ntr-un pustiu uscat, zgrcit,

ntelenit si ars de soare,

Ancearul sta ca un cumplit
Strajer, stingher n larga zare.

n ceasul rau l-a-nfiripat

Natura stepelor, haina,
Si cu un vecin l-a adapat
Din frunze pn'la radacina.

Si picuri de otrava curg

Din coaja, cnd dogoarea-i vie,
Si se ncheaga n amurg
ntr-o rasina stravezie.

Nici pasari si nici tigrul chiar

Sa vina-n preajma-i nu ncearca,
Copacul mortii vntul doar
L-atinge si de boli se-ncarca.

Din zari vreun nor de s-a desprins

Si i-a stropit coroana deasa;
Din ramuri, pe nisipu-ncins
Se scurge-o apa veninoasa.

Un om, chemnd un om i-a spus

Spre-ancear sa plece-n cmpuri arse,
Si-acela si porni, supus,
Si cu otrava-n zori se-ntoarse.

Aduse-un ram cu moarte foi,

Rasina cea ucigatoare;
Si fruntea-i galbena siroi
Era de-o rece, grea sudoare.

Si bietul rob abia a prins

La cort s-ajunga-n graba mare,
Si, mort, stapnului nenvins
I se ntinse la picioare.

Iar printu-si unse cu venin

Sagetile-ascutite bine,
Si moarte raspndi din plin
Cu ele-n tarile vecine.