Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prevederi Referitoare La Impozitul Specific (Legea 170 2016) - Precizări Oficiale ANAF
Prevederi Referitoare La Impozitul Specific (Legea 170 2016) - Precizări Oficiale ANAF
Sunt obligate la plata impozitului specific persoanele juridice romne care la data de 31 decembrie a
anului precedent aveau inscrise in actele constitutive potrivit legii, ca activitate principal sau secundar,
una din activittile enumerate mai sus, si care nu se afl n lichidare.
Contribuabilii care se nfiinteaz n cursul anului, inclusiv contribuabilii nou-nfiintati ca efect al unor
operatiuni de reorganizare efectuate potrivit legii, si care au nscris n actele constitutive, ca activitate
principal sau secundar, una dintre activittile corespunztoare enumerate n lege pltesc impozitul specific
ncepnd cu anul urmtor nfiintrii.
Contribuabilii care au mai multe unitti determin impozitul specific anual prin nsumarea impozitului specific
aferent fiecrei unitti, calculat conform formulei stabilite prin lege.
Contribuabilii care desfsoar mai multe activitti din cele pentru care se datoreaz impozitul specific, cu
exceptia celor care desfsoar activitti prin intermediul unui complex hotelier, determin impozitul prin
nsumarea impozitului stabilit pentru fiecare activitate.
n situatia n care intervin modificri datorate nceperii sau ncetrii unei activitti sau intervine
modificarea suprafetelor aferente desfsurrii fiecrei activitti, ncepnd cu semestrul urmtor acestor
modificri, contribuabilii recalculeaz, n mod corespunztor, impozitul specific aferent perioadei rmase
din an, respectiv perioadei din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat, prin mprtirea
impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice si nmultirea cu numrul de zile aferent perioadei
rmase din an/perioadei din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.
n cazul n care, n cursul unui an, un contribuabil intr n inactivitate temporar nscris n registrul
comertului sau n registrul tinut de instantele judectoresti competente, dup caz, acesta rmne n sistemul de
impunere reglementat de prezenta lege si nu mai datoreaz impozitul specific ncepnd cu semestrul urmtor.
n cazul n care perioada de inactivitate nceteaz n cursul anului, contribuabilul datoreaz impozitul specific
ncepnd cu semestrul urmtor celui n care nceteaz perioada de inactivitate.
Declararea si plata impozitului specific se efectueaz semestrial, pn la data de 25 inclusiv a lunii urmtoare.
Suma de plat reprezint o jumtate din impozitul specific anual.
Contribuabilii care au fost pltitori de impozit specific n anul precedent si nu mai ndeplinesc conditiile
prevzute de lege, n anul urmtor aplic sistemul de declarare si plat a impozitului pe profit prevzut
de Codul fiscal.
Persoanele juridice romne pltitoare de impozit pe profit comunic organelor fiscale teritoriale aplicarea
impozitului specific anual, pn la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se plteste impozitul specific.
n cazul n care, la data de 31 decembrie, inclusiv, contribuabilii nu mai ndeplinesc conditiile obligatorii pentru
plata impozitului specific, atunci vor comunica organelor fiscale teritoriale iesirea din acest sistem de impunere,
pn la data de 31 martie inclusiv a anului urmtor.
17 Oct 2016