LITERATURA DIDACTICĂ BASARABEANĂ:
TIRAJE, REEDITĂRI ŞI MODELE IMPUSE (1814-1918)
Încă la anul 1923, semnalând stadiul de cerce-
tare a problemei, Ştefan Ciobanu сonstată că
„de fapt, Basarabia a avut o întreagă literatură
didactică românească, care merită să ocupe un
loc destul de respectabil în istoria culturii ro-
mâneşti” (Ciobanu 1992, 66). La finele secolului
XX, întâlnim aceleaşi aprecieri favorabile asupra
literaturii didactice basarabene în perioada do-
minaţiei ruseşti. De exemplu, Dan Berindei, în
1991, susţinea, între altele, că dacă în Bucovina
nu au fost tipărite abecedare destinate români-
lor până la mijlocul secolului al XIX-lea, apoi în
Basarabia „au apărut în 1814, 1815, 1819, 1830,
1844, 1863, 1865 abecedare ruso-române” (Be-
rindei 1992, 55). În plan istoriografic se pare că
aprecierile privind literatura didactică tipărită în
Basarabia în secolul al XIX-lea nu au întârziat,
însă cercetările asupra problemei sunt disper-
sate în diverse publicaţii: reviste de specialita-
te, almanahuri, anuare, repertorii bibliografice
– niciodată adunate într-un studiu de sinteză
(Ганицкий 1883, 684).
Multiple probleme din istoricul tipăririi cărţi-
lor didactice din Basarabia secolului al XIX-lea
(care a fost în linii mari, o literatură religioasă
destinată şcolilor parohiale, mai întâi) sunt încă
insuficient cercetate, ceea ce ne-a determinat să
încercăm o clasificare a acestora în funcţie de
modelele ce-au servit drept sursă pentru alcătu-
itori sau traducători de texte. Vor fi evidenţiate
acum şi ştiri noi, sau cu o circulaţie mai redusă
ce ţin de identificarea unor titluri sau ediţii mul-
tiplicate, în tiraje succesive. Această categorie de
tipărituri nu surprinde prin diversitate tematică
– marea majoritate fiind manuale elementare
pentru nevoile şcolii locale: bucoavne, grama-
tici, cărţi de citire (Colesnic-Codreanca 2003,
151). Or, tocmai acest aspect al problemei carac-
terizează strategia educaţională a administraţi-
ei imperiale orientată să asigure supuşilor doar
obligaţiile de a citi şi a scrie (şi nu întotdeauna).
Vom aborda subiectul din unghiul problemelor
anunţate, însă, nu înainte de a interveni cu unele
Tyragetia, s.n., vol. I [XVI], nr. 2, 2007, 57-68.
Maria Danilov
precizări privitor la cadrul sociocultural al sis-
temului de învăţământ existent în Basarabia în
limita cronologică 1812-1918.
Pe de o parte, în momentul anexării acestui teri-
toriu de Rusia ţaristă nu putem vorbi despre exis-
tenţa unui sistem instituţionalizat al şcolii de aici,
ceea ce a facilitat, bineînţeles, stabilirea noilor
reguli şi atingerea noilor scopuri (Ciobanu 1992,
27). Cele dintâi şcoli în Basarabia, ca şi în restul
Moldovei, au fost pe lângă mănăstiri şi bisericile
din parohii. Numărul acestora, aşa cum se atestă
în documentele istorice, era impresionant pentru
acele timpuri. Însă trebuie să observăm că, un ast-
fel de sistem abia se contura şi în imperiul ţarist
– sub forma unui Minister al Instrucţiunii Publi-
ce (1803) (Нирка 1991, 7). Strategia educaţională
va fi modificată de nenumărate ori pe parcursul
secolului al XIX-lea printr-o serie de Regulamen-
te: 1828, 1864, 1874, 1875. Şcoala basarabeană
devenită, astfel, un teren de experimentare, era
acceptată de oficialităţi doar ca un mijloc de ru-
sificare accelerată a majorităţii băştinaşe, neruse
din provincie. Evoluţiile şi metamorfozele în care
a persistat sistemul educaţional imperial ne ara-
tă clar idealul de uniformizare, în sensul politicii
rusificatoare promovate insistent de oficialităţile
administraţiei imperiale din provincie.
Cărţile didactice destinate şcolii din Basarabia
(1812-1918), tipărite atât la Chişinău, cât şi la Sankt
Petersburg, pot fi clasificate în: bucoavne, abece-
dare, gramatici, cărţi de citire, dicţionare. Cea
mai impunătoare categorie o alcătuiesc bucoav-
nele basarabene tipărite în Tipografia Duhovni-
cească din Chişinău, marea majoritate apărute în
prima jumătate a secolului al XIX-lea. Istoria lite-
rară s-a ocupat foarte puţin de cercetarea acestei
categorii de literatură didactică. S-a afirmat că
bucoavnele sunt un indicator al situaţiei unei cul-
turi într-o anumită perioadă de timp, iar aceasta
înseamnă că identificarea surselor de emitere a
anumitor tipuri de manuale implică şi aspectul
social al problemei, adică cine era interesat de a
promova un anumit tip de cunoaştere sau altul.
 I. Studii
Multe dintre bucoavnele basarabene sunt rarităţi
bibliografice în spaţiul românesc (deşi au supor-
tat mai multe reeditări), altele sunt atestate doar
în surse bibliografice, nefiind identificate de visu
de cercetătorii în domeniu. Faptul ca atare este o
dovadă a solicitărilor sporite din epocă, precum şi
a folosirii lor îndelungate (de mai multe genera-
ţii), de aceea şi s-au distrus.
Sub o astfel de categorie a rarităţii se constituie şi
ediţia Bucoavnei din 1814, apărută la data de 22
decembrie, în Tipografia Exarhicească a Basara-
biei, ctitorită de Gavriil Bănulescu-Bodoni şi care,
sub raport istoric, este primă tipăritură didactică
destinată învăţământului aflat, de asemenea, sub
semnul ctitoriei exarhului. De reţinut că ediţia de
la 1814 a Bucoavnei este atestată în repertoriul
bibliografic apărut în 1993, la Bucureşti (Mihail
P., Mihail Z. 1993, XVIII). Ţinând cont de infor-
maţiile publicate acolo constatăm că, un astfel
de exemplar se păstrează în colecţiile Bibliotecii
Centrale a Universităţii din Iaşi, însă identifica-
rea acestei Bucoavne, ca şi datarea (Chişinău
1814), se consideră greşite. Semnalarea acestui
exemplar este de dată recentă (în sursa menţio-
nată nu se indică anul când a intrat în colecţiile
de patrimoniu), nefiind atestat în repertoriile bi-
bliografice ale cărţii vechi româneşti (până la anul
1993), ceea ce ne determină să susţinem: cartea
nu a constituit subiectul unor cercetări speciale.
În context, menţionăm că un astfel de exemplar
al Bucoavnei a fost semnalat şi în colecţiile Muze-
ului Naţional de Istorie a Moldovei din Chişinău
(achiziţie din anul 1998) şi care, de asemenea, a
fost datat iniţial cu 22 decembrie 1814 (Bucoav-
nă 1814, 2). Desigur că, atât datarea, cât şi iden-
tificarea acestei bucoavne este foarte dificilă (în
lipsa paginii de titlu), iar faptul ca atare nu este
de neglijat.
În context, mai constatăm că toate sursele biblio-
grafice: Şt. Ciobanu (1923); Al. David (1934), Paul
Mihail (1940), inclusiv BRV, – au înregistrat edi-
ţia Bucoavnei fără a fi văzut exemplare ale aces-
teia, iar descrierile bibliografice au fost semnalate
în baza Registrului cărţilor tipărite în anii 1814-
1821, publicat de Ştefan Ciobanu (Ciobanu 1923,
51). Rezultă că, ediţia Bucoavnei de la 1814, pre-
zintă un interes deosebit sub raport istoric, mai
întâi. Apare însă o firească întrebare: e posibilă,
oare, identificarea acestei Bucoavne (din colecţi-
ile din Iaşi sau Chişinău) în lipsa unei descrieri
bibliografice de visu?
58
Cercetătorii cărţii româneşti tipărite în Basarabia
susţin că ediţia Bucoavnei din 1814 a fost retipă-
rită în acelaşi număr de exemplare (1200), în 1815
(Стадницки 1894, 365). În ceea ce priveşte Bu-
coavna de la 1815, se ştie că a existat doar un sin-
gur exemplar cunoscut în colecţiile din România,
ultima semnalare fiind înregistrată în 1936 (BRV,
vol. IV, nr. 394), indicându-se şi locul unde era
depozitată – Biblioteca Institutului de Istorie Na-
ţională (Facultatea de litere) din Bucureşti.
O altă sursă bibliografică, de dată recentă (Mihail
P., Mihail Z., 1993) arată că „i s-a pierdut urma”
(Mihail P., Mihail Z 1993, 3). Vom interveni aici
cu o menţiune specială: anume acest unic exem-
plar al Bucoavnei din 1815 a fost descris de istori-
cul C.C. Giurescu (1931), care ne informa despre
exemplarul ce se păstra la Institutul de Istorie
Naţională din Bucureşti (Giurescu 1931, 124).
Dacă admitem ca ipoteză de lucru afirmaţiile cer-
cetătorilor cum că ediţia Bucoavnei din 1815 este
o reeditare a celei din 1814 (Şt. Ciobanu susţine
că aceeaşi bucoavnă apare în acelaşi număr de
exemplare în 1815), atunci ediţia Bucoavnei de
colecţie (MNIM) ar putea fi identificată în baza
descrierii lansate de istoricul român. Conform
acestei descrieri, Bucoavna de la 1815 este o carte
cu scoarţe de carton, numărul total de file – 23.
Confruntând textul Bucoavnei din colecţia Muze-
ului Naţional din Chişinău cu datele descrise de
C. Giurecsu constatăm că „tabla de materii” cu-
prinsă între f. 1-19 (respectiv 38 p.) coincide în-
tocmai, – pe când ultimele trei file diferă esenţial,
ceea ce ne determină să susţinem că exemplarul
din muzeu al Bucoavnei este o ediţie mai târzie a
bucoavnelor apărute la Chişinău, în prima jumă-
tate a secolului al XIX-lea (Giurescu 1931, 125).
Alte caracteristici ale exemplarului din colecţiile
Muzeului Naţional: textul este îngrijit aranjat pe
pagină, pe două coloane, cel românesc pe dreap-
ta; tipărit cu caractere chirilice pe hârtie filigra-
nată de culoare albăstriu - gălbuie; format mic
(22×17 cm.); coperta de carton acoperită cu piele
(maro închis); pe coperta 1 însemnări manuscri-
se: „Petre Nicolai Popa 1906” (caractere latine),
pe fila de forzaţ (coperta 2): „Această carte am
cetit [- o], astăzi în ziua sfintei Cruci. 27 septem-
brie 1946” (caractere chirilice).
Modul în care erau alcătuite bucoavnele din pri-
mele decenii ale veacului al XIX-lea1 ne sugerea-
1
ANRM, F. 152, inv. 1, d. 1, f. 1-23: «Ведомость об учениках
Бендерской взаимного обучения школы».
 M. Danilov, Literatura didactică basarabeană: tiraje, reeditări şi modele impuse (1814-1918)
ză gândul că erau adresate în aceeaşi măsură şi
adultului care le citea ca pe o carte de lectură du-
hovnicească (în special ne referim la textul rugă-
ciunilor, psalmii sau sfaturile evangheliste – cele
zece porunci etc.). O elocvenţă în acest sens sunt
şi însemnările manuscrise identificate în exem-
plarul bucoavnei amintit deja.
O altă ediţie a Bucoavnei (cunoscută de asemenea
în baza descrierilor bibliografice) a ieşit de sub
teascurile tiparniţei din Chişinău în anul 1822.
Această ediţie, la rândul său, a fost cercetată de
O. Ghibu, în 1916. Potrivit descrierii, exemplarul
era incomplet (32 pagini sau 16 file) şi se păstra
în colecţiile Bibliotecii Muzeului Pedagogic din
Bucureşti. O. Ghibu, necunoscând alte ediţii ale
bucoavnelor apărute anterior în Basarabia, con-
sidera greşit că ediţia de la 1822 ar fi fost prima
bucoavnă rusească-românească din Basarabia
(Ghibu 1975, 102). Un alt exemplar al ediţiei din
1822 s-a păstrat în colecţiile Bibliotecii Centrale
a Universităţii din Bucureşti, însă a fost „distrus
la 23 decembrie 1989” în legătură cu evenimen-
tele revoluţionare ce au avut loc în Piaţa Univer-
sităţii (o parte din patrimoniul Bibliotecii a ars)
(Mihail P., Mihail Z. 1993, 11). Bucvarul de la
Chişinău este înregistrat în inventarul manuscris
al cărţilor „distruse” cu numărul „324” (Manus-
cris 1991, 33).
Rezultă din această semnalare, că referinţele asu-
pra acestei ediţii pot fi astăzi reconstituite doar în
baza descrierilor lansate de O. Ghibu (informaţii-
le lui Şt. Ciobanu sunt preluate tot de acolo).
Vom observa un detaliu din cele relatate de O.
Ghibu referitor la pagina de titlu a cărţii: titlul
integral al Bucoavnei (1822) corespunde întoc-
mai cu titlul ediţiei din 1815 publicat de C. Giu-
rescu: „Bucoavnă, adică începătoare învăţătu-
ră pentru cei ce voiesc a învăţa carte moldove-
neşte” (reţinem că, ediţia Bucoavnei din 1815 nu
a fost cunoscută de O. Ghibu la 1916), iar acest
moment vine în sprijinul opţiunii anunţate an-
terior că ediţiile bucoavnelor din prima jumăta-
te a secolului al XIX-lea sunt o reeditare după
ediţia din 1814. Un alt aspect ar fi că titlul cărţii
în versiunea românească (bucoavnele au fost în
marea lor majoritate ediţii bilingve) nu cores-
punde textului slavonesc, care anunţă că este
destinată celor ce doresc a învăţa „carte slove-
nească” (Ghibu 1975, 102). Probabil că această
modificare este o intervenţie a traducătorului
trecută neobservată de cenzură. O. Ghibu consi-
dera că ediţia Bucoavnei din 1822 „a fost făcută
după textul rusesc al bucoavnelor mai simple”.
Nu avem nici un motiv să ne îndoim de aceste
afirmaţii, deoarece textul în limba română este
tributar originalului şi abundă în calcuri lexicale
(Colesnic-Codreanca 2003, 72). Se constată că
traducerea terminologiei gramaticale a creat nu-
meroase calcuri lingvistice în literatura didactică
românească din Basarabia, din prima jumătate a
secolului al XIX-lea.
Dacă păstrăm ordinea cronologică a cărţilor di-
dactice tipărite în Basarabia trebuie să reţinem
şi ediţia Abeţedarului rusesc (ediţie bilingvă),
identificat de Şt. Ciobanu în Biblioteca Semi-
narului Teologic din Chişinău şi datat între anii
1830-1840 (Ciobanu 1992, 85). Cartea cuprinde
56 de pagini (23 file), iar textul rusesc era tipărit
cu caractere civile (după cum se tipărea de fapt în
Rusia), ceea ce conferă acestei ediţii o importanţă
deosebită. După cum susţine cercetătorul, aceas-
ta este una dintre „cele mai interesante bucoavne
basarabene”. Conţinutul tematic (partea de cres-
tomaţie) depăşeşte modelele bucoavnelor anteri-
oare apărute în Basarabia: „Adunare a cuvinte-
lor” este alcătuită întocmai ca şi Gramatica de la
1819 apărută la Chişinău, iar la compartimentul
“dialoguri” are tangenţe cu Gramatica lui Ştefan
Margela (1827).
Textul cuprins în ediţia Abeţedarului pare a fi o
traducere-adaptare după textul unor ediţii ruseşti
ale bucoavnelor, însă cu elemente structurale
din cuprinsul unor ediţii basarabene: Gramatica
„rusească cu tălmăcire în limba moldovenească”
(1819) şi Gramatica „rumănească” a lui Ştefan
Margela (1827).
Alte ediţii ale bucoavnelor din prima jumătate a
secolului al XIX-lea sunt cele apărute între anii
1842 şi 1844 (BRM 1984, 488). Observăm că ti-
tlul acestor ediţii nu corespunde întocmai cu cele
anterioare: Bucoavnă adecă începătoare învăţă-
tură pentru cei ce voiesc a învăţa carte sloveneş-
te şi moldoveneşte. În acest sens, Ştefan Ciobanu
interpreta greşit ediţiile bucoavnelor din 1842 şi
1844, ca fiind „retipărite” după originalul celui
din 1822 (Ciobanu 1992, 97).
Consemnăm şi alte deosebiri: existe o diferenţă
la numărul total de file, precum şi tabla de mate-
rii. Pe ultimele pagini numerotate (f. 28-29) sunt
arătate numerele bisericeşti şi cifrele arabe până
59
 I. Studii
la 10 000. În baza descrierilor bibliografice ante-
rioare (A. David 1934; P. Mihail 1940), precum şi
a cercetării exemplarelor – de visu – din colecţiile
Bibliotecii Academiei din Bucureşti, constatăm că
Bucoavna din colecţiile din Chişinău coincide în-
tocmai acestei descrieri, şi poate fi atribuită ca o
ediţie apărută după anul 1840.
Alt argument în favoarea acestei opţiuni este fili-
granul hârtiei identificat pe f. 5 (în carte) şi care
se citeşte: „1840”, iar pe f. 20 (verso) a fost identi-
ficat un filigran cu siglă rusească: „Ф.Ч.О.Б” (Da-
nilov 2000, 47). În context, ţinem să subliniem
faptul că această Bucoavna (din colecţiile Muze-
ului Naţional de Istorie a Moldovei) este unicul
exemplar din prima jumătate a secolului al XIX-
lea, identificat în acest spaţiu, de aceea şi poate fi
atribuit cu calificativul de „carte rară” cu valoare
de unicat (Danilov 2002, 38).
Şi aceste bucoavne sunt ediţii bilingve, cu text pa-
ralel: textul în limba română este o versiune tra-
dusă – mot-à-mot - a celui rusesc (aranjat pe par-
tea dreaptă a paginii). Termenii româneşti sunt
calcuri lexicale (semantice şi morfologice). În le-
gătură cu exemplele prezentate, atrage atenţia că
bucoavnele apărute în prima jumătate a secolului
al XIX-lea sunt, în primul rând ediţii bilingve, cu
text paralel în limbile română şi rusă.
Literatura didactică basarabeană, în mare par-
te religioasă, de asemenea este marcată de cele
două tendinţe specifice epocii: pe de o parte po-
litica oficială promovată de autorităţi urmărea un
singur scop - asimilarea lingvistică a românilor
basarabeni2. Iar pe de altă parte eforturile de ru-
sificare erau minimalizate prin susţinerea şcolii
basarabene cu manuale tipărite în limba română
ce au asigurat (în şcoala elementară) o continui-
tate a identităţii culturale, a conştiinţei de limbă
a românilor basarabeni. Marea majoritate a bu-
coavnelor cunoscute sunt reeditări după versiuni-
le ediţiilor slavoneşti şi au un pronunţat caracter
religios. Au fost tipărite în tiraje mici: de la 1200-
1500 exemplare. Tirajul limitat abia acoperea ne-
voile şcolii locale3.
Spre exemplu: în adresa din 2 mai 1844 (nr. 362),
boierul Sturdza solicita de la Direcţia Economică
a Seminarului un lot de bucoavne în scopul „în-
2
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8539, f. 91: «Каталог книг находящих-
ся в лавке при мануфактурной торговли купца Авксентия
Грошева в городе Бендерах».
3
ANRM, F. 183, inv. 1, d. 29, f. 1, 4, 7, 40.
60
tăririi predării limbii moldoveneşti în şcolile de
judeţ din Bălţi şi Hotin”. Materialele de arhivă
mărturisesc că în anul 1850 în dugheana de car-
te de la Tipografia Duhovnicească au fost primite
pentru vânzare, cu preţul de 25 cop./fiecare bu-
coavne ruso-moldoveneşti (anii de ediţie nu sunt
arătaţi), dintre care au şi fost vândute, după cum
urmează: ianuarie – 8; mai 1850 – 1; 30 iunie – 5;
25 iulie – 4; 31 august – 11; septembrie – 34; 30
octombrie – 14; 30 noiembrie – 5; 29 decembrie
– 21. În total, pe anul 1850, au fost vândute 103
exemplare din ediţiile bucoavnelor (probabil din
cele apărute la 1842 şi 1844) tipărite în Tipografia
Duhovnicească în prima jumătate a secolului al
XIX-lea4.
Dacă respectăm ordinea cronologică a bucoav-
nelor tipărite în Basarabia în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea trebuie să consemnăm încă
două ediţii apărute în anii 1854 şi 1859 şi care
sunt cunoscute după informaţiile istorice publi-
cate de Paul Mihail (1940), nefiind înregistrate în
alte repertorii, ori colecţii de patrimoniu. Onisi-
for Ghibu, spre exemplu, considera că după edi-
ţia din 1844, în Basarabia apare o altă ediţie abia
în 1861 (Ghibu 1975, 103). La fel şi Şt. Ciobanu
considera că „între anii 1844 când se retipăreşte
bucoavna de la 1822 şi 1842, şi 1861 nu găsim nici
o carte didactică, tipărită în Basarabia” (Ciobanu
1992, 97). Paul Mihail, respectând specificul lu-
crării nu a înregistrat şi referinţele bibliografice
asupra ediţiilor amintite, ci s-a limitat numai la
publicarea integrală a informaţiilor istorice cule-
se din arhiva Casei Arhiereşti din Chişinău asupra
acestor ediţii. Constatăm, de asemenea, că ediţiile
bucoavnelor din anii 1854 şi 1859 nu sunt atestate
de visu în alte surse bibliografice (Mihail P., Mi-
hail Z. 1993, 91).
Din cele publicate de P. Mihail reţinem, că Direc-
ţia Economică a Casei Arhiereşti, în 18 ianuarie
1854 (nr. 34), raporta către episcopul Irinarh:
„deoarece toate bucoavnele ruso-moldoveneşti
sunt vândute (probabil, din cele editate la 1844),
iar cererile mereu se înmulţesc, se propune să fie
retipărite din nou astfel de bucoavne fără nici o
schimbare: câte 8 foi de fiecare exemplar, în total
ar fi 18 top-uri de hârtie pentru 1 000 exemplare”.
Către 15 martie 1854 tirajul fusese deja multipli-
cat şi se cerea învoire pentru a fi legate de către
Volico Sobelman „a câte 6 kop./ fiecare”. De altfel
4
ANRM, F. 183, inv. 1, d. 29, f. 37- 39.
 M. Danilov, Literatura didactică basarabeană: tiraje, reeditări şi modele impuse (1814-1918)

unicele date cunoscute despre aceste ediţii sunt pările de a înfiinţa şcoli primare cu predare „în
cele publicate de Paul Mihail. limba moldovenească”. Procesele-verbale ale ob-
ştilor săteşti, în special, sunt o mărturie elocventă
În tabloul cărţilor ce s-au vândut în dugheana de
în aceste sens. Spre exemplu, în procesele-verbale
carte a tipografiei (tipărite între anii 1853-1856),
ale satelor din judeţul Soroca, pe anul 1861, erau
sub nr. 15 este arătată Bucoavna ruso-moldove-
prevăzute programe speciale pentru şcolile secun-
nească „tipărită în 1 000 exemplare şi, din care
dare de la sate: „citirea şi scrierea moldovenească,
s-au vândut între timp 980” (Mihail P., Mihail
învăţarea rugăciunilor în moldoveneşte, gramati-
Z. 1993, 91). În legătură cu reeditarea ediţiei din
ca moldovenească” (Boga 1993, 210). Dorinţa ţă-
1859, Paul Mihail consemna de asemenea, că pro-
ranului român din Basarabia de a da copilului său
topopul din judeţul Iaşi, preotul Ioakov Kotiuzin-
cele mai elementare cunoştinţe de carte (de citire
ski cerea (raportul din 26 septembrie 1861) să i
şi scriere) „în limba moldovenească” era dictată şi
se trimită „cel puţin 1 000 de bucoavne în limba
de nişte nevoi utilitare, pentru că avea permanenta
moldovenească” pentru şcolile parohiale din cer-
necesitate de a descifra diferite acte de proprieta-
cul său. Astfel, între 1 februarie 1859 - 1 ianuarie
te spre a le aduce, drept mărturie (de fiecare dată
1860, au fost tipărite (multiplicate prin reeditare)
când era împins de o situaţie) pentru a-şi apăra
încă 1 000 exemplare de bucoavne (Mihail P., Mi-
moşia lăsată de strămoşi (Cibotaru 1962, 145).
hail Z. 1993, 101).
Un alt factor esenţial ce a determinat o anumită
În dugheana de carte se vindeau cu 35 cop. exem-
schimbare (să înţelegem, înviorare a spiritului
plarul. Numărul doritorilor să procure „bucoav-
militant pentru cultura naţională) poate fi atri-
ne” creştea simţitor către mijlocul secolului, oda-
buit unor condiţii concret-istorice: unirea Princi-
tă ce pentru o circumscripţie de judeţ s-au cerut
patelor Române (1859), precum şi evenimentele
1 000 exemplare. Însă distribuirea cărţilor didac-
din interiorul imperiului – mişcările naţionale, de
tice nu avea un caracter centralizat, ce ar fi cuprins
amploare, ale polonezilor.
toate şcolile secundare din Basarabia (parohiale,
ministeriale, de judeţ), dar se făcea accidental, în În 14 octombrie 1861, Consistoriul Duhovnicesc
funcţie „de dorinţa” şi de posibilităţile materiale din Chişinău a emis o dispoziţie specială către
ale consumatorului. Direcţia Economică a Casei Arhiereşti (nr. 7145),
prin care se confirma că Sinodul din Sankt Pe-
În registrul bucoavnelor apărute în Basarabia
tersburg „a dat dezlegare de a se tipări în lim-
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, – o
ba moldovenească Sf. Istorie şi Catehismul pe
ediţie de excepţie este Bucoavna apărută în 1861
scurt”. Direcţia Economică ia o decizie destul de
(1862), şi care are înscris pe pagina de titlu: „Bu-
îndrăzneaţă şi dă poruncă să fie tipărite aceste
coavnă adecă începătoare învăţătură pentru cei ce
texte împreună cu o nouă ediţie a bucoavnei, cu
voiesc a învăţa carte moldoveneşte” (BRM 1984,
un tiraj excepţional (în acele vremuri), de 6 500
485). Ediţia Bucoavnei din 1861 are înregistrat pe
exemplare (Mihail P., Mihail Z. 1993, 115).
copertă anul 1862, iar pe pagina de titlu – anul
1861. Exemplare ale acestei ediţii sunt atestate în În 2 aprilie 1862, în raportul prezentat către Con-
colecţiile Bibliotecii Academiei Române, ediţia sistoriu (nr. 134) se arătă că au fost tipărite 6 200,
Bucoavnei a fost cercetată de visu de către O. Ghi- pe când în darea de seamă despre activitatea ti-
bu (1916), Gh. Tofan (1919), Şt. Ciobanu (1923), pografiei pe anul 1861 se indică că au fost tipărite
A. David (1934). 8 000 şi se vindeau la un preţ de 12 cop./argint
(amintim, în context, că Bucoavna din 1844 se
Având în vedere informaţiile lansate în cercetările
vindea cu 25 kop.). Din informaţiile bibliografice
anterioare asupra Bucoavnei din 1861, constatăm,
lansate de Şt. Ciobanu, Bucoavna (1861) cuprin-
că această ediţie este prima carte didactică tipărită
dea până la f. 17 (p. 35) „materia din foarte bine
în Basarabia cu text integral românesc (toate edi-
editată bucoavna din anul 1842” (litere, silabe, cu-
ţiile apărute până la acest an sunt ediţii bilingve,
vinte, rugăciuni), iar începând cu fila 18 cuprinde
cu text paralel în limbile română şi rusă). Acest
textele din Catihisisul pe scurt şi alte „învăţături
moment poate fi explicat prin doi factori esenţiali.
moralnice” (Ciobanu 1992, 98).
Mai întâi, este necesar să evidenţiem necesităţile
vitale ale populaţiei majoritare – populaţia rurală Pornind de la descrierile bibliografie asupra cărţii
– care şi-a manifestat de nenumărate ori preocu- constatăm că şi această ediţie era o variantă mul-

61
 I. Studii
tiplicată după cele anterioare la care s-au adăugat
textele amintite (Sf. Istorie şi Catehismul), de al-
tfel, la fel de necesare pentru nevoile şcolii secun-
dare (Mihail P., Mihail Z. 1993, 115).
Privită într-un context mai larg al problemei şcolii
basarabene, ediţia Bucoavnei din 1861 este mar-
cată de însemnul conştiinţei de limbă. Conflictul
lingvistic dintre cele două tendinţe ce marcau
şcoala basarabeană de-a lungul secolului al XIX-
lea a fost o permanenţă, iar atunci când condiţiile
concret-istorice au favorizat elementul autohton,
– forţa generatoare a acestuia nu a întârziat să
se afirme. Această ediţie va fi reeditată în 1863,
însă cu text paralel rusesc. O. Ghibu consideră că
ediţia Bucoavnei din 1863 are la capitolul „Sub ti-
tlu” „toate prescurtările de cuvinte din Bucvarul
de la Iaşi, 1755 şi încă pe deasupra”5. Momentul
este deosebit de relevant, pentru că nici o ediţie
a Bucoavnelor basarabene (până la acest an) nu
atestă surse după modele editate în Principatele
Române. O cercetare de amănunt, pe viitor, este
necesară. În fapt, această ediţie şi încheie şirul
bucoavnelor tipărite în Tipografia Eparhială în
secolul al XIX-lea, destinate, în primul rând, şco-
lilor bisericeşti-parohiale.
În concluzie: Din categoria cărţilor didactice
apărute în Tipografia Duhovnicească a Basara-
biei (1814-1863), cele mai răspândite pe parcur-
sul secolului al XIX-lea au fost bucoavnele. E de
menţionat că această categorie de tipărituri era
acceptată de oficialităţile imperiale doar în mă-
sura în care ele contribuiau la însuşirea limbii
ruse, de aceea marea lor majoritate (cu excepţia
ediţiei din 1861) au fost ediţii bilingve, cu text
paralel (pe două coloane) în limbile rusă şi ro-
mână. Textul românesc fiind o variantă tradusă
(adaptată), din ruseşte, ceea ce indică direct şi
sursa originalului: bucoavnele ruseşti din pri-
ma jumătate a secolului al XIX-lea, aprobate de
cenzura sinodală. Ceea ce caracterizează în an-
samblu literatura didactică din prima jumătate a
secolului al XIX-lea, este caracterul ei pronunţat
religios, – deoarece era destinată şcolilor paro-
hiale. Marea majoritate a bucoavnelor au apărut
în ediţii succesive prin multiplicare. Trebuie să
specificăm între aceste ediţii două tipuri de bu-
coavne:
1. Coincid întocmai descrierile bibliografice (pa-
gina de titlu, tabla de materii, numărul de pa-
5
ANRM, F. 152, inv. 1, d. 1, f. 3, 5, 7-23.
62
gini), – primele trei ediţii din anii 1814, 1815
şi 1822, – acestea pot fi considerate reeditări
multiplicate în baza primei ediţii, apărută în
Tipografia Exarhicească din Chişinău, – cea
din anul 1814. Actualmente nici una din ediţiile
menţionate nu este identificată în colecţiile de
patrimoniu din spaţiul românesc (ediţiile din
anii 1815 şi 1822, descrise de C.C. Giurescu şi
respectiv de O. Ghibu, astăzi sunt pierdute, pe
când cea din 1814, este cunoscută doar în baza
notelor bibliografice după Registrul cărţilor ti-
părite în Tipografia Exarhicească din Chişinău,
în 1814-1821).
2. Al doilea tip de bucoavne pot fi considerate
ediţiile din 1842, 1844, 1854, 1859 - ediţii care
diferă de cele anterioare prin tabla de materii
cuprinsă în carte şi respectiv, – printr-un nu-
măr mai măre de pagini. Primele două ediţii
menţionate – din 1842 şi 1844 – sunt atestate
în colecţii de patrimoniu, – pe când ediţiile din
1854 şi 1859 sunt cunoscute doar în baza de-
scrierilor bibliografice.
***
O altă categorie de literatură didactică destinată
şcolii basarabene o constitue gramaticile edita-
te atât la Chişinău, cât şi Sankt Petersburg. Une-
le aspecte din istoricul acestui gen de literatură
didactică au fost reflectate în literatura de spe-
cialitate (Ciobanu 1992, 67). În special, cele ce
ţin de anumite aspecte ale problemelor de me-
talimbaj din cuprinsul acestor gramatici au fost
supuse unor studii minuţioase de către cercetă-
tori în domeniu (Colesnic-Codreanca 2003, 71).
Cercetările noastre ţin doar de unele precizări
istorico-documentare asupra cărţilor depistate
în diverse surse publicate.
Gramatica „rusească” din 1819, tipărită în Tipo-
grafia Exarhicească, este primul manual de acest
gen destinat şcolii din Basarabia (Cibotaru 1962,
67). După cum se anunţă în titlu, cartea este o
„scurtă russască gramatică”, adică o traducere
selectivă după versiuni de texte ruseşti (din gra-
matica lui M. Lomonosov, 1755, şi a unui autor
anonim „P.S.”), adaptată pentru nevoile şcolii
locale (necesităţii predării limbii ruse). Termino-
logia gramaticală, fiind tradusă exact din ruseşte,
exclude faptul că autorul (de altfel neidentificat)
ar fi avut ca model şi manuale din Ţările Române
(Ciobanu 1992, 70). Se presupune că autorul (tra-
ducerii) este Dimitrie Savitzki, profesor de limbă
română al Seminarului Teologic din Chişinău;
 M. Danilov, Literatura didactică basarabeană: tiraje, reeditări şi modele impuse (1814-1918)
textul rusesc înainte de a fi tradus a fost selectat
pentru varianta „scurtă” a gramaticii, încât Şt.
Ciobanu găsea că „este redat într-o limbă moldo-
venească destul de corectă”. În colecţiile de patri-
moniu din Republica Moldova nu este atestat nici
un exemplar al acestei gramatici. Se cunosc câte-
va fotocopii (în colecţiile Muzeul Pedagogic din
Chişinău şi în colecţii particulare) după originale
din colecţia Bibliotecii Publice „Saltykov-Ščedrin”
din Petersburg.
Pe prima jumătate a secolului al XIX-lea se înscriu
doi basarabeni, autori de autentică valoare ce au
pregătit şi editat manuale didactice pentru basa-
rabeni, însă tipărite la Sankt Petersburg: Ştefan
Margela6 şi Iacob Hâncu7 (Гинкулов 1840, 1-7).
Cercetătorii în domeniu au atestat câteva vari-
ante tipografice ale gramaticii lui Şt. Margela în
diverse colecţii de patrimoniu, şi care au deo-
sebiri ce ţin atât de structura cărţii, cât şi tabla
de materii. În Republica Moldova exemplare ale
acestei gramatici sunt atestate în colecţiile Bibli-
otecii Academiei de Ştiinţe, Bibliotecii Naţionale
şi Muzeului Naţional de Istorie; în colecţiile din
România se deţin exemplare la Biblioteca Acade-
miei Române, Arhivele Statului Iaşi, Biblioteca
Universitară Iaşi şi Biblioteca Centrală Universi-
tară din Cluj.
Se afirmă, de asemenea, că au fost tipărite tira-
je succesive ale acestei gramatici, fapt ce confir-
mă deosebirile din cuprinsul „de materii” (Matei
1988, 125). Atenţia specialiştilor a fost surprinsă
de prezenţa la sfârşitul volumului al II-lea (vari-
anta tipografică: două volume – 4 cărţi) al textu-
lui cu paginaţie separată (trei foi) şi care se intitu-
lează: De buchile rumăneşti (Ciobanu 1992, 87).
Este vorba de „Tomul al doile. Gramatica ruseas-
că. De dreptscriere”, depistat de Ştefan Ciobanu
în colecţiile Bibliotecii Universităţii Populare din
Chişinău (nr. 6393) şi altul în biblioteca munici-
pală (nr. 4575). Însă fiind un exemplar singular,
nu se pronunţă asupra autorului acestei grama-
tici, deşi presupune că este o continuare a unei
6
ANRM, F. 205, inv. 1, d. 5200, 123 f.: «Переписка Ми-
нистерства Народного Просвещения Шишкова о до-
ставление ему книг для написание русско-молдавской
грамматики служащим Департамента Народного
Просвещения C.Я. Марцелла».
7
ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6321, 29 f.: «Дело по расторжение
прошения учителя Кишиневской ланкастерной школы
Гинкулова Я., об увольнении его из духовного звания и о
присвоение ему классного чина».
gramatici propriu-zise, care începe cu paragraful
108, – ceea ce corespunde variantei tipografice
descrise de Z. Mihail. Cert este că Ştefan Marge-
la, în gramatica sa, propune o reducere a alfabe-
tului chirilic întrebuinţat în scrierea românească
din epocă, – din 43 de litere propune doar 24
– pornind evident de la unele realităţi lingvistice
cunoscute de el în capitala imperiului – la Sankt
Petersburg.
Diferenţele existente între ediţiile în volum ale
gramaticii lui Ştefan Margela conduc la ipoteza
că au existat trei variante tipografice cu anul de
ediţie – 1827 (Иова 1983, 18). În colecţiile din
Republica Moldova sunt atestate primele două
variante tipografice ale gramaticii, pe când vari-
anta tipografică – în două volume (4 cărţi) – care
cuprinde şi paginaţia separată „de buchiile rumâ-
neşti”, este atestată în colecţiile din România (Mi-
hail P., Mihail Z. 1993, 18).
Din cercetările întreprinse asupra variantelor
identificate (în colecţii de patrimoniu), consta-
tăm că varianta tipografică (a 3-a) ce cuprin-
de paginaţia separată – De buchile româneşti
– este cea mai completă versiune din ediţiile
succesive apărute la Sankt Petersburg, în 1827.
Dorinţa autorului de a ajuta neamul românesc
din Basarabia şi de peste Prut (după cum susţi-
ne în Precuvântare), precum şi nivelul pregăti-
rii intelectuale i-a permis să „experimenteze” şi
asupra alfabetului chirilic al scrisului românesc:
„Dacă această carte va fi primită cu bunăvoinţă
de către public, mă voi ocupa şi cu alte nu mai
puţin folositoare manuale, gramatici, dicţionare
[…]” (Margela 1827, 4).
Cu alte cărţi nu a mai reuşit „să se ocupe” deoa-
rece, chiar în anul apariţiei gramaticii (1827), a
fost nevoit să plece în Franţa unde a activat mai
mult de două decenii. Nu se cunosc motivele aces-
tei plecări, însă suntem predispuşi să credem că
anume după apariţia ultimei variante tipografice
a gramaticii cu subcapitolul De buchiile româ-
neşti, a intrat în conflict cu funcţionarii din Sankt
Petersburg.
Gramatica lui Ştefan Margela, deşi scrisă şi ti-
părită la Sankt Petersburg, a fost destinată şcolii
din Basarabia (de tip Lankaster). Este un manual
elementar de limbă rusă cu text paralel româ-
nesc. Terminologia gramaticală nu este originală,
fiind o traducere din ruseşte şi „urmează metoda
gramaticilor ruseşti”, – după cum ne sugerează şi
63
 I. Studii
P. Haneş, deşi găseşte că are puţine asemănări şi
cu gramaticile de dincolo de Prut (Haneş 1920,
p. 153).
Ioan Doncev, autorul Cursului primitiv de limbă
română (1865), este o personalitate de excepţie
pentru istoria literaturii didactice basarabene din
secolul al XIX-lea. Crescut în mediul basarabean,
pedagog de vocaţie şi cunoscător al situaţiei ling-
vistice, al nivelului de predare a limbii române,
– în lipsa manualelor şi a profesorilor calificaţi în
şcolile din Basarabia, – a sesizat de nenumărate
ori (prin rapoarte şi adrese) autorităţile şcolare
imperiale. Mărturiile documentare stau dovadă
că la anul 1861 avea gata pentru tipar trei cărţi
de limbă română (Cibotaru 1962, 223). A reuşit
să scoată de sub tipar „Cursul” de limbă română
abia în 1865 (deşi aprobat de cenzură în 14 august
1863), când Catedra de limbă română în liceul
regional este suspendată (la intervenţia nobilimii
va fi continuată predarea limbii române până în
1866) (Negru 2006, 220).
Manualul lui I. Doncev a fost mult apreciat, în
special, pentru cursul de gramatică (partea a 3-
a a cărţii) ce cuprindea o veritabilă terminologie
românească. După cum s-a constatat în literatura
de specialitate, a fost unica gramatică a limbii ro-
mâne (scrisă în limba română), ce avea drept scop
învăţarea sistematică a limbii: cuprindea de fapt
cursul de lecţii susţinut de A. Doncev în clasele
liceale, după cum mărturiseşte însuşi autorul în
prefaţa cărţii; mai este unicul manual din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea tipărit în Basara-
bia cu litere latine (Ghibu 1965, 102). Se afirmă
că I. Doncev a întrebuinţat „toate alfabetele unul
peste altul: chirilic, civil, rusesc şi latinesc”. Se cu-
nosc şi dovezile autorului gramaticii în acest scop,
– bine argumentat în Precuvântarea cărţii (Don-
cev 1865, IV) .
Mai există un aspect asupra căruia vom stărui cu
unele amănunte, care din lipsă „de importanţă”,
se pare au rămas neobservate de istoria literară.
După cum ne mărturisesc informaţiile din epocă,
Ioan Doncev a fost un luptător consecvent pentru
drepturile limbii române în şcoala Basarabiei din
secolul al XIX-lea. Chiar şi după scoaterea limbii
române din programul de studiu (1866) a conti-
nuat să insiste către administraţia gubernială în
scopul difuzării cărţii sale. Citim din dispoziţia
Consistoriului Duhovnicesc din Chişinău: „S-a
ascultat demersul consilierului de colegiu Ioan
64
Doncev, în care roagă să fie difuzate printre şco-
lile parohiale săteşti, manualele româneşti, foar-
te folositoare pentru instruirea copiilor – Cursul
primitiv de Limbă rumână şi Abeceda rumână,
drept ale căror alcătuitor este; preţul Cursului – 1
rub; Abeceda – 50 cop.” (КЕВ 1868, p. 19).
Reţinem că demersul a fost aprobat prin rezoluţie
episcopală; protopopii bisericilor de ţară au fost
însărcinaţi să informeze preoţii din parohii ca
acestea să procure „cărţile atât de folositoare pen-
tru învăţarea cât mai grabnică a limbii ruse” (!).
Şi mai mult: Ioan Doncev a dăruit un exemplar
al „Cursului” de limbă română împărătesei Maria
Alexandrovna ce a fost „în trecere” prin Basara-
bia, între 13 iunie şi 26 octombrie 1867. Reprodu-
cem textul – autograf de pe exemplarul dăruit de
autor: „Împărătesei sale Mărire, Doamnei Maria
Alexandrovna, spre pomenirea celor neuitate şi
preafericite pentru noi zile – 13 iunie şi 26 oc-
tombrie, anul 1867. Cu cea prea adâncă evlavie
– de la credincios-supusul şi mulţumitul Ioan
Doncev” (КЕВ 1868, 169).
Precizăm că anume acel exemplar „dăruit Maies-
tăţii sale” a ajuns ulterior în colecţiile Bibliotecii
Publice din Sankt Petersburg (Doncev 1865, 104).
Se pare că anume în contextul evenimentului
amintit, manualul lui I. Doncev s-a şi bucurat de
publicitate în presa locală, ceea ce a contribuit la
răspândirea Cursului de limbă română în mai
multe sate din Basarabia (Oтчет, 1899, 49). Din
cele publicate în Buletinul Eparhial (КЕВ 1868,
169) mai consemnăm că aceste cărţi – Cursul şi
Abeceda rumână – se vindeau cu preţ separat,
ceea ce presupune, la sigur, existenţa unor ediţii
separate ale manualului lui I. Doncev (Basarab
1996, 102).
Pe ultimul deceniu al secolului al XIX-lea se în-
scriu manualele lui Gh. Codreanu: Abecedar ru-
sesc pentru moldoveni (1897, 1904); Dicţionar
bilingv (1897, 1899, 1904, 1912); Proverbe (ediţie
bilingvă, 1906) sau Pilde şi anecdoturi […], edi-
ţie bilingvă, 1908. Apreciate ca „mult inferioare”
celor elaborate de I. Doncev şi alcătuite „conform
programului didactic rusesc” corespundeau, de
fapt, materiei de studiu acceptate de oficialităţi
(Ciobanu 1992, 109).
În 1896, la Odesa a fost editat un dicţionar rus-
moldovenesc, alcătuit de Al. Baldescu, ce avea
drept scop (cităm din Prefaţă) „să ajute copiii
moldoveni din regiunea Hersonului să însuşească
 M. Danilov, Literatura didactică basarabeană: tiraje, reeditări şi modele impuse (1814-1918)
temeinic limba rusă”. Este relevant să constatăm
că autorul consideră „limba moldovenească ver-
bală” din regiunea Hersonului „stricată”, pe când
„limba moldovenească basarabeană” mult mai
corectă (Балдеску 1896, 3).
Informaţiile istorice asupra cărţilor didactice
de la începutul secolului al XX sunt selectate, în
mare parte, în baza descrierilor bibliografice. La
fel sunt cunoscuţi şi câţiva autori – alcătuitori de
manuale – în marea lor majoritate, învăţători din
şcolile rurale, între care şi P. Braga, alcătuitorul
unui Buchier moldovenesc (1907). Exemplarul
consultat de noi are înregistrată ştampila biblio-
tecii din Sankt Petersburg (pagina de titlu, p. 17
şi 29), şi respectiv numere de inventar: 22448,
2320, 5764, – fapt care confirmă mai multe in-
ventarieri. În loc de „Înainte cuvântare” cuprin-
de o emoţionantă adresare către preoţi: „Cinstiţi
părinţi! Turma piere. Ce va face păstorul fără
turmă? Apăraţi turma cu ajutorul cărţii” (Braga
1907, 3).
Se cunosc, încă, foarte puţine ştiri despre utili-
zarea acestor manuale în şcolile din Basarabia8.
Spre exemplu, s-a constatat că în clasele a 7-a (cu
profil pedagogic) ale Şcolii Eparhiale erau în uz:
Gramatica moldovenească (etimologia şi sinta-
xa) de Gh. Adamescu; Cursul elementar al limbii
române (Abecedar. Partea I, II) de Gh. Ionianu
(КЕВ 1908, 29, 31).
Scunde mărturii documentare înregistrăm doar
asupra activităţii lui Gurie (Grosu)9. În 1908
misionarul Gurie a scos de sub tipar o Carte
de învăţătură despre legea lui Dumnezeu (cu
ilustraţii), alcătuită „după cărţi ruseşti de ase-
menea cuprins” (Gurie, 1908, 308). Cartea a
fost difuzată în şcolile din Basarabia, deşi era
interzisă de autorităţile ecleziastice (de Sera-
fim Ciceagov), pe motivul că era alcătuită „nu
după programul şcoalelor bisericeşti,” ci „într-
o limbă puţin înţeleasă de moldoveni […]”10.
După textul „Cuvântare” arhimandritul arată că
scopul cărţii este de „a fi de ajutoriu preoţilor
care predau prin şcolile începătoare din satele
moldoveneşti la şcolerii moldoveni […], şi la toţi
creştinii care nu ştiu altă limbă afară de limba
moldovenească” (Gurie 1908, 308). În 1909
arhimandritul Gurie a reuşit să tipărească şi o
8
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8539, f. 91.
9
ANRM, F. 208, inv. 4, d. 3847, f. 1-54.
10
ANRM, F. 208, inv. 4. d. 3847, f. 1-50.
Bucoavnă moldovenească de excepţie (80 pag.),
care a suportat în acelaşi an a 2-a ediţie (172
pag.). Este, de fapt, un abecedar modern alcă-
tuit conform programului didactic rusesc, însă
cu elemente după modelele abecedarelor româ-
neşti. Pe coperta a 2-a este imprimat un text de
publicitate referitor la cărţile apărute, de acelaşi
autor. Sunt arătate 4 titluri, inclusiv Cartea de
citire cu ştiinţe din gramatica moldovenească
(exemplare nelegate, preţul 25 cop.)11. Se cuvine
să precizăm că acest titlu al gramaticii este înre-
gistrat în repertoriile bibliografice cu anul 1910,
pe când informaţia de publicitate a fost lansată
la anul 1909 (Ciobanu 1992, 114). Bucoavna lui
Gurie cuprinde un bogat material didactic scris
în limba română, ceea ce îi conferă originalitate
şi valoare istorică.
Între anii 1907-1908, au mai fost tipărite unele
cărţi didactice – ediţii bilingve – alcătuite de M.
Ciachir. Însă aceste cărţi cuprind, în mare parte,
texte traduse din ruseşte cu numeroase calcuri
lexicale sau cuvinte ruseşti adaptate. Ştefan Cio-
banu susţinea în acest sens, că sunt scrise într-o
„limbă foarte stricată”.
În concluzie: sub aspect sociolingvistic literatura
didactică tipărită la începutul secolului XX este
marcată de impactul politicii rusificătoare pro-
movate de autorităţile ţariste în Basarabia. Aceas-
ta a creat o stare de conflict lingvistic permanent
între cele două tendinţe: pe de o parte – politica
oficială a autorităţilor este orientată spre rusifi-
carea forţată a minorităţilor alolingve prin insti-
tuirea sistemului de şcoli cu predare obligatorie
în limba rusă, iar pe de altă parte este evidentă
rezistenţă basarabenilor întru apărarea identită-
ţii culturale prin susţinerea sistemului şcolar cu
manuale didactice în limba română.
Literatura didactică basarabeană privită din per-
spectiva conceptului imperial, trebuia să serveas-
că drept instrument de predare a limbii ruse în
scopul însuşirii acesteia de către alolingvii mino-
ritari ai imperiului (inorodtzî). Astfel, repartiza-
rea funcţională a literaturii didactice româneşti
era acceptată în programele şcolare doar în mă-
sura în care corespundea intereselor lingvistice
de rusificare şi uniformizare a sistemului şcolar
din Basarabia.
11
ANRM, F. 208, inv. 4. d. 3847, f. 49
65
 I. Studii

Pornind de la aceste considerente constatăm că
literatura didactică basarabeană, în mare parte, a
fost o literatură tradusă (adaptată) după modele
ruseşti, în special bucoavnele din prima jumătate a
secolului al XIX-lea, – ediţii bilingve cu text paralel
în limbile rusă şi română. Privită din perspectiva
interferenţei lingvistice – timp de peste un secol
– literatura didactică basarabeană este marcată de
influenţa distructivă a limbii ruse ce a afectat limba
română la toate nivelele (lexical, sintactic, fonetic).

Bibliografie

Basarab 1996: Basarab. Scrisori din Basarabia 1814-1890, vol. I (Chişinău-Bucureşti 1996).
Berindei 1992: D. Berindei, Manuale şcolare la români, în Românii în Europa (Bucureşti 1992).
Boga 1993: L. Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii (Chişinău 1993).
Braga 1907: P. Braga, Buchier moldovenesc (Chişinău 1907).
BRM 1984: BRM 1831-1918, vol. 1. [A – C], [nr. 8836], [nr. 8837] (Bucureşti 1984).
Bucoavnă 1814: Bucoavnă (Chişinău 1814).
Cibotaru 1962: F. Cibotaru, Contribuţii la istoria învăţământului din Basarabia (Chişinău 1962).
Ciobanu 1992: Şt. Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă (Chişinău 1992).
Colesnic 2003: L. Colesnic-Codreanca, Limba română în Basarabia (Chişinău 2003) .
Danilov 2000: M. Danilov, Identificarea unei bucoavne basarabene în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a
Moldovei. Magazin bibliologic nr. 1, Chişinău 2000, 47–49.
Danilov 2002: Cartea didactică tipărită la Chişinău, In Cartea românească în colecţiile Muzeului Naţional de
Istorie. 1683-1918 [Catalog] (Chişinău 2002).
Doncev 1865: Ioan Doncev, Cursulu primitiv de limbă română compusu pentru clasele elementare şi IV clase
gimnaziale (Chişinău 1865).
Eşanu 1991: A. Eşanu, Şcoala şi învăţământul din Moldova în sec. XVIII-începutul sec. XIX. In: Istoria învăţă-
mântului şi a gândirii pedagogice în Moldova, vol. 1 (Chişinău 1991), 85 -109;
Eşanu 1998: A. Eşanu, V. Eşanu, Chişinău. File de istorie (Chişinău 1998).
Eşanu A., Eşanu V 1998: A. Eşanu, V. Eşanu, Ştiinţă de carte în oraşul Chişinău. In: Chişinău. File de istorie
(Chişinău 1998), 41- 46.
Ghibu 1975: O. Ghibu, Din istoria literaturii didactice româneşti (Bucureşti 1975 ).
Giurescu 1931: C.C. Giurescu, Bucoavna basarabeană din 1815. Revista Istorică Română, Bucureşti 1931.
Gurie 1908: Gurie (Grosu), Bucoavnă moldovenească (Chişinău 1909).
Gurie 1908: Gurie (Grosu), Cartea de învăţătură după legea lui Dumnezeu (Chişinău 1908).
Haneş 1920: P. Haneş, Scriitori basarabeni (Bucureşti 1920).
Manuscris 1991: Lista cărţilor româneşti vechi distruse de incendiul din decembrie 1989 (Bucureşti: Biblioteca
Centrală Universitară 1991).
Margela 1827: Şt. Margela, Gramatica russască şi rumănească, vol.I (Sankt Petersburg 1827).
Marian 1926: L. Marian, Cultura şi şcoala. In: Basarabia (sub redacţia lui Şt. Ciobanu) (Chişinău 1926).
Matei 1988: N. Matei, Manuale şi alte materiale didactice moldoveneşti din secolul al XIX. In: Patrimoniu [Alma-
nahul Bibliofililor din Moldova] (Chişinău 1988), 125-145.
Mihail 1940: P. Mihail, Tipărărituri româneşti în Basarabia de la 1812-1918 (Bucureşti 1940).
Mihail P. Mihail Z. 1993: P. Mihail, Z. Mihail, Acte în limba română tipărite în Basarabia (Bucureşti 1993).
Negru 2002: Gh. Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor basarabeni (Chişinău 2002).
Negru 2006: Gh. Negru, „Cazul Doncev” şi eliminarea „limbii moldoveneşti” din Gimnaziul regional din Chişinău
(1866). Destin Românesc 3-4, 2006, 220-228.
Ştefănucă 1932: P. Ştefănucă Din viaţa cărţii româneşti în Basarabia. Viaţa Basarabiei 11, 1932, 59- 60.
Балдеску 1896: A. Балдеску, Русско-молдавский словарь (Одесса 1896).
Ганицкий 1883: M. Ганицкий, Учреждение церковно-приходских школ в Кишиневской Епархии. КЕВ 20,
1883, 684-693.
Гинкулов 1840: И. Гинкулов, Начертание правил валахо-молдавской грамматики (Петерсбург 1840).
Иовва 1983: И. Иовва, О жизни и деятельности С.Я. Марцелла. Лимба ши литература молдовеняскэ 4,
1983.

66
 M. Danilov, Literatura didactică basarabeană: tiraje, reeditări şi modele impuse (1814-1918)

КЕВ 1867: KEВ 6, 1867, 6.

КЕВ 1868: KEВ 15, 1868, 169.
КЕВ 1908: KEВ 7 [11 февраля], 1908, 29 -31.
Мадан 1984: И. Мадан, Библиогафическое дело. Библиография Молдавии [Библиогафический указатель]
(Кишинев 1984).
Нирка 1991: E. Нирка, Выдающийся энциклопедист. Факел 31 мая 1991, 7-10.
Отчет 1899: Отчет Кишиневской Городской Общественной Библиотеки за 1899 (Кишинев 1899).
Стадницки 1894: A. Стадницки, Гавриил Бэнулеско-Бодони екзархь молдовлахийский и митрополит
Кишиневский (Кишинев 1894).

Pedagogical literature of Bessarabia: editions, impressions and imposed models

(1814-1918)

Abstract
Primers were the most widespread pedagogical books published by the Bessarabian Ecclesiastical Press from 1814
to 1918, though this category of publications was allowed by the authorities only as far as it contributed to a better
study of Russian. Most of the primers were published in Russian and Romanian, and the texts were arranged in
parallel columns except for the edition of 1861. The Romanian text is translated from Russian, which indicates that
the books are based on Russian primers of the 19th c. approved by the synodal censorship. A characteristic feature
of the pedagogical literature of the 19th century is its pronounced religious character as it was intended for use in
church schools.
The majority of these books enjoyed quite a few impressions. Two main types of the primers are distinguished:
– primers with the same bibliographical description (title-page, table of contents, page numbers); –the first three
editions of 1814, 1815 and 1822 – can be considered as impressions of the first primer published by the Diocesan
Chişinău Press in 1814. Not a single copy of them has survived in Romanian collections (editions of 1815 and
1822 were analysed and described by O. Ghibu and S. Giurescu in the 30ies of the 20th c. and are considered
lost);
– primers published in 1842, 1844, 1854, 1859 insignificantly differ in table of contents and contain more pages.
Editions of 1842 and 1844 are preserved in collections, and editions of 1854 and 1859 are known to us only on
the basis of bibliographic descriptions.
Pedagogical literature of the beginning of the 20th century is the result of Russification, conducted by the tsarist
authorities in Bessarabia.

Педагогическая литература Бессарабии: тиражи, переиздания и навязанные

образцы (1814-1918)

Резюме
Среди педагогических книг, напечатанных в Духовной Типографии Бесcарабии (1814-1918), самыми рас-
пространенными были буквари. Хотя эта категория печатных изданий допускалась официальными влас-
тями только в той мере, в коей это способствовало наиболее полному изучению русского языка, большинс-
тво из них, за исключением издания 1861 г., были напечатаны на двух языках – русском и румынском,
параллельным текстом в двух столбцах. Румынский текст – это переведённый вариант, адаптированный с
русского, что указывает на источник кишиневских изданий, оригиналом для которых были русские буква-
ри начала XIX века, утверждённые синодальными цензорами.
Характерной чертой педагогической литературы XIX в., является её явный религиозный характер, так как
она была предназначена для церковных школ. Большинство этих книг были многократно переизданы;
среди них можно выделить два типа:
– к первому типу относятся буквари, у которых совпадают библиографические описания (титульный лист,
оглавление, номера страниц), – первые три издания 1814, 1815 и 1822 годов можно считать переиздан-
ными с образцов первого Букваря, отпечатанного в Епархиальной Кишинёвской Типографии в 1814
году. На сегодняшний день ни одно из вышеупомянутых изданий не сохранилось в патримониальных
коллекциях в румынском пространстве (издания 1815 и 1822, были исследованы и описаны О. Гибу и К.
Джиуреску в 30-х г. ХХ в., сейчас считаются утерянными);

67
 I. Studii

- ко второму типу букварей можно отнести издания 1842, 1844, 1854, 1859 гг. – они имеют незначительные
тличия по содержанию и большее количество страниц. Издания 1842 и 1844 гг. отмечены в патримони-
альных коллекциях, а издания 1854 и 1859 гг. известны нам только по библиографическим описаниям.
Педагогическая литература начала ХХ в. – это результат русификации, проводимой царскими властями в
Бессарабии.

30.01.2007

Dr. Maria Danilov, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str. 31 August, 121-A, MD-2012 Chişinău,
Republica Moldova, e-mail: danilovmaria@yahoo.com

68