Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Aproape ca nu exista om de rand cu minte intreaga, sau intelept cu
minte multa care sa nu se fi gasit descoperit si perplex in fata mortii.
Walter Scott o numea "teribil pas intre timp si vesnicie" (Ivanhoe). Multi
o vad ca pe o datorie catre specie, catre destin, catre natura, si
bineinteles catre Dumnezeu, si intotdeauna ca pe o intoarcere. Dar o
intoarcere intr-un port din care nu vom mai ridica ancora (H. Melville,
Moby Dick). Pe unii i-a speriat, pe altii i-a mangaiat, vazand in ea o
eliberare de rele (Anacreon, Horatius). Goethe numea moartea un
oaspete care nu-i niciodata bine venit (Faust), iar J. Rostand ii dadea o
definitie care sa-i cuprinda si taina si grozavia: "singurul lucru mai
mare decat cuvantul cu care e numit" (Pensies d'un bioltigiste). Pana si
Nictzsche, care s-a razboit cu tot ce e mai sfant pe lume, recunoaste ca
in toata filosofia sa a fost provocat mereu de moarte: "daca n-ar fi fost
moartea, nu s-ar fi filosofat deloc" (Morgenriite). Moartea
descumpaneste biata fiinta umana, pentru ca pare a o termina fara
sens.
2
Ce a urmat se stie. Contractul a fost calcat si Dumnezeu a dat atentie
sentintei vremelnice vietii pamantesti care, pana atunci, era menita sa
fie vesnica: "Te vei intoarce in pamantul din care esti luat" (Fac. 3, 18).
Dar iarasi s-ar putea zice: De ce sa se rasfranga asupra noastra, a
urmasilor, acest contract calcat de altcineva? Mai pe inteles, as
intreba: Dar de ce o casa vanduta de inaintasi, cu contract de vanzare-
cumparare, ramane vanduta pentru totdeauna si urmasii n-o mai pot
revendica? Sau de ce o mostenesc, daca a fost cumparata de cineva
din inaintasii lor? In protoparinti existam toti. Toti am fost parte in
contract, si el ne-a angajat si pe noi. Sa mergem mai departe si sa
contestam Legea? N-ar fi intelept. Si ar fi zadarnic. "Iata Legea!",
poruncita de Domnul, a zis Moise (Deut. 6, 1). Disputa la acest nivel ar
fi fara sens.
"Ce este dar de mirare, cand un om care sub aceasta conditie s-a
nascut, face indestulare legii si hotararii dumnezeiesti? Ce este de
mirare, cand un nascut din parinti muritori merge pe calea firii sale, de
la care nu se poate abate? Ceea ce este vechi nu este ceva neobisnuit;
ceea ce se face in toate zilele, nu este ceva neauzit; ceea ce se
intampla cu toti, nu este o raritate. Daca mosii si stramosii tai au mers
pe aceasta cale a mortii, daca inca de la Adam toti patriarhii si
proorocii au trebuit sa se desparta de lumea aceasta, se inalta sufletul
nostru dintru adancul intristarii". Am citit din traducerea lui
Melchisedec al Romanului (Buc, 1983, p. 183). Am preferat aceasta
traducere pentru ca are o frumoasa limba romaneasca. Am indreptat
usor, doar acolo unde trebuia adus un plus de intelegere a sensului.
3
inconsecventi cu logica propriei lor credinte: "intristeaza-te zice el
insa nu ca un necredincios, care nu stie nimic despre inviere si se
indoieste de viata cea viitoare. Asa, noi ne rusinam cand, nu arareori,
vedem la crestini cele mai puternice izbucniri de intristare fara de
minte (fara logica, n.n).
Sfantul Ioan Gura de Aur vorbea unei lumi a veacului al IV-lea, care
inca mai pastra rezerve mari fata de crestinism. Apelul sau trebuie
inteles si in contextul vremii si oamenilor carora le predica, dar nu e
mai putin adevarat ca ni se potriveste si noua, daca prin intristarea
dusa pana la disperare ne descoperim subrezenia credintei in inviere.
Dar este oare intristarea cu totul interzisa? Este ea un pacat?
4
spuna ca a murit copilul. Caci isi ziceau: "Cand copilul era inca viu si
noi il mangaiam, el nu ne baga in seama; cum sa-i spunem acum: A
murit copilul? Se poate sa faca vreun rau".
Prin invierea fiului vaduvei din Nain, Iisus a sfintit valoarea legaturilor
de familie si de rudenie. Dar a invatat-o pe vaduva si despre inviere. Pe
ea si pe cei care au asistat la minune. Dar sa urmarim mai de aproape
5
evenimentul. Dupa ce a vorbit cu femeia, mangaind-o, i-a dat de
indata si o proba a eficacitatii mangaierii Sale. Spre stupefactia tuturor,
pentru care acel "Nu plange" era natural si firesc, fiindca asa se spune,
desi se spune degeaba, ceea ce a urmat a fost de-a dreptul uimitor,
neasteptat. Iisus a inceput sa-i vorbeasca mortului: - "Tinere, tie iti zic,
scoala-te", ca si cum s-ar fi temut ca nu cumva tanarul, auzind, sa
creada ca se vorbeste altcuiva, l-a precizat: Tie iti zic, tie care esti
mort, tie iti zic: scoala-tc, ridica-te! Cu simplitatea cu care Evangheliile
istorisesc, intotdeauna faptele extraordinare, evanghelistul Luca ne
spune doar ca tanarul s-a ridicat si a inceput sa vorbeasca. Si a plecat.
Si convoiul s-a risipit. Vor fi mers unii acasa, altii la casa vaduvei,
pentru a intreba pe tanar cine stie cate, dar cei mai multi au ramas pe
loc, unindu-se cu cei care venisera cu Iisus. Toti impreuna au ramas ca
muti. Sfantul evanghelist Luca scrie: "Atunci i-a luat frica pe toti". Frica
de Iisus? Frica de cel ce fusese mort? Stim toti ca exista o
6
incredinteaza lui Iisus intrebarea lui Ioan. Iisus trebuia sa le
incredinteze, la randul Sau, un raspuns. Si acum le da raspunsul:
"Duceti-va si spuneti lui Ioan ceea ce ati vazut si ati auzit". Nu le-a
spus: "Eu sunt", sau "Nu sunt Eu", ci doar atat: "Duceti-va si spuneti lui
Ioan ce ati vazut si ati auzit: Ca orbii vad, ca ologii umbla, leprosii se
curata, surzii aud, mortii invie, saracilor li se binevesteste" (Luca 7,
22). Deci i-a dat lui Ioan elementele care dovedeau ca El era Cel care
trebuia sa vina, ca El era Mesia. Caci toate acestea erau tocmai
semnele venirii lui Mesia, pe care Ioan le cunostea bine din Vechiul
Testament, precum spusese Isaia: "in vremea aceea cei surzi vor auzi
cuvintele Cartii, si ochii celor orbi vor vedea fara umbra si fara
intuneric" (Isaia 29. 18). Si tot Isaia: "Atunci se vor deschide ochii celor
orbi si urechile celor surzi vor auzi"
(Isaia 25, 5). Si inca o data Isaia: "Duhul Domnului este peste mine, ca
Domnul m-a uns sa binevestesc saracilor, M-a trimis sa vindec pe cel
cu inima zdrobita, sa propovaduiesc celor robiti slobozire, si celor prinsi
in razboi libertate" (Isaia, 61, 1). De altfel Mantuitorul isi incepuse
predica din sinagoga din Nazaret chiar cu acest verset din Isaia, pe
care l-a comentat surprinzator, aplicandu-l la Sine: "Astazi s-a implinit
Scriptura aceasta (Luca 4, 21). Nu se putea deci ca Ioan sa nu
citeasca in "semnele" transmise prin ucenici, raspunsul exact.
7
sa ne intoarcem o clipa e frica, teama ce i-a cuprins pe toti la vederea
minunii.
Alta data "se mirau" de ceea ce facea Iisus (Matei 8, 16, 28; 9, 8), sau
"se spaimantau" de cuvintele Lui (Marcu 10, 24; 26, 32). Si ascultand
cuvantarea lui Petru despre Iisus, "tot sufletul era cuprins de frica" (F.
Ap. 2, 43), iar cand Petru si Ioan au vindecat un olog, toti "s-au umplut
de spaima si de mirare" (F. Ap. 3, 10). De ce si in momentul invierii
fiului vaduvei din Nain, si in intalnirile cu Mantuitorul si cu faptele lui
minunate, cei ce asistau erau cuprinsi de frica si cutremur, de spaima
si mirare?
8
prin intalnirea cu Iisus pe drumul Damascului, "au ramas incremeniti",
iar Pavel insusi "tremura, ingrozit fiind" (F. Ap. 9, 6-7).
Acelasi lucru s-a intamplat si dupa minunea invierii tanarului din Nain,
cu cei care asistasera la ea. Se intalnisera cu taina! Caci ce altceva era
invierea din morti a unui tanar, pe care toti il stiau mort? O moarte
devenita mister, cu care atat cat se poate se impacasera, si acum se
intalneau cu un mister si mai mare, misterul invierii lui din morti. In
chipul cel mai firesc, deci, i-a cuprins pe toti teama si cutremurul.
Sfantul Petru, in cea dintai epistola a lui, spune: "Petreccti cu frica
toata vremea calatoriei voastre prin lumea aceasta" (I Petru 1, 17).
Oare la ce fel de frica se gandea el? Trebuie intr-adevar sa traim ca
niste oameni infricosati? Nu. El se gandea exact la acest fel de teama,
pe care ti-o da intalnirea cu marile taine, cu Dumnezeu. Se gandea la
acest sentiment pe care li-l provoaca intalnirea cu o fapta
extraordinara, care nu se poate petrece, care nu poate fi explicata,
decat ca venind de la Dumnezeu.
Dar textul Evangheliei de astazi are la urma cateva cuvinte care sunt
de fapt cheia intregii probleme. Ele dezvaluie sensul fricii. Iata ce
spune evanghelistul Luca: "Atunci i-a luat pe toti si slaveau pe
Dumnezeu" (Luca 7, 16). Va sa zica nu e vorba de o frica oarecare, de o
frica la dimensiunea omeneasca, ci este starea de recunoastere a lui
Dumnezeu. "Slaveau pe Dumnezeu", inseamna ca recunosteau in fapta
pe care o facuse Iisus, pe Dumnezeu. Oare, oricare dintre noi, in fata
unei astfel de situatii, n-ar trai un sentiment asemanator? N-ar trai o
emotie in care frica si cutremurul ar fi urmate exact de ceea ce li s-a
intamplat si acelora, adica slavirea lui Dumnezeu?
9
Biserica a randuit ca aceasta intamplare sa se perpetueze din neam in
neam, din generatie in generatie, sa se citeasca in biserica, s-o
citeasca toti crestinii, tocmai pentru ca sa traga toti invatatura de
cuviinta din aceasta minune, si din toate minunile care se intampla cu
fiecare din noi, din toate minunile care se intampla in jurul nostru, din
minunea vietii, in primul rand, din taina mortii, si astfel sa intram si noi
in frica si cutremur, care sa ne deschida ochii spre a slavi si mai mult
pe Dumnezeu!
Invierea fiului vaduvei din Nain nu s-a facut pentru alt motiv decat
pentru acesta. Starea in care au intrat participantii la minune e
deosebita de frica si cutremurul lui Kierkegaard sau Heidegger, care
vor relua teama, prefacandu-se ca nu stiu de temele asemanatoare din
Noul Testament. Ei au ramas la frica si cutremur. Cei din preajma lui
Iisus au experimentat frica si cutremurul ca stari de intrare in ordinea
divina a existentei, ca stari de lamurire, nu ca stari de perplexitate
vesnica. Vaduva din Nain a trait o mare bucurie. Si tanarul ei fiu de
asemenea. Ea a avut bucuria pe care n-o putem avea toti. Invierea
fiului ei s-a facut doar spre a ne invata ca exista inviere. Nu numai
pentru Iisus, care va invia ca Dumnezeu, ci si pentru toti ceilalti. Nu
moare nimeni, murind. Sufletul traieste. S-a putut intoarce inapoi!
Lamentatiile au putut fi intoarse in bucurie. Si daca sufletul traieste,
inseamna ca trebuie sa-i purtam de grija. Plangem la moartea celor
dragi. Sa plangem cu speranta. Sa ne rugam pentru ei.
Dar sa luam aminte la cuvinlele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Fii mai
intelept si, la moartea altuia, invata-te a tremura pentru tine insuti;
departeaza toata usuratatea mintii, cerceteaza faptele tale,
indeparteaza toate pacatele tale si schimba purtarea ta spre mai
bine... Ostasii in mijlocul pacii gandesc la razboi si se pregatesc, pentru
ca atunci cand va izbucni, sa-si arate iscusinta castigata in vreme de
pace" (Idem. p. 194-195).
10