DOMNUL ÎNTRE IDEAL ŞI REAL.
REPREZENTĂRILE
CRONICARILOR DESPRE DOMNII ŢĂRII MOLDOVEI
(MIJLOCUL SEC. XVII - MIJLOCUL SEC. XVIII)
Perioada cuprinzând mijlocul secolului al XVII-
lea - mijlocul secolului al XVIII-lea găseşte Ţara
Moldovei în momentul în care elita umanistă în-
cepe să manifeste conştiinţă de neam, reflex al
unei mentalităţi nonmedievale (Lemny 1990, 147;
Dragnev 1999; Djuvara 1995, 24; Pippidi 1973,
926-946). Printre problemele ce urmau a-şi găsi
soluţionarea era şi cea a unui domn ideal pentru
Ţara Moldovei, care urma printr-un sistem deo-
sebit de perfect să creeze o societate a bunăstării.
Problema era deja pe larg discutată în Europa,
unde se dezbăteau probleme de tiranie politică,
de relaţii dintre principi şi supuşi, de înaltă mora-
litate a principilor şi urma nemijlocit să se reflecte
şi asupra Ţării Moldovei.
Imaginea domnilor Ţării Moldovei va fi examina-
tă din punctul de vedere al contemporanilor epo-
cii, al cronicarilor, personalităţi de şcoli şi tradiţii
diferite, de cultură înaltă, care, conform locului
ocupat în societate, şi-au creat imaginea domnu-
lui ideal şi a celui în funcţie. Boierimea dispunea
de posibilităţi mai numeroase de a intra în contact
cu factorii declanşatori sau stimulatori ai schim-
bărilor de sensibilitate sau mentalitate. Lectura,
relaţiile cu intelectualitatea şi diplomaţii străini,
călătoriile în străinătate atrăgeau după sine mo-
dificări în felul de a simţi şi a gândi al boierimii.
Anume căutarea unui ideal al personalităţii uma-
ne este o caracteristică a barocului ca stil de via-
ţă, fiind un aspect care exprimă apariţia unei noi
sensibilităţi ce intervine în modelul de umanitate
(Hazard 1981, 175; Cândea 1989; Duţu 1986, 70).
Pornind de la realitate, oamenii de cultură au ela-
borat un chip de om ideal, în cazul nostru, a unui
principe ideal, pentru care scopul era de a arăta
cum ar trebui să fie sau să nu fie, pentru că odată
pus în circulaţie, acest chip ideal începe să influ-
enţeze mentalitatea colectivă (Hazard 1981, 175;
Cândea 1989; Duţu 1986, 70).
De la bun început se cere de atenţionat că în Ţara
Moldovei din perioada mijlocului sec. XVII - mij-
locul sec. XVIII continua tradiţia politică bizantină
(Pippidi 1983). Conform concepţiei date, aspectul
Tyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 31-38.
Alina Felea
principelui ideal din punctul de vedere al relaţiilor
cu supuşii şi moralitatea, prosperitatea ţării, cu
unele influenţe umaniste vedem deja la cronica-
rul Grigore Ureche (Valori 1988). Ne vom referi la
contemporanii epocii începând de la Miron Cos-
tin, Nicolae Costin, Alexandru Amiras, Nicolae
Muste, care continuă tradiţia de caracterizare a fi-
gurii unui domn ideal. Necalificând vederile fiecă-
rui cronicar aparte drept tipar mental al boierimii,
vom încerca să desprindem din sursele disponibile
unele elemente ale mentalului păturii superioare
care, raportate la condiţiile de existenţă materială,
se înfăţişează drept semnificative pentru repre-
zentările mentale ale colectivităţii româneşti.
Sacralizarea domnitorului. Conform ideilor
timpului, se considera că domnul este alesul lui
Dumnezeu pe pământ şi, oricum ar fi el, toţi trebu-
ie să i se supună, căci după Miron Costin „domnul
ori bun ori rău, la toate primejdiile feritu trebuieş-
te, că, oricum este, de la Dumnezeu este” (Costin
1990, 156). În documente divinitatea domnilor era
subliniată de numele Ioan, în abreviatură „IO”,
care se alătură numelui său înlocuia numele vo-
ievodului, precum şi de formula protocolară „prin
mila lui Dumnezeu” (Pippidi 1983, 18-21; Vârtosu
1960, Ciurea 1967). Sensul politic şi însemnătatea
religioasă a întrebuinţării lor este clar: adresarea
simbolică „IO” şi susţinerea dreptului divin la tro-
nul domnesc întăreau prestigiul domnului (Pippi-
di 1983, 18-21; Vârtosu 1960, Ciurea 1967).
Nicolae Costin, în legătură cu aceasta susţine: „ce
ar fi mai mare şi mai vestită împăraţilor laudă şi
în lumea toată vestea şi vâlhva, decât a apăra asu-
priţii, a ridica cădzuţii şi pentru munca aceasta
ridică Dumnezău pre împăraţi şi le dă şi le lăţeş-
te şi înaltă puterea pentru să fie apărare bună de
strâmbătăţi” (Costin 1991b, 369). Deşi nu erau de
acord cu toate hotărârile domnilor, cronicarii îşi
îndeplineau rostul expus de Nicolae Iorga astfel:
„de a supraveghea domnia”.
Cronicarul Ion Neculce la fel susţinea ideea pro-
venienţei cereşti a domnilor. El scrie: domnii sunt
„stăpâni şi pomazanici a lui Dumnezeu”, de aceea
31
 I. Studii
ar fi bine „să nu vă îndesaţi a pârî domni. Măcar
de v-aru şi porunci domnu atunce, care-i stăpâni-
lor, încă din cele drepte să le mai împuţinaţi, iar
năpăsti să nu puneţi, că osânda nu se iartă, nice
trece pe mulţi. Amu vădzut îndesândâdu-să pen-
tru cinste să dobândească ce pârăscu domni şi să
laudă între dânsu, că să tem domnii de dânşii, că
ştiu bine a pârî” (Neculce 1990).
Relaţia Domn – Dumnezeu era văzută de croni-
cari în felul următor:
1) Puterea domnească prin provenienţa sa este le-
gată de Dumnezeu. Odată cu venirea la tron el
este „uns de mitropoliţi”, aceasta acordându-i
o semnificaţie sacrală simbolică, apoi i se în-
mânează sceptrul ţării, simbolul puterii;
2) Pornind de la cele spuse, persoanele de orice
categorie socială urmau să manifeste pietate
faţă de domn;
3) Ca reprezentant al lui Dumnezeu, domnul tre-
buia să urmeze legii dumnezeieşti, trebuia să
apere dreptatea şi buna credinţă;
4) În titulatura actelor de stat şi în partea finală
documentelor (blestem) voia lui Dumnezeu
este unica sursă a puterii şi măreţiei domnului
(Pippidi 1983).
5) Pentru boieri domnul nu-şi pierdea sacralita-
tea, el fiind alesul lui Dumnezeu, totuşi ei cău-
tau diverse mijloace ca să-şi impună părerile.
Principele real. Imaginea principelui în funcţie
varia de la domnie la domnie. Transformările sur-
venite în urma suzeranităţii otomane a creat o cri-
ză gravă a instituţiei domniei (Pâslariuc 2005, 5).
Domnii Ţării Moldovei sunt prezentaţi în funcţie
de deciziile luate sau de acţiunile sale, apreciate
pozitiv sau negativ din punctul de vedere al cro-
nicarului, în funcţie de apropierea cronicarului de
curtea domnească. Nicolae Costin sublinia: „Fap-
tele domnilor ori laudă ori ocară le aduc şi le ră-
sună la lume de sântu fapte bune, laudă; de sântu
rele, ocară” (Costin 1991a, 318).
Pentru Miron Costin soarta poporului este în
mâinile principelui şi către popor trebuie să se
îndrepte toată atenţia domnului ţării, iar în felul
de a fi al domnului află el cauzele stării de lucruri
din ţara sa. De aceea spune: „O, Moldova, de ar hi
domnii tăi, carii stăpânescu în tine, toţi înţelepţi,
încă n-ar peri aşe lesne” (Costin 1990, 152).
Prosperarea ţării în orice condiţii pentru domnie
trebuia să fie în prim plan. În funcţie de atitudi-
nea faţă de ţară domnii erau delimitaţi în „înţe-
32
lepţi” şi nu prea. Principele, în concepţia lui Ion
Neculce, urma a fi domn de ţară, care să se ocupe
de bunăstarea ţării. Astfel de domnitori înţelepţi
în concepţia cronicarului au fost domnii Constan-
tin Cantemir (iunie 1685 - martie 1693) şi Antonie
Ruset (noiembrie 1675 - noiembrie 1678), care
sunt caracterizaţi drept principi buni, „cu grijă
spre treburile ţării” (Neculce 1990, 296, 299).
Totodată cronicarii apreciau la domni unele acţi-
uni, care erau chemate să reducă criminalitatea şi
să asigure inviolabilitatea vieţii şi proprietăţii. În
lumini contradictorii este prezentat domnul Ţă-
rii Moldovei Mihai Racoviţă. În prima sa domnie
(septembrie 1703 - februarie 1705) este apreciat
favorabil, drept domn înţelept, „nemăreţu, cin-
stitoru, apropiatu către toţi boierii şi arată către
patria sa dragoste” (Amiras 1874, 115), apropiin-
du-se în acea domnie de imaginea domnitorului
ideal. Chiar şi în a doua domnie (iulie 1707 - oc-
tombrie 1709) simpatia cronicarului e de partea
domnului, căci încearcă a-i îndreptăţi introduce-
rea desetinei „cum nu-i lucru fără pricină aşa şi
omu fără de greşeală” (Amiras 1874, 116). Sunt
apreciate pozitiv măsurile de pedepsire a crimi-
nalilor, pe care „mai în toate dzilele spânzură tâl-
harul de picioare sau de subsiori, cu capetele în
gios, cu pielea goală. Şi pune pe colo de-i bate cu
puha, cât nu pute merge boierii la Curte de ţipete-
le lor” (Amiras 1874, 140).
Pe lângă faptele reale ale domnilor o importanţă
majoră era acordată calităţilor morale şi nivelului
de instruire a domnului. Figura princepelui Nico-
lae Mavrocordat, domn al Ţării Moldovei (decem-
brie 1709 - noiembrie 1710; noiembrie 1711 - iulie
1715) şi al Ţării Româneşti poate fi studiată după
numeroase cronici ale timpului. A fost prezentat
defăimător de unii, apologetic de alţii. Cel mai
cumpătat l-a prezentat cronicarul Ion Neculce:
„Neculai-vodă moldoveneşte nu ştia, ce era un lu-
cru prea cu năcaz boierilor şi ţării. Şi-s ţinea lucruri
nalte, la mânie aprig, numai nu ţinea mult. Vrea
să stăpânească Moldova cu Poarta turcească, cu
mărire mare. Şi era om învăţat foarte, bun cărtu-
rar” (Neculce 1990, 369). Era un bun cunoscător
de oameni şi aprecia serviciul bun. Nota negativă
semnalată de Ion Neculce e mânia care „strica cele
bune ale lui”, fiindcă nu ştia legile ţării, nu putea
supune boierii (Neculce 1990, 369). Cronicarul
Nicolae Costin îl va prezenta drept principe înţe-
lept şi cu tact, fiind „cinsteş om”, precum se cade
unui domn „şi în filozofii şi în istorii ... era deplin
 A. Felea, Domnul între ideal şi real. Reprezentările cronicarilor despre domnii Ţării Moldovei
învăţatu”, cunoştea câteva limbi (Costin 1991b,
364). Nicolae Mavrocordat era evlavios, „păzea
tare beserica; spre sfintele beserici şi mănăstiri
scăpate milostenie făcea”. După părerea cronica-
rului era principe bun pentru ţară şi făcea mare
dreptate săracilor: „spre ei şi spre văduve cu milă
era”, pedepsea pe cei vinovaţi. A fost răsplătit cu
recunoştinţă, căci la mazilirea domnului au ieşit
înaintea lui Iusuf agă oamenii simpli „dzicând că
mare strâmbătăţi au făcut împărăţie de au mazilit
pe Nicolae Vodă” (Costin 1991b, 364). În calitate
de judecător suprem urmărea să fie respectate le-
gile şi regulile procesului. În caz de nemulţumire
a unor boieri de hotărâri le declara: „Nu o dată se
seamănă şi se seceră şi nu o dată se ultuieşte po-
mul şi se culege dintrânsul rodul”. Domnia fiindu-
i paşnică, „era veseli toţi pământenii, mulţumind
lui Dumnedzău, că ni-au trimis domnu bun şi
milostiv, că era linişte mare şi pentru dări” (Cos-
tin 1991b, 363-364). Un alt cronicar, Alexandru
Amiras, îl prezintă pe Nicolae Mavrocordat drept
om învăţat şi cărturar, dar care nu avea încrede-
re în nimeni: „nu credea nici în pământeni, nici pe
ai săi” (Amiras 1874, 119, 120). Axinte Uricarul îl
înfăţişează drept om blând, cu multă milă pentru
pământeni şi pentru Moldova: „nu obodea, când i
se înglotia nevoile şi trebile, nici avea preget ce afla
feluri de feluri de mijloace pentru ca să isprăvească
trebile ci era pentru folosul ţării” (Uricariul 1944,
99). Domnul era îngrijorat de o serie de proble-
me ce se abătuse asupra Ţării Moldovei: lăcuste,
sărăcie, prezenţe străine, căutând a uşura soarta
poporului simplu prin a nu lua alte dări decât cele
după obicei. „Cronica Ghiculeştilor” îl arată drept
domn înţelept, atenţionând boierii asupra greşeli-
lor pe care le comit adresând plângeri către Poartă:
„plângându-vă dovediţi că ţara e sărăcită, iar pe de
altă parte spunând că domnul i-a luat atâtea pungi
o înfăţişaţi foarte bogată” (Cronica 1965, 73).
Domnia lui Dimitrie Cantemir (noiembrie 1710
- 11 iulie 1711) este descrisă destul de rezervat. Ni-
colae Costin îl caracterizează drept om isteţ „şti-
indu şi carte turcească” (Costin 1991b, 364). Se
prezintă drept un principe care încearcă să lichi-
deze vrăjbirea dintre boieri, „zicând să fie unii că-
tre alţii întru dragoste, poftindu pe cei bătrâni ca
pre nişte părinţi, pre cei de vârsta sa ca pre nişte
fraţi, pre cei mai tineri ca pre nişte fii arătând ce
ar fi folosul unirii boiereşti” (Costin 1991b, 365).
Dimitrie Cantemir este prezentat de I. Neculce
drept principe bun şi blând şi „nemăreţu de vo-
rovie cu toţi copii”. Nu era domnitor lacom, era
învăţat (Neculce 1990, 374).
Ion Mavrocordat (iulie 1743 - mai 1747) este pre-
zentat drept domn ce „caută mai multe zeperile
cu mese mari şi cu mezilea de Ţarigradu şi noap-
tea umbla prin târgu cu veselii şi cu jocuri” (Canta
1874, 185).
Cauza răului de care suferea Moldova era lăcomia
domnilor, „ce domniile neştiutoare rândul tău şi
lacrimile sântu pricine patrie tale”, căci el nu ca-
ută „să agonisească şi nume bun ceva la ţară, ce
caută desfrânaţi numai în avuţie să strângă, care
apoi totuş să răsipeşte şi încă cu primejdii caselor
lor, că blăstămul stracilor, cum se dzice, nu cade
pre copaci” (Costin 1991b, 365). Însă lăcomia
principelui se manifestă nu numai prin pofta ba-
nilor, ci şi prin pofta războaielor.
Fărădelegile şi lăcomia unui principe sunt con-
damnate de I. Neculce în persoana lui Dumitraş-
cu-vodă Cantacuzino (noiembrie 1673 - ianuarie
1674; februarie 1674 - noiembrie 1675; aprilie
1684 - mai 1685) exclamând: „Oh! Oh! Oh! Săraca
ţară a Moldovei, ce nărăcire de stăpâni c-aceştia
ai avut! Ce sorţi de ceaţă s-au căzut, la mazilirea
acestuia poporul tot îl suduie şi-l hitcăie şi arun-
ca cu pietri şi cu lemne după dânsul”, căci a fost
cel care „au scornit hârtiile” (Neculce 1990, 309-
310), adică foile de impunere la plata birului. Al.
Amiras îl caracterizează pe Dumitraşco Canta-
cuzino drept om lacom, „apucătoru, nedreptu şi
nestătător” (Amiras 1874, 104). Şi se vede că era
urât de cronicar, căci consideră că pentru faptele
lui „au luminat inima Împărăţiei şi l-au mazilit”
(Amiras 1874, 104).
Atitudinea cronicarilor era expusă şi în cazul în
care nu erau respectate principiile creştine, obi-
ceiurile ţării. În acest sens o pleiadă de domnitori
sunt prezentaţi complet negativ. Printre ei vom
menţiona domnia lui Dumitraşco vodă Cantacu-
zino, care fiind „grec străin pentru a intra în voia
turcilor mănca carne în post şi degăima legea
creştinească şi posturile, ocărându-i pe cei ce le
ţineau” (Muste 1874, 15).
Boierii erau adeseori persecutaţi. Duca vodă în
prima domnie (mai 1693 - decembrie 1695) se
prezintă „blându şi cu milă asupra pământeni-
lor”, însă în a doua (septembrie 1700 - iunie 1703)
şi a treia domnie lasă impresia unui domn „rău
şi cumplitu prea vrăjmaşu şi plin de răutate...”
(Amiras 1874, 103, 105). Era aşa de aspru încât
boierii se salvau cu fuga, căci pe care-i prindea îi
supunea chinurilor, „ungându-i cu miere ca să-i
mănânce muştele” (Amiras 1874, 103, 105). Pe
33
 I. Studii
lângă acestea umple închisorile cu bărbaţi şi fe-
mei, ţinându-i închişi timp îndelungat şi cronica-
rul Nicolae Muste scrie că se năşteau pruncii şi
creşteau acolo (Muste 1874, 16, 17, 23).
În aceeaşi categorie se înscrie şi domnia lui Tom-
şa. Relatând despre domnia lui Tomşa, sub im-
presia grozăviei uciderii marilor boieri, Miron
Costin combate tirania, considerând că „a tuturor
tiranilor adecă a vărsătorilor de sânge, la toate
ţările în lume urâtă este stăpânirea; căci unde
este frica, nu încape dragoste” (Costin 1990, 149).
După un exemplu povăţuitor, cronicarul conchi-
de că un împărat ar fi drag tuturor dacă „nu vei
hi, împărate, groznic nimăruie”, continuând „fe-
riciţi sunt aceia domni cărora ţările lor slujescu
din dragoste, nu de frică, că frica face urâciune, şi
urâciunea, câtu de târziu, tot izbucneşte” (Costin
1990, 149). Totodată „mare lucru şi temeinic este
a sluji domnilor din dragoste, iară mişelo este acel
domnu căruia slujăscu de frică. Frica dragoste nu
are, că unde-i frică nu-i dragoste, este ură, den
care izvorăscu multă răsipă domnilor”, consideră
Nicolae Costin (Costin 1991a, 16, 17).
Relatând despre domni, Nicolae Costin îl citea-
ză pe Plutarh, subliniind că „domnii cei buni din
cei răi cu aceasta să despartu, că celui rău domn
numai ascultare, iar celui bun şi dragoste i se ara-
tă”, iar „tiranii (citat de la Seneca) numai pricina
au de pedepsit iară mijloc nu au” (Costin 1991b,
364-365). Cărturarul exemplifică prin domnia lui
Stefan-Vodă – fiul domnului Bogdan cel Orb, care
„părăsisă boierii a avea dragoste spre domnul lor
pentru groaza şi tirania ce făcusă cu Arbure şi cu
feciorii lui de-i omorâră. Ce cu toţii s-au ridicat
asupra lui, însă cu greu este a afla pre tiranul ador-
mit, cât den fire este fricos şi după ce-s împreună şi
fapte cu firea şi mai fricos este căci fapta cea cum-
plită a domnilor turbaţi le arată de pururi înaintea
ochilor griji şi primejdii” (Costin 1991b, 364-365).
Domnii şi sfetnicii. Raporturile dintre domnie
şi marea boierime au fost subiectul mai multor
cercetări (Giurescu 1937; Iorga 1996; Iorga 1998;
Xenopol 1986; Szekely 2002; Rezachevici 1978).
Istoricii concluzionează că numai domnia şi ma-
rea boierime erau capabile să ia decizii politice
majore, deoarece celelalte categorii sociale nu
întruneau abilităţile necesare pentru a conduce
statul (Brătianu 1988, 453-467).
Relaţia domn-sfetnic şi-a găsit reflectare în ope-
rele cronicilor, or fiind reprezentanţi ai păturilor
34
superioare îi interesa subiectul, în măsura de a
limita puterea supremă a domnului. M. Costin
pretindea ca domnul să ţină seama de sfatul bo-
ierilor săi: „feresc pre domni şi ţările vorovă cu
svatul, de primejdie”, căci consideră că de mare
„folos domniei, dar şi ţării este boierul înţelept şi
avut” (Costin 1990, 169). Cronicarul susţine că e
lăudabil ca principele să se poarte cu „boierul ca
c-un boieriul, cu slujitoriul ca c-un slujitoriu, cu
ţăranul ca c-un ţăran” (Costin 1990, 169).
Problema sfetnicilor înţelepţi este dezbătută şi
de I. Neculce, care relatând despre domnia lui
Constantin Duca (mai 1693 - decembrie 1695;
septembrie 1700 - iunie 1703) spunea că „de-ar
hi avut noroc şi la boieri cu minte şi cu sfat cum
era norocul la sporul hranei... aru hi fost lăudat
numele lui”, la fel şi Grigore Vodă II Ghica (sep-
tembrie 1726 - aprilie 1733; noiembrie 1735 - sep-
tembrie 1739; octombrie 1739 - septembrie 1741;
aprilie 1747 - februarie 1748) care „de-ar fi avut
niscai oameni cu frica lui Dumnezeu pre lângă
dânsul sfetnici, ar fi fost de mirare şi de pomenire
Grigorie Vodă în domnii cei de frunte şi de laudă,
iar nu cu cei de hulă” (Neculce 1990).
Nu întotdeauna cronicarii dădeau dreptate sfet-
nicilor. Al. Amiras exprimă astfel ideea: „O sfet-
nici făţarnici şi stricători de ţară, cu ce slujbă vreţi
să se arătaţi Domnitori şi apoi şi ţara stricaţi şi
pe Domni cu nume sau îl faceţi de se pomenscu.
Să nu-l ierte Dumnezeu sfetnicu ca aceia cari au
sfătuitu acest lucru, numai Dumnezeu să-şi facă
milă cu dânşii unui Domnu ca scela să îndrepreze
lucrurile”(Amiras 1874, 16-20).
N. Costin îl învinuieşte pe Dimitrie Cantemir (no-
iembrie 1710 - 11 iulie 1711), că n-a ţinut sfat cu bo-
ierii mai în vârstă ci „ştiindu-se el pre sine foarte
a fi învăţat..., ce cu mintea sa cea crudă a socotit”
de a intrat în tratative de alianţă cu Petru cel Mare
contra turcilor, cronicarul subliniază jafurile ce se
făceau de către armatele ruseşti şi turceşti „de cân-
du Ţara Moldovei şi câte răscoale au fost pe Ţara
n-au pîţit Galaţii aşea...”; considerându-l vinovat
de aceasta pe „Dumitraşco-vodă ce cu socoteala
lui cea grabnică”, „acestu bine au agonisit ţării”
(Costin 1991b, 369). Cărturarul consemnează că
„svatul coptu de bătrân coapte lucruri adaog dom-
nilor, iar sfatul crud de tineri, crude şi nemistui-
toare lucruri fac domnilor” (Costin 1991b, 369).
Boierimea se simţea frustată de autoritatea dom-
nească. Lupta pentru putere, prigoana, execuţiile
 A. Felea, Domnul între ideal şi real. Reprezentările cronicarilor despre domnii Ţării Moldovei
duceau deseori la emigrarea boierilor din ţară.
Aşa s-a întâmplat de exemplu cu marele logofăt
Grigore Ureche, care în 1592, aflând de venirea lui
Aron Vodă la a doua domnie, fuge pe la Soroca în
Ţara Leşească (DIR 1953, 118).
Miron Costin vorbind despre „hirea nesăţioasă” a
domnitorilor, accentuează că firea unui domnitor
se potriveşte: „cu linul marilor şi cu săninul ceru-
lui. Când nu gândeşti, să tulbură mările şi cerul
nourează. Aşe sânt şi hirile domnilor. Când trage
omul nedejde de bucurie, atunci vine la scârbă”
(Costin 1990, 152).
Domnul ideal. Fiind foarte explorat în evul
mediu, dar şi în epocile ulterioare, genul, numit
„oglinda principilor”, ce descrie idealul domni-
torului, în Ţara Moldovei este reprezentat prin
lucrarea „Ceasornicul domnilor” (Costin 1991a).
Conţinând elemente de educaţie a voievodului
şi conducătorului, opera a fost foarte populară
la sfârşitul secolului al XVII-lea - începutul se-
colului al XVIII-lea, căci Nicolae Costin a refăcut
capitolele şi le-a adaptat la mentalitatea contem-
poranilor săi.
Idealul principelui la Nicolae Costin era un domn
deştept, care trebuia să fie corect cu toată lumea
şi competent, pentru a numi funcţionari potriviţi:
judecători şi ispravnici. Un domn trebuie nea-
părat să aibă sfetnici, căci „cât ar fi omul de prea
înţelept şi de învăţat de pururea îi este de treabă
sfatul altuia” (Costin 1991a, 17). Cronicarul susţi-
nea că domnul este dator a se consulta cu sfetnicii
„cu dragoste a-i asculta şi la darea socotialii sale
să arate mărirea” (Costin 1991a, 17).
O atenţie sporită este acordată moravurilor. O
calitate deosebită a cârmuitorului trebuia să fie
milostivenia, lăcomia urmând a fi uitată, ară-
tând că „de mare scădere este lăcomia”, care şi
lui Dumnezeu „iaste urâtă; aşa lăcomia, cum şi
lacomul” (Costin 1991a, 17). Cronicarul continua:
„domni şi pre cei mari ca să se ferească de cele
spurcate”, subliniind că „blândeţea şi bunătatea”
se cuvin unui domn (Costin 1991a, 17). În concep-
ţia lui Nicolae Costin domnii urmau să se ferească
de „hicliaşugurile lumii”, deoarece „orice să află
în lumia şi să pare a fi, hislialua este”. Urmează
sfatul că „datori sunt domnii şi cei mari a-şi aduce
aminte că sânt muritori, că nici pentru cele mai
multe desfătări ce le petrece în viaţă să nu pără-
sească cugetarea, de cele ce ar face după moarte”
(Costin 1991a, 17).
O societate sănătoasă, după Nicolae Costin, de-
pindea de domnitor, căci „domnul bun este capul
obştii, care fiind capul sănătos, sănătoasă este ob-
ştea”. Considerând că domnul este capul societă-
ţii şi precum în cap se află „simţirile mirosului şi
auzului”, Nicolae Costin accentuează că „iaste da-
toriu cu audzul a să pleca domnul la toate strâm-
bătăţile lăcuitorilor ţărilor sale”. Desele schimbări
de domnie sunt distructive pentru ţară şi „foarte
bun lucru este ţara nu de mulţi, ci de un domn să
se stăpânească, că nu-i mai mare alt vrăjmaş ţării
decât acela care ieste pricina mutării domnilor în-
tre stăpânire. Nici un lucru mai de strângerea ţă-
rilor nu-s decât adesele schimbări întru dânsele”
(Costin 1991a, 18). Cronicarul se pronunţa contra
tiraniei, pentru susţinerea învăţăturii, filosofilor
şi a oamenilor înţelepţi.
O condiţie obligatorie a unui principe ideal era
credinţa acestuia. Domnul urma a fi un bun creş-
tin, căci „fericită este împărăţia în care stăpâneşte
creştin adevărat”. De asemenea domnul urma să
păzească pacea şi, nu în ultimul rând, domnul tre-
buia să urmeze faptelor frumoase ale strămoşilor:
„domnilor buni şi înţelepţi oglindă trebuie să fie
faptele trecute a trecuţilor domni, cele bune şi de
laudă să le urmedze, iară de cele rele şi de hulă,
departe să fie” (Costin 1991a, 17).
În viziunea lui Nicolae Costin un domn de ispravă
a fost „Petru cel Milostiv, că binele său l-au lepă-
dat pentru ţară, că altu ca acesta n-au mai făcut.
Era domnu blând, milostiv, la giudeţu dreptu, nu
beţiv, nu curvariu, nu lacom, nu răsâpitoriu, pu-
tem dzice că toate pre izvod li-au ţinut” (Costin
1991b, 366).
Principele ideal pentru un alt cronicar, Miron
Costin, era reprezentat prin figura lui Radu Vodă
cel Mare. Domnitorul trebuia să fie „deplin la toa-
te, întreg la hire” (Costin 1990, 169). Cuvântul ce
urma a-l spune „ca o pravilă să fie tuturor, giu-
deţele cu mare dreptate şi socoteală, fără făţărie,
cu cinste, iară nimăruia cu voie vegheată”. Când
urma a se judeca un boier cu-n curtean, sau un
curtean cu-n ţăran mai de cinste urmau a fi cei
de stare înaltă, însă nu trebuia să se abată „giude-
ţul din calea cea dreaptă” (Costin 1990, 168, 169).
Hărnicia domnitorilor trebuia să se vadă din cu-
vintele şi sfaturile lor şi nu din războaie, pentru
că „războaiele, avuţia şi prilejul face mai de multe
ori”. De asemenea era bine ca domnitorul să fie
bun creştin, însă cu înţelepciune, „nu fără soco-
teală şi fără temei” (Costin 1990, 153).
35
 I. Studii

Pentru cronicarul Alexandru Amiras domnitor
ideal era Grigore Ghica, la care „bunătatea, năs-
cută a acestuia ca o lumină au strălucit plină de
bucurie. Gândul lui era pornit totul spre bine, râv-
nind a face bunătăţi şi pomene”. A învăţat limba
ţării, era judecător bun, la săraci milostiv, nu se
lenevea şi avea de toate ştiinţă. Grigore Ghica era
iubit de boieri deoarece „la plimbări la câmpu eşia
adese cu boierii săi zăbovind cu naiuri şi cu naga-
rele, şi cu săgetatul; petrecerea cu toată curtea cu
liubovu şi cu zufeturi şi cu plimbări. A adus apă de
la hazna” şi pentru toate lucrurile bune este con-
siderat „unul darul de la Dumnezeu asupra aces-
tei ţări” (Amiras 1874, 158, 159, 160).
Principele ideal pentru Ţara Moldovei în viziunea
„Cronicii Ghiculeştilor” ar fi Matei Ghica (iunie
1753 - februarie 1756), care era „prevăzător şi alte
lucruri bune făcu pentru Ţara Moldovei” (Cronica
1965, 701).
Imaginea domnitorului ideal pentru Nicolae Muste
era a celui ce „voinţa iscălitură este şi aceasta veci-
nică”, cel a cărui cuvânt este lege şi nu îşi schimbă
uşor ideile şi voinţele. Domnul urmează a fi cinstit
în toate „aşa la cuvântu că mai cinsteşii să fie, nu
numai către boieri, ce către toţi, câtu nime nice bo-
ierii, nici din cei proşti să nu li poată însemna în
vr-o răutate că nu să cade de acolo să se nască strâm-
bătăţi, de unde se nascu giudecăţile” (Muste 1874,
33). În viziunea lui Nicolae Muste domnul urma să
fie judecător corect „cum celui ce este pururea lân-
gă sine, aşa celui ce vine din ţara de departe”, cu
următoarea justificare: „este mai bine să-şi împartă
Domnul toată avuţia sa ispravnicilor săi, decât giu-
deceata să o făgăduiască loru”. Domnul ideal trebu-
ie „purure să fie iubitoru adevărului şi să se ferească
de voroave, să nu fie deşiratu”, căci domnul ce este
la „cuvânt nestătătoriu, şi la făgăduinţă, prin sluj-
be cu credinţe îndoiată, aşa prietenii îl vor urî şi-l
vor părăsi, cum neprietenu îl vor batjocorî” (Muste
1874, 33). Domnul trebuie să fie cumpătat: „ nu i se
cade a grăi lucruri uşoare”. La petreceri trebuia să
fie blând, dar în anturajul său nu trebuie să-i susţi-
nă pe „giambaşii şi îmbunătorii săi”, ci „nu înt-altu
chipu ce ca pre ciumă ... să-i izgonească”, deoare-
ce unii ca aceştia „cu răutatea vieţii lor, oraşu vor
turbura şi cu îmbunăturile sale vestea şi numele
Domnului vor astupa”. Imaginii domnului ideal îi
corespunde domnul Istrate Dabija vodă (septem-
brie 1661 - septembrie 1665), ce era „tuturor cu pă-
rere de bine pentru domnu de ţară”, se prezenta ca
persoană bună, înţelept (Muste 1874, 35).
Din cele expuse mai sus concluzionăm:
– pentru perioada de la mijlocul secolului al
XVII-lea - mijlocul secolului al XVIII-lea, deşi
se menţine moştenirea politică bizantină, cro-
nicarii şi contemporanii timpului sunt în cău-
tarea unui domn ce ar contribui la prosperarea
ţării şi la o stabilitate. Constatând domnii tira-
nice, active şi inactive, se încerca prin diverse
metode încadrarea în configuraţia spirituală
iluminată a Europei;
– o trăsătură deosebită a imagini domnului era
sacralizarea acestuia, dar nu în persoana sa, ci
în funcţie – drept purtător al puterii supreme
în stat, ceea ce însă nu-i încurca pe boieri să
uneltească împotriva domnilor;
– puterea domnului avea anumite limite pe care
cronicarii ca reprezentanţi ai fracţiunii boie-
reşti încercau s-o limiteze prin indicarea unor
maniere şi reguli de comportare, datorii şi obli-
gaţiuni faţă de societate în general, şi faţă de
unele pături sociale, în particular.

Bibliografie

Amiras 1874: A. Amiras, Cronica anonimă a Ţării Moldovei (1662-1733). In: M. Kogălniceanu, Letopiseţele Mol-
dovei şi Valahiei, tom. 3, 1874.
Brătianu 1988: G. Brătianu, Câteva observaţii generale asupra istoriei româneşti a veacului de mijloc. Anuarul
Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” XXV, 1, 1988, 453-467.
Cândea 1989: V. Cândea, Raţiunea dominantă: contribuţii la istoria umanismului românesc (Cluj-Napoca
1989).
Ciurea 1967: D. Ciurea, „Io” din intitulaţia documentelor româneşti (noi sublinieri). Anuarul Institutului de Isto-
rie şi Arheologie „A.D. Xenopol” IV, 1967.
Costin 1990: M. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace. In: Letopiseţul Ţării Moldovei
(Chişinău 1990).
Costin 1991a: N. Costin, Ceasornicul Domnilor. In: N. Costin, Scrieri, vol. II (Chişinău 1991).
Costin 1991b: N. Costin, Letopiseţul. In: N. Costin, Scrieri, vol. I (Chişinău 1991).
Cronica 1965: Cronica Ghiculeştilor (Bucureşti 1965).

36
 A. Felea, Domnul între ideal şi real. Reprezentările cronicarilor despre domnii Ţării Moldovei

Djuvara 1995: N. Djuvara, Între Orient şi Occident (Bucureşti 1995).

DIR 1953: Documente privind istoria României. A, sec. XVI, partea III (Bucureşti 1953).
Dragnev 1999: D. Dragnev, Epoca luminilor (Chişinău 1999).
Duţu 1986: A. Duţu, Dimensiunea umană a istoriei. Direcţii în istoria mentalităţilor (Bucureşti 1986).
Hazard 1981: P. Hazard, Gândirea europeană în secolul al XVIII-lea (Bucureşti 1981).
Iorga 1996: N. Iorga, Istoria românilor, vol. 4, ed. II, îngr. de S. Cheptea şi V. Neamţu (Bucureşti 1996).
Iorga 1998: N. Iorga, Istoria românilor, vol. 5, ed. II, îngr. de C. Rezachevici (Bucureşti 1998).
Giurescu 1937: C. Giurescu, Istoria românilor, vol. II, p. I (Bucureşti 1937).
Lemny 1990: Ş. Lemny, Sensibilitate şi istorie în secolul al XVII-lea românesc (Bucureşti 1990).
Letopiseţul 1874: Letopiseţul Ţării Moldovei de la a doua şi până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat
de I. Canta. In: M. Kogălniceanu, Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, tom. 3, 1874.
Muste 1874: N. Muste, Letopiseţul Moldovei (1662-1729). In: M. Kogălniceanu, Letopiseţele Moldovei şi Valahiei,
tom. 3, 1874.
Neculce 1990: I. Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-Vodă până la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat. In: Letopiseţul Ţării Moldovei (Chişinău 1990).
Pâslariuc 2005: V. Pâslariuc, Raporturile politice dintre marea boierime şi domnie în Ţara Moldovei în secolul
al XVI-lea (Chişinău 2005).
Pippidi 1973: A. Pippidi, Politică şi istorie în proclamaţia lui Dimitrie Cantemir din 1711. Studii. Revistă de istorie
5, tom. 20, 1973, 926-946.
Pippidi 1983: A. Pippidi, Tradiţia politică bizantină în ţările române în secolele XVI-XVIII (Bucureşti 1983).
Rezachevici 1978: C. Rezachevici, Politica internă în Petru Rareş (Bucureşti 1978).
Szekely 2002: M. Szekely, Sfetnicii lui Petru Rareş. Studiu prospografic (Iaşi 2002).
Uricariu 1944: A. Uricariu, Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei. In: I. Petre, Axinte Uricariu (Bu-
cureşti 1944).
Valori 1988: Valori umaniste în gândirea românească (secolele XV-XIX), vol. I (Bucureşti 1988).
Vârtosu 1960: E. Vârtosu, Titulatura domniilor şi asocierea la domnie în Ţara Românească şi Moldova (până în
secolul al XVI-lea) (Bucureşti 1960)
Xenopol 1986: A. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. 2 (Bucureşti 1986).

Voivode/prince between Ideal and Real. Chroniclers’ representations

about Tara Moldova (the middle of 17th - the middle of 18th Centuries).
Abstract
The period between the middle of 17th and the middle of 18th Centuries finds Tara Moldova at the moment when the
humanist elite begins to show a nation consciousness, which is a reflex of a non medieval conception. One of the
problems to be solved by that time was the one of an ideal Voivode for Tara Moldova, who would create a society of
wellbeing through an uncommonly perfect system. The problem was already widely discussed throughout Europe,
where problems of political tyranny, relations between princes and subjects, high morality of princes were debated
upon and were consequently reflected on Tara Moldova.
The image of Voivodes of Tara Moldova was examined from the point of view of contemporary people of that period,
chroniclers, personalities of schools and different traditions, of a high culture, which according to their place in the
society created the image of an ideal Voivode and of a one in position. The nobility prescribed numerous possibilities
to be in contact with releaser factors or stimulators for changes of sensibilities or mentalities. Lecture, relations with
intellectuals and foreign diplomats, trips abroad made changes in the way of feeling and thinking of nobility. The
seeking of an ideal in human personality is a characteristic of baroque as life style, being an aspect which expresses
the appearance of a new sensibility that intervenes in the humanity model/example. Starting with reality, cultivated
men drew up an image of an ideal man, in our case of an ideal prince, whose goal was to show how it should or
shouldn’t be, since it’s put into circulation this ideal image starts to influence the collective conception.
It needs to be taken into consideration the fact that Tara Moldova in the middle of 17th - the middle of 18th centu-
ries kept on with the byzantine political tradition. According to the given conception, we’ve already noticed in the
chronicles of Grigore Ureche the aspect of an ideal prince/voivode from the point of view of relations with subjects
and morality as well as the prosperity of the country with some humanist influences. We will refer to the contem-
porary men of those times, beginning with Miron Costin, Nicolae Costin, Alexandru Amiras, Nicolae Muste which
continue the tradition of the characteristic of an ideal prince image. We will not mention the views of each chroni-
cler as a mental impression of nobility but we will try to take out from the available sources some elements of the
upper class mental which reported to the conditions of the material living present themselves as significances for
mental representations of the Romanian collective.

37
 I. Studii

The final conclusion is: in the period between the middle of 17th - the middle of 18th century although the byzantine
political legacy is maintained, the chroniclers and other contemporary men of that time have been seeking a prince
who would contribute to the prosperity and the stability of the country. Noticing some tyrannical, active and inac-
tive reigns, they tried in different ways the framing into the lit up spiritual configuration of Europe:
– A specific feature of prince image was his sacralisation, not specifically in person but in the position as a bearer
of supreme power of the country, the fact that still wasn’t an obstacle for the nobility to plot against princes;
– The prince’s power had some limits which the chroniclers as officials of the nobility group attempted to limit by
indicating some rules and manners of behaviour, obligations and responsibilities towards the society in general,
and towards some social strata in particular.

Правители – между идеальным и реальным. Представление о идеальном и

реальном государе Молдовы середины XVII века - середины XVIII
Резюме
Период середины XVII века - середины XVIII века застал Молдову в ситуации, в которой гуманистическая
элита начала проявлять национальное самосознание – образец несредневекового мышления. Среди проблем,
подлежащих разрешению, была и проблема идеального правителя для Молдовы, который посредством осо-
бой совершенной системы должен был создать в обществе процветание. Эта проблема уже широко обсужда-
лась в Европе, где шли ожесточенные споры о политической тирании, об отношениях между правителями и
подданными, о высокой моральности правителей, это неотвратимо должно было появиться и в Молдове.
Образы правителей Молдовы далее рассматриваются с точки зрения современников той эпохи, летопис-
цев, знаменитых личностей различных школ и традиций, людей высокой культуры, которые согласно за-
нимаемым ими местам в обществе создали для себя образ идеального правителя и другой образ – реаль-
ного правителя. Бояре располагали большими возможностями вступать в контакт с факторами запуска
или стимулирования изменений в восприятии и менталитете общества. Образование, отношения с интел-
лигенцией и иностранными дипломатами, путешествия заграницей – все это влекло за собой изменения
в мировосприятии и мышлении бояр. Именно поиск идеальной человеческой личности является характе-
ристикой барокко как стиля жизни, будучи именно тем элементом, который выражает появление нового
ощущения реальности в модели человеческого общества. Отталкиваясь от реальности, культурные люди
создали для себя образ идеального человека, в нашем случае – идеального правителя, основная цель кото-
рого состояла бы в том, чтобы показать как должно быть и как не должно быть, причем этот образ, будучи
единожды установленным, начал оказывать определенное влияние на коллективный менталитет.
С самого начала следует обратить внимание на то, что в Молдову в период середины XVII века- середины
XVIII века продолжалась византийская политическая традиция. Согласно данной концепции, идеальный
правитель с точки зрения отношений с подданными и морали, а также процветания страны с некоторыми
последствиями гуманистических влияний описан уже летописцем Григоре Уреке. Мы же будем ссылаться
на современников той эпохи, начиная с Мирона Костина, Николае Костина, Александру Амираса, Нико-
лае Мусте, которые продолжили традицию описания образа идеального правителя. Не оценивая взгляды
каждого из указанных выше летописцев как стереотип менталитета высшего общества, мы попытаемся
выделить из доступных нам источников некоторые элементы, характеризующие менталитет высшего со-
циального слоя, которые, будучи примененными к материальному существованию, позволили бы сделать
представительные умозаключения в отношении представлений румынского общества того времени.
Из всего вышеизложенного можем заключить следующее:
– Hесмотря на то, что в период середины XVII-го – середины XVIII-го века все еще сохранялось византий-
ское политическое наследие, летописцы и современники искали идеального правителя, который спо-
собствовал бы процветанию и стабильности в стране. Констатируя тиранические, активные и пассивные
правления, они предпринимали попытки различными методами приобщить страну к духовно просве-
щенной Европе;
– Особым качеством образа правителя было его обожествление, причем обожествление не его личности, а
его поста - носителя верховной власти в государстве, что само по себе не мешало боярам плести против
правителей заговоры;
– Власть правителя имела определенные границы, которые летописцы, как представители боярского со-
словия, пытались упрочить посредством диктования манер и правил поведения, обязанностей общего
характера перед обществом, а также перед отдельными слоями населения.

02.03.2009

Dr. Alina Felea, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, str. 31 August 1989, 82, MD-2012 Chişinău, Republica
Moldova

38