Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Toamna Patriarhului - Analiza Poetica
Toamna Patriarhului - Analiza Poetica
O, sufletul!
S mi-l ascund mai bine-n piept
i mai adnc,
s nu-l ajung nici o raz de lumin:
s-ar prbui.
E toamn.
Pasajul ales, survine acestei prime morti, o moarte inscenata de altfel. Patriarhul doreste
sa isi reafirme puterea si suprematia asupra poporului, astfel incat decide reorganizarea si
curatarea Palatului. Deoarece moartea inscenata a fost aclamata si sarbatorita de populatie
(populatie pe care partiarhul si-o credea loiala si supusa), acesta hotaraste sa isi schimbe stilul
de viata haotic care i-a marcat intreaga domnie. Hotararea nu avea sa aiba efecte de durata,
deoarece in scurt timp palatul redobandeste dezordinea si mizeria anterioara, in care gainile se
plimba prin saloanele oficiale iar leprosii zac in tufisuri, asteptand atingerea tamaduitoare a
suveranului.
Astfel, acest pasaj cuprinde trei secvente din acelasi spatiu, dar care, cu aceeasi viteza
cu care frazele se inlantuie in text, isi schimba caracterul si atmosfera.
In prima instanta este redata relatia pe care o stabileste spatiul cu Universul. Pentru a-si
arata forta si puterea subminata de supusi, patriarhul decide daramarea unui numar atat de
mare de pereti, incat intreg universul pare sa se fi marit, participand la aceasta actiune a sa : se
daramara atatia pereti ca sa se mareasca universul. Marirea se refera in mod evident la puterea
conducatorului, care trece de orice bariere si limite,si nu doar ca nu se supune Universului, ci
din contra, acesta pare a-i fi subordonat puterii sale. In aceeasi maniera, spatiul din acest pasaj
devine o personificare a puterii patriarhului, care domina universul
Universul si spatiul devin una si aceeasi entitate. Ele se intrepatrund si limitele dispar,
sau sunt mult prea greu de perceput. Iar acesta este efectul unei actiuni pe care spatiul interior
il are asupra exteriorului, este premiul obtinut de zidurile daramate, datorita deciziei
patriarhului. Casa isi cucereste partea de cer. Are intregul cer ca si terasa.
Aceasta prima etapa este cea de curatare a spatiului. Ca in orice revenire, primul lucru
care trebuie facut este eliminarea ramasitelor ce au ramas dupa un eveniment nefericit. Pentru
a reconstrui si a reincepe ceva, trebuie daramate problemele si urmele anterioare. Astfel este
pregatit terenul pentru noua putere, pentru urmatoarea domine, care trebuie sa fie mai durabila
si mai rezistenta decat cea anterioara.
Cea de-a doua secventa, este cea care stabileste o relatie cu un alt element exterior, si
anume cu marea (in text Marea Caraibilor). Pentru personajul principal, acesta este unul din
cele mai importante posesii, fara de care isi vede imposibila domnia. La vederea acesteia,
domnitorul bolnavicios si rece, se reculege si isi arata latura sensibila, umana. Marea este
singura fata de care isi arata aceste sentimente sis a viseze, sa aiba moment de reverie. Ea
pare capabila sa preia gandurile patriarhului si sa il elibereze. De aceea, in timpul negocierilor
cu oficiali straini, fata de care are datorii de platit, refuza mereu sa ofere ca plata marea. Desi
insistentele continua, raspunsul este unul categoric : Orice, numai marea nu!. Si cu atat mai
tulburator este episodul in care, fara a i se mai cere acordul, din cauza datoriilor mult prea mari,
ii este luata marea : [] asa incat luara Marea Caraibilor in aprilie, o luara inginerii navali si
ambasadorul Ewing in bucati numerotate ca s-o duca departe de uragane in zorii insangerati din
Arizona, o luara cu tot ce avea in ea, domnule general, cu inecatii nostril sfiosi, cu dragonii
nostril dementi, in ciuda faptului ca el pusese in joc resursele cele mai insemnate ale vicleniei
nationale.
In secventa noastra insa, marea nu a parasit inc ape bucatele taramurile natale. Ea este
aici intocmai pentru a calma, si a continua scventa inceputa prin dramarea peretilor. Dupa ce
curatenia a fost realizata, linistea, lumina, serenitatea se instaleaza (chiar si pentru un scurt
timp) in viata si domnia patriarhului : Se facura atatea ferestre pentru a se putea vedea marea.
Marea intra si ea in spatiu, si il domina. Prin numarul mare de ferestre, aceasta traieste in casa.
Spatiul reda o liniste absoluta iar absenta sunetului lasa spatiul pur.
My cathedral of silence
Dar aceasta atmosfera calma, nu poate dura mult. Ea este doar linistea dinaintea
furtunii. Este un fel de angoasa cosmica ce precede furtuna, o ultima reduta de aparare
si izolare a spiritului, inainte ca patriarhul sa isi afirme noua putere intr-un mod decisiv si
agresiv. Este o etapa necesara, care sporeste efectul celei care urmeaza, tocmai prin
acest contrast de forte si energii.
Astfel, cea din urma secventa este prezentata ca o consecinta a celor doua
anterioare : incat simpla trecere dintr-un salon in altul era ca si cum te-ai aventura pe
puntea unui velier in deriva, intr-o toamna cu vanturi piezise. Apare aici motivul
vantului, mentionat in pasajele anterioare, dar de aceasta data forta si intensitatea
difera. Velierul in deriva arata lipsa controlului pe care l-ai fi putut avea. Ca si supus. in
fata acestei forte decisive, te lasi purtat de valuri si de vanturi, puterea ta nu are nici cea
mai mica sansa de a rezista acestei furtuni puternice.
Patriarhul aduce aceasta furtuna intocmai pentru a-si arata asupra supusilor forta
nou dobanita, ei fiind initial cei de pe velierul in deriva, dar urmand ca pana spre
sfarsitul romanului, el insusi sa fie cel care locuieste pe un astfel de velier.
Atfel, cele trei secvente se insiruie intr-un ritm alert, dar fiecare repezinta cate o
etapa prin care domnitorul trebuie sa treaca. Este un traseu initiatic, un ritual de
renastere si luare in posesie a universului, segmentat in secvente relevante. Nu se
poate ajunge la una fara a o fi parcurs pe cea dinainte.