Buctarul mitropolitului

(Via)
- Eu am un mare cult pentru Cuza-Voda - mi-a spus
pictorul Honoriu Cretulescu, la un pahar cu vin
rosu, intr-una din serile noastre de taina - pentru
toate reformele lui si bunavointa aratata unui
inaintas de-al meu, care nu era totusi moldovean
ca marele domnitor si ca mine!

- Si eu am acelasi mare cult pentru el si reformele

lui, cat si pentru grija aratata invatamantului
public - dar admiratia asta n-o am numai ca dascal
ci si ca elev, zambii eu.
- Ei, cum asa, ma faci curios! zambi interesat
Cretulescu, care in tinerete fusese invatator, iar
mai tarziu, la maturitate, profesor universitar la
Scoala de belle arte din Iasi.

- Foarte bine! Putini stiu ca mare nostru domnitor Alexandru Ioan I. Cuza a fost si un mare
proteguitor al scoalelor. Sa-ti dau un singur exemplu, care cuprinde, de fapt, trei. Chiar in
primul sau an de domnie, 1859, a dat un decret, in care hotara ca vechea si vestita scoala
de la "Sf. Sava", unde predase Gheorghe Lazar si se luminasera atatia mari romani si care
avea opt clase, sa poarte numele de "Gimnaziul Sf. Sava". Totodata, si acest fapt e mai
important, infiinteaza in Bucuresti inca doua gimnazii cu cate partu clase si anume
"Gimnaziul lui Lazar" si "Gimnaziul lui Matei Basarab", care s-au deschis in anul scoalar
1860 - 1861.
Or, eu, care am fost timp de opt ani de zile incheiati credincios elev al liceului "Gheorghe
Lazar" ii port adanca recunostinta lui Cuza - Voda, care i-a dat fiinta!
- Da... ai dreptate! incuviinta pictorul Cretulescu.
- Dar eu te-am intrerupt, iubite maestre; mi se pare ca ai fi dorit sa-mi povestesti ceva in
legatura cu Cuza-Voda!
- (...)

- Ei, Cuza-Voda nu era un om bigot. El respecta posturile din doua motive: mai intai ca il
tinea din scurtElena-Doamna sa nu calce posturile sfintelor sarbatori ale anului, si, al
doilea, pentru ca isi dadea seama ca e sanatos pentru organism, ca, din cand in cand, sa
lase la o parte: carnea, grasimile, branzeturile grele... si asa mai departe. Numai vinul n-
avea rost sa-l lase ca acesta nu era de dulce! Asa ca respecta toate posturile, cum se
spune, cu sfintenie.
Odata, in postul Craciunului, a fost invitat la masa la Mitropolitul Primat al Tarii... Si, printre
altele feluri de post ca: pilaf cu manatarci, tocana sarbeasca cu legume si ce-o mai fi fost
acolo, s-a adus la masa si o ciorba de linte cu salata de varza acra, in zeama, taiata fidea,
dar si sferturi intregi, dupa gust, stropite cu ulei de nuca si presarata cu boia de ardei iute.
Lintea era mancarea favorita a lui Cuza-Voda.
A mancat domnul cu o pofta grozava. Ba, la sfarsit, i-a spus mitropolitului care era tare
bucuros c-o nimerise:
- Inalt prea sfinte, iarta-ma si lasa-ma sa sorb din strachina zeama asta grozava de varza
acra, sa-mi fac pofta, macar ca stiu ca nu se cade asa ceva!
- Maria-ta, i-a raspuns mitropolitul, esti stapan sa faci totul cum ti-e voia... Si, ca sa nu fii
singur la aceasta trebusoara, iata ca am sa fac si eu la fel!
Si deodata se auzira in sufrageria linistita, doua sorbituri puternice de parca ar fi bazait doi
bondari uriasi, de ramase sarmana Elena-Doamna ametita si fara cuvant!
Apoi Voda zambi, se sterse cu servetul la gura si spuse:
- Ei, dar sa stii, inalt prea sfinte, ca mi-a placut combinatia asta de linte cu varza acra, cum
nu pot sa-ti spun. Si celelalte mancaruri mi-au placut, de ce sa nu recunosc? Dar asta din
urma le taie pe toate... Si-acuma, ce ne mai dai... ceva dulce care sa nu fie de dulce, ca se
supara Elenuta pe mine!
- Ferit-a Sfantul, maria ta. Nu face bucatarul meu asa ceva, cade el cel dintai in pacat si-i
om cu frica lui Dumnezeu. Acum urmeaza baclava cu nuci si alune, inaclaita in miere!
- Minunat! striga Cuza-Voda plin de incantare.
- Nu cumva o fi lucrata in unt! sari Elena-Doamna.
- Vai de pacatele mele, marita doamna, s-ar putea una ca asta la masa mea in zi de post?
Numai ulei de nuca!
- Dar, apropo, inalt prea sintite. Bucatarul... aista tot asa de bine gateste si mancarurile de
dulce? voi sa stie domnul.
- E de neintrecut in toate!
- Ce spui? Si te-ar supara sa mi-l imprumuti si mie, din cand in cand, asa, mai cu seama in
posturile mari? Mi-a placut lintea aceea de neinchipuit de mult si parca as mai manca de
cateva ori.
- Cu toata dragostea, maria ta! Dorinta mariei tale e lege! Vine cand poftesti!
- Si la bucataria mitropoliei, cine-ti ramane?
- Ajutorul lui... invatat de el, nici o grija!
- Atunci, rogu-te, poimaine, fii bun si trimite-mi-l la palat, dis-de-dimineata, si-l rogi sa-mi
gateasca din nou toate mancarurile de azi!
- Si baclavaua? zambi mitropolitul cu siretenie.
- Si! Mai e vroba?! ii intoarse domnul surasul.
- Atunci, ca sa fie toate, precum au fost in aceasta zi, poata c-ar fi bina marite doamne, sa-l
trimit si cu vreo cateva sticle pecetluite din tamaiosul de azi?
- Nu poate, ci sigur! Numai sa nu greseasca sa-l puna la gheata, ca-i stinge buchetul. Sa-l
lase asa, ca acum e iarna!

Si l-a trimis mitropolitul pe bucatarul sau, aproape in toate zilele de posta mare si in zilele
de post mai mic, timp de un an incheiat, sa-i gateasca mariei sale dupa datina din strabuni,
pana intr-o zi cand...
Cuza-Voda si Elena Doamna erau multumiti ca respecta cu sfintenie randuielile bisericesti si-
n acelasi timp se hranesc cu mancaruri gustoase, asa cum ei nu mai manacasera pana la
acest iscusit bucatar. Si, intr-o zi, dupa ce incheiasera masa, ce-i vine domnului, nu stiu, ca
puse sa-l cheme pe bucatar sa ciocneasca un pahar cu vin cu el si sa-i multumeasca pentru
osteneala ce si-o da spre a le gati bucate atat de bune!
Bucatarul veni, Cuza-Voda ii umplu paharul cu vin si-l intreba satisfacut:
- Spune-mi, rogu-te, mestere, cum faci de iese atat de gustoasa, de pilda, ciorba aceasta de
linte pe care-o gatesti tu? Ca-ti marturisesc cinstit: eu de multe ori am mancat, la viata
mea, linte, ca-i mancarea mea preferata, dar asa de buna ca pana la tine, nu! Cum o faci?
Intre timp, bucatarul, fericit ca domnul tarii sta de vorba cu el, asa ca-ntre vechi prieteni,
daduse vinul baldabac peste cap si se ametise dintr-o data, prinzand chef de vorba.
- Maria ta, eu iti spun, da` sa nu afle Inalt prea sfintitul ca-mi gasesc beleaua cu el. Nu ma
mai spala toata Dambovita!
- De ce sa-ti gasesti beleaua, cum spusesi, cu sfintia sa? Fiecare meserie are secretele ei!
Spune dara!
- Apai, maria-ta, sa stii ca mare lucru nu e, zau, asa. Eu, la fiecare mancare de post, pun la
fiert si cate o halca buna de slanina de porc... Si aia-i da tot gustul!
- Vai de mine! tipa Elena Doamna. Cum ai putut sa faci o asemenea nelegiuire, paganule?
Dar Cuza-Voda isi dete drumul la un rad d-alea de te-apuca, sughitul... Si razi, si razi, de nu
se mai putea stapani!
- Zii... asta a fost postul mitropolitului dintotdeauna, ai, proclet afurisit?
- Chiar asa, marite doamne!
- Ei! Fie, ca mi-a placut! mai icni Cuza scurt, odata!
- Pentru Dumnezeu, ce ti-a placut, Alexandre? intreba Doamna tarii indignata.
- Si postul, Elenuta, dar si reteta de bucate ale acestui ipochimen. Dar tu, mestere, trebuie
sa te duci neaparat la sfintia sa, sa i te marturisesti, sa-l rogi sa-ti citeasca si sa te
izbaveasca de pacat, ca pe capul tau cade! il ameninta domnul, zambind.
- Las-sa cada, maria ta! Au fost bune toate cele ce vi le-am gatit? Au fost! Le-ati mancat cu
mare pofta? Atunci sa va fie de bine si gata. Ca la mancare de post, daca nu-i pui si ceva de
dulce, apoi n-are nici un gust! Asa sa stiti!

sursa: G. Bajenaru - Mici povestiri despre oameni mari