Floarea de la colul casei

Cine iubete curia inimii i are bunvoin pe buze, este prieten cu mpratul (Proverbe 22:11)

Bibliotecile lumii abund n tomuri care ne servesc definiii ale moralitii, ne ofer modele
de via, ne vnd reete pentru reuit i ne nva totul despre ce s faci, cum s faci sau s nu faci,
cine suntem, ncotro mergem, de ce se ntmpl unele sau altele...
Toate acestea au aproape ntotdeauna ca punct de reper, sursa de inspiraie i, n acelai timp,
destinaie OMUL, n jurul cruia graviteaz totul. n aceste condiii, cine se mai gndete, chiar i
numai pentru o secund, la un fir de iarb sau de floare crescut rebel la colul sau n spatele casei,
printre diverse acareturi sau gunoaie? Btut de ploi i de vnt, culcat de cini, agresat de talpa
omului, firul i nal trupul plpnd i chinuit de sub o piatr lsat la ntmplare.
Cred c singurul lucru pe care i-l dorete o floare n fiecare diminea, nu este s scape de
sub piatra care o apas, ci s aib acces la prima raz de soare, orict de timid, ca s-i aghee viaa
de ea, punndu-i respiraia n rezonan cu lumina. Abia cnd legile divinitii ncrustate n genele ei
sunt mplinite, iar sevele-i sunt mobilizate n armonie cu toate celulele, i deschide petalele
oferindu-i parfumul i frumuseea. Nu conteaz cui. Poi fi bun sau ranchiunos, blnd sau furios,
curat sau murdar, ea ne trateaz pe toi la fel, fr prtinire, curat, panic, fr pizm, gata s
mngie orice obraz i s mpodobeasc deopotriv, o vaz, o cas sau marginea drumului.
Disponibil pn la uitare de sine, copleitor de tolerant, ntristat, dar fr gnd de ripost sau de
rzbunare, floarea se nscrie, alturi de copii, n rndul modelelor pe care nsui Mntuitorul ni le-a
druit ca lecii nescrise despre cum se triete n neprihnire.
Dac o plant primete lumina i cldura soarelui convertind-o n gingie i parfum, oriunde,
pentru oricine i oricnd, omul, care este cununa creaiei lui Dumnezeu, are acces la lumina
nelepciunii care vine de sus ce are puterea de a converti faptele n roade bune.
M tem ns c, sub imensa piatr a pmntului, guvernat de legile firii, chiar dac este
ntuneric i miroase a moarte, ignornd lumina de Sus, ne lsm adesea nvluii de cldura pcatului
considerat ntotdeauna, i suficient, i necesar pentru a ne ine n via. Pn cnd, oare?...
Sabina Negrut