Ion

de Liviu Rebreanu

Despre romanul realist, Stendhal afirma ca este asemenea unei oglinzi ce reflecta
realitatea. Romanul este o specie epica greu de incadrat in tiparele teoretice. Stim ca romanul
este amplu, ca prezinta o actiune complexa, structurata pe mai multe planuri si ca are un numar
mare de personaje surprinse in evolutie. In perioada interbelica literature este dominate de doua
tipuri de roman: cel modern si cel traditional. Romanul traditional, realist, obiectiv, abordeaza o
tematica prepoderent sociala, epicul fiind consistent, cu un numar mare de episoade si de planuri
narative. Sunt precizati indicia spatio-temporali, cronologia fiind respectata, conflictual fiind atat
interior cat si exterior. Personajele sunt tipizate, naratorul este abstract, nepersonalizat,
omniscient, naratiunea se face la persoana a III-a, iar perspectiva narativa este obiectiva.
Calinescu spunea despre Rebreanu ca este ca apa marii: intr-un pahar e nisipie si tulbure,
dar in imensitatea unduitoare a ansamblului, e fascinanta. Romanul Ion, de Liviu Rebreanu,
este publicat in anul 1920, fiind considerat de Eugen Lovinescu cel dintai roman obiectiv din
literature romana.
Ca orice roman, Ion este inspirit de realitate. Ideea romanului se naste in urma
observarii bizarei scene taranesti de catre autor: scena sarutarii pamantului de catre un taran
imbracat in straie de sarbatoare. Intamplarile ulterioare observate, discutiile cu taranii, scrisorile
de la sora sa, precum si adevarata problematica a romanului, anume drama taranului fara pamant,
au consitituit elementele genetice ale operei.
Tema romanului este problematica pamantului, analizatat in conditiile soci-economice ale
satului ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta taranului sarac
pentru a obtine pamant si consecintele actiunilor sale. Tema centrala, posesiunea pamantului, e
dublata de tema iubirii si de cea a destinului.
Caracterul monografic al romanului consta in surprinderea diverselor aspect ale lumii
rurale: obiceiuri si traditii (nasterea, nunta, inmormantarea), relatii socio-economie (stratificarea
sociala), relatii de familie. Scena horei reprezinta comunitatea din Pripas. Descrierea jocului
traditional Somesana este o pagina etnografica memorabilia, prin portul popular, pasii specifici.
Ierarhia sociala a satului este sugerata de asezarea membrilor comunitatii, ca intr-un amfiteatru
simbolic. Tinerii ocupa ograda, cu dansul lor, fiind umariti de aproape de fetele singure si e
tinerele sotii, ce spera sa fie invitate la dans. Putin mai in spate stau babele si mamele, ce discuta
treburi gospodaresti. Barbatii sunt si ei organizati in palcuri in functie de pamanturile pe care le
au. Bogatasii stau in jurul primarului iar saracii asista la discutii fara sa indrazneasca sa intervina.
Hora e si un prilej pentru a anticipa viitoarele conflicte: cel exterior, dintre Ion si Vasile Baciu, si
cel interior pe care-l traieste protagonistul, pus sa aleaga intre dragostea pentru pamant si cea
pentru Florica. Impresionanta este si scena in care Ion saruta pamantul. Pe parcursul textului,
relatia om-pamant se desface in mai multe semnificatii, in care pamantul este surprins in mai
multe ipostaze. La inceput, pamantul e vazut ca o mama (Iubirea pamantului l-a stapanit de mic
copil. De pe atunci, pamantul i-a fost mai drag ca o mama). Apoi, pamantul devine pentru Ion o
ibovnica, o patima senzuala punand stapanire pe acesta. Intr-un moment de beatitudine, acesta se
apleaca si saruta pamantul. Secventa ce pare aproape erotica contine insa si elemente funebre,
dintre care se remarca placerea infricosata a protagonistului, felul in care pamantul ii murdareste
mainile, ca niste manusi de doliu, si fiorii reci resimtiti. Cele doua tipuri de senzatii, unele ce in
de posesia patimasa, celelalte anticipand moartea persoanjului, il aseaza pe Ion intre Eros si
Thanatos. La final, pamantul este ca o stihie, punand stapanire pe trupul persoanjului, intors prea
devreme in pamantul pe care l-a iubit prea mult (pe urma Ion fu coborat in pamantul care i-a
fost prea drag).
Temele romanului sunt in stransa legatura cu compozitia sa, tema iubirii si a posesiunii
fiind validate de partile Glasul pamantului si Glasul Iubirii. Alcatuit din 13 capitole, numar
symbolic nefast, romanul ilustreaza si tema tragica a destinului implacabil. Incipitul surprinde
descrierea drumului care intra in Pripas. Detaliile toponimice (Rapele Dracului, Cismeaua
Mortului) ilustreaza conditia sociala a unor personaje si anticipeaza rolul acestora in desfasurarea
narativa, precum si destinul tragic al acestora. Finalul reprezinta descrerea aceluiasi drum, dupa
incheierea evenimentelor, drum ce se pierde de aceasta data in soseaua mare, inscriind destinul
individual al personajelor in marele destin universal. Simetria dintre incipit si final corespunde
conceptiei despre roman, inteles ca un corp sferoid.
In planul continutului, romanul respecta principiul realist, ce solicita prezentare vietii in
multitudinea ipostazelor sale. In cee ace priveste planurile narrative, Rebreanu foloseste tehnica
contrapuctului, ce prezinta simultan viata taranimii (Ion, Ana, Vasile Baciu) si a intelectualilor
(Preotul Belciug si familia Herdelea). Conflictul este generat, ca in orice roman realist, de
dorinta de parvenire a unui personaj, de lupta pentru o pozitite sociala sau de confuziile generate
de iubire. Conflictul central al romanului este lupta pentru pamant care determina in lumea
satului pozitia sociala a indivizilor si autoritatea lor morala. Ion este implicat intr-un dublu
conflict exterior: cu Vasile Baciu pebtru obtinerea pamanturilor, si cu George Bulbuc pentru Ana,
si apoi pentru Florica. In confruntarea cu Vasile Baciu, el foloseste santajul moral, amentintand
ca daca nu I se vor respecta coditiile, Ana va fi expusa lumii ca una care a pacatuit inainte de
nunta, ramanand insarcinata. Cu George, conflictual are ca miza iubirea. Momentul in care se
intensifica conflictele este nunta lui Ion cu Ana, cand fata realizeaza ca ea nu reprezinta decat
suresa averii pentru Ion. Pe planul intelectualilor se manifesta conflictual national intre mica
intelectualitate, care doreste autonomia romaneasca si stapanirea austro-ungara. Totusi,
definitoriu pentru personajul principal si pentru roman este conflictual interior al protagonistului,
intre glasul pamantului si glasul iubirii, care il conduce pe acesta intr-o situatie limita. De fapt,
destinul lui Ion nu este marcat de confruntarile cu semenii sai, ci de obsesia sa pentru pamant, si
incapabilitatea de a trai cu alegerile facute, dorindu-si mareu tot mai mult.
Personajul principal Ion este realist, structura sa psihologica fiind pusa sub semnul unor
trasaturi dominante, fiind caracterizat de o intelgenta dura, egoism si cruzime, dar mai ales
printr-o vointa imensa. Este un personaj rotund, avant capacitatea de a surprinde cititorul si
celelalte personaje prin alegerile si actiunile sale. Personajul eponym este caracterizat direct de
catre narrator, ca fiind iute si harnic ca ma-sa. Insa, elemental fundamental al conflictului,
pamantul, ii subordoneaza toate trasaturile (Pamantul ii era drag ca ochii din cap), iar lipsa
acestuia apare ca o nedreptate, cee ace justifica dorinta patimasa de a-l avea (Toata istetimea ui
nu plateste cat o ceapa degerata, daca n-are si el pamant mult, mult). Invatatorul Herdelea il
considera unul dintre cei mai iubiti elevi, in timp ce doamna Herdelea il vedea ca pe un baiat
cumsecade, muncitor, harnic, saritor, istet. Viclenia sa este evidentiata in relatia cu Ana, pe care
o seduce, ii speculeaza sentimentele, cucerind-o si lasand-o sa creada ca o iubeste. Cruzimea sa ii
subordoneaza toate actiunile, inclusive bataia cu George si comportamentul agresiv fata de Ana.
El reprezinta, asa cum spunea critical Eugen Lovinescu, expresia instinctuui de stapanire a
pamantului, avand ca trasatori definitorii inteligenta ascutita, viclenia procedural si vointa
imensa.
Ana, fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub semnul nefericrii, fiind predestinate
unei existente tragice. Ea este harnica, supusa, rusinoasa, prototipul femeii de la tara. Din punct
de vedere fizic, Ana este slabuta, uratica. Firava si lipsita de personalitate, covarsita de vointa lui
Ion, imbatata de cuvintele si gesturile dragastoase, Ana devine o victim usoara a flacaului interest
doar de zestrea ei. In ciuda firii slabe de la inceput, aceasta va dovedi pe parcursul romanului o
vointa si o putere de a rabda uluitoare. Nu numai Ion e un revoltat, incalcand normele
colectivitatii,, Ana insasi traieste aceeasi conditie, intrucat nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale
de a accepta casatoria planuita. Ana intrevede moartea ca pe o scapare. Femeia simte o sila grea
pentru tot cee ace o inconjoara, copilul devenind o povara, in minte aparandu-I obsesiv imagini
cu Avrum, care se spanzurase. Destinul ei este tipic lumii rurale, unde femeia reprezinta doua
brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii, dupa cum afirma George Calinescu.
Din dragoste pentru Ion, Ana accepta relatia cu acesta si chiar si atunci cand ramane
insarcinata si ajunge de rasul satului, crunt batuta de tatal sau, nu-i reproseaza nimic viitorului
sau sot. Pentru ca a crescut singura, lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare [] sufletul
ei trist cauta o dragoste sfioasa si adanca. Tot din iubire pentru Ion isi infrunta tatal, acceptand
cu umilinta bataile lui. Cee ace o distruge este lipsa de afectiune a lui Ion, pentru care isi
sacrificase intreaga fiinta: isi zicea mereu ca fara el ar trebui sa moara. In relatia cu Ana, Ion
este calau, deoarece o conduce prin indiferenta sa pe drumul mortii. Ana isi da seama la nunta ca
iubirea in care a crezut e o minciuna, iar barbatul pe care il iubeste o doreste numai pentru
pamanturile ei. Cand realizeaza ca nici copilul lor nu reprezinta o cale de apropiere de Ion, Ana
face pasul spre moarte.
Asadar, prin evolutia lui Ion, dar si a taranilor nevoiasi din Rascoala, Rebreanu
demonstreaza ca rezolvarea chestiunii taranesti este data de obtinerea si pastrarea pamantului.
Romanul infatiseaza istoria unui personaj memorabil, un taran care iese pana la urma din limitele
uni tip uman. Povestea lui este istoria unui esec, asa cum defineste eseistul englez E.M. Forster
romanul realist, Rebreanu fiind, dupa Eugen Lovinescu, ctitorul romanului romanesc modern.

1563