Sunteți pe pagina 1din 6

CU CINCISPREZECE ANI N URMA

1
Port Arbello era ghemuit confortabil pe falezele de deasupra oceanului, copacii
lui etalnd ultimele podoabe de parada ale toamnei, cu o bravada ce
urmarea sa te nsele cu privire la goliciunea ce avea sa vina curnd. Briza Atlantic
ului semnala sfirsitul verii indiene, iar Ray Norton simti n
aer mirosul primelor semne ale iernii n timp ce, aflat la volanul singurei masini
de politie din oras, intra pe Point Road, drumul Promontoriului,
domeniul familiei Conger.
Ray crescuse de mic n Port Arbello, iar acum, la vrsta de cincizeci si cinci de an
i, ncepea sa se simta batrn. Se vazuse pe el nsusi
transformndu-se, mbatrnind, n timp ce Port Arbello ramnea acelasi. ncerca sa-si aminte
asca ce schimbari intervenisera n localitate de
cnd se nascuse el si si dadu seama ca pur si simplu nu existau destule elemente pe
ntru a face o diferenta considerabila.
Exista un motel nou, dar care facea tot posibilul sa arate ca si cum ar fi fost
acolo nca din prima zi. Nu era asa, iar cnd trecu pe lnga el,
Ray se ntreba ce se va ntmpla pna la urma, cnd cheltuielile vor deveni att de mari nc
roprietarii nu le vor mai suporta. Poate ca l
vor putea cumpara autoritatile orasului, ca sa-l transforme ntr-un country club.
Sa renunte la firma cu neon. Sa faca un teren de golf.
Apoi si aminti ca cei din Port Arbello ncercasera deja un country club, sau cel pu
tin o cladire alaturi de vechiul teren de golf. Acela fusese
tot un esec, iar acum cladirea ramasese goala si murea, servind numai ca adapost
celor ctiva oameni care continuau sa foloseasca
terenul de golf. Nu erau mai mult de patruzeci sau cincizeci de persoane, mentin
erea acestui club fiind singurul mijloc prin care
autoritatile reuseau sa adune ceva fonduri pentru a plati gradinarii n fiecare an
.
Puse una peste cealalta, n afara de motelul cel nou (care avea deja cincisprezece
ani), nu erau prea multe noutati n Port Arbello. Cte un
magazin si schimba din cnd n cnd proprietarul, cte o casa mai era scoasa la vnzare, cn
si cnd si se mai ntmpla, dar rar, sa se mai
stabileasca vreo familie noua n localitate. Cu toatea acestea, n cea mai mare part
e orasul traia prin el nsusi, casele ca si afacerile
trecnd de la o generatie la cealalta. Micile ferme din zona ramneau mici ferme, ia
r mica flota de pescuit a localitatii continua sa asigure
cheltuielile unui grup restrns de pescari.
Dar, si dadu seama Ray, acesta era modul de viata care le placea oamenilor de aic
i. Fusesera crescuti astfel, erau obisnuiti sa traiasca n
acest mod. Nici nu se gndeau sa si-l schimbe. si aminti ca nainte cu ctiva ani - cti
anume nu mai stia nici el sigur, dar trebuie sa fi fost
imediat dupa razboi - un antreprenor de proprietati imobiliare cumparase cteva po
goane de pamnt n afara orasului. Avea de gnd sa
transforme Port Arbello ntr-o statiune de vara, cu umbrele de plaja si oameni n co
stume de baie.
Cei din oras au prins de veste despre existenta acestui plan si, pentru prima da
ta de-a lungul istoriei acestei localitati, Port Arbello s-a
miscat cu repeziciune. ntr-o singura ntrunire a cetatenilor, la care a participat
toata lumea, cu exceptia fermierului care si vnduse
proprietatea, Port Arbello a votat n unanimitate ordonante regionale ce interzice
au asemenea proiecte, anexnd apoi proprietatea ce
urma sa fie amenajata. Antreprenorul s-a luptat cu ei prin tribunale, nsa Port Ar
bello a cstigat. n cele din urma, antreprenorul nu a reusit
sa revnda pamntul, iar fermierul, mai bogat cu cteva sute de mii de dolari, a reusi
t sa-si achite ipoteca si sa-si cumpere cel mai nou
echipament agricol pe care l-a gasit, pentru ca la vrsta de optzeci si sase de an
i sa continue nca sa-si lucreze fericit propriul pamnt. Ray
zmbi n sinea lui. Asa mergeau lucrurile n Port Arbello.
Cnd trecu pe lnga proprietatea batonului fermier apasa pe claxon, dar nu mai ridic
a mna sa-i faca bezele. Nici nu era nevoie, pentru ca
batrnul, concentrat asupra muncii pe care tocmai o facea, nu-si ridica privirea d
e pe cmpul sau. Ray nsa stia ca data viitoare cnd avea
sa se ntlneasca prin oras cu el, batrnul fermier avea sa duca mna la borul palariei
si sa spuna:
- Multam pentru salutarea de zilele trecute, Ray.
Si asta facea parte tot din modul n care mergeau lucrurile n Port Arbello.
La vreun kilometru si jumatate de la iesirea din oras, drumul catre domeniul fam
iliei Conger facea o cotitura catre stnga, care l ndeparta oarecum de Promontoriu,
dupa care o taia napoi prin interior, ndreptndu-se catre sud. Ray presupunea ca ace
sta era nca unul dintre
lucrurile noi, cu toate ca drumul fusese extins mai departe, dincolo de Promonto
riul Conger, cu mult timp nainte ca el sa se nasca. nsa pe
vremuri, n adevaratul sens al acestei expresii, drumul se termina probabil n fata
casei familiei Conger, o magistrala directa ce facea
legatura ntre resedinta acestor oameni de vaza si inima orasului.
Membrii familiei Conger, chiar daca nu fusesera printre ntemeietorii oraselului P
ort Arbello, faceau parte din vrful piramidei sociale de aici
de att de mult timp, nct domnea n continuare printre oameni credinta ca nu se putea
face mare lucru n Port Arbello fara ncuviintarea
familiei Conger. Tot un fel de traditie era si credinta ca aceasta familie era b
ogata. Nu att de bogata cum erau, probabil, Rockefeller sau
Carnegie, dar destul de aproape de acestia. Pentru cei din Port Arbello, oricum
nu era mare diferenta. si aduceau nca aminte de
vremurile n care caile ferate construisera o linie ramificata speciala pna n Port A
rbello, numai pentru a satisface nevoia amiralului
Conger de a avea vagonul sau personal. si aduceau nca aminte de vremurile n care nu
marul servitorilor de la Promontoriul Conger era
de doua ori mai mare dect numarul membrilor familiei (si care pna de curnd nu a fos
t niciodata mic). si nchipuiau ca, fiind oameni
sensibili si cu gust, cei din familia Conger renuntasera la multimea de slugi nu
pentru ca nu mai puteau sa-si permita aceasta cheltuiala, ci
deoarece faptul de a tine un numar mare de oameni n casa ajunsese sa fie consider
at o ostentatie.
Ray Norton, care locuia si el pe Point Road si copilarise mpreuna cu tatal lui Ja
ck Conger, stia nsa mai bine. Se ntm-plase ca vrsta lui
Ray sa se afle ntre generatiile Congerilor, si simtea ca pe un privilegiu faptul
de a avea relatii sociale calduroase cu doua dintre
generatiile acestei familii, chiar daca cei mai n vrsta dect el erau acum morti. Ra
y fusese cu saptesprezece ani mai tnar dect tatal lui
Jack Conger si cu cincisprezece ani mai n vrsta dect Jack. Aceasta, pe lnga faptul c
a le era vecin si, totodata, sef al politiei, l pusesera n
situatia de a fi un apropiat al puterii. i placea aceasta pozitie. Si era cu baga
re de seama sa nu si-o submineze spunnd tuturor ceea ce
stia despre familia Conger.
Iesi cu masina de pe sosea, lund-o pe aleea asfaltata de pe proprietatea Conger.
Casa se vedea de ndata ce intrai pe acest drum. ntradevar,
puteai sa o vezi din momentul n care aleea trecea de capatul padurii ce crestea d
e-a lungul malului aflat la nord de Promontoriu,
si ncepea sa margineasca portiunea de cmp ce separa casa de padurice. Ray avea nsa n
totdeauna grija sa nu priveasca spre casa pna
nu ajungea la capatul acestui drum. De acolo, putea sa se lase absorbit, putea s
a se bucure de grandoarea cu care era asezata la capatul
acestui drumeag, veranda ei imensa privind auster printre stejarii ancestrali, a
liniati n rnduri duble de-a lungul drumului. Arata ca o cutie
de sare, veche de aproape doua sute de ani, nsa liniile ei simple, n unghiuri drep
te, pareau sa se potriveasca perfect cu mohoreala
Promontoriului pe care se afla. Avea un fel de mndrie afisata aceasta casa, provo
cnd valurile sa vina si sa o mature de acolo.
Pna acum marea nu raspunsese la aceasta provocare, iar Ray Norton se ndoia ca se v
a ntmpla asta vreodata.
Parca masina si traversa terasa, ndreptndu-se spre usa mare de stejar. Ca ntotdeaun
a, a fost tentat sa ridice inelul de bronz pentru
batut n usa si sa-l lase sa cada pe placa de sub el, pentru ca zgomotul ce rasuna
n toata casa sa-i trezeasca n suflet momente din
trecut. Dar, tot ca ntotdeauna, rezista acestei tentatii si apasa pe butonul ce p
unea n functiune clopotelul de la intrare, care se auzea
numai n holul principal.
- Fleacuri de moda noua, mormai el pentru sine, parodiin-du-si provenienta sa di
n New England.
Usa a fost deschisa de Rose Conger n persoana, fata ei des-tinzndu-se ntr-un zmbet p
lacut la vederea lui Ray Norton.
- Ray! Daca l cauti pe Jack, n-ai nimerit locul bun. Are de lucru zilele acestea,
nu gluma, sa stii.
- O sa trec pe la el mai trziu, raspunse Ray. Deocamdata as avea nevoie sa vorbes
c cu tine. Ai cumva niste cafea facuta?
Rose facu un pas napoi si-l lasa sa intre.
- Nu am, dar snt convinsa ca doamna Goodrich are. Daca i se va ntmpla vreodata ceva
, nu stiu ce ne vom face fara ea. E o vizita de
curtoazie sau e vorba de ceva serios? Pentru ca sa stii ca acest lucru conteaza.
Cnd a fost construita aceasta casa, au facut camere diferite pentru fiecare fel
de conversatie. Alege!
- Ce-ar fi sa mergem n biroul din spate? ntotdeauna mi-a placut camera aceea. Dar
numai cnd focul este aprins.
Rose zmbi.
- Este pregatit, dar nu este aprins. Hai sa-l aranjam. Ce-ar fi sa te duci dumne
ata sa-l aprinzi, pna o gasesc eu pe doamna Goodrich?
Fara sa mai astepte vreun raspuns, se ndrepta spre partea din spate a casei, spre
bucatarie, lasndu-l pe Ray sa-si continue drumul catre
biroul din capatul holului.
Aprinse focul si se aseza n vechiul fotoliu de piele cu rezematori pentru cap, af
lat imediat n dreapta caminului. Privi njur si si dadu
seama ct de bine se simtea n camera aceea. De nenumarate ori si dorise sa-i apartin
a.
Cnd reveni Rose Conger, Ray contempla tabloul de deasupra semineului.
- Este nou, nu-i asa? a ntrebat el.
- Numai pentru noi, raspunse Rose. Habar n-am ct de vechi poate fi. L-am gasit n p
od cu un an n urma, nsa nu l-am dat la restaurat
dect acum o luna. Se lasa scuturata de un usor fior, apoi continua:
- Ai macar idee ct costa restaurarea unui tablou?
- Eu nu am stramosi pentru care sa merite sa fac restaurari. Cine este?
- Nu am nici cea mai vaga idee. Dupa felul n care este mbracata, as spune ca portr
etul acesta trebuie sa aiba cam nouazeci de ani
vechime. Nici unul dintre noi nu poate sa-si dea seama cine poate sa fi fost. N-
avem pe nimeni n albumele familiei care sa arate asa, sau
care sa fi aratat astfel la aceasta vrsta frageda.
Ray se uita la tablou mai cu atentie.
- Ei bine, este evident cu cine seamana. Parca ar fi Elizabeth. Rose dadu aproba
tor din cap.
- Cu ea seamana, nu-i asa? n mod categoric, are ochii Elizabethei, iar parul pare
sa fie cam de aceeasi culoare. Arata nsa a fi fost cu vreo
doi sau trei ani mai mica dect Elizabeth.
Se uitara mpreuna la portret si continuau sa-l priveasca atunci cnd doamna Goodric
h intra cu cafelele.
- Cum si nchipuiau ca puteau copiii sa se joace mbracati n felul acela, nu pot sa-mi
dau seama, spuse ea, urmarind privirile celor doi.
Nu-i de mirare ca erau attia servitori pe aici. I-ar lua unei fete o saptamna ntrea
ga numai ca sa spele hainele copilei de colo. Si nu aveau
nici masini de spalat.
Clatina din cap si continua:
- Tot ce pot sa spun este ca snt bucuroasa ca vremurile s-au schimbat.
Puse cafelele pe masa, dadu din cap catre Ray n semn de salut, apoi iesi din came
ra.
- Iar daca ar fi fost dupa ea, spuse Rose n timp ce turna cafeaua n cesti, le-ar f
i mbracat pe Elizabeth si pe Sarah exact asa n
permanenta. Si le-ar fi pastrat hainele curate, chiar daca ar fi trebuit sa le f
rece cu piatra pentru asta. Timpurile poate ca s-au schimbat,
nu nsa si doamna Goodrich. Ray zmbi.
- Stiu. Daca n-as sti cum stau lucrurile, as fi n stare sa jur ca nu s-a schimbat
nici un pic de cnd eram eu copil. M-am ntrebat ntotdeauna
daca a existat vreodata un domn Goodrich.
- Cine stie, spuse Rose ridicnd din umeri. Pur si simplu nu i-a pus nimeni o asem
enea ntrebare pna acum.
Se aseza pe sofaua din fata lui Ray, sorbi din cafea si continua:
- Asadar, ce te-a adus aici n miezul zilei? Am scapat de toti pungasii din Port A
rbello?
- As vrea sa fi scapat. Ai auzit despre Arme Forager?
- Arme? S-a ntmplat ceva cu ea?
- Nu stim. Mama ei ne-a sunat azi-dimineata, foarte devreme. Dupa cte se pare, An
ne a ntrziat aseara, a ajuns acasa mult mai trziu
dect ar fi trebuit si era n ultimul hal. Avea rochia mototolita, era plina toata d
e noroi si avea cteva zgrieturi.
Rose pali.
- Doamne, Dumnezeule, Ray, ce s-a ntmplat cu ea?
- Pna acum nu stim nimic sigur. Zice ca venea pur si simplu de la scoala si ca a
patit ceva. Dar nu vrea sa spuna ce anume. Zice tot
timpul ca nu-si aminteste nimic. Tot ce-si mai aduce aminte este ca venea de la
scoala, mergnd pe jos, si ca dupa aceea s-a trezit pe
Point Road, ndreptndu-se spre oras, acoperita cu noroi.
- La ce ora se ntmpla asta?
- A ajuns acasa pe la ora unsprezece.
- Dumnezeul meu, Ray, si vrei sa spui ca parintii ei nu te-au sunat atunci? Vrea
u sa spun ca Anne Forager nu poate sa aiba mai mult de
sapte sau opt ani...
- Noua.
- Fie si asa, noua ani! Poti sa fii sigur ca daca Sarah sau chiar Elizabeth ar v
eni acasa att de trziu noaptea, dumneata ai fi deja n
cautarea lor cu doua ore nainte.
- Asa esti tu, Rose. nsa oamenii acestia snt altfel. Pe la noi nimeni nu crede ca
li s-ar putea ntmpla ceva rau. Marty si Marge au crezut
pur si simplu ca Anne e pe la vreo prietena de-a ei si asta a fost tot. Asta pna
a ajuns acasa. Acum ncercam sa aflam ce s-a ntmplat.
- A vazut-o vreun doctor?
- Acolo se afla acum. Tot astazi, mai dupa-amiaza, voi afla ce are si el de spus
. Ce vreau sa stiu de la tine este daca ai fost acasa ieri spre
seara.
- Nu am fost pna la cinci sau cinci si jumatate. De ce?
- Speram ca poate s-a ntmplat sa vezi ceva. Anne spune ca a pornit napoi spre oras
de aici, sau de foarte aproape de aici. Dupa noroiul
de pe ea, s-ar putea spune ca a fost n preajma stavilarului.
- Sau la cariera. Sprncenele lui Ray se ridicara.
- Binenteles. La cariera. Uitasem complet de ea.
- As fi vrut sa uit si eu, spuse Rose. Tare as vrea sa o pot astupa. ntr-o buna z
i cineva o sa-si piarda viata pe acolo si, indiferent de ce
spune Jack despre asta, vina va fi numai a noastra.
- Oh, nici chiar asa, Rose. Cariera aceea straveche s-a aflat acolo dintotdeauna
si nu a fost nimeni care sa dea de bucluc acolo vreodata.
n afara de asta, este cel mai bun loc de pescuit pentru cei din oras. Acopera car
iera aceea veche si jumatate din pustii din Port Arbello ti
se vor sui n cap.
- Ne-am gndit sa le construim un bazin de not, ct despre pescuit, nu au dect sa se d
uca la ru, raspunse Rose cu raceala. Nu cred ca si
da cineva seama ct de periculos poate fi locul acela.
- Ma rog, fie cum o fi, nu stim nsa unde anume o fi fost Anne. Este posibil sa fi
fost la cariera, este posibil sa fi fost la stavilar, dupa cum
este posibil sa fi fost n orice alta parte. Nu vom sti pna nu va ncepe sa vorbeasca
.
- Daca va ncepe sa vorbeasca... spuse Rose cazuta pe gnduri, ntrebndu-se imediat dac
a a fost ntelept din partea ei sa rosteasca cu
voce tare acest gnd.
si ridica privirea catre el, citindu-i compatimirea n ochi. Oricum, erau prieteni
vechi, iar el cunostea de multa vreme.
familiei Conger.
- Daca? ntreba Ray cu blndete. Rose ridica din umeri.
- S-ar putea sa nu o faca, ntelegi? Daca s-a ntmplat ceva cu ea, ceva de care sa nu
vrea sa-si aminteasca, s-ar putea pur si simplu sa i
se blocheze n minte si sa nu mai iasa de acolo.
- n masura n care doctorul stabileste ca nu a fost violata, spuse Ray, nu mi pot im
agina ce a putut sa se ntmple. Si, sincer vorbind, nu
prea cred sa fi fost violata. Nu se poate ntmpla asa ceva aici. Nu n Port Arbello.
Rose schita un zmbet.
- Lucruri de felul acesta se ntmpla deseori fara ca cineva sa afle. Ray a dat din
cap a ndoiala.
- Daca vrei sa-ti spun care e parerea mea, cred ca Anne a ajuns acasa mult mai tr
ziu dect ora la care era asteptata si a nascocit o
poveste frumoasa pentru a scapa de pedeapsa pe care o si merita. Daca ar fi fost
copilul meu...
- Ceea ce nu este, sublinie Rose. Ray chicoti:
- Nu, nu este, nu-i asa? nsa eu snt seful politiei si am o datorie de ndeplinit. La
asta te refereai?
- Exact la asta ma refeream, spuse Rose si zmbi. Ce-ar fi sa vorbesc cu Elizabeth
? Poate ca ea stie ceva ce dumneata nu ai aflat nca.
Se duse catre usa biroului si striga dupa fiica ei. Tocmai turna o a doua ceasca
de cafea pentru fiecare, cnd intra n camera si Elizabeth
Conger.
Avea cam treisprezece ani, dar era departe de a avea sfiiciunea pe care o arata
cei mai multi copii de aceasta vrsta. Ray observa ca
asemanarea dintre ea si fetita din portretul cel vechi era ntr-adevar remarcabila
. Aceiasi ochi, acelasi par blond si matasos, iar daca ar fi
fost pieptanata diferit, astfel nct parul prins n coada de cal sa-i cada liber pe u
meri, s-ar fi vazut ca are aceleasi trasaturi ale fetei.
Elizabeth l avea strns la spate, cu breton pe frunte, culoarea parului ei blond fi
ind att de deschisa, nct zulufii aproape se confundau cu
albeata pielii, ce era scoasa n evidenta si mai tare de ochii incredibil de albas
tri, de nuanta cerului.
Odata cu Elizabeth veni nca o copila, Sarah, care ramase tacuta n spatele ei. Cu d
oi ani mai mica dect Elizabeth, Sarah era un contrast
ciudat al celeilalte fete. Era bruneta, iar ochii pareau ca se scufunda adnc n sin
e, ca si cum ar fi trait ntr-o alta lume. Avea parul tuns
scurt si era n aceeasi masura nchis la culoare n care Elizabeth era blonda. Si, n ti
mp ce Elizabeth era mbracata ntr-o bluza ncretita si
fustita scurta, calcata cu ngrijire, Sarah purta blue jeans si o camasa cam veche
din flanel.
Elizabeth intra n camera si zmbi catre Ray.
- Buna ziua, domnule Norton. Ai reusit sa pui mna n sfrsit pe mama? Iar a parcat ma
sina aiurea. Daca vrei sa o arestezi acum, pot sa-i
spun doamnei Goodrich sa-i mpacheteze cteva lucruri.
Spunnd acestea, se aseza pe un scaun, participnd si ea la rsetele sefului politiei
si ale mamei ei.
- mi pare rau, Elizabeth, raspunse Rose. Nu poate dovedi absolut nimic.
Apoi vocea ei lua un ton serios, iar zmbetul fetei pali atunci cnd a fost ntrebata
daca nu cumva o vazuse pe Anne Forager n preajma
casei cu o zi nainte. nainte sa raspunda, cugeta cu multa atentie. Cnd vorbi, n cele
din urma, n vocea sa exista o maturitate
neasteptata pentru vrsta ei.
- Nu cred asta. Ultima data cnd mi aduc aminte s-o fi vazut pe Anne ieri era singu
ra si mergea pe strada Fulton. Parea ca se duce spre
casa. Ray ncuviinta dnd din cap.
- Tot asa spune si Anne. Mergea de-a lungul strazii Fulton, dupa care nu-si mai
aminteste nimic, pna s-a trezit ca vine pe drumul de aici.
- Drumul de aici? ntreba Elizabeth.
- Anne spune ca nu stie ce s-a ntmplat. Dar zice ca s-a trezit mergnd spre casa pe
Point Road, pe la unsprezece.
- Atunci, asta ma scoate pe mine din cauza, raspunse Elizabeth. Eu merg la culca
re n fiecare seara la ora noua.
- Atunci, asta-i tot, spuse Rose ridicndu-se n picioare. Presupun ca nu a mai rama
s nimic de spus. mi pare rau, Ray, dar se pare ca nu prea putem sa te ajutam. Ai
batut degeaba tot drumul pna aici.
Ray se ridica si el n picioare si pornira toti patru de-a lungul holului. Ray ast
epta pna cnd Elizabeth o conduse pe sora ei n susul scarilor,
apoi privi catre Rose. n ochii lui se putea citi ngrijorarea, iar Rose reusi sa-i
anticipeze ntrebarea.
- Dupa parerea mea merge spre bine, Ray. Chiar cred asta. Tot nu vorbeste nca, da
r pare ceva mai activa dect era anul trecut.
Apoi ceva se pierdu din siguranta vocii ei. Continua:
- Binenteles, s-ar putea sa ma mint singura. Cei de la scoala spun ca lor nu li s
e pare ca s-ar fi schimbat ceva, ca este la fel cum a fost
ntotdeauna. Dar, pe de alta parte, Elizabeth nclina sa creada ca sora ei este mai
bine acum. Si, numai Dumnezeu stie asta, Sarah
petrece mai multa vreme cu Elizabeth dect oricine altcineva dintre noi. Nici nu s
tiu ce m-as face fara ea. Chiar nu stiu.
si luara la revedere, iar Rose ramase o vreme n fata usii, privind cum masina lui
Ray se apropie de Point Road. Apoi se rasuci pentru a
privi contemplativ de-a lungul cmpului, catre paduricea care ascundea stavilarul.
n cele din urma, intra napoi n casa si urca la etaj, n
cautarea copiilor.
. Fetele se aflau n camera lor de joaca, iar usa ramasese deschisa. Rose ramase t
acuta cteva clipe pe hol, observnd-o pe Elizabeth, care
construia rabdatoare un castel de cuburi, pentru a-l reconstrui de ndata ce Sarah
l darma dintr-o lovitura. nca o data Rose ramase
impresionata de rabdarea cu care Elizabeth si trata sora mai mica si att de ciudat
a.
Cnd mama ei intra n camera, fiica cea mare ridica privirea catre ea si zmbi.
- ntr-o buna zi, castelul o sa ramna n picioare, spuse ea. Si n ziua aceea am de gnd
sa-i spun lui Sarah ca este momentul sa ne alegem
alta jucarie. Pna atunci, eu l construiesc, iar ea l darma.
Elizabeth observa imediat durerea de pe fata mamei sale si ncerca sa o linisteasc
a.
- Nu-i nimic, mama. Mai bine sa o vad ca-l tot darma, dect sa nu faca absolut nimi
c.
Rose se mai destinse nsa putin. n mintea ei o binecuvnta pe Elizabeth nca o data. Cu
voce tare nsa o ntreba:
- Elizabeth, tu nu te duci la stavilar si nici prin padure, nu-i asa?
- Sigur ca nu ma duc, mama, raspunse Elizabeth, fara sa ridice ochii de pe noua
constructie pe care o facea pentru Sarah. Doar mi-ai spus
ct de periculos este. De ce sa vreau sa ma duc acolo? Puse ultimul cub la locul l
ui si se uita la bratul lui Sarah, care se ridica sa loveasca
din nou.