EXPEDIŢIA AMIRALULUI HISTRIAN HEGESAGORAS
ÎN VESTUL MĂRII NEGRE
Într-un decret onorific descoperit la Histria este
descris un foarte interesant episod militar petre-
cut, probabil, pe la jumătatea secolului II a. Chr.
Traducerea acestei preţioase inscripţii este după
cum urmează (Pippidi 1983, nr. 64) „Sfatul şi
Adunarea poporului au hotărât, la propunerea
synedrilor: deoarece s-a întâmplat ca teritoriul
<şi fortăreaţa> de dincolo să fie ocupate în timpul
războiului nedeclarat pornit împotriva noastră de
mesambrieni, care au săvârşit multe şi mari nele-
giuiri faţă de templul lui Apollon, împingând ceta-
tea în cele mai mari primejdii; iar histrienii, rude,
prieteni şi plini de râvnă faţă de poporul nostru
– ne-au trimis într-ajutor corăbii lungi şi ostaşi,
punând mai mare peste aceştia pe amiralul cu pu-
teri depline Hegesagoras al lui Monimos, bărbat
destoinic şi inimos, care venindu-ne în sprijin a
păzit împreună cu noi şi ceilalţi aliaţi oraşul, te-
ritoriul şi porturile, iar cât priveşte cetăţuia de la
Anchialos – ajunsă în mâini străine şi stăpânită
de duşmani, din care pricină oraşul şi veniturile
noastre au avut de suferit amarnic – a luat-o cu
asalt, împreună cu noi şi cu ceilalţi aliaţi, distru-
gând-o până în temelii; iar în timpul plutitului
spre Anchialos – inamicii atacând flota – şi-a pus
viaţa în primejdie înfruntând forţe superioare, bi-
ruind pe vrăjmaşi şi capturând, împreună cu noi
şi cu ceilalţi aliaţi, o corabie cu întregu-i echipaj;
iar în timpul debarcărilor, curajos în încăierări şi
în orice altă împrejurare războindu-se ca un ade-
vărat iubitor de primejdii – a ieşit mereu biruitor,
însufleţindu-şi oştenii şi făcându-i folositori cât a
ţinut războiul; pentru ca, deci, poporul să-şi arate
recunoştinţa faţă de bărbaţii destoinici – într-un
ceas bun! – Sfatul şi Adunarea să hotărască: Să
fie lăudat pentru aceste temeiuri norodul histrian
– prieten, rudă şi aliat al nostru – pentru că ne-
a trimis în ajutor pe amiralul Hegesagoras al lui
Monimos, şi să se reînnoiască onorurile altădată
votate histrienilor. De asemenea, să fie încununat
Hegesagoras, fiul lui Monimos, cu cunună de aur
la sărbătoarea Dionysiilor şi să i se înalţe o statu-
ie de bronz care să-l înfăţişeze armat, pe un bot
Tyragetia, s.n., vol. I [XVI], nr. 1, 2007, 311-316.
Octavian Bounegru
de corabie. Statuia să-i fie aşezată în templul lui
Apollo Tămăduitorul, iar acest decret să fie săpat
pe soclu. Onorurile să fie proclamate şi la Histria,
în timpul celebrării concursurilor, pomenirea lor
făcându-se de fiecare dată de colegiul de...”
Prin acest decret, un cetăţean al Histriei, Hegesa-
goras al lui Monimos, este onorat de o cetate io-
niană de pe litoralul vest-pontic, al cărei nume nu
este indicat în inscripţie, dar care, din context, nu
putea fi alta decât Apollonia (azi Sozopol – Bulga-
ria), pentru meritele deosebite dovedite cu oca-
zia unui război purtat între Apollonia şi vecina ei,
Mesambria. Acţiunea se petrece, cum am arătat,
în secolul II a. Chr.
Partea centrală a acestui document oficial emis de
Sfatul şi Adunarea apolloniaţilor este reprezenta-
tă de motivaţia emiterii decretului, în care, enu-
merându-se faptele de arme prin care s-a remar-
cat Hegesagoras, sunt menţionate, de fapt, prin-
cipalele etape ale expediţiei conduse de acesta. Ea
reprezintă singura atestare epigrafică consistentă
din lumea pontică, în care este descrisă o expedi-
ţie navală, combinată cu acţiuni terestre. Această
descriere, pe cât de sumară, pe atât de precisă în
termeni si exprimare, permite reconstituirea în
detaliu a războiului dintre cele două cetăţi, la care
flota histriană şi-a adus o contribuţie decisivă.
Declanşarea războiului;
consecinţe pentru apolloniaţi
Cadrul geografic în care s-au derulat acţiunile ar-
mate, navale şi terestre, se plasează în zona golfu-
lui Burgas, cel mai adânc golf de pe coasta vestică
a Mării Negre. Pe coasta sudică a acestui golf se
găsea oraşul ionian Apollonia şi, ceva mai la nord,
Mesambria, colonie megariană. Teritoriul Apol-
loniei cuprindea în această epocă practic întreaga
coastă a golfului. În sistemul de apărare a acestui
teritoriu un rol decisiv îl juca o mică aşezare pla-
sată pe malul opus faţă de Apollonia, Anchialos
(azi Pomorije), care este menţionat de Strabon ca
„orăşel” (polichnion) fondat de apolloniaţi (Laza-
 II. Materiale şi cercetări
rov 1998, 86-89). Pe lângă aşezarea civilă, în care
se desfăşura o activitate comercială intensă, An-
chialos dispunea, aşa cum arată textul inscripţiei,
de un fort militar (phrourion) care supraveghea
întreaga coastă a golfului şi care a reprezentat de
altfel şi mobilul începerii războiului dintre apollo-
niaţi şi mesambrieni.
Războiul este declanşat prin surprindere de către
Mesambria care, fără o declaraţie prealabilă, atacă
fulgerător fortăreaţa de la Anchialos şi o cucereş-
te, debarcând în acelaşi timp trupe chiar în apro-
pierea oraşului Apollonia, distrugând sanctuarul
lui Apollon Tămăduitorul, protectorul oraşului.
De altfel, Anchialos se afla în imediata apropiere
a Mesambriei, la 70 de stadii (adică aproximativ
12 km) spre sud, aşa cum o arată Periplus Ponti
Euxini, ceea ce explică, printre altele, succesul ra-
pid al mesambrienilor (Müller 1965, I, 85).
Expresia polemon anepangelton care apare în
primele rânduri ale inscripţiei şi care desemnea-
ză o agresiune declanşată fără o declaraţie for-
mală, este pentru prima oară menţionată într-un
document epigrafic. Ea mai apare într-un pasaj
din Polybios (IV, 14, 4), în care este menţionat
atacul declanşat de etolieni împotriva vecinilor
lor, fără declaraţie de război. În epoca elenisti-
că aceasta reprezenta, potrivit surselor de care
dispunem, o practică curentă, ea vizând, cum
este lesne de înţeles, surprinderea adversaru-
lui (Kiechle 1958, 129; Ducrey 1968, 4; Garland
1971, 29). Dintre numeroasele exemple care vor-
besc despre asemenea metode, este suficient să
amintim războiul declanşat în anul 272 a. Chr. de
către Pyrrhos, regele Epirului, împotriva Spartei,
eveniment care a avut un larg răsunet în epocă
(Bengston 1963, 102).
Acţiunea surprinzătoare a mesambrienilor a ur-
mărit două obiective precise, anume anihilarea
fortăreţei de la Anchialos şi distrugerea sanctua-
rului lui Apollon, acţiune care avea în vedere inti-
midarea adversarului prin impactul psihologic pe
care îl putea avea asupra apolloniaţilor un aseme-
nea sacrilegiu, ce constituia o gravă infracţiune
asupra dreptului divin.
De la bun început, Apollonia se găsea în pragul ru-
inei întrucât, deşi oraşul nu fusese cucerit, întreg
sistemul de apărare a teritoriului, vital pentru su-
pravieţuirea locuitorilor, era anihilat. Astfel, ora-
şul nu mai putea fi aprovizionat cu cereale, nu mai
putea beneficia de resursele oferite de pescăriile
312
şi salinele din apropierea coloniei lor, Anchialos,
şi nici de avantajele economice pe care le implica
controlul golfului Burgas, care erau reprezenta-
te, în principal, de veniturile obţinute din taxele
portuare impuse pe circulaţia mărfurilor în zonă
(Chamoux 1981, 214). La aceste venituri se referă,
fără nici o îndoială, termenul prósodoi – „veni-
turi”, care apare la începutul inscripţiei.
Apelul la alianţă
În aceste condiţii foarte dificile pentru apolloniaţi,
aceştia fac apel la o mai veche alianţă cu Histria,
alianţă în virtutea căreia, cu un secol mai înainte,
histrienii le trimiseseră în ajutor corpul expediţi-
onar condus de Callicrates. În sistemul relaţiilor
politice complexe din epoca elenistică încheierea
unor raporturi de alianţă (symmachia) sau de
prietenie (philia) consfinţite între două cetăţi,
reprezentau o practică curentă. Printr-o aseme-
nea alianţă, pe de-o parte se recunoştea în lim-
bajul diplomatic independenţa teoretică a celor
două oraşe, şi se consfinţeau pe de alta clauzele
prin care se acorda ajutor militar în caz de nevo-
ie. Alianţa politică dintre Histria şi Apollonia este
sugerată în preambulul decretului în onoarea lui
Hegesagoras şi explicit formulată în dispoziţiile
sale finale. În virtutea acestei alianţe, histrienii
pregătesc un corp expediţionar.
Organizarea corpului expediţionar
condus de Hegesagoras
Textul inscripţiei arată foarte precis că Histria a
trimis în ajutorul apolloniaţilor corăbii de război
şi soldaţi. Deşi nu se precizează numărul acesto-
ra, o atenţie specială merită a fi acordată forţelor
militare din care era compus acest ajutor. Este
vorba, în primul rând, de ploia te makra, „corăbii
lungi” adică nave de luptă. Termenul „corăbii lun-
gi” este frecvent menţionat în sursele istorice an-
tice şi în inscripţii. Prin acest termen erau desem-
nate în general vasele de război, fără a se preciza
rangul acestora (monere, triere, pentere etc.), ci
doar pentru a le deosebi de navele comerciale.
Diferenţa esenţială dintre navele de război şi cele
comerciale, în afară de modul în care erau înar-
mate primele, consta în raportul dintre lungime
şi lăţime: în timp ce la corăbiile comerciale şi de
transport raportul dintre lungime şi lăţime nu de-
păşea 1:3,5, la navele de luptă acesta ajungea până
la 1:7. Un alt element fundamental pentru navele
de război era prora prevăzută cu cioc („eperon”),
 O. Bounegru, Expediţia amiralului histrian Hegesagoras în vestul Mării Negre
destinat spargerii bordajului navelor adverse
(Casson 1971, 145; Guillerme 1993, 79).
Datorită vitezei lor şi a capacităţii de luptă, „coră-
biile lungi” erau folosite frecvent în incursiunile
lor de către piraţi, aşa cum o atestă mai multe in-
scripţii de la Cos, Thera şi Rhodos. Astfel de „co-
răbii lungi” sunt menţionate şi într-o inscripţie de
la Callatis.
La escadra de nave de luptă pregătită de histri-
eni pentru a fi trimisă în ajutorul apolloniaţilor
se adăuga un contingent de soldaţi, pregătiţi
pentru acţiuni terestre. Aceste pregătiri sugerea-
ză faptul că, de la bun început, corpul expediţio-
nar organizat de histrieni era destinat atât unor
acţiuni navale, cât şi terestre. Din acest punct de
vedere, titulatura cu care este învestit coman-
dantul corpului expediţionar, Hegasagoras al lui
Monimos, oferă indicii preţioase privind organi-
zarea expediţiei. În inscripţie Hegesagoras este
numit nauarchos autokrator, adică „amiral cu
puteri depline”, titulatură care are o semnificaţie
precisă.
Trebuie remarcat mai întâi că titlul de nauarchos
autocrator, menţionat doar în această inscripţie,
denumeşte o magistratură extraordinară, impusă
de gravitatea situaţiei în care urma să se poarte
războiul. Era vorba de o situaţie extrem de dificilă
în care se găsea Apollonia, după atacul fulgerător
al mesambrienilor. Titlul de nauarchos autocra-
tor cu care este onorat Hegesagoras arată că aces-
tuia i s-a încredinţat, de la bun început, comanda
unică nu numai a escadrei histriene, ci şi a întregii
forţe aliate care urma să lupte împotriva Mesam-
briei, adică forţele reunite ale Histriei, Apolloniei
şi ale altor aliaţi, care sunt amintiţi, dar nu şi nu-
miţi în inscripţia de faţă.
Magistratura cu care este învestit Hegasagoras
este aşadar una extraordinară, impusă de necesi-
tăţi stringente, tot aşa cum este cazul unui strate-
gos autokrator, menţionat în mai multe inscripţii
din zona egeeană (Scheele 1932, 3-10), sau chiar
la Histria, în cazul lui Agathocles al lui Antiphilos,
învestit cu funcţia de „strateg cu puteri depline”
pentru apărarea teritoriului de incursiunile tracu-
lui Zoltes (Pippidi 1983, nr. 15).
Potrivit surselor antice, Aristotel în special, dar
şi unele inscripţii, în ierarhia militară din epoca
greacă şi elenistică nauarchoi nu erau asimilaţi
generalilor, ci se găseau pe o poziţie imediat infe-
rioară acestora (Jourdan 1975, 119-122). Aristotel
spune: „Se numesc generali (strategoi) şi coman-
danţi şefi (polemarchoi) ofiţerii de acest rang.
Apoi, dacă erau unităţi de cavalerie, de infanterie
sau de marină, se instituiau uneori pentru aceste
arme ofiţeri numiţi amirali (nauarchoi), coman-
danţi ai cavaleriei (hipparchoi) sau comandanţi
ai infanteriei (taxiarchoi)”.
Rezultă astfel că nauarchia era o funcţie militară
pentru marină, instituită mai mult sau mai pu-
ţin excepţional, ca şi în cazul pe care îl analizăm
aici. De altfel, este ştiut astăzi că în epoca ele-
nistică nauarchoi se găseau sub comanda stra-
tegilor şi erau, în cele mai multe cazuri, amirali
care comandau forţe militare mixte, navale, dar
şi terestre.
Pe de altă parte este interesant de subliniat faptul
că, până târziu în epoca romană, amiralii (nauar-
choi) erau angajaţi ca mercenari în nenumărate-
le conflicte în care erau implicate şi forţe navale.
Un exemplu celebru este cel al lui Seleucos din
Rhodos, care a luptat în mai multe rânduri în
slujba lui Augustus şi care, pentru meritele sale,
primeşte de la acesta cetăţenia romană şi este
scutit complet de impozite şi taxe, atât el cât şi
urmaşii lui. Magistratura cu care a fost învestit
Hagesagoras confirmă structura ierarhică exis-
tentă în epoca elenistică, cu observaţia că, în ca-
zul acestuia, era vorba de comanda unică a unei
coaliţii formată din forţele navale şi terestre ale
mai multor oraşe.
Desfăşurarea expediţiei
Din textul decretului în cinstea lui Hegesagoras
pot fi decelate principalele etape ale expediţiei
împotriva mesambrienilor şi rezultatele obţinute.
Trebuie remarcat mai întâi faptul că în inscrip-
ţie este folosit termenul epiplein tradus de editori
prin „în timpul plutitului” «spre Anchialos» şi
înţeles ca „expediţie navală”. Termenul respectiv,
cu sensul de „expediţie navală” sau „raid maritim”
apare în numeroase surse epigrafice şi confirmă
astfel traducerea de mai sus.
În cazul de faţă, însă, analiza internă a textului
arată că drumul pe mare parcurs de corpul ex-
pediţionar aliat nu s-a desfăşurat fără incidente.
Dimpotrivă, într-un pasaj al inscripţiei se arată în
mod explicit că a fost vorba de o bătălie navală,
urmare a atacului pe mare al escadrei mesambri-
enilor. În această luptă, flota aliată comandată de
313
 II. Materiale şi cercetări
Hegesagoras a ieşit învingătoare, o corabie inami-
că cu întreg echipajul ei fiind capturată.
Victoria obţinută de flota aliată trebuie să fi fost
semnificativă, altfel nu se explică de ce în decre-
tul analizat aici se arată că, în semn de omagiu
deosebit, statuia lui Hegesagoras să fie aşezată la
Apollonia pe un soclu în formă de proră de co-
rabie. În antichitate, celebrarea unei victorii na-
vale era un eveniment cu totul deosebit în viaţa
unei cetăţi, iar amiralii învingători se bucurau de
mari onoruri, memoria lor fiind păstrată cu grijă.
Monumente închinate victoriilor navale, precum
şi statui ale învingătorilor amplasate pe socluri
reprezentând prore de nave de război sunt frec-
vente în zona egeo-mediteraneană (Thasos, Epi-
daur, Rhodos, Cyrene), pentru a nu mai vorbi de
celebrul monument care includea şi statuia „Vic-
toriei” de la Samotrake.
Revenind la evenimentele analizate aici, din in-
formaţiile pe care le transmite decretul lui Hege-
sagoras, se poate deduce că victoria sa pe mare
împotriva flotei Mesambriei trebuie să fi avut un
oarecare răsunet în zonă, cu atât mai mult cu cât
un asemenea eveniment pare să fi avut o impor-
tanţă decisivă în desfăşurarea războiului. Deşi nu
dispunem de amănunte în legătură cu desfăşura-
rea bătăliei pe mare, pornind de la numeroasele
surse literare referitoare la tactica purtării expedi-
ţiilor şi a luptelor navale, se poate contura în linii
generale un „scenariu” al evenimentelor amintite
în inscripţia pentru Hegesagoras.
Începând cu secolul al V-lea a. Chr., tactica con-
fruntărilor navale cunoaşte un progres real. Este
vorba de o ingenioasă combinaţie între manevre-
le întregii flote şi mişcarea individuală a corăbii-
lor. În tactica navală, scopul principal urmărit era
acela de a rupe linia navelor inamice (diekplous)
şi apoi încercuirea escadrei adverse (periplous).
Ruperea liniei unei escadre inamice se realiza
prin distrugerea unei unităţi (adică a unei nave de
luptă) prin două modalităţi. Una din ele consta în
aşa-numitul „eperonaj”, ceea ce însemna găurirea
cu „ciocul” corăbiei a bordajului navei adverse,
urmată de scufundarea acesteia. O altă manevră,
mai complicată, consta în „filarea” rapidă a navei
pe lângă nava inamică şi distrugerea ramelor pe
una din laturile navei adverse, uneori şi a pupei
acesteia, lăsând-o fără posibilitatea de a manevra,
nava respectivă reprezentând, din acel moment, o
victimă sigură.
314
În epoca elenistică tactica navală se perfecţionea-
ză (Coussin 1932, 101-104), în sensul că atacul se
făcea „în linie de bătaie” (epi mais). În această
formaţie era atacată escadra adversă, rupându-i
frontul. Unităţile inamice odată dispersate pu-
teau fi încercuite cu uşurinţă şi distruse, deoa-
rece îşi expuneau flancurile „eperonajului”. Una
din aceste tactici trebuie să fi fost folosită şi de
amiralul Hegesagoras în lupta împotriva flotei
Mesambriei.
După această victorie navală, corpul expediţionar
comandat de Hegesagoras înaintează spre golful
Burgas şi, ajungând în zona de operaţii, efectu-
ează mai multe debarcări de trupe pe coastă. În
textul inscripţiei se vorbeşte de „debarcări”, prin
care trebuie să înţelegem operaţiuni terestre suc-
cesive, care aveau ca scop curăţarea coastei de
trupele mesambriene care controlau terenul. Din
acel moment, forţele aliate conduse de Hegesago-
ras pun în aplicare planul de luptă, care, aşa cum
se precizează în decret, viza două obiective funda-
mentale. Este vorba, mai întâi, de asigurarea con-
trolului şi pazei oraşului Apollonia, a teritoriului
său şi a porturilor sale. Această acţiune concretiza
intenţia coaliţiei de a îndepărta pericolul de ora-
şul atacat şi de a-i menţine siguranţa.
Pentru Apollonia atât teritoriul, care îi asigura
supravieţuirea, cât şi cele două porturi, prin care
oraşul era legat de lume, reprezentau obiective de
cea mai mare însemnătate. În legătură cu porturi-
le oraşului există informaţii literare şi arheologice.
În Periplus Ponti Euxini se precizează existenţa a
două porturi la Apollonia, unul la fel de important
ca şi celălalt, ceea ce probează activitatea portua-
ră intensă a oraşului. Existenţa acestor două por-
turi, precum şi unele date privind organizarea lor
spaţială, sunt confirmate de recentele cercetări
subacvatice (Porogeanov 1982, 112-125).
Cel de-al doilea obiectiv al expediţiei conduse de
amiralul histrian era reocuparea fortăreţei de la
Anchialos. În legătură cu această a doua acţiune
a corpului expediţionar condus de Hegesago-
ras inscripţia pomenită vorbeşte de două etape:
mai întâi cucerirea fortăreţei Anchialos, ocupată
de mesambrieni, apoi distrugerea ei. Termenii
în care este descrisă această acţiune sunt foarte
precişi, fără urmă de echivoc. Explicaţia distru-
gerii fortăreţei trebuie căutată în împrejurările
în care s-a desfăşurat războiul dintre Apollonia
şi Mesambria.
 O. Bounegru, Expediţia amiralului histrian Hegesagoras în vestul Mării Negre

Privitor la acest episod interesant de tactică mi-
litară, s-au emis două ipoteze. Potrivit primei,
apolloniaţii şi aliaţii lor au recucerit fortăreaţa
pentru a o distruge şi apoi pentru a o părăsi; în
acest caz distrugerea fortăreţei ar fi făcut parte
din planul tactic al aliaţilor Apolloniei, vizând
înlăturarea unui pericol care ameninţa teritoriul
oraşului.
Cea de-a doua ipoteză susţine că, după atacul şi
cucerirea fortăreţei, aliaţii au realizat faptul că
acest punct strategic nu mai putea fi menţinut şi
l-au distrus, pentru a nu mai fi folosit altă dată de
mesambrieni. Oricum, este limpede că în planul
strategic al ambelor părţi aflate în conflict – for-
tăreaţa de la Anchialos reprezenta un punct de o
importanţă capitală. Aşa se explică înverşunarea
cu care cele două armate şi-l dispută. Conflictul se
încheie cu o victorie a aliaţilor Apolloniei, dar este
greu de precizat care vor fi fost urmările acestei
victorii.
Decretul în cinstea lui Hegesagoras constituie
aşadar un preţios document epigrafic, care per-
mite conturarea unei imagini coerente asupra
activităţii flotelor oraşelor greceşti de pe litoralul
vest-pontic în epoca elenistică, precum şi a mo-
dului de organizare a escadrelor militare din re-
giune şi implicarea flotelor militare în evenimen-
tele politice ale perioadei respective. În tot acest
context, Hegesagoras al lui Monimos apare ca o
personalitate militară, cu contribuţii notabile în
arta războiului în regiune.
Pe de altă parte, acest decret evidenţiază, o dată
în plus, trăsăturile esenţiale – politice, militare şi
administrative – ale oraşelor vest-pontice în epo-
ca elenistică, precum şi raporturile, de multe ori
deosebit de fluctuante, stabilite între acestea.

Bibliografie

Bengston 1963: H. Bengston, Bemerkungen zu einer Ehreninschrift der Stadt Apollonia am Pontos. Historia 12,
1963, 98-110.
Casson 1971: L. Casson, Ships and Seamanship in the Ancient World (Princeton 1971).
Chamoux 1981: Fr. Chamoux, La civilisation hellénistique (Paris 1981).
Coussin 1932: P. Coussin, Les institutions militaires et navales (Paris 1932).
Ducrey 1968: P. Ducrey, Les traitement des prisoniers de guerre dans la Grèce antique des origines à la conquête
romaine (Paris 1968).
Garland 1972: Y. Garland, La guerre dans l’antiquité (Paris 1972).
Guillerme 1993: A. Guillerme, La marine de guerre antique (Paris 1993).
Jourdan 1975: B. Jourdan, The Athenian Navy in the Classical Period. A Study of Athenian Naval Administration
and Military Organisation in the Fifth and Fourth Centuries B. C. (Los Angeles 1975).
Kiechle 1958: F. Kiechle, Zur Humanität in der Kriegsführung der Griechen. Historia VII, 1958, 110-143.
Lazarov 1998: M. Lazarov, Notizen zur griechischer Kolonisation am westlichen Schwarzen Meer. Schriftquellen
und archäologische Denkmäler. In: (ed. G.R. Tsetskhladze) The Greek Colonisation of the Black Sea Area (His-
toria Einzelschriften 121) (Stuttgart 1998), 72-98.
Müller 1865: C. Müller, Geographi Graeci Minores (Hildesheim 1865).
Pipidi 1983 (ed.): D.M. Pipidi, Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine, vol. I, Histria şi împrejurimile
(Bucureşti 1983).
Porogeanov 1982: V. Porogeanov, Les ports anciens de la ville de Sozopol d’après les données d’archéologie
sous-marine. Thracia Pontica 2, 1982, 110-130.
Scheele 1932: M. Scheele, Strategos Autokrator (Leipzig 1932).

The expedition of Histrian admiral Hegesagoras to western Black Sea

Abstract
In an honorific decree found at Histria a citizen of this town, Hegesagoras of Monimos, is honoured by the Ionian
city from the western coast of the Black Sea, which name is not indicated in the inscription, but from context it
could not be other than Apollonia (today Sozopol - Bulgaria), for special merits proved in a war between Apollonia
and its neighbour city, Mesambria. The action takes place in the 2 century B. C.
The decree in honour of Hegesagoras represents a unique epigraphic document which gives us a coherent image of
the activity of Greek cities fleets of the western Black Sea coast in Hellenistic time, as well as of the military arrange-
ments and participation of the Navy in political events of the époque. In this context, Hegesagoras of Monimos can
be viewed as a personality who contributed much to the art of war in that region.

315
 II. Materiale şi cercetări

Экспедиция истрийского адмирала Хегесагораса

к западному побережью Черного моря

Резюме
В почетном декрете, найденном в Истрии, Хегесагорас сын Монимоса – гражданин этого города, был чест-
вован ионийским городом западного побережья Черного моря, имя которого не указано в декрете, но судя
по содержанию это Апполония (ныне Созополь, Болгария), за особые заслуги в войне между Апполонией
и соседней Месембрией. Действие происходит во II в. до н.э.
Данный указ представляет собой уникальный эпиграфический документ, который позволил последова-
тельно представить деятельность флотов греческих городов западного побережья Черного моря в эпоху
эллинизма, а также организацию военных эскадр в регионе и их вовлечение в политических событиях
данного периода. В этом же контексте, Хегесагорас выступает в качестве военной личности, которая внесла
ощутимый вклад в военное искусство.

23.01.2007

Prof. dr. Octavian Bounegru, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, bulevardul Carol I, 11, 700506 Iaşi, România

316