IDEI, TEME, DIVAGARI lolanda-Nicoleta Clea, grupa 54B

An universitar: 2015-2016
Omul este nefamiliarul nsusi

De ce este de fapt fiinare si nu, mai curand, nimic? este ntrebarea cu care Heidegger
ncepe prelegerea Introducere n metafizica si, pornind de la aceast ntrebare, face o amanunit
analiz a fiinei, ajungand la intrebarea Despre ce este vorba de fapt n cazul fiinei?
Interpretrile fiinei au loc pornind de la, si n, gandire. Aceasta din urma poate fi
neleas ntr-o varietate de moduri; ea se poate raporta atat la lucruri prezente, cat si la lucruri
trecute sau viitoare, ba chiar la inexisten. Gandirea actioneaz asupra lucrului pe care l are in
fa descompunandu-l si recompunandu-l, cautand ceva mai mult decat i se prezint, ceva aflat
oarecum n spatele lucrului, unde gandirea ncearc s descopere acel ceva care caracterizeaz
lucrul, care ramane neschimbat atata timp cat exist lucrul, acel ceva care este comun tuturor
lucrurilor de acelasi fel. Gandirea cauta esenta lucruilor.
Relaia fiin-gandire ar putea fi de tip subiect-obiect: fiina este obiectul, iar gandirea
este subiectul, astfel ncat raportarea gandirii la fiin este raportarea subiectului la obiect. Faptul
ca fiina si gandirea si aparin, determin si nelesul fiinei omului; odat cu disocierea, cu
survenirea priceperii, omul intr in Istorie ca fiintor (cand intervine desprirea de fiin), el
pseste n fata fiinei (plecand ns din ea). Odat cu aceast disociere, fiinrile care apar i
devin omului nefamiliare. Ideea de nefamiliaritate porneste de la interpretarea versurilor 332-375
din Antigona lui Sofocle: Spusa potrivit creia <<omul este cel mai nefamiliar>> e definiia
greceasca autentica a omului. Omul este coplesit de fiinare, situaie care l determin s
actioneze cu violen mpotriva, si pentru stpanirea, acesteia. Este instituit astfel o complicat
relaie ntre Dasein si fiinare, n cadrul creia se pierde adesea cutarea fiintei.
Prin intermediul violenei, omul incearc s se instpaneasc asupra fiinrii, dar asta nu
are alt rost decat acela de a ascunde caracterul nefamiliar al limbii si al pasiunilor sale, de care el
este convins c dispune. Omul este convins c el este cel care a inventat limba si nelegerea,
construirea si activitatea poetica, ns cum se putea, se intreab Heidegger, ca el s inventeze
ceva care constituie nssi temeiul sau de om.
Omul cultiva si ocroteste tot ceea ce i este intim, familiar, dar apoi se desprinde cu
violen de acest familiar pentru a lsa s apar acel ceva care l copleseste, nefamiliarul. Cine l
determin s fac asta? Fiina l determin pe om, iar libertatea trebuie neleas n funcie de
aceast determinare.