Sunteți pe pagina 1din 4

Drept roman 1 ||

7.10.2014

Obiectul dreptului roman privat


Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau
sanctionate de Statul Roman si este un sistem extrem de vast si complex, format
din numeroase ramuri si institutii juridice. Acest sistem de drept a trait o viata
milenara, caci el isi are originea in epoca fondarii Romei si s-a aplicat pana la
moartea imparatului Justinian, adica din sec VIII i.Hr., pana in sec VI d.Hr.

Pentru a inelege specificul dr roman, trb sa retinem ca la origini si romanii, ca


si alte popoare ale antichitatii, au confundat dreptul cu religia si cu morala, dar spre
deosebire de celelalte popoare ale lumii antice, romanii au depasit aceasta confuzie
si au realizat o distinctie clara intre normele juridice, normele religioase si normele
de morala. Dovada ca, inca din epoca f veche, romanii au desemnat normele
dreptului prin cuvantul jus, iar normele religoase prin cuvantul fas. Mai mult
decat atat, la romani, ideologia juridica (gandirea juridica) si-a pus amprenta asupra
intregii vieti spirituale, asupra intregii culturi si, de aceea, se spunea ca, asa cum
grecii sunt un popor de filosofi, romanii sunt un popor de juristi, iar daca termenul
cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada ca a
fost discipolul, elevul unui mare jurisconsult.

Si, cu toate acestea, in unele texte juridice clasice, persista, in mod


paradoxal, stravechea confuzie dintre drept, religie si morala. Spre ex, printr-un text
din opera legislativa a imparatului Justinian, ni s-a transmis definitia jurisprudentei/
definitia stiintei dreptului. Potrivit acelui text: juris prudentia est divinarum atque
humanarum rerum notitia justi atque iniusti scientia. Asadar, jurisprudenta este
cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este drept si nedrept. In
aceatsa def, este evident, dreptul se confunda si cu religia si cu morala.

De asemenea, printr-un text al marelui jurisconslut clasic Ulpian ni s-au


transmis principiile funamentale ale dreptului. Potrivit lui Ulpian, juris praecepta
sunt haec: honeste vivere alterum non laedere, suum cuique tribuere. Adica:
Principiile dreptului sunt acestea: a trai in mod onorabil, a nu vatama pe altul, a da
fiecaruia ce este al sau. De data aceasta, dr se confunda cu morala, deoarece
primul principiu tine de domeniul moralei, iar urmatoarele 2 principii sunt de
domeniul dreptului.

In plus, Celsus ne-a transmis definitia dreptului. Potrivit lui, jus est ars boni et
aequi. Adica, dreptul este arta binelui si a echitabilului. Si de data aceasta dreptul
se confunda cu moralul, intrucat conceptul de bine este de domeniul moralei, iar
conceptul de echitate are 2 sensuri: un sens moral si un sens juridic.

1
Faptul ca in unele texte clasice persista confuzia dintre drept, religie si morala
isi are explicatia sa:

In primul rand, romanii au fost un popor profund conservator, traditionalist,


care si-a pastrat stravechile valori, n-a renuntat niciodata la ele chiar daca acele
valori erau depasite de evolutia istoriei, de noile realitati sociale.

In al doilea rand, romanii au fost un popor pragmatic. Aveau un ascutit simt


practic, iar aceasta trasatura a psihologiei lor si-a pus amprenta si pe cercetarea
fenomenului juridic, caci jurisconsultii romani, profesorii de drept nu-si incepeau
lectiile cu introduceri istorice sau consideratii teoretice, ci cu expunerea unor spete
(cazuri practice) pe care le analizau impreuna cu discipolii lor si constatau ca intre
acele spete exista elemente comune pe baza carora incerau sa formulize anumite
reguli/ principii de drept. Dar acele principii, acele reguli generale erau consacrate
(adica recunoscute ca atare) de toti jurisconsultii numai daca erau in masura sa
ofere solutii optime tuturor cazurilor practice dintr-un anumit domeniu.

In al treilea rand, romanii nu aveau mania teoretizarii, spre deosebie de greci,


de aceea romanii au formulat putine definitii si acelea preluate de la greci, ia vechii
greci nu faceau distinctie intre drept si morala, ci, dimporiva, ei considerau ca
dreptul este o componenta a moralei.

Practica juridica romana a creat acele concepte, categorii si principii care s-au
dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice. De aceea, ele au fost preluate si in
Evul Mediu, si in societatea moderna, si au fost aplicate cu deplin succes.

Acest fenomen, unic in istorie, a fost posibil datorita faptului ca romanistii,


(cercetatorii dr roman) s-au preocupat f serios de reconstituirea tezaurului gandirii
juridice romane inca de la inceputul Evului Mediu. Astfel, in sec VII, la Ravenna, s-a
fondat prima scoala de drept roman, scoala care si-a propus sa reconstituie valorile
juridice romane. De asemenea, in secolul X, in orasul Pavia, s-a fondat o scoala
similara de drept roman.

Lucrarile elaborate de reprezentantii acestor scoli s-au pierdut, a.i. noi le


cunoastem numai din izvoare indirecte. Cert este ca acele lucrari nu au putut avea
un nivel stiintific remarcabil, deoarece reprezentantii acelor scoli nu au cunoscut
digestele imparatului Justinian (digestele lui Justinian sunt o culegere de fragmente
din lucrarile jusrisconsultilor clasici, lucrari care s-au pierdut, pe cand digestele s-au
pastrat, a.i., prin intermediul digestelor, au putut fi reconstituite, in linii mari,
lucrarile jurisconsultiolor clasici).

In sec XI, in orasul Bologna, profesorul Irlenius a fondat Scoala Glosatorilor.


Glosatorii s-au condus in cercetarile lor dupa metoda exegetica, in sensul ca au
cercetat, au comentat, au explicat de asa maniera textele juridice romane incat
acele texte sa poata fi intelese si de profani. Acele explicatii sunt denumite glose.
Insa, acele glose nu s-au aplicat in practica instanlelor judecatoresti, ceea ce

2
inseamna ca Sc Glosatorilor nu a avut o finalitate practica. Cel mai valoros
reprezentant al acestei scoli a fost prof. Accursius, cel mai mare glosator, care a
scris Marea Glosa, ce cupr peste 96260 de comentarii.

In sec XIV, tot la Bologna, profesorul Bartolus a fondat Scoala Postglosatorilor.


Postglosatorii s-au condus dupa metoda dogmantica, intrucat ei nu au cercetat
nemijlocit textele juridice romane, ci au cercetat glosele, cu scopul de a extrage din
acele glose principii juridice care sa fie aplicate in practica instantelor, a.i. Sc
Postglosatorilor a avut o finalitate practica, iar principiile formulate de postgl s-au
aplicat nu numai in Italia, ci in intreaga Europa de Apus (principiile juridice nu se
confunda cu definitiile, caci principiile sunt de domeniul practicii, pe cand definitiile
tin de domeniul teoriei). Acele principii ale postglosatorilor s-au aplicat mai cu
seama in Germania, deoarece, in sec XV, germanii au renuntat la dreptul lor
national (care era primitiv) si au preluat principiile formulate de postglosatori, le-au
adaptat si le-au aplicat la realitatile de Germania medievala. Pe aceasta cale, in sec
XVI, in Germania s-a format un nou sistem de drept denumit Usus modernus
pandectarum, adica dreptul modern al pandectelor (digestele imparatului Justinian
erau den de greci pandecte).

In sec XVI, in Franta, profesorul Alciat a fondat Scoala istorica a dreptului


roman. Aparitia acestei scoli a marcat o inflorire a cercetarilor de drept roman,
deoarce reprezentantii acestei scoli au valorificat, pe langa textele juridice romane,
si cunostinte din alte domenii, cum ar fi: istoria, filosofia, filologia. Cel mai valoros
reprezentant al Scolii istorice a fost profesorul Jacques Cujas, care, pentru prima
data a incercat sa reconstituie lucrarile jurisconsultilor clasici pe baza fragmentelor
din Digestelor lui Justinian.

La inceputul sec XIX (1802), prin lectiile pe care le-a tinut la Universitatea din
Marburg, prof Savigny a fondat noua scoala istorica a dreptului roman. Aceasta
scoala a marcat o noua inflorire a cercetarilor de drept roman pentru ca, in
conceptia lui Savigny, nu statul creeaza dreptul, ci dreptul este creatia sufletului
national, a constiintei poporului, si se exprima numai in forma nescrisa a traditiei
juridice. Cu alte cuvinte, este legitim numai dreptul nescris, traditia juridica a
poporului. Or, traditia juridica germana s-a format pe baza pincipiilor formulate e
postglosatori si, de aceea, intelegerea corecta a traditiei juridice germane era
conditionata de cunoasterea aprofundata a dreptului roman. => cei mai mari
romanisti sunt germani.

In a doua jum a sec XIX, tot in Germania, s-a afirmat, in mod stralucit, prof
Theodor Mommsen, care a scris cea mai buna istorie a Romei, istoria romana si,
totodata, este considerat cel mai mare romanist al tuturor timpurilor. Acesta s-a
condus in cercetarile sale dupa metoda dialectica, in sensul ca a cercetat fenomenul
juridic roman in stransa legatura cu realitatile economice, sociale si politice.

3
La inceputul sec XX, s-a remarcat, in Franta, la Sorbona, Prof Paul Frederique
Girard, care este autorul unui tratat modern de drept roman. Totodata, acesta a
elaborat o colectie (colectia Girard) in 6 volume a tuturor textelor juridice romane.

In perioada interbelica, s-a remarcat, in Italia, prof Bonfante, care a elaborat


cea mai buna editie a operei legislative a imparatului Justinian.

In Romania, cercetarea stiintifica in domeniul dreptului roman a inceput odata


cu Titu Maiorescu, caci el a publicat lucrarea In contra scoalei Barnutiu prin care
arata ca institutiile juridice romane pot fi intelese corect numai daca sunt cercetate
in stransa relatie cu formele de organizare pe care le-a cunoscut statul romn in
evolutia sa istorica.

La inceputul secolului XX, s-a remarcat, la Univ din Bucuresti, prof Stefan
Longinescu, care a publicat un tratat in doua volume deosebit de apreciat.

In perioada interbelica, s-au remarcat, la Cluj, prof Ion Catuneanu, iar la


Bucuresti, profesorii: Nicolae Corodeanu, Grigore Dimitrescu (cel mai accesibil curs),
Constantin Soicescu, precum si Gheorghe Dumitriu.

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, catedrele de drept roman au fost ilustrate in


mod stralucit la Bucuresti de C-tin Tomulescu, la Cluj de Vladimir Hanga, iar la Iasi
de Mihai Jacota.

La cursul nostru nu vom cerceta intregul drept roman, ci numai dreptul privat
roman, deoarece dreptul privat este domeniul in care romanii au dat intreaga
masura a spiritului lor creator. Dreptul privat este domeniul in care romanii au creat
concepte, principii si institutii care se aplica si astazi. Fireste, romanii au avut
reprezentarea distinctiei dintre dreptul public si dreptul privat, dar nu au teoretizat
aceasta distinctie. Abia la sf sec II d.Hr., jurisconsultul Ulpian ne indica criteriul pe
baza caruia putem distinge intre dreptul public si dreptul privat. Potrivit lui Ulpian,
publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat privatum quod ad singulorum
utilitatem. Adica, dreptul public este acela care se refera la organizarea statului, iar
dreptul privat este acela care se refera la interesele fiecaruia. Aceasta definitie este
criticabila, deoarece, in conceptia lui Ulpian, ar exista anumite norme de drept care
dau expresie unor interese generale ale societatii, alaturi de alte norme de drept
care dau expresie unor interese individuale. In realitate, toate normele dreptului,
fara exceptie, exprima interese generale ale societatii. Nu exista norme de drept
care sa exprime interese individuale, de aceea distinctia dintre dreptul public si
dreptul privat trebuie facuta pe baza altui criteriu, anume pe baza criteriului sferei
de reglementare juridica, intrucat normele dreptului public reglementeaza anumite
categorii de relatii sociale, iar normele dreptului privat reglementeaza alte categorii
de relatii sociale.