MOMENTE DE REFERINŢĂ DIN EVOLUŢIA MUZEULUI
NAŢIONAL DE ARHEOLOGIE ŞI ISTORIE A MOLDOVEI
În a doua jumătate a anului 2008, Muzeul Naţio-
nal de Arheologie şi Istorie a Moldovei a demarat
realizarea unui program de manifestări ştiinţi-
fice şi culturale dedicate aniversării a 25-a de la
înfiinţarea instituţiei. În mod firesc, aniversarea
a început la muzeu prin organizarea în zilele de
17-18 octombrie 2008 a sesiunii anuale de comu-
nicări ştiinţifice care a reunit contribuţii ştiinţifi-
ce importante ale muzeografilor şi cercetătorilor
din republică şi din străinătate, menite să pună
în evidenţă dimensiunea ştiinţifică a instituţiei
muzeale.
Şirul momentelor aniversare a continuat cu lan-
sarea volumului Studii de muzeologie, volumul I
ce a completat în mod sigur drumul de 25 de ani
al muzeului. Este o culegere tematică care pune la
dispoziţia celor interesaţi rezultatele unor inves-
tigaţii ale Muzeului şi cuprinde articole şi studii
semnate de cercetători şi muzeografi din Republi-
ca Moldova, România, Ucraina. Lucrarea a apă-
rut în condiţii grafice foarte bune la editura Bons
Offices, în seria „Biblioteca Tyragetia”, coordona-
tă de dr. hab. E. Sava şi dr. A. Zanoci.
A dat strălucire momentului aniversar şi vernisa-
jul, la 25 decembrie 2008, al expoziţiei „Fascinaţia
şi splendoarea podoabelor” (piese de podoabă din
colecţiile muzeului). Expoziţia a reunit circa 800
de piese, dintre care 90% au fost expuse în premi-
eră, marea majoritate constituind-o cele din cate-
goria „tezaur”. Au fost etalate diverse categorii de
obiecte de podoabă-capilare: pandantive, cercei
şi inele de tâmplă, agrafe de păr; obiecte pentru
înfrumuseţarea corpului: inele, brăţări, cercei,
coliere, mărgele, lănţişoare; accesorii vestimen-
tare: aplici, nasturi, fibule. Reperele cronologice
în care s-a încadrat discursul expoziţional sunt:
Paleolitic - Epoca contemporană.
Aniversării a 25-a de la înfiinţarea Muzeului Na-
ţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei este
consacrat şi prezentul articol. Am ales această
temă în prelungirea preocupărilor noastre de mu-
zeologie, în virtutea valorificării unor documente
Tyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 317-327.
Elena Ploşniţă
noi, depistate în cursul investigaţiilor efectuate în
arhive şi biblioteci, dar şi datorită faptului că ne
facem meseria în această instituţie şi considerăm
că este datoria noastră de a trata în mod generos
subiectul apariţiei şi funcţionării acestui muzeu
naţional al Republicii Moldova.
Ne-am propus să abordăm problematica com-
plexă a muzeului, reflectând anumite dimensiuni
ştiinţifice ale acestei instituţii prestigioase care
poartă titulatura Muzeul Naţional de Arheologie
şi Istorie a Moldovei. În cele ce urmează vom în-
cerca să prezentăm, să punem în valoare calităţile,
valenţele şi resursele muzeului, nu numai pentru
că această instituţie a ajuns la un ceas aniversar,
dar şi din motivul că acest muzeu are un destin
aparte, plin de conţinut şi semnificaţii şi în plus
este tribuna reprezentativă a muzeografiei de is-
torie din republică.
Repere de instituţionalizare
Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Mol-
dovei a ajuns la 25 de ani de existenţă şi activita-
te. Istoria muzeului pe parcursul acestei perioade
este determinată în mod fundamental de evoluţia
societăţii, de conştiinţa socială, de nivelul de dez-
voltare a ştiinţei istorice şi a muzeologiei contem-
porane.
Primele idei privind organizarea unui muzeu de
istorie la Chişinău au fost lansate la sfârşitul se-
colului al XIX-lea. Muzeul de istorie a fost un de-
ziderat abordat de Societăţile cultural-ştiinţifice
din Basarabia epocii moderne. Basarabia a fost
una din puţinele gubernii ale Imperiului Rus care
a avut oameni de ştiinţă şi cultură ce au elabo-
rat conceptul de muzeu de istorie şi au promovat
consecvent ideea necesităţii şi utilităţii muzeului
de istorie, unui muzeu pentru individualizare na-
ţională. Printre aceştia merită să fie nominalizaţi
I. Halippa, P. Gore, Şt. Ciobanu ş.a. Ideea muze-
ului de istorie a dăinuit în societate, a frământat
minţile intelectualilor aproape un veac, ca prin
comandă politică să devină realitate culturală
abia în anul 1983. Chiar şi la această dată, 1983,
317
 II. Materiale şi cercetări
muzeul de istorie rămânea a fi o instituţie dorită,
necesară pentru studierea şi cunoaşterea istoriei.
Muzeul de istorie a fost înfiinţat prin Hotărârea
comună a CC al PCM şi Consiliului de Miniştri al
RSSM din 29 noiembrie 1983 „Cu privire la uti-
lizarea monumentului istoric – clădirea fostului
gimnaziu de băieţi din Chişinău, unde a învăţat şi
S. Lazo”, la propunerea Ministerului Culturii. Ac-
tul de înfiinţare a muzeului de istorie poartă data
de 21 decembrie 1983, dată la care este emis or-
dinul Ministerului Culturii nr. 561 „Cu privire la
reprofilarea muzeelor”. Unul din punctele acestui
ordin prevedea reprofilarea Muzeului de Stat de
Istorie şi Studiere a Ţinutului Natal al RSSM în
Muzeul de Stat de Studiere a Ţinutului Natal al
RSSM. Motivul creării muzeului de istorie în acest
ordin este explicat prin „interesul tot mai sporit al
populaţiei faţă de trecutul şi prezentul istoric al
ţinutului, succesele în domeniile ştiinţei, tehnicii
şi culturii, precum şi de ineficienţa muzeelor cu
profil de istorie de rang republican din Chişinău
care au o tematică expoziţională identică realizată
în linii mari în baza copiilor fotodocumentare”.
Baza patrimonială a muzeului au constituit-o fon-
durile Muzeului republican al gloriei militare, pe
care le-a încorporat, şi fondul de piese cu valoa-
re istorică deţinut de Muzeul de Stat de Studiere
a Ţinutului al RSSM. Conform ordinului nr. 561
din 21 decembrie 1983 al Ministerului Culturii,
Muzeul de Studiere a Ţinutului al RSSM a fost
obligat să transmită o parte din patrimoniul său
noului muzeu creat. Odată cu această decizie au
apărut discuţii, dezbateri, nemulţumiri în ceea ce
priveşte problema transferului de patrimoniu. O
bună parte din muzeografii Muzeului de Stat de
Studiere a Ţinutului al RSSM considerau că noul
muzeu de istorie creat trebuie să-şi constituie pa-
trimoniul său, fără transferuri. Problema această
a fost repusă cu regularitate pe tapet şi continuă
să genereze dezbateri şi controverse între muze-
ografii din ambele instituţii, unii cu obligaţia de
transmitere, alţii cu datoria de proprietate. Dar
suntem convinşi că această problemă trebuie ju-
decată şi apreciată doar prin prisma scopului şi a
rezultatului. Nimeni nu poate neglija necesitatea
existenţei şi funcţionării muzeului de istorie. In-
existenţa lui ar fi provocat ieri şi astăzi probleme
grave în societate, ar fi diminuat interesele statu-
lui Republica Moldova pe arena internaţională.
Privind retrospectiv înfiinţarea muzeului, evoluţia
lui, astăzi afirmăm cu toată convingerea că crea-
318
rea şi activitatea acestei instituţii a fost necesară
şi nu poate fi pusă la îndoială de nimeni. Muzeul
mai are o semnificaţie deosebită: a introdus şi a
stimulat în mod sistematic cercetarea muzeolo-
gică şi cercetarea istorică în muzeu, în special pe
cea arheologică, în general a impus muzeele ca pe
un important partener de cercetare. Este un atu al
acestui muzeu.
Ne punem întrebarea: De ce abia la 1983 a fost
posibilă înfiinţarea muzeului de istorie? Suntem
obligaţi să menţionăm că înfiinţarea muzeului nu
a fost un răspuns la demersul savanţilor istorici
moldoveni de la Academia de Ştiinţe a Moldovei
sau de la diverse instituţii de învăţământ. În plus,
subliniem că până la 1957 la Chişinău funcţiona
Muzeul Republican de Studiere a Ţinutului al
RSSM, iar prin Hotărârea nr. 137 din 17 februarie
1957 a Consiliului de Miniştri al RSSM acest mu-
zeu este reorganizat şi în peisajul cultural al repu-
blicii apare Muzeul de Stat de Istorie şi Studiere a
Ţinutului1. Deci, componenta istorică în principa-
lul muzeu al republicii, real apare numai în 1957.
Totodată, menţionăm că în lumea academică,
problema organizării unui muzeu de istorie nu a
fost discutată oficial niciodată. Ceea ce a constitu-
it problema numărul unu pentru savanţii Acade-
miei RSSM a fost ideea organizării unui muzeu de
etnografie, a unui muzeu de arheologie, a Muze-
ului Satului. Hotărârea nr. 486 din 10 noiembrie
1958 „Despre situaţia şi măsurile de îmbunătăţi-
re a cercetării etnografice” prevedea deschiderea
Muzeului de Etnografie a RSSM şi a Muzeului
Satului la Chişinău2. În 1965 ideile academicieni-
lor şi ale Ministerului Culturii s-au modificat, la
această dată discutându-se problema creării unui
muzeu de etnografie şi arheologie3. Şi aceasta se
întâmpla numai datorită iniţiativei organizării
unui muzeu de etnografie, iniţiativa aparţinând
reputatului etnograf V. Zelenciuc.
Răspunsul la întrebare trebuie căutat în Hotărâ-
rea Plenarei CC al PCUS din 1982 „Despre îmbu-
nătăţirea activităţii ideologico-educative a muze-
elor”, care a pus problema rolului instituţiei mu-
zeale şi, în primul rând, al muzeului de istorie în
procesul de creare a concepţiei marxist-leniniste
despre lume şi de educare a omului nou – sovie-
tic. În Hotărârea plenarei se menţiona faptul că
„datorită îmbunătăţirii nivelului de educaţie şi
1
ANRM, F. P - 2261, d. 204, f. 76.
2
ANRM, F. P - 2261, d. 216, f. 92-93.
3
ANRM, F. P - 2261, d. 302, f. 27.
 E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
instruire a poporului sovietic a crescut interesul
oamenilor faţă de istorie, iar muzeul de istorie
fiind cel mai important mijloc în arsenalul acti-
vităţii ideologice trebuie să contribuie la educaţia
omului nou”. Hotărârea nominalizată cerea op-
timizarea activităţii muzeelor existente, organi-
zarea muzeelor de istorie în republicile unionale,
iar Academia de Ştiinţe a URSS şi Ministerul Cul-
turii al URSS trebuiau să monitorizeze acest pro-
ces. Reţeaua muzeală urma să fie amplificată, în
acest scop fiind folosite monumentele de istorie
şi cultură. Aspiraţiile partidului comunist în ceea
ce priveşte educaţia omului sovietic puteau fi re-
alizate prin mesajul expoziţional al tuturor cate-
goriilor de muzee, dar rolul principal era acordat
muzeului de istorie. RSS Moldovenească nu avea
un muzeu de istorie în formulă independentă.
Începând cu luna martie 1983 Ministerul Cultu-
rii, la indicaţia Consiliului de Miniştri al RSSM,
studiază problema expoziţiilor muzeale cu profil
de istorie din republică şi ajunge la concluzia că
toate sunt identice şi sunt create pe cópii. Sunt
căutate modalităţi de înfiinţare a muzeului de
istorie, soluţia acceptabilă fiind propusă la sfâr-
şitul anului 1983, muzeul fiind oficial înfiinţat şi
alocându-i-se pentru sediu o clădire istorică în
centrul oraşului – fostul Liceu de băieţi nr. 1 din
Chişinău.
Muzeul în evoluţia sa a cunoscut mai multe peri-
oade, a avut în activitatea sa mai multe momente
de referinţă. În 2004, în evoluţia muzeului au fost
fixate cronologic două etape: prima – 1984-1989,
a doua – 1990-2004 (Corneţchi 2004, 241). Cer-
cetările noastre efectuate în fondurile arhivistice
muzeale au demonstrat un lucru foarte clar – mu-
zeul în evoluţia sa are câteva repere de maximă
semnificaţie. Având în vedere acest lucru, consi-
derăm că în dezvoltarea muzeului putem eviden-
ţia trei perioade distincte:
– perioada stabilirii muzeului ca instituţie pu-
blică – 1984-1991 – în acest răstimp muzeul
suferă influenţe ideologice, este politizat, are
loc o didacticizare şi uniformizare a mesajului
muzeal, structura funcţională şi patrimonială a
muzeului are la bază periodizarea de tip exclu-
sivist marxist;
– perioada democratizării muzeului – 1992-2005
– în această perioadă are loc o restructurare a
funcţiilor muzeale, sunt definite politicile de
cercetare şi dezvoltare a patrimoniului muzeal,
de prezentare expoziţională;
– începutul unei reorganizări conceptuale a mu-
zeului – 2006 – începând cu această dată mu-
zeul încearcă să stabilească nişte direcţii stra-
tegice de dezvoltare a instituţiei, de elaborare a
unor proiecte şi programe strategice, având în
vedere componenta tematică dublă a muzeului,
este perioada de definire a misiunii muzeului la
etapa actuală.
Prăbuşirea comunismului reprezintă, indiscu-
tabil, fenomenul politic cel mai important de la
sfârşitul secolului al XX-lea. Activitatea muzeului
după destrămarea URSS şi proclamarea indepen-
denţei Republicii Moldova s-a desfăşurat pe cu
totul alte coordonate, modelate de schimbările
regimului politic şi de interesul naţional. La 22
octombrie 1991, prin ordinul Ministerului Cultu-
rii nr. 231 „Cu privire la perfecţionarea activităţii
muzeelor republicane”, Muzeul de Stat de Istorie
al RSSM îşi schimbă titulatura în Muzeul Naţio-
nal de Istorie a Moldovei.
La începutul secolului al XXI-lea, muzeul a cunos-
cut serioase şi profunde metamorfoze determina-
te, în primul rând, de Hotărârea Guvernului nr.
1326 din 14.12.2005 „Cu privire la măsurile de op-
timizare a infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării”
şi nr. 68 din 14.02.2006, de Ordinul Ministerului
Culturii şi Turismului nr. 302p din 26.12.2005 şi
nr. 47p din 27.02.2006, de Hotărârea nr. 83 din
21.04.2006 a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi
Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei. Toate hotărârile nominalizate au condus
la încadrarea Secţiei de Arheologie a Institutului de
Arheologie şi Etnografie a Academiei de Ştiinţe a
Moldovei (intrată în vocabularul ştiinţific şi public
ca Muzeul de Arheologie) în Muzeul Naţional de
Istorie a Moldovei. Din această integrare centrali-
zată şi dirijistă, propusă de AŞM şi promovată de
Guvernul Republicii Moldova, a rezultat Muzeul
Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.
Deci, începând cu anul 2006 instituţia muzea-
lă de istorie, înfiinţată în 1983 poartă titulatura
– Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Mol-
dovei. Astăzi muzeul este o instituţie publică, cu o
personalitate recunoscută, are simboluri proprii:
stemă şi drapel, aprobate prin ordinul directoru-
lui nr.8 din 125 martie 2004 şi de către Comisia
Naţională de Heraldică din 19 martie 2004 (Ta-
bac 2004, 204).
Constatăm că ideea muzeului de istorie a trebuit
să parcurgă o cale lungă, anevoioasă, ca să devină
instituţie muzeală reală abia la 1983.
319
 II. Materiale şi cercetări
Constituirea şi dezvoltarea patrimoniului
În practica muzeologică cercetarea ştiinţifică ocu-
pă un loc important în ansamblul activităţilor
specifice ale muzeului. Anume cercetarea ştiinţi-
fică „constituie calea cea mai importantă de dez-
voltare a patrimoniului muzeal; constituie baza
evidenţei ştiinţifice a acestuia; fundamentează ra-
ţional acţiunea de conservare-restaurare a acestui
patrimoniu; orientează în raport cu structura şi
opţiunile publicului activitatea de valorificare a
patrimoniului muzeal” (Florescu 1998, 56). Pro-
blema cercetării ştiinţifice în instituţia muzeală
reprezintă un subiect care a reţinut atenţia multor
cercetători. Muzeul este privit, conceput şi perce-
put ca un institut specific de cercetare (Nestupny
1968, 34). Jiři Nestupny considera cercetarea de
muzeu ca „funcţie vitală pentru lărgirea orizontu-
lui cunoaşterii asupra patrimoniului istoric”. Iar
una din funcţiile de bază ale muzeului în cadrul
cercetării este constituirea şi dezvoltarea patri-
moniului, altfel spus „cercetarea culturii materi-
ale şi a naturii în scop de colectare, de constituire
şi de dezvoltare a patrimoniului cultural, este o
activitate esenţială: fără colecţii muzeul nu poate
exista” (Florescu 1998, 20). Odată cu organizarea
Muzeului de istorie în 1983, autorităţile coordo-
natoare şi-au asumat multiple responsabilităţi în
ceea ce priveşte constituirea patrimoniului mu-
zeului, în primul rând, asigurarea transferului
patrimoniului cu caracter istoric din fondurile
Muzeului de Stat de Studiere a Ţinutului Natal
şi alocarea mijloacelor pentru achiziţia de bunuri
culturale. Deşi ordinul Ministerului Culturii nr.
521 din 21 decembrie 1983 stipula reorganizarea
Muzeului de Stat de Istorie şi Studiere a Ţinutu-
lui Natal în două muzee distincte, cu transmite-
rea fondului de piese cu profil istoric Muzeului
de Stat de Istorie, la sfârşitul anului 1984 au fost
înregistrate, luate la evidenţă doar 5174 de pie-
se din acest fond. În Raportul instituţiei pe anul
1984 se menţionează că „din cauze subiective şi
obiective cele mai importante colecţii arheologi-
ce, numismatice şi de piese medievale nu au putut
fi recuperate”. În anii 1984-1987, potrivit statisti-
cilor oferite de Rapoartele anuale de activitate ale
muzeului în Patrimoniu din colecţiile Muzeului
de Studiere a Ţinutului al RSSM au intrat doar
35.949 unităţi, dintre care 20.791 fond de bază.
Este necesar să menţionăm că „aceste piese re-
flectau dezvoltarea societăţii umane pe teritoriul
Moldovei din cele mai vechi timpuri până în zilele
320
noastre. Dintre ele trebuie menţionate colecţiile:
piese arheologice, inclusiv renumitul tezaur de la
Olăneşti; tezaure monetare; documente, fotogra-
fii, obiecte ale unor personalităţi care au contri-
buit la dezvoltarea social-economică şi culturală a
Moldovei şi altele” (Borodac 2004, 224). Şi astăzi
suntem nevoiţi să constatăm că nu tot patrimo-
niul cu caracter istoric a fost transmis Muzeului
de Istorie. Cele mai semnificative acte şi docu-
mente istorice, colecţii arheologice, tezaure mo-
netare au rămas în fondurile Muzeului de Stat de
Studiere a Ţinutului al RSSM, astăzi Muzeul Na-
ţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Dacă ape-
lăm la practica muzeală internaţională, trebuie să
recunoaştem că în Europa separarea colecţiilor
muzeale constituite istoric din diferite tipuri de
surse şi conform diverselor discipline ştiinţifice,
este de neconceput. Din păcate, în spaţiul nostru,
aceasta este o tradiţie, o tendinţă mai veche, ma-
terializată la diverse etape de evoluţie a muzeo-
grafiei moldoveneşti. Nu este prima dată când în
muzeografia moldovenească se desfac muzee, se
despart colecţii. Acelaşi Muzeu de Etnografie şi
Istorie Naturală (Muzeul Zemstvei) în 1918 a în-
ghiţit patrimoniul Muzeului de Istorie al Comisiei
Guberniale Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia.
Toate demersurile ce au urmat nu au soluţionat
problema retrocedării acestui patrimoniu pentru
crearea la Chişinău a Muzeului istorico-arheolo-
gic în perioada interbelică.
Dezvoltarea patrimoniului este o activitate ştiinţifi-
că şi se face pe baza unei concepţii bine definite, ca
parte componentă a concepţiei generale de dezvol-
tare a muzeului. Concepţia de dezvoltare a patri-
moniului trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
scopul şi sarcinile, direcţiile prioritare de activita-
te, principiile ştiinţifice de organizare a colecţiilor,
bazele conceptuale de completare, cercetarea şi
utilizarea colecţiilor muzeale (Основы 2005, 229).
În plus, scopul principal al dezvoltării patrimoniu-
lui este documentarea realităţii istorice.
Problemele care urmau a fi rezolvate în primii ani
de existenţă a muzeului, în dezvoltarea patrimo-
niului pot fi structurate astfel:
– organizarea ştiinţifică a colecţiilor, identifica-
rea şi selectarea bunurilor culturale de semni-
ficaţie muzeală, expertiza lor, introducerea în
colecţiile muzeale;
– cercetarea multilaterală a colecţiilor şi obiecte-
lor muzeale intrate în muzeu;
 E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
– documentarea, fixarea rezultatelor evidenţei
ştiinţifice în documentele informative, în siste-
mul de păstrare;
– organizarea sistemului de control privind con-
servarea şi restaurarea patrimoniului muzeal.
Este important să menţionăm că constituirea şi
dezvoltarea patrimoniului este reglementată de ac-
tele normative, în care sunt stipulate ordinea şi re-
gulile evidenţei, inventarierea, păstrarea, utilizarea
obiectelor muzeale. Până în 2003, muzeul a utili-
zat actele normative din perioada regimului sovie-
tic. Abia în 2002 este adoptată Legea muzeelor nr.
1596-XV din 27 decembrie 2002, iar în 2003, prin
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1111
din 11 septembrie 2003, este aprobat Regulamen-
tul privind evidenţa şi conservarea patrimoniului
cultural mobil, care reglementează într-o anumită
măsură procesul de evidenţă a patrimoniului, dar
nu reprezintă o metodologie fermă de constituire
şi dezvoltare a patrimoniului muzeal.
În perioada 1984-1991 izvoarele de dezvoltare a
patrimoniului muzeal au fost diverse:
– donaţiile de carte şi obiecte de istorie militară
din muzeele Sankt Petersburgului şi Mosco-
vei;
– fondurile de patrimoniu ale muzeelor politice,
lichidate odată cu începutul restructurării soci-
etăţii sovietice;
– cercetarea de teren, în linii mari deplasările şi
expediţiile de cercetare şi documentare.
Bunurile culturale acumulate în fondurile muzeu-
lui au permis stabilirea unei anumite cantităţi de
patrimoniu istorico-cultural. Calitatea şi conţi-
nutul patrimoniului nu corespundeau realităţilor
istorice, patrimoniul nu reflecta istoria naţională
şi nu răspundea aspiraţiilor populaţiei locale. Ma-
joritatea pieselor reflectau perioada sovietică de
dezvoltare a societăţii moldoveneşti. Dezvoltarea
patrimoniului s-a făcut conform principiului te-
matic.
În anii 1992-2005, sursele de completare a patri-
moniului muzeal s-au modificat într-o anumită
măsură, principalele fiind:
– cercetarea de teren, în general săpăturile arhe-
ologice;
– patrimoniul din muzeele închise;
– donaţiile membrilor societăţii civile;
– achiziţiile celor mai reprezentative piese pen-
tru istoria naţională.
În această perioadă o atenţie deosebită este acor-
dată problemelor de istorie naţională, în mod
deosebit istoriei medievale şi moderne, sunt co-
lectate piese ce reflectă istoria românilor basara-
beni şi care au completat petele albe existente în
structura patrimoniului. Dezvoltarea patrimoniu-
lui s-a făcut respectând atât principiul sistematic
cât şi cel tematic; utilizând principiul sistematic
s-a realizat amplificarea colecţiilor de acelaşi tip
de obiecte muzeale, rezultatul unei asemenea
completări a fost apariţia colecţiilor tipologice;
completarea tematică a condus la crearea colec-
ţiilor tematice cu obiecte din diverse categorii de
patrimoniu.
Începând cu 2006, în politica de dezvoltare a pa-
trimoniului au intervenit schimbări structurale.
La începutul etapei putem evidenţia două surse
principale:
– achiziţiile pieselor cu proprietăţi de unicat şi
raritate;
– colecţiile arheologice din fostul Muzeu de Ar-
heologie al AŞM.
O atenţie deosebită este acordată colectării pie-
selor ce au aparţinut unor personalităţi marcante
ale culturii şi istoriei naţionale.
În general, trebuie să menţionăm că pe parcursul
evoluţiei muzeului, principiul de bază al consti-
tuirii patrimoniului a fost şi rămâne şi astăzi cel
al semnificaţiei istorice şi culturale a obiectului,
iar criteriile de selectare aplicate – reprezentativi-
tatea şi starea de conservare. O atenţie deosebită
este acordată proprietăţilor pieselor ce intrau în
muzeu – unicitatea şi raritatea.
Totodată, structura patrimoniului se construieşte
după principiile de clasificare a surselor materia-
le, surselor scrise, surselor figurative. Iar politica
de dezvoltare a patrimoniului muzeal a fost şi este
determinată de ideologia dominantă în societate,
pentru că muzeul serveşte intereselor societăţii
şi de fapt îndeplineşte comenzile ei. Dezvoltarea
ştiinţei, a societăţii, în general, a muzeologiei in-
fluenţează procesul de dezvoltare a patrimoniului
muzeal.
Muzeul de istorie şi ştiinţa istorică
Este cunoscut faptul că nici o activitate muzea-
lă nu poate fi realizată fără o cercetare ştiinţifică
fundamentată. La orice etapă de dezvoltare a mu-
zeului sunt elaborate, stabilite direcţiile de cerce-
tare ştiinţifică, care, de fapt, sunt determinate pe
321
 II. Materiale şi cercetări
de o parte de apartenenţa la disciplina de profil,
iar pe de altă parte de locul pe care îl ocupă muze-
ul în sistemul instituţiilor sociale.
Între ştiinţa istorică şi muzeul de istorie există
o legătură şi interdependenţă reciprocă. La baza
funcţionării acestei legături stau factori obiectivi,
cum ar fi comunitatea de funcţii sociale, impactul
realizărilor ştiinţei istorice asupra activităţii mu-
zeului, utilizarea de către ştiinţa istorică a colec-
ţiilor muzeale ca bază izvoristică, documentară.
Dezvoltarea ştiinţei istorice, ansamblul cunoş-
tinţelor sistematizate, formează baza teoretică
pentru realizarea principalelor funcţii sociale ale
muzeului: documentarea istorică şi comunicarea.
Muzeul, la rândul său, contribuie la realizarea
funcţiilor de bază ale ştiinţei istorice:
– studiază, formează, sistematizează baza do-
cumentară şi obiectuală, antrenând colecţiile
muzeale în sfera cercetării ştiinţifice;
– realizează cercetări ştiinţifice pe o tematică is-
torică actuală, diversă, astfel participând la ela-
borarea şi acumularea cunoştinţelor istorice;
– muzeul realizează prin mijloace muzeistice
specifice, prin expoziţie, în primul rând, pro-
paganda cunoştinţelor istorice.
Specificul procesului de propagandă a cunoştinţe-
lor istorice constă nu în introducerea mecanică, în
practică, a cunoştinţelor istorice; specificul aces-
ta presupune transpunerea cunoştinţelor istorice
din limbajul ştiinţei fundamentale în limbajul
expoziţiei muzeale, ceea ce, de fapt, este una din
sarcinile de bază ale muzeologiei. Rolul muzeului
în propaganda cunoştinţelor istorice este greu de
reconsiderat. Studierea istoriei, familiarizarea cu
cunoştinţele istorice este unul din factorii impor-
tanţi în crearea concepţiei omului despre lume,
determină atitudinea civică a fiecărui individ.
În activitatea sa muzeul de istorie se bazează pe
realizările ştiinţei istorice care determină direcţii-
le tematice de cercetare şi formează baza ştiinţifi-
că a activităţii expoziţionale şi educaţionale.
Muzeul de istorie este un reper real de influen-
ţă a ştiinţei istorice asupra societăţii. Şi această
influenţă este exercitată, în primul rând, prin ac-
tivitatea expoziţională. Expoziţia nu este altceva
decât un mijloc de fixare a memoriei istorice, un
mijloc de fixare a rezultatelor cercetării ştiinţifice.
Tematica de idei a expoziţiei, structura, sistema-
tizarea şi prezentarea patrimoniului au la bază
principiile teoretice metodologice şi metodice ale
ştiinţei istorice.
322
Orice muzeu trebuie să aibă program de cerceta-
re, în procesul lui de elaborare trebuie să fie de-
terminate lacunele şi carenţele atât de cunoaştere
cât şi de patrimoniu muzeal.
Ar mai fi de menţionat că analiza aspectelor cer-
cetării fundamentale şi cercetării aplicative în
muzeu demonstrează că ele se interpretează
în grade diferite, la toate nivelele procedurale
ale cercetării (Florescu 1998, 59). Iar finalitatea
cercetării de muzeu este una educaţională. Dis-
tingem mai multe tipuri de cercetare muzeală:
cercetarea specifică, cercetarea de arheometrie
(investigaţia structurală-paleotehnică şi de con-
servare) şi cercetarea psiho-sociologică a publi-
cului de muzeu şi a publicului în general. Cer-
cetarea specifică însumează mai multe genuri,
inclusiv cercetarea de arheologie şi cercetarea
istorică de muzeu. Cercetarea psiho-sociologică
a publicului presupune o investigaţie cu caracter
statistic a structurilor de public şi a opţiunilor
publicului.
Pornind de la cele analizate anterior, vom încerca
să determinăm rolul şi locul muzeului de istorie
în cercetarea fundamentală şi aplicativă, să deter-
minăm direcţiile de cercetare în diverse perioade
de evoluţie a muzeului.
Este necesar să subliniem că în perioada regimu-
lui sovietic, muzeul de istorie avea statut oficial
de instituţie cultural-ştiinţifică. Statutul acesta
asigura muzeului dreptul la o dominantă, multi-
laterală activitate ştiinţifică. În practică, lucrurile
au evoluat altfel. Până în 1989, muzeul nu avea
specificate în cadrul programelor de activitate şi
direcţiile de cercetare, erau nominalizate doar
unele teme legate de război. Anume în 1989 „in-
tervin schimbări în activitatea de cercetare, pen-
tru prima dată în planul de lucru al muzeului fiind
incluse teme ce vizau represiunile staliniste din
anii ‘40-50 ai secolului XX, foamea organizată
din anii 1946-1947, deportările de masă ale ţăra-
nilor din anul 1949. De asemenea încep să fie stu-
diate şi acumulate piese de muzeu referitoare la
„perestroika”, organizaţiile şi mişcările naţionale”
(Corneţchi 2004, 252).
În anii 1989-1991 au fost puse bazele unor direcţii
concrete de cercetare ştiinţifică. Important este
să menţionăm că anume acum sunt propuse idei,
concepte privind tematica cercetării problemelor
de istorie naţională, se conturează profilul a trei
probleme de cercetare:
 E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
– represiunile, deportările, totalitarismul stali-
nist în RSS Moldovenească;
– tezaurele monetare, tezaurele de podoabă în
colecţiile muzeale din republică;
– personalităţi marcante ale istoriei şi culturii
naţionale.
În prima etapă de evoluţie a muzeului, instituţia
nu a întreprins investigaţii arheologice. Referitor
la cercetarea psiho-sociologică a publicului trebu-
ie să menţionăm că în 1991 este realizat sondajul
de opinie a vizitatorului muzeal „Vizitatorul şi ex-
poziţia muzeală”. A fost o cercetare de structură
bazată pe ancheta făcută cu ajutorul unui chesti-
onar elaborat de cercetătorii Institutului de Filo-
zofie, Sociologie şi Drept al AŞM. Au răspuns la
întrebările chestionarului vizitatorii expoziţiilor
„Pagini de istorie multimilenară”, „Geto-dacii.
Istorie şi civilizaţie”. Rezultatele sondajului nu
au fost publicate, informaţia nu a fost introdusă
nici în circuitul public, nici în cel ştiinţific, ea a
servit ca reper în ulterioarele investigaţii ale cer-
cetătorilor de la institut pe problemele legate de
interesele şi doleanţele publicului în societatea
contemporană.
Anul 1992, îl considerăm ca an al începutului
unei noi perioade de dezvoltare a Muzeului de
istorie. Proclamarea independenţei şi suverani-
tăţii statului Republica Moldova însemna pen-
tru muzeografia moldovenească, în general, şi în
mod special pentru muzeul de istorie schimba-
rea paradigmei ştiinţifice, definirea obiectivelor
muzeului într-o nouă societate pornită în drumul
său de democratizare a regimului politic şi de tre-
cere de la o economie socialistă la o economie de
piaţă. În noile condiţii muzeul şi-a restructurat
activitatea, şi-a specificat priorităţile, şi-a definit
perspectiva de dezvoltare. Scopul cercetării isto-
rice de muzeu a fost elucidarea unor probleme de
istorie naţională mai puţin cunoscute sau inter-
pretate subiectiv în perioada anterioară, cerce-
tarea ştiinţifică a fost pusă în slujba valorificării
patrimoniului muzeal. Au fost identificate şi di-
recţiile de cercetare:
– viaţa cultural-spirituală a românilor basara-
beni în perioada regimului ţarist;
– rezistenţa antisovietică în RSS Moldovenească;
– stabilirea şi evoluţia muzeografiei moldove-
neşti;
– valorificarea ştiinţifică şi publică a patrimoniu-
lui muzeal;
– tipologia iconografică creştină;
– protejarea patrimoniului cultural în Basarabia;
– viaţa şi activitatea personalităţilor marcante.
Investigaţiile arheologice de toate tipurile – cer-
cetarea topografică, săpătura arheologică (în sco-
pul de a recupera bunurile de natură arheologică
şi informaţia contextuală) şi cercetarea de cabinet
au demarat în muzeu abia în 1998. Cercetătorii
muzeului au efectuat investigaţii arheologice în
etapa a doua de evoluţie a muzeului pe opt şan-
tiere arheologice, organizând câteva zeci de ex-
pediţii. Rezultatele cercetărilor arheologice au
fost reflectate în rapoartele ştiinţifice anuale, în
publicaţii ştiinţifice. Dar ceea ce este important
pentru instituţia muzeală, în cadrul cercetărilor
au fost recuperate piese arheologice, de categoria
patrimoniu, fapt ce a permis înjghebarea colecţiei
arheologice şi valorificarea ei publică prin organi-
zarea unor expoziţii tematice temporare.
Cercetările de arhiometrie nu au constituit
obiectivul programului de cercetare al muzeu-
lui în anii 1992-2005. Investigaţiile structurale,
de conservare, au preocupat pe muzeografi doar
accidental şi numai sub raport de sistematizare
patrimonială.
Publicul, cu aşteptările sale, cu specificul său a
fost o temă importantă în cadrul cercetării psi-
ho-sociologice. Gusturile, opiniile, doleanţele
publicului vizitator şi ale celui potenţial au fost
subiecte de actualitate pentru cercetătorii mu-
zeului. O evaluare interesantă a opiniilor vizita-
torilor muzeului a fost realizată în cadrul pro-
iectului „Publicul înainte de toate”. Rezultatele
investigaţiei şi-au găsit o reflectare detaliată în
Raportul „Muzeul Naţional şi Publicul Vizitator”,
publicat în 1999. În Raport sunt prezentate mai
multe concluzii, dar principala este ca în activi-
tatea muzeală, în relaţia muzeului cu publicul să
se treacă de la paradigma orientată spre obiect la
paradigma orientată spre Om.
Rezultatele investigaţiilor întreprinse de muzeu
au fost prezentate în această perioadă în cadrul
manifestărilor ştiinţifice naţionale şi internaţio-
nale, inclusiv în cadrul sesiunii anuale de comu-
nicări ştiinţifice, debutul ei fiind făcut în 1991.
Aceste sesiuni confirmă, anual, importanţa de ne-
contestat a cercetării ştiinţifice, iar comunicările
excelează de fiecare dată prin seriozitatea docu-
mentării şi diversitatea tematică. Dezbaterile se-
rioase ale diverselor tematici în cadrul mai mul-
323
 II. Materiale şi cercetări
tor reuniuni ştiinţifice au avut darul să stimuleze
şi să orienteze spre soluţii activitatea ştiinţifică a
muzeului de istorie.
În anul 2006, în istoria muzeului începe o nouă
perioadă de evoluţie, este o perioadă de modifi-
cări radicale în structura muzeului ce urmează
a fi conştientizată de muzeografi şi analizată în
viitor de muzeologi şi cercetători. Astăzi putem
doar menţiona că au fost stabilite priorităţile în
domeniul cercetării care cuprind o problematică
variată, inclusiv:
– cercetarea patrimoniului muzeal prin concepe-
rea şi proiectarea unei realităţi fenomenologi-
ce, prin valorificarea ştiinţifică superioară a di-
verselor colecţii muzeale în dimensiunile unui
dialog naţional şi internaţional ştiinţific;
– modernizarea procesului de identificare, ti-
pologizare, sistematizare a categoriilor de pa-
trimoniu istorico-cultural în scopul susţinerii
permanente a evidenţei ştiinţifice muzeale care
este indispensabilă şi fundamentală pentru
cercetarea, protejarea şi conservarea patrimo-
niului muzeal;
– definirea problemelor majore specifice ale mu-
zeografiei moldoveneşti şi identificarea per-
spectivelor de evoluţie a sistemului muzeal din
republică în context naţional şi internaţional;
– investigarea rolului şi a factorului cultural în
dezvoltarea societăţii moldoveneşti pe parcur-
sul secolelor XVIII-XX;
– întreţinerea unui dialog permanent cu publicul
muzeal prin intermediul unui program expozi-
ţional diversificat tematic şi muzeotehnic.
O problemă actuală pentru muzeu rămâne şi as-
tăzi cunoaşterea publicului, cercetările trebuie
făcute anual pentru a cunoaşte curba de evoluţie
a interesului faţă de muzeu şi de oferta educaţi-
onală a muzeului. Cunoaşterea publicului este
importantă pentru că ea semnalează eficienţa ac-
tivităţii muzeale cu vizitatorul muzeului, în mod
special astăzi, când criza de public este un feno-
men real.
Forme de valorificare a rezultatelor
ştiinţifice
În muzeologia contemporană sunt recunoscu-
te mai multe forme de valorificare a rezultatelor
cercetării ştiinţifice în muzeu, dar cele principale
sunt articolul, raportul, monografia, repertoriul şi
catalogul. Dacă primele trei sunt comune pentru
324
orice tip de cercetare, apoi repertoriul şi catalogul
sunt caracteristice disciplinelor specifice muzeu-
lui. Până în 1992 în istoria muzeului sunt înregis-
trate doar anumite forme de valorificare a rezul-
tatelor ştiinţifice (în special, articolul). Lipsesc cu
desăvârşire cataloagele de colecţii, monografiile,
rapoartele arheologice.
În decembrie 1991, pentru prima dată în istoria
muzeului, muzeografii prezintă public rezultatele
cercetărilor în cadrul primei sesiuni de comunicări
ştiinţifice. Aceasta va deveni ulterior principala
manifestare ştiinţifică a muzeului cu participarea
activă a muzeografilor şi cercetătorilor din diverse
institute academice din republică şi din străinătate.
Dezbaterile serioase din cadrul sesiunilor anuale
cu o tematică diversă de istorie, arheologie, muze-
ologie au stimulat permanent interesul pentru mu-
zeu ca instituţie ştiinţifică, au orientat cercetătorii
spre o anumită tematică de probleme necercetate
din istoria naţională. Rezultatele cercetărilor ştiin-
ţifice fiind prezentate în cadrul sesiunilor anuale
sunt publicate în Tyragetia, care apare începând
cu 1992. În perioada 1992-2007 Tyragetia a apă-
rut în formulă de Anuar, iar începând cu 2007,
apare sub formă de revistă ştiinţifică cu două nu-
mere anuale: nr. 1 – Arheologie. Istorie Antică, nr.
2 – Istorie. Muzeologie. Este important să subli-
niem că Tyragetia însumează articole – ca formă
de valorificare a rezultatelor ştiinţifice şi a „devenit
cunoscută şi apreciată nu numai în Republica Mol-
dova, dar şi peste hotarele ei. Astăzi această revistă
poate fi întâlnită pe rafturile bibliotecilor atât din
ţară, cât şi ale celor din România, Ucraina, Rusia,
Germania” (Zanoci 2008, 160).
Alte forme de valorificare a rezultatelor ştiin-
ţifice: monografii, cataloage, culegeri tematice
sunt publicate în „Biblioteca Tyragetia”, o serie
ştiinţifică proprie doar Muzeului Naţional de Ar-
heologie şi Istorie a Moldovei, care apare înce-
pând cu anul 2000. Este necesar să menţionăm
că tematica acestei serii este variată, dar în linii
generale cuprinde probleme de istorie naţională,
viaţa şi activitatea unor personalităţi marcante,
prezentarea celor mai semnificative colecţii mu-
zeale. În această serie au apărut primele forme
de evidenţă ştiinţifică – cataloagele de colecţii
ale muzeului, de carte românească, de carte poş-
tală ilustrată. Astăzi Tyragetia este o revistă cu
multă autoritate, scena dezbaterilor specializate
din domeniul istoriei, arheologiei şi muzeologi-
ei. Revista caută să identifice priorităţile ştiinţei
 E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
istorice şi să propună soluţii şi realizări în do-
meniu.
Muzeul a înscris în palmaresul formelor de valo-
rificare şi repertoriile, în primul rând merită a fi
menţionat Repertoriul tezaurelor monetare din
muzeele naţionale şi Repertoriul victimelor re-
gimului totalitarismului comunist, ultimul ieşit
de sub tipar în 4 volume cu titlul de Cartea Me-
moriei (catalog). Cartea Memoriei este „o Carte
Sfântă izvorâtă din marea dorinţă de a readuce
în memorie numele tuturor victimelor nevinova-
te ale guvernării comuniste, de a recupera istoria
adevărată” (Cartea 1999, III).
O altă formă onorabilă pentru cercetarea ştiinţi-
fică în muzeu este monografia. Monografiile sem-
nate de muzeografi apar ca formă de valorificare
a rezultatelor ştiinţifice abia în ultimul deceniu al
secolului al XX-lea. Tematica este variată: de la
arheologie şi probleme de istorie naţională – re-
zistenţa antisovietică, biserica în epoca medieva-
lă, până la probleme de stabilirea şi evoluţia mu-
zeografiei basarabene şi protejarea patrimoniului
istorico-cultural.
Valorificarea rezultatelor ştiinţifice argumentează
faptul că cercetarea ştiinţifică pentru cei din mu-
zeu este o preocupare constantă şi, în linii mari,
este pusă în slujba valorificării patrimoniului
muzeal şi analizei unor probleme ce ţin de istoria
naţională. Aceste cataloage dovedesc nivelul de
profesionalism ştiinţific în cunoaşterea analitică
a propriului patrimoniu muzeal. Sunt publicaţii
ştiinţifice, publicaţii captivante şi ele se înscriu în
şirul prestigioaselor titluri menţionate, care fac
cinste autorilor dedicaţi domeniului şi muzeului
ca instituţie ştiinţifică. Ar mai fi de adăugat că pu-
blicarea tuturor materialelor ce ţin de prezentarea
colecţiilor muzeale este şi o cale de democratizare
a instituţiei muzeale. Muzeul fiind o instituţie pu-
blică, serveşte publicul, iar publicul are dreptul să
cunoască ce protejează şi cum ocroteşte muzeul
patrimoniul istorico-cultural.
O altă formă de valorificare a rezultatelor este
expoziţia muzeală. Expoziţia „semnifică în fond,
chiar raţiunea de a fi a muzeului iar calitatea sa
ca ofertă publică contribuie în mod esenţial la
susţinerea credibilităţii şi personalităţii acestu-
ia” (Opriş 2008, 94). Muzeul şi-a amplificat per-
manent demersul expoziţional, încercând să cre-
eze şi să prezinte publicului expoziţii interesante
şi atrăgătoare. În 1991 muzeul a deschis prima
expoziţie permanentă pentru vizitatori „Pagini
de istorie milenară”. În anii 1992-2005 muzeo-
grafiei instituţiei au continuat să organizeze cu
inspiraţie şi har expoziţii diverse după natura te-
mei, sistemul de prezentare, după modul în care
a fost tratat materialul. În palmaresul expoziţi-
ilor temporare create în muzeu s-au înscris di-
ferite tipuri de expoziţie: expoziţie-experiment,
expoziţie-problemă, expoziţie de autor, expo-
ziţie multimedia, expoziţie omagială, expoziţie
de colecţie, expoziţie tematică. Subliniem că pe
parcursul secolului XX în muzeologie s-a pus un
accent deosebit pe prezenţa în mod obligatoriu
în fiecare muzeu a expoziţiei permanente, tema-
tice, inclusiv în muzeele din republică. Astăzi
una din provocările muzeologiei contemporane
este trecerea la expoziţiile temporare chiar şi în
cele mai mari muzee ale lumii, însuşi „accentul
pe expoziţia temporară – nu pe colecţiile per-
manente – vădeşte un nou tip de ofertă muzeală
dinamică şi adecvată cerinţelor culturii urbane”
(Opriş 2008, 11).
Spectacolul expoziţional, scenariile tematice şi ale
regiilor sunt încă aşteptate în spaţiile de expune-
re ale muzeului. O expoziţie astăzi trebuie să fie o
fericită îmbinare între imagine, sunet şi exponat,
între structura şi funcţia textelor. Vizitatorul con-
temporan are nevoie de expoziţii de cunoaştere,
de reflecţie, de descoperire, cu aspecte novatoare
atât în plan tematic cât şi muzeotehnic. Expozi-
ţia muzeală este un factor esenţial al funcţionării
instituţiei care, prin efectele sale, determină pre-
zenţa sau lipsa publicului vizitator.
În loc de concluzii
Istoria Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie
a Moldovei pe parcursul celor 25 de ani reprezin-
tă o perioadă de spectaculoasă evoluţie. Vizând
fundamental salvarea şi conservarea patrimo-
niului cultural-istoric, cunoaşterea şi educaţia,
Muzeul are astăzi o triplă semnificaţie: instituţie
culturală, instituţie ştiinţifică, instituţie educa-
ţională. La cei 25 de ani putem afirma că este o
instituţie muzeală cu personalitate, recunoscută
ca instituţie culturală şi ştiinţifică în republică şi
peste hotarele ei. Autoritatea pe care şi-a dobân-
dit-o muzeul pe parcursul celor 25 de ani, trebuie
consolidată şi întreţinută. Începutul veacului XXI
aşază la capitolul Perspective un imens spaţiu de
modernizare în Muzeul Naţional de Arheologie şi
Istorie a Moldovei:
325
 II. Materiale şi cercetări

– implicarea permanentă a cercetării în funda- – deschiderea către integrarea informaţională

mentarea acţiunilor muzeului (expoziţii, activi-
tăţi culturale, educaţie, conservare, restaurare);
– aplicarea rezultatelor cercetării – orientarea cu
precădere spre cercetarea aplicată;
– realizarea de parteneriate de cercetare în ca-
drul programelor europene;
– diversificarea programelor culturale pe baza
analizei de marketing;
globală;
– o politică concretă de management şi marke-
ting muzeal.
Actualul director prin puternicul colectiv de spe-
cialişti are obligaţia să gireze o profundă schim-
bare în muzeu, care să asigure o reorganizare con-
ceptuală a instituţiei printr-o strategie concretă şi
eficientă.

Bibliografie

Andrieş-Tabac 2004: S. Andrieş-Tabac, Debutul heraldicii muzeale în Republica Moldova. In: Studii de muze-
ologie şi muzeografie, vol. I (Chişinău 2004), 200-215.
Borodac 2004: E. Borodac, Completarea şi păstrarea patrimoniului MNIM. In: Studii de muzeologie şi muzeo-
grafie, vol. I (Chişinău 2004), 223-229.
Cartea 1999: Cartea Memoriei, vol. I ( Chişinău 1999).
Corneţchi 2004: A. Corneţchi, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei la 20 de ani de activitate. Istorie şi evoluţie.
In: Studii de muzeologie şi muzeografie, vol. I (Chişinău 2004), 241-298.
Florescu 1998: R. Florescu, Bazele muzeologiei (Bucureşti 1998).
Nestupny 1968: J. Nestupny, Museum and research (Prague 1968).
Opriş 2008: I. Opriş, Provocarea noilor muzeografii (Brăila 2008).
Zanoci 2008: A. Zanoci, File din activitatea editorială a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.
In: Studii de muzeologie, vol. 1 (Chişinău 2008).

Moments of reference from the activity of the National Museum of Archaeology

and History of Moldova

Abstract
The article is consecrated to the 25th anniversary from the creation of the National Museum of Archaeology and
History of Moldova. The author determines three distinct periods in the 25 years of museum evolution:
– 1983-1991, the period of functional organization and heritage collection formed on a periodization of exclusively
Marxist type;
– 1992-2005, the period of museum democratization during which are defined the educational and research is-
sues and the development of heritage;
– 2006 – marked the beginning of a new period of deep conceptual change of the museum, of defining the muse-
ums’ mission.
Each period forwards certain tasks, resolves certain museum problems and shows different particularities in the
museum development as a cultural-scientific institution. Important in the evolution of the museum were and
remain the issues referring to the development of the heritage, the relation and the interaction of the history
museum with the historical science, with the forms of scientific results valorization in the museum. Instead of
conclusions are presented the museum modernization expectations at the beginning of the 21st century, among
which:
– the permanent involvement of research in underlying museum actions (exhibitions, cultural activities, educa-
tion, conservation, restoration);
– application of the research results – orienting mostly toward applied research;
– establishing research partnerships within European programs;
– diversifying cultural programs on marketing analysis;
– opening towards global informational integration;
– a well defined museum management and marketing policy.

326
 E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei

Важнейшие моменты из истории развития Национального музея археологии и

истории Молдовы

Резюме
Статья посвящена 25-летию со дня создания Национального музея археологии и истории Молдовы. В исто-
рии развития музея на протяжении 25 лет автор статьи выделяет три периода:
– 1983-1991 годы, этот период становления музея как культурного и научного учреждения. Вся деятель-
ность музея за данный период была основана на марксистско-ленинской методологии.
– 1992- 2005 годы, этот период демократизации музея, когда чётко были определены задачи и социаль-
ные функции музея. Исходя из поставленных задач, на первый план выдвигались научно-фондовая,
научно-исследовательская работы и коммуникативная функция музея.
– с 2006 года начинается новый период в истории развития музея. Главные задачи музея – концептуаль-
ное реформирование музея и определение его мисси на современном этапе.
Каждый период развития музея имел свои особенности и решал определенные задачи. Но постоянными
задачами были и остаются – проблемы общность объекта и методы исследования между музееведением
и историческими дисциплинами, музееведческое исследование в области охраны и хранения музейных
фондов, в области музейной коммуникации.
В заключение автор выделяет несколько задач, решение которых могут содействовать модернизации музея
и его дальнейшего развития. В их числе:
– развитие прикладного музееведения;
– использование результатов научных исследований в музейной практике;
– разработка и использование музейного менеджмента и музейного маркетинга;
– развитие коммуникационных аспектов музейной деятельности;
– участие в музейных международных проектах и программам;
– внедрение информационных технологий во всех отраслях музейной деятельности;
– разработка и внедрение на основе музейного маркетинга разнообразных культурных программ.

02.03.2009

Dr. Elena Ploşniţă, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str. 31 August, 121-A, MD-2012 Chişinău,
Republica Moldova

327