RELAŢIILE DINTRE AUTOHTONI ŞI ARMATA RUSĂ
ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE ÎN ANII RĂZBOIULUI CRIMEII
(1853-1856)
Noul raport de forţe care s-a stabilit în Europa în
prima jumătate a sec. al XIX-lea a avut un impact
direct asupra Principatelor Române. Teritoriul
acestora a constituit principalul teatru pentru
operaţiile militare ce au avut loc în perioada răz-
boaielor ruso-turce, dar, în acelaşi timp, – şi o im-
portantă sursă de venit pentru asigurarea armatei
ruse.
Anul 1812 a fost un an crucial pentru definirea
sorţii poporului român. Mutilarea teritorială pe
care a suferit-o Ţara Moldovei în urma cedării Ba-
sarabiei Imperiului Rus de către Poarta Otomană
a fost continuată de schimbarea jugului otoman
cu cel rusesc, acesta din urmă dovedindu-se a fi
cu mult mai odios şi istovitor. Argument în favoa-
rea acestei idei ne servesc următoarele date: „În-
tre 19 şi 28 septembrie 1802 a fost acordat Mol-
dovei şi Ţării Româneşti hatt-i-serif-ul lui Selim
al III-lea, prin care se prevedea – printre altele –
fixarea cuantumului haraciului la 619 pungi de
galbeni, nici un dregător otoman neavând drep-
tul să solicite vreo altă sumă peste cuantumul
haraciului...” (Istoria Românilor 2002, 521), o
pungă constituind o sumă echivalentă cu 500 de
lei (Letopiseţul 1990, 520)1. Aşadar, haraciul pen-
tru ambele ţări era de 309500 de lei aur, pe când
anii de ocupaţie militară ţaristă în perioada anilor
1829-1834 i-a costat pe români 37861849 lei aur
(Ciorănescu 1993, 37), aproximativ câte 7572369
lei aur anual.
Comparând în continuare jugul otoman cu aşa-
numitul „ajutor acordat de către populaţia Prin-
cipatelor Române armatei ţariste”, vom constata,
de asemenea, că în timpul foamei şi ciumei Admi-
nistraţia otomană, spre deosebire de ruşi, micşora
suma haraciului. Astfel, referindu-se la anul 1718,
timp când voievodul Mihail Racoviţă se afla la cea
de-a treia sa domnie, Ion Neculce scria: „Fost-au
pre atunce şi o foamete mare în ţară cât agiunge-
se de să vinde mierţa de pâine în Iaşi 10 lei. Că
1
Un galben echivala cu 4 lei, iar cu această sumă în acea vreme
puteau fi cumpăraţi doi boi.
Tyragetia, s.n., vol. II [XVII], nr. 2, 2008, 265-272.
Natalia Timohina
numai din Ţara Leşească şi din Ţara Turcească
aducea oamenii pâine. Iară la anul, după foamete,
scornitu-s-au şi un omor mare de ciumă în ţară...
Atunce au trimis Mihail-vodă boieri, de-au jăluit
la Poartă... Şi au iertat şi birul ţării pre giumătate,
păn-în trei ani” (Neculce 1990, 422).
Datele prezentate mai sus vin în contradicţie cu
o idee de bază intens vehiculată o perioadă des-
tul de îndelungată, în istoriografia sovietică. Sis-
temul prestaţiilor extraordinare impus Moldovei
în sec. XVI-XVIII de către Poartă este calificat de
reprezentanţii acesteia drept o formă grea de de-
pendenţă faţă de Imperiul Otoman (Sovetov 1990,
24), în timp ce sistemul asemănător de exploatare
a populaţiei impus deja de Imperiul Rus pe par-
cursul sec. al XIX-lea este calificat drept ajutor
acordat din partea băştinaşilor armatei ţariste
(Istoria RSS Moldoveneşti 1984, 146, 149, 197).
Imediat ce pătrundeau pe teritoriul Principatelor
Române, înalţii funcţionari ruşi, pe lângă dările şi
prestaţiile ordinare erau împuterniciţi să recurgă,
în scopul desfăşurării reuşite a operaţiilor milita-
re, la prestaţii extraordinare extrem de împovă-
rătoare.
În articolul de faţă, în baza unor documente ine-
dite, depistate în fondurile Arhivei Istorico-Mili-
tare de Stat din Rusia (Moscova), ne-am propus
scopul de a elucida problema relaţiilor dintre po-
pulaţia autohtonă din Principatele Române şi ar-
mata rusă de ocupaţie în anii Războiului Crimeii
(1853-1856). Actualitatea temei rezidă şi în faptul
că până în prezent, în istoriografia românească şi
cea din Republica Moldova, lipsesc lucrări care ar
aborda subiectul respectiv.
În anii ‘50 ai sec. al XIX-lea Criza Orientală a evo-
luat într-un nou război de anvergură europeană, –
Războiul Crimeii – care s-a desfăşurat în perioa-
da anilor 1853-1856.
În ajunul declanşării acestuia „soarta Principate-
lor Române, singurul culoar de trecere obligato-
rie pe uscat a trupelor ruse spre Constantinopol,
 II. Materiale şi cercetări
spre slavii de sud şi spre stăpânirea Dunării de
Jos, preocupa... toate puterile” (România 1980,
137). Eforturile depuse de diplomaţia europeană
în vederea evitării ocupării Principatelor de către
Imperiul Rus nu au adus nici un rezultat.
La 16 mai 1853, imediat ce a sosit vestea că cnea-
zul Menşikov a părăsit Constantinopolul, armata
rusă a primit ordinul să se concentreze în punctele
Sculeni şi Leova. În stare de război au fost aduse
corpurile pedestre 4 şi 5 ale armatei ruse de sud.
Astfel, la hotarul de sud al Imperiului Rus a fost
mobilizat un efectiv militar în număr de 129000
ostaşi (Зайончковский 2002, том II, ч. I, 67).
La 14 iunie 1853, împăratul îşi justifica intenţia de
a ocupa Moldova şi Ţara Românească printr-un
manifest imperial. Acesta aducea drept argument
faptul că apărarea creştinismului era un jurământ
sfânt dat de strămoşi şi din moment ce el a moş-
tenit tronul, a moştenit şi această sfântă obligaţie.
După părerea lui, în ultimul timp, cu toate efor-
turile depuse de el de a apăra drepturile inviola-
bile ale Bisericii Ortodoxe, Poarta întreprindea
numeroase acţiuni care încălcau aceste drepturi.
Întrucât încercările lui s-au dovedit a fi zadarnice,
împăratul a considerat că este necesar să intro-
ducă armata în Principate, pentru a demonstra
Porţii Otomane până unde ajunge îndărătnicirea
ei şi care ar fi consecinţele acestei încăpăţânări.
În continuare avea să menţioneze că, pornind
de la starea reală de lucruri pentru moment, el
nu intenţiona să înceapă războiul prin ocuparea
Principatelor, ci doar să le păstreze în calitate de
garant că Imperiul Otoman va restabili drepturile
creştinilor... (ПСЗРИ 1854, 289-290).
Operaţia de trecere a Prutului a început la 21 iu-
nie 1853, având drept punct de destinaţie oraşul
Bucureşti. Principalele forţe armate au fost îm-
părţite, în acest scop, în trei coloane; după cum
sunt descrise în continuare:
1. Coloana de dreapta, aflată sub comandamen-
tul general-locotenentului Liprandi, care a
încheiat operaţiunea de trecere a Prutului la
2 iulie, în punctul Sculeni. Ocolind regiunea
montană Sculeni-Roman, această coloană mi-
litară s-a îndreptat spre Iaşi, Roman, Bacău,
Focşani, Râmnic şi Buzău, ajungând în punctul
final – Bucureşti – la 12 iulie 1853.
2. Coloana de mijloc, aflată sub comandamentul
generalului de infanterie Dannenberg, a tre-
cut Prutul în perioada 21 iunie-3 iulie 1853 în
266
punctul Sculeni şi a înaintat în direcţia Iaşi,
Vaslui, Bârlad, Tecuci, Focşani, Buzău şi Bucu-
reşti, unde a ajuns la mijlocul lui iulie.
3. Coloana de stânga, aflată sub comandamen-
tul general-locotenentului, contelui Nirod,
care a încheiat operaţiunea de trecere a Pru-
tului la 4 iulie şi s-a îndreptat spre Bucureşti
prin localităţile Fălci, Bârlad, Tecuci şi Focşani
(Зайончковский 2002, том II, ч. I, 77).
Traversarea Prutului de către armata rusă la 4 iulie
1853 şi ocuparea militară a Principatelor Româ-
ne a provocat dificultăţi aproape insurmontabile
locuitorilor. Pregătirea slabă de război a armatei
ruse nu a putut să nu afecteze situaţia economi-
că şi nivelul de viaţă al băştinaşilor. Istoricul rus
M.I. Bogdanovici, specializat în domeniul istoriei
militare, menţiona că în anii Războiului Crimeii,
aprovizionarea ostaşilor cu produse alimentare
era modestă şi în exclusivitate depindea de bunăs-
tarea autohtonilor, în ale căror gospodării erau în-
cartiruiţi ostaşii armatei ruse (Багдасарян 2002,
84).
La 21 iunie, când a început forţarea Prutului, ar-
mata rusă dispunea de următoarele rezerve:
1. Armatele însele aveau cu ele rezerve de provi-
zii pentru 11-13 zile.
2. Magazinele mobile – provizii pentru 20 de zile
(inclusiv vin, oţet, sare şi piper), dislocate în
4622 de care, trase de câte doi boi fiecare.
3. În bazele din Basarabia – provizii pentru apro-
ximativ două luni.
4. Rezervele din Principate – pregătite de comun
acord cu guvernele Principatelor, pe drumurile
pe care se deplasau oştirile ruse.
Astfel, în Principate au fost expediate 4622 care
trase de doi boi şi 92 de care şi 1154 boi de rezer-
vă, care împreună au reuşit să ridice proviziile şi
vinul prevăzute pentru 70000 de oameni timp de
o lună (Зайончковский 2002, том II, ч. I, 107,
106). Prin urmare, proviziile cu care au sosit os-
taşii ruşi în Principatele Române nici pe de par-
te nu acopereau minimul de consum pentru cei
129000 de ostaşi care au fost concentraţi aici în
faza iniţială.
La toate acestea se mai adaugă şi faptul că în oc-
tombrie 1853 împăratul a ordonat mobilizarea în
Principate a corpului pedestru nr. 3 al armatei
de sud. Acesta urma să fie asigurat cu toate cele
necesare până la 1 mai 1854, în rând cu corpu-
N. Timohina, Relaţiile dintre autohtoni şi armata rusă în Principatele Române în anii Războiului Crimeii (1853-1856)
rile pedestre de armată 4 şi 5. În acest scop, au
fost pregătite suplimentar 63000 sferturi de făină
(Зайончковский 2002, т. II, ч. II, 99).
Noul război ce s-a declanşat între Imperiul Rus
şi Imperiul Otoman a cauzat prejudicii materiale
enorme populaţiei române. La începutul ocupaţiei
militare generalul Gorceakov declarase, în mod
oficial, pentru a calma populaţia, că Imperiul Rus
îşi va acoperi singur toate cheltuielile legate de
ocupaţie şi că aceasta va fi de scurtă durată: „pre-
zenţa trupelor... în ţara voastră nu vă va impune
nici dări, nici obligaţii noi,... merindele pentru
trupe vor fi plătite din banii armatelor noastre la
timpul potrivit şi la preţurile fixate din timp, de
acord cu guvernele voastre” (Arnăutu 1996, 107).
Însă, conform datelor oficiale, începând cu au-
gust 1853 până la 1 mai 1854, populaţia băştinaşă
a pus la dispoziţia armatei ruse de ocupaţie toate
proviziile necesare (Зайончковский 2002, том
II, ч. II, 99). Prin urmare, situaţia reală ne de-
monstrează faptul că promisiunile făcute de ad-
ministraţia rusă au rămas simple declaraţii.
Cerinţele autorităţilor ruse cresc din ce în ce mai
mult, fapt care i-a şi determinat pe cei doi domni
români să abdice de la tronul ţării. „Domnii fură
îngăduiţi o bucată de vreme în Scaunul lor, dar,
pe urmă, trebuiră să plece” (Iorga 1992, 330). La
29 octombrie domnitorul Ţării Româneşti Bar-
bu Ştirbei a abdicat de la tronul ţării, motivând
acţiunea sa prin imposibilitatea de a-şi exercita
datoria faţă de poporul său şi faţă de ţară. Ime-
diat ce domnitorul Ţării Moldovei, Grigore Ghi-
ca, a urmat exemplul domnului român, cele două
Principate Româneşti trec sub conducerea directă
a Imperiului Rus, reprezentată prin baronul Bud-
berg, care a fost numit preşedinte plenipotenţiar
în Divanele Principatelor Române. Din acest mo-
ment, toate privilegiile acordate anterior în mod
oficial poporului român au fost abolite.
„Era începutul Jafului.
În Proclamaţia lor, ruşii afirmaseră că toate chel-
tuielile vor fi suportate din bugetul lor militar; de-
abia instalaţi în Principate, ei au pus mâna pe ve-
niturile celor două ţări. După plecarea domnilor,
prinţul Gorceakov a pus mâna pe toate sumele
depuse în vistierie; administratorii au primit or-
dinul să expedieze la Bucureşti conţinutul caselor
comunale; miliţiile au fost încorporate în armata
rusă; legea marţială a fost instituită, iar autorita-
tea rusească devenea singura ocârmuire pe toată
întinderea celor două Principate” (Arnăutu 1996,
109-110).
Principala obligaţie a populaţiei române era pre-
gătirea produselor alimentare, necesare armatei
de ocupaţie. Astfel, în noiembrie 1853, în ora-
şul Craiova au fost uscaţi pesmeţi pentru arma-
ta contelui Anrep, în cantitatea necesară pentru
întreţinerea acesteia timp de 13 zile. Însă, deja la
1 decembrie contele Anrep raporta cneazului Gor-
ceakov că în magaziile din regiunea unde era dis-
locată armata sa – Tecuci, Cahul, Comrat, Slatina
şi Craiova – sunt prea puţine rezerve. În acestea
erau depozitate în total: 4172 puduri de pesmeţi,
7992 sferturi de făină, 457 sferturi de crupe. La
aceasta se mai adăugau cele 1200 sferturi de fă-
ină, care urmau să sosească din Craiova. Pentru
întreţinerea doar a trupelor încartiruite în Craio-
va erau necesare pe lună 2843 sferturi de făină,
16054 puduri de pesmeţi şi 266 sferturi de crupe
(Зайончковский 2002, том II, ч. II, 101).
Procedura de colectare a proviziilor nu era lipsi-
tă de jafuri şi abuzuri. Un argument în favoarea
acestei opinii ne serveşte plângerea arendatorului
Nicolae Cernat, din oraşul Bârlad, care este data-
tă cu 1 ianuarie 1854. Acestuia i-au fost cosite şi
otrăvite lanurile cu grâu, iar grâul colectat a fost
preluat de armata rusă2. Un caz similar a avut loc
în luna decembrie, în localitatea Olteniţa, unde
din depozitele cetăţeanului Ion Natachi au fost
furate de armata rusă mai mult de 100 kg de po-
rumb3. Pe lângă produse alimentare, armata rusă
mai fura şi fân. La 28 iunie 1953, oastea care era
în trecere prin satul Boloteneşti a furat de la cetă-
ţeanul austriac Cristofor Furcas fân în valoare de
1600 lei4.
Ostaşii din armata rusă îşi băteau joc de popula-
ţia română sub diverse forme. Spre exemplu, ce-
tăţeanului Ştefănescu, care arenda pământ de la
mănăstirea Gruia, i s-a furat de către armata rusă,
încartiruită în regiune, lemnul ce-l avea depozitat
pentru construcţii în abatorul său: 37 scânduri
lungi, 48 de scânduri late şi mari, 38 de scânduri
de stejar şi, în sfârşit, 37 de prăjini au fost folosite
de ei la coacerea pâinii5.
2
Arhiva Istorico-Militară de Stat din Rusia (AIMSR), F. 9196,
inv. 6/265, d. 79, partea I, f. 1.
3
Ibidem, f. 209
4
Ibidem, F. 9198, inv. 6/264, d. 3, f. 21.
5
Ibidem, f. 16.
267
 II. Materiale şi cercetări

Haosul şi dezordinea care domneau în rândurile
administraţiei ruse ridica cota abuzurilor la un ni-
vel şi mai înalt. Spre exemplu, la 7 iunie, general-
locotenentul Uşakov îl întreba pe comandantul
corpului V de armată, general-maiorul Nepokoi-
ciţki, unde se aflau la momentul dat bărcile luate
de la populaţia băştinaşă pentru instalarea podu-
rilor pe Dunăre6.
Chiar şi după evacuarea Principatelor Române,
armatele ruse săvârşeau în continuare incursiuni
de jaf pe teritoriul românesc. Conform edictului
imperial din 28 august 1854, campania de retra-
gere a armatei ruse din Principate a început la
1 martie 1854 şi urma să continue până la întoar-
cerea definitivă a acestora în limitele imperiului,
la sfârşitul lunii august a aceluiaşi an (ПСЗРИ
1854, 749). Astfel, la 13 octombrie 1854, un grup
de 100 de ostaşi ruşi încartiruiţi în localitatea Do-
ieni, au trecut Prutul în punctul Vadul lui Isac şi
au furat din oraşul Ostrov 20000 kg de pâine. La
traversarea Prutului în direcţie opusă au rapor-
tat şefului statului-major căpitanului Gaceman că
vin din Galaţi, de unde au cumpărat pâinea7.
În perioada de iarnă, în anii 1853-1856, principala
preocupare a cneazului Gorceakov era pregătirea
proviziilor din resursele Principatelor Române,
necesare pentru întreţinerea armatei ruse în pri-
măvară, când urma să fie schimbat teatrul opera-
ţiilor de război, peste Dunăre. Încă la începutul
lunii martie, el a ordonat să se înceapă colectarea
în Principate a 90000 sferturi de făină şi 50000
sferturi de orz (Зайончковский 2002, том II,
ч. II, 113). Acestea erau depozitate în localităţile
unde se găseau brutării sau era uşor de transpor-
tat pe noul teatru de război. Cea mai mare can-
titate de provizii a fost pregătită până la 10 iulie
în localitatea Olteniţa inclusiv: bovine – 8800 de
capete (45,3%), spirt – 24970 de vedre (38%),
oţet – 44910 de vedre (44,2%), piper – 466 de pu-
duri (37,4%), sare – 9855 de puduri (38%) şi orz
– 91485 de sferturi (36%). Prin urmare poporul,
român nu a îndestulat doar armata rusă cu toa-
te cele necesare în timpul staţionării acesteia în
Principate, dar a pregătit şi provizii pentru depla-
sarea trupelor ruseşti peste Dunăre (vezi tabelul
de mai jos).

Produsele pregătite pentru necesităţile armatei ruse în Principatele Române

în primăvara-vara anului 1854*
Piper (pu-

Orz (sfer-
(puduri)
Oţet (ve-
(capete)

(vedre)
Bovine

duri)
Spirt

turi)
Sare
În %

În %

În %

În %

În %

În %
dre)

Oraşele

Până la 11 martie
Galaţi 157 0,8 441 0,7 - - 8 0,6 172 0,7 14700 5,8
Brăila 307 1,6 900 1,4 - - 36 2,9 343 1,3 22245 8,8
Slobozia - - 10507 15,9 18871 18,6 196 15,7 4138 16,0 17448 6,9
În total 464 - 11848 - 18871 - 240 - 4653 - 54393 -
Până la 10 mai
Slobozia 7385 38,0 21014 31,9 37740 37,2 392 31,5 8275 32,0 69795 27,6
În total 7385 - 21014 - 37740 - 392 - 8275 - 69795 -
Până la 10 iulie
Olteniţa 8800 45,3 24970 37,9 44910 44,2 466 37,5 9855 38,1 91485 36,0
În total 8800 - 24970 - 44910 - 466 - 9855 - 91485 -
Până la 10 august
Galaţi 940 4,8 2646 4,0 - - 49 3,9 1030 4,0 14700 5,8
Brăila 1840 9,5 5400 8,2 - - 98 7,9 2055 7,9 22245 8,8
În total 2780 - 8046 - - - 147 - 3085 - 36945 -
Total 19429 100,0 65878 100,0 101521 100,0 1245 100,0 25868 100,0 252618 100,0
* Tabelul a fost alcătuit în baza datelor prezentate în monografia lui A.M. Zaioncikovski (Зайончковский 2002,
том II, ч. II, 111-112)

6
Ibidem, F. 846, inv. 16, d. 5499, f. 54.
7
Ibidem, F. 846, inv. 16, d. 5398, f. 761-761 verso.

268
N. Timohina, Relaţiile dintre autohtoni şi armata rusă în Principatele Române în anii Războiului Crimeii (1853-1856)
În timp ce avea loc pregătirea intensivă a provizi-
ilor necesare pentru campania de peste Dunăre,
cneazul Gorceakov a interzis exportul de pâine
din Moldova şi din Ţara Românească. Acţiunea a
fost întreprinsă în scopul de a micşora preţul de
cumpărare pentru armata rusă şi a asigura depo-
zitele cu rezerva de pâine necesară. Această mă-
sură s-a răsfrânt negativ asupra situaţiei econo-
mice a Principatelor, întrucât exportul anual de
pâine peste hotare nu depăşea cantitatea de pâine
de care putea să aibă nevoie armata rusă.
Repartizarea produselor necesare pentru între-
ţinerea armatei ruse se făcea cu ajutorul carelor
băştinaşilor şi a căruţelor din convoiul regimen-
tului, dar nicidecum din resursele magazinului
mobil care trebuia să fie mereu pregătit pentru
mobilizare (Зайончковский 2002, том II, ч. II,
102). Astfel, încă în prima jumătate a lunii ianu-
arie cneazul Gorceakov a ordonat să fie pregătite
până la 10 martie încă 6000 de care, care urmau
să se alăture la cele 4400, aflate deja în dispoziţia
armatei ruse (Зайончковский 2002, том II, ч.
II, 114).
Munca de corvoadă, prestată de populaţia româ-
nă în anii Războiului Crimeii, la fel a fost însoţită
de abuzuri şi jafuri din partea armatei ruse. Din
raportul şefului Statului Major al armatei ruse
de la 29 iunie 1853, aflăm că general-maiorul Pa-
vlov, la 15 iunie, a luat de la 9 locuitori ai satului
Colondirul de Jos 18 boi pentru transportarea
proviziilor detaşamentului al XI-lea al armatei
din oraşul Buzău în satul Mărgineni. La cererea
acestora de a li se achita serviciul prestat au pri-
mit un refuz categoric8. O situaţie similară a avut
loc la 27 iunie 1853 şi în localitatea Leova. Un
detaşament de 550 de ostaşi în frunte cu sublo-
cotenentul Cicirin trecând prin această localita-
te, a luat de la populaţia locală un car tras de doi
boi, iar subofiţerul Ermolaev-Lobanov, însoţit
de 15 ostaşi, a luat de la localnici trei care trase
de doi boi. Aceştia nu s-au obosit să achite preţul
şi nici să elibereze recipise precum că acestea au
fost luate de la populaţie pentru necesităţile ar-
matei9. În aceeaşi perioadă, de către ostaşii ruşi
aflaţi sub comandamentul sublocotenentului
Haibotora au fost luate abuziv, fără recompensă,
de la populaţia satelor Vădeni, Bulboaca şi Go-
lancei, 13 care trase de doi boi10. Un caz similar
8
AIMSR, F. 9198, inv. 6/264, d. 3, f. 7.
9
Ibidem, F. 9198, inv. 6/264, d. 3, f. 73.
10
Ibidem, F. 9196, inv. 6/265, d. 79, partea I, f. 60.
a avut loc în satul Colibaş, de unde armata rusă
a luat 73 de care cu căruţaşi, aceştia fiind obli-
gaţi în mod abuziv să-i însoţească până în satele
Negoieşti şi Budeşti, unde au fost eliberaţi fără a
li se plăti serviciul prestat şi fără a li se înmâna
recipise în al căror temei ar fi putut să-şi obţină
recompensa11.
Practicarea jafurilor şi furturilor erau larg răspân-
dite în rândurile armatei ruse. În 1853 coman-
dantul unui regiment de cavalerie de elită a furat
majoritatea banilor, destinaţi pentru cumpărarea
încălţămintei ostaşilor (Edgerton 1999, 60), fapt
care s-a răsfrânt negativ asupra sănătăţii ostaşilor
săi şi asupra capacităţii lor de luptă.
Populaţia din Principate era impusă în mod forţat
să îndeplinească şi încartiruirea armatei ruse de
ocupaţie. Spre exemplu, văduva Mariţa Imandi
din Bucureşti se plângea că ostaşii ruşi i-au ocu-
pat în mod abuziv casa şi au insultat-o12.
Violenţa aplicată de ostaşii armatei ruse faţă de
populaţia locală era larg răspândită în Principa-
tele Române. Acest fapt nu era un secret pen-
tru administraţia rusă. Generalul Gorceakov îl
atenţiona la 21 iunie pe comandantului diviziei
a X-a pedestre, locotenentul Saimonov, că este
la curent cu faptul că în timp ce înaintau în Prin-
cipate, ostaşii lui îşi permiteau persecutarea şi
oprimarea populaţiei băştinaşe. În acest sens, i
se recomanda să ţină divizia sa sub un control
mai riguros. Pentru ofensele cauzate locuitori-
lor locotenentul Jeglov a primit mustrare aspră,
iar în cazul repetării acestor abuzuri şi violen-
ţe de către ostaşii aflaţi sub comandamentul lui
Jeglov, acesta urma să fie arestat împreună cu
persoanele vinovate şi să fie predaţi tribunalului
militar13.
Nu mai puţin interes reprezintă incidentul din
satul Brăneşti, „locuitorii acestuia se plângeau
cu lacrimi în ochi” pe cei doi ofiţeri ruşi care în
noaptea de marţi spre miercuri din 4 august pe la
orele 24.00 au venit din satul Tamadeu, în stare
de ebrietate şi au cerut ca, pe lângă munca de cor-
voadă prestată regulat de locuitorii satului, aceş-
tia să le ofere imediat un car înhămat cu patru cai.
La refuzul deputaţilor locali de a îndeplini această
cerinţă, cei doi ofiţeri ruşi au deshămat carul lor
şi în locul cailor cu care au venit ei, i-au înhămat
11
Ibidem, partea II, f. 66.
12
Ibidem, partea I, f. 160.
13
AIMSR, F. 9198, inv. 6/264, d. 3, f. 1.
269
 II. Materiale şi cercetări
pe cei doi deputaţi locali. Nefiind în stare să tragă
asemenea greutăţi, ofiţerii ruşi au început să-i bi-
ciuiască pe deputaţi „…până când aceştia nu s-au
făcut vineţi ca cărbunele”. Unul din ei a reuşit să
scape cu fuga şi de frică se îndrepta spre centrul
satului pentru a îndeplini cât mai repede cerinţele
ofiţerilor ruşi. Ofiţerii ruşi l-au urmărit cu săbiile
un timp pe fugar şi nefiind capabili sa-l prindă,
s-au întors la cel rămas pe loc şi, înfuriaţi l-au ră-
nit în mâna stângă14.
La 2 august 1853, moşierul Costache Epure
adresează o plângere autorităţilor locale din
care aflăm despre cerinţele neîntemeiate, bat-
jocora şi violenţa aplicată de căpitanii diviziei a
4-a magazinului mobil al armatei ruse, căpitanii
Kablukovski şi Kantemirski, care, în noaptea de
pe 24 spre 25 iulie, au pătruns pe moşia acestuia
Boroseşti15.
Violenţa aplicată de ostaşii armatei ruse faţă de
poporul român nu avea limită. Un alt exemplu
elocvent este cazul ţăranului Stan Prida care a
fost bătut şi i-au fost provocate răni deschise la
cap de către reprezentantul administraţiei ruse
Efim Jucenko. Acesta din urmă îşi justifica com-
portamentul neadecvat prin faptul că era în stare
de ebrietate16.
Vestea despre comportamentul violent al ar-
matei ruse era răspândită şi în Europa. Ofiţerii
ruşi erau vestiţi prin loialitatea, prin obedienţa
lor faţă de superiorii lor, dar şi prin cruzime şi
brutalitate (Edgerton 1999, 60). Din păcate, lista
acestor fărădelegi violente poate fi continuată la
nesfârşit.
La toate acestea se mai adăuga şi faptul că odată
cu trecerea Prutului de către armata rusă în Prin-
cipatele Române a pătruns şi ciuma. În perioada
anilor 1825-1850, 30 000 de ostaşi ruşi au mu-
rit pe câmpul de luptă, iar cel puţin 900000 au
murit de ciumă. În ajunul Războiului Crimeii, pe
timp de pace, rata mortalităţii în rândul trupelor
ruseşti era de două ori mai mare decât în oricare
altă armată din Europa. Medicina din Imperiul
Rus era relativ inaptă de a lupta cu această boa-
lă, dar mult mai important este faptul că spitalele
ruseşti erau inimaginabil de corupte. Medicii şi
infirmierii cu toţii furau medicamente şi produse
alimentare pentru profitul personal, înlocuindu-le
14
Ibidem, f. 43.
15
Ibidem, F. 9198, inv. 6/264, d. 3, f. 11.
16
Ibidem, f. 128.
270
cu altele de calitate inferioară şi chiar periculoase
pentru viaţă (Edgerton 1999, 63). Prin urmare,
populaţia română, al cărei nivel de viaţă din ca-
uza războiului se afla cu mult sub limita necesară
pentru a supravieţui, a fost nevoită să înfrunte şi
ciuma.
Alături de ciumă, armatele ruse au adus cu ele în
Principate şi epizootia. În vara anului 1853, din
cauza căldurii, secetei şi a istovirii animalelor
această boală s-a răspândit atât în rândul arma-
tei, cât şi al populaţiei băştinaşe. Conform datelor
oficiale ruse, doar în magazinul mobil al arma-
tei ruse din Principate au pierit 1600 de bovine
(Зайончковский 2002, том II, ч. II, 104).
La aceasta se mai adăuga şi frica pe care o avea
poporul român faţă de armata rusă. Ambasado-
rul francez la Constantinopol, generalul Aupich,
în raportul său oficial cita părerea căpitanului
Sabatier: „Sentimentul general se rezumă la ură
şi frică faţă de Rusia. Pe de altă parte, ţăranii tre-
murau doar la auzul numelui de Turcia. Locuito-
rii sunt aproape de disperare şi această disperare
îi arunca pe moldo-vlahi în braţele Rusiei, pentru
a fi siguri, măcar, că le va fi asigurată existenţa
lor chiar şi în calitate de robi” (Зайончковский
2002, том II, ч. I, 82).
Prin urmare, pe lângă dările şi prestaţiile extra-
ordinare impuse poporului român, acesta a fost
nevoit să suporte jafuri, violenţă şi umilinţe din
partea oştenilor ruşi, care îşi permiteau destul de
des să-şi depăşească împuternicirile şi să abuzeze
de autohtoni; să înfrunte ciuma şi epizootia. Situ-
aţia, şi aşa dificilă, din Principatul Moldovei, unde
se afla grosul armatei de ocupaţie, se agravează în
special după ce administraţia rusă declară că nu
intenţionează să citească toate plângerile scrise
de băştinaşi şi că acestea vor fi întoarse înapoi,
iar conflictele dintre ostaşi şi populaţia autohtonă
trebuie sa fie soluţionate la nivel local (Одессский
Вестникъ 1855, 3). Românilor li se indica să su-
porte toate fărădelegile săvârşite de către ostaşii
ruşi, fără a avea dreptul de a protesta. Raporturile
stabilite între populaţia autohtonă şi armata rusă
erau asemănătoare celor dintre cuceritori şi cei
cuceriţi, raporturi violente şi extrem de dificile,
marcate de violenţă şi tragism.
N. Timohina, Relaţiile dintre autohtoni şi armata rusă în Principatele Române în anii Războiului Crimeii (1853-1856)

Bibliografie

Arnăutu 1996: N.I. Arnăutu, Douăsprezece invazii ruseşti în România (Bucureşti 1996)
Ciorănescu 1993: G. Ciorănescu, Bessarabia: disputed land between East and West (Bucureşti 1993).
Edgerton 1999: R.B. Edgerton, Death or Glory. The Legacy of the Crimean War (Westview Press 1999).
Iorga 1992: N. Iorga, Istoria Românilor (Chişinău 1992).
Istoria Românilor 2002: Istoria Românilor: Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821), vol.
VI. (Bucureşti 2002).
Istoria RSS Moldoveneşti 1990: Istoria RSS Moldoveneşti (Chişinău 1990).
Letopiseţul 1990: Letopiseţul Ţării Moldovei (Chişinău 1990).
Neculce 1990: I. Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-Vodă până la a doua domnie a lui Constantin
Mavracordat (1661-1743) (Chişinău 1990).
România 1980: România în relaţiile internaţionale (Iaşi 1980).
Sovetov 1990: P.V. Sovetov, Cât a costat Ţării Moldovei dominaţia străină (Formele economice de dependenţă a
Moldovei în sec. al XVI-lea – începutul sec. al XVIII-lea). Revista de istorie a Moldovei 4, 1990.
Багдасарян 2002: В.Э. Багдасарян, С.Г. Толстой, Русская воина: Столетний историографический опыт
осмысления Крымской кампании (Москва 2002).
Зайончковский 2002: А.М. Зайончковский, Восточная война 1853-1856 (Санкт-Петербург 2002).
Историческiй Обзоръ 1898: Историческiй Обзоръ Росписей Государственныхъ доходовъ и расходовъ съ
1844 по 1863 годъ включительно. Составленъ Я.И. Печеринымъ (С.-Петербургъ 1898).
Одессскiй Вѣстникъ 1855: Одессскiй Вѣстникъ, №1 (Одесса 1855).
ПСЗРИ 1854: Полное Собрание Законов Росийской Империи. Том XXVIII, собрание 2, 1853, отделение 1
(Ст. Петеребург 1854).

The relationships between Russian armies and native populations of the Moldavian
and Romanian kingdoms in the ears of the Crimean war (1853-1856)

Abstract
The release of the Oriental Crisis at the middle of the XIX th century, and it’s evolution in a new European full-size
war in 1853-1856, had dropped like a hard load for the Romanian population. Military occupation of the Kingdoms,
at the 3 July 1853, brought about difficulties almost unbearable. At the beginning of the military occupation, in
order to calm population, general Gorceakov had declared officially that it will be brief, and Russian Empire them-
selves will ensure all expenses necessary for this occupation. Nevertheless, Russian official data attested that, be-
ginning with August 1853 until May 1854; native population of the Kingdoms had assured Russian armies with all
necessary. Pretensions and necessities of the Russian authority had continuously grown-up. In this situation, the
rulers of the Moldavian and Romanian Kingdoms abdicated. Over the official obligations imposed to the Romanian
people by the Russian administration, they had had to tolerate the robberies, violence, and humility. The Russian
soldiers often exceeded of their authorities and abused of natives. The difficult situation in the Kingdoms, where
were dislocated Russian armies, had worsened when the Russian administration officially declared that it will not
read anymore the grievances of the autochthons. From that moment, the conflicts between native population and
Russian soldiers had had to solve local representatives of Russian administration. The Romanian people had had
to support all the wrongdoings of the Russian soldiers, without the right to protest. The relationships established
between Russian armies and the Romanian population in the ears of the Crimean war was violent and very difficult,
and less of humanities. It was typically relationships between conqueror and submissive population.

Взаимоотношения между местными жителями и русской армией в Молдавском

и Румынском княжестве во время Крымской воины (1853-1856)

Резюме
В 50 годах XIX в. восточный кризис привëл к новой войне в 1853-1856 гг., которая тяжëлым бременем легла
на плечи румынского народа. В самом начале оккупации Княжеств генерал Горчаков, чтобы успокоить
народ, официально заявил, что русская Империя сама будет оплачивать все расходы оккупации, которая
долгое время продолжаться не будет. Но официальные русские данные утверждают, что, начиная с августа
1853 г. и до 1 мая 1854 г., местные жители обеспечивали русскую армию всем необходимым продовольстви-
ем. Требования русской администрации всë росли и росли. При таких обстоятельствах оба румынские госу-
даря были вынуждены покинуть престолы своих стран. Помимо официальных обязанностей, возложенных

271
 II. Materiale şi cercetări

на румынский народ, он должен был ещë терпеть ограбления, побои и жестокости со стороны русских сол-
дат, которые довольно часто позволяли себе злоупотреблять своей силою.
Ситуация, и так тяжелая в Придунайских Княжествах, где находились главные силы русской армии, ещë
более ухудшилась после того, как русская администрация заявила, что не будет больше расматривать жа-
лобы местных жителей, и что они будут отправлены назад отправителям. Дальше они указывали, что кон-
фликты между местными жителями и русскими солдатами должны рассматриваться на месте. Румынс-
кому народу указали терпеть все злоупотребления и беззаконие русской армии, и он не имел даже право
протестовать. Таким образом, взаимоотношения между местными жителями и русской армией могут быть
охарактеризованы как между завоевателем и завоëванным народом – взаимоотношения очень жестокие,
тяжëлые и негуманные.

24.12.2007

Natalia Timohina, Universitatea de Stat din Moldova, str. A. Mateevici, 60, MD-2009 Chişinău, Republica Moldova

272