Mo Crciun cu plete dalbe,

i din ce n ce mai rare,

De la noi primeti doar jalbe,
Milioane, i-o-ntrebare:

Nou ce ne-aduci, btrne,

Cum domnia ta ne uit
Sau cumva de-amrciune
i-e memoria prea scurt?

Cum pe noi romnii, sfinte,

Ne tot ocoleti la daruri,
i doar trista noastr ginte
S se sting valuri-valuri?

Cui lai, moule, de-o vreme,

Dup vremuri mult durate,
Neamul sta care geme
De dureri adnc spate?

Chiar s-a dus tot din desag

i nu mai gseti nimica
Pentru ara noastr drag
i srman, Romnica?

Dac Tu i-ai luat, mrite,

Mna de pe noi i dac
Ne-ai uitat, atunci ursit e
Neamul ap s se fac

i pe Dunre s curg
Lacrimi milioane-n mare
i de-acolo s ajung
Nori i ploi de viei amare.

Mo Crciun, la tineree
Am trit n proletar
Srcie i tristee,
Dar mcar aveam o ar

Sigur i netrdat,
Nu vndut fr mil,
i ne-ai fost n tain tat
Travestit n Mo Geril

Azi ne ocoleti, se vede,

Nici nu mai exiti probabil,
Cum nici lumea nu mai crede
n moul cel caritabil