SUFLET DE COPIL INTRE RAU SI BINE

Mirela Sova

Personaje:

Sufletul: Un copil, îmbrăcat în haine albe.

Minciuna, Frica, Lenea, Mândria,Tristeţea, Mânia - copii îmbrăcați în haine închise la culoare.
Bunătatea, Iubirea, Pacea, Curajul, Vorba bună, Rugăciunea - copii îmbrăcați în haine deschise la culoare
care au scris ceea ce sunt pe o coroana

Copilul ce reprezintă Sufletul stă pe un scaun, în mijlocul scenei. De-a dreapta și de-a stânga lui se află
câte 6 scaune, deocamdată goale. Personajele vor intra în scenă pe rând și se vor așeza fie de-a dreapta
sufletului (cele pozitive), fie de-a stânga lui (cele negative). În situația în care piesa de teatru se va
reprezenta într-o sală de clasă și nu pe o scenă, copiii vor fi așezați de la început pe scaune, la locurile
lor.

Sufletul: Sunt un suflet de copil

Bucuros şi sensibil,
Care vrea să vadă-n lume
Ce e rău şi ce e bine.
Cine mă va îndruma,
Cine mă va învăţa?
(Intră încet Bunătatea şi se aşează pe un scaun, de-a dreapta lui.)

Bunătatea: Nu-ţi pot spune ce e rău,

Pentru că nu ştiu nici eu.
Dar te-nvăţ de bunătate,
Ca s-ajungi om cu dreptate.
Eu am mai multe surori
Care-ţi vin în ajutor
Pe a binelui cărare,
Pe care Domnul apare:
Mila, pacea, modestia,
Curajul, prietenia,
Rugăciunea şi iertarea,
Vorba bună şi iubirea.

Sufletul: Ce înseamnă „bunătate"?

Pot eu să fiu bun în toate,
Fără să adun păcate?
Bunătatea: Numai Unul Dumnezeu
Este bun şi drept mereu.
Orice om mai şi greşeşte
În ceea ce-nfăptuieşte.
Dar putere ţi s-a dat
Suflete, ca ne-ncetat
Să Îl chemi pe Dumnezeu
Să te ajute la greu,
Să-ţi arate calea bună,
Să te scoată din minciună
Şi să te prefacă-n Sfânt,
Luminând acest pământ.
Bun eşti când uiţi iute răul
Ce îţi e făcut de altul;
Când ajuţi pe cineva,
Fără a te enerva;
Când nu îţi superi părinţii,
Profesorii, nici pe alţii;
Când nu te lauzi cu fapta
Şi nu îţi aştepţi răsplata,
Când adevărul iubeşti,
De minciună te fereşti.
Când cauţi pe Dumnezeu
Cu tot sufleţelul tău!

Sufletul: Vai, nu pot să fiu perfect,

Mai am şi ceva ... defect!

(Sufletul se întristează. Intră în scenă Minciuna, care se aşează pe primul scaun, de-a stânga sufletului.
Bunătatea stă pe scaunul ei, ca şi cum ar fi aţipit.)

Minciuna: Nu te întrista, băiete,

Ascultă-mă şi mă crede.
Mi se spune „vorbă-n vânt",
Dar eu umblu pe pământ
E drept, cu picioare scurte...
Prea mult nu mă pot ascunde.
Mi se mai spune „păcat";
Eu pe mulţi am înşelat
Cu vorbe ademenite,
Cu vicleneli ticluite
De-al meu tată. Nu-ţi pot spune
Care este al lui nume.
Lumea-i plină de minciună,
De răutate, de ură;
N-ai cum să nu fii şi rău,
Să scapi din cârligul meu...

Sufletul: Cine este tatăl tău,

Hai, spune-mi numele său!

Minciuna: Of, e îngerul cel rău,

Acesta e tatăl meu!

Sufletul: Du-te de aici, minciună,

Să vină vorba cea bună!

(Minciuna „adoarme" şi ea pe scaun. Intră vorba bună, o fetiţă veselă, care se aşează pe al doilea scaun,
de-a dreapta sufletului.)

Vorba bună: Sunt veselă şi voioasă,

Nimic rău nu mă apasă.
Mângâi suflet speriat,
Gata sunt cu un bun sfat,
Am multă înţelepciune,
Am puteri să fac minune
Cu oricine mă primeşte
Şi-adevărul îl iubeşte!

Sufletul: Parcă m-am înviorat,

Chiar am nevoie de sfat:
Pân-acum mi s-a părut
Că-n lume traiul i-urât,
Că răul se răspândeşte,
Binele îl copleşeşte.
Că de-ncerci să fii mai bun,
Eşti considerat nebun.
De e vreun om credincios,
Totuşi, e neputincios...
E prea multă răutate,
Întuneric, nedreptate...

Vorba bună: Nu grăi aşa, copile,

Vei vedea frumoase zile,
Dacă te vei strădui
Tu întâi şi vei iubi:
Soarele, copacii, viaţa,
Oamenii şi dimineaţa,
Animalele şi norii,
Penumbrele înserării.
Vei putea vorbi cu toate
Cu alintătoare şoapte;
Spune-le cât le iubeşti,
Domnului să-I mulţumeşti,
Că ţi-a dat dar să trăieşti!

Sufletul: Mare taină tu mi-ai spus,

Dezghiocând lucru ascuns:
Pot vorbi cu lumea toată!
Bucurie necurmată,
Viaţa pentru asta-i dată!

(Intră Tristeţea, la braţ cu Mânia. Se aşează la locurile lor.)

Tristeţea: Cât e mărul de frumos,

Înăuntru-i viermănos!
Cât e cerul de senin,
O grămadă de nori vin!
Nu e bucurie mare
Fără-o lungă aşteptare!
Când te crezi mai fericit,
Cineva te-a şi mâhnit!
Nimeni nu poate scăpa
De „prietenia" mea!

Sufletul: Tu de unde-ai răsărit?

Ce vrei? De ce ai venit?
De tine mă simt umbrit...

Tristeţea: Nu poţi să mă ocoleşti,

Câtă vreme Sfânt nu eşti.
Pierzi ceva, te-ai întristat;
Cineva te-a supărat
Sau vreun plan ţi-a eşuat,
Gata, m-ai îmbrăţişat!

Mânia: Şi atunci apar şi eu,

Să te întărât mai rău,
Să-ţi fac viaţa chinuită,
Să te frământ în ispită...
Să te-ndemn la vorbe grele,
La certuri şi îndoieli;
Te transform în şarpe surd,
De răutate flămând,
Suflete nepriceput.

(Intră Curajul şi Pacea).

Curajul: Îndrăzneşte şi te-avântă

Suflet de copil, la luptă!
Nu sta în ademenire,
Scutură-te de mâhnire
Şi de neagră sfătuire;
Zboară sus, spre mântuire!
Lasă mânia sau ura
Ele mult nu vor dura;
Ai curajul să fii bun,
Chiar acum să te aduni
În elan dumnezeiesc:
Aripile îţi ţâşnesc!

Sufletul: Doamne, m-am îmbărbătat,

Spre Tine, Doamne, tresalt,
Nu-mi mai e frică deloc...
Totul e frumos, e joc!

Pacea: Aşa, suflete voinic,

Linişteşte-te un pic.
Fii calm şi echilibrat,
Cu răbdare înarmat.
Vei mai primi lovituri,
Vei mai avea să înduri
Multe rele trecătoare,
Multe zile fără soare.
Dar odată, va sosi
Ziua ce nu va pieri;
Va veni eternitatea,
Fericirea-n bunătate,
Ce nu va avea sfârşit
Pentru omul mântuit.
Suflete, te-ai liniştit?

Sufletul: Parcă-ncep să înţeleg,

Binele din rău s-aleg.
Lumea e plină de toate:
Bunătate, răutate
În ea sunt amestecate.
Mulţi oameni nu îndrăznesc
Buni să fie, nu iubesc.
Le e frică sau ruşine
Sau poate nu cunosc Cine
E Cârmuitorul vieţii,
Dătătorul Bunătăţii.
Dar acei ce au curaj
Şi-s de Dumnezeu atraşi
Pot răzbi înspre lumină,
Spre fericirea străină
De tot ce e trecător;
Binele-i nemuritor!

Frica (intrând şi aşezându-se pe scaunul ei, din stânga sufletului):

Care-i omul fără frică?
De râs, gura mi se strică!
Teamă de oameni, de noapte,
De vorbe, de răutate.
Eu am multe, multe feţe,
Îmbibate în ... Tristeţe!
(Tristeţea dă mâna cu Frica).
Mulţi ar vrea să fie buni,
Dar se tem că sunt nebuni
După a lumii părere,
Ce-mi slujeşte, fără vrere!
Sufletul: Ce vânt rece îmi aduci,
Frică, tu de-aicea fugi!

Iubirea (intrând şi ea): Suflete, alungă-ţi teama

Şi înspre mine ia seama.
Îţi voi da leacul de frică:
Intră în biserică!
Fii copil al lui Hristos,
Lui în toate credincios;
Transformă-te în altar,
Iubeşte fără hotar;
Ia Adevărul de mână
Şi de Bine te atârnă;
Nu te bucura de rău,
Ci numai de Dumnezeu...
Cel ce-i singur are frică,
Dar nu cel ce-i biserică.
Biserica lui Hristos,
Organism armonios
În care orice om este
Mădular ce preţuieşte;
Capul ei - Mântuitorul;
Duhul ei - Mângâietorul;
Duhul Sfânt, ce te sfinţeşte
Şi te îmbisericeşte!

(Intră Lenea şi Mândria.)

Lenea: Toate-ar fi aşa de bune,

De nu le-am lăsa pe mâine...
Toate-ar fi strălucitoare,
De n-aş fi eu în lucrare...
Suflete, te odihneşte,
Binele te oboseşte!
La prea multe te gândeşti
Şi prea te nelinişteşti.
Răul, binele nu sunt
Decât vorbe fluturând.
Bine e ce ţie-ţi place;
Rău - doar ce nu îţi dă pace.
Nu-ţi mai pune întrebări,
Ai prea multe cugetări!

Sufletul: Simt în tine viclenie

Şi deloc prietenie.
Nu-ţi place că mă trudesc
Spre lumină să răzbesc?
Nu-ţi place că a mea minte
Se zbate printre cuvinte
Şi spre Adevăr ţinteşte,
Dorindu-L, până-L găseşte?

Mândria: Suflet înfrumuseţat,

Tu eşti demn de lăudat!
Ai ajuns la înălţime,
Fiind plin de agerime!
Nu mai poţi fi înşelat
Sau în lene afundat.
Mă plec înaintea ta,
Ca tine nu-i nimenea!

Sufletul (uimit): Tu mă lauzi în zadar,

De multe eu n-am habar.
Sunt mic şi începător,
În multe neştiutor;
Doamne, vino-n ajutor,
În mândrie mă cobor!

Rugăciunea (intrând bucuroasă):

Armă-ţi sunt, prietenă,
Nimeni nu te clatină!
Pot înfrânge orice rău,
Cu mâna lui Dumnezeu!
Oglindeşte-te-n icoană,
Suflete, şi orice rană
Se va-nchide prin iubire.
Tu dă-I Domnului cinstire!
Când mai ai vreo întrebare
Grea sau prea încuietoare,
Tu prin rugă s-o dezlegi
Şi atunci o să-nţelegi
Ţesătura-ntregii lumi:
Vei vedea mii de minuni,
Fluturii lui Dumnezeu,
Bucurând sufletul tău!

(Cele şase personaje din stânga încep să se retragă, pe rând, în timp ce Sufletul rosteşte „Rugăciunea
copilului nevinovat", de mai jos, înaintea icoanei. Cele şase personaje din dreapta s-au ridicat şi ele, în
timpul rugăciunii, îngenunchind spre icoană, cu mâinile împreunate.)

Sufletul: Doamne, Dumnezeul meu,

Ai grijă de fiul Tău,
Abate-mă de la rău
Înspre Adevărul Tău.
Biserică să mă fac,
În păcate să nu zac,
În iubire să păşesc,
În fiece zi trăiesc;
Spre Împărăţia Ta,
Care e dorirea mea!
În veci fie slava Ta!

(Cele şase personaje din dreapta rostesc şi ele în cor: „În veci fie slava Ta!")