Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea de Istorie i Filosofie

Departamentul de Filosofie i Antropologie

Lucru Individual
Filosofia Limbajului

Limbajul si Funciile
limbajului
Executat: studenta anul III Ermurachi Marina
 Limbajul
Din punct de vedere psihologic limbajul face parte dintr-o clasa mult mai vasta de
fenomene - conduitele simbolice - alaturi de gesturi, arte figurative, mimica, etc. La baza tuturor
acestor fenomene, inclusiv a limbajului, se afla functia semiotica. Functia semiotica desemneaza
capacitatea de a utiliza semne/simboluri, adica semnificanti ca inlocuitori ai obiectelor si de a
opera cu acestia in plan mintal. Limbajul verbal este una dintre formele manifestare a functiei
semiotice. Mimica, gesturile, imagistica, desi sunt forme ale functiei semiotice nu sunt identice cu

limbajul verbal. Acesta din urma a aparut ca urmare a supunerii functiei semiotice la rigorile
comunicarii sociale, drept cel mai adecvat si mai economic dintre toate, corespunzand cel mai
bine cerintelor fixarii si transmiterii de informatie. Limbajul verbal apare deci la intersectia functiei
semiotice cu comunicarea.

Capacitatea de a avea limbaj este probabil proprietatea cea mai importanta si totodata
unica a constiintei umane. Momentul asimilarii limbii marcheaza o cotitura in dezvoltarea

copilului. Se mentioneaza ca pe langa functia primordiala de asigurare a comunicarii intre

indivizi, limbajul joaca un rol moderator in dezvoltarea si desfasurarea altor functii psihice
constiente si inconstiente. Datele experimentale vizeaza o gama larga de fenomene psihice, de la
cele mai simple conditionarea, discriminarea perceptiva, invatarea - pana la cele mai complexe
- memori, gandirea in care limbajul este implicat sporind eficienta lor.
1. Neurofiziologia limbajului
Procesul limbajului are la baza mecanisme nervoase reflexe, el incepe intotdeauna cu
stimularea neuronilor motori sub influenta impulsurilor aferente vizuale, auditive, kinestezice -
la nivelul scoartei cerebralel. Neuronii verbo-motori stimulati trimit impulsuri spre musculatura
organelor verbale care realizeaza fonatia, respiratia si articulatia sunetelor verbale. Cercetarile
de neurofiziologie a limbajului au pus in evidenta un localizationism clar si diferentiat al
centrilor care coordoneaza limbajul. Astfel pentru perceptia limbajului oral sunt solicitate zonele
auditive din lobul temporal. Afazia senzoriala, rezultata din lezarea acestor zone duce la
tulburarea decodificarii in receptia vorbirii celor din jur. Actul vorbirii reclama zonele motorii
din lobul frontal. Ca urmare a lezarii acestor zone se ajunge la afazie expresiva care consta in
subminarea capacitatii subiectului de a produceindependent limbaj oral. Actul citirii angreneaza
zone ale lobului occipital si a celor motori din lobul frontal. Scrierea este de asemenea legata de
zone ale lobului frontal. In general se considera ca majoritatea functiilor lingvistice sunt
localizate in emisfera dominanta (stanga pentru dreptaci si dreapta pentru stangaci). Se citeaza
insa si cazuri de bilateralitate in care functiile limbajului rezulta din emergenta ambelor
emisfere. Specializarea diferitelor arii corticale in realizarea unor verigi speciale ale limbajului se
realizeaza in cursul ontogenezei, nefiind predeterminate genetic.Astfel daca o leziune cerebrala
in primii ani de viata duce la tulburari nesemnificative sau de scurta durata a limbajului, odata
cu inaintarea in varsta specializarea este din ce in ce mai accentuata iar consecintele lezarii unor
zone cerebrale in planul limbajului sunt mult mai grave.
2. Functiile limbajului
1.Functia de comunicare. Orice limbaj apare ca raspuns al necesitatii de a comunica cu
ceilalti sau cu masina (limbajele de programare). Schematizand procesul de comunicare pentru o
mai buna intelegere, Meyer-Eppler distingin cea mai simpla situatie comunicationala necesitatea
existentei a doi interlocutori emitatorul si receptorul intre care trebuie sa existe un canal de
comunicare, un mediu care sa poata face posibila propagarea semnalelor. Pentru ca
informatia sa treaca prin acest canalea trebuie redata intr-o forma apta de transmisie. Mesajul
trebuie deci transpus intr-un cod (sistem de semne), sarcina ce revine emitatorului - cod care
trebuie sa fie comun cel putin in parte ambilor interlocutori, pentru a putea fi decodat de catre
receptor, si a intelege semnificatia mesajului. In scopul unei bune comunicari repertoriile celor
doi interlocutori trebuie sa aiba zone de suprapunere - cunostinte comune, aceleasi semnificatii si
referinte ale cuvintelor. Pe parcursul unei comunicari emitatorul si receptorul isi schimba
periodic rolurile. In general codarea lingvistica este dublata de o codare paraverbala (intonatie,
ritm, fluenta, accent, etc) si nonverbala (gesturi, mimica) codari care pot intari semnificatia
mesajului initial sau il pot anula.
2. Functia dialectica - termenul este luat aici in sensul in care era utilizat in antichitate -
arta discutiei in contradictoriu in scopul descoperirii adevarului. Prezentarea argumentelor pro si
contra este calea cea mai simpla prin care o teza poate fi elucudata. Progresul stiintific este in
mare parte datorat acestei functii. Functia dialectica isi manifesta utilitatea doar in conditiile in
care comunicarea este una reala fara cantonari in stereotipii, locuri comune, false orgolii,
mecanisme defensive activate, etc
3. Functia practica consta in utilizarea limbajului ca o unealta. Prin limbaj noi actionam
asupra altora, initiem fapte, declansam situatii, reglam comportamentul propriu si al celor din jur.
4. Functia afectiva - dincolo de comunicarea informatiilor cognitive, rationale,
limbajul este purtatorul trairilor noastre, modului de raportare si de rezonare afectiva la
evenimentele pe care le traim. Exprimarea scrisa a acestor trairi este mult mai dificila,
presupunand utilizarea unui limbaj foarte nuantat, a diferitelor metafore si figuri de stil care sa
suplineasca varietatea infinita a exprimarilor spontane, adeseori inconstiente ale emotiilor
noastre.
5. Functia ludica - vorbirea poate fi prilej de joc. Copiii mai ales in primii ani de viata
repeta la nesfarsit aceleasi cuvinte cu sonorizari si intonatii diferite doar din placere. Functia
ludica este prezenta si la oamenii maturi exprimandu-se in rezolvarea de cuvinte incrucisate,
jocuri de cuvinte, cautare de rime, etc, functie ce tradeaza o mare disponibilitate afectiva, nivel
ridicat de inteligenta, o functionare cognitiva de nivel superior.
6. Functie cathartica valorificata din plin in cadrul proceselor terapeutice, sustine
virtutiile eleiberatoare ale verbalizarii unor continuturi psihice nemanifestate. Odata realizat,
catharsisul, se instaleaza o stare de confort, acalmie ce permite evolutia favorabila a subiectului
in cauza.
3. Teorii privind achizitia limbajului
Probleme achizitiei limbajului este una de importanta deosebita. In vederea elucidarii ei
s-au elaborat mai multe teorii ce urmeaza cateva directii principale:
1.Teoria invatarii propusa de catre Skinner sustine ca insusirea limbajului apare ca
rezultat al unui proces de conditionare operanta, care consta inprincipal in aceea ca daca un copil
face ceva care sa-I placa atunci exista o probabilitate mai mare sa faca acel lucru din
nou. Skinner a luat ca punct de plecare ganguritul copilului. Cand un copil gangureste produce
intreaga gama de foneme pe care le folosesc fiintele umane din intreaga lume, unele dintre ele
nefiind prezente in limba sa.In cursul acestui proces ajunge sa lege intampator cateva foneme pe
care parintii sai le considera a fi primul cuvant si-l incurajeaza prin repetare, ceea ce antrneaza
repetarea lui de catre copil cu mai mare frecventa. Treptat printr-un proces de incercare si eroare
copilul ajunge sa-ti formeze din ce in ce mai multe cuvinte si sa le pronunte la momentul
oportun, extinzandu-si vocabularul si semnificatia cuvintelor. Teoria
skinneriana este reductionista si nu poate sa epuizeze intreaga complexitate a limbajului.
2. Teoria nativista, sustinuta de Chomsky se opune explicatiilor oferite de Skinner, pune
in evidenta probabilitatea unei predispozitii biologice de achizitie a limbajului. El sustine ca
oamenii poseda un mecanism cerebral innascut pe care l-a denumit mecanism de achizitie a
limbajului. Acest mecanism contine anumite informatii despre structura limbajului ce este folosit
pe masura ce copilul se maturizeaza. La un anumit nivel, toate limbile au elemente comune pe
care Chomsky le denumeste universalii lingvistice ele se leafa de existenta substantivelo,
adjectivelor, verbelor etc.comune tuturor limbilor.Aceste universalii se regasesc la nivelul
structural profund al limbilor, copilul are o constiinta innascuta a acestor universalii.Diferentele
existente intre limbi se afla la suprafata structurii.
Lenneberg, pornind de la teoria chomskiana sustine necesitatea insusirii limbajului intr-o
perioada specifica, denumita critica, situata pentru limbaj inainte de pubertate. Ulterior
potentialiatea de achizitie a limbajului se diminueaza pana la pierdere deoarece zonele implicate
in functionarea limbajului devin mai rigide si mai inflexibile. Teoria a fost pusa sub semnul
intrebarii de cazurile care s-au gasit dupa depasirea acestei perioade critice, cazuri care prin
influenta sociala deosebita au reusit sa achizitioneze totusi limbajul. Nimeni nu contesta, cu toate
acestea existenta unei tendinte mostenite de deprindere a limbajului dar azi ea nu mai e perceputa
ca actionand automat si independent ci sub influenta factorilor cognitivi si sociali.
3. Teoria sociala. Abordarea din perspectiva invatarii sugereaza ca
limbajul este achizitionat prin influenta mediului ce actioneaza asupra noastra prin intariri
pozitive si negative. Teoria nativista indica faptul ca mediul are o influenta relativ redusa,
dominanta fiind tendinta innascuta de asimilare a limbajului. Teoria sociala subliniaza importanta
interactiunilor sociale dintre copil si oamenii din jur. Ea postuleaza faptul ca un copil trebuie sa
stapaneasca contextul social si apoi sa adauge limbajul la repertoriul sau.