Octavian Goga - Agonie

n mine se petrece-o agonie,

Ca ntr-o trista casa solitara,
n sufletu-mi batut de vijelie
Eu vad un om ce-a nceput sa moara...
Un cntaret cu rostul de la tara
Se duce-acum si n-o sa mai nvie
Cu chipul lui senin de-odinioara...
Demult... Demult... Din cea dinti clipita,
De cnd te-au smuls de la batrna vatra,
Din casa cu sindrile-acoperita,
De-atunci ncepe moartea-ti nesfrsita,
De-atunci te fura fiecare piatra...
Te-au biruit n stingerea domoala
Straine legi din guri necunoscute;
S-a poticnit curata ta sfiala,
La orice pas, de pravili nestiute;
Prin praf, prin fum, prin vorbe de ocara
Te-ai dus, sarmane suflet de la tara.
Din orice colt mi te prindea o srma
Si te-alunga un suier de masina...
Avutul tau s-a risipit pe cale,
Te-au parasit si zmei si cosnzene,
T;i s-a uscat si lacrima din gene,
Au amutit si sfaturile tale...
Asa, pe rnd, ti-a tot trimis viata
Un nou tlhar, n orice clipa noua,
Si fara mila-n toata dimineata
Te-a despoiat cu minile-amndoua!...
Acuma simt: drumetul da sa moara...
Un oaspe nou i sta la capatie,
ncetisor n casa se strecoara,
Cu albe mini, cu inima bolnava,
Cu ochii arsi de friguri si otrava...
Stapn de-acuma el o sa ramie.
Privindu-si lung ograda n ruine,
El trist si spune gndul ce-l apasa;
Tu mori acum... dar umbra ta revine,
Si pururi simt ca singur nu ma lasa,
n nopti trzii s-a furisa la mine
Si-o sa ma stiu strain la tine-n casa...