Sunteți pe pagina 1din 3

Jocuri cu sentimente

Posted in Cresc, nv on 01/03/2010 06:42 pm by Cristina


n analiza tranzacional, unul dintre conceptele-vedet este cel de joc: un tipar necontientizat de interaciune n care
ceea ce se transmite la nivel social (ce spunem) difer de mesajul de la nivel psihologic (ce vrem s spunem), iar n
final ctigul celor implicai este negativ, pentru c tririle pe care le experimenteaz sunt neautentice i ineficiente
pentru a rezolva cu adevrat problemele dintre ei.
Triunghiul dramatic al lui Karpman e folosit pentru a descrie
dinamica tipic a acestor jocuri. Rolurile pe care le putem juca
sunt trei: Victim, Persecutor i Salvator. Participanii la joc
pornesc de pe poziii diferite (de exemplu, Victim i Salvator),
iar pe parcursul interaciunii ajung s schimbe rolurile (de
exemplu, Victima, stul s fie salvat cu fora i fr rezultat,
ncepe s i persecute Salvatorul, devenit astfel Victim).
Jocurile sunt, evident, interpersonale. De curnd am descoperit
c un proces asemntor se poate derula i intrapsihic.
Personalizndu-mi sentimentele i emoiile, pot spune,
metaforic, c uneori joc cu ele exact aceleai tipare ca n
triunghiul dramatic. Am avut destule triri pe care le-
am persecutat vzndu-le ca neacceptabile din diferite
motive, ncercam s le reprim. Furia, atracia pentru cineva
indisponibil, gelozia cteva din victimele (auto-)persecuiilor mele. Pe de alt parte, au fost i triri pe care le-
am salvat cu ncpnare, strduindu-m s le in n via chiar cnd ele nu mai aveau mult suflu. Cel mai mult am fcut
aa ceva cu buna dispoziie i cu ndrgostirea pentru cte un om pe care aveam din ce n ce mai puine motive s mi-l
doresc lng mine. i, la fel ca n triunghiul dinainte, ntotdeauna am ajuns s sufr de pe urma acestor triri le-am
devenit victim, pentru c sentimentele reprimate mocnesc i rbufnesc, iar cele intrate n com nu se las reanimate
prin cure de machiaj, ci se transform n fantome omniprezente.
O ieire din triunghiul dramatic e reprezentat n triunghiul
nvingtorilor: Vulnerabilitatea, Asertivitatea i Grija pot fi
folosite pentru a transforma interaciunea nesntoas, de joc,
ntr-una autentic. Un om asertiv, vulnerabil sau grijuliu poate
rspunde nevoilor proprii respectndu-le i pe ale altora i,
dac e cazul, cernd sprijinul altora. Cnd manipularea iese din
scen, ne putem privi unii pe alii din poziia eu sunt OK i tu
eti OK.
Aici gsesc i soluia cea mai bun pentru jocurile cu
sentimentele mele. n loc s mi controlez rigid triri care nu mi
se par OK, cel mai bine pare s-mi fac acceptarea lor, cu
curiozitate i cu ncrederea c ele mi arat ceva despre
nevoile, aspiraiile i resursele mele. Iar acest ceva merit privit
i neles, chiar i atunci cnd nu e frumos, dezirabil sau moral. Fiindc e ceva din sinele meu autentic.
Am trecut deja prin cteva experiene foarte convingtoare din care am desprins de fiecare dat concluzia de mai sus.
Ce-mi trebuie cel mai mult de acum nainte e exerciiul. Uneori tentaia e foarte mare s reiau cile bttorite att din
cauza unor mituri pe care mi le-am nsuit despre sentimente ne-OK, ct i din cauza dificultii de a separa trirea
afectiv de un anumit comportament care de obicei o urmeaz i pare, deci, imposibil de evitat. De exemplu, furia
(emoie) e deseori nsoit de agresivitate (comportament); ele pot prea inseparabile, n aa msur nct muli oameni
nici nu vd vreo deosebire ntre ele. n realitate, furia poate fi exprimat i non-violent. Iar din experiena mea, o astfel de
reacie poate fi de-a dreptul eliberatoare i, n destule situaii, mult mai eficient dect o reacie agresiv (care i are i
ea rostul n alte mprejurri).
Redesennd triunghiul pentru a iei din auto-jocurile mele emoionale, am deci trei lucruri de fcut: s-mi ascult tririle,
s-mi recunosc nevoile i s-mi folosesc asertiv resursele. Simplu, nu?

Triunghiul invingatorilor
Salvator? Mai bine nu!
Posted in dezvoltare personala, Psihologie, Uncategorized, tagged agresor, analiza
tranzactionala, salvator, sustinator, triunghiul dramatic, triunghiul invingatorilor on Ianuarie 7, 2016 | 2 Comments
M-am aflat deseori in postura de Salvator. Poate pentru ca sunt sora cea mare si responsabila, mama
care gaseste solutii la diverse probleme, prietena care sfatuieste, colega care ajuta dar si din alte motive
mai subtile. La un moment dat mi-am asumat public acest rol, promovand in cadrul agentiei umanitare
unde lucram sloganul Salveaza o viata si vei salva lumea . De la o vreme insa am incetat sa mai cred
ca pot fi salvatorul planetei. Voi explica si de ce dar mai intai sa vedem,
Cine este Salvatorul ?
Salvatorul este un ins care incearca sa ghiceasca nevoile celorlalti cu scopul de a veni in intampinarea lor,
care pune dorintele altora mai presus de ale sale, care incurajeaza, indeamna, sfatuieste, vrea sa faca si
sa fie pe plac altora. El este mereu prezent, disponibil, oricand gata de a spune DA cererilor de ajutor.
Cata noblete de caracter, veti spune. Dar haideti sa-l punem pe Salvator sub lupa realitatii proprii,
privindu-l din perspectiva psihologica.
Dincolo de spoiala de la intrare, s-ar putea sa fim surprinsi de ceea ce gasim inauntru. Oare nu cumva
omul nostru are nevoie de atentie? Nu cumva are de rezolvat el insusi niste probleme? Oare nu cumva se
crede un fel de guru, privindu-si semenii de pe picioroangele pe care s-a inaltat? Tare mi-e teama ca
atunci cand se uita inj jur, spune ceva de genul: hei, tu de colo, nu esti deloc OK. Ma tot gandesc de ceva
vreme sa te repar cumva. O sa te ajut dar trebuie sa faci exact ce spun eu. Pricepi?
Procedand astfel, Salvatorul nostru intra de fapt intr-un rol pervers deoarece incearca sa se valorizeaze
pe sine pe seama altora. El desconsidera in acelasi timp aproapele, luandu-i abilitatea de a-si evalua
personal situatia si de a cere ajutor. Se transforma intr-un hot de demnitate, intr-un vampir care se
hraneste din cel cazut pentru a-si demonstra siesi ca este puternic si capabil de fapte mari.
In realitate el a fost candva o victima, spun psihologii. Ar putea fi dominat de vinovatie si de aici dorinta
de a iesi din culpa, salvand ce gaseste la indemana. Cea mai mare teama a lui este ca nu va mai fi nevoie
de el iar dorinta secreta, mai mult sau mai putin constienta, este ca dupa ce va fi implinit toate nevoile
celor din jur, cineva sa le observe si pe ale sale. Daca acest lucru nu se intampla Salvatorul nostru incepe
sa fie nemultumit (nici multumesc nu mi-a spus), oboseste (si samariteanul milos ar fi obosit daca in
drumul sau ar fi gasit 10 oameni cazuti) si in cele din urma devine deprimat.
De ce suntem Salvatori ?
Specialistii care s-au aplecat asupra problemei, enumera cateva motive:
este posibil sa fi preluat modelul din familie. Daca mama, tata, vreun unchi sau vreo bunica erau
salvatori si am apreciat asta la ei, vom cauta sa imitam, fie si inconstient acest rol.
am fost modelati cultural sa fim salvatori prin intermediul educatiei formale/informale. Basmele
ascultate in copilarie de pilda au ca eroi zei salvatori, zane bune, printi izbavitori, etc
poate am fost fortati sa ne maturizam inainte de vreme (cazul fratilor mai mari care au preluat
functional rolul de parinte pentru fratii mai mici).
pentru a ne implini anumite nevoi emotionale : stima de sine, atentie, validare
pentru a scapa de anumite sentimente de vinovatie. Acestea si-ar putea avea radacina in
manipulari de genul : daca nu faci cutare lucru, nu te mai iubesc sau daca faci acel lucru rau,
mama plange, daca nu faci bine, te bate Dumnezeu, etc
pentru a primi recompense materiale sau/si simbolice.
pentru ca avem valori si principii crestine care ne indeamna la sacrificiu de sine si ajutorarea
semenului. Aici ar fi multe de povestit, poate alta data.
De ce este nevoie sa abandonam rolul de salvator?
prima conditie pentru a-i salva pe altii, este sa ne salvam mai intai pe noi insine. Asta presupune
grija pentru confortul nostru emotional, spiritual, fizic, ambiental. Daca spun ca cea mai
importanta persoana din lume sunt eu insami, nu vad nici un egoist in camera.
apoi este corect din punct de vedere uman si moral sa dam posibilitatea oamenilor sa-si poarte
singuri de grija. Cei care sunt in impas au nevoie sa ia propriile decizii si sa-si asume propriile
responsabilitati. Ei au nevoie mai intai sa iasa din starea de victima, sa se maturizeze si sa-si reia
demnitatea de oameni capabili sa stea pe propriile picioare
salvatorul mai degraba intretine victima, construid de fapt o relatie de dependenta bolnavicioasa,
daunatoare in ambele sensuri.
pentru ca s-ar putea sa obosim si sa epuizam propriile resurse. Victimele adulmeca salvatorii si
graviteaza in jurul lor, uneori pana la sufocare. Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti ,
ar putea fi adevarat in multe cazuri.
salvatorii adevarati sunt pompierii, salvamarii, medicii, uneori politistii sau alte categorii aflate in
fata unor situatii vitale.
unul singur este Salvatorul, cel care ne-a aratat tuturor Calea
Cum rupem triunghiul dramatic? Putina teorie si un raspuns
Triunghiul dramatic al lui Kartman (cunoscut in analiza tranzactionala) il pune pe salvator in relatie
cu victima dar si cu persecutorul/agresorul. Acest concept este o matrice relationala de tip manipulativ,
utilizata de oameni pentru a-si satisface anumite nevoi. Este un joc de roluri care apare mai pregnant in
situatiile conflictuale, cand putem deveni pe rand, victime, agresori, salvatori in functie de interesele
proprii.
Cum iesim insa din acest vartej al emotiilor manipulative ? Solutia soft ar putea veni de la Acey Choy care
ne propune tot un triunghi, de data asta al invingatorilor, un model autentic de relationare umana bazat
pe 3 principii : vulnerabilitate, asertivitate si grija. Cand manipularea emotionala iese din scena, spune
autorul, ne putem privi in ochi unii pe altii si putem spune : eu sunt OK, tu esti OK.
Ce inseamna asta in economia temei noastre ? Inseamna ca Salvatorul va trebui sa asculte victima cu
atentie, sa o incurajeze sa-si gaseasca propriile resurse pentru a depasi problema, asigurand-o ca este
acolo pentru a o sustine din umbra. Cu alte cuvinte, ii spune omului de langa el ca situatia prin care trece
este pasagera si ca poseda el insusi elementele necesare pentru a iesi la liman. Ii ofera astfel respect, ii
garanteaza dreptul la demnitate si responsabilitate personala. Mai mult, evita pozitia de superioritate,
anuleaza dependenta si garanteaza corectitudinea relatiei. Procedand astfel se transforma din Salvator
in Sustinator.
Sigur ca raspunsul nostru va fi intotdeauna personalizat in functie de circumstante. Voi reveni cu exemple
concrete dar pana atunci ma hazardez sa dau idei, daca cineva are curajul sa ma provoace.
In concluzie, exista 3 situatii in care ar trebui sa intervenim salvator: atunci cand cel de langa noi
realizeaza ca are o problema, cand este convins ca n-o poate rezolva singur si cand ne cere personal
ajutorul. Acesta este de fapt si modelul christic de raspuns la nevoile umane.