Subiect I.

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei

1.1 caracterizati cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.
Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei sunt acele cauze, stari,
imprejurari a caror existent in timpul savirsirii faptei face ca realizarea
eficienta a uneia din trasaturile esentiala ale infr sa devina imposibila.
Prima cauza care inlatura caracterul penal al faptei este legitima aparare:
este n stare de legitim aprare persoana care svrete fapta pentru a
respinge un atac direct, imediat, material i real, ndreptat mpotriva sa, a
altei persoane sau mpotriva unui interes public i care pune n pericol grav
persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
O alta cauza este faptu ca nu constituie infraciune fapta, prevzut de
legea penal, svrit n scopul reinerii persoanei care a comis o
infraciune i al predrii ei organelor de drept.
O a treia cauza este n stare de extrem necesitate persoana care
svrete fapta pentru a salva viaa, integritatea corporal sau sntatea
sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu
poate fi nlturat altfel.
A urmatoare cauza este ca nu constituie infraciune fapta, prevzut de
legea penal, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al
constrngerii fizice sau psihice, dac n urma acestei constrngeri persoana
nu putea s-i dirijeze aciunile.
O penultima cauza este faptu ca riscul se consider ntemeiat dac scopul
socialmente util urmrit nu a putut fi realizat fr un anumit risc i dac
persoana care l-a admis a luat msurile necesare pentru a preveni cauzarea
de daune intereselor ocrotite de lege.
Ultima cauza este ca nu constituie infraciune fapta, prevzut de legea
penal, svrit de o persoan n vederea executrii unui ordin sau
dispoziii a superiorului, care snt obligatorii pentru aceasta, dac ordinul
sau dispoziia nu snt vdit ilegale i dac persoana care le-a executat nu a
tiut c ordinul sau dispoziia snt ilegale. Rspunderii penale pentru fapta
svrit este supus persoana care a emis ordinul sau dispoziia ilegal.

1.2 asemanari si deosebiri dintre legitima aparare si extrema

necessitate.
Asemanari: ambele sunt indreptate spre ocrotirea valorilor sociale ca de
ex viata,sanatatea.
In ambele fapta nu constituie infractiune si ambele inlatura caracterul
penal al faptei.
Actiunile ambelor apara atit valori personale cit si cele ale altor persoane
supuse pericolului.
Deosebiri:in caz de extrema necessitate prejudiciul de cele mai dese ori
trebuie restituit de cel vinovat, iar incazul legitimei aparari el nu se restituie.
in caz de legitima aparare persoana poate sa foloseasca mai multe
mijloace de aparare ca de ex sa fuga, iar in caz de extrema necessitate
actiunea folosita e unica iesire din situatie.
 In cazul extremei necestitati pericolul poate veni din partea persoanelor,
naturii sau animalelor, iar in cazul legitimei aparari doar de la o persoana.

In caz de extrema necessitate prejudiciul produs nu trebuie sa fie mai

mare decit daca nu era inlaturat pericolul, iar in cazul legitimei aparari nu
se necesita un echilibru al prejudiciului

SUBIECTUL I. Starea de extrema necessitate.

1.1 notiunea locul extremei necesitati.
Nu constituie infraciune fapta, prevzut de legea penal, svrit n
stare de extrem necesitate. Este n stare de extrem necesitate persoana
care svrete fapta pentru a salva viaa, integritatea corporal sau
sntatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent
care nu poate fi nlturat altfel.
Nu este n stare de extrem necesitate persoana care, n
momentul svririi faptei, i d seama c provoac urmri vdit mai grave
dect cele care s-ar fi putut produce dac pericolul nu era nlturat.
1.2 conditiile extremii necesitati.
sunt doua conditii si anume:
- conditiile privind pericolul
- conditiile privind actul de salvare.
Conditiile privind pericolul argumenteaza faptul ca el trebuie sa fie
inevitabil, iar in cazul in care el poate fi evitat nu suntem in prezenta
extremei necesitati, pericolul trebuie sa atenteze asupra valorilor sociale
aparate de legea penala. Pericolul trebuie sa fie imminent, adica fara solutii
de preintimpinare.

Iar conditiile privind actul de salvare nu trebuie savirsite urmari mai grave
decit cele ce s-ar fi produs in cazul inlaturarii pericolului.
 SUBIECT I. Legitima aparare

1.1Notiunea de legitima aparare

Conf.art 36 din CPal RM,nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea
penala savirsita in stare de legitima aparare.
a-Este in stare de legitima aparare persoana care savirseste fapta pentru a
respinge un atac direct,imediat,material si real, indreptat impotriva sa, a altei
personae sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana
sau drepturile celui atacat ori interesul public.
b-Este in legitima aparare si persoana care savirseste fapta,prevazuta la
alin(2),pentru a impiedica patrunderea,insotita de violenta periculoasa pentru
viata sau sanatatea persoanei ori de amenintarea cu aplicarea unei asemenea
violente ,intr-un spatiu de locuit sau intr-o alta incapere

1.2Conditiile legitimei aparari

Legiuitorul si teoreticienii au asociat o serie de comditii care caracterizeaza
legitima aparare,deci sunt in doctrina evidentiate 3 grupe de conditii:
a-conditii care se refera la valorile sociale aparate de legea penala:
-drepturile persoanei atacate(sanatatea,intergritatea)
-drepturilea altei personae(sanatatea,integritatea)
-dreptul la inviolabilitatea domiciliului s.a
b-conditii care se refera la atac:
Atacul-sau agresiunea este o comportare violenta a persoanei,o atitudine
ofensiva ce se materializeaza intr-o actiune indreptata impotriva valorilor sociale
ocrotite de legea penala.
Potrivit legii alin(2),al art.36 din CP al RM- atacul trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
-sa fie direct,imediat,material,real
-sa fie indreptat impotriva propriei personae,a altei personae sau impotriva
unui interes public
-sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public
c-conditii care se refera la aparare:
-apararea sa fie in interesele proprii,ale altei personae sau in interes public
-apararea trebuie sa fie indreptata impotriva atacului(atatacatorului) si
impotriva tertelor persoan
-apararea trebuie sa fie infaptuita in limitele de timp,de la momentul inceperii
atacului pina la consumarea acestuia
-nu se admite depasirea limitelor legitimii aparari
-apararea trebuie sa corespunda atacului

Tema I - Noiuni generale despre obligatii

1. Definiia i elementele raportului juridic de obligaie. 2. Clasificarea

obligaiilor.

1. Definiia i elementele raportului juridic de obligaie.

Rolul obligaiilor n viaa juridic este determinat de faptul c ele stau la baza
oricrui raport de drept, fiind ntlnite n toate materiile dreptului.

n dreptul roman, noiunea de obligaie a fost neleas iniial ca o legtur

pur material ntre debitor i creditor (vinculum corporis), dar dezvoltarea societii
romane a fcut ca aceast noiune s devin o legtur pur juridic (vinculum juris)
care permitea creditorului s-i pretind debitorului s dea, s fac sau s nu fac
ceva, avnd posibilitatea de a recurge la executarea silit asupra bunurilor
debitorului.

n principal, obligaia este analizat ca un raport juridic stabilit ntre creditor

i debitor. Creditorul este subiectul activ al raportului obligaional, iar debitorul este
subiectul pasiv, care se ndatoreaz fa de creditor la executarea unei prestaii.

Obligaia civil este raportul juridic stabilit ntre dou sau mai multe
persoane, n coninutul cruia intr dreptul subiectului activ denumit creditor, de a
cere subiectului pasiv denumit debitor i cruia i revine ndatorira
corespunztoare - s dea, s fac sau s nu fac ceva

Elementele obligaiei. Structura raportului juridic de obligaie implic trei

elemente: subiectele, coninutul i obiectul.

Subiectele raportului juridic de obligaie. Raportul juridic obligaional, ca orice

raport juridic, se stabilete ntre persoane fizice sau juridice. El presupune, n mod
necesar, dou subiecte: subiectul activ i subiectul pasiv.

Subiectul activ este denumit creditor, adic persoana care are ncredere n
cel care se oblig, iar subiectul pasiv poart denumirea de debitor, deoarece
datoreaz creditorului o prestaie determinat.

Dei subiectele oricrui raport juridic de obligaii civile au denumirile de

creditor i debitor, termeni proprii obligaiilor civile n general, n fiecare raport
obligaional subiectele poart denumiri specifice naturii lui: vnztor-cumprtor;
locator-locatar; mandante-mandatar; asigurator-asigurat etc.

De cele mai multe ori, prile dintr-un raport juridic de obligaie au dubl
calitate, de subiect activ i subiect pasiv (contractele bilaterale), dar sunt i
raporturi de obligaii n care o parte este numai creditor i cealalt numai debitor
(contractele unilaterale, raporturile juridice create prin svirea unui fapt ilicit).

Coninutul raportului juridic de obligaie. Coninutul raportului juridic de

obligaie cuprinde toate drepturile subiective ale creditorului, crora le corespund
obligaiile debitorului. Coninutul raportului juridic de obligaie se stabilete prin
voina prilor, ori este determinat prin lege, dup cum izvor al obligaiei l
constituie actul civil sau un alt izvor dect actul juridic al prilor.

Obiectul raportului juridic de obligaie. Raportul juridic de obligaie are ca

obiect prestaia la care s-a obligat debitorul, prestaie ce poate fi pozitiv (a da, a
face) sau negativ (a nu face).

2. Clasificarea obligaiilor.

1). n funcie de obiectul lor:

a) - obligaia de a da este ndatorirea de a constitui sau a transmite un
drept real;
- obligaia de a face este ndatorirea de a executa o lucrare, de a presta un
serviciu ori de a preda un lucru;
- obligaia de a nu face are un coninut diferit, dup cum este corelativ unui
drept absolut nseamn ndatorirea general de a nu face nimic de natur a aduce
atingere acelui drept ori unui drept relativ nseamn a nu face ceva ce ar fi putut
face dac debitorul nu s-ar fi obligat la abinere.
Aceast clasificare prezint importan n ceea ce privete clasificarea actelor
juridice (ex. contractul de rent viager obligaie de a da; contractul de vnzare
cu clauz de ntreinere obligaie de a face) i a posibilitii aducerii la
ndeplinire silit a obligaiilor.
b) obligaii pozitive sunt obligaiile de a da i a face;
--obligaii negative sunt obligaiile de a nu face.

Aceat clasificare prezint utilitate practic n ceea ce privete punerea n ntrziere a

debitorului.
c) obligaia de rezultat (determinat) acea obligaie care const n ndatorirea
debitorului de a obine un rezultat determinat (ex. obligaia vnztorului de a preda lucrul
vndut);
-- obligaia de diligen (de mijloace) acea obligaie care const n ndatorirea
debitorului de a pune toat struina pentru obinerea unui anumit rezultat, fr a se obliga la
nsui rezultatul preconizat (ex. obligaia asumat de avocat fa de clientul su este o obligaie
de mijloace, iar nu de rezultat).
Clasificarea prezint interes sub aspect probatoriu.

2). Dup opozabilitatea lor, se mpart n:

a) obligaie obinuit este acea obligaie civil care incub debitorului
fa de care s-a nscut. Este o obligaie opozabil ntre pri, ca i dreptul de
crean;
 b) obligaie opozabil i terilor (scriptae in rem) este acea obligaie
care se nate n legtur cu un lucru i care i produce efectele i asupra unei tere
persoane care dobndete ulterior un drept real asupra lucrului respectiv chiar dac
aceast persoan nu a participat n vreun fel la naterea raportului juridic ce are n
coninut acea obligaie. De exemplu, obligaia cumprtorului imobilului nchiriat de
a respecta locaiunea contractat de ctre vnztor;
c) obligaie real (propter rem) este ndatorirea ce revine, potrivit legii,
deintorului unui bun, n consideraia importanei deosebite a unui astfel de bun,
pentru societate (sunt asemenea obligaii: cea a deine un teren agricol i de a-l
cultiva, cea de a deine un bun patrimonial naional i de a-l conserva, etc.).
3). n raport de sanciunea ce asigur respectarea lor:
a) obligaia perfect este acea obligaie civil a crei exercitare este
asigurat n caz de neexecutare de ctre debitor, printr-o aciune n justiie i
obinerea unui titlu executoriu ce poate fi pus n executare silit;
b) obligaia imperfect (numit i natural) este acea obligaie tot
juridic a crei executare nu se poate obine pe cale silit, dar odat executat de
bun voie de ctre debitor, acesta din urm nu are dreptul s pretind restituirea
prestaiei (ex. potrivit art. 1092 C.civ. Orice plat presupune o datorie;ceea ce s-a
pltit fr s fie debit este supus repetiiunii). Obligaiile civile imperfecte sunt
prevzute de lege, izvorsc dintr-un act sau dintr-un fapt juridic, numai c fie se
nasc fr sanciunea aciunii civile n justiie (cum este cazul obligaiei din joc i
prinsoare), fie pierd aceast sanciune datorit trecerii timpului (obligaia natural
aprut ca urmare a ndeplinirii termenului de prescripie extinctiv).
Sanciunea juridic a obligaiei naturale nu o constituie calea ofensiv a
aciunii, ci calea pasiv a excepiei (a aprrii).
c) obligaia moral este acea obligaie care fr a fi prevzut de vreo
norm juridic, din anumite considerente de onoare, din motive de ordin etic, este
nsuit de ctre o persoan (de exemplu, obligaia de nzestrare a copiilor la
cstorie, obligaia de a acorda ntreinere copilului celuilalt so).