Candva, in timp cineva a oprit Timpul. Stelele s-au oprit. Meteorul si el, a stat.

Miezul lui fierbinte, acum e blocat. Totul in jur, e incremenit. Nici planeta albastra nu
s-a mai invartit Oamenii sunt stana de piatra, avand in spate saci grei. Copiii stau
aproape sa prinda un caine schiop. Totul e nemiscat. Nici vantul nu sufla pamantul uscat.
In parul unei fete sta prinsa o gaza Dar stai, cine se misca colo jos, pe peluza? O mica
luminita bazaie de zor
Am oprit totul! zise Ochiul, tunand: Cine indrazneste sa-ncalce al meu Cuvant?
Jos, in iarba, o zana mica trage de bluza o fata cazuta: Hai, trezeste-te! Ce s-a-
ntamplat? Deschide ochii, sa terminam de jucat!
Ce faci, zana? De ce nu stai?
Sa stau? Eu nu cunosc acest Cuvant! Sa pierd rasaritul si apusul? Sa pierd surasul de
pe fata unui copil? Sa pierd bucuria si roseata din obrajii unei inimi zburdalnice? Nu!
Astea sunt dincolo de Timp si nu le poti opri!
Atunci, Ochiul a zis: Da, ai dreptate! Toate sunt vesnice prin curgerea lor. Daca le
opresc, ele sunt doar asta. Dar daca le las sa curga, ele pot fi o infinitate
Si apoi, s-a gandit ca e mai bine sa lase Timpul sa curga