Recuperarea medicala neurologica

Recuperarea reprezinta un domeniu de activitate complexa medicala,

educationala, sociala si profesionala prin care se urmareste restabilirea pe cat
posibil a capacitatilor functionale pierdute de catre un individ in urma unei boli
sau a unui traumatism, precum si dezvoltarea unor mecanisme compensatorii
care sa-i asigure in viitor posibilitatea de munca sau autoservire, respectiv o viata
independenta din punct de vedere economic si/sau social.

"Recuperarea medicala" este foarte importanta. Inainte de a se intreprinde un

program de recuperare medicala, trebuie, mai ales in cazurile complexe sa se
stabileasca un bilant complet, o evaluare completa a posibilitatilor fizice a
pacientului, o analiza a potentialului psihologic si trebuie de asemenea sa se
asigure ca bolnavul este capabil sa beneficieze de activitatea fizica, pentru a-si
ameliora starea sa.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), defineste recuperarea ca fiind un proces

activ, prin care persoanele cu dizabilitati datorita unor leziuni sau boli, obtin
reabilitarea completa sau daca aceasta nu este posibila, atingerea unui potential
optim fizic, mental si social, urmata de integrarea lor in mediul cel mai potrivit.
Recuperarea bolnavului neurologic reprezinta o specialitate care necesita atat
aptitudini in neurologie cat si in recuperarea medicala.

Reabilitarea neurologica este un domeniu aparte in medicina de recuperare

pentru ca porneste de la urmatoarea premisa: afectiunile neurologice sunt
afectiuni care dau cea mai mare invaliditate in cazul populatiei adulte. O
recuperare corecta trebuie inceputa chiar din stadiul acut, insa tratamentul
trebuie continuat chiar si dupa externarea din spital.

Recuperarea neurologica trebuie efectuata de catre o echipa multidisciplinara

specializata intr-un asemenea domeniu (medic neurolog, kinetoterapeut,
fizioterapeut, terapeut ocupational, logoped, ortoped, asistent social).

Recuperarea trebuie abordata diferit in functie de tipul bolii cauzatoare de deficit.

Procesul de recuperare se concentreaza in principal pe managementul dizabilitatii
si diminuarea handicapului si mai putin pe stabilirea diagnosticului. In acelasi
timp insa, diagnosticul reprezinta prima veriga a acestui proces, in functie de
diagnostic stabilindu-se atat strategia de recuperare cat si eventualele limitari in
procesul de reabilitare.

Multe dintre bolile neurologice se caracterizeaza prin agravarea lenta a

simptomatologiei caracteristice. Procedurile recuperatorii in acest caz au ca scop
mentinerea unui grad de autonomie si intarzierea complicatiilor cu risc vital.
Combinarea terapiei neurologice specifice cu procedurile recuperatorii
amelioreaza deficitele, evita complicatiile, grabeste atingerea unor parametri
functionali perturbati, asigurand un anumit grad de autonomie. Kinetoterapia,
alaturi de fizioterapie, joaca un rol deosebit in tratarea afectiunilor neurologice,
procedeele specifice fiind adaptate de la caz la caz. Programele kinetice vor fi
adaptate diagnosticului si etapei de evolutie a suferintelor. In procesul de
recuperare a afectiunilor neurologice, se folosesc metode neurofacilitatorii.
Fizioterapia foloseste stimularea electrica, care implica aplicarea unui curent
electric pe piele pentru a provoca o contractie musculara ce va reduce durerea si
spasticitatea, in afectiunile in care este prezenta si va mentine limitele miscarilor.

Ce este programul de recuperare?

Prin recuperarea medicala se urmareste sa se redea bolnavului posibilitatile sale
fizice perturbate de accident sau de boala, sa se creeze compensari, adaptari
motrice de inlocuire si totodata, sa se conserve sau sa se redea celui cu
deficienta fizica sentimentul demnitatii sale umane, care sa-i permita sa isi
gaseasca un loc onorabil in societate. Recuperarea medicala mai mult sau mai
putin completa, este atat rezultatul acestei reeducari, cat si al tratamentului
medical sau chirurgical.

Programele de recuperare sunt programe de terapie si de educatie in primul

rand, create special pentru a creste calitatea vietii pacientilor cu diferite
patologii, si au rolul de a creste sansa ca acestia sa se poata reintegra cat mai
rapid posibil din punct de vedere social si profesional. Scopul general al
recuperarii este acela de a ajuta pacientul sa-si recastige forma fizica avuta
anterior bolii, sa previna deconditionarea fizica si mai ales sa previna agravarea
afectiunii. Programele de recuperare cuprind diverse nivele de exercitii fizice
terapeutice, monitorizate, sfaturi nutritionale, sprijin emotional si educarea
schimbarii stilului de viata. Este foarte important ca pacientul sa fie constient ca
reusita programului de recuperare depinde in totalitate de atitudinea pe care
acesta o are fata de program, si cu cat va respecta mai in detaliu indicatiile din
program, cu atat programul isi va atinge scopul.

Programele de recuperare cuprind mai multe etape:

Inainte ca un pacient sa fie integrat intr-un program de recuperare, acesta trebuie

sa fie evaluat din punct de vedere medical. Evaluarile se vor efectua de
asemenea si in timpul programului de recuperare, cat si la sfarsitul acestuia.
Evaluarea initiala cat si evaluarile efectuate pe parcurs, sunt de un real folos
echipei medicale, care poate urmari mai usor evolutia starii de sanatate a fiecarui
pacient in parte. Toate aceste examinari, vor contribui la alegerea unui program
de recuperare individualizat nevoilor fiecarui pacient, eliminandu-se astfel orice
posibilitate de aparitie a unor evenimente nedorite.
Activitatea fizica, va fi adaptata de asemenea in functie de particularitatea
fiecarei afectiuni in parte, exercitiile fizice prescrise adresandu-se in mod direct
restantului functional.
Educarea schimbarii stilului de viata. Sfaturile in ceea ce priveste dieta si nutritia
vor ajuta pacientul, acolo unde este bineinteles necesar, sa nu creasca si mai
mult in greutate sau sa scada in greutate, si sa aleaga un stil de viata sanatos,
bazat pe o alimentatie sanatoasa si exercitiu fizic.
Sprijinul moral. A-ti ajusta modul de viata la o afectiune majora nu este un lucru
simplu. Cei mai multi pacienti sunt depresivi, anxiosi, isi pierd rapid aderenta
sociala, iar aceste lucruri sunt amplificate de faptul ca acestia , de cele mai multe
ori sunt nevoiti sa nu mai lucreze un timp indelungat. Aceste aspecte trebuiesc
corectate pentru ca pot constitui o frana in programul de recuperare.
Programele de recuperare sunt adaptate perfect nevoilor fiecarui pacient in parte
si tin cont de diagnosticul si de stadiul de evolutie al afectiunii. Nu exista un
program de recuperare care sa poata fi considerat standard pentru toti pacientii.

Recuperarea afectiunilor coloanei vertebrale presupune de asemenea si educarea

pacientilor prin unele recomandari considerate a fi necesare unei protectii cat
mai eficace a acestui segment atat de important al corpului. Programele de
recuperare, urmaresc cresterea calitatii vietii pacientilor cu afectiuni vertebrale
precum si reintegrarea profesionala si sociala cat mai rapida a acestora.

De ce nu se poate garanta vindecarea in urma tratamentului?

Fiecare tratament este bineinteles eficient in felul sau, insa "vindecarea" unei
afectiuni, tine foarte mult de diagnostic, de stadiul evolutiv al bolii si mai ales de
particularitatile pacientului, de cat de mult acesta participa si se implica in
tratament, (daca respecta sau nu regulile impuse, regulile necesare ce le
presupune tratamentul respectiv), de motivatia acestuia, de conditia fizica, de
varsta, etc.

Psihicul este un factor foarte important in procesul de tratament. Nu demult s-a

constatat oficial, faptul ca mintea poate avea efecte semnificative asupra
ameliorarii si chiar vindecarii anumitor boli, intr-o maniera in care medicina
clasica nu va putea niciodata. Dupa cercetari intense, s-a aprofundat ceea ce
sustinea acum mii de ani filosoful Descartes, adica faptul ca exista o legatura
stransa intre minte si corp. Psihicul nostru este capabil sa "comande" vindecarea
trupului nostru. Evident ca aceasta este o explicatie superficiala, mecanismul
nefiind unul atat de plastic, dar aceasta este cu adevarat intelegerea procesului.

Mai mult, fiecare organism poate raspunde diferit la actiunea tratamentului, fapt
pentru care nu se poate garanta intru totul o vindecare completa. Pentru unii
pacienti, un anumit tratament poate aduce o vindecare sau o ameliorarea a
afectiunii in doar cateva sedinte, iar pentru alti pacienti, cu aceeasi afectiune, nu
poate fi vorba despre vindecare nici in cativa ani de tratament. Acesta este si
unul dintre motivele de baza pentru care nu se poate garanta vindecarea totala a
unui pacient. Totul depinde de felul in care reactioneaza organismul fiecarei
persoane la actiunile tratamentului.

In anumite situatii, in afectiunile grave, de mare severitate, cum sunt unele dintre
afectiunile neurologice, inca de la inceputul tratamentului se poate face cunoscut
pacientului, faptul ca boala sa nu poate fi vindecata complet. In cel mai favorabil
caz, poate fi vorba despre o diminuare a simptomalogiei afectiunii, atat de
neplacute pentru acesti pacienti. Exista boli care raspund foarte bine
tratamentelor si destul de repede, exista boli care pe parcursul tratamentului au
perioade de stagnare si totodata exista boli care in ciuda oricarui tratament, si
chiar daca aparent apar efecte bune, cu ameliorari semnificative, isi continua
evolutia pana la invaliditate, iar in cel mai nefericit caz pana la moarte.

Terapeutul nu poate garanta vindecarea afectiunii pentru care pacientul i s-a

adresat. Avand in vedere caracterul profesiei sale, profesie foarte apropiata de
cea a medicului, in care pot aparea la tot pasul si in oricare imprejurari
complicatii in tratarea unei afectiuni, complicatii care pot fi previzibile sau total
imprevizibile, nu poate fi vorba nicidecum despre o garantare a vindecarii
afectiunii, pe care acesta o trateaza. Prin acest mod se protejeaza astfel profesia
cat si arta terapiei in sine. In primul rand este imoral si de neacceptat ca un
terapeut sa isi faca o reclama prin care sa garanteze rezultatul tratamentului,
respectiv vindecarea completa!

Importanta factorului psihic in recuperare

Reusita unui tratament va depinde intotdeauna de factorul psihic al pacientului.
Cu cat acesta este mai optimist, mai increzator in fortele proprii si cu cat va
participa mai mult la procesul de recuperare, cu atat si rezultatele vor fi mai
vizibile si mai bune. Daca pacientul nu are un psihic bun, este lipsit de motivatie
si descurajat de boala, recuperarea nu se va concretiza prin rezultate
satisfacatoare. Fara cooperarea pacientului si a familiei acestuia, procedurile de
recuperare au sanse reduse. Observatia de fiecare zi a aratat ca fara cooperarea
psihica a bolnavului, fara participarea cat mai plenara a acestuia, actul de
recuperare nu poate fi infaptuit.

A-ti ajusta modul de viata la o afectiune majora nu este un lucru simplu, insa
factorul psihic in derularea efecienta a unui program de recuperarea este absolut
important. Cei mai multi pacienti sunt depresivi, anxiosi, isi pierd rapid aderenta
sociala, iar aceste lucruri sunt amplificate de faptul ca acestia, de cele mai multe
ori sunt nevoiti sa nu mai lucreze un timp indelungat, sau chiar sa renunte
definitiv la meseria anterioara bolii. Aceste aspecte trebuiesc corectate pentru ca
pot constitui o frana in programul de recuperare.
Este foarte important ca pacientul sa fie constient ca reusita programului de
recuperare depinde in totalitate de atitudinea pe care acesta o are fata de
program, si cu cat va respecta mai in detaliu indicatiile din program, cu atat
programul isi va atinge scopul.

Influenta factorului psihic in aparitia si dezvoltarea spre agravarea sau

insanatosirea bolnavilor este considerabila. Influenta factorului psihic a fost
recunoscut din toate timpurile si in toate specialitatile medicale. In actiunea de
recuperare se incepe cu obtinerea increderii bolnavului si a cooperarii acestuia,
pentru ca in orice proces recuperator, trebuie sa "lupte" doi: bolnavul trebuie sa
lupte alaturi de terapeut, si desigur alaturi de familie. Terapeutul va stimula
dorinta de vindecare, rezervandu-i totodata pacientului, satisfactia pentru
participarea sa. Bolnavul trebuie sa inteleaga oportunitatea terapiei, sa fie
convins ca in conditiile respectarii indicatiilor date, evolutia afectiunii sale va
decurge in conditii bune.

Recuperarea cu ajutorul terapiei ocupationale

Terapia ocupationala este definita ca fiind "forma de tratament care foloseste
activitati si metode specifice, pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitaatea
de a desfasura activitatile necesare vietii individului, de a compensa disfunctii si
de a diminua deficiente fizice".

Terapia ocupationala este o profesie care ajuta o persoana cu incapacitate sa-si

castige potentialul maxim pentru independenta si productivitate in propria viata;
terapia ocupationala foloseste "activitati" pentru cresterea si restaurarea starii
fizice si psihice ale unei persoane, la nivel functional, necesar vietii cotidiene.

Recuperarea prin terapie ocupationala urmareste sa dezvolte, sa amelioreze, sa

sustina sau sa refaca abilitatile fizice pentru viata zilnica (ADL), pentru munca
sau pentru activitati productive, pentru activitati de vacanta si distractie.

Terapia ocupationala dezvolta sau restaureaza performantele senzitivo-

senzoriale, cognitive sau psihosociale. Identifica si faciliteaza angajarea
pacientului in ocupatii sanatoase, lipsite de factori de risc.

Terapia ocupationala educa pacientul, precum si familia acestuia sau ingrijitorul

sau alte persoane in scopul de a realiza interventiile posibile de asistare-ajutorare
a pacientului.

http://www.prostemcell.org/recuperare-si-reabilitare-medicala/recuperare-
medicala-neurologica.html