locul de insertie a acestuia
3 pacientii care vor fi externati cu catetere periferice vor trebui invatati sa-l
ingrijeasca si protejeze si cum sa identifice eventualele complicatii si
disfunctionalitati
4 pacientul va trebui sa-si inspecteze periodic acasa locul de insertie si sa anunte
echipa de ingrijiri daca apar edeme , roseata , durere

Complicatii:

1 flebitele ( roseata la locul de insertie si de-a lungul venei, durere, edem, scleroza
venei, uneori febra) datorate fie pastrarii timp indelungat a unui cateter in vena,
medicamente sau solutii administrate care au pH prea mare sau prea mic sau
osmolaritate crescuta, deplasarea branulei in vena prin frictionare. Se va indeparta
cateterul, se vor aplica comprese cu apa calduta, se anunta medicul daca pacientul
are febra. Flebitele pot fi prevenite prin schimbarea la timp a cateterelor si
securizarea lor printr-o fixare atenta , impiedicand miscare in vena
2 extravazarea solutiilor ( va apare o umflatura la locul de insertie si in in jurul sau,
descresterea temperaturii pielii din zona, durere, senzatie de arsura ) prin
perforarea venei sau dislocarea cateterului din vena. Se va opri perfuzia imediat,
se va aplica gheata imediat dupa si apoi comprese caldute mai tarziu.
Extravazarea solutiilor administrate poate fi prevenita prin verificarea periodica a
locului de insertie a cateterului, prin aplicarea corecta a fixatorului transparent
care permite ca aceasta verificare periodica sa fie foarte usor de facut
3 impermeabilitatea cateterului ( perfuzia nu mai curge , iar daca pacientul are
infuzomat sau injectomat acesta intra in alarma) datorita neheparinizarii perodice
a cateterului dupa fiecare administrare, nefolosirii indelungate sau formarii de
cheaguri de sage atunci cand pacientul se plimba si sangele umple cateterul si
stationeaza acolo. Permeabilitatea cateterului se poate mentine prin heparinizare
sau adminstrare de solutie normal salina dupa fiecare folosire si invatarea
pacientului sa tina mana cu branula ridicata in dreptul cotului atunci cand se
plimba
4 hematom ( sensibilitate crescuta la orice atingere a zonei, vanataie,
impermeabilitate) datorita perforarii peretului opus in timpul inserarii cateterului,
compresie ineficienta dupa indepartarea branulei. Se va scoate branula, se va
aplica compresie. Formarea de hematoame poate fi prevenita prin efectuarea
corecta a tehnicii de insertie a cateterului, de o marime potrivita venei abordate si
prin eliberarea garoului cat mai repede posibil dupa insertia cateterului
5 sectionarea cateterului, de obicei capatul acestuia care este introdus in vena,
datorita reinsertiei acului de-a luncul tecii de plastic, in timp ce cateteru este in
vena. Se va incerca recuperarea partii sectionate daca este la vedere, daca nu , se
aplica garou deasupra locului de insertie si se anunta medicul si radiologul.
Sectionarea cateterului se poate preveni neintroducand niciodata acul inapoi in
cateter pentru a incerca insertia sa ci se scot amandoua odata si se incearca inca o
data insertia cu alt cateter
6 spasme venoase ( durere de-a lungul venei, albirea pielii din jurul venei
respective, rata scazuta de curgere a solutiei perfuzate chiar daca perfuzorul este
declampat) datorita administrarii inadecavte de substante iritative si in dilutii
insuficiente , administrarii de solutii perfuzabile reci( sau transfuzie cu sange
rece), adminstrarea prea rapida a solutiilor chiar daca sunt la temperatura camerei.
Se vor aplica comprese cu apa calduta, se va descreste ritmu de adminstrare.
Spasmul venos poate fi prevenit prin administrarea de sange si solutii la
temperaturile potrivite
7 reactii vasovagale ( colaps brusc al venei in timpul punctionarii, paloare,
ameteala, greata, transpiratii, hipotensiune ) datorita producerii de spasm venos
cauzat de anxietate si durere . Pacietul va fi asezat pat cu picioarele mai sus decat
capul, este incurajat sa respire adanc, se masoara semnele vitale. Aceste situatii
pot fi prevenite prin explicarea procedurii pacientului, reducerea anxietatii
acestuia si eventual, folosirea unui anestezic local inainte de punctionarea venei
8 tromboze ( durere , roseata , umflatura , impermeabilitate) datorita afectarii
celulelor endoteliale ale venelor favorizand formarea de trombi. Se va indeparta
cateterul si se va insera intr-o alta zona, se vor aplica comprese cu apa calduta, se
va supraveghea pacientul si observa daca apar semne de infectie. Formarea
trombozelor poate fi prevenita prin insertia unui cateter periferic folosind o
tehnica corecta, fara a leza vena
9 infectii sistemice ca septicemia sau bacteriemia ( febra, frisoane, indispozitie fara
motiv aparent) datorita unei tehnici nesterile, aparitiei flebitelor severe care
favorizeaza dezvoltarea organismelor, fixare insuficienta a branulei ceea ce
permite miscarea ei in vena si introducerea organismelor in circulatia sangvina,
mentinerea indelungata a unui cateter, sistem imun slab dezvoltat sau folosirea
unor solutii perfuzbile contaminate. Se va anunta imediat medicul la aparitia
semnelor specifice descrise. Se va indeparta cateterul si se vor obtine culturi de la
locul insertiei, se va taia cu o foarfeca sterila capatul cateterului si se va trimite la
laborator pentru analizare, se vor monitoriza semnele vitale, se vor administra
medicatia si antibioterapia prescrise. Prevenirea infectilor sistemice se poate face
folosind cu strictete o tehnica sterila atat la insertia cateterlui cat si la cuplarea
perfuzoarelor la solutiile de perfuzat si la branula, la intreruperea perfuziilor sau
la indepartarea cateterului
10 reactii alergice ( prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de insertie a
cateterului) pana la reactii anafilactice cu stop cardiac , datorate faptului ca
pacientul este alergic la substanta administrata. In acest caz se va opri perfuzia
imediat, se mentin permeabile caile respiratorii, se anunta imediat medicul, se vor
adminstra antihistaminicele, antiinflamatoarele si antipireticele care se prescriu
cat si epinefrina si cortizon daca se indica. Reactiile alergice se previn printr-o
completa anamneza a pacientului care sa contina istoricul alergenic al acestuia ,
efectuarea testarii la medicamente( in special antibiotice) inaintea primei
administrari cu monitorizare atenta timp de 15 minute de la testare sau de la
adminstrarea unui nou medicament fara testare
11 incarcare circulatorie ( disconfort, turgescenta venei jugulare, dificultate
respiratorie, cresterea tensiunii arteriale, respiratie zgomotoasa ( cu haraituri),
dezechilibru intre lichidele eliminate si cele igerate, administrate) datorata unui
calcul gresit al cantitatii de lichide ce trebuie adminstrat cat si administrarii prea
rapide a acestuia. In acest caz se ridica capul patului astfel incat pacientul sa stea
semisezand , se administreaza oxigen, se anunta medicul, se administreaza
diuretice daca se prescriu. Pentru a preveni incarcarea circulatorie se va verifica
periodic rata de administrare a perfuziilor pentru a observa din timp eventualele
dereglari si schimbari, se calculeaza cu atentie cantitatea care trebuie administrata,
se verifica si monitorizeaza diureaza pacientilor cu tratament perfuzabil de solutii
pentru a putea face un bilant corect
12 embolie ( dificultate respiratorie, puls slab batut, cresterea presiunii venoase
centrale, hipotensiune, pierderea constientei) datorita impingerii aerului in vena
prin schimbarea flacoanelor de solutie si impingerea aerului de pe perfuzor in
vena.Se va inlatura perfuzia, se va chema medicul, se va pozitiona pacientul pe
partea stanga in pozitie Trendelenburg pentru a permite aerului sa intre in atriul
drept, se va administra oxigen.Prevenirea emboliei se face scotand aerul cu atentie
din perfuzor inainte de cuplare la cateter si schimbarea flacoanelor cu verificarea
perfuzorului, securizarea conexiunilor dintre perfuzor si cateter si dintre perfuzor
si flacon

Schimbarea solutiei de perfuzat:

1 se spala mainile
2 se inspecteaza flaconul de solutie care trebuie administrat pentru a vedea
eventualele nereguli, cum ar fi: decolorarea solutiei, aspect tulbure, data expirarii ,
flacoane perforate, sparte
3 se clampeaza perfuzorul avand camera de picurare pe jumatate plina pentru a
impiedica aerul sa intre pe prelungirea perfuzorului
4 pe caruciorul de lucru sau pe masuta de lucru se indeparteaza capacul sau dopul
flaconului nou de solutie si se dezinfecteaza cu pad alcoolizat
5 se indeparteaza flaconul vechi din stativ, se aseaza langa cel nou, se scoate capatul
perfuzorului din el si se introduce in flaconul nou din stativ
6 se agata flaconul cu solutie perfuzabila in stativ

Schimbarea perfuzorului:

1 se clampeaza perfuzorul (se intrerupe perfuzia) cu camera de picurare pe jumatate


plina,se scoate capatul sau din flacon si se agata in stativ deasupra nivelului inimii
pacientului, timp in care se introduce noul perfuzor in flacon, se evacueaza aerul
din el, se clampeaza
2 se pun manusi sterile
3 se pune o compresa sterila sub capatul exterior al cateterului. Se preseaza cu un
deget pe cateter pentru a preveni sangerarea
4 se deconecteaza cu grija vechiul perfuzor, evitand sa se scoata accidental branula
5 se indeparteaza capacul protector al noului perfuzor si se va adapta la cateter
6 se ajusteaza rata de adminstrare
7 se eticheteaza perfuzorul cu data si ora schimbarii

TRANSFUZIA DE SANGE INTEGRAL SI DERIVATE DIN ACESTEA:

Administrarea transfuziilor necesita verificarea atenta de catre doua asistente atat


a pacientului, cat si a sangelui transfuzat. Cele doua asistente vor face verificarile pe
rand, separat, pentru a evita orice greseala.

Pot fi transfuzate:

1 sange integral - cu un volum pana la 500 ml. Se foloseste pentru reechilibra


volumul sangvin al pacientului, pierdut prin hemoragii traumatisme sau arsuri.
Grupul sangvin al pacientului trebuie sa fie identic cu cel sangelui care se va
transfuza ( A va primi A, B va primi B, AB va primi AB, O va prmi O, fiind
necesare si compatibilitate Rh). Se va evita sa se foloseasca transfuzare de sange
integral daca incarca circulator pacientul, se va mentine cald daca sunt mai multe
unitati care trebuie administrate
2 concentat eritrocitar - obtinut din sange integral, dar fara 80% din plasma.Pungile
pot avea in jur de 250 ml. Se foloseste in special pentru a imbunatati si mentine
capacitatea hematiilor de a transporta oxigenul ( pentru corectarea anemiilor si
pierderilor sangvine postchirurgicale). Compatibilitatile de adminstrare pot fi : A
primeste A sau O, B primeste B sau O, AB primeste AB, A, B, sau O, O primeste
O. Este necesara compatibilitatea de Rh. Se poate adminstra in 1-4 ore. Are
aceleasi beneficii ca sangele integral insa are si un risc scazut de incarcare a
circulatiei. Se va evita sa se adminstreze in anemiile care pot fi corectate prin alte
tratamente nutritionale sau medicamentoase
3 concentrat leucocitar - obtinut din sange integral din care s-au indepartat
eritrocitele si 80% din plasma. Se foloseste in tratarea sepsisului nonresponsiv la
tratamentul cu antibiotice si in granulocitopenii. Se poate adminstra o unitate ( de
obicei 150 ml) zilnic timp de 5 zile sau pana la tratarea sepsisului. Este necesara
compatibilitate de Rh. Administrarea de leucocite produce febra si frisoane. In
acest caz, nu se va intrerupe transfuzarea, ci se va administra un antipiretic si se
va reduce rata de administrare. Inainte de adminstrare se va agita usor flaconul
pentru omogenizare si impiedicarea conglomerarii celulelor. Se va continua si
terapia cu antibiotice
4 trombocite- cu un volum de 35-50 ml/unitate , din care 1 unitate contine 7x 10 ( la
a saptea!!!!).Se folosesc in tratarea trombocitopeniei ( uneori indusa de
medicamente), leucemiei. Este indicata compatibilitatea ABO si Rh dar nu
obligatorie decat la administrarile repetate de trombocite. Se transfuzeaza rapid,
insa se evita administrarea cand pacientul are febra
5 plasma proaspat congelata - bogata in factori de coagulare ( VI, VIII si IX), este
adminstrata in flacoane de 200-250 ml. Se adminstreaza in hemoragiile si socurile
postoperatorii, in corectarea anumitor factori de coagulare, in boli hepatice cu
afecatrea factorilor de coagulare. Este indicata dar nu obligatorie compatibilitate
ABO si Rh, exceptie facand cazurile cand se administreaza in mod repetat. Se va
avea in vedere ca adminstrarea in cantitati crescute de plasma necesita corectarea
hipocalcemiei implicite
6 albumina ( proteina plasmatica) sub diverse concentratii: 5%= 12,5 g/250ml si
25%= 12,5g/50ml. Se foloseste in tratarea hipoproteinemiei cu sau fara edeme,
prevenirea hemoconcentratiei si restabilirea volumului circulant ( pierdut datorita
socului, arsurilor, traumatismelor sau infectiilor). Nu este necesara nici un fel de
compatibilitate. Se va adminstra cu prudenta in anemiile severe, boli cardiace si
pulmonare
7 diversi factori de coagulare, complexe protrombinice ( utilizati in hemofilie,
deficiente de factori VII, II,IX, X)

Materiale necesare:

1 1 transfuzor sau un transfuzor in Y , cu doua parti


2 manusi
3 halat
4 preparatul de transfuzat
5 solutie normal salina
6 stativ
7 echipament pentru montare branula daca este necesar( se va monta cateter 20G)

Pregatirea echipamentului:

1 se va evita sa fie sangele tinut mai mult de 30 de minute inainte de administrare


( de aceea se va ridica de la centrul de transfuzii doar dupa ce s-au facut toate
pregatirile necesare transfuzarii)

Implementare:

1 se va explica procedura pacientului si i se va lua un consimtamant semnat de


familie sau pacient
2 se masoara semnele vitale ale pacientului
3 se verifica de catre doua asistente data expirarii si aspectul sangelui sau
derivatelor care trebuie administrate
4 se va compara de catre doua asistente numele, grupul de sange si seria de
identificare de pe punga cu cele ale pacientului
5 se pun manusi si halat
6 se efectueaza proba de compatibiliate la patul bolnavului ( unele centre de
transfuzii livreaza sangele impreuna cu un card de compatibiliate a carui proba
trebuie facut de asistenta care efectueaza transfuzia, ca o masura de siguranta si
reverificare a compatibilitatii sangelui)
7 cel mai indicat este transfuzorul in forma de Y care permite insituirea unei linii
venoase secundare
8 se schimba manusile, se pun altele curate si se introduce transfuzorul ( sau capatul
liniei principale daca este in Y) in solutie normal salina. Se umple camera de
picurare pe jumatate, se declampeaza si se scoate aerul lasand sa curga solutia
normal salina. Daca este un singur perfuzor, dupa aceasta manevra, prin tehnica
sterila se va clampa transfuzorul si se va schimba flaconul de solutie normal
salina cu punga de sange. Se va atasa prin tehnica sterila capattul liber al
transfuzorului la cateter, se va declampa si s eva ajusta rata de administrare a
sangelui. Daca transfuzorul este in Y se va proceda la fel, dar este mai avantajos
pentru faptul ca nu mai trebuie schimbate flacoanele de sange si solutie normal
salina intre ele deoarce transfuzorul va ava doua cai, facand astfel manevra mai
usoara, mai eficienta si mai putin riscanta
9 se va supraveghea pacientul pentru a oserva din timp daca apar semne ale
reactiilor adverse la transfuzie. Daca apar, transfuzia va trebui oprita imediat
pornindu-se o perfuzie cu solutie normal salina cu rata de administrare moderata,
se vor masura semnele vitale si va fi anuntat imediat medicul. Daca reactiile
adverse nu apar in primele 15 minute se va regla rata de adminstrare in functie de
timpul dorit pentru transfuzie ( un concentrat eritrocitar, de exemplu poate fi
transfuzat intr-un interval de timp cuprins intre 1 si 4 ore)
10 dupa terminarea transfuziei, se vor pune manusi si se va decupla transfuzorul, iar
cu punga de sange goala se va proceda conform politicii centrului de trasfuzii
( unele centre cer sa fie returnata impreuna cu cardul de compatibilitate pentru a fi
pastrata inca 24-48 de ore in centru)
11 se reevalueaza starea pacientului, se masoara semnele vitale

Consideratii speciale:

1 cand se adminstreaza mai multe unitati de sange in ritm rapid, sub presiune, se va
utiliza aparatul de incalzit pentru a evita hipotermia
2 pentru a completa urgent volumul de sange circulat pierdut, trebuie adminstrat
sange sub presiune ( de exemplu si o manseta de tensiune daca situatia este o
urgenta majora si necesita improvizatii) dar fara a creste foarte mult presiunea,
deoarece sparge vasul si sangele va extravaza formand hematom si hemoliza
3 daca in timpul administrarii sangelui apare hematom in jurul venei punctionate se
va opri imediat transfuzia, se va indeparta cateterul, se va anunta medicul, se va
aplica local gheata intermitent in primele 8 ore si apoi comprese cu apa calduta
4 daca trebuie adminstrate mai multe unitati consecutiv si prima unitate se termina
inainte de a o primi pe a doua, intre ele se va adminstra solutie normal salina la o
rata moderata pana cand se va intra in posesia urmatoarei unitati de transfuzat
Complicatii

1 desi metodele de testare a sangelui donat sunt din ce in ce mai precise si variate,
reactiile transfuzionale inca ocupa un loc important in riscurile terapiei
transfuzionale. Astfel, un virus contactat prin transfuzie poate fi detectat uneori
dupa sapatamni sau luni de la infectare ( de asemenea, daca un donator a contactat
un virus care va putea fi depistat prin teste de laborator dupa luni de zile, poate
trece verifcarile obisnuite facute donatorilor si poate dona sange infectat care se
va transmite altor primitori). Virusul hepatitei B sau C pot determina rezultate fals
negative si pot fi astfel transmise prin transfuzie. Centrele de transfuzii mai
verifica sangele donat pentru depistarea contaminarii sale cu sifilis,
citomegalovirus, HIV
2 alte complicatii postransfuzionale pot fi: incarcare circulatorie, alergie, febra

.MANAGEMENTUL REACTIILOR POSTRANSFUZIONALE:

Reactiile pstransfuzionale pot fi multiple si variate. Este foarte important ca la


fiecare transfuzie asistenta sa stie ca pot apare aceste reactii, sa le reunoasca din timp si
sa stie sa intervina promt si eficient.
O supraveghere suplimentara necesita pacientii comatosi carora li se
administreaza sange, deoarece acestia nu pot acuza aparitia diverselor semne si simptome
care sa conduca la depistarea reaciilor adverse.
Aceste reactii pot fi endogenice ( datorita unei reactii antigen anticorp) si
exogene ( datorita unui factor extern ). Reactiile endogene pot fi : alergiile, contaminarea
baceriala, febra, hemoliza, incompatibilitate de roteine plasmatice. Cele exogene pot fi:
tendinta la sangerare, incarcarea circulatorie, hemosideroza, hipocalcemie.

Implementare:

1 imediat ce se va suspecta o reactie adversa, se va intreupe transfuzia si se va porni


perfuzia cu o solutie normal salina. Nu se va arunca punga cu sangele ( sau
derivatele acestuia) care era transfuzat
2 se anunta imediat medicul
3 se va monitoriza starea pacientului, semnele sale vitale la fiecare 15 minute, sau
continuu ( cu ajtorul unui monitor cardiac) in functie de severitatea reactiilor
4 se vor compara din nou eticheele de pe punga de sange si datele pacientului
5 se anunta centrul de transfuzii si i se returneaza punga ( chiar daca este goala)
pentru ca sa fie retestata in vederea depistarii cauzei declansatoare si a altor reactii
ce mai pot apare
6 se va colecta prima proba de urina postransfuzionala, se va eticheta ( posibila
reactie transfuzoanla ) si se va trimite la laborator pentru vedea daca contine
hemoglobina, un indicu clar aparitiei hemolizei
7 se va monitoriza strict bilantul hidric ( intrari si iesiri) deoarece depozitele de
hemoglobina in structurile renale pot determina disfunctionalitati la acest nivel
8 daca se prescrie, se va administra oxigen, epinefrina sau alte medicamente, se va
aplica patura hipotermica pentru a reduce febra, daca este cazul

Supravegherea bolnavilor:temperatura, puls, respiratie, TA, diureza, scaun, urina,


sputa.

Masurarea temperaturii corpului

Obiective:
- determinarea nivelului curent a caldurii corpului;
- aprecierea evolutiei unor boli;
- detectarea raspunsului la masurile initiate de cresterea sau de scaderea temperaturii
corpului;
- evaluarea refacerii pacientului dupa boala.
Pregatirea materialelor
- termometru din sticla, oral sau rectal;
- termometru usual pentru axila;
- lubrefiant daca se foloseste calea rectala;
- manusi de unica folosinta, comprese de tifon;
- ceas de mana cu secundar sau cronometru;
- culoare albastra, foaie de temperatura;
- caiet de adnotari personale;
- recipient cu solutie de cloramina 1%.
Pregatirea pacientului
a) psihica- se va explica procedura pacientului pentru a obtine colaborarea sa.
b) fizica- se va aseza pacientul in pozitia cea mai adecvata caii de utilizare pentru
masurarea temperaturii corporale: decubit dorsal pentru masurarea in cavitatea bucala si
axilara/ decubit lateral pentru masurarea in cavitatea rectala.
Efectuarea procedurii
a) metoda orala
- spalare pe maini, clatiti termometrul cu apa rece daca a fost pastrat in solutii
dezinfectante;
- stergeti termometrul cu o compresa de tifon pentru a indeparta urmele solutiei chimice;
- scuturati termometrul printr-o miscare puternica din articulatia mainii pana la coborarea
mercurului sub 36 C;
- plasati bulbul cu mercur al termometrului pe dreapta sau stanga cavitatii sublinguale;
- instruiti pacientul sa inchida gura, apropiind buzele in jurul termometrului;
- mentineti termometrul timp de 3 minute;
- indepartati termometrul si stergeti- l cu tifon;
- cititi gradatia de pe scala termometrului;
- inregistrati temperatura;
- spalati mainile.
b) metoda axilara- termometrul se mentine 10 minute;
c) metoda rectala - termometrul se mentine 3- 5 minute.
Reprezentarea grafica a temperaturii
- socotim pentru fiecare linie orizontala din foaia de temperatura cate 2 diviziuni pe grad;
- notati valoarea inregistrata printr-un punct de culoarea albastra asezat direct pe linia
orizontala din rubrica corespunzatoare pentru dimineata sau seara, pentru cifrele cu sot
iar in mijlocul patratului pentru cifrele impare;
- uniti primul punct cu rubrica pentru temperatura aflata in partea dreapta a sistemului de
coordonate din foaia de temperatura;
- obtineti curba termica prin unirea punctelor care indica valorile temperaturii masurate
bicotidian.

Marurarea respiratiei

Obiectivele procedurii
- determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca baza de comparare cu
masurari ulterioare;
- monitorizarea efectelor bolii, traumatismelor sau stresului asupra sistemului respirator;
- ecaluarea raspunsului pacientului la medicatia sau tratamentul care afecteaza sistemul
respirator.
Pregatirea materialelor
- tava medicala;
- ceas cu secundar sau cronometru;
- culoare albastra;
- foaie de temperatua;
- carnet de adnotari.
Pregatirea pacientului
- evitarea pregatirii psihice a pacientului deoarece acesta isi poate modifica ritmul
obisnuit in momentul in care contientizeaza propria respiratie;
- masurati respiratia concomitent cu celelalte semne vitale( pacientul poate prezenta o
afectiune cardio-pulmonara sau primeste oxigen sau medicamente care afecteaza
fiziologia respiratiei).
Efectuarea procedurii
- observati miscarile de ridicare sau de coborare ale trunchiului cu fiecare respiratie sau
inspiratie;
- mentineti in continuare degetele pe locul de masurare a pulsului in timp ce observati
toracele pacientului;
- numarati miscarile de ridicare a toracelui / inspiratiile timp de minimum 30 de secunde
si inmultiti cu 2, numarul obtinut fiind rata pe minut;
- inregistrati rata respiratiilor.
Evaluarea eficacitatii procedurii;
- rezultate asteptate/ dorite- rata respiratiei in repaus este in limitele normale
caracteristice varstei;
- respiratie se face pe nas,este linistita, fara zgomote, fara efort.
- rezultate nedorite:- rata respiratiilor este mai mica sau mai mare fata de valorile normale
caracteristice varstei;
- pacientul trece printr-o detresa respiratorie manifestata prin zgomote respiratorii
anormale, efort respirator, utilizarea muschilor respiratori, ortopnee, piele palida sau
cianotica, pierdere de cunostinta.
Evitati masurarea respiratiei la sugar sau copil in timpul plansului.
Aplicati podul palmei pe toracele copilului atunci cand doarme pentru a numara exact
miscarile respiratorii.
Informati pacientul/ familia despre valorile normale caracteristica varstei:
- nou- nascut- 30- 80
- copil mic 20- 40
- copil mare 15- 25
- adult 14- 20
- barbat 14- 18
- femeie 16- 20

Masurarea pulsului

Obiective
- determinarea numarului de batai cardiace pe minut;
- obtinerea de informatii despre activitatea inimii si starea arterelor;
- aprecierea raspunsului inimii la medicatia cardiaca, activitate sau stress.
Pregatirea materialelor
- tava medicala;
- ceas de mana cu secundar sau cronometru;
- culoare rosie;
- carnet de adnotari.
Pregatirea pacientului
a) pregatirea psihica- explicati procedura pentru a reduce emotiile, teama si a obtine
colaborarea
asigurarea unui repaus fizic de cel putin 5 minute inainte;
- asezarea pacientului in pozitie confortabila
Efectuarea procedurii
- spalare pe maini;
- reperati artera radiala la extremitatea distala a antebratului pe fata anterioara/ interna, in
santul radial aflat in prelungirea policelui;
- plasati degetele index, mediu si inelar( 2, 3, 4) deasupra arterei radiale reperate;
- exercitati o presiune usoara asupra arterei pe osul radius, astfel incat sa percepeti sub
degete pulsatia sangelui;
- fixati un punct pe reper pe cadranul ceasului ;
- numarati timp de 1 minut pulsatiile percepute sau 30 secunde si inmultiti cu 2;
- apreciati ritmul, amplitudinea si elasticitatea peretelui arterial in timp ce masurati
frecventa;
- inregistrati frecventa pulsului;
- spalati mainile.
Reprezentarea grafica a pulsului
socotiti pentru fiecare linie orizontala a foii de temperatura cate 4 pulsatii.

Caracterele scaunului

Dup ce bolul alimentar a trecut prin stomac i intestin, ntreg coninutul este concentrat
n colon i eliminat apoi la exerior sub form de materii fecale. Analizele materiilor
fecale ne permit s culegem informaii asupra proceselor variate i complexe la care sunt
supuse substanele la diferite niveluri ale tubului digestiv.
Scaunele trebuie pastrate in toate situatiile, pentru a fi examinate chimic, bacteriologic si
microscopic.

Pentru a putea recunoate semnele unor factori patologici, este necesar s cunoatem, mai
nti, caracteristicile unui scaun normal.

COMPOZIIA

n general, materiile fecale sunt un amestec de :

- produse de secreie i de excreie ale tubului digestiv;


- resturi alimentare nedigerate sau parial digerate;
- flor microbian.

2/3 din compoziia materiilor fecale sunt produse elaborate de tubul digestiv. Aa se
explic faptul c i n condiiile unui aport alimentar insuficient, sau chiar n caz de
inaniie, omul elimin o cantitate oarecare de materii fecale, compus n special din
substane excretate de tubul digestiv, celule descuamate din mucoasa acestuia i , mai
ales, diferii microbi, care se gsesc n tubul digestiv n cantitate mare. Se apreciaz c
aceast flor microbian abundent i variat constituie pn la din reziduul uscat al
scaunului la omul normal.

Resturile alimentare nedigerate sau parial digerate pot crete foarte mult n cantitate ntr-
o alimentaie bogat n alimente n care celulosa este n concentraie crescut.

CANTITATEA

Variaz foarte mult. n general, la adultul normal, n condiiile unui regim mixt, se
elimin 100-250g materii fecale zilnic. Practic greutatea materiilor fecale eliminate n 24
h depinde de:

- cantitatea i calitatea alimentelor ingerate;


- modul n care se efectureaz n intestin digestia i absorbia alimentelor;
- peristaltica intestinului.

CONSISTENA

n mod normal scaunul are o consisten pstoas. n funcie de coninutul lor n ap


aceast consisten variaz foarte mult. Astfel putem ntlni:

- scaune lichide ca apa (ap peste 90 %)


- scaune dure ca piatra (ap aprox 75%

Factorii care determin cantitatea determin i consistena.

CULOAREA

La omul sntos cu alimentaie mixt scaunul are culoarea brun-cafenie. Copilul mic i
n special sugarul elimin un scaun galben-auriu din cauza unui coninut crescut n
bilirubin.
Culoarea scaunului depinde de:

- pigmenii biliari care ajung n i se elimin cu materiile fecale- bilirubina este


eliminat prin tubul digestiv. n condiiile unui tranzit ncetinit sau normal, bilirubina sub
form de stercobilinogen este descompus n cec sub aciunea bacteriilor de putrefacie,
n stercobilin care d culoarea brun.

n condiiile unui tranzit mai accelerat, stercobilingenul este eliminat ca atare i d o


culoare galben deschis, galben auriu materiilor fecale.

La copii, dar i la adulti, bilirubina se poate transforma n biliverdin ceea ce va duce la


scaune cu nuane verzui

n cazurile n care stercobilogenul nu mai apare n intestin (n caz de , spre exemplu,


obstrucii ale cilor biliare) scaunele (numite acolice) pot avea culoare deschis, gri-
cenusiu

- pigmenii de origine alimentar

regim lactat => culoare galben deschis

regim carnat =>culoare brun nchis

alimente care conin snge (sngerete, caltabo .a) => culoare nchis, neagr ca pcura

dup ingerare de vin rou, sfecl roie, afine, coacze, ciree negre, mure, etc.=>culoare
brun nchis sau rocat, dup pigmentul coninut
dup ingerare de alimente verzi scaunele pot cpta o culoare verzuie

- pigmenii de origine medicamentoas


- unele produse patologice

MIROSUL

Este dat de indol, scatol i ali produi de putrefacie.

n general, alimentaia bogat n carne i produse de carne induce un proces de


putrefacie accentuat i un miros al materiilor fecale puternic respingtor. Alimentaia pe
baze vegetale i de lactate determin un miros mai puin respingtor.

Produsele patologice care se pot vedea n n materiile fecale sunt:


1. Puroiul- rectite, anorectite (de diferite etiologii), n dizenteria bacilar, ca i n
procesele neoplazice rectosigmoidiene.

2. Mucusul- iritatie intestinala, colita mucoasa sau cu constipatie


2. Sngele- normal, rou, care presupune boli cu leziuni ale tubului digestiv inferior i
snge negru (melen) cu origine n tubul digestiv superior.

Supravegherea diurezei

Examinarea urinii reprezinta unul din cele mai complete si simple metode de apreciere a
functiilor rinichiului.
Diureza normala( urina excretata in 24 ore) variaza intre 1200- 1700 ml ( la femei 1000-
1400 ml), in functie de cantitatea de lichid ingerata, de apa pierduta prin
piele( transpiratie) si respiratie.
Diureza din timpul noptii reprezinta 1/ 3 - 1/ 4 din urina eliminata in 24 ore, de aceea
pentru a putea fi urmarit volumul urinar este apreciat prin masurarea urinii secretate intre
orele 8- 21 si aceea recoltata intre orele 21- 8 ( la laborator se transmite un esantion din
urina totala, precum si un esantion din urina emisa dimineata).
Vor fi supravegheate urmatoarele caractere :
- modificarile de volum( cantitate)- poliurie( peste 2000 ml urina in 24 ore);
- oligurie( sub 1000 lm urina in 24 ore);
- oligoanurie( sub 500- 600 ml urina in 24 ore);
- anurie( sub 150 ml urina in 24 ore): ceea ce inseamna ca secretia renala si eliminarea
urinii in vezica este pe cale de a fi - respectiv este suprimata. Se intalneste in glomerulo-
nefritele acute cu substante toxice( mercur, arsenic etc.) arsuri, insuficienta cardiaca,
infectii puerperale( in cursul sarcinii), starile de colaps, soc traumatic, colica renala,
calculi renali, tumori uterine, traumatisme etc.
modificari de culoare ale urinii:
- deschisa de regula in poliurii si inchisa in oligurii si oligo- anurie cand devine galbena,
rosie spre bruna;
rosie inchisa, rosie verzuie, bruna ca berea neagra in prezenta pigmentilor biliari( icter),
clara la emisie, apoi rosie- bruna sau neagra in melanom( alcaptonurie), galbuie sau rosie-
bruna, dupa consumul de santonina sau intoxicatie de acid picric, galben- aurie dupa
anumite purgative, galben- bruna dupa salicilati, rosu- galbena dupa antipirina,
antinevralgice, sulfamide, ceea ce impune intotdeauna interogarea bolnavului asupra
medicamentelor luate etc.
modificarile aspectului urinii:
- tulbure din cauza sarurilor de urati, fosfati, carbonati sau oxalati sau prezentei
albuminei, puroiului, mucozitatilor si sarurilor precipitate in vezica urinara
modificarile de densitate ( masurabila cu urodensimetrul):
- in mod normal variaza intre 1015- 1020 si creste in toate bolile febrile si scade in toate
bolile de rinichi, diabet si altele( trebuie precizat ca pentru fiecare 3 C ale camerei unde
se masoara densitatea urinara, care depaseste 15 , se mai adauga la cifra citita pe
urodensimetru, inca o unitate).

Convulsiile febrile Convulsiile febrile sunt convulsii ocazionale


(accidentale), ce survin la un copil de la 3 luni pn la 5 ani, pe fondul
unor pusee de febr > 38,0C, n absena oricror semne de suferin
cerebral.
Sunt 3 factori principali care pot fi cauza convulsiilor febrile: febra,
vrsta i predispoziia genetic.
Convulsiile febrile se clasific n dependen de evoluie n :
(1) convulsii febrile simple (benigne) ;
(2) convulsii febrile complexe.

Paii obligatorii n conduita pacientului cu CF


Determinarea gradului de afectare a copilului:
starea de contiin;
manifestri de impregnare infecioas (febr, greuri, vom, anorexie, astenie etc.);
manifestri convulsive (crize generalizate (tonice, tonico-clonice, clonice, atonice),
crize focale sau unilaterale);
manifestri neurologice de focar;
manifestri cardio-vasculare (TA, FCC);
manifestri neuro-vegetative (respiratorii, aritmii, cianoz; vaso-motorii (accese de
paloare);
complicaii (traumatism prin cdere sau rnire de obiectele nconjurtoare, aspiraia
de lichid n cile aeriene, reacii adverse din partea medicamentelor utilizate, status
epilepticus, edem cerebral acut, decorticaie, decerebrare, epilepsie, paralizie
cerebral, deces).
Investigarea obligatorie privind criteriile de spitalizare, inclusiv n SATI, bolile
concomitente
Alctuirea planului de tratament
Factori de risc cu care se poate asocia cu debutul unei CF iniiale
Rude de gradul I sau II cu istoric de CF sau afebrile;
Condiii insuficiente de ngrijire;
Retard neonatal > 28 zile;
Retard n dezvoltare;
Febr foarte nalt;
Infecii virale (influenza A, herpes virus uman-6, metapneumovirus);
Anemie feripriv;
Concentraie seric sczut de Na;
Dificulti de respiraie;
Asfixie neonatal;
Circulare de cordon ombilical;
Vaccinare: difteria-tetanus-pertussis (DTP), rujeol, rubeol, varicella.

Factori de risc cu care se poate asocia cu debutul unei CF iniiale


Rude de gradul I sau II cu istoric de CF sau afebrile;
Condiii insuficiente de ngrijire;
Retard neonatal > 28 zile;
Retard n dezvoltare;
Febr foarte nalt;
Infecii virale (influenza A, herpes virus uman-6, metapneumovirus);
Anemie feripriv;
Concentraie seric sczut de Na;
Dificulti de respiraie;
Asfixie neonatal;
Circulare de cordon ombilical;
Vaccinare: difteria-tetanus-pertussis (DTP), rujeol, rubeol, varicella.

Criteriile de spitalizare planic a pacienilor cu CF


Vrsta copiilor < 2 ani
Imposibilitatea vizitei precoce a medicului la domiciliu
Necesitatea de a exclude sau confirma o patologie cerebral, n special o neuroinfecie
Necesitatea de a investiga i trata cauza febrei
CF complex cu durata > 15 min., cu manifestri focale, repetat n timpul aceluiai
episod de
boal sau cu recuperare incomplet dup 1 or;
CF complexe asociate cu anomalii neurologice postcritice, semne meningiene i
afectarea strii
de contiin

Tratament antipiretic-medicamentos n caz de febr >38,0C (Paracetamol, Metamizol


(Analgin)
Tratament anticonvulsivant: Diazepam i/v sau i/r apoiFenobarbital 5-10 mg/kg/24ore
per os pe toat durata febrei
Tratament de susinere i prevenire a convulsiilor dup stoparea lor: Fenobarbital
Evaluarea eficacitii tratamentului antipiretic
Paii obligatorii n acordarea asistenei de urgen prespitaliceasc n CF

1. Determinarea gradului de urgen


2. Asistena de urgen prespitaliceasc
3. Aprecierea transportabilitii pacientului
4. Transportarea pacientului la spital

Tratamentul CF la etapa prespitaliceasc


Metode nemedicamentoase de scdere a febrei:
descoperirea parial a tegumentelor;
tergerea tegumentelor cu burete nmuiat n ap cldu
fricii tegumentare uoare pentru stimularea vasodilataiei.

Antipiretice per os i/sau i/r:


- Paracetamol 25 mg/kg, apoi 12,5 mg/kg fiecare 6 ore sau 60 mg/kg/24 ore
Al doilea antipiretic se va prescrie numai n caz de eec a monoterapiei corect prescrise:
i/v (n caz de intoleran digestiv, febr >38C sau antecedente convulsive):
- Metamizol (Analgin) 50%-0,2 ml+ Difenhidramin (Dimedrol) 1%- 0,5 ml, i/m
Anticonvulsive DIAZEPAM (n tratamentul de urgen): i/m, i/v (0,3 mg/kg, cte
1mg/minut)
sau i/r - 0,5 mg/kg (maxim 5 mg pn la vrsta de 3 ani, maxim 10 mg la vrsta > 3 ani),
apoi,
Fenobarbital profilactic, per os 5-10 mg/kg/24 ore pe toat durata febrei.
Tratament de susinere - Fenobarbital 5-10 mg/kg/24 ore per os, timp de 10-12 zile de
temperatur corporal normal.

Tratamentul febrei > 38,0C la etapa spitaliceasc


1. Metode nemedicamentoase - fizice
Se va evita supranclzirea prin:
- descoperirea parial a tegumentelor;
- tergerea tegumentelor cu burete nmuiat n ap cldu;
- fricii tegumentare uoare pentru stimularea vasodilataiei.

Metode medicamentoase - antipiretice per os i/sau i/r:


- Paracetamol 25 mg/kg, apoi 12,5 mg/kg fiecare 6 ore sau 60 mg/kg/24 ore, sau
- Metamizol (Analgin) 10 mg/kg x 4/24 ore
Al doilea antipiretic se va prescrie numai n caz de eec a monoterapiei corect prescrise:
- I/V (n caz de intoleran digestiv, febr >39C sau antecedente convulsive):
- Metamizol (Analgin) 15 mg/kg x 4/24 ore
- Metamizol (Analgin) 50%-0,2 ml+ Difenhidramin (Dimedrol) 1%- 0,5 ml, i/m

Bibliografie
1. Abstracts of 26th International Epilepsy Congress, 30th August 2005,
Paris, France/Safeguarding
developmental and psychosocial outcomes of childhood epilepsy
through evidence-based
management. Novartis Educational Symposium.
2. Appleton R., Gibbs J. Epilepsy in Childhood and Adolescence, third
edition. London and New-
York: Martin Dunitz, Taylor&Francis Group, 2004.
3. Popescu V. Neurologie pediatric. Vol. 1, 2. - Bucureti: Teora, 2001.
4.Scheffer I.E., Berkovic S.F. Generalized epilepsy with febrile seizure
plus. A genetic disorder
with heterogeneous clinical phenotypes. // Brain 1997; 120 (Pt 3): 479-
490.
5.Verity CM, Butler NR, Golding J. Febrile convulsion in a national
cohort followed up from
birth. 1. Prevalence and recurrence in the first five years of life. Br Med
J 1985; 290: 1307-1310.
6. Udma Florica, Maria Stanciu, Ruxanda Matilda, Ecaterina Gutie,
Elena Iancu, Elena Fercala- Proceduri de nursing-vol 1, 2: Constanta :
Ponta 2007