2.

Anamneza si metoda biografica

2.1. Anamneza

Anamneza este inca una din metodele importate de psihologie din medicina care, pentru
intelegerea situatiei actuale, procedeaza la o culegere de date importante din istoria personala a
individului, asa cum este ea depozitata in memoria sa sau a celor apropiati. Multe dintre aceste
date relevante pot fi culese de la elev dar si de la parinti, profesori ce l-au cunoscut si
consemnate in fisa psihopedagogica, care poate fi structurata pe urmatoarea formula: date
personale, mediu familial, stare de sanatate, rezultate scolare si preocuparile elevului, date asupra
structurii psihologice (temperament, caracter, aptitudini), urmate de o caracterizare sintetica
(vezi Psihologie scolara, Ed. Polirom, Iasi, 1998, pp. 103-104).

Doar o parte din aceste date sunt obtinute prin anamneza, mai ales
cele referitoare la antecedentele ereditare si personale, boli importante din
mica copilarie, dezvoltarea psihomotorie in perioada prescolara si scolara,
statutul socio-economic si cultural al familiei. O anamneza este de fapt un
interviu dirijat care poarta asupra trecutului celui in cauza, in legatura fie cu
o afectiune (dizgrafie, tulburari instrumentale, de exemplu), fie cu o stare de
fapt (insucces scolar, demisie scolara, delincventa etc.).

De multe ori evenimentele din copilarie sunt conservate prin intermediul marturiei celor mai varstnici
despre cei mai tineri, decantare care face ca anamneza sa fie o consemnare aproximativ exacta. Ea
cuprinde in mod latent un material foarte pretios, atat prin cele relatate, cat si prin cele uitate, omise,
contribuind in buna masura la diagnoza, dar si la psihoterapie. Aceasta deoarece ea permite insertia in
planul motivational al intereselor, al aspiratiilor, al conceptiilor, al modului de organizare al atitudinilor
pe scara timpului. Ea poate fi structurata pe doua planuri: unul de ordin mai general, legat de fundalul
de viata, si altul mai concret, legat de evenimentul, faptul, simptomul a carui origine incercam sa o
depistam. De aceea suntem de acord cu Ursula Schiopu (1976, p. 67) care apreciaza ca 'anamneza
poate avea structuri variate in care se consemneaza evenimente mai pregnante in functie de varsta,
sexul, statutul civil si profesional al celui aflat sub diagnoza psihica'. Pentru a spori eficienta metodei in
studierea elevilor, A. Cosmovici a publicat un ghid detaliat de anamneza (Cosmovici, A., Caluschi, M.,
1985, pp. 73-74).

2.2. Metoda biografica

Biografia isi propune sa reconstruiasca istoria personala a unui individ

prin strangerea de informatii relevante despre cele mai importante momente
din viata parcurse, cu semnificatie pentru destinul persoanei formate. Mult
utilizata de istoria literara (a se vedea Viata lui Eminescu scrisa de G.
Calinescu sau Viata Mariei Stuart a lui Stefan Zweig), metoda biografica,
prin excelenta descriptiva si evenimentiala, isi propune sa surprinda faptele
importante din viata cuiva intr-o succesiune care sa lumineze relatiile dintre
evenimente dupa o schema cat mai apropiata de determinarea cauzala. Este
tot o metoda idiografica, intrucat faciliteaza cunoasterea omului concret,
unic si unitar, cu descifrarea specificului sau personal.
 Inrudita cu metoda convorbirii metoda biografica o inglobeaza, dar o si
completeaza cu studiul unei diversitati de izvoare scrise sau nescrise care o
aproprie de metoda istorica. 'Se pare ca nu calea prin care se recolteaza
informatiile biografice este esentiala, ci valoarea si utilitatea acestora'
apreciaza M. Zlate (1996, p. 117). De aceea metoda biografica isi adjudeca si
alte procedee: analiza documentelor(scolare, medicale,
psihologice), analiza produselor activitatii (caiete, desene, lucrari), analiza
cursului vietii (descrisa de H. Thomae) si analiza unor microunitati
biografice (o zi de munca, o vacanta, un week-end).

H. Thomae (1968) propune o valoroasa metoda de analiza a datelor

obtinute prin ultimele doua procedee enumerate anterior, prin gruparea lor
prin prisma a 29 de categorii, impartite in patru grupe distincte: categorii
formale (referitoare la forma exterioara a comportamentului), categorii
cognitive(care se refera la modalitati de percepere ale lumii), tematici ale
existentei (care se refera la directiile orientarii persoanei) si tehnici ale
existentei (sau categoriile relationale, care indica moduri de reactie la
solicitarile ambiantei).

Fascinat de marea creatie din diverse domenii, V. Storin a incercat

descifrarea 'secretului fauririi personalitatii' in cartea omonima (1982).
Folosind preponderent metoda convorbirii, autorul mentionat a incercat sa
surprinda 'fata nevazuta si uneori nebanuita a unui univers uman care ne
apare exemplar, monumental, daltuit in granitul operei' (op. cit., p. 7).

In psihologia scolara mai ales exceptionalitatea se preteaza la acest tip

de demers, si nu este intamplator ca un Lucian Blaga, prin 'Hronicul si
cantecul varstelor' sau un Mircea Eliade, prin 'Romanul adolescentului miop'
au fixat evanescenta unei varste, adolescenta, in autobiografii pline de miez,
documente ale unei epoci de exceptie, dublate de realizari de exceptie. In
aceste cazuri destul de frecvente la varsta cand de forjeaza Eul, biografia
devine autobiografie si imbraca forma jurnalului intim, calauza credincioasa
prin meandrele unui ev tensionat si tulbure.

O aplicatie interesanta a studiului de caz la metoda biografica

este cauzometria, preconizata de Golovahna si Kronik (1984) care transforma
subiectii in experti ai propriei vietii, asupra careia ei trebuie sa reflecteze
pentru a selecta 15 dintre cele mai semnificative intamplari, evenimente,
situtatii. Analiza, fie prin schema cauza-efect (de tip cauzal), fie prin schema
mijloc-scop (finalista) are o interpretare cantitativa prin doua modalitati:
cauzomatricea (intabelarea relatiilor dintre evenimente) si cauzograma
(prezentarea lor grafica).
 Multi psihologi au incercat sa valorifice metoda biografica accentuand
pe latura ei metrica, cuantificabila si operationala. 'Antrenamentul' in
metoda il ofera insa marii scriitori, care au oferit adesea biografii
memorabile, unde spiritul artist se intersecteaza cu simtul pihologic rafinat.
Reconstituind viata oamenilor de exceptie, metoda biografica aduce cu ea
naturaletea faptului viu, autentic. Reconstituirea poate fi insa incompleta,
trunchiata, marcata de parti-pris-uri ale autorilor, generate de cerintele sau
filozofia lor de viata. Verificarea biografiilor prin alte metode sau surse
coroborate creste foarte mult valoarea acestei metode, aflata la intersectia
dintre stiinta si arta.

Din acest motiv metoda biografica a cazut treptat in desuetudine (Leonore Boehm, citata
de Ursula Schiopu, 1976, p .67), si cu atat mai mult metoda autobiografica, unde filtrul personal
opereaza si mai puternic pe directia tendintei de fatada sau a dezirabilitatii sociale. De multe ori
ele sunt singurele metode care consemneaza amanunte semnificative despre viata unor oameni,
de aceea nu trebuie minimalizate. Dar cum psihologia simtului comun ne invata ca oamenii se
cunosc dupa fapte si nu dupa vorbe, amintim aici o metoda cu certa valoare pentru domeniul
psihologiei scolare.