Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
nu e numai o imbarbatare dumnezeiasca; e ceva mai adanc. In Hristos
e schimbare radicala, si de gandire, si de viata. Insusi faptul ca e
Dumnezeu si Om. Cuvantul Lui, acum, nu e doar un cuvant de
sentiment (era si aceasta); o mutatie.
Numai asa poti vorbi, dintr-un fapt pe care l-ai trait. De aceea se
vorbeste si se scrie mult despre cei care au fost readusi la viata din
moarte clinica, fiziologica. Dar Iisus l-a luat de mana, ca oarecand pe
Lazar, si l-a daruit mamei sale. Si mama n-a mai plans, si s-a bucurat.
Toti care ati trait, la un spital, sau in casa, langa un bolnav care, la un
moment dat, parca a rupt legatura cu lumea, printr-o taina a lui
Dumnezeu a revenit, traiti acest moment! Dar sufletul nostru,
2
constiinta, sta in fata mortii, pe care dumnezeiescul Pavel a numit-o
vrajmasul cel din urma care va fi biruit (1 Corinteni 15, 26). Inceputul
invingerii in Invierea lui Hristos, apoi si a omului, cand va suna
trambita si cei morti vor invia, sa-L intampine pe Domnul in vazduh,
dar si a creatiei intregi, in lumina unui cer nou si a unui pamant nou.
Pana atunci, insa, moartea ramane.
3
Dumnezeu intai sufletul, l-a creat ca vas ales, potrivit sa poarte odata
cu suflarea de viata harul divin, lumina divina, dumnezeiescul. In acest
vas zidit al lui Adam, in suflet, a dat chipul Tatal prin Fiul in Duhul Sfant,
iubitilor. Si chipul, precis, e Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Rostit in Adam,
in suflarea de viata, in Duhul Sfant. Caci zic Parintii: nu un suflet simplu
a suflat (caci si animaele au suflet). Zice Patriarhul Calist: A suflat nu
un suflet simplu, ci spre suflet viu, care-l poarta pe Dumnezeul cel viu,
care are in el pe Duhul Sfant.
Suflet al sufletului nostru fiind, deci, Duhul Sfant, lumina Lui. In Duhul
Sfant, in numele si al Tatalui si al Fiului. Caci ne-a dat, va spune
Apostolul, Duhul Vietii, care striga in inimile noastre Avva, Parinte
(Galateni 4, 6). Si iarasi, Nimeni nu poate spune Domn este Iisus
Hristos, decat in Duhul Sfant (1 Corinteni 12, 3). Adevarul omului,
ceea ce-l defineste, acesta este: lumina harului in adanc, Duhul Sfant
sufletul sufletului nostru. In plinatate, in adevar aceasta suntem. De
aceea a zis Pavel mai tarziu: ca sa se sfinteasca intreg, trupul si duhul
vostru (1 Corinteni 7, 34). Adica sufletul cu prezenta Duhului Sfant, si
cu constiinta ca-L ai pe Tatal ceresc, pe Fiul, dupa al Carui chip esti
zidit, in Duhul Sfant. Aceasta este identitatea ta, in adevarul tau.
4
care a fost cu mii de ani in urma? Era contemporan cu Adam? In graiul
nostru, in felul in care gandim noi nu era. Dar era ceva in patriarhul
Calist si, in acele momente, cand se ruga, cand gandea, cand scria, el
traia identitatea omului, adevarul omului. Era in Calist, cum e in fiecare
din noi, o realitate contemporana cu Adam: lumina Duhului Sfant,
lumina pe care Sfanta Ortodoxie o numeste necreata; nu din lumea
aceasta, supusa timpului, spatiului, marginita. Ci care-i deasupra
timpului si spatiului. Patriarhul Calist era la Constantinopol, in secolul
XV; Adam, in ziua numarul unu. Contemporan in Duhul Sfant, in lumina
Duhului Sfant, lumina necreata pe care o da Dumnezeu omului. Cu
adevarat, cu toti sfintii contemporan. Asa intelegem Scriptura. Cum au
scris si Moisi si ceilalti despre inceputul Zidirii? Nu i-a zis Dumnezeu lui
Iov: Unde erai tu, cand am intemeiat pamantul?? (Iov 38, 4) Tu esti
contemporan? Doamne, ce minuni se impartasesc constiintelor care
vor sa inteleaga! Si cand vorbea Mantuitorul, unii nu intelegeau si
plecau. Le-a spus ucenicilor: Voi nu vreti sa va duceti? Petru a spus:
Doamne, de la Tine la cine ne vom duce? Tu singur ai cuvintele vietii
vesnice (Ioan 6, 67-68). Atunci intelegem noi darul omului, uimitor,
iubitilor: asa a fost facut Adam.
La ispitirea demonului (nu din el; si aceasta trebuie s-o retinem adanc;
nu el si-a pricinuit moartea; originea raului nu e in om) de a gusta din
pomul cunostintei binelui si raului, Adam a intors ochii catre el un fel
de mutare a centrului existentei si vietii in eu la trupul meu si la
lume. Si, facand din mine un centru fata de Dumnezeu, care a spus
Eu sunt cel ce sunt (Iesirea 3, 14). Apoi, faci din trup un idol Atunci,
te-ai indreptat catre tine, cel adus de la nefiinta la fiinta; catre lume,
5
lumea trecatoare, in care e moartea. Si o clipa sa nu uitam: Dumnezeu
a ingaduit moartea pentru ca in ea moare pacatul. Care-i propriu-zis, in
demon, originea pacatului: eul lui, orgoliul, mandria. Unde se sfarseste
mandria, orgoliul? Care-i capatul celui mai trufas, al celui care se crede
stapanul lumii? In cele din urma, moartea. Intelegeti de ce a ingaduit
Dumnezeu moartea? Oricat de uluitor te-ai socoti, oricne ai fi, vine si-ti
spune moartea ce esti. Cand am inteles aceasta, m-am uimit. Ori de
cate ori inteleg, in lumina divina, un adevar, eu ma uimesc. Am inteles
ca in moarte, intr-adevar, e sfarsitul orgoliului. Cand aud cuvantul
orgoliu, ma ingrozesc.
Si i-a descoperit lui, in adancul din el. Si i-a spus: Si Eu iti zic tie, ca tu
esti Petru si pe aceasta piatra (a credintei adevarate) voi zidi Biserica
Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 17-18). Adica in
Biserica, in adancul sufletului omenesc e ceva de care demonul nu se
poate atinge. Moartea nu se poate atinge. Adancul din om ramane. Si,
iar, dumnezeiescul Maxim va spune acest cuvant adanc si adevarat: L-
a facut pe om dupa chip si asemanare; chipul e intiparit in noi, in fiinta
noastra. Si in ce consta chipul: existenta si existenta vesnica (nu
suntem din veci, dar nu se va mai termina nemurire). Ne da chipul
6
existenta si existenta nemuritoare. Iar asemanarea intelepicunea si
bunatatea, zice Sfantul Maxim, care tin de vointa noastra, de libertatea
noastra. Daca o primim, daca savarsim, daca lucram intelepciunea si
bunatatea dumnezeiasca. Chipul e spre asemanare. Asemanarea, si ea,
isi are samanta in suflarea de viata, suflet al sufletului nostru, in care-i
semanata intelepciunea si bunatatea. Si de noi, de libertatea noastra
depinde sa primim intelepciunea si bunatatea divina, iubirea si lumina,
toate virtutile, in libertate. Aceasta-i asemanarea.
As dori mult ca acest fapt sa fie analizat mult mai adanc decat pana
acum. As zice, o alta logica. Intai, alta obarsie. Obarsia e Dumnezeu.
Prin pacat, institui in mine un fel de obarsie. Centrul intregii existente
este Dumnezeu. Eu fac din mine un centru. De asemenea, adancul si
adevarul e in launtru, in sufletul meu. Pacatul a inceput in suflet, dar cu
trupul traiesc; si atunci, mut centrul de atentie in trup. Si aici e o
modificare: mutatia din launtru in afara. De la mine, la lume, pe care
fie o vad ca prada, fie ii cad rob. Si atunci, revin si rog sa gandim: o
noua logica a luat fiinta: logica mortii. Si aceasta logica, cum spune
Grigorie Palama, pacatul in suflet a inceput si in suflet, acolo e
tragismul lui, tocmai in ceea ce e nemuritor. Caci daca trupul moare,
sufletul ramane vesnic. De aceea se si spune ca marea tragedie a
demonului este aceea ca nu poate muri. Si atunci, e un suflet mort,
rautate moarta, cum spune Grigorie Palama, care nu poate innoi nimic;
monotonie, cum spune Parintele Staniloae, plictis. Chip si asemanare
inseamna sa cresti mereu la asemanare. Sau, cum spune iar Grigorie
Palama, am lepadat asemanarea si am pastrat chipul. Nu mai cream,
nu mai zidim. Noi nu ne mai simtim innoiti, in aceasta monotonie
tragica, ce duce in cele din urma si la sinucidere si la aceasta stare a
fapturilor de intuneric, doar iluminand putin.
7
Deci ne-a scos Hristos. Cand a zis: Tinere, scoala-te!, sa simtim acest
cuvant al Evangheliei in clipa aceasta ca o trezire, simtind acum care e
adevarul omului si la ce ne cheama.
8
Numai atat: Ava Pamvo a petrecut trei ani rugandu-se lui Dumnezeu,
stiind de lumina divina care a stralucit pe fata lui Moisi cand a primit
Legea si mai ales cand i-a luminat pe pe Tabor: Doamne, nu ma slavi
pe mine in viata de aici. Dar asa l-a slavit pe el Dumnezeu, incat nu
putea cineva sa se uite la el de slava pe care o avea fata lui. Iar slava
aceea era slava veacului viitor, slava invierii, a arvunei invierii, slava
vietii. Si fiecare, si cand va fi la sfarsitul lui, sa ia aminte despre ava
Sisoie. Cand era sa se savarseasca, sezand parintii langa dansul, a
stralucit fata lui ca soarele. Si le-a zis lor: iata, a venit ava Antonie (il
iubea pe sfantul Antonie, care fusese cu mult timp inainte). Apoi a zis:
Iata, ceata proorocilor. Fata lui mai mult stralucea. Iata ceata
apostolilor. Si mai mult stralucea. Vorbea apoi cu oarecine. Cu cine
vorbesti parinte? Ingerii au venit sa ma ia si ii rog sa ma mai lase, sa
ma mai pocaiesc putin. Si au zis parintii: Cum, tie iti mai trebuie
pocainta? Nu ai trebuinta tu sa te pocaiesti. Si a zis: Cu adevarat, nu
ma stiu pe mine dac-am pus inceput macar. Si au cunoscut toti ca era
desavarsit in smerenie. Daca mandria te ucide, smerenia, am inteles
mai mult, iata, iti deschide usa imparatiei. De naprazna s-a facut fata
lui ca Soarele si s-au temut toti si le-a zis lor: Vedeti, a venit Domnul
vietii.