Sunteți pe pagina 1din 66

ŢESUTUL EPITELIAL

1.Ţesutul epitelial - caractere generale


Tesutul epitelial este tesutul cel mai raspandit in organism.
Principalele caracteristici:
• este format din celule ce au un aspect de mase celulare compacte
• spatiile intercelulare sunt foarte reduse (au putina substanta extracelulara)
• celulele sunt unite prin jonctiuni
orice epiteliu are doua suprafete: libera (orientata catre mediul extern) si atasata la tesutul conjunctiv,
intotdeauna ancorata la el printr-o masa acelulara (bogata in proteine si glicozaminoglicani sulfatati) care
formeaza membrana bazala (MB).
Rolul sau este asemanator cu al membranei celulare, dar relativ la organ si anume: separa selful de non-
self si monitorizeaza, controleaza si modifica substantele care il traverseaza.
Caracterul ubicuitar al tesutului epitelial este determinat de originea embriologica a sa care este in oricare
dintre cele trei foite embrionare:
• din ectoderm deriva:
• epidermul si derivatele sale (par, unghii)
• glandele tegumentare (sudoripare si sebacee)
• epiteliul cavitatii bucale, nazale si anale
• unele glande endocrine: adenohipofiza
• din endoderm deriva:
• tubul digestiv si aparatul respirator
• parenchimul glandelor anexe digestive
• glandele endocrine (paratiroida, tiroida si timusul)
• din mezoderm deriva:
• corticosuprarenala
• endoteliile
• mezoteliile
Tesutul epitelial este lipsit de vase sangvine si limfatice (este avascular). Vasele sangvine aflate in tesutul
conjunctiv nu traverseaza MB si tesutul epitelial este hranit prin difuziune. Spre exemplu, in cazul
epiteliului pluristratificat, celulele aflate in contact cu MB sunt mai bine hranite decat cele aflate la o
distanta mai mare de MB. Exista si un epiteliu vascularizat: stria vasculara, care se gaseste in urechea
interna, pe peretele lateral al canalului cohlear.
Este bine inervat, prin terminatii nervoase libere, distribuite in mod neuniform, in retea butonata, retea in
cosulet sau retea nebutonata. Anumite epitelii nu au terminatii nervoase libere pentru durere, ceea ce
permite efectuarea anumitor manevre fara anestezie (raclarea epiteliului gastric si intestinal pentru biopsie,
cauterizarea colului uterin).
Tesutul epitelial are capacitatea de regenerare (proces fiziologic prin care sunt inlocuite celulele uzate,
prin activitate mitotica neintrerupta a unor celule nediferentiate din epiteliu, numite celule stem). Rata de
inlocuire a unui epiteliu variaza in limite foarte largi: epiteliul intestinal se inlocuieste in 2-5 zile (cel mai
rapid) iar epidermul se inlocuieste in 30 zile (cel mai lent).

2.Epiteliile de acoperire unistratificate - descriere, localizare,


rol
Alcatuieste invelisuri membranare, adeseori cu rol de protectie.
Poate fi clasificat dupa numarul de straturi in epiteliu simplu (unistratificat) si epiteliu stratificat
(pluristratificat). Deci epiteliile pot fi:
• simple(unistratificate)
• pavimentoase (scuamoase)
• cubice
• cilindrice (columnare, prismatice)
Epiteliile pavimentoase simple (scuamoase)
Seamana cu solzii pestilor, au nuclei alungiti si turtiti, deci acest tesut apare ca un sir de nuclei
turtiti. Acest epiteliu actioneaza ca o bariera simpla permeabila, asigurand un tranzit selectiv de gaze si
metaboliti.
Ex.: epiteliul alveolei pulmonare, ramura descendenta a ansei Henle, foita parietala a capsulei
Bowman. Mezoteliile si endoteliile sunt tot epitelii simple scuamoase. Endoteliul este epiteliul care
captuseste orice tip de vas. Mezoteliile intra in structura seroaselor, alcatuind membrana ce captuseste
cavitatile inchise ale organismului (pleura, pericard, peritoneu).

Epiteliul simplu cubic


Latimea si inaltimea celulelor este aproximativ egala. Nucleul este rotund si situat central de
regula. D.p.d.v. functional acest epiteliu este destinat absorbtiei sau secretiei (in functie de sens). Exista si
locuri unde are rol de protectie. Exemple: ramura ascendenta a ansei Henle si segmentul distal al tubului
urinifer, canalele glandelor exocrine (intralobulare) care se varsa in ducte (canale interlobulare), epiteliul
de acoperire al ovarelor.

Epiteliul simplu cilindric


Este format dintr-un rand de celule inalte (inaltimea este de 2-3 ori mai mare decat latimea).
Nucleii sunt alungiti si ovalari, asezati spre MB (dar exista si cazuri cand sunt asezati central sau chiar
apical). Poate avea specializari la nivel apical (cili, microvili, stereocili).
Exemple: tubul digestiv (stomac, intestinul subtire si cea mai mare parte a intestinului gros), caile
genitale feminine (trompele uterine si uterul), segmentul proximal al tubului urinifer, glandele exocrine -
ductele striate.
Functii:
• de secretie si absorbtie (absorbtia este marita datorita prezentei microvililor);
• de transport al moleculelor de-a lungul celulei (realizat de catre cili)

3.Epiteliile de acoperire stratificate - descriere, localizare, rol


• stratificate:
• pavimentoase (cheratinizate sau necheratinizate)
• cubice cilindrice
Epiteliul stratificat scuamos
Este alcatuit din mai multe randuri de celule. Doar stratul superficial este scuamos (nucleii sunt
turtiti numai la suprafata, in rest fiind rotunzi).
Este de doua tipuri:
1. cheratinizat (cornos)
2. necheratinizat (moale)
Deosebirile intre cele doua tipuri apar la nivelul stratului superficial.
In cazul epiteliului cheratinizat, celulele de la suprafata acumuleaza proteine (cheratine) si astfel
ele isi pierd nucleii. Acesta este cazul epidermului, care este impermeabil pentru apa si are un rol protector
impotriva factorilor fizici, chimici si infectiosi.Asigura rezistenta mai mare la factorii infectiosi.
In cazul epiteliului necheratinizat, celulele superficiale au si ele in citoplasma granule de cheratina
dar ele isi pastreaza nucleii. Acest epiteliu este localizat in primele segmente ale tubului digestiv (cavitate
bucala, faringe, esofag), epiteliul anterior al corneei., epiteliul vaginal. Acest epiteliu are un rol protector
dar este permeabil pentru unele molecule mici si pentru apa.

Epiteliul stratificat cubic si cilindric


Sunt slab intalnite la adult. La embrion se gaseste frecvent epiteliul stratificat cilindric.
Epiteliul stratificat cubic se gaseste la adult in peretii unor ducte interlobulare a unor glande
exocrine, in peretele canalului de secretie a glandelor sudoripare, in peretele foliculilor ovarieni. Peretele
este format din doua randuri de nuclei.
Epiteliul stratificat cilindric se gaseste pe suprafata respiratorie a epiglotei si in conjunctiva
palpebrala.La suprafata celulele sunt cilindrice cu 2 randuri de nuclei mai alungiti.

4.Epiteliul pseudostratificat - descriere, localizare, rol.


Epiteliul pseudostratificat cilindric
Este o forma particulara de epiteliu simplu. Toate celulele au raport direct cu MB, dar sunt de
inaltimi diferite astfel incat doar unele ajung la suprafata. Prin urmare, si nucleii ajung la inaltimi diferite.
Poate prezenta la nivelul membranei apicale specializari (cili sau stereocili).
Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat se mai numeste si epiteliu de tip respirator deoarece se
gaseste numai in arborele traheobronsic.
Epiteliul pseudostratificat cilindric cu stereocili se gaseste in caile genitale masculine, in epididim
si canalul deferent. Stereocilii se vad si la microscopul optic si la cel electronic, fiind putin mai lungi decat
cilii

5.Epiteliul de tranzţie - descriere, localizare, rol


Epiteliul se mai numeste si uroteliu deoarece se gaseste numai in caile urinare (calice mici, calice mari,
bazinet, ureter, vezica urinara, partea proximala a uretrei). Epiteliul se mai numeste si polimorf deoarece
este format din celule care au diferite forme (celule din stratul bazal - cubice, celule in racheta, celule
umbeliforme - in forma de umbrela).
Acest epiteliu este o forma speciala de epiteliu stratificat.
Celulele din stratul bazal sunt celule germinative.
Celulele in racheta prezinta un pol latit, indreptat spre stratul celulelor umbeliforme si un pol efilat
(ingustat) indreptat spre stratul bazal.
Celulele umbeliforme sunt uni- sau binucleate si acopera 2-3 celule in racheta.
Epiteliul de tranzitie isi modifica forma celulelor si numarul de straturi. Modificarea numarului de
straturi se datoreste si faptului ca (probabil) toate celulele acestui epiteliu sunt ancorate la MB. Atunci
cand se exercita o presiune, celulele gliseaza unele pe langa altele si se reduce numarul de straturi de
celule.
Modificarea formei celulare se realizeaza in special la celulele umbeliforme. Prin studii de
microscopie electronica s-au observat pe membrana acestor celule “arii dense ale celulelor umbeliforme”.
Acestea reprezinta niste invaginari ale membranei care constituie rezerve membranare. Cand celula
urinara este goala, ariile se vad clar iar cand celula este plina, ariile dispar, ca urmare a intinderii
membranei celulare, proces care se produce cu ajutorul miofibrilelor din citoplasma.
Epiteliul este impermeabil, constituind o bariera osmotica. Aceasta functie este data de
organizarea membranei celulare care are o compozitie chimica bogata in sfingolipide.

6.Epiteliile glandulare exocrine - definiţie, clasificare


Glandele pot fi:
• exocrine - isi varsa produsii de secretie in mediul extern (cu sau fara ajutorul canalelor de secretie)
• endocrine - isi varsa produsii de secretie in mediul intern (preferential in sange)
Glandele exocrine
Partea lor profunda alcatuieste unitatea secretorie si se numeste adenomerul glandular. El
pastreaza legatura cu lama epiteliala prin intermediul canalelor de excretie. El vine in raport cu vase
limfatice si sangvine si cu membrana bazala.
Clasificarea glandelor exocrine dupa structura se poate face dupa:
• numarul de celule din glanda exocrina
• aspectul sistemului canalicular
• aspectul adenomerului
Dupa numarul de celule din glanda, glandele exocrine pot fi unicelulare sau multicelulare. Exista
un singur tip de glanda exocrina unicelulara: celula caliciforma (are forma de cupa), care se gaseste in
epiteliul respirator sau in epiteliul digestiv. Restul glandelor exocrine sunt multicelulare.
Uneori celulele din glanda exocrina se diferentiaza intr-un epiteliu de invelis, ceea ce va duce la
formarea unei glande intraepiteliale (in mucoasa nazala). Aceasta contine celule ce formeaza un epiteliu
de invelis si celule secretorii, formand mase compacte asociate unui sistem canalicular.
Glanda exocrina isi varsa produsii de secretie intr-o cavitate cu sau fara ajutorul canalelor de
excretie. Clasificarea glandelor dupa sistemul canalicular se face in simple si compuse. Glandele simple
au un canal unic de excretie, neramificat. Glandele compuse au un canal de secretie ramificat.
Clasificarea glandelor dupa forma adenomerului se face in glande tubulare, acinoase sau
alveolare.
Adenomerul tubular poate fi:
• unic si drept (glande tubulare drepte)
• unic dar ramificat (glande tubulare ramificate)
• contort (glande tubulare glomerulare)
Adenomerul acinar se aseamana cu cel alveolar, cu precizarea ca cel alveolar are un scurt canal
prin care se varsa in canalul excretor, canal care la adenomerul acinar lipseste. Exista si glande tubulo-
acinoase si tubulo-alveolare.
Pentru definirea corecta a tipului unei glande se folosesc doua adjective: unul referitor la forma
canalelor si al doilea referitor la forma adenomerului. Exista astfel urmatoarele tipuri de glande:
• glanda simpla tubulara dreapta (glanda intestinala - glanda Lieberkühn)
• glanda simpla tubulara ramificata (glandele stomacului - fundice si pilorice si glandele duodenale
Brünner)
• glanda simpla tubulara glomerulara (glanda sudoripara)
• glanda simpla alveolara sau alveolara ramificata (glanda sebacee)
• glanda simpla acinoasa (glanda lacrimala)
• glanda compusa acinoasa (glanda parotida)
• glanda compusa tubuloacinoasa (glandele sublinguale si submaxilare)
• glanda compusa tubuloalveolara (glanda mamara)
Glandele exocrine mai pot fi clasificate si dupa produsii de secretie in glande seroase, glande
mucoase si glande mixte (seromucoase sau mucoseroase)
Glandele mucoase secreta mucus. Mucusul contine proteine inalt glicozilate (mucine). Celulele
glandelor mucoase au un continut ridicat de glicozil transferaze (necesare glicozilarii proteinelor), care se
gasesc in aparatul Golgi.
Glandele seroase au o secretie cu aspect apos, care contine protein-enzime. Exemplu: glanda
parotida.
Glandele mixte pot fi:
• seromucoase (glanda submandibulara) - au o secretie predominant seroasa
• mucoseroase (glanda sublinguala) - au o secretie predominant mucoasa
De asemenea, glandele exocrine mai pot fi clasificate si dupa mecanismul de excretie in glande
merocrine, apocrine sau holocrine.
Majoritatea glandelor sunt merocrine. Acestea isi elimina produsii prin exocitoza.
Glandele apocrine isi acumuleaza produsii de secretie la polul apical si pentru excretie se rupe
membrana care se pierde, impreuna cu o parte din citoplasma apicala. Exemple: glanda mamara si
glandele ceruminoase, care produc ceara si se gasesc in conductul auditiv extern.
In cazul glandelor holocrine, produsii de secretie invadeaza toata celula, ceea ce duce la moartea
celulei. Eliminarea produsilor de secretie se va face prin eliminarea intregii celule moarte. Exemplu:
glanda sebacee.

7.Epiteliile glandulare endocrine - definiţie, clasificare


Isi elimina produsii de secretie in mediul intern: in sange (preferential), in limfa sau in lichidul interstitial.
Momentul de eliberare a produsilor de secretie poate fi:
• imediat (corticosuprarenala) - glande cu secretie continua
• dupa o prealabila perioada de stocare (intracelulara sau extracelulara)
• stocarea intracelulara are loc prin granule de secretie
• stocarea extracelulara: tiroida depoziteaza produsul de secretie in coloid
Majoritatea glandelor endocrine sunt de origine epiteliala dar exista si glande de origine nervoasa.
O dovada a originii epiteliale este contactul celulelor secretorii cu membrana bazala.
Criterii de clasificare a glandelor endocrine:
• dupa modul de dispunere a celulelor:
• in cordoane celulare, dispuse fie paralel, fie ramificate si anastomozate (ex.: zona fasciculata din
corticosuprarenala)
• in foliculi - o cavitate (coloid) cu un continut delimitat de un epiteliu secretor (ex.: tiroida)
• insule, cuiburi sau gramezi (ex.: insulele Langerhans din pancreasul endocrin)
• dupa natura produsilor de secretie:
• glande ce secreta polipeptide mici si amine biogene (ex.: celulele ce alcatuiesc sistemul neuroendocrin
difuz - APUD)
• glande ce secreta proteine si polipeptide mari (majoritatea glandelor endocrine)
• glande care secreta steroizi (corticosuprarenala, componenta endocrina a gonadelor)

8.Membrana bazala - caracteristici, metode de evidenţiere la


microscopul optic, ultrastructură, funcţii.
Este o componenta a matricei extracelulare ce stabileste raporturi constante cu orice tip de proteina. Are in
componenta proteine si glicozaminoglicani sulfatati.
Caracteristici:
• MB are o grosime variabila (aprox. cateva zeci de microni) ce se evidentiaza la microscopul optic,
care are o putere separatoare de 0,2µ . In coloratii uzuale MB nu se vede la microscopul optic. Pentru
evidentiere se folosesc metode histochimice. Atfel, prin metoda PAS, datorita continutului ridicat de
glucide, MB apare in rosu purpuriu. Prin impregnare argentica cu precipitarea sarurilor de argint, MB
este neagra datorita continutului crescut de fibre de reticulina. Cea mai fina MB este cea din epiteliul
vezicii urinare, astfel incat pana la aparitia microscopului electronic existenta membranei bazale in
raport cu epiteliul era incerta.
• MB are un aspect variat: in mod obisnuit apare ca o structura liniara, uneori insa are un aspect ondulat
datorita unor proiectii ale tesutului conjunctiv spre epiteliu, proiectii numite papile conjunctive.
• MB are o compozitie chimica variata (in functie de localizarea epiteliului). Astfel, in orice MB exista
5 componente chimice majore (permanente) si anume: colagen tip IV (o proteina fibroasa), laminina
(glicoproteina), entactina (glicoproteina), heparansulfat, fibronectina (glicoproteina). Colagenul,
laminina, entactina si heparansulfatul sunt secretate de celulele epiteliale iar fibronectina este secretata
de celulele din matrice. Aceste componente chimice majore sunt secretate de celulele epiteliale
sprijinite pe membrana si in parte de celulele conjunctive din matricea extracelulara.
• La examinarea prin microscopie electronica de transmisie, membrana bazala are aspect fin, granular,
ce are drept corespondent morfologic o retea de fibrina foarte fina.
• De la polul bazal al celulelor epiteliale la matricea extracelulara, membrana bazala are trei
componente care pot fi evidentiate la microscopul electronic: lamina lucida (rara) care apare ca o
regiune electronotransparenta, lamina densa (bazalis) care apare ca o banda electronodensa, lamina
fibroreticularis (retea de fibre ce contine un alt tip de colagen, colagen tip III, care se organizeaza
formand fibre de reticulina care se vad prin impregnare argentica).
Functiile membranei bazale:
• reprezinta o interfata de adezivitate intre epiteliu si matricea extracelulara: celulele epiteliale se
ancoreaza la membrana bazala care, la randul ei, are contact cu celulele tesutului conjunctiv.
• este o bariera permeabila si selectiva. Dintre componentele MB, asigura permeabilitatea GAG sulfatati
care, prin multiplele lor sarcini negative, se organizeaza in pori cu diametrul variabil.
• controleaza organizarea si diferentierea celulara. Ea mediaza interactiunea dintre receptorii de
suprafata, ce apartin celulei epiteliale, si diverse molecule din matricea extracelulara.

9.Polaritatea celulei epiteliale


Indiferent de localizare, tesutul epitelial indeplineste numeroase roluri. El are proprietatea de polaritate,
care este de doua feluri:
• polaritatea tesutului epitelial (tisulara)
polaritatea celulei epiteliale (celulara
Polaritatea tisulara
Tesutul epitelial are polaritate datorita rolului de bariera pe care-l indeplineste, separand doua
medii cu compozitie diferita. Tesutul epitelial are deci doua suprafete:
1. suprafata libera orientata spre mediul extern sau lumen
2. suprafata orientata spre membrana bazala
Tesutul epitelial este o bariera pentru factori fizici, chimici etc.
La unele epitelii, suprafata spre mediul extern are specializari. In cazul tesutului pluristratificat,
stratul liber este cel specializat si deci este bine structurat. La epiteliul pluristratificat pavimentos
cheratinizat, suprafata libera este reprezentata de cheratina iar celulele specializate se numesc
cheratinocite. La epiteliul simplu, spre mediul extern apar specializari membranare.
Polaritatea celulara
Polaritatea celulara consta in existenta la nivelul membranei celulelor epiteliale a unor domenii
membranare distincte, ce difera intre ele d.p.d.v. biochimic, structural si functional. In mod obisnuit, o
celula epiteliala are doua domenii membranare:
1. apical (spre lumenul organului)
2. laterobazal (spre tesutul conjunctiv)
Cele doua domenii vin in contact cu compartimente cu continut diferit d.p.d.v. al lichidului
extracelular.
Elemente de definire a polaritatii
• cele doua domenii membranare difera d.p.d.v. biochimic si apare astfel asimetria biochimica a
suprafetei membranei (diferenta intre membrana apicala si cea laterobazala).
existenta jonctiunilor stranse (zonulae ocludens) si realizarea contactelor intercelulare ce sunt asigurate
prin molecule de adezivitate celulara si dispozitive jonctionale. Interactiunile celulelor epiteliale pot fi de
doua tipuri:cu celule epiteliale adiacente numite interactiuni (contacte) celula – celula cu matricea
extracelulara numite interactiuni celula - substrat
dispozitia caracteristica a organitelor celulare si a componentelor de citoschelet in citoplasma
Stabilirea polaritatii celulei epiteliale este un proces complex, determinat genetic, care parcurge mai multe
etape. Afectarea unei functii determina aparitia unei disfunctii celulare care va duce la aparitia unei boli.
Deci, daca celula epiteliala are polaritate, ea va functiona normal, iar pierderea polaritatii duce la aparitia
unei boli. S-au descris mai multe afectiuni cu localizare diferita, in care alterarea integritatii epiteliale nu
este cauza dar apare ca o consecinta a bolii. Dintre acestea enumeram: carcinoamele, insuficinta renala
acuta prin ischemie, boala Davidson (boala cu microvili inclusi), boala rinichiului polichistic

10.Celula epitelială - specializări ale membranei plasmatice


apicale
Specializari ale membranei celulare apicale
Ele au diverse roluri: marirea suprafetei de absorbtie (microvilii si stereocilii), transport de
molecule si celule (cilii), sau rol senzorial (stereocilii).
• Microvilii sunt specializari ce se disting numai la microscopul electronic. Ei reprezinta forme de
organizare stabila a filamentelor de actina. In celula epiteliala sunt frecventi si sunt in general scurti.
Aceste specializari sunt cacteristice celulelor implicate in absorbtie. Ei apar fie izolati (la distante
variabile, avand forma si dimensiuni diferite) fie grupati (acopera intreaga suprafata membranara si au
aceeasi forma si acelasi diametru).
Microvilii egali, cand sunt grupati au corespondenti in microscopia optica: platoul striat (o zona
striata la polul apical cu striatii perpendiculare pe suprafata celulei) si margine in perie (aspect de fire la
polul apical).
Exista diferente intre platoul striat si marginea in perie. Marginea in perie prezinta microvili mai
lungi care au citoscheletul axial mai putin dezvoltat ceea ce permite variatia lungimii lor; ei se rup usor
(sunt friabili), ceea ce le da un aspect neregulat. Marginea in perie apare la polul apical al nefrocitului, in
segmentul proximal al tubului urinifer. Platoul striat apare la polul apical al enterocitului.
• Stereocilii se disting si la microscopul electronic si la cel optic. La microscopul optic se aseamana
cu niste cili mai lungi. Studiile de microscopie electronica au aratat ca denumirea este improprie,
stereocilii fiind de fapt niste microvili. Ei sunt mai lungi decat microvilii obisnuiti, mai subtiri si
adeseori ramificati. Rolul stereocililor depinde de localizarea epiteliului. In unele localizari au rol in
marirea absorbtiei (epiteliul cailor genitale masculine: epididim si canal deferent). In epiteliile
receptoare din urechea interna (organul Corti, crestele ampulare etc) au rol senzorial.
• Cilii apar si in microscopia optica si in cea electronica. Spre deosebire de microvili si stereocili,
cilii sunt alcatuiti din microtubuli. Ei reprezinta specializari membranare cu mobilitate, asigurand
miscari ondulatorii (in val). Au rol in transportul moleculelor sau celulelor de-a lungul epiteliului.
Ex.:epiteliul de tip respirator, epiteliul trompelor uterine.

11.Celula epitelială - specializări ale membranei plasmatice


bazale
Specializari ale membranei plasmatice bazale
Acestea apar la unele celule epiteliale, adica la cele implicate in transportul transcelular si au rolul
de a mari suprafata. Ele apar ca invaginari ale membranei spre citoplasma (in care exista mitocondrii cu
axul longitudinal paralel cu invaginatia). Aceste invaginari produc o compartimentare a citoplasmei la
nivel bazal. Ansamblul invaginarilor membranei plasmatice bazale se numeste labirint bazal. Datorita
acestor invaginari si mitocondriilor exista corespondent in microscopia optica: aspectul striat al
citoplasmei la polul bazal. Ex.: tubul urinifer, glandele exocrine (in lobul, in ductele striate). Aceste
specializari contin receptori pentru factorii sangvini si se specializeaza pentru jonctiunea celula - matrice
extracelulara. Polul bazal se ancoreaza la matrice prin contacte focale (alcatuite din filamente de actina) si
prin hemidesmozomi (alcatuiti din filamente intermediare sau tonofilamente). Indiferent de jonctiune,
planul de organizare a jonctiunii e similar: in citosol exista proteine de ancorare intracelulare care sunt
conectate cu proteine transmembranare prin intermediul carora se face legatura cu proteinele din matricea
extracelulara.

12.Celula epitelială - specializări ale membranei plasmatice


laterale
Specializari ale membranei plasmatice laterale
Au rol in stabilirea interactiunilor celula - celula, asigura adezivitatea simpla, care se realizeaza
prin spatiile intercelulare si adezivitatea prin jonctiuni speciale. Spatiile intercelulare contin o retea de
glicoproteine care interactioneaza cu domeniile extracelulare a proteinelor transmembranare din
membrana laterala a doua celule adiacente. Spatiile intercelulare mai contin lichid ce mediaza schimbul
dintre celula epiteliala si matricea extracelulara.
Jonctiunile stranse (zonulae ocludens) fac parte din jonctiunile speciale si au rol de a delimita
domeniul apical de cel laterobazal. Ele controleaza permeabilitatea spatiului extracelular, impiedicand
trecerea libera a moleculelor in spatiul extracelular.
Jonctiunile de ancorare mentin integritatea epiteliului. Ele sunt jonctiuni adherens (formate din
filamente de actina) sau desmozomi (formate din filamente intermediare).
Jonctiunile de comunicare (nexus, gap) asigura o difuzie selectiva a moleculelor intre celulele
adiacente. Ele apar in epiteliile embrionare si sunt rare la adult. Exista in doua tipuri de tesuturi: endoteliu
si mezoteliu.
Desmozomul este caracteristic tesutului epitelial, astfel incat, daca o persoana examineaza o
leziune tumorala la microscopul optic si la cel electronic, el nu poate deosebi celula tumorala decat pe
baza modificarilor aparute la nivelul desmozomului
13.Celule epiteliale specializate pentru transport
Celule epiteliale specializate pentru transport
Aceste celule poseda mecanisme de transport selectiv de Na+ si K+. Ele au pompe membranare cu
activitate ATP-azica si anumite particularitati structurale.
Prototipul acestui tip de epiteliu este nefrocitul din segmentul proximal al tubului urinifer.
Aceasta celula are mai multe particularitati:
• La nivelul membranei bazale exista invaginari citoplasmatice dar care nu sunt insotite de membrana
bazala. Astfel este marita suprafata activa membranara. La acest nivel se gasesc pompele cu activitate
ATP-azica.
• La nivelul membranei bazale apar si compartimente, ca urmare a numeroaselor invaginari
citoplasmatice. In aceste compartimente exista mitocondrii alungite ce prezinta numeroase criste. Ele
realizeaza aportul crescut de ATP necesar pompelor.
• La nivelul membranei laterale, in partea sa apicala exista jonctiuni stranse, care impiedica retrodifuzia
ionilor pompati (directioneaza fluxul de ioni).
• Si la nivelul membranei laterale exista interdigitatii.
• La nivelul membranei apicale exista microvili care maresc suprafata de absorbtie.
Nefrocitul asigura transportul de Na+ din lumen spre mediul intern. Acest proces cuprinde mai
multe etape:
• Na+ este preluat din lumenul tubului, prin membrana apicala, prin difuziune prin canale ionice, ca
urmare a gradientului de concentratie si electric. Ionul de Na+ este insotit si de ionul de Cl - si de
molecule de H2O, prin osmoza.
• Ionul de Na+ este pompat in mediul intern (sange), insotit de ionul de Cl- si de molecule de H2O.
Epiteliul tubului urinifer are mai multe roluri:
• reprezinta o bariera activa prin care se controleaza concentratia de apa si de ioni.
• are loc concentrarea unor medii prin deplasarea apei.
In functie de sensul de deplasare al ionilor au loc procese de absorbtie sau secretie. Atunci cand
deplasarea se face in sens apico-bazal au loc procese de absorbtie, iar cand deplasarea se face in sens
bazo-apical au loc procese de secretie.
Reabsorbtia de ioni are loc in:
• nefrocitele din segmentul proximal al tubului urinifer
• nefrocitele din segmentul distal al tubului urinifer
• celulele din ductele striate
• epiteliul tubului digestiv
• peretii colecistului
Secretia de ioni are loc in:
• procesele ciliare - ghemuri de capilare care intra in alcatuirea tunicii medii a globului ocular. Secretia
are loc la nivelul celulelor endoteliale ale capilarelor
• plexurile coroide - formatiuni din SNC ce reprezinta invaginari ale piamater spre ventriculii cerebrali.
Prezinta un ax conjunctiv si un epiteliu de acoperire care secreta ioni. Ele sunt responsabile de secretia
lichidului cefalorahidian (LCR).
Deplasarea ionilor se face mai degraba prin spatiul intercelular decat transcelular, adica ionii
patrund in celula prin membrana apicala si, dupa ce au trecut de zona jonctiunilor stranse, ies prin
membrana laterala in spatiul intercelular si ajung pe aceasta cale in mediul intern. Acest traseu este
preferabil traseului transcelular datorita consumului mai scazut de energie

14.Celule epiteliale specializate pentru sinteza şi secreţia de


proteine
Celulele epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de proteine
Aceste celule se pot gasi in glande exocrine, endocrine sau paracrine. Celulele au polaritate
morfologica: citoplasma bazala este bazofila iar citoplasma apicala este acidofila sau bazofila dupa natura
proteinei secretate.
Cu ajutorul microscopului electronic s-a observat localizarea diferitelor organite dupa cum
urmeaza:
• la polul bazal - organitele specializate pentru sinteza proteinelor: ribozomi si reticul endopasmic rugos
• aparatul Golgi este situat supranuclear
• granulele de secretie in zona apicala (apar dense la fluxul de electroni)
Proteinele sintetizate pot fi:
enzime digestive (secretate de celulele seroase) - glanda parotida, submandibulara, pancreasul exocrin
• proteine plasmatice - hepatocitul, care secreta albumine, globuline, fibrinogen.
• hormoni - paratiroida, care sintetizeaza si secreta parathormon.
Sinteza proteinelor este continua.
Secretia proteinelor poate fi continua sau intermitenta. In cazul secretiei continue celula nu face
depozite intracelulare de produs de secretie (hepatocitul). In cazul secretiei intermitente produsul de
secretie se acumuleaza in granule de secretie care alcatuiesc depozite intracelulare.
Produsul de secretie poate fi eliberat prin canale de excretie (glanda exocrine), intr-un capilar
(glanda endocrina) sau in lichidul interstitial (glanda paracrina).
Prototipul celulei care sintetizeaza si secreta proteine este celula din acinul pancreatic.
Etapele ciclului secretor in celula pancreatica sunt urmatoarele:
• Asimilarea aminoacizilor de catre celula epiteliala. Celula poate sintetiza proteine numai pe baza
aminoacizilor preluati din mediul intern. Preluarea se realizeaza la polul bazal si se face in mod activ,
necesitand un transportor care este specific pentru fiecare tip de aminoacid.
• Sinteza lantului polipeptidic la nivelul ribozomilor atasati la reticulul endoplasmic rugos. Moleculele
proteice sintetizate vor patrunde in lumenul RE unde va avea loc segregarea (inlaturarea moleculei
semnal).
• Acumularea in aparatul Golgi. Transportul de la reticulul endoplasmic la fata convexa a cisternelor
golgiene se face cu ajutorul veziculelor sau microveziculelor de transport ce iau nastere prin
inmugurire din cisternele reticulului endoplasmic. In aparatul Golgi are loc condensarea, agregarea
moleculelor proteice.
• Formarea granulelor de secretie. Granulele se formeaza prin inmugurirea cisternelor aparatului Golgi.
Granulele de secretie devin din ce in ce mai dense la fluxul de electroni pe masura ce se apropie de
polul apical al celulei. Granula de zimogen este specifica pancreasului exocrin. Granulele de zimogen
contin amestec de protein-enzime active si inactive (amilaza, lipaza, ribonucleaza, colesterol esteraza,
tripsinogen, procarboxipeptidaza etc)
• Transportul granulelor de secretie. Se realizeaza cu ajutorul elementelor de citoschelet (microtubuli si
microfilamente). S-a dovedit experimental ca substantele care distrug citoscheletul au ca efect
incetarea migrarii veziculelor. Colchicina duce la depolimerizarea microtubulilor iar citochalazina B
afecteaza microfilamentele. Aceste substante determina oprirea granulelor de secretie la nivelul
aparatului Golgi.
Procesul de migrare este dependent si de consumul energetic, deci o substanta care produce decuplare
proceselor de oxido-reducere are ca efect si oprirea veziculelor de secretie.
Procesul este independent de intensitatea sintezei proteice. Astfel, cicloheximida, o substanta care
blocheaza transferul unui aminoacid de pe ARNt specific pe lantul polipeptidic, ducand la blocarea
sintezei proteice, nu afecteaza transportul veziculelor de secretie.
Eliminarea produsului de secretie care are loc prin exocitoza. Exocitoza are loc numai la polul apical si
niciodata prin membrana bazala sau laterala. Are loc o interactiune intre proteinele din endomembrana
granulelor cu proteinele din membrana apicala a celulei. Apoi are loc o rearanjare structurala a celor doua
membrane care vor fuziona. Granula de secretie se deschide astfel spre exterior si continutul sau este
eliminat din celula
15.Celulele epiteliale specializate pentru sinteza şi secreţia de
amine şi polipeptide mici
Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de amine si polipeptide mici
Se mai numesc si celule APUD (Amine Precursor Uptake and Decarboxilation). Notiunea a fost
introdusa de Pearse.
Aminele pot fi preluate din circulatie de catre celule sau pot fi sintetizate de catre celule din
precursori, proces realizat de celulele APUD. Aceste celule au un continut mare in aminoacid
decarboxilaza.
Ele sunt celule endocrine sau paracrine, au distibutie difuza si sunt de obicei localizate
intraepitelial, fiind izolate sau in grupuri mici. Celulele APUD se gasesc de-a lungul tubului digestiv de la
esofag pana la canalul anal si in structura canalelor care se varsa in intestin (canalul coledoc si canalul
Wirsung). Aceste celule alcatuiesc axa gastro-entero-pancreatica. Ele se mai gasesc si in epiteliul
respirator, in structura glandelor tiroida si paratiroida, in aparatul urogenital si in piele.
La microscopul optic citoplasma celulelor APUD este bazofila si celulele sunt greu de diferentiat
de restul celulelor. Deci sunt necesare metode speciale de diferentiere:
1. Precipitarea cu saruri de Ag (solutie amoniacala de AgNO3). Celulele pot fi argentafine sau argirofile.
Celulele argentafine retin Ag care precipita direct din solutie. Celulele argirofile necesita un reducator
din mediul extern pentru a putea retine Ag.
2. Oxidarea cu dicromat de potasiu (K2Cr2O7) pentru celulele cromafine. Celulele enterocromafine se
gasesc in tubul digestiv si se pot oxida cu K2Cr2O7.
3. Metacromazia cu albastru de toluidina dar dupa o hidroliza acida.
4. Fluorescenta indusa de formaldehida.
5. Imunocitochimie - metoda cea mai folosita actual. Se folosesc anticorpi monoclonali cu ajutorul
carora se fac determinari foarte precise ale tipului de celule APUD studiate. Se mai pot folosi markeri,
prin intermediul carora se pune in evidenta o populatie de celule APUD. Markeri pot fi: enolaza
neuronala, specifica sistemului neuroendocrin, dar care se gaseste si in sistemul nervos); proteina PG
P9.5 (Protein Gene Product 9.5), care este o proteina solubila ce apare in celulele APUD cu exceptia
celor intestinale si careia nu i se cunoaste functia; cromograninele si secretograninele (initial se
gasesc in medulosuprarenala) care sunt proteine solubile ce contribuie la descarcarea granulelor de
secretie.
6. Hibridizare in situ: celulele sunt identificate dupa continutul in ARNm specific.
In microscopia electronica celulele APUD apar sub doua forme: inchise sau deschise, in functie de
raportul polului apical cu lumenul organului. La celulele deschise, polul apical vine in contact direct cu
lumenul. Uneori au si microvili. Celulele inchise au polul apical acoperit de o alta celula epiteliala, deci nu
intra in raport direct cu lumenul.
La celulele APUD organitele sunt slab reprezentate. Concentratia de polipeptide este cuprinsa
intre 10 si 10-9 g/ml. Granulele de secretie sunt aglomerate spre polul bazal al celulei. Granulele de
-6

secretie au forma, dimensiuni si densitati la fluxul de electroni diferite. Produsul de secretie este un
amestec de substante format din: amine, alaturi de unul sau mai multi hormoni proteici, cromogranine,
secretogranine, Ca2+ si ATP. Eliminarea granulelor se face prin polul bazal atunci cand celula este
endocrina sau paracrina dar exista si cazuri cand eliminarea se face prin polul apical. Eliberarea se face
prin exocitoza discontinua, in functie de stimuli.
Actualmente, notiunea de celule APUD a fost inlocuita de conceptul de Sistem Neuroendocrin
Difuz. Se numesc sistem neuroendocrin deoarece aceste celule au proprietati care amintesc atat de neuron
cat si de celula endocrina clasica. Sub actiunea unui stimul specific, este eliberat mesagerul chimic care
actioneaza in vecinatate sau la distanta (caracter de celula endocrina). Celula prezinta activitate electrica
ce creste in timpul eliminarii produsului (caracter de celula nervoasa).

16.Celulele epiteliale specializate pentru sinteza şi secreţia de


glicoproteine.
Sunt celule endocrine sau celule exocrine. Celulele exocrine sunt celulele mucoase: celula caliciforma,
celulele gastrice, celulele din acinii mucosi. Celulele endocrine sunt celulele din adenohipofiza care
secreta hormoni tropi: proopiomelanocortina (POMC), gonadotropina etc.
Prototipul celulelor specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine este celula caliciforma.
Ea este localizata intraepitelial. La microscopul optic, in coloratie uzuala (hemalaun-eozina), celula
caliciforma are un pol apical dilatat, palid, cu aspect vacuolar (deoarece prin coloratie HE se pierd
glucidele) si un pol bazal efilat (ingustat). Prin coloratie PAS, glucidele se pastreaza si poate fi examinat
polul apical si platoul striat.
In microscopia electronica, dispozitia organitelor explica procesul de sinteza si secretie:
• Reticulul endoplasmic rugos se gaseste la polul bazal
• Mitocondriile se gasesc intre cisternele RE rugos
• Aparatul Golgi se gaseste supranuclear si are o extindere mare
• Granulele de secretie se acumuleaza la polul apical pe care il destind, datorita faptului ca sunt foarte
multe si mari.
• Exista si cativa microvili
Procesul de sinteza al glicoproteinelor incepe cu asimilarea aminoacizilor din mediul extern, apoi
urmeaza sinteza lantului polipeptidic in ribozomii atasati RE rugos. Lantul trece apoi in lumenul RE rugos
unde are loc segregarea, dupa care este transportat prin microvezicule la aparatul Golgi. Aici are loc
elaborarea si atasarea componentei glucidice la lantul polipeptidic. De asemenea glicoproteina este apoi
sulfatata rezultand o glicoproteina sulfatata. De aici, dupa ambalarea in granule de secretie are loc
transportul spre membrana apicala cu ajutorul elemnetelor de citoschelet si apoi exocitoza.
Granulele de secretie din celula caliciforma sau alte celule mucoase sunt granule de mucina.
Atunci cand are loc fuzionarea endomembranei granulei de secretie cu membrana celulara are loc o
modificare a permeabilitatii pentru apa, care va patrunde in granula de secretie si va hidrata continutul
acesteia. Astfel se formeaza mucusul. Mucusul este deci mucina hidratata

17.Celule epiteliale specializate pentru sinteza de lipide


Celulele specializate in sinteza si secretia de lipide
Pot fi celule endocrine sau exocrine. Celulele exocrine sunt cele din glanda sebacee unde secretia
este o mixtura de lipide cu celule dezintegrate. Celulele endocrine sunt celulele care sintetizeaza steroizi:
celulele gonadale (celulele Leydig la barbat si celulele foliculare si luteale la femeie), si celulele din
corticosuprarenala.
Prototipul celulelor specializate in sinteza si secretia de lipide sunt celulele care secreta steroizi.
La microscopul optic, in coloratie uzuala, ele au forma poligonala, cu nucleul central, eucromatic.
Citoplasma este acidofila si cu aspect vacuolar datorat picaturilor de lipide pline cu precursor al
hormonilor steroici (colesterol esterificat).
La microscopul electronic se observa un continut mare de reticul endoplasmic neted (REN) si
mitocondrii cu criste tubuloveziculare. Nu se cunoaste semnificatia acestor criste mitocondriale speciale.
Intre mitocondrii si REN exista stranse relatii functionale si structurale. Relatia structurala este data de
faptul ca mitocondriile se afla printre cisternele REN. Relatia functionala este data de cooperarea dintre
enzimele REN cu enzimele mitocondriale (unele din enzimele necesare procesului de sinteza apartin REN
iar altele apartin mitocondriilor). Astfel, sinteza colesterolului din acetat este catalizata de enzime din
REN, transformarea colesterolului in pregnenolona (prima etapa in procesul de sinteza propriu-zisa a
hormonilor steroici) este catalizata de enzime mitocondriale iar restul etapelor pana la obtinerea diversilor
hormoni steroici se parcurg datorita enzimelor din REN.

18.Celule mioepiteliale
Celule epiteliale specializate pentru contractie (celulele mioepiteliale)
Sunt localizate intre membrana bazala a unei celule epiteliale si membrana bazala (MB) a
tesutului epitelial. Se gasesc la nivelul adenomerilor (alveole sau acini) si al ductelor din anumite glande
exocrine: glandele salivare, lacrimale, sudoripare si mamare.
La microscopul optic apar ca niste prelungiri care incercuiesc alveolele, acinii sau ductele.
Prezinta putina citoplasma.
La microscopul electronic, in citoplasma se observa:
1. existenta filamentelor intermediare de citocheratina, fapt care atesta originea lor epiteliala
2. existenta proteinelor contractile (actina, miozina si tropomiozina), organizate in mod asemanator cu
cele din fibra musculara neteda
3. existenta jonctiunilor gap si a desmozomilor. Jonctiunile gap se formeaza intre celulele mioepiteliale
alaturate, fapt care asigura actiunea sincrona a celulelor mioepiteliale. Desmozomii se formeaza intre
celulele epiteliale si celulele din unitatile secretorii sau din ducte si astfel se produce o tensiune asupra
unitatii secretorii si se ajuta la eliminarea granulelor de secretie.

19.Procesul de cheratinizare
Are loc in epiteliul pavimentos stratificat. Procesul principal consta in sinteza si depozitarea intracelulara
a cheratinei, proces ce are loc pe masura ce celula inainteaza dinspre stratul bazal spre cel superficial. In
celulele superficiale se va forma o masa proteica rezistenta si compacta care este bogata in cisteina, deci
are un continut mare de sulf.
Cheratina este rezultatul a doua procese ce au loc in celula:
1. sinteza de citocheratina (condensarea filamentelor intermediare de citocheratina = tonofilamente)
2. impregnarea citocheratinei cu proteine speciale (cheratohialina si filagrina)
Timpul necesar variaza in raport cu localizarea epiteliului si este cuprins intre 20 si 45 de zile.
Prin aceste doua procese se formeaza cheratina moale, care se deosebeste de cea dura (existenta la
nivelul derivatelor epidermului - unghii, par). Cheratina moale este saraca in sulf, bogata in grasimi,
pastreaza proprietatea de flexibilitate, se poate descuama.
Acest epiteliu are doua corpuri: un corp mucos si un corp cornos. El are mai multe straturi: bazal
(generator), spinos, granular, cornos (care are doua substraturi: stratul lucidum si stratul cornos propriu-
zis).
Cheratinocitele alcatuiesc cele doua compartimente ale epidermului: compartimentul proliferativ si cel
functional. Cheratinocitele sunt si ele de mai multe feluri, in functie de stratul in care se afla: cheratinocite
bazale (care se gasesc numai in compartimentul proliferativ), si cheratinocite spinoase, granulare sau
cornoase, care alcatuiesc impreuna compartimentul functional.
Compartimentul proliferativ este alcatuit din celule cubice sau usor columnare, cu citoplasma
bazofila. Exista cantitati mari de poliribozomi, mitocondrii si putin aparat Golgi, ceea ce dovedeste sinteza
crescuta de proteine structurale. Cheratinocitele bazale stabilesc jonctiuni desmozomale cu celulele
supraiacente (celule spinoase) si hemidesmozomi cu membrana bazala. Aceste cheratinocite prezinta
mitoze crescute.
Compartimentul functional este alcatuit din celelalte tipuri de cheratinocite (granulare, spinoase si
cornoase). Cheratinocitele din stratul cornos se numesc corneocite
Dupa procesul de cheratinizare, celula devine o masa proteica inconjurata de corpi lamelari. Acest strat are
mai multe roluri:
• asigura rezistenta mecanica
• reprezinta componenta epidermului cu rol de bariera: impiedica patrunderea microorganismelor la
nivelul epidermului
• este impermeabila pentru apa
Celulele superficiale se pierd, se descuameaza, fiind celule care acumuleaza o mare cantitate de
fosfataza acida

ŢESUT CONJUNCTIV
20.Matricea extracelulara (conjunctiva) - organizare
moleculara
Matricea conjunctiva extracelulara este un ansamblu de molecule proteice si polizaharidice secretate local
de celulele conjunctive si asamblate intr-o retea foarte bine organizata. In trecut s-a crezut ca este o masa
inerta cu rol de stabilizare. Acum matricea este considerata un mediu extracelular in care celulele
migreaza, prolifereaza, cresc, se diferentiaza, capata forma si functie. Ele au nevoie de macromoleculele
matricei conjunctive. Pe macromolecule se fixeaza factorii de crestere si hormonii care formeaza un
ansamblu masiv de semnale pentru celulele conjunctive.
Toate macromoleculele au un turn-over de reinnoire, deci sunt produse in permanenta si se
degradeaza mereu cu ajutorul unor enzime secretate tot de celulele conjunctive. Toate macromoleculele
sunt in interactiune cu celulele conjunctive, doar ca unele interactioneaza direct (prezinta receptori
specifici pe membrana celulei conjunctive) si altele interactioneaza indirect prin intermediul unor proteine
de adezivitate.
Dintre receptorii implicati in interactiunea matrice - celula enumeram: integrine, receptori
integrine-like si receptorii non-integrine. Proteinele de adezivitate implicate in interactiunea matrice -
celula sunt: fibronectina si laminina.
Macromoleculele sunt secretate de majoritatea celulelor conjunctive cu exceptia celulelor
sangvine mature. Compozitia moleculelor depinde de tipul de celula, de gradul de diferentiere al celulelor
si de statusul metabolic al celulei

21.Molecule ale matricei conjunctive care intervin in


adezivitatea de tip celula – matrice
Sunt reprezentate de 1) glicoproteine structural (ancorare celulara) – fibronectina, tenasceina,
laminina, entactina, trombospondinina, condronectina si de 2) receptori de membrane (de tip
integrine, non integrine si integrine like).
Fibronectina – izolata in culturile celulare de fibroblaste.Se poate prezenta sub forma
dimerica(in sange) si multimerica(in matricea conjunctiva). Dimerul are 440.000 daltoni, este
format din 2 subunitati alfa si 2 subunitati beta unite la capatul carboxi terminal prin punti
disulfurice. Fiecare subunitate este alcatuita din 45-60 reziduri de aminoacizi.si e alc din 3
subunitati I, II , III. Subunitatile II au 60 – 70 reziduri , sub III 90reziduri. Are rol structural in
organizarea matricei conjunctive extracelulare. Se va lega la suprafata celulei prin capatul amino
terminal si carboxi terminal.Molecula constituie un intermediar pentru legarea altor glicoproteine
de adezivitate. Este receptor de legare la suprafata celulara. Asigura stabilitatea fizica a tesutului
conjunctiv.
Laminina - 900.000 daltoni. Dimer format dintr o subinitate alfa si 2 subunitati beta. Cele 3
subunitati se asambleaza intr-o structura aseamanatoare cu o cruce. Bratul lung al crucii este
format central din sub A alfa in jurul careia se dispun in dublu helix subunit beta. Pe bratele
scurte exista locusuri de legare la alti proteoglicani, la collagen si proteoglicani cu heparina.
Laminina este forma laminei bazale. Se leaga de collagen si are rol structural.
Tenasceina – hexamer proteic cu 6 subunitati. Fiecare are aspect de bat si sunt dispuse in jurul
unui domeniu globular.Nu are receptor pt membrane celulara. Se leaga prin intermediul
proteoglicanilor.
Entactina – monomer cu aspect de bat de tobosar.Nu are receptori.Se leaga la membrane celulara
prin intermediul lamininei.
Trombospondinina – pusa in evidenta in sange.Secretata de trombocite
Condronectina – matricea conjunctiva a cartilajului. Faciliteaza atasarea condrocitelor si a
condroblastelor in tesutul conjunctiv.

23.Biosinteza colagenului.
Cuprinde doua mari etape, etapa intracelulara si etapa extracelulara.
Etapa intracelulara
• Formarea veziculelor de endocitoza prin care isi preia prolina si lizina.
• Transcriptia si traducerea
Lanturile α 1 si α 2 sunt codificate de gene de pe cromozomii 17 (α 1) si 7 (α 2). Ele sunt copiate
pe molecule de ARNm care vor ajunge in citoplasma la nivelul ribozomilor atasati RE. Ribozomii sunt
atasati reticulului endoplasmic deoarece se produc proteine de export. Aici are loc traducerea in urma
careia rezulta lanturile proα 1 si proα 2 care sunt foarte lungi si foarte grele (au o greutate moleculara de
aprox. 154000 daltoni). Lanturile proα au o portiune centrala, colagenica si doua capete necolagenice
(capatul amino terminal si capatul carboxi terminal). Cele doua capete alcatuiesc peptidele de extensie. La
capatul amino terminal peptida de extensie se numeste peptida semnal. La capatul carboxi terminal
peptida de extensie se numeste peptida extra.
Peptida semnal va fi scindata enzimatic dupa patrunderea in lumenul RE cu ajutorul unei proteaze.
Peptida extra are rol in initierea si controlarea spiralizarii lanturilor α in jurul unui ax propriu si in
formarea triplului helix.
• Modificari postranslationale
• Clivarea secventei semnal cu ajutorul unor proteaze din lumenul RE.
• Hidroxilarea reziduurilor de prolina si lizina. Procesul este catalizat de doua enzime: peptidil-prolin
hidroxilaza si peptidil-lizin hidroxilaza. Se formeaza 3-hidroxi-prolina, 4-hidroxi-prolina, 3-hidroxi-
lizina si 4-hidroxi-lizina. In afara de aceste enzime mai sunt necesare vitamina C (care are un rol
foarte important), ionii Fe, α -ceto-glutaratul si oxigenul.
• Glicozilarea polipeptidului, care are loc la hidroxilizina. Se face cu ajutorul enzimelor galactozil
transferaza si glucozil transferaza. Se transfera galactoza si glucozil-galactoza la resturile de
hidroxilizina.
• Formarea triplului helix de procolagen, proces care este initiat de peptida extra (capatul carboxi
terminal al lantului proα . Lanturile α se spiralizeaza in jurul unui ax propriu iar apoi se spiralizeaza
unul in raport cu celalalt si rezulta triplul helix. Intre lanturi apar legaturi covalente si de hidrogen care
vor stabiliza molecula nou formata, procolagenul. Aceasta molecula are doar partea centrala
organizata in triplu helix, partile laterale fiind paralele si spiralizate doar in jurul axei proprii.
• Impachetarea procolagenului in macrovezicule golgiene
• Deplasarea macroveziculelor in ectoplasma periferica care se face cu ajutorul microfilamentelor si al
microtubulilor.
• Exocitoza procolagenului.
Etapa extracelulara
• Formarea tropocolagenului are loc din molecule de procolagen care, ajunse in spatiul extracelular,
sunt clivate sub actiunea unor procolagen peptidaze. Clivarea are loc la capetele nespiralizate in triplu
helix, unde se indeparteaza jumatate din capetele nespiralizate si rezulta astfel tropocolagenul.
• In situatia colagenului fibrilar, mai departe va avea loc polimerizarea (asamblarea in fibrile si apoi in
fibre). Polimerizarea se desfasoara in felul urmator: la nivelul hidroxilizinei actioneaza o enzima,
liziloxidaza care dezamineaza oxidativ hidroxilizina si va rezulta o aldehida reactiva. Apoi se stabilesc
legaturi transversale, cross-link-ari, intre moleculele apropiate. Moleculele de colagen se dispun in
fibrile cu diametrul intre 20 si 200 nm.

24.Tipuri de colagen (clasificare)


Colagenul este de 25 de tipuri care reprezinta combinari ale lanturilor α 1 si α 2. Dintre acestea, 15 tipuri
sunt foarte bine cunoscute d.p.d.v. molecular si functional, iar din acestea, 5 tipuri sunt cele mai
raspandite.
Se poate face o clasificare dupa raportul dintre colagen si matrice:
• colagen fibrilar, care se organizeaza in fibrile si formeaza fibre de colagen sau reticulina
• colagen afibrilar care nu formeaza fibrile deoarece atat la capul amino terminal cat si la cel carboxi
terminal prezinta domenii globulare, care impiedica polimerizarea in fibrile.
Tipuri de colagen fibrilar
Este colagenul de tip I, II, III, V, IX, X si XI. Colagenul de tip I, II, III, V si XI formeaza fibrile
omogene (contin doar molecule de tip I, doar molecule de tip II etc.). Colagenul de tip IX si X formeaza
fibrile heterogene. Colagenul afibrilar se va atasa periodic la fibrilele de colagen si va forma retele
bidimensionale in structura laminelor bazale (colagenul de tip IV). Fiecare tip de colagen are in
componenta tipuri specifice de lanturi α 1 sau α 2 (in colagenul de tip I avem lanturi α 1(I), in colagenul
de tip II avem lanturi α 2(II) etc.).
• Colagenul de tip I. Este alcatuit din doua lanturi α 1(I) si un lant α 2(I) sau din trei lanturi α 1(I). Are
cea mai larga raspandire (aprox. 90% din tot colagenul). Este localizat in tesutul conjunctiv din piele,
tendon, ligament, dentina, sclera, fascia musculara, capsula organului. Este rezistent la intindere si
tensiune.
• Colagenul de tip II (colagenul cartilajului). Este alcatuit din trei lanturi α 1(II)si se gaseste in cartilajul
hialin si elastic, notocord si discurile intervertebrale. El asigura forma si rezistenta la deformare.
• Colagenul de tip III. Este format din trei lanturi α 1(III). Se gaseste in stroma conjunctiva a unor
organe: uter, ficat, splina, rinichi, plaman, in structura muschiului neted, a vaselor sangvine si in
pielea fetala. El intra in componenta fibrelor de reticulina. Are un rol structural si elasticitar.
• Colagen de tip IV. Este format din trei lanturi de tip α 1(IV) sau din trei lanturi de tip α 2(IV). El
reprezinta colagenul amorf din laminele bazale ale epiteliilor, endoteliilor vasculare, epiteliilor din
glomerulii renali si din cristalin. Are rol de suport si de bariera de filtrare.
Colagen de tip V. Este format din doua lanturi de tip α 1(V) si un lant de tip α 2(V). Este colagenul din
laminele bazale ale celulelor musculare striate si netede, laminele bazale ale celulelor Schwann, celulelor
gliale si epiteliului placentar. Are rol in principal de support

25.Fibra de colagen - aspectul la microscopul optic,


ultrastructura
Fibrele de colagen sunt formate din colagen de tip I, II, V, IX, X, XI. Ele dsunt cele mai groase fibre ale
tesutului conjunctiv si au un diametru de aproximativ 20 µ m. Ele nu se ramifica si nu se anastomozeaza.
Se dispun sub forma de benzi, panglici sau manunchiuri cu fibre paralele care se pot aseza fie in toate
directiile formand retele, fie paralel formand tesutul conjunctiv ordonat.
Tehnici de colorare:
• coloratie universala - hemelaun-eozina - colagenul apare roz;
• coloratii topografice:
• Van Gieson - colagenul apare rosu;
• AZAN - colagenul apare albastru;
• Mallory - colagenul apare albastru;
• Masson - colagenul apare verde

26.Fibra de reticulina şi fibra elastic


Fibrele de reticulina
Fibrele de reticulina sunt cele mai subtiri, avand un diametru de 1 µ m. Se ramifica si se
anastomozeaza formand retele. Nu se vad in coloratie HE deoarece exista foarte multe fragmente
oligozaharidice care nu fixeaza nici hemalaunul, nici eozina. Fibrele de reticulina se vad in coloratia PAS
unde apar rosu violet. Se mai evidentiaza si prin impregnarea argentica deoarece sunt fibre argirofile.
Elastina
Elastina reprezinta 6% din proteinele structurale. Molecula are urmatoarea compozitie:
• glicina - 33%:
• prolina - 10-13%
• putina lizina
• 50-60% aminoacizi nepolari de genul dezmozinei si izodezmozinei.
Molecula are o greutate de 72000 daltoni.
Dezmozina si izodezmozina sunt responsabile de caracterul puternic hidrofob al moleculei si de
caracterul sau elastic.
Biosinteza elastinei
Cuprinde doua etape: intracelulara si extracelulara. Sinteza este realizata de aceleasi celule ca si
sinteza colagenului.
Etapa intracelulara decurge la fel ca la colagen, doar ca nu are loc hidroxilarea, glicozilarea si
spiralizarea. Molecula rezultata se numeste tropoelastina si are un aspect neregulat, rasucit.
In etapa extracelulara tropoelastina va polimeriza. Este nevoie mai intai de o dezaminare a lizinei
realizata cu ajutorul liziloxidazei. Rezulta astfel aldehide reactive intre care se vor forma punti covalente
si necovalente. Puntile covalente mentin distantate moleculele de elastina in polimer, atat in intindere cat
si in relaxare.
La microscopul electronic are un aspect amorf, astructurat, dens la fluxul de electroni.
Sistemul fibrelor elastice este alcatuit din: fibre de elastina, fibre de oxitalan, si fibre de elaunina.
Fibrele de oxitalan si cele de elaunina reprezinta precursori ai fibrelor elastice mature, dar ele se gasesc
atat in tesutul embrionar, cat si in cel adult.
Fibrele oxitalanice se gasesc in zone de maxima rezistenta: in ligamentul alveolo-dentar, in zonula
lui Zinn, in dermul pielii. Ele sunt alcatuite din numeroase fibrile de fibrilina (glicoproteina care se
sintetizeaza in paralel cu tropoelestina).
Fibrele de elaunina se gasesc in dermul pielii, in special in jurul glandelor sudoripare. Sunt
alcatuite din microfibrile de fibrilina si cantitati variabile de elastina polimerizata, care se dispune sub
forma de spoturi policiclice, disociind microfibrilele de fibrilina. Pe masura ce elastina creste si este
eliminata extracelular, microfibrilele de elastina conflueaza si se dispun in mijlocul fibrei. Atunci
microfibrilele de fibrilina se dispun radial si atfel se formeaza fibra elastica matura.
Fibrele elastice au un diametru de 5 µ m (intermediar intre fibrele de reticulina si cele de
colagen). Ele se ramifica si se anastomozeaza. In coloratie HE apar roz. Cu orceina se coloreaza in brun
roscat, cu aldehid-fuxina Gömori in negru, iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu.

27.Clasificarea celulelor conjunctive, mecanisme de


cooperare intercelulară, exemple
Celulele conjunctive, spre deosebire de cele epiteliale nu prezinta polaritate. Ele intervin activ atat in
procesul de secretie al matricei cat si in procesul de degradare a acesteia. Celulele conjunctive secreta
enzime lizozomale care vor degrada matricea, care se reinnoieste permanent. Cele mai multe celule
conjunctive stabilesc contacte cu matricea conjunctiva: contacte directe sau contacte mediate de receptori
sau de glicoproteine de adezivitate.
Clasificarea celulelor conjunctive
• D.p.d.v. al provenientei
• celule fixe - stabilesc contacte stranse cu matricea conjunctiva; componentii au proprietatea de
interconvertibilitate (un component se poate transforma in altul), proces care se realizeaza pe
orizontala sau pe verticala. Procesul realizat pe verticala nu este reversibil.
• fibroblast → fibrocit
• condroblast → condrocit
• osteoblast → ostocit
• celula adipoasa
• celula musculara neteda (mai ales in peretii vaselor) - este un miofibroblast cu echipament contractil -
microfilamente de actina si miozina.
• Celulele libere - nu stabilesc jonctiuni focale cu matricea
• leucocitele granulare (neutrofile, eozinofile, bazofile) - trec prin diapedeza prin peretele capilarelor
sau venulelor si ajung in tesutul conjunctiv lax.
• limfocitele B (devin plasmocite)
• limfocitele T circulante
• monocitele (devin macrofage)
• mastocitele
• celulele pigmentare

28.Clasificarea ţesuturilor conjunctive (exemple).


• Tesuturi conjunctive propriu-zise:
• tesuturi conjunctive laxe
• propriu-zis
• special care este de mai multe feluri:
• lamelar
• areolar (fenestrat)
• spinocelular
• tesuturi conjunctive fibroase (dense):
• semiordonat
• ordonat
• Tesuturi conjunctive cu functii speciale
• tesut conjunctiv reticulat:
• mieloid
• limfoid
• tesut conjunctiv elastic
• tesut conjunctiv adipos
• alb
• brun
• tesut mucoid
• tesuturi conjunctive scheletale:
• tesut cartilaginos:
• hialin
• elastic
• fibros
• tesut osos
• lamelar haversian
• lamelar trabecular
• articulatii

29.Ţesutul conjunctiv lax


Tesuturi rile conjunctive laxe
1. propriu-zise
2. speciale:
• lamelar (fasciile)
• areolar sau fenestrat (epiploon)
• spinocelular (corticala ovarului, endometru)

Tesutul conjunctiv lax propriu-zis


Este tesutul cel mai raspandit in organismul uman:
• Formeaza mucoasele impreuna cu epiteliile de acoperire si cele glandulare. In structura mucoaselor el
reprezinta corionul.
• Il mai gasim in stroma conjunctiva a organelor parenchimatoase (tesutul conjunctiv lax reprezinta
scheletul iar umplutura este reprezentata de celulele epiteliale).
• Se mai gaseste in axul conjunctivo-vascular al seroasei peritoneale.
• in axul conjunctivo-vascular al vilozitatilor intestinale
• in adventicea tubului digestiv si a vaselor de sange
• in regiunea superficiala a dermului (dermul papilar).
• in structura capilarului
• in endotenoniu
• in peritenoniu
• in endomiusium
• in perimisium
• in endonerv
• in perinerv
In structura lui se gasesc in proportii egale fibre, celule si substanta fundamentala.
Celulele pot fi fixe sau mobile.
• celulele fixe sunt fibroblastele si fibrocitele
• celulele mobile sunt celule imuno-reactive (mastocitelele, macrofagele, plasmocitele, celulele cu efect
citotoxic) sau celule accesorii, provenite din sange (limfocitele TH si macrofagele). Prin aceste celule
mobile tesutul intervine in imunitate, in apararea locala atat in RI celular cat si umoral.
Fibrelele sunt de toate categoriile (colagen, elastina, reticulina) in proportii aproximativ egale.
Fibrele de colagen se dispun in benzi sau panglici. Ele sunt acidofile si se coloreaza in roz. Benzile sunt
formate din fibre de colagen dispuse paralel intre ele. Benzile se dispun ulterior in diferite ungiuri fara sa
se ramifice sau sa se anastomozeza. Fibrele de elastina se ramifica si se anastomozeaza formand retele cu
ochiuri neregulate. Si ele sunt acidofile si se coloreaza in roz. Fibrele de reticulina nu se vizualizeaza in
coloratie HE datorita resturilor zaharidice. Ele se pot evidentia prin impregnare argentica sau reactie PAS
pozitiva. Aceste fibre sunt ramificate si anastomozate. In ochiurile retelei se dispun celule si substanta
fundamentala.
Substanta fundamentala are un procent mare de GAG nesulfatati. De asemenea mai contine si PG
mai ales cei cu heparan sulfat si cei cu condroitin sulfat, keratan sulfat si dermatan sulfat. Datorita
continutului mare in GAG si PG ea se coloreaza palid in HE. Substanta fundamentala mai contine
glicoproteine de adezivitate (fibronectina, entactina si tenasceina).
Vascularizatia este foarte bogata, se face prin vase de calibru minim (capilare, arteriole, venule).
Inervatia este bogata, prin fibre vasomotorii si fibre senzitive, sub forma de terminatii nervoase
libere sau terminatii incapsulate.
Tesutul conjunctiv lax lamelar
Este bogat in fibre de colagen si elastina dispuse in lamele paralele. Au celule de tip fix
(fibroblaste si fibrocite). Se gaseste in fascia superficiala si profunda a muschilor.
Tesutul conjunctiv lax areolar (fenestrat)
Este bogat in fibre de colagen care formeaza o retea cu ochiuri foarte largi (de 2-3 ori mai largi
decat in tesutul conjunctiv lax propriu-zis). Celulele sunt fixe sau mobile. Se gaseste in epiploon.
Tesut conjunctiv lax spinocelular
Se gaseste in corticala ovarului, in jurul foliculilor ovarieni, in endometru si in jurul glandelor
uterine. Se caracterizeaza printr-o predominata celulara (celule mezenchimale si fibroblaste). Au putina
substanta fundamentala si fibre subtiri de reticulina. Celulele se dispun in vartejuri in jurul formatiunilor
foliculare.

30.Ţesuturile conjunctive dense ordonate: tendonul şi


aponevroza
Tesutul conjunctiv dens ordonat
Intra in structura aponevrozelor si tendoanelor. Ambele formatiuni sunt inextensibile si asigura
insertia muschiului pe os. Aponevroza este pentru muschii lati iar tendonul este pentru muschii lungi (ai
membrelor).
Aponevroza
Aponevroza poate fi simpla sau compusa. Cele simple sunt alcatuite din 2 foite conjunctive
suprapuse iar cele compuse sunt alcatuite din 3 foite conjunctive suprapuse.
Organizare: predomina fibrele de colagen care sunt paralele intre ele intr-o foita si sunt
perpendiculare pe fibrele din foitele supra si subiacente. Substanta fundamentala este putina si celulele
sunt reprezentate de fibroblaste cu forme extrem de variate datorita spatiilor mici dintre fibrele
conjunctive. Au o structura avasculara (hranirea se face prin difuziune) iar inervatia este senzitiva si se
face prin terminatii nervoase libere.
Tendonul
Tendoanele primare si secundare se unesc si formeaza tendonul tertiar (compus).
Tendonul primar
- pe sectiune longitudinala se observa ca fibrele de colagen sunt dispuse paralel in benzi care la
randul lor sunt dispuse paralel. Spatiile dintre fibre sunt mici si contin substanta fundamentala si celule.
Celulele sunt fibroblaste si fibrocite si se numesc tenocite. Ele au niste prelungiri in forma de aripioare si
se mai numesc celule aliforme. Ele apar dispuse metameric, in siruri paralele. Ele sunt extrem de
aplatizate si mai au o caracteristica: bigeminismul (doua celule fiice rezultate prin diviziune sunt asezate
una langa alta datorita imposibilitatii de deplasara).
- pe sectiune transversala tendonul primar are forme ovalare sau poligonale. Aici se observa
aspectul celulelor aliforme. Prelungirile lor imbraca fibrele de colagen marind rezistenta. Fiecare tendon
primar este invelit la periferie de endotenonium (tesut conjunctiv lax propriu-zis avascular?).
Mai multe tendoane primare formeaza tendonul secundar care este invelit de peritenonium, care
este foarte bine vascularizat. Hranirea tendonului se face pe seama peritenoniului cu rol de asemenea in
cresterea in lungime si in grosime. In peritenoniu se mai gasesc corpusculii incapsulati Pacini.
Mai multe tendoane secundate formeaza tendonul compus (tertiar). Epitenoniul inveleste la
exterior tendonul compus. Este tesut conjunctiv dens semiordonat. Intre epitenoniu si tendon mai exista o
lama de tesut conjunctiv lax iar in afara se afla mezotenonul. Mezotenonul este format din tesut conjunctiv
lax si mezoteliul. Mezoteliul este o teaca sinoviala care se dedubleaza din loc in loc si formeaza bursele
sinoviale in care se afla lichidul sinovial. Lichidul sinovial contine apa, ioni, proteine, GAG si PG.
Jonctiunea-tendon os: se realizeaza diferit in functie de locul unde se insera tendonul (pe diafiza
sau pe epifiza). Diferentele se datoreaza osificarilor diferite ale celor doua straturi osoase.
Jonctiunea tendon-diafiza: fibrele de colagen de la nivelul tendonului strabat periostul diafizei si
ajung in corticala diafizara unde se intrepatrund cu fibrele de colagen ale osteoanelor .Acestea sunt fibrele
lui Sharpey.
Jonctiunea tendon-epifiza: intre tendon si epifiza se formeaza un tesut conjunctiv cartilaginos
hialin de alunecare. Acest tesut se caracterizeaza prin predominanta fibrelor de colagen, substanta
fundamentala calcificata si celule cartilaginoase.
Jonctiunea tendon-muschi: Endotenonul se continua cu endomisium, peritenonul cu perimisium si
epitenonul cu epimisium. Fibra musculara care ia contact cu tendonul se termina cu prelungiri digitiforme.
Fe frontul citoplasmatic al prelungirilor se prind de membrana celulara filamentele subtiri de actina ale
ultimului sarcomer. Pe frontul extracelular membrana celulara a prelungirilor digitiforme este dublata de o
lamina bazala impreuna cu care formeaza sarcolema. Fibrele de colagen de la nivelul tendonului se prind
in portiunile declive ale prelungirilor digitiforme direct pe membrana fibrei musculare in aceste portiuni
perforand lamina bazala. Legatura se intareste prin laminina si fibronectina. In jurul fiecarei prelungiri
digitiforme se vor localiza circular numeroase fibre de reticulina care vor creste rezistenta jonctiunii
miotendinoase. Aceasta jonctiune este foarte activa d.p.d.v. functional. Aici se realizaeaza atat cresterea
muschiului cat si a tendonului.

31.Ţesutul conjunctiv dens neordonat


Tesutul conjunctiv dens semiordonat (fibros)
Localizare:
• in dermul pielii (in partea profunda - dermul reticular)
• in capsulele conjunctive ale organelor
• in structura scleroticii si a corneei
• in epitenoniu
• in epimisium
• in epinerv
• in structura durei mater
• in submucoasa organelor tubului digestiv
Organizare: predomina fibrele de colagen si elastina, putina substanta fundamentala si putine
celule.
Fibrele de colagen sunt organizate in benzi (panglici) care contin fibre de colagen paralele si apoi
benzile sunt dispuse in toate directiile si chiar sunt ondulate. Fibrele elastice se dispun si ele in toate
directiile ramificandu-se. Ele constituie o pasla pentru fibrele de colagen.
Substanta fundamentala este putina si nu se coloreaza in HE datorita prezentei abundente a GAG
si PG.
Celulele sunt fibroblaste si fibrocite (celule fixe) dar si macrofage, mastocite, plasmocite,
neutrofile.
Vascularizatia este bogata si se face prin vase de calibru minim.
Inervatia este bogata si se face prin fibre vasomotorii si fibre senzitive (terminatii nervoase libere
dar mai ales terminatii nervoase incapsulate).
Rolul acestui tesut: in general asigura rezistenta la tractiuni.

32.Ţesutul conjunctiv elastic


Tesutul conjunctiv elastic
Are o raspandire extrem de restransa si anume:
• ligamentele galbene de la nivelul cefei
• ligamentele articulare
• ligamentul suspensor al penisului.
Structura: predomina fibrele elastice dispuse in retea, substanta fundamentala, celule conjunctive
(in special celule fixe). Elementele elastice le vom gasi insa larg raspandite in peretele vaselor formate din
lamele elastice dispuse concentric. Tot elemente elastice apar si in stroma conjunctiva a plamanului
dubland peretele alveolar.

33.Ţesutul conjunctiv reticular


Tesutul reticulat
Este de doua feluri:
1. mieloid (maduva rosie hematogena)
2. limfoid (in organele limfoformatoare). Organele limfoformatoare sunt:
• ggl. limfatici
• pulpa alba a splinei
• placile Peyer din intestin
• amigdale
Organizare: fibre de reticulina care se dispun sub forma unui fibroreticul, celule conjunctive (o
parte din ele vor forma citoreticul care se va suprapune peste fibroreticul). In ochiurile celor doua retele se
gasesc substanta fundamentala si celule conjunctive libere.
Tipuri de celule:
• celule reticulare de tip fibroblastoid - aceste celule sunt de fapt un fibroblast cu mai multe prelungiri
care se unesc cu prelungirile altor celule prin jontiuni gap. Aceste celule formeaza citoreticulul. Celula
are nucleu central eucromatic, citoplasma bazofila si este implicata in secretia matricei conjunctive si
a rol structural (formeaza citoreticulul).
• celule reticulare de tip histioid - au rol macrofag. Pot fi fixe sau libere si se sclerozeaza de regula in
mansoane perivasculare. Ca aspect structural celulele pot avea ..................................... Rol de
fagocitoza si pinocitoza. De asemenea ele colaboreaza cu limfocitele B si T in realizarea RI umoral si
celular. Limfocitele T sunt localizate in zonele timodependente iar limfocitele B sunt localizate in
zonele timoindependente.
• celula reticulara interdigitale
• celule reticulare foliculare dendritice. Ultimele doua clase decelule sunt greu de diferentiat intre ele
(doar prin imunofluorescenta si ME). Aceste doua tipuri de celule colaboreaza cu macrofagele in
elaborarea RI mediat umoral si celular.
34.Ţesutul adipos alb.
Adipocitul alb are diametru de 100-120 µ m. Adipocitele se organizeaza in lobuli separati de septuri
formate din tesut conjunctiv lax ce aduce vase de sange in apropierea adipocitelor. Un capilar corespunde
la 2-3 adipocite albe. Tot astfel ajung terminatiunile nervoase adrenergice si colinergice. Celula apare ca
un inel cu pecete. Incluziunea lipidica se prezinta ca o picatura unica (tesut unilocular). Citoplasma si
nucleul sunt impinse la periferie. Bula se dizolva in parafina si in hidrocarburi benzenice. Citoplasma este
acidofila iar nucleul reprezinta pecetea inelului. Tot in tesut se observa numeroase capilare. La ME se
observa ca incluziunea nu este invelita de endomembrana si ocupa cea mai mare parte a celulei impingand
nucleul la periferie.
Nucleul este alungit, eucromatic.
Organitele sunt mitocondrii cu criste tubulare si RE neted. Membrana celulara este dublata la
exterior de o lamina bazala care la randul ei este dublata de o retea fibroreticulara. Aceasta lamina bazala
este comuna pentru mai multe adipocite. Intre adipocite exista substanta fundamentala, fibre de reticulina,
capilare si filete nervoase adrenergice si colinergice care se opresc la nivelul laminei bazale unde-si varsa
mediatorul, acesta ajungand in celula prin difuziune.
Rolul acestor celule este in metabolismul lipidelor, in lipogeneza si lipoliza. Lipogeneza se face
din glicerol si acizi grasi (1 molecula de glicerol si 3 molecule de acizi grasi formeaza 1 molecula de
triglicerid). Glicerolul se obtine prin aport exogen sau prin glicoliza iar acizii grasi pot fi sintetizat “de
novo” sau provin din sursa endohepatica.
Acizii grasi proveniti exogen sunt absorbiti fie direct in circulatia sangvina fie in circulatia
limfatica sub forma de chilomicroni. Chilomicronii au diametrul de 3 µ m, au un miez central format de
triglicerid si colesterol esterificat si o parte periferica formata din colesterol liber, proteine si fosfolipide.
La nivelul capilarelor chilomicronii se desfac sub actiunea lipoproteinlipazei secerata de celulele
endoteliale. Acizii grasi rezultati raman legati de proteine si astfel vor traversa lamina bazala a
adipocitului alb si apoi membrana celulara si ajung in citoplasma unde formeaza din nou trigliceride.
Depozitele adipoase sunt permanent reinnoite. Cel mai lipogenetic hormon este insulina care
permeabilizeaza membrana adipocitului pentru glucoza. Lipoliza este controlata de glucagon.

35.Ţesutul adipos brun


In acest tesut exista caroteni (pigmenti) prezenti in citoplasma. Vascularizatia este mai bogata (1 capilar la
1 adipocit). Citocromii sunt numerosi (exista mitocondrii multe). Astfel se explica culoarea bruna. Acest
tesut ocupa 5-6% din greutate la nastere. Este intalnit doar in viata fetala si in primele 5 luni de la nastere.
El este localizat:
• cervical
• retrosternal
• subscapular
• retrosimfizar
• in mediastinul profund
• in regiunea inghinala.
Acest tesut are rol de protectie termica.
Organizare: adipocitele brune sunt asezate in paniculi separati de septuri conjunctive formate din
tesut conjunctiv lax cu foarte multe vase de sange (1 capilar la 1 adipocit). Terminatiunile nervoase sunt
de tip adrenergic. Exista putina substanta fundamentala si putine fibre de reticulina.
La MO celula are forma poligonala cu nucleul dispus central. In adipocit exista mai multe bule
lipidice care nu conflueaza datorita prezentei unor septuri citoplasmatice. Citoplasma este spumoasa cu
numeroase gauri pentru ca si aici se dizolva in parafina incluziunile de lipide.
Adipocitul brun este mult mai mic - are un diametru de 30-40 µ m.
La ME se observa perinuclear numeroase picaturi lipidice nedelimitate de endomembrane ci doar
separate de septuri citoplasmatice. In restul citoplasmei exista mitocondrii cu criste si REN cu rol in
sinteza lipidelor. Membrana adipocitului brun este dublata de o lamina bazala inconjurata de o retea
fibroreticulara. Lamina bazala este proprie fiecarui adipocit.
Filetele nervoase adrenergice strabat lamina bazala si vin in contact direct cu membrana
adipocitului. Cand scade temperatura mediului inconjurator se descarca norepinefrina care va stimula
adenilat ciclaza ce duce la crestera cantitatii de cAMP care stimuleaza protein kinaza care va determina
ardera acizilor grasi in ciclul Krebs ceea ce duce la formarea de energie. Tot odata este inhibata ATP
sintetaza si astfel toata energia formata este disipata sub forma de caldura.

36.Celula mezenchimală
Este prezenta in principal in tesutul embrionar dar si in tesuturile conjunctive adulte in apropierea vaselor
de sange. Au originea in mezodermul embrionar sau in mezoectoderm pentru celulele din extremitatea
cefalica.
Celula are urmatorul aspect la microscopul optic:
• celula are 20-30 µ m, forma neregulata cu prelungiri
• nucleul ocupa mai mult de jumatate din citoplasma
• blastele au citoplasma bazofila din cauza RE si ribozomilor foarte dezvoltati ca urmare a sintezei
intense de proteine
• nucleul este rotund sau ovalar si eucromatic (palid colorat)
• citoplasma este slab bazofila
La microscopul electronic celula mezenchimala apare astfel:
• are prelungiri
• raportul nucleoplasmatic este supraunitar
• nucleul prezinta 1-2 incizuri (identatii). La nivelul lor se dezvolta organitele celulare: RE si
mitocondrii
• nucleul este incarcat cu eucromatina si are un nucleol excentric
• in citoplasma apar grupari poliribozomale bine dezvoltate.
• mitocondriile, RE rugos si aparatul Golgi din citoplasma sunt slab reprezentate
Celula mezenchimala are urmatoarele roluri
• Reprezinta originea celor mai multe celule conjunctive fixe
• Secreta matricea conjunctiva extracelulara care este lipsita de fibre in acest stadiu
• Induce diferentierea epiteliilor

37.Fibroblasul.
Formeaza o familie mare de constituienti celulari: fibroblastele, fibrocitele si miofibroblastele.
Fibroblastele
Sunt cele mai active si mai raspandite celule ale tesutului conjunctiv. Au originea in celula
mezenchimala.
Au urmatorul aspect la microscopul optic:
• au forma alungita dar neregulata, cu numeroase prelungiri
• au raportul nucleo-plasmatic supraunitar
• nucleul are forma ovalar-alungita, este palid colorat si prezinta un nucleol evident localizat in zona
mai bombata a celulei
• citoplasma este puternic bazofila
La microscopul electronic apar urmatoarele particularitati:
• celula stabileste contacte focale cu matricea dar si jonctiuni gap cu alte celule
• in citoplasma se evidentiaza foarte multi ribozomi liberi (poliribozomi) si RE rugos
• exista foarte multe mitocondrii, aparatul Golgi este bine reprezentat, cu alte cuvinte, intreg aparatul de
sinteza proteica este foarte bine dezvoltat
• citoscheletul este de asemenea bine dezvoltat, format din microfilamente de actina si miozina,
microtubuli si filamente intermediare de desmina si timetina.
Fibroblastele au urmatoarele roluri:
1. Fibroblastul secreta toate macromoleculele matricei conjunctive: tropocolagen, tropoelastina, fibrilina,
glicozaminoglicani si proteoglicani precum si toate cele sase proteine de adezivitate.
2. Fibroblastele secreta proenzimele lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, hialuronidazei,
glucuronidazei si catepsinei C care intervin in digestia matricei conjunctive.
3. Fibroblastele secreta factorul de proliferare (stimuleaza dezvoltarea microcirculatiei)
4. Fibroblastele intervin in secretia de interferon γ , care este mult mai activ decat interferonul secretat
de macrofage. El intervine in apararea antivirala si antitumorala.
5. Modulatia: fibroblastele sunt interconvertibile atat pe orizontala cat si pe verticala.
6. Nonechivalenta: fibroblastele difera intre ele in functie de tipul de tesut conjunctiv caruia ii apartin si
chiar in cadrul aceluiasi tip de tesut conjunctiv, in functie de localizare. O dovada in acest sens avem
daca se transplanteaza bucati de derm din pielea palmara sau plantara in pielea de la nivelul
trunchiului. Pielea trunchiului se va ingrosa ca urmare a fibroblastelor care sunt diferite si induc
diferentele epiteliale

38.Mastocitul.
Ele sunt localizate in dermul pielii sau in mucoasa si submucoasa tubului digestiv sau a cailor respiratorii.
La microscopul optic mastocitul apare in urmatorul fel:
• are forma rotunda sau ovalara cu diametrul de 20-30 µ m.
• nucleul este rotund, excentric, palid colorat, veziculos si prezinta un nucleol evident.
• are putina citoplasma si este slab acidofila. Acidofilia este mascata de prezenta in citoplasma a
numeroase granule mastocitare. Granulele pot fi ortocromatice (se coloreaza in aceeasi culoare pe
care o are si colorantul folosit) sau metacromatice (atunci cand se coloreaza prezinta alta culoare decat
colorantul folosit - schimba culoarea colorantului). Se folosesc coloranti cationici de anilina: albastru
de toluidina - granulatiile ortocromatice se vor colora in albastru iar granulatiile metacromatice se vor
colora in rosu-violet.
La microscopul electronic mai observam:
• nucleul care aparea palid colorat la microscopul optic aici este incarcat de eucromatina; prezinta un
nucleol excentric
• citoplasma are organitele comune slab reprezentate, intreaga citoplasma fiind ocupata de granule
opace la fluxul de electroni ce au dimensiuni variate (intre 0,2-2 µ m).
• granulele mastocitare au urmatorul continut:
1. proteoglicani cu heparan sulfat (subpopulatie a heparinei cu rol anticoagulant) sau cu
condroitin sulfat (mastocitele cu condroitin sulfat se numesc mastocite mucoase)
2. histamina
3. proteaze neutre
4. factorul chemotactic al eozinofilelor, responsabil de socul anafilactic.
• membrana celulara prezinta pseudopode cu citoschelet cortical alcatuit din filamente de actina. Acest
citoschelet este bine reprezentat.
• la nivelul membranei s-au identificat receptori IgE (reagine). Aceeasi receptori se identifica si in
membrana bazofilelor
• la nivelul membranei mastocitelor se evidentiaza sinteza leucotrienelor, care ajuta la formarea
complexului antigen-anticorp [Ag-Ac] pe suprafata mastocitului.
Mastocitele au mai multe roluri, in special in reactiile de hipersensibilizare imediata, dintre care
cea mai de temut este socul anafilactic, o urgenta medicala. Intr-un soc anafilactic se realizeaza un edem
insotit de bronhospasm. Substante care induc socul sunt veninul de viespe, penicilina sau antitoxina
antitetanica. In cazul in care un organism vine in contact pentru prima data cu un astfel de alergogen, se va
induce secretia de IgE prin plasmocite. IgE au receptori specifici in membrana mastocitelor si a
bazofilelor. Este denumita celula paracrina ce elibereaza subst cu rol active in reactii de hipersensibilizare
imediata.
La un al doilea contact al organismului cu acelasi antigen, antigenele vor gasi anticorpi deja
formati si se vor fixa pe ei. Deci, pe membrana mastocitului vor exista complexe [Ag-Ac], care vor
determina doua reactii:
1. degranulare mastocitara cu sau fara mastocitoliza
formare de leucotriene in membrana mastocitului
Degranularea mastocitara cu mastocitoliza
Este o urmare a faptului ca nou formatele complexe [Ag-Ac] din membrana mastocitara vor
declansa un lant de mecanisme dupa cum urmeaza: este activata adenilat ciclaza care va duce la fomarea
de AMPc. AMPc activeaza o proteinkinaza care va determina deschiderea unor canale de calciu. Ca
urmare a deschiderii canalelor de calciu, creste influxul de calciu fapt care determina fuzionarea
granulelor mastocitare intre ele si apoi cu membrana celulara. Astfel granulele isi vor varsa continutul la
exterior, fapt care poate sa duca sau nu la degradarea celulei in intregime.
Histamina determina cresterea permeabilitatii capilare. Astfel, prin peretele capilar va exista un
aflux mare de eozinofile si neutrofile care sunt atrase prin chemostatism pozitiv de catre factorul
chemotactic al eozinofilelor care se afla in granulele mastocitare si care acum a fost imprastiat in lichidul
interstitial. Neutrofilele si eozinofilele genereaza mastocitoliza in lant care va duce si la eliberarea mai
multor granule mastocitare.
Alt efect consta in contractia muschilor netezi din peretii bronhiilor si bronhiolelor mergand pana
la bronhospasm si moarte daca nu se intervine cu un bronhodilatator puternic: adrenalina.
Formarea de leucotriene in membrana mastocitului
Complexul [Ag-Ac] stimuleaza fosfolipaza din membrana celulara care va induce sinteza de acid
arahidonic din care se sintetizeaza leucotriene. Leucotrienele pe masura ce se produc se elibereaza in
matricea extracelulara. Ele au un rol antagonic histaminei: relaxeaza musculatura neteda. Cam la 1-2 ore
dupa reactie, histamina este anihilata prin leucotriene de catre mastocit si prin histaminoxidaza de catre
eozinofile.
Mastocitele mai sunt denumite si celule paracrine deoarece actioneaza local prin produsul de
secretie eliberat in afara celulei.

39.Histiomacrofagul
HISTIOMACROFAGUL
Este o celula cu dimensiunile intre 30-40 µ m, cu nucleu veziculos excentric, cu nucleol evident.
Citoplasma este acidofila si puternic granulata.
La microscopul electronic, histiomacrofagul se prezinta in felul urmator:
• nucleu reniform, situat excentric, incarcat cu eucromatina si cu nucleoli evidenti
• citoplasma contine organite comune: mitocondrii, RE rugos, complex Golgi, lizozomi
• citoplasma mai contine numeroase vezicule clare (pinozomi) sau opace (fagozomi), in functie de tipul
antigenului (lichid sau solid).
• exista si fagolizozomi si pinolizozomi
• exista de asemenea si corpi reziduali
Macrofagele au urmatoarele functii:
1. Fagocitoza si pinocitoza. Macrofagul fagociteaza particule mari. Fagocitoza poate fi specifica sau
nespecifica. Ea este mediata de receptori.
2. Secreta proenzime lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, erochinazei, hialuronidazei sau
glucuronidazei. Enzimele intervin in digestia matricei conjunctive.
3. Secreta citokine care activeaza la randul lor alte celule (sunt un fel de secretii paracrine). Dintre
citokine, interleukina 1 activeaza limfocitele Th (helper), care vor interveni in cooperarea din cadrul
raspunsului imun mediat umoral. Interleukina 1 mai activeaza si celulele cu citotoxicitate specifica sau
nespecifica.
4. Secreta interferonii α , β , γ . Interferonul γ este cel mai important, avand rol in apararea antivirala
si antitumorala.
5. Secreta factorul de proliferare al fibroblastelor, inducand fibroza in tesuturile in care se gasesc.
Macrofagul
Are originea in monocitele circulante.
Totalitatea macrofagelor formeaza sistemul fagocitar mononuclear care prezinta trei
compartimente:
1. compartimentul medular
2. compartimentul sangvin
3. compartimentul tisular.
Compartimentul medular este format din celule stem pluripotente care se diferentiaza pe linie
monocitara in monoblast → promonocit → monocit.
Compartimentul sangvin este format din totalitatea monocitelor circulante.
Compartimentul tisular este format din doua tipuri de celule:
1. macrofagul liber (histiomacrofag)
2. macrofagul fix (histiocit)
La nivel tisular ele se afla in dermul pielii, in mucoasa digestiva si in cea respi ratorie. Ele se
grupeaza de regula in apropierea vaselor de sange

40.Sistemul monocitar macrofagic.


Totalitatea macrofagelor formeaza sistemul fagocitar mononuclear care prezinta trei compartimente:
1. compartimentul medular
2. compartimentul sangvin
3. compartimentul tisular.
Compartimentul medular este format din celule stem pluripotente care se diferentiaza pe linie
monocitara in monoblast → promonocit → monocit.
Compartimentul sangvin este format din totalitatea monocitelor circulante.
Compartimentul tisular este format din doua tipuri de celule:
1. macrofagul liber (histiomacrofag)
2. macrofagul fix (histiocit)
La nivel tisular ele se afla in dermul pielii, in mucoasa digestiva si in cea respi ratorie. Ele se
grupeaza de regula in apropierea vaselor de sange
Histiocitul
Este o celula cu dimensiuni intre 10-15 µ m, cu nucleu tahicromatic, excentric, cu citoplasma
acidofila, mai mult sau mai putin omogena.
Histomacrofagul
Este o celula cu dimensiunile intre 30-40 µ m, cu nucleu veziculos excentric, cu nucleol evident.
Citoplasma este acidofila si puternic granulata.
La microscopul electronic, histiomacrofagul se prezinta in felul urmator:
• nucleu reniform, situat excentric, incarcat cu eucromatina si cu nucleoli evidenti
• citoplasma contine organite comune: mitocondrii, RE rugos, complex Golgi, lizozomi
• citoplasma mai contine numeroase vezicule clare (pinozomi) sau opace (fagozomi), in functie de tipul
antigenului (lichid sau solid).
• exista si fagolizozomi si pinolizozomi
• exista de asemenea si corpi reziduali
Macrofagele au urmatoarele functii:
1. Fagocitoza si pinocitoza. Macrofagul fagociteaza particule mari. Fagocitoza poate fi specifica sau
nespecifica. Ea este mediata de receptori.
2. Secreta proenzime lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, erochinazei, hialuronidazei sau
glucuronidazei. Enzimele intervin in digestia matricei conjunctive.
3. Secreta citokine care activeaza la randul lor alte celule (sunt un fel de secretii paracrine). Dintre
citokine, interleukina 1 activeaza limfocitele Th (helper), care vor interveni in cooperarea din cadrul
raspunsului imun mediat umoral. Interleukina 1 mai activeaza si celulele cu citotoxicitate specifica sau
nespecifica.
4. Secreta interferonii α , β , γ . Interferonul γ este cel mai important, avand rol in apararea antivirala
si antitumorala.
5. Secreta factorul de proliferare al fibroblastelor, inducand fibroza in tesuturile in care se gasesc.
Componentii sistemul fagocitar mononuclear
1. Macrofagele de tip histiomacrofag si histiocit din tesutul conjunctiv lax si dens aflat in dermul pielii si
mucoasele digestiva si respiratorie.
2. Celulele Kupffer din ficat
3. Macrofagele alveolare, numite celule cu praf sau prafoase, din plaman.
4. Macrofagele din tesutul conjunctiv reticulat din splina, foliculii limfatici, maduva rosie hematogena si
timus
5. Macrofagele pleurale si peritoneale din seroasele cavitare
6. Osteoclastele din tesutul osos
7. Celulele gliale din SNC, numite microglii
Celulele Langerhans din epiderm
41.Plasmocitul.
Are originea in limfocitele B circulante.
Sunt localizate: in dermul pielii, in mucoasele si submucoasele digestive si respiratorii.
La microscopul optic plasmocitul apare in felul urmator:
• celula ovalara cu dimensiunea de 30 µ m
• nucleu rotund sau ovalar dispus excentric, in jurul caruia se observa un aspect de cadran de ceas sau
roata cu spite.
• are nucleoli evidenti
• citoplasma este abundenta si in cea mai mare parte bazofila; o mica zona din apropierea nucleului
ramane mai palid colorata sau acidofila.
• in zonele in care citoplasma este bazofila, exista mici vacuole mai palid colorate sau cu tenta acidofila.
Aceste zone sunt corpusculii lui Russel (lanturi polipeptidice aflate in trecere prin RE rugos)
La microscopul electronic observam:
• membrana plasmocitara prezinta microvili
• nucleul apare rotund, excentric, cu o alternanta regulata de eucromatina (spatiile dintre spite) si
heterocrmatina (spitele rotii)
• in citoplasma abundenta se afla RE rugos responsabil de bazofilie. Unde RE rugos lipseste citoplasma
este acidofila (in jurul nucleului unde se gasesc aparatul Golgi, mitocondrii si elemente de
citoschelet).
Rolurile plasmocitului sunt:
Sintetizeaza anticorpi denumiti imunoglobuline. Imunoglobulinele secretate de plasmocit sunt:
• IgG - imunoglobulina libera in plasma, fixata pe receptorii specifici de pe suprafata limfocitelor B.
Pot interveni in procesul de axonizare a antigenelor.
• IgM este prezenta pe suprafata limfocitelor B unde se fixeaza pe receptorii specifici.
• IgA este secretata de plasmocite in forma dimerica si apoi este transferata celulelor epiteliale din
epiderm unde se fixeaza pe receptorii specifici intervenind in procesele de aparare locala la nivelul
pielii.
• IgD - se fixeaza pe receptorii specifici de pe suprafata limfocitelor B.
• IgE (reagine) - are receptori specifici pe mastocite si bazofile si intervine in reactiile de
hipersensibilizare imediata.
Raspunsul imun mediat umoral
Poate fi de doua feluri: primar sau secundar.
Raspunsul imun umoral primar
Organismul vine in contact cu un anumit antigen pentru prima data. Acum limfocitele B se vor
blastiza (celula adulta redevine celula tanara) si are raportul nucleoplasmatic supraunitar. Nucleul este
eucromatic, activ, citoplasma este bazofila, cu aparatul de sinteza proteica foarte bine dezvoltat. Aceste
limfoblaste se vor divide intens si se vor diferentia pe doua linii celulare:
1. linia limfoblaste → limfocite cu memorie
2. linia limfoblaste → plasmoblaste → plasmocite.
Plasmocitele vor sintetiza anticorpi.
In raspunsul primar mediat umoral toate aceste evenimente au nevoie de celule imune accesorii
(macrofage, limfocite Th).
Raspunsul imun umoral secundar
Are loc la al doilea contact al organismului cu un anumit antigen. In acest caz nu mai este
necesara prezenta celulelor imune accesorii pentru ca exista limfocite B cu memorie care se blastizeaza si
rezulta limfoblaste cu memorie care se vor diferentia pe doua linii celulare:
1. linia de limfocite B cu memorie
2. linia limfoblast → centrobalst → centrocit

42.Melanocitul
Celulele pigmentare (melanocitele)
Sunt celule care produc pigmenti. Celula melanofora este o celula care depoziteaza pigmentii
produsi de melanocite.
La microscopul optic celula pigmentara apare in felul urmator:
• are aspect de fulg de nea sau floare de gheata
• nucleul este rotund si dispus central
• citoplasma are granulatii brune care nu necesita coloratie speciala. Granulele se numesc melanozomi.
La microscopul electronic mai putem observa in plus:
• sinteza de melanina porneste de la aminoacidul tirozina: tirozina → 3, 4 dihidroxifenil alanina
(DOPA) → melanina. Prima etapa a sirului de reactii este catalizata de enzima tirozinaza.
• melanozomii cu granule de melanina (pigmentul) pot fi primari, secundari, tertiari sau cuaternari.
• melanozomii primari, secundari si tertiari se gasesc in celula pigmentara
• melanozomii cuaternari se gasesc in cheratinocite (celulele melanofore)
Trecerea pigmentului din celula pigmentara in cheratinocit se face prin secretie citocrina.
Dispersia pigmentului este data de ACTH.

43.Matricea osului haversian (lamelar) - organizare


microscopică
Matricea osoasa
Este alcatuita din lamele care sunt in general in numar de 3-7, dar pot ajunge pana la 20 si din
lacune , in care se gasesc osteocite care au prelungiri ce patrund in canalicule ce se anastomozeaza.
Lamelele (4-20) sunt dispuse concentric in jurul unui canal vascular longitudinal cu diametrul de
50-90 µ m. Acest canal vascular se mai numeste si canal haversian. Osteonul are un diametru de 200-300
µ m. Osteoanele pot fi primare, secundare etc. Lamelele sunt si ele de mai multe feluri: lamele T
(intunecate sau lamele A (alternanate), alternanad lamelele longitudinale (L) cu cele transversale (T). La
periferia osteoanelor secundare exista linia de ciment, care contine mai putin colagen, mai putin fosfor si
mai mult sulf.
Intre osteoane exista sistemul lamelar interstitial, angular. De asemenea, la periferie mai exista un
sistem circumferential intern si extern, in corticala oaselor lungi. Lamelele din sistemul trabecular nu
prezinta canale vasculare (haversiene) si se hranesc prin difuziune din spatiul inconjurator.
Canalele vasculare sunt de doua feluri: longitudinale si transversale. Canalele longitudinale se mai
numesc si haversiene si reprezinta capilare fenestrate sau chiar venule. Ele sunt marginite de celule turtite
(mezenchimala, osteoblast in repaus, osteocit in activitate). Aceste celule sun asezate probabil in strat
continuu, unite prin jonctiuni gap cu osteocitele din lacune. Aceste celule alcatuiesc bariera os - celule.
Canalele transversale sau oblice se mai numesc si Volkmann si nu sunt inconjurate de lamele.
Periostul este alcatuit din doua straturi: extern, alcatuit din fibre (Sharpey) si bogat vascularizat si
un strat intern, osteogenic, alcatuit din celule.
Endostul este alcatuit din celule aplatizate si acopera peretii tuturor cavitatilor osoase din osul
spongios precum si canalele vasculare haversiene si Volkmann din osul compact. La osul spongios
endostul reprezinta stratul periferic al stromei medulare.
44.Substanţa organică a matricei osoase
Substanta organica intra in alcatuirea fibrelor si a substantei fundamentale. Ea da reactii PAS pozitive,
metacromazie (pozitiva sau negativa), este acidofila si se poate evidentia prin incorporare de sulf.
Substanta fundamentala este amorfa. Ea contine proteine necolagenice specifice tesutului
conjunctiv dar si proteine necolagenice specifice tesutului osos.:osteocalcina, osteopontina, sialoproteina
osoasa. Osteocalcina si osteopontina se leaga de hidroxiapatita. Sialoproteina se leaga de celula. Sunt
importante 1, 25-dihidroxi vitamina D, cu rol in sinteza proteinelor necolagenice si vitamina K
(osteocalcina).
Fibrele (colagenul ) reprezinta 90% din totalul de substanta organica. Colagenul este de tip I,
fibrele au diametru de 50-70 nm, si o periodicitate de 67 nm, fiind bogat in lizina hidroxilata. Prezinta
numeroase legaturi transversale, avand o mare rezistenta mecanica si la agenti acii. Fibrele au un
aranjament bine orientat. Ele alcatuiesc lamelele intunecate sau luminoase, existand diferente de orientare
si/sau cantitative. Fibrele sunt dispuse helicoidal in raport cu substanta minerala. Pasul helixului se
modifica de la o lamela la alta.
45.Substanţa minerală a matricei osoase.
Substanta minerala reprezinta 65% din totalul de substanta uscata. Ea apara ca depozite submicroscopice
de fosfat de calciu care se transforma in hidroxiapatita. La ora actuala exista o disputa cu privire la starea
substantei anorganice in os. Nu se stie daca substanta este de la inceput sub forma de cristale sau fosfatul
de calciu este amorf in timp ce hidroxiapatita este cristalina. Cristalele de hidroxiapatita sunt de forma
unor bastonase cu lungimea de 40 nm si diametrul de 1,5-3 nm, distribuite pe o lungime de 60-70 nm in
lungul fibrelor de colagen. Aranjarea colagenului este astfel facuta incat sa dea nastere unor goluri in
interiorul unei retele ordonate. Golurile au dimensiuni de 40 nm / 2,5 nm si aici sunt dispuse cristalele.
Substanta anorganica mai contine ioni citrat (la suprafata cristalului), ioni carbonat, substante fosfatice,
fluor (inlocuieste OH). Izotopii radioactivi ai Ca si P pot inlocui ..........stabil. Mai este prezent plumbul,
strontiul, radiul. In ostomalacie sau rahitism substanta anorganica poate scadea pana la o proportie de
35%. Hidroxiapatita are formula Ca10(PO4)6(OH)2
46.Celulele osteogeneratoare
Celulele osteogeneratoare sunt de fapt aceeasi tip celula dar in faze functionale diferite.
• Celulele osteoprogenitoare (α ) provin din celula mezenchimala primitiva si dau nastere
condroblastilor si osteoblastilor. Ele se gasesc la nivelul suprafetelor osoase libere (endost, periost,
trabecule, cartilaj calcifiat, metafiza osului in crestere). Osteoblastele in repaus se aseamana
morfologic cu aceste celule, fiind cel putin o parte din celulele ce marginesc osul adult.
• Osteoblastele (β ) depun osteoidul (matricea osoasa). Ele sunt celule columnare sau epiteloide care se
gasesc la suprafata osului si cand sunt inactive au un aspect scuamos. Sunt celule sintetizatoare de
proteine, produc factori de crestere care actioneaza autocrin sau paracrin, contin fosfataza acida. Se
leaga de osteoblastele vecine prin jonctiuni gap, prezinta receptori pentru hormoni, vitamine, citokine.
Spre exemplu, parathormonul actioneaza asupra osteoblastelor care produc factori de stimulare a
osteoclastelor. Secreeta procolagenoza din care rezzulta colagenoza care lizeaza osteoidul potentand
activitatea osteoclastelor. Au un mic rol in resorbtia osoasa, resorbind o portiune mica de osteoid,
dupa care intervin osteocitele.
Osteocitele (γ ) se gasesc in lacune, prezinta prelungiri care patrund in niste canalicule si se
anastomozeaza cu prelungirile osteocitelor vecine prin jonctiuni gap. Aceste prelungiri formeaza un fel de
retea. Osteocitele prezinta o activitate dar redusa. Ele au organite “in regresie”. Se stie ca osteocitele
provin din osteoblaste dar transformarea osteocitelor inapoi in osteoblaste este controversata
47.Osteoclastele.
Osteoclastele au un diametru de 150 µ m, prezinta cate 50 de nuclei in fiecare celula, si se gasesc in niste
lacune speciale, numite Howship.
Celulele sunt polarizate: nucleii se afla la polul opus frontului osos iar inspre frontul osos prezinta
o margine in perie (margine dantelata) care in repaus dispare. Prezinta numerosi lizozomi primari, cu
diametrul de 0,5-3 µ m care contin fosfataza acida rezistenta la tartrat si divarese enzime proteolitice. In
osteoclaste exista o zona numita compartiment subosteoclastic, in care mediul este puternic acid si care
este echivalenta unui lizozom secundar. Mediul acid din acest compartiment este obtinut cu ajutorul unei
pompe protonice ATP dependenta care pompeaza in zona subosteoclastica protonii obtinuti cu ajurorul
anhidrazei carbonice. Acest compartiment este inconjurat de o zona de inchidere. Spre periferie mai exista
si o zona “clara” deasupra careia se afla marginea dantelata (in perie) care este bogata in actina si mai este
numita si zona filamentoasa.
Originea osteoclastelor se afla in precursori comuni cu monocitele si granulocitele, in maduva
osoasa. Osteoclastele se obtin prin fuzionarea precursorilor, proces care este dependent de un factor
necunoscut. Insa monocitele fuzionate nu au proprietati osteoclastice, desi provin din aceeasi precursori ca
si osteoclastele.
Receptorii pentru calcitonina inhiba activitatea osteoclastelor dar ele sunt sensibile la factorul de
stimulare a osteoclastelor, secretat de osteoblasti la actiunea parathormonului
48.Osificarea encondrală (generalităţi).
Osificarea encondrala
Are loc in centrii primari, secundari, la baza craniului, la nivelul coloanei vertebrale, in oasele
lungi si la extremitatile oaselor. Centrii de osificare reprezinta modificari ale tesutului cartilaginos prin
aparitia unor muguri periostali vasculari.
Cartilajul sufera modificari zonale dinspre epifiza spre diafiza. La acest nivel celulele vor fi
dispuse pe mai multe zone:
• cartilaj de rezerva
• zona de proliferare
• zona de maturare (celulele cresc)
• zona de generare - unde are loc calcifierea matricei in sens longitudinal si nu la nivelul septurilor
transversale.
• linia de eroziune (frontul de osificare) unde se gasesc vase (anse capilare) si celule mezenchimale
nediferentiate care vor da nastere diferitelor celule osoase precum si celule stem hematopoietice.
Intr-o etapa ulterioara are loc distrugerea septurilor transversale, care nu sunt mineralizate.
In procesul de osificare mai inatai se formeaza osteoblastii care depun osteoidul pe cartilajul
calcificat si se formeaza astfel spongioasa primara. Apoi actioneaza osteoclastele si se formeaza
spongioasa secundara (lame obtinute prin resorbtie care formeaza osul).
Procesul actioneaza de la diafiza inspre epifiza. Apare gulerasul periostal epifizar.
Centrii secundari apar dupa nastere la nivelul epifizelor. Sub pericondru nu se depune osteoid.
49.Organizarea microscopică generală a ţesuturilor
cartilaginoase
Structura:
Compartimentul celular: -condroblaste (celulele tinere ale tesutului cartilaginous cu activitate mitotica
intensa)
-condrocite – isi vor pastra capacitatea de diviziune si secretie (mai scazuta
decat la nivelul condroblastelor) in citoplasma. Condtocitele sunt organite mai slab reprezentate.Ocpa
compartimente numite lacune. Sunt asezate fie izolat fie in gr izogene coronare.Pe langa acestea se mai
vad si celulele pericondrului.(cellule stem pt condroblaste).
-Acoperit de pericondru, cu excepţia cartilajului fibros.
-Este avascular; nutrienţii difuzează din vasele de la nivelul pericondrului prin matrice până la condrocite
Pricondrul este format din tesut conjunctiv dens semiordonat ce contine vase ce vor asigura hranirea
cartilajului avascular.Hranirea se face cu ajutorul nutrientilor ce vor difuza prin matricea cartilag pana la
nivelul condrocitelor.
Fibre conjunctive de collagen I, II, elastic +subst fundamental.
La MO se observa pericondrul cu cele 2 straturi fibrilar si cellular bogat in celulele periocondrului.Sub el
sunt condroblastele celule turtite alungite, nucleu eucromatic cu nucleol vizibil si condrocite.
Compartimentul matricial:Format din matrice teritoriala si interteritoriala.
Teritoriala – intens bazofila si se afla in vecinatatea gr celulare.Este intens bazofila.
Interteritoriala – mai putin bazofila.
-fibre conjunctive ( de colagen tip I, II sau elastice )
-substanţa fundamentală
50.Condrocitele din ţesutul cartilaginos hialin
Condrocitele
Au forma elipsoidala, avand membrana celulara paralela cu marginea lacunei, sau, daca se gaseste
mai in profunzimea lacunei, are forma hemisferica sau rotunjita. Celula (celulele) ocupa intreaga lacuna.
Prezinta incluzzii de glicogen si lipide, are aparat Golgi si reticul endoplasmic rugos, care sunt mai
dezvoltate in perioadele de sinteza. Ele sintetizeaza toate componentele matricei simultan: colagen,
proteoglicani, acid hialuronic.
La periferie prezinta un invelis matricial pericelular format din proteoglicani, cu aspect de pasla si
cu grosimea de 1-3 µ m. Urmatorul strat este inelul lacunar, format din fibrile de colagen, ca un cosulet.
Apoi urmeaza matricea teritoriala formata din condroitin sulfat, avand o grosime de 50 µ m si cu o
structura intens bazofila. Condrocitele embrionare pot avea un mic................. Pe suprafata au caveole,
microvili. Condrocitul hipertrofic are o sinteteza scazuta de colagen II, proteoglicani si inhibitori de
protease
51.Colagenul din matricea cartilajului hialin
Colagenul reprezinta 40% din greutatea uscata a cartilajului. El este de tip II, iar diametrul fibrilelor este
de 15-45 nm. Ele nu se asambleaza in fascicule groase, si formeaza o retea in matrice. Colagenul nu exista
in matricea pericelulara. Arhitectura fibrilelor este dictata de conditiile mecanice si in general sunt
tangentiale la pericondru.. Mai exista si alte tipuri de colagen: IX, X, XI. Colagenul de tip IX sau XI se
gaseste asociat cu fibre de colagen de tip II iar colagenul de tip X se gaseste numai in zona de cartilaj
hipertrofic. De asemenea mai exista si colagen de tip I si fibronectina care sunt localizate numai in zona
hipertrofa, in portiunea inferioara
-Are o structura omogena la microscopul optic.
-Este bazofila.
-Se coloreaza metacromatic cu coloranti cationici, Azur A, albastru de toluidina, care formeaza cplx
impreuna cu (GAG). -Nu se evidentiaza fibrilele colagenice->evid dupa digestia GAG cu HE-aspect
bazofil
-Matricea teritoriala este bazofila datorita condroitin sulfatului.
-Componentele matricei sunt colagenul si substanta fundamentala care este amorfa
52.Substanţa fundamentală a matricei cartilajului hialin
Substanta fundamentala este un gel cu proprietati speciale. Ea contine proteoglicani (PG) formati dintr-un
miez proteic numit “agrecan” si aproximativ 50 GAG (condroitin sulfat, keratan sulfat) atasati
agrecanului. Acidul hialuronic leaga apoi aproximativ 100 PG prin proteine de legatura, intre PG fiind o
distana de 30 nm. PG se gasesc la distante regulate de-a lungul fibrei de colagen. Cu ajutorul
microscopului electronic se poate vizualiza reteaua de PG care apare in elul urmator: fibrile fine, discrete,
corespunzatoare lanturilor de GAG si fibrile groase, evidente, corespunzand miezurilor proteice.
Agregatele de PG realizeaza un gel puternic hidratat. Apa reprezinta 70-80% din greutatea cartilajului. Ea
se depune structurat, in staturi, fiind atasata gruparilor COO- si SO42-. Aceasta structura explica rezistenta
la compresie.
Condronectina este o glicoproteina fibronectin-like. Ea este incorporata pe suprafata condrocitelor
si se leaga de colagenul de tip II si de GAG. Aceasta proteina modifica atasarea celulelor la matricea
cartilaginoasa.
53.Cartilajul elastic
Localizare: in urechea externa, peretii cailor auditive, trompa lui Eustache, in epiglota, cartilajele
corniculate si cuneiforme.
Aspectul sau macroscopic este mai opac si galbui, flexibil.
Este alcatuit din condrocite similare celor de la tesutul hialin, asezate in lacune izolate sau grupate
cate 2-4 in grupe izogene. Matricea este mai putin bogata si prezinta numeroase fibre elastice ramificate.
Originea lor este in ariile primare ale tesutului conjunctiv care contin celule conjunctive ramificate
si fibre care nu sunt nici colagen nici elastina. Se dezvolta ca in ariile tesutului hialin dar dobandesc
caracteristicile tesutului cartilaginos elastic. Tesitul conjunctiv de la periferie da nastere pericondrului.
Rolul importantei matricei este demonstrat de experimentul cu papaina
54.Fibrocartilajul
Se aseamna foarte mult cu tesutul conjunctiv dens regulat. Cele doua tesuturi sunt adesea unul in
contnuarea celuilalt, alcatuind ligamentele si tendoanele ce se insera pe os.
Localizare: discuri intervertebrale, simfiza pubiana, unele cartilaje articulare.
Sinteza in condrocit a componentelor matriciale:
In RER dureaza 10 minute, in aparatul Golgi dureaza 30 minute, iar in granulele secretorii stau 2-
3 ore. Condroitin sulfatul si GAG sunt adaugati in aparatul Golgi iar in granulele secretorii exista un
material filamentos (colagen) si un material granular (PG). PG sunt secretati ca monomeri si asamblati pe
acid hialuronic extracelular.
Aceeasi celula cartilaginoasa secreta concomitent toate componentele matricei.
Organizarea microscopica se face pe baza unor condrocite dispuse in siruri intre manunchiuri
groase de fibre de colagen de tip I. Nu are pericondru si este acidofil datorita colagenului. Condrocitele
sunt situate in lacune inconjurate de matrice extracelulara bazofila datorita condroitin sulfatului si keratan
sulfatului.
Discul intervertebral
Vertebrele sunt acoperite de cartilaj hialin iar discul se afla in centru si e format din fibrocartilaj.
Nucleul pulpos este derivat din notocord si este format din acid hialuronic si putine celule. Fibrocartilajul
este alcatuit din lamele formate din manunchiuri de fibre de colagen de tip I si care se termina in cartilajul
hialin al vertebrelor. Lamelele adiacente au directii oblice dar opuse, de aici aparand aspectul penat.
Pericondrul este prezent in toate cartilajele mai putin in cartilajul articular. Este un tesut
conjunctiv dens, mai bogat in celule in partea indreptata spre cartilaj. Celulele se diferentiaza in
condroblaste . Contine colagen de tip I.
Histofiziologia cartilajului
• cartilajul are rezistenta crescuta la compresiune
• cartilajul ajuta la diminuarea la minim a frecarii in articulatii
• cartilajul este responsabil de crestera in lungime a oaselor
• cartilajul contine numeroase proteine, vitamina C, vitamina D, calciu, fosfat. Absenta acestor principii
din alimentatie duce la rahitism si osteomalacie. Acumularea de matrice fara sa se osifice duce la
aparitia unor oase mai usor deformabile sub actiunea diferitelor forte mecanice.
• Hipofiza produce STH care este responsabil de aparitia nanismului, gigantismului si acromegaliei.
• daca celulele cartilaginoase mor atunci cartilajul este invadat de vase sangvine si fagocite si are loc
fibrozarea.
• extractia cartilajului impiedica angiogeneza
• transplantul de cartilaj NU este urmat de rejectie deoarece este nevascularizat si prin urmare nu
permite patrunderea limfocitelor si a imunoglobulinelor.
SANGELE ŞI HEMATOPOIEZA
55.Granulocitul neutrofil - aspectul la microscopul optic,
ultrastructură, funcţie
-Au originea in MRH.
-Dupa raportul cu peretele vascular exista doua populatii de neutrofile: circulante si marginale (au tendinta
de aderare).
-Numarul 3.000 - 6.000 / mmc.
-Durata de viata este de 6 h in sange dupa care trec in tesuturi unde au o durata medie de viata de 4 zile.
-Au rol in apararea antiinfectioasa, apartinand sistemului fagocitar.
- In sange ele au stadiul de evolutie final, diferentiat. Ele nu se mai divid si se pot autoelimina, activandu-
si programul genetic de autodistrugere.
-La MO se calculeaza dimensiunea lor 10 -12 µ m, N/C = 1 : 1.
-Celulele au un singur nucleu care este segmentat. Celulele sunt PMN (polimorfonucleare) avand nucleul
lobat.
-La celulele tinere nucleul este nesegmentat, in banda. Nucleul se va segmenta in 2, 3, 4, sau 5 lobi.
-Citoplasma prezinta granulatii mici, colorate roz sau rosu-portocaliu si unele granulatii colorate in
albastru-violet. Ele sunt raspandite uniform in citoplasma. Se poate vedea un apendice, ca un bat de toba -
corpusculul Barr.
-Distributia granulelor la microscopul electronic arata ca in vecinatatea membranei exista mai putine
granule si mai multe structuri ale citoscheletului. In momentul aderarii la endoteliul vascular miscarea
neutrofilului este de tip amoeboidal care se face ca urmare a rearanjarii citoscheletului.
-Continutul granulelor a fost studiat prin histochimie. Granulele pot fi de doua feluri primare (comune) si
secundare (specifice), clasificare care s-a facut dupa afinitatile tinctoriale. Granulele primare sunt
azurofile si dau reactii pozitive pentru coloranti azur. Ele contin un set de enzime lizozomale. Granulele
specifice nu au aceleasi enzime specifice si au proteine bazice numite fagocitone. Aceste granule asigura
capacitatea neutrofilului de a fagocita bacterii.
D.p.d.v. functional neutrofilele se clasifica in: celule inactive si celule activate.
Celulele activate prezinta pe suprafata lor anumite molecule de adeziune cu ajutorul carora se
ataseaza la celulele ce captusesc vasele, migreaza apoi in tesuturi unde ingera particulele straine pe care
apoi le digera.
Etapele distrugerii microorganismelor:
1. Identificarea microorganismelor prin factori chemotactici care sunt niste compusi chimici pe care
celula ii detecteaza ca fiind prezenti in mediu iar apoi are loc raspunsul celular, neutrofilul migrand
spre zona din organism unde concentratia factorilor detectati este maxima.
2. Apoi celulele se ataseaza de vas, strabat peretele endotelial la locul de jonctiune intre doua celule
endoteliale, distrugand membrana celulara cu enzima numita colagenaza. Neutrofilele trec apoi in
tesutul conjunctiv prin miscari amoeboidale si ajung la locul unde concentratia de microorganisme
este maxima.
3. Distrugerea, liza microorganismelor.
4. Prelucrarea materialului rezultat din liza.
Atasarea neutrofilelor atat la celulele endoteliale cat si la tesutul conjunctiv se face prin molecule
de adeziune care se gasesc fie pe leucocite fie pe celulele epiteliale sau pe celulele tesutului conjunctiv.
Exemple de molecule de adeziune:
• ICAM 1 (molecula de adeziune intercelulara - intercelular adhesion molecule)
• ELAM 1 (endothelial-leukocyte adhesion molecule)
Exemple de factori chemotactici:
• peptide scurte, cu radicali N-formil
• diferite tipuri de componente ale sistemului complement
• mesageri ai mastocitelor?: metaboliti ai acidului arahidonic.
Ingestia este precedata de procesul de opsonizare (bacteria este acoperita din loc in loc de
proteine de tip Ig sau elemente componente ale sistemului complement). Opsonizarea reprezinta
acoperirea unei molecule (particule) bacteriene cu proteine plasmatice recunoscute de receptorii
neutrofilului ca semnal pentru ingestie. Rolul opsonizarii este de a reduce mobilitatea microorganismului
si de a recunoaste particula antigenica.
In momentul recunoasterii, citoscheletul neutrofilului se distruge, si veziculele de fagocitoza sunt
internalizate. Ulterior veziculele de fagocitoza fuzioneaza cu granulele neutrofilului si are loc o
degranulare (eliberarea continutului granular spre vezicula de fagocitoza). In acest moment se activeaza
productia de radicali liberi care ulterior desfac elementele componente ale microorganismelor ingerate.
Pentru neutrofile, degranularea are loc in citoplasma celulei, spre deosebire de bazofile si eozinofile unde
degranulare are loc extracelular, uneori cu efecte toxice asupra organismului propriu.
56.Granulocitul eozinofil - aspectul la microscopul optic,
ultrastructură, funcţie.
-Se gasesc atat in sange cat si in unele tesuturi. Sunt bine reprezentate in tesuturile ce au contact direct cu
mediul extern: aparatul respirator, digestiv, genito-urinar.
-Numarul este de 450 / µ l (mmc). Raportul de eozinofile in sange / tesuturi este 1 / 300. Numarul lor
creste in infectiile parazitare.
-Durata de viata este mai mare dacat la neutrofile, fiind de cateva saptamani.
-La MO se stabilesc dimensiunile de 10-12 µ m, raportul nucleu / citoplasma este 1 : 1. Nucleul poate fi
nesegmentat sau, mai frecvent, are doi lobi iar nucleul are un aspect caracteristic, in forma de desaga.
Citoplasma se coloreaza in rosu portocaliu cu eozina iar granulele se coloreaza eozinofil.
-La ME, gran. au in centru un miez cristaloid caracteristic, dif de la o specie la alta. D.p.d.v. histochimic
granulele contin:
• un set de hidrolaze lizozomale
• un set de proteine cationice

Rolul functional:
• Fagocitoza si liza bacteriana, putin importanta in vivo. S-a experimentat acest lucru pe sobolani,
modificandu-li-se formula leucocitara. Li se scot neutrofilele si li se introduce un numar egal de
eozinofile. Ulterior, soarecii mor din cauza unor infectii cu germeni obisnuiti. Concluzia este ca unele
eozinofile sunt capabile de fagocitoza dar ele nu pot suplini lipsa neutrofilelor.
• Apararea in infectiile cu paraziti multicelulari. In infectiile parazitare, celulele sistemului imun
detecteaza celulele straine, secreta o serie de molecule implicate in comunicarea intercelulara, numite
limfokine care determina elaborarea unui raspuns mai specific fata de acest tip de infectie. Ca urmare,
creste numarul de eozinofile, creste concentratia unui anume tip de anticorpi, din familia IgE.
Moleculele de Ac se ataseaza de parazit, recunoscand proteinele de suprafata. Eozinofilele au receptori ce
recunosc celalalt domeniu al anticorpului si prin intermediul lui se ataseaza de celula parazitara. Apoi are
loc procesul de degranulare care este citotoxic pentru celulele parazitare. Procesul de degranulare se face
in spatiul extracelular si prin urmare el poate provoca un raspuns si din partea celulelor proprii ale
organismului. Pot aparea astfel asa numitele boli alergice, caracterizate printr-o hipersensibilitate a
propriilor celule la actiunea eozinofilelor asupra parazitilor. Aceasta hipersensibilitate se poate manifesta
chiar in absenta parazitului si prezenta doar a antigenului
57.Granulocitul bazofil - aspectul la microscopul optic,
ultrastructură, funcţie.
-Sunt celule cu proprietati asemanatoare cu mastocitele.
-Numarul lor este intre 15-50 / mmc, aproximativ 100 milioane in total in organism.
-Au durata scurta de viata. In sange se gasesc sub forma de celule diferentiate, ce nu se divid.
*La MO se stabilesc diametrul - 12-25 µ m, N/C= 1 : 1
-forma nucleului- de potcoava la cele tinere sau bilobat la cele adulte.
-Citoplasma este abundenta, si adesea tinde sa aiba o tenta bazofila. Exista granule foarte neuniforme
d.p.d.v. al conturului care se coloreaza cu un colorant bazic si apar in albastru inchis pana la negru.
Granulele se suprapun si peste nucleu.
-Continutul granulelor este hidrosolubil, si de aceea, pe frotiu, la spalare intensa, continutul granulelor se
poate dizolva.

*La ME se vad organitele: aparatul Golgi, RE, mitocondrii si incluziunile - granule de glicogen.
-Granulele sunt rotunde sau ovale si specifice. Au un continut de histamina, heparina si alti mediatori. Nu
au enzime lizozomale.
Rolul lor functional este incert. Datorita faptului ca reprezinta o proportie mica din totalul de
leucocite adesea exista tendinta de a se considera neimportante. Degranularea lor rapida poate avea insa
consecinte grave. In aceste cazuri au loc pusee hipersensibile, cand se elibereaza anticorpi IgE.
Bazofilele au pe suprafata lor receptori pentru IgE. Cand o persoana hiperreactiva produce IgE
acestea pe de o parte circula in sange, pe de alta parte se leaga de bazofile. La reexpunerea acelei persoane
la acelasi antigen, bazofilele cu anticoprii atasati fixeaza antigenul respectiv, se degranuleaza si astfel se
pot produce diferite tipuri de reactii alergice, de la astm bronsic pana la urticarie acuta si chiar soc
anafilactic, care este cel mai grav dintre bolile alergice.
58.Monocitul - aspectul la microscopul optic, ultrastructură,
funcţie.
Sunt celule aflate in trecere prin sange unde stau 1/2-1 zi. Ele ajung in tesuturi unde isi schimba
morfologia (se transforma in macrofage). Exemple: macrofagele din tesutul conjunctiv din ficat, din
plaman.
Sunt in numar de 300-500 / mmc.
La MO apar ca fiind celule mari, cu diametrul pana la 20 µ m. Raportul nucleu / citoplasma este 2
: 1 iar nucleul are forma de potcoava. In nucleu eucromatina si heterocromatina alterneaza, dand aspectul
de tabla de sah. Citoplasma este bazofila si apare colorata in albastru intens. Uneori exista granulatii mici
ce apar roz palid.
La ME se observa RE, ribozomi liberi si mitocondrii. Granulele au enzime lizozomale.
Rolul fagocitelor mononucleare:
1. secreta diversi compusi (proteici sau neproteici)
2. ingera diferite particule de dimensiuni mari (celule intregi sau resturi celulare)
3. coopereaza cu limfocitele mai ales
4. fagocitoza (functia principala) - ingera celulele imbatranite (vezi splina pentru eritrocite). Eritrocitele
exprima semnale de degenerescenta care sunt recunoscute si fagocitate. De asemenea fagocitele pot
inghiti proteine straine, resturi celulare, produsi fiziologici formati in exces (factori de coagulare).
Mecanismul de transport poate fi pinocitoza (pentru faza fluida), endocitoza (pentru particulele solide)
sau fagocitoza (vezi neutrofilul).
Diferente intre neutrofil si macrofag:
• macrofagul utilizeaza un set amplu de molecule de adeziune
• macrofagul poate fagocita particule dupa ce au fost opsonizate cu mai multe tipuri de anticorpi.
• macrofagele se pot deplasa sub actiunea factorilor chemotactici sintetizati de limfocite
• macrofagele au receptori pentru manoza (se gaseste in capsula bacteriana) si astfel bacteria poate fi
fagocitata fara opsonizare.

59.Limfocitul- structură, funcţie.


-Exista atat in sange cat si in organele limfoide.
-Ca numar sunt 5-10 miliarde in sange si 2*1012 in diferite organe limfoide.
-Durata de viata este lunga deoarece cea mai mare parte sunt recirculate: sange → organe limfoide →
sange →organe limfoide → sange → ..........
-O particularitate a limfocitelor consta in afinitatea proprie fiecarui limfocit pentru un anume organ
limfoid. Pe suprafata limfocitului se exprima un receptor pentru care exista un contrareceptor potrivit in
endoteliul organului limfoid.
La MO, dupa dimensiuni, se pot distinge 3 categorii de limfocite: mici (cu diametrul 6-8 µ m),
mari (diametrul de 12-18 µ m) si intermediare cu dimensiuni intermediare. Raportul nucleu / citplasama
este de 4 : 1 sau 3 : 1. Forma nucleului este rotunda sau indentata, pozitia lui este excentrica, nucleolul
este absent. Nucleul se coloreaza cu colorant bazic si apare in “pata de cerneala”. Citoplasma este ca un
inel subtire perinuclear si este albastra ca “cerul senin”.
Cf. th clasice limfoc apartin agranulocite-> azi : unele limf au granule in citopl la fel ca unele
monocite.
S-a stabilit ca exista mai multe populatii celulare: unele se maturizeaza in timus si sunt deci
timodependente - limfocitele T. Altele se maturizeaza in maduva osoasa la om - limfocitele B (bone
marrow). Acestea din urma, la pasare, se dezvolta in bursa lui Fabricius.
Dupa studierea la ME s-a stabilit ca nu exista diferente intre limfocitele B si T in stare inactiva. In
stare activata apar mici diferente:
• limfocitele T activate au diametrul mai mare decat al celulei inactive, nucleul mai putin condensat, iar
in citoplasma apar cateva cisterne ale RE si cativa ribozomi liberi.
• limfocitele B activate au dimensiuni mult mai mari decat ale celulei inactive, iar citoplasma este plina
cu RER. Aceste celule sunt specializate in sinteza anticorpilor care se face in stadiul final de
diferentiere - plasmocitul.
Sistemul imun cuprinde milioane de clone (familii) de limfocite. Limfocitele din fiecare familie
poseda un receptor de suprafata unic - apartine doar acestei familii. Acest receptor permite legarea unui
determinant antigenic specific.
Cele doua mari populatii de limfocite sunt limfocitele B, specializate in sinteza de anticorpi, si
limfocitele T care participa la raspunsul imun. Diferentierea la MO intre cele doua clase nu se poate face
iar la ME exista diferente doar intre formele activate ale limfocitelor, diferente care se evidentiaza prin
metode imunocitochimice (identificarea unor markeri de suprafata)
60.Trombocitul - structură, funcţie
Numarul
200.000 - 400.000 / mmc. Cresterea numarului se numeste trombocitoza iar scaderea numarului se
numeste trombocitopenie si insotesc boli ale sangelui sau boli generale.
Diametrul
Este cel mai mic element figurat al sangelui avand un diametru de 3-4 µ m.
Forma
Este ovalara, in stare proaspata sau cu margine crenelata in stare uscata.
Structura si ultrastructura trombocitului
Este anucleat.
Citoplasma prezinta doua zone: centrala, intunecata - granulomer, si una periferica, clara -
hialomer.
Granulomerul
Este format din vezicule de diferite marimi si opacitati, inconjurate fiecare de o endomembrana.
Unele vezicule sunt organite celulare, foarte putine la numar insa; 2-3 mitocondrii cu rare criste, cativa
ribozomi liberi, cateva vezicule golgiene, putin RE, numar mic de lizozomi (granulele λ ).
Veziculele dense au diametrul de 250-300 nm si contin serotonina, epinefrina, norepinefrina,
ATP, ADP, ioni Ca2+. Veziculele α sunt implicate direct in coagulare si contin: tromboxan A2,
trombospondina, prostaglandine G2, H2, factorul VIII (Willebrand).
Hialomerul
Prezinta 3 sisteme canaliculare, de la exterior spre interior:
1. Sistem canalicular deschis - tubi care comunica cu invaginarile membranei plachetare, favorizand
schimbul dintre mediul intern si mediul extern.
2. Sistem tubular dens alcatuit din tubi anastomozati asezati ca un inel in hialuromer. Pot fi tubi ai RE.
3. Sistem marginal reprezentat de un inel de microtubuli care mentin forma celulei.
Exista proteine speciale cu rol in coagulare:
• trombostenina
• factorul III plachetar
• factorul IV plachetar
Toate aceste structuri stau asezate pe citoscheletul format din microfilamente de actina si miozina
si microtubuli. Citoscheletul are rol de suport, mentine forma celulei, asigura deplasarea sau contractia in
formarea cheagului sangvin.
Membrana plachetara este lipoproteica, mozaicata, cu glicocalix la exterior. Prezinta frecvente
invaginari care comunica cu sistemul canalicular deschis prin intermediul carora se fac schimburi
bidimensionale. De asemenea ea poate emite prelungiri sub forma unor valuri ondulate cu ajutorul carora
se deplaseaza. La exterior se gasesc receptori pentru factorii plasmatici cu rol in coagularea sangelui.
Durata de viata
Variaza de la cateva ore pana la 3-4 zile. Ele parasesc vasul si patrund in tesuturile conjunctive
unde sunt fagocitate de macrofage.
Originea
Se formeaza in MRH pe linie megacariocitara, provenind din megacariocit care are 60 nuclei.
Trombocitele sunt astfel fragmente din citoplasma megacariocitelor.
Functii
Plachetele intervin direct in coagularea sangelui. Aderarea trombocitelor are loc in momentul in
care se lizeaza peretele vasului. Ele intra in actiune in trei etape:
1. Aderarea la peretele lezat
2. Agregarea la locul leziunii
3. Metamorfoza vascoasa
Aderarea
Plachetele se lipesc de endoteliul vaselor langa locul lezat si lipirea este favorizata de colagenul
din peretele vasului cu care stabilesc legaturi.
Agregarea
Reprezinta formarea de grupuri de plachete la locul de lezare. Aceasta este favorizata de colagen
si alti componenti din plachete: serotonina, ADP, ATP, tromboxanul A2, Ca2+.
Metamorfoza vascoasa
Trombocitele isi modifica forma si structura, acumuleaza apa, endomembranele se rup si
continutul veziculelor se raspandeste in toata citoplasma dandu-i un aspect vascos, astructurat. Apoi
membrana plachetara se rupe si intreg continutul citoplasmic se raspandeste incepand procesul de
coagulare.
Procesul de coagulare
Exista mai multe tipuri de factori:
1. tisulari - tromboplastina - factorul tisular principal
2. plasmatici - protrombina si fibrinogenul
3. plachetari - serotonina, ADP/ATP
4. prezenti atat in trombocit cat si in plasma - Ca2+, trombostenina
Procesul de coagulare are mai multe etape:
1. Intr-o prima etapa tromboplastina va actiona supra protrombinei si o va transforma in trombina.
2. Trombina actioneaza asupra fibrinogenului care se transforma in fibrina care este o masa de fibre cu
directii diferite ce formeaza o pseudoretea.
3. Apoi factorii plachetari cu rol contractil (serotonina, Ca 2+) contracta masa de fibrina si se formeaza
cheagul sangvin
4. Complexul plasminogenul - plasmina asigura hemoliza (trombocitoliza) cheagului sangvin.
Acest complex este format din 4 tipuri de molecule:
1. plasminogen
2. plasmina
3. inhibitori ai complexului
4. stimulatori ai complexului
Plasminogenul se transforma enzimatic in plasmina si aceasta este influentata de inhibitorii si
stimulatorii complexului.
Hemofilia este un defect enzimatic, determinat genetic si care impiedica transformarea
fibrinogenului in fibrina. Astfel, orice rana poate fi mortala.
Plachetele mai au si alte functii decat cele din coagularea sangvina:
• Intervin in procesele inflamatorii si elibereaza substante care stimuleaza chemostatismul neutrofilelor
la locul de invazie microbiana, neutrofilele fiind primele care actioneaza.
• Pot endocita bacterii si virusuri dar nu le pot distruge deoarece au un continut redus de hidrolaze
acide.
• Pot interveni in procesul imun prin emiterea de substante care stimuleaza producerea de
imunoglobuline (in special IgG)
• Pot interveni in vindecarea ranilor eliberand substante care stimuleaza miogeneza si angiogeneza
(formarea de noi capilare)
61.Hematia - structură, funcţie.
Dimensiuni
• 8,6 µ m la hematia circulanta
• 7,5 µ m la hematia uscata
Dimensiunile mari ale hematiilor: macrocite (10 µ m) sau megalocite (12 µ m) insotesc anemiile
sau alte boli ale sangelui. Diametre scazute (microcite) se intalnesc in anemii. Poate exista si anizocitoza
(diametre diferite).
Forma
• discocit (forma clasica, fiziologica) - in plan frontal are forma rotunjita iar in plan sagital are forma de
disc biconcav (piscot).
• sferocit - hemati rotunjite, cu forma de balon
• echinocit - au forma de sfera dar membrana celulara emite prelungiri de lungime, forma si grosime
egala si situate la distante egale unele de altele. Aceasta forma apare atunci cand concentratia de ATP
din celula sau din exterior scade.
• stomatocite - sunt celule rotunjite care prezinta o infundatura. Aceasta forma apare cand in mediul
extern apare o modificare a pH-ului.
• ovalocite - hematii de forma ovalara
• acantocite - celulele au forma sferica dar membrana emite prelungiri de lungimi si grosimi diferite
asezate la distante inegale. Aceasta forma poate sa devina si ireversibila in unele boli, spre exemplu in
ciroza hepatica.
De asemenea exista si hematii cu forma ireversibila, patologice:
• drepanocitele - hematii in forma de secera
• leptocite - hematii turtite
Hematia circulanta este anucleata (la om).
Citoplasma: dispar toate organitele celulare si raman doar microfilamentele si microtubulii care
formeaza citoscheletul si mentin forma celulei. Este posibil sa ramana membrana nucleara care va forma
inelele Cabat. Tot din nucleu raman resturi de cromatina sub forma de granule bazofile - granulele Jolly.
Proteinele sunt proteine structurale si protein enzime. Proteinele structurale pot fi fibroase,
alungite si alcatuiesc o pseudoretea cu ochiuri diferite in care se gasesc proteine structurale de forma
globulara. Protein enzimele sunt:
• lactat dehidrogenaza (enzima a glicolizei anaerobe)
• enzime din suntul pentozic - glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, 6-fosfogluconat dehidrogenaza
• ATPaza
• urme de catalaza
• anhidraza carbonica - intervine in legarea CO2
• hemoglobina - ocupa 33% din greutatea hematiei care are 40% substanta uscata in total. Este formata
dintr-o parte proteica - globina si partea de hem care este alcatuita din protoporfirina IX si Fe2+.
In formarea Hb (hemoglobinei) exista mai multe etape:
1. Se formeaza globina in RER.
2. Se formeaza protoporfirina IX
3. Se leaga Fe la protoporfirina si se formeaza hemul
4. Se unesc globina si hemul
Durata de viata
120 zile. Hematiile imbatranite ajung in ficat sau splina unde sunt fagocitate de macrofage si sunt
apoi atacate de lizozomi care contin hidrolaze acide. Hematia se descompune si se elibereaza Fe care
reintra in circulatie si ajunge in maduva rosie hematogena ajutand la formarea de noi hematii. Astfel se
realizeaza circuitul Fe in organism.
Originea
Este in maduva rosie hematogena, hematopoietica sau hematoformatoare (MRH) care da nastere
elementelor figurate ale sangelui. Aceasta se gaseste in oasele late (stern, coxal) si in corpurile vertebrelor.
Functiile
Este transportoare de gaze, factorul principal fiin Hb care leaga si dezleaga rapid O2 sub actiunea
methemoglobin reductazei si CO2 sub actiunea carboanhidrazei. Se poate forma si o legatura ireversibila
in carboxihemoglobina determinata de legarea monoxidului de carbon - CO.

62.Formula leucocitară, semnificaţia funcţională.


In maduva se formeaza toate elementele sanguine.Se gasesc mai putine hematii decat in sangele
periferic si se gasesc mai multe cellule albe, mononucleare.
Eritroblastul,monoblastul au un nucleu f mare, eucromatic, poate fi usor.Citoplasma e bazofila.
Granulatiile apar la celulele immature.Pe monocot nu exista granulatii. Pe masura ce se
matureaza scad si ca dimensiuni.Ce iese din maduva iese fara nucleu.
=ct. in diferentierea nr. total de leuk. circulante in cele 5 tipuri de leuk., exprim procentual si respectiv in
nr. absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o fct. specifica.
-Proporţie relativă = formula leucocitară
 Neutrofile: 40-75%
 Eozinofile: 3% granulocite
 Bazofile: 0,5%

 Limfocite: 25-50% agranulocite


 Monocite: 1-5%
 Leucocitoză
-Splenectomie -Stress
-Boli inflamatorii -Arsuri
-Leucemii -După tratam. cu: epinefrina, aspirina, heparina, corticosteroizi
Leucopenie
Insuficienţă a măduvei osoase hematogene
Lupus eritematos
Boli hepatice
Antibiotice, barbiturice,anticonvulsivante,
diuretice, citostatice
63.Hematopoieza prenatală (etape).
Etapa prenatala
Exista mai multe locuri:
• etapa mezoblastica (mezenchimala, prehepatica) care dureaza in perioada L1-L3 de viata intrauterina
(I.U.). Hematopoieza are loc in insulele sangvine din peretele sacului vitelin. Apar primii precursori
ai celulelor liniei rosii, care au doua particularitati: sunt nucleate si contin Hb Gower - embrinara
(α 2ε 2).
• etapa hepatosplenica: se suprapune partial peste prima etapa, durand L2-L9 I.U. La un anumit
moment este cea mai importanta (in L4-L5 I.U.) dupa care scade ca importanta datorita etapei
mieloide. In L3-L4 apar granulocitele iar in L5 apar limfocitele. Precursorii liniei rosii au HbF
(fetala) - α 2γ 2. Productia de HbF scade treptat, la nastere fiind de 2% din totalul de Hb pentru ca
mai tarziu sa dispara.
• etapa mieloida - debuteza semnificativ la sfarsitul L3 - inceputul L4 I.U. Ea creste ca importanta in a
doua jumatate a sarcinii. Precursorii liniei rosii au HbA (adult - α 2β 2).
64.Eritropoieza: caractere generale, etape.
Seria rosie - eritropoieza
Celula stem → proeritroblast → eritroblast bazofil → eritroblast policromatofil → eritroblast
acidofil → eritrocit. In linia rosie nucleul este rotund. Cantitatea de ARN scade pe parcursul evolutiei
datorita scaderii sintezei proteice.
Proeritroblastul
• Diametru 20-25 µ m
• Nucleu ocupa 80% din volumul celulr, este eucromatic, prezinta mai multi nucleoli
• Citoplasma este intens bazofila
Eritroblastul bazofil
• Diametru 16-18 µ m
• Nucleu necondensat, uneori se vad nucleoli, alteori nu; uneori prezinta halou perinuclear
• Citoplasma mai putin intens bazofila
Eritroblastul policromatofil
• Diametru 15 µ m
• Nucleu destul de condensat (heterocromatina abundenta)
• Citoplasma isi modifica nuanta: exista putini ribozomi si apare Hb in citoplasma, deci coexista
acidofilia si bazofilia. La ME se observa ca numarul de organite scade foarte mult.
Eritroblast ortocromatofil (aceeasi nuanta cu celula adulta - acidofil)
• Diametru 10-12µ m
• Nucleu condensat la maxim (exista doar heterocromatina), nu are nucleoli
• Citoplasma contine o cantitate crescuta de Hb care ii determina acidofilia. La ME se observa
eliminarea celor mai multe dintre organite.
In stadiul final celulele expulzeaza nucleul, membrana celulara se reface si se formeaza
reticulocitul.
Reticulocitul
• Diametru 7µ m
• Nucleu - nu exista
• Citoplasma este diferita de cea a hematiilor adulte prin prezenta catorva resturi de organite
Ele raman 12-48 de ore in circulatie dupa care sunt eliminate. Se evidentiaza cu o coloratie
speciala - albastru de Crecil stralucitor. Reticulocitele reprezinta 1% din elementele circulante. Un numar
crescut de reticulocite arata o anemie.
Pentru seria rosie, maduva nu este un compartiment de depozit, toatee elementele liniei rosii fiind
eliberate in circulatie, spre deosebire de celulele granulocitare ce pot stocate in maduva atunci cand
organismul le necesita.
In maduva, raportul intre precursorii liniei rosii si precursorii linie granulocitarea este invers fata
de formula leucocitara, in maduva existande de 3-4 ori mai multi precursori ai granulocitelor decat ai
eritrocitelor.
Nucleii eliminati de eritroblasti sunt fagocitati de macrofagele din MRH. De aceea exista o
asociere intre hematopoieza si aceste macrofage.
Timpul necesar este de 20 de ore pentru primele etape, pentru ca ultimele etape sa se desfasoare
lent.
65.Granulocitopoieza: caractere generale, etape.
Seria granulocitara
Celula stem → mieloblast → promielocit → mielocit (neutrofil, eozinofil sau bazofil) →
metamielocit (neutrofil, eozinofil sau bazofil) → granulocit nesegmentat → granulocit segmentat.
Mieloblast
• Diametru 20 µ m
• Nucleu mare, usor indentat sau oval, isi modifica conturul, are cromatina laxa si multi nucleoli
raportul nucleu/citoplasma = 4 : 1,
• Citoplasma este putina, are tenta bazofila si nu are granule.
Proeritroblastul seamana cu mieloblastul.
Promielocitul
• Diametru 10-20 µ m
• Nucleu scade in volum, este compact, se observa cativa nucleoli
• Citoplasma este mai multa (volumul celular fiind constant) si se detecteaza primele granulatii
(granulele primare, nespecifice, azurofile)
De la acest punct mai departe cele trei linii granulocitare se diferentiaza, dupa cum urmeaza:
Mielocitul neutrofil
• Diametru 18 µ m (celula isi reduce volumul)
• Nucleul se compactizeaza mult, are forma ovala, uneori rotund; materialul nuclear este granulat,
heterocromatic, uneori prezinta nucleoli, alteori nu; raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 pana la 1 :
1.
• Citoplasma are nuanta tranzitorie intre bazofil si acidofil (albastru - rosu); prezinta ambele tipuri de
granulatii
Metamielocitul neutrofil
• Diametru 12-18 µ m (volum relativ constant)
• Nucleul - conturul sau prefigureaza forma nucleului la neutrofilul segemntat (potcoava), are
heterocromatina, nu exista nucleoli, raportul nucleu / citoplasma este 1 :1
• Citoplasma isi modifica afinitatea tinctorial (unele sunt tranzitorii iar altele au citoplasam acidofila);
apar granulele specifice, secundare.
Neutrofilele nesegmentate
• Diametru este mai mic, pana la 16 µ m
• Nucleu in banda sau sub forma de potcoava, nesegmentat
• Citoplasma este la fel ca la neutrofilul adult
Din neutrofilul nesegmentat se formeaza neutrofilul segmentat si uneori neutrofilul
hipersegmentat.
Mielocitul eozinofil
• Diametru 18 µ m
• Nucleu - forma sa prefigureaza forma nucleului viitoarei celule; sinteza proteinelor incepe sa scada,
cromatin este mai agregata, uneori are nucleoli, alteori nu; raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 sau
1 : 1.
• Citoplasma are culoare tranzitorie (albastru-rosiatic); granulele sunt eozinofile
Metamielocitul eozinofil
• Diametru 18 µ m
• Nucleu are forma precis conturata (potcava, rinichi), cromatina este mai compacta; scade raportul
nucleu / citoplasma pana la 1 : 1
• Citoplasma este acidofila, granulele sunt numeroase cantitativ
Eozinofilul nesegmentat (tanar)
• Diametru 16 µ m
• Nucleu cu forma de potcoava, raportul nucleu / citoplasma este 1 : 1
• Citoplasma este identica cu cea a eozinofilului matur
Mielocitul bazofil
• Diametru 18 µ m
• Nucleu oval sau indentat, cromatina usor impachetata, raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 pana la
1:1
• Citoplasma are tenta albastruie, moderata cantitativ si apar granule specifice, intens colorate
Metamielocitul bazofil
• Diametru 18 µ m
• Nucleu in forma de potcoava, cromatina intens colorata, nucleolii nu se vad; scade usor raportul
nucleu / citoplasma
• Citoplasma are tenta albastruie si granule specifice in numar mare
Bazofilul tanar nesegmentat
Are toate caaracteristicile bazofilului adult mai putin forma nucleului care este alungita,
nesegmentata.
66.Trombocitopoieza: caractere generale, etape.
Celula stem → megacarioblast → promegacariocit → megacariocit trombocitogen → trombocite.
Precursorii au talie foarte foarte mare, iar diametrul lor creste pe masura ce se apropie de faza
finala. Nucleul este foarte mare si creste in dimensiuni de-a lungul liniei deoarece precursorii isi
multiplica numarul de cromozomi fara diviziune. Se obtin celule cu grad inalt de ploidie.
Megacarioblastul
• Diametru 50 µ m
• Nucleu cu mai multi nucleoli, cromatina este putin compactata; raportul nucleu / citoplasma este de
4:1
• Citoplasma este bazofila
Promegacariocitul
• Diametru 80 µ m
• Nucleu cu cromatina mai compacata dar oricum laxa, raportul nucleu / citoplasma variaza de la 4 : 1
pana la 1 : 1
• Citoplasma cu mici granule azurofile
Megacariocitul trombocitogen
• Diametru pana la 160 µ m
• Nucleu lobulat, intens impachetat, colorat bazic, fara nucleoli; raportul nucleu / citoplasma variaza de
la 1 : 1 pan la 1 : 12
• Citoplasma are o tenta palid albastruie cu granule azurofile distribite uniform
La sfarsitul perioadei de diferentiere megacarioblastele se ataseaza la peretele vascular,
membrana lor emite prelungiri plicaturate, trec prin peretele vascular iar fluxul snagvin detaseaza din
citoplasma megacariocitului plachete
67.Limfocitopoieza (etape).
Celula stem → limfoblast → limfocit tanar → limfocit adult
Nu toate etapele de diferentiere au loc in MRH, unele limfocite diferentiindu-se si in timus.
Limfoblastele
• Diametru 20 µ m (celula mare)
• Nucleu este mai putin compactat, prezinta 1-2 nucleoli; se pastreaza raportul nucleu / citoplasma de
4 : 1 pe toata linia (caracteristica a limfocitelor)
• Citoplasma este putina si bazofila; nu se vad granule citoplasmatice
Limfocitul tanar
• Diametru 9-18 µ m (dupa populatia careia ii apartin d.p.d.v morfologic - mari, intermediare, mici)
• Nucleu este dens, fixeaza o cantitate mare de colorant bazic, are rar nucleoli
• Citoplasma - nu se identifica prezenta granulelor
68.Monocitopoieza (etape).
Celula stem → monoblast → monocit tanar → monocit adult
Monoblastul
• Diametru 12-20 µ m (se pastreaza pe toata seria)
• Nucleu este rotund, oval, usor plicaturat, compactat, volumul sau scazand de-a lungul liniei
monocitare; raportul nucleu / citoplasma este 4 : 1.
• Citoplasma este bazofila, nu se vad granulatii
Monocitul tanar
• Diametru 12-20 µ m
• Nucleu cu forma si aspect apropiat de cel adult (plicaturat cu cromatina dispusa in tabla de sah),
nucleolul finnd uneori prezent; raportul nucleu / citoplasma 3 : 1 pana la 2 : 1
• Citoplasma devine abundenta datorita compactarii nucleului, are tenta bazofila, exista granule fine,
azurofile, vizibile la limita de rezolutie a MO.
69.Celulele stem - caractere generale, clasificare.
• nediferenţiate
• au capacitatea de autoîntreţinere (self-renewal)
• se diferenţiază sub acţiunea unor stimuli specifici
• răspund la mecanisme de control complexe
• o celulă stem stă la originea tuturor liniilor hematopoietice
• Au capacitate migratorie
• Morfologie asemănătoare cu a limfocitului şi/sau monocitului
• Pot coloniza: maduva osoasă grasă, splina, ficatul
Tipuri:
-CFU (Colony Forming Unit) – celulă capabilă să formeze in vivo sau in vitro o colonie de celule de un
anumit tip
• Potenţialitate – capacitatea de a se diferenţia în tipuri particulare de celule (toti-, pluri-, multi-,
bi-, uni-)
- CS totipotente- pot da nastere unui organism
-CS pluripotente- dau nastere mai multor tipuri de tesuturi
- CSmultipotente- dau nastere multor tipuri celulare din acelasi tesut/organism
-CS embrionare- derivate din embrioni in stadiul de blastocist (Z 7)
-se multiplica indefinit in cultura
-se pot diferentia in cel. derivate din toate cele 3 straturi embrionare
-CS adulte (somatice) - fac parte din tes/organele post-natale
-capacit. de diferentiere limitata la tipurile cel. specifice tes./organului
respectiv
-tipuri: hematopoietice, mezenchimale, neurale, musculare, hepatice etc.
70.Limfocitele B - funcţie.
Limfocitele B ajung prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax si reticulat si la acest nivel se transforma in
plasmocite, celule care intervin in raspunsul imun mediat umoral (secreta anticorpi). celule implicate in
raspunsul imun mediat umoral - limfocitele B care se vor transforma in plasmocite si care intervin in
secretia de anticorpi sau imunoglobuline
Limfocitele B activate au dimensiuni mult mai mari decat ale celulei inactive, iar citoplasma este plina cu
RER. Aceste celule sunt specializate in sinteza anticorpilor care se face in stadiul final de diferentiere –
plasmocitul
Limfocitele B sintetizeaza anticorpi. Caracteristicile anticorpilor:
• Au unul sau doua locuri de legare pentru proteinele straine.
• Au domenii ce pot activa sistemul complementului sau pot fi recunoscute de receptorii de pe
suprafata fagocitelor. Reprezentantii unei singure familii de limfocite elaboreaza un singur tip de
anticorp.
• Are forma literei Y, avand doua lanturi polipeptidice lungi (cu masa moleculara mare - heavy H) si
doua lanturi polipeptidice scurte (cu masa moleculara mai mica - light L). Zona centrala este o zona
balama.
Exista 5 clase de anticorpi: IgA, IgD, IgE, IgG, IgM, care difera intre ele prin structura lantului
greu.
Moleculele de anticorpi sunt fixate pe membrana limfocitului dar sunt si eliberate in circulatie.
Orice vaccin induce proliferarea familiei de limfocite care produce anticorpul ce recunoaste
antigenul introdus.
71.Limfocitele T - structură, clasificare (enumerare).
Limfocitele T cuprind doua subpopulatii: limfocitele T citotoxice si limfocitele T helper, care au pe
suprafata receptori ce se aseamana dar cele doua subpopulatii difera d.p.d.v. functional. Limfocitele T
citotoxice lizeaza direct celulele infectate (mai ales viral) iar limfocitele T helper faciliteaza producerea
de anticorpi de catre limfocitele B si ingerarea si distrugerea celulelor infectate de catre macrofage.
Limfocitele T detecteaza si celulele proprii ca fiind nonself.
Receptorii limfocitelor T recunosc proteinele straine atunci cand sunt legate de un set de proteine
denumite moleculele sistemului major de histocompatibilitate (CMH). Exista 2 clase de complexe de
histocompatibilitate: clasa I si clasa II. Cele din clasa I se gasesc pe membrana aproape a tuturor celulelor
nucleate. Moleculele CMH II se gasesc pe membrana celulelor ce coopereaza cu limfocitele T. Acest
sistem s-a descoperit in cursul cercetarilor pentru refuzul transplantelor. Acest sistem arata ca celulele
organismului sunt sanatoase.
Limfocitele T citotoxice provoaca moartea celulelor ce poarta pe suprafata o proteina straina
legata de moleculele CMH. Moartea celulei este provocata prin doua mecanisme:
1. mecanismul lung
2. mecanismul scurt: limfocitul T elibereaza o proteina care se numeste perforina care polimerizeaza si
formeaza canale transmembranare in membrana celulei tinta. Apoi din citoplasma, prin pori trec
cateva enzime ce activeaza verigile finale ale cascadei biochimice. Proteozomul este o “masinarie ce
taie”celulele infectate.
Limfocitele T helper au mecanism de actiune asemanator ca etape iar rezultatul final consta in
eliberarea de molecule semnal de catre limfocitul T helper cat si de catre celula cu proteina straina.
Diferenta la acest mecanism este legata de tipul de celule implicate: celule prezentatoare de antigen si de
tipul de molecule ce prezinta moleculele straine, care in acest caz apartin CMH II.
Dupa natura lor, semnalele chimice se impart in:
• substante chemotactice (“cheama” si alte celule)
• interleukine (determina proliferarea unor seturi de celule albe)
In infectia cu HIV, unele celule infectate pot exprima pe suprafata lor proteine-semnal ce intorc
semnalul primit de la limfocitele T citotoxice (ex.:moarte celulara). In cazul camerei anterioare a globului
ocular sau a testiculului prezinta continuu un semnal de apoptoza, astfel incat orice celula ajunsa aici
moare (“moartea intrusilor”), lucru care este folositor in transplanturi
72.Funcţia limfocitelor T citotoxice.
• celule T citotoxice - populatii de limfocite T care secreta perforina ce ataca specific si distruge
celulele (intervine in citotoxicitatea specifica).
Limfocitele T citotoxice provoaca moartea celulelor ce poarta pe suprafata o proteina straina legata de
moleculele CMH. Moartea celulei este provocata prin doua mecanisme:
3. mecanismul lung
mecanismul scurt: limfocitul T elibereaza o proteina care se numeste perforina care polimerizeaza si
formeaza canale transmembranare in membrana celulei tinta. Apoi din citoplasma, prin pori trec cateva
enzime ce activeaza verigile finale ale cascadei biochimice. Proteozomul este o “masinarie ce
taie”celulele infectate
In infectia cu HIV, unele celule infectate pot exprima pe suprafata lor proteine-semnal ce intorc semnalul
primit de la limfocitele T citotoxice (ex.:moarte celulara). In cazul camerei anterioare a globului ocular
sau a testiculului prezinta continuu un semnal de apoptoza, astfel incat orice celula ajunsa aici moare
(“moartea intrusilor”), lucru care este folositor in transplanturi
73.Funcţia limfocitelor T helper
Limfocitele T helper au mecanism de actiune asemanator ca etape iar rezultatul final consta in eliberarea
de molecule semnal de catre limfocitul T helper cat si de catre celula cu proteina straina. Diferenta la
acest mecanism este legata de tipul de celule implicate: celule prezentatoare de antigen si de tipul de
molecule ce prezinta moleculele straine, care in acest caz apartin CMH II
ŢESUT MUSCULAR
74.Aspectul la M.O. al ţesutului muscular striat
Muschiul striat cardiac
Este localizat in miocard. Sunt in total aprox. 2 miliarde de celule.
HIPERTROFIE - cresterea volumului organului prin cresterea volumului elementelor
componente (celulelor).
HIPERPLAZIE - cresterea volumului organului prin cresterea numarului elementelor
componente (celule).
Lungimea fibrei 100 µ m, latimea (diametrul) - 15 µ m. Isi pot dubla volumul, diametrul
ajungand pan la 30 µ m (in hipertrofie).
Celulele au un singur nucleu, asezat central. Prezinta striatii transversale care insa lipsesc in jurul
nucleului. Pe masura inaintarii in varsta se acumuleaza pigmenti de imbatranire (hipofuxina). Celulel pot
fi ramificate dar nu se anastomozzeaza. atasearea cap la cap a celulelor se face prin discuri intercalare
care se obsrva mai bine pe preparate colorate cu hematoxilina fosfotoxica. Discurile apar ca niste
ingrosari transversale in scara la capetele celulei. Ele se mai numesc striurile scalariforme Eberth. Printre
celule se gasesc structuri fine conjunctivale.
Caracteristic acestui tip de tesut este vascularizatia de tip terminal. Astfel, celulele dintr-un
anumit teritoriu sunt toate dependente de un anume vas, ceea ce explica procesele ce au loc in infarctul
miocardic acut.
La ME discurile intercalare apar ca niste formatiuni alcatuite din complexe jonctionale,
prezentand portiuni transversale si longitudinale. Portiunile transversale sunt alcatuite din jonctiuni cu rol
strict de adeziune (dezmozomi si jonctiuni intermediare). Portiunile longitudinale sunt alcatuite din
jonctiuni comunicante (gap, nexus). Acestea din urma asigura continuitatea electrica.
Si celulele cardiace au sistem de tubi T. Ele sunt in numar mai mare decat in fibrele musculare
striate scheletic si stabilesc contacte doar cu o terminatie a RS formand diadele.
Dintre organitele comune cel mai bine reprezentate sunt mitocondriile care ocupa 35% din
volumul celulei, restul fiind in cantitate mica.
Materialul contractil este asemanator ca organizare cu cel de la m. striat scheletic. El are
dispozitie ordonata dar nu o respecta in totalitate. Contractia este controlata de oscilatiile concentratiei de
Ca2+. De asememnea exista o calciuATPaza care acumuleaza Ca2+ in RS, canale de calciu in membrana
RS care sunt sensibile la mediatori chimici (IP3 - inozitol trifosfat). Acesti mediatori pot deschide canalele
care duc la trecerea Ca din RS in citoplasmic.
Miocardiocitele atriale sunt asemanatoare cu cele ventriculare dar au in plus granule atriale.
Aceste granule contin un precursor al factorului natriuretic. Factorul natriuretic este de natura endogena
ajuta la eliminarea Na+ din organism. El are efect antagonic fata de ADH si ACTH. Eliberarea granulelor
se face atunci cand celulele sunt tensionate datorita cresterii volumului sangvin.
Celulele tesutului excitoconductor sunt de 3 tipuri:
• Celule P (pacemaker) care genereaza impulsuri electrice in nodulul sinoatrial si nodulul
atrioventricular. Au forma rotunda sau ovala, nucleul mare este situat central. Aparatul contractil este
slab reprezentat si au putine mitocondrii si cisterne de RS. Intre aceste celule se stabilesc jonctiuni
desmozomale. de asemenea ele mai sunt legate si de celulele T (de tranzitie) prin discuri intercalare.
• Celulele T (de tranzitie) prezinta mai multe mitocondrii si cisterne de RS. Ele au rol de preluare si
raspandire a impulsurilor electrice. Stabilesc jonctiuni cu celulele P si cu miocardiocitele de lucru.
Celulele Purkinje sunt mai mari, au citoplasma clara. La ME se observa in vecinatatea membranei
materiale contractile cu orientare paralela cu axul longitudinal al celulei. Ele au mai multe mitocondrii si
lipseste sistemul tubilor T. Stabilesc jonctiuni de tip gap sau desmozomi. Nu prezinta disc intercalar
75.Raporturile dintre ţesutul muscular striat şi ţesutul
conjunctiv în organizarea muşchiului scheletic ca organ.
Fibra musculara striata scheletica e inconjurata de tesut conjunctiv ce poarta numele de
Endomisium (tesut conjunctiv ce inveleste fiecare fibra musculara).
Perimisium – inveleste mai multe fibre musculare dand nastere fasciculelor primare, secundare si
tertiare.
Epimisium – tesut conunctiv dens cu dispozitie lamelara ce inveleste muschiul in intregime. Se
pune in evidenta cu ajutorul metodelor ticrome.
76.Mecanismul contracţiei în ţesutul striat scheletic
Teoria contractiei musculare (1957) - mecanismul “puntilor transversale” elaborat de Huxley.
Mecanismul contractiei se bazeaza pe cicluri de asocieri si disocieri intre monomerii de actina si
proeminentele laterale ale miozinei. In timpul contractiei nici unul dintre cele doua filamente nu se
scurteaza ci gliseaza, aluneca unele printre altele. Se scurteaza insa distanta dintre doua benzi Z.
Filamentele subtiri aluneca spre centrul sarcomerului. La fiecare ciclu de atasare-dezatasare actina-
miozina filamentele se deplaseaza cu 5-10 nm.
- Relaxarea musculara inseamna revenirea la starea initiala.
- In timpul contractiei, prin intermediul tubilor t se transmite o unda de depolarizare. In RS exista un
sistem care detecteaza schimbarea de potential si ca uramre se deschid canalele de Ca si Ca este eliberat
in citoplasma. Atunci creste concentratia de Ca in citoplasma si creste astfel si probabilitatea ca
subunitatile C ale troponinei sa ataseze Ca. In acest moment se modifica asezarea in spatiu a complexului
troponinei, ridicandu-se actiunea inhibitorie a troponinei I. Complexul troponina-tropomiozina elibereaza
atunci locul de interactiun de actina si se realizeaza interactiunea actina-miozina. In acest moment se da
posibilitetea de actiune a ATPazei care se gaseste pe proeminentele laterale ale miozinei. Actina
(filamentele subtiri) este trasa (gliseaza).
- Apoi intra in actiune mecanismele de reacumulare a Ca in RS, concentratia Ca in citoplasma scazand
pana se atinge “concentratia critica”. In acest moment Ca se desprinde de pe subunitatea C a troponinei si
complexul troponina-tropomiozina revine la starea initiala, de repaus.
• În timpul contr., filam. de actină şi miozină îşi păstrează lung., dar sarcomerele se scurtează.
Banda A îşi păstrează mărimea, dar pierde stria H, în timp ce cele 2 ½ de bandă I de la niv.
sarcomerului (cele 2 hemidiscuri clare) se scurtează. S-a obs. că numai leg. actinei cu miozina
determ. hidroliza ATP-ului de pe capetele glob. de miozină, elib. astfel energie.
• În muşchiul relaxat, miozina nu se poate lega de actină, ptr. că situsul de leg. al molec. de actină
cu miozina - mascat de complexul troponină-tropomiozină de pe filam. de actină.
• În timpul depol., elib. calciului din RS şi creşterea conc. de calciu, va duce la fix. pe situsul ptr.
calciu al troponinei (subunit. Tn-C) a ionilor de calciu – cu modif. conform. complexului
troponină-tropomiozină, care alunecă mai adânc în şanţul form. de lanţurile de actină (helixul
actinei), demascând (descoperind) situsul de leg. la miozină al molec. de actină. Form. leg. între
filam. de actină şi cele de miozină determ. hidroliza ATP-ului, de pe capetele glob. ale miozinei,
cu prod. de ADP şi elib. de energie.
77.Miofibrila striată - organizare ultrastructurală
-substr. contractil in fbr. musc. scheletica este repr. de miofibrilele striate.
-miofibrilele sunt striate
Sunt structuri cilindrice filamentoase
 Diametru : 1-2,5 µm
 Aspect striat – succesiune de benzi intunecate si clare
 banda A - banda Anizotropa, banda intunecata.
 banda H - (Hensen) o regiune mai palida aflata la jumatatea benzii A.
 banda M - (ger.mittelscheibe = de mijloc) la mijlocul benzii H.
 banda I - banda Izotropa de lumina polarizata banda clara.
 banda Z - (ger.zwischen = intre) este o regiune intunecata la mijlocul benzii I.
Ultrastructura
-miofibrilele sunt alc. din subunit. ordonate paralel cu axa longitudinala, numite miofilamente.->puse in
evid.: ME
-2 tipuri miofilamente: - filamente subtiri –dimensiuni 5-6 nm/ 2 µm
- filamente groase- dimanesiuni 10-11 nm/ 1,5 µm
-dispuse longitudinal de-a lg miofibrilei -> fil. groase- in mijlocul sarcomerului-corespund zonei oc. de
banda A, iar la niv. benzii I se gasesc numai filam. subtiri, care pornesc de o p si de alta a benzii Z si
patrund in discul A pana la limitele zonei H; cu exceptia benzii M, unde se gasesc numai filam. groase,
restul benzii A este constit. dintr-o interdigitare a fil. groase si subtiri
- pe secti transv. s-a obs. ca dispoz. 3D a miofilam are un inalt grad de ordonare. Filam groase sunt
despartite prin spatii de 30-45 nm, alcatuind un model hexagonal, iar fil. subtiri sunt dispuse dupa un
model hexagonal a.i. la niv. benzii A, unde miofilam. se interdigiteaza, fiec. filam. gros are in jurul sau 6
filam. subtiri si fiec filam subtire este inconj de 3 fil. groase, dist. care separa un fil. subtire de un fil.
gros= 13nm
-pe spf. fil. groase- punti transversale-> apar la ME ca proiectii laterale, perpendiculare pe axa filam
groase, avand latimea de 4-5 nm si lungimea de 6-13 nm si se extind catre fil. subtiri pe care par sa le
atinga-> cca. 200-220 punti/ fil. gros
-pe un fil. subtire, care e in mijl a 3 fil. groase- cate o punte transv de la fil groase la fiecare 14,3 nm.
78.Celula musculară striată cardiacă (lucrătoare) şi
scheletică - asemănări şi deosebiri structurale şi
ultrastructurale
Tesutul muscular striat scheletic – se intalneste la nivelul tubului digestive,cav bucale
faringeloui, ½ sup esofag, la nivelul sfincterului anal extern.Intlnit la nivelul globilor ocular (mm
extrinsexi), laringelui, sfincterului uretral extern.Celule musculare cilindrice, fibre musculare
lungi ce alcatuiesc fascicule de fibre musculare cu numerosi nucleoli situati la periferie.
Longitudinal; celulele sunt cilindrice paralele intre ele, multinucleate.Citoplasma este striata cu
numeroase striatii date de alternanta cu zone clare si intunecate. Intre celule exista tesut
conjunctiv si capilare sangvine. Nucleii sunt tahicromatici cu numeroase striatii. Pt evid
striatiilor se foloseste metoda hamatoxilina ferica.
Transversal: celulele apar poligonale si in aceeasi celula pot fi surprinsi mai multi nuclei.
Citoplasma este neomogena.
Tesutul muscular striat cardiac – localizat in miocard. Cuprinde celule musculare
cardiac(miocardocite lucratoare) si celulele sistemului excitoconducator(celule B,T,
Purkinje.Genereaza si conduc impulsurile electrice.Celulele sunt dispuse in masa )
.
79.Diagnosticul diferenţial la microscopul optic între ţesutul
muscular striat scheletic şi ţesutul muscular cardiac
Ts. musc. striat scheletic- ASPECT LA MO
• Alcatuit din fascicule lungi de celule cilindrice, multinucleate
• Celula musculara=fibra musculara
 Sectiune longitudinala
• Cilindrice, paralele intre ele
• Lungime – zeci de cm
• Diametru – 10-100 µm
• L/D = 1000-10000
• Multinucleate 20-40 nuclei /cm lungime
• Nuclei periferici sub sarcolema
• Citoplasma = sarcoplasma- striata – alternanta de zone clare si intunecate
• Intre celule exista tesut conjunctiv si capilare sanguine
 Sectiune transversala:
– Celulele apar poligonale
– In aceeasi celula pot fi surprinsi mai multi nuclei
– Nucleii - rotunzi, localizati la periferie
– Citoplasma - neomogena datorita miofibrilelor ce apar ca niste puncte fine pe toata
suprafata sectiunii
– Intre celule exista capilare si tesut conjunctiv

• Ts. musc. cardiac- ASPECT LA M.O.


• Sectiune longitudinala:
– Lungime : 85-100 µm
– Diametru : 15 µm
– Nucleu unic central, rotund, eucromatic, cu nucleol evident
– Citoplasma prezinta striatii transversale
– Zona perinucleara este lipsita de striatii, contine granule brune de LIPOFUSCINA
– Intre celule – tesut conjunctiv si o retea foarte bogata de capilare si nervi
– Celulele sunt alungite si ramificate, situate in coloane
– Intre doua celule succesive - linii transverse, DISCURI INTERCALARE sau STRIURI
SCALARIFORME = complexe jonctionale
• Sectiune transversala:
– Celulele au aspect poligonal
– Nucleul central, rotund, eucromatic
– Nucleul nu este vizibil in toate celulele, fiind localizat la niveluri diferite fata de planul
sectiunii
– Zona perinucleara –clara -fara striatii
– Intre celule- tesut conjunctiv si capilare sanguine
– Tesutul conjunctiv se poate pune in evidenta prin coloratii tricrome
80.Discurile intercalare-ultrastructură, rol.
Este un complex jonctional localizat intre doua celule musculare cardiace
-Are doua portiuni in functie de directia miofibrilelor
Transversala -Zonula adherens – zona de ancorare a filamentelor de actina ale ultimului sarcomer
-Macula adherens( desmozom)- rol principal de ancorare
Portiunea longitudinala este formata din jonctiuni de tip GAP cu rol in continuitate ionica.
Aspect polygonal.Nucleu central rotund eucromatic cu nucleoli evidenti.zona perinucleara este
clara.Intre cellule exista tesut conjunctiv si capilare sangvine.
Longitudinala – jonctiune GAP – continuitate ionica – tesutul se comporta ca un sincitiu
81.Organizarea miofilamentelor subţiri în fibra musculară
striată
Filamentele subtiri sunt formate din: actina si proteine reglatoare (tropomiozina si troponina).
-Actina este alcatuita din actina F (fibrilara) al carui lant formeaza un dublu helix. Prin polimerizarea
actinei G (globulara) se formeaza actina F. Fiecare monomer de actina poseda un situs de interactiune cu
miozina.
- Tropomiozina este o proteina fibrilara. Ea este infasurata si asezata in santul pe care il formeaza actina
F. De moleculele de tropomiozina sunt atasate la distanta de 40nm (7 monomeri de actina G) complexe de
troponina.
- Troponina = complex ce prezinta 3 subunitati:
troponina C care leaga ionii Ca2+.
troponina T care se ataseaza de tropomiozina
troponina I care inhiba interactiunea actina-miozina
82.Organizarea miofilamentelor groase în fibra musculară
striată
-Filamentele groase contin doar molecule de miozina
-Meromiozina are doua lanturi : unul usor (L) si unul greu (H).
-Molecula de miozina are o parte orizontala si o proeminenta globulara
-Sute de molecule de miozina sunt asamblate pentru a da nastere filamentelor groase
-In Filamentele groase moleculele de miozina sunt dispuse in seturi antiparalele.
-Pe o jumatate a filamentelor groase proeminenta laterala este orientata intr-o directie iar pe cealalta
jumatate este orientata in directia opusa
83.Organitele implicate în homeostazia intracelulară a
calciului în fibra musculară striată
84.Sarcomerul - definiţie, organizare, ultrastructură
= unitatea fundamentala de struct. si funtie a miofibrilei
-se intinde de-a lg miofibrilei pe o distanta de 2,5 µm, fiind delim. de 2 benzi Z
-cuprinde in mijl o banda A in intregime si de o p si de alta cate o jum. din benzile I adiacente.
 Discul clar :
 Format numai din filamente subtiri (l=1µm, Φ=8nm)
 Discul intunecat:
 Format din filamente groase si subtiri
 Fiecare filament gros este inconjurat de 6 filamente subtiri
– Banda H
 Numai filamente groase (l=1,6µm, Φ=15nm)
– Linia M
 Numai filamente groase
 Filamentele sunt legate intre ele prin punti fine formate de proteinele M
Ultrastructura
-compon. (miofilam. si benzile M si Z) sunt alc. din agregate supramoleculare proteice
-dpdv. al contractiei- prot miofibrilare (contractile) se (:) in 3:
a)proteine contractile fundamentale- miozina - 45%, 470kD
- localiz. in sarcomer: filam. groase
- actina- 20%, 42kD; stim activit ATP-azica a miozinei
- localiz in sarcomer: fil. subtiri
b)prot. contractile reglatoare – tropomiozina- 5%, 70 kD
- localiz: fil. subtiri
-molec. este un bastonas lung de 40nm, se leaga de actina;
impreuna cu
cplx. troponinic regleaza interact. miozina-actina
-troponina -5%, 76kD
- in fil. subtiri
- 3 subunit: tropon. C-leaga ioni Ca / I-inhiba actina / T-se
leaga de tropomioz
c)alte prot miofbrl.- alfa-, beta-, gamma-, eu- ACTININA, titina, nebulina etc.
85.Placa motorie
Fibrele motorii sunt axoni mielinici ai unor neuroni motori.
Axonul se arborizeaza, isi pierde teaca de mielina;
- Capatul terminal al fiecarei ramificatii devine dilatat (buton sinaptic) si stabileste jonctiunea cu celula
musculara;
-Axonul mielinizat pierde teaca de mielina si se dilata – butoni terminali – aplicati pe sarcolema
– Contin : mitocondrii si vezicule sinaptice
-Fanta sinaptica – contine o matrice amorfa
-Faldurile jonctionale ale sarcolemei
-In sarcoplasma de la acest nivel
– mitocondrii,
– ribozomi
– nuclei
– granule de glicogen
-Placa are in compunere: o terminatie axonala, fanta sinaptica si sarcolema
86.Fusurile neuromusculare
- Receptori de tip senzorial, localizati printre fibrele musculare
- Fiecare fus format din 8-10 celule foarte alungite, modificate, denumite fibre intrafuzale, inconjurate de
spatiul periaxial, care contine un fluid; acest ansamblu este inconjurat de o capsula
- 2 tipuri de fibre intrafuzale: cu nuclei in cosulet, mai numeroase si cu nuclei insirati (in lant); in jur:
celule musculare nemodificate, denumite extrafuzale;
- Filete nervoase senzoriale formeaza terminatii anulo-spirale (sau primare), in jurul portiunii centrale a
fibrelor fuzale (adaptare rapida) si terminatii nervoase secundare (adaptare lenta).
- Filete motorii, eferente, g, se termina pe niste placi motorii la nivelul fibrelor intrafuzale;
- Fibrele extrafuzale isi primesc terminatiile nervoase normale (eferente motorii a);
Intindere -> distorsiune a filetelor senzoriale -> informatii la fibrele motorii-> contractie
87.Sarcolema fibrei musculare netede: specializări
ultrastructurale
Are aceeasi structura ca si membrana celulara obisnuita cu mici particularitati: jonctiunile celulare - de tip
gap (nexus), adherens (fascia adherens) sau digitiforme.
Jonctiunea gap realizeaza comunicarea directa intre celule prin canale cu diametrul de 1500...,
ceea ce permite trecerea ionilor de Ca, acesta fiind implicat in generarea potentialului de actiune (PA) si
in mecanismul de contractie-excitatie.
Fibra musculara neteda are automatism (genereaza impulsuri). Exista zone pacemaker care
genereaza PA ce se raspandesc in masa cu ajutorului jonctiunilor gap ce permit raspandirea instantanee a
Ca in celule. Are loc o cuplare electrotonica. Exista si o cuplare metabolica.
Fasciile adherens si jonctiunile digitiforme solidarizeaza mecanic celulele. Astfel are loc sumarea
contractiilor celulelor alaturate care se manifesta ca o contractie uniforma.
La nivelul sarcolemei exista formatiuni specifice, in cantitate crescuta. Acestea sunt caveolele si
densificariile (ariile dense).
Caveolele reprezinta niste invaginatii ale membranei. A nu se confunda cu alte invaginari.
Adancimea este de 120 nm, latimea maxima este de 70 nm iar deschiderea este de 35 nm. Ele sunt
cvasipermanente, stabilitatea lor fiind data de citoschelet. Ele reprezinta prelungiri ale spatiului
extracelular spre interiorul celulei. Cu toate acestea mediul din interiorul caveolei este diferit fata de ccel
din spatiul extracelular, mai ales in ceea ce privesta Ca, concentratia sa fiind de 2-3 ori mai concentrat
decat in mediul extracelular. In concluzie, caveolele participa la traficul ionilor de Ca, ceea ce le
aseamana cu tubii T.
Ariile dense (densificarile membranei) au dimensiuni de 100-400 nm. Atat caveolele cat si ariile
dense sunt asezate alternativ pe meridianele acestui fus. Compozitia chimica a ariilor este asigurata de 2
proteine (vinculina si talina) care apartin clasei de proteine de legare a actinei (ABP - actine binding
protein). Ele sunt proteine de ancorare a actinei la mambrana celulara, realizand legatura intre actina si
citoscheletul membranie celulare.
Pe preparatele de ME se observa ca actina se insera in unghi ascutit la nivelul ariilor dense
88.Organizarea ultrastructurală a aparatului contractil în
fibra musculară netedă.
-Mecanismul contractil include actina si miozina.
-Asezarea lor spatiala este diferita de a celulelor striate (nu apar sarcomere)
-Filamentele de actina sunt foarte lungi
-Filamentele de miozina pot ramane complet suprapuse cu filamentele lungi de actina la schimbari foarte
mari ale lungimii musculare (pana la de 10 ori schimbare a lungimii).
-Benzi de actina si miozina alternante, formeaza rudimente de miofilamente.
-Filamentele de miozina nu sunt bipolare (F.M.Striata) ci lateral-polare. Pentru o latura a filamentului
capetele proemina intr-o directie, in cealalata latura capetele proemina in directie opusa.
-Filamentele de actina sunt solidarizate de ”corpi densi” (benzi Z rudimentare)
-Distribuiti in toata citoplasma,
-dimensiuni :sute de nm
-proteine de legare a actinei: α -actinina si filamina.
-rol: solidariz capetele filam de actina prin punti transvers
-filamentele de actina: 6-8 nm
-filamentele de miozina:12-15 nm
-filamentele intermediare: 11 nm
89.Structura moleculei de miozină şi a filamentului gros în
fibra musculară netedă
Filamentele de miozina sunt formate din multe molecule de miozina. M. striat nu are punti
transversale pe toata lungimea sa (in portiunea benzii H nu are punti transversale) in timp ce m.
neted are punti transversale pe toata lungimea filamentului gros. Lungimea filamentului gros la
m. neted este de 3 ori mai mare decat la m. striat. De aceea interactiunea actina-miozina este pe o
distanta mai mare si prin urmare m. neted se scurteaza mai mult. In m. striat, unui filament gros
ii corespund 2 fialmente subtiri. In m. neted, unui fialment gros ii coerspund 8-15 filamente
subtiri, de aceea o punte transversala in m. neted trage mai multe filamente de actina si deci forta
de contractie este mai mica
90.Organizarea moleculară a filamentului subţire în fibra
musculară netedă.

91.Histofiziologia muşchiului neted: particularitaţile


contracţiei şi, substratul molecular şi structural al acestora.
Histofiziologia muschiului neted
Mecanismul contractiei
Consta in alunecarea filamentelor de actina in raport cu cele de miozina datorita puntilor
transversale. Are loc o dubla reglare a contractiei:
• una actioneaza asupra filamentelor groase prin MLCK si se produce fosforilarea acestui lant
care are drept consecinta declansarea activitatii situsului ATPazic
• alta actioneaza asupra tropomiozinei prin CD (caldesmona) si astfel se modifica conformatia
tropomiozinei cu expunerea situsului de interactiune actina-miozina.
De asememnea un rol important in mecanismul de contractie il au proteinele de legare a
actinei (ABP) care controleaza polimerizarea si pozitionarea moleculelor de actina.
Particularitatile contractiei
• forta de contractie e scazuta (datorita nr. mic de punti transversale)
• viteza de contractie e scazuta (datorita activitatii ATPazice scazute)
• capacitatea de scurtare e crescuta (datorita existentei puntilor transversale pe toata lungimea
filamentului gros)
Particularitati functionale
• Activitatea contractila ritmica spontana - au loc contractii cu frecventa si amplitudine constanta
dependenta de muschi. - acestia fiind m. fazici. Exista insa si m. tonici care au un tonus spontan, o
stare de contractie sustinuta, tradusa printr-o miograma in platou
• Contractia e modulata de urmatorii liganzi, prin legare la receptorii de pe membrana celulei
musculare netede:
• neurotransmitatori
• hormoni
• prostaglandine
• Prezinta dubla inervatie vegetativa, excitatorie si inhibitorie; sinapsele sunt absente. Acetilcolina
poate influenta procesul contractil la nivelul placii motorii. Aceste molecule (toti liganzii) actioneaza
la nivelul receptorilor. Ei actiuni de tip elastic: intr-un loc poate fi inhibitor iar in alt loc poate fi
stimulator al contractiei. Actiunea lor depinde de tipul de receptor exprimat in membrana celulara si
de tipul de mecanism de transductie ce are loc in celula.
Fibrele sunt cuplate electric prin jonctiuni gap si cuplate mecanic prin jonctiuni adherens. Aceste
jonctiuni asigura functionalitatea tesutului
92.Fenotipurile contractil şi secretor ale fibrei musculare
netede adulte
• Starea contractila - celula este oprita in G1. Aceasta stare este mentinuta de inhibitori ai proliferarii,
celula avand receptori pentru acesti factori. Celula nu are receptori pentru factorii mitogeni (de
stimulare a cresterii), ea este refractara la acestia. De asemenea, in acest stadiu celula raspunde la
agentii care contracta. Spre exemplu, m. neted vascular raspunde la angiotensina II. In aceasta etapa
celula nu sintetizeaza matrice extracelulara.
• Starea secretorie - celula iese din G1. Ea raspunde la factorii mitogeni (spre exemplu PDGF). Nu se
contracta dar sintetizeaza matrice extracelulara (colagen, fibre elastice, proteoglicani).
Aceste doua fenotipuri sunt foarte bine exprimate la m. neted vascular. Atfel se explica
ateroscleorza, boala a celulelor musculare netede, in care creste numarul celulelor secretoare. De-a lungul
timpului s-au elaborat mai multe modele experimentale ale aterosclerozei.
Initial, dintr-un motiv oarecare, are loc lezarea endoteliului vascular, ceea ce determina expunerea
matricei extracelulare aflate sub endoteliu la fluxul sangvin. Are loc aderarea plachetelor si se formeaza
un trombus plachetar, ceea ce duce la eliberarea PDGF si a altor factori existenti in granule. Daca creste
concentratia PDGF sunt stimulate celulele secretorii ale m. neted. Acestea devin capabile sa secrete
PDGF si concentratia acestuia creste si mai mult. Concentratia PDGF crescand din ce in ce mai mult are
loc cooptarea celulelor din tipul contractil in cel secretor. Celulele secretorii migreaza in intima vasului
lezat unde secreeta matrice extracelulara ce determina placa de aterom. La toate acestea se adauga si
faptul ca celulele secretorii au si receptori pentru LDL (“carausii colesterolului”). Atunci LDL sunt
internalizate in celula si acestea se blocheaza, ceea ce duce la crestera volumului placii de aterom.

Asemanari si deosebiri intre cele trei tipuri de celule


musculare
ŢESUTUL ŞI SISTEMUL NERVOS

94.Clasificarea neuronilor după criterii morfologice şi


funcţionale. Localizare, exemple.
Clasificarea neuronilor se poate face dupa mai multe criterii:
1. dupa numarul de prelungiri:
• neuroni unipolari: la adult nu exista, acestia existand doar la nevertebrate si in viata intrauterina. In
viata I.U. neuronii migreaza dintr-un loc in altul iar axonul este indreptat spre directia miscarii si e
folosit la deplasare
• neuroni bipolari - foarte rari, de natura senzitiva:
• in retina
• neuronii olfactivi
• neuronii cu sediul in ggl. acusticovestibulari VIII
• neuroni pseudounipolari - au o singura prelungire la adult dar in viata I.U. au fost neuroni bipolari.
Ulterior aceste doua prelungiri se apropie una de alta si se unesc formand un trunchi comun care se
ramifica apoi in “T”. Aceasta prelungire in forma de T este axon dar culege si informatii. Astfel sunt
neuronii din ggl, spinali senzitivi, situati pe radacina posterioara a n. spinal.
• neuroni multipolari - sunt foarte complicati. Exista numeroase forme de neuroni multipolari. Ei
prezinta un corp stelat. De acest tip sunt:
• neuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii
• neuronii din scoarta cerebrala care sunt:
• stelati in scoarta cerebrala
• fusiformi in stratul polimorf
• piramidali in stratul pyramidal
2. Dupa forma axonului:
• celule cu cosulet - axonul este scurt si prezinta multe ramificatii ce infasoara corpul celulei ca un cos.
Acestea sunt celulele Purkinje din scoarta cerebeloasa
• celulele in panza de paianjen - in scoarta cerbrala
• celulele in dublu buchet - in scoarta cerebrala
3. Dupa lungimea axonului:
• neuroni de proiectie, cu axonul foarte lung. Pot fi motorii sau senzitivi. Sunt Golgi tip I. Realizeaza
proiectia pe scoarta cerebrala a tuturor regiunilor corpului.
• neuroni de asociatie (Golgi tip II) - neuroni cu axonul scurt, de tip integrator
4. Dupa invelisul axonului:
• neuroni mielinici - au viteza mare de conducere, proportionala cu grosimea tecii si grosimea fibrei
• neuroni amielinici - au viteza mica de conducere
Numarul neuronilor este de ordinul 109. Numarul de neuroni senzitivi si motori e constant
filogenetic. Numarul de neuroni integratori creste pe scara filogenetica si este maxim la om

95.Soma neuronală - aspect la microscopul optic,


ultrastructură şi funcţie.
Soma (pericarionul) are rol trofic (intretine axonul), de receptie si de integrare a semnalelor. El contine
nucleul care este mare, eucromatic, cu nucleol evident datorita sintezei crescute de proteine. Exista insa si
exceptii - neuroni cu nucleu mic tahicromatic. Nucleul este central sau periferic. Fiind eucromaatic, la
femei se vede corpusculul Barr atasat de nucleol sau membrana nucleara.
In citoplasma contine:
• corpi Nissl care se pot observa cu coloratie speciala la baza dendritelor si lipsind in conul axonal si
fiind alcatuit din RER si poliribozomi liberi
• REN foarte abundent, cu rol in eliberarea Ca pentru cresterea concentratiei sale citosolice, fenomen
ce participa la transmiterea impulsului nervos.
• Aparat Golgi - foarte bine dezvoltat
• Vezicule sinaptice, care se formeaza la acest nivel pentru ca mai apoi sa migreze pana la terminatia
axonala. Aceste sunt putine. In neuronii vegetativi simpatici ele sunt umplute cu catecolamine si
dense la fluxul de electroni. Au diametrul de 60-80 nm.
• Vezicule de neurosecretie - contin peptide si neurofizine care sunt eliberate in capilare. Ele au
dimensiuni de 100-300 nm, se gasesc in hipotalamus si sunt dense la fluxul de electroni. Complexele
formate din peptide si neurofizine este depozitat in neurohipofiza de unde este eliberat in circulatie.
• Mitocondrii
• Rezerve de picaturi lipidice
• Lizozomi - de-a lungul timpului acestia se incarca cu un material - lipofuscina - pigment cu
semnificatie fiziologica necunoscuta ce se acumuleaza cu varsta.
• Melanina (la unii neuroni - neuronii din substanta neagra din diencefal - locus coeruleus)
• Centrioli - prezenti in toti neuronii, avand rol in organizarea fusului nuclear si a microtubulilor.
• 1 cil cu semnificatie necunoscuta
96.Dendritele - aspect la microscopul optic, ultrastructură şi
funcţie.
.
Dendritele reprezinta prelungiri ale somei care contin corpi Nissl si toate organitele celulare, abundente la
baza dendritei si din ce in ce mai putine la varf, unde exista mai multe elemente de citoschelet. Contin
multi microtubuli si neurofilamente. Transportul dendritic poate fi anterograd (se face cu viteza de 3
mm/h si se transporta proteine si organite, ex: mitocondria) si retrograd.
Principala functie a denritelor este receptia. Dendritele prezinta specializari cvasipermanente -
muguri (spini) dedritici care primesc sinapsele. Acestia au un material dens la fluxul de electroni, prezinta
microtubuli si aparatul spinului, alcatuit din cisterne paralele unite prin material electronodens. Numarul
spinilor de pe ficare dendrita variaza. Daca se taie aferentele numarul spinilor scade
97.Axonul - aspectul la microscopul optic, ultrastructură şi
funcţie.
Axonul este unic. El are mai multe parti:
• con si segment initial. Aici lipsesc corpusculii Nissl, insa prezinta numerosi microtubuli,
microfilamente si neurofilamente care se vad cu impregnare argentica. Rolul acestei regiuni este de a
declansa impulsul nervos deoarece este zona cu cel mai mic prag de excitabilitate.
• segmentul de conducere care poate fi mielinic sau amielinic
• terminatiile axonale formate din butonii terminali (sinaptici, de pasaj)
Transportul axonal poate fi rapid sau lent.
• transportul rapid se poate face anterograd (cu viteza 100-400 mm/zi) sau retrograd (100-200 mm/zi).
Se transporta organitele cu endomembrane (mitocondrii), vezicule cu mediatori si componentele
membranei. Transportul se face de-a lungul microtubulilor cu ajutorul proteinelor motorii care sunt de
doua feluri: kinezina, efectueaza transportul anterograd si syneina care efectueaza transportul
retrograd. Aceste proteine mediaza interactiunea microtubulului cu organitele. De asemenea exista si
o reciclare locala, rapida a veziculelor cu mediatori.
• transportul lent se face numai anterograd cu viteza de 1-3 mm/zi, avand un mecanism necunoscut. Se
transporta proteine solubile (enzime, monomeri)
98.Polarizarea dinamică: definiţie, baze morfofuncţionale.
3. Polarizare dinamică – “Semnalele dintr-un circuit neural se propagă într-o singură
direcţie […] Informaţia circulă dinspre dendritele unui axon înspre corpul celular şi apoi
de-a lungul axonului către terminaţiile presinaptice […]”
Exista o polarizare dinamica a neuronului: impulsul nervos circula doar de la dendrita si
pericarion catre axon. Aceasta specializare se datoreaza membranei neuronale.
99.Clasificarea sinapselor.
Dupa natura materialului electronodens s-a facut clasificarea sinapselor de catre Gray:
• sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat cel postsinaptic)
• sinapse simetrice (materalele electronodense au dimensiuni aproximativ egale)
Aceasta clasificare este legata de aspecte functionale.
Veziculele sinaptice pot fi si ele clasificate dupa cum urmeaza:
• vezicule clare, sferice - au diametrul de 40-60 nm; frecvent au neurotransmitatori excitatori, uneori si
inhibitori; ex.: veziculele de acetilcolina
• vezicule clare, turtite - au diametrul de 20-60 nm; contin doar neurotransmitatori inhibitori
• vezicule sferice cu miez dens - au diametrul de 40-60 nm; contin catecolamine
• vezicule mari, sferice cu miez dens si halou clar - au diametrul de 80-100 nm. Aceste sinapse se
gasesc in corpul si butonul axonal in SNC si au un continut necunoscut.
Clasificarea morfofunctionala a sinapselor:
• excitatorii - sunt asimetrice, au vezicule clare, sferice, efectul pe membrana postsinaptica este de
depolarizare (cresterea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic excitator (EPSP)
• inhibitorii - sunt simetrice, au vezicule clare sferice sau turtite, efectul fiind de hiperpolarizare
(scaderea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic inhibitor (IPSP).
Unul si acelasi neurotransmitator poate avea efecte diferite in functie de receptori (tipul de
receptor determina efectul).
Clasificara topografica a sinapselor
Tipul de sinapsa depinde de partile neuronului ce participa la sinapsa:
• tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):
• axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt numai excitatorii
• axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare
• axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare
axoaxonale - sunt numai inhibitorii; din axon ca element postsinaptic este exclusa partea mielinizata
(conducatoare) deci participa la formarea sinapsei axoaxonale doar conul cu segmentul initial si butonii
terminali.
• tipurile noi de sinapse (de regula inhibitorii):
• dendrodendritice
• dendrosomatice
• dendroaxonale
• soamtodendritice
• somatosomatice
• somatoaxonale
• speciale (la ele participa concomitent mai multe prelungiri):
• reciproce - sunt dendrodendritice; reprezinta un complex de 2 sinapse aflate una langa alta si care
conduc impulsul nervos in sens invers
• panglica (in retina) - este axodendritica; participa 1 axon si 2 dendrite foarte apropiate intre ele;
axonul face sinapsa cu ele (1 sinapsa cu 1 dendrita). Axonul prezinta pe linie mediana o densificare in
forma de panglica
• seriala - este axoaxonica; reprezinta o insiruire de sinapse axoaxonice , axonii facand sinapsa unul cu
altul
Clasificarea sinapselor dupa mecanismul de transmitere
• sinapse chimice (cu neurotransmitatori)
• sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte putine in SN
• sinapse mixte (cuplaj intre sinapsa electrica si cea chimica). Sunt rare. Ex.: nucleii vestibulari laterali,
nucleii tractului mezencefalic al trigemenului.
100.Sinapsele chimice: ultrastructură, clasificare
morfofuncţională.
Neurotransmiţătorii au efect rapid (latenţă 1-2 ms)
• NT inhibitori:
– GABA (acid γ -amino-butiric)
– glicina
– purine (adenozina, AMP, ADP, ATP)
• NT excitatori
– glutamat
– aspartat
– taurina
• NT cu efecte dependente de tipul receptorului:
– acetilcolina
– noradrenalina
– serotonina
– dopamina
– Durată mai mare a efectului, latenţă mai mare
– O substanţă poate acţiona ca neurotransmiţător, neuromodulator sau neurohormon
(uneori).
– Neuromodulatorii pot fi peptide comune cu sistemul neuroendocrin difuz:
colecistokinina, b-endorfina, substanţa P, angiotensina, VIP
– Efecte pe membrana presinaptică (modulează exocitoza) şi postsinaptică
influentează legarea mediatorilor de receptori
101.Substanţe neuroactive: definiţie, clasificare, exemple,
principii de funcţionare în sinapse.
• Un neuron foloseşte mai multe substanţe neuroactive
• Aceeaşi moleculă are efecte diferite în funcţie de context (în principal tipul de receptor de
care se leagă)
• Dopamina coexistă în neuronii trunchiului cerebral cu peptide precum colecistokinina.
• Funcţionează ca:
• neurotransmiţător când este eliberată de neuronii din substantia nigra.
• neurohormon eliberat din neuronii hipotalamici (nucleul arcuat) în adenohipofiza
(inhibă secreţia de prolactină)
• Excită, inhibă sau modulează activitatea celulei ţintă, în funcţie de natura receptorului din
membrana postsinaptică.
Substante neuroactive
• gaze: NO (oxid nitric), CO
• monoamine:
• catecolamine: adrenalina, noradrenalina, dopamina
• amine din triptofan: serotonina, triptamina
• aspartat
• glutamat
• GABA
• glicina
• taurina
• peptide:
• actioneaza ca neuromodulatori: colecistokinina, endorfine, encefaline, neurotensina, substanta P, VIP
• actioneaza ca neurohormoni: LH-RH, TSH-RH, somatostatina, vasopresina
• purine: adenozina, AMP, ADP, ATP
In unele celule se formeaza NO sau CO. No se formeaza sub actiunea NO sintetazei, din arginina
iar CO se formeaza sub actiunea hemoxigenazei din hem. NO actioneaza ca neurotransmitator inhibitor,
activeaza GMPc, activeaza pompa de extruzie a Ca, ceea ce duce la scaderea Ca intracelular (efect
inhibitor). De asemenea NO mai este folosit in unele terminatii nervoase vegetative din m. netezi cum ar
fi cei din corpii cavernosi (vezi erectia, vezi aplicarea Viagra) dar si pe m. netezi vasculari. De aceea NO
poate determina accidente vasculare majore. Injecarea NO in SNC determina cascatul.
102.Sinapsa colinergică: sinteza şi circuitul mediatorilor
chimici.
Aceeasi reciclare are loc si la nivelul mediatorului. Exemplu pentru sinapsa colinergica (cu acetilcolina).
Materia prima este colina care se gaseste in cantitate crescuta in spatiul sinaptic. Ea patrunde prin
membrana butonului sinaptic prin transportorul specific simultan cu Na (are loc un simport). In
citoplasma, colina este acetilata luand radicalul acetil de la acetilcoenzima A prezenta in mitocondrii.
Acetilarea se face in prezenta enzimei CAT (colin acetil transferaza). Acetilcolina formata nu stationeaza
ci este preluata de un transportor existent in membrana veziculei sinaptice care o introduce in vezicula,
scotand pe de alta parte H+. Se realizeaza astfel un antiport. Excesul de acetilcolina este hidrolizat de catre
acetilcolinesteraza.
103.Mecanismul exocitozei şi reciclării veziculelor sinaptice.
Exocitoza este declansata de cresterea Ca intracelular. Ca activeaza calmodulina, care se transforma in
kinaza si fosforileaza sinapsinele I si II. Sinapsinele sunt proteine de legare a actinei: au un capat pe
actina si un capat pe veziculele de mediatori. In repaus veziculele se gasesc in asteptare. Cand sinapsina
se desprinde este determinata deplasarea veziculelor catre membrana presinaptica. Interactiunea
veziculelor cu membrana este mediata de doua proteine: sinaptotagmina si sinaptofizina.

104.Fibrele nervoase amielinice din sistemul nervos periferic


şi sistemul nervos central - aspectul la microscopul optic,
ultrastructură, localizare.
Fibrele nervoase
Sunt formate din axoni si din microglii.
• fibrele nervoase periferice - formeaza nervii care reprezinta fascicule de fibre nervoase.
Fibrele nervoase pot fi amielinice (inconjurate doar de celule Scwwann) si fibre mielinice
(inconjurate de celule Schwann ce au format taeca de mielina). O celula Schwann poate
acoperi mai multi axoni saau un singur axon.
• fibrele nervoase centrale pot fi amielinice (“libere” in componenta neuropilului) sau
mielinice, invelite de prelungiri ale oligodendrogliilor care formeaza teaca de mielina.
Acestea intra in componenta substantei albe.
Teaca de mielina se observa cu impregnare argentica. Ea se formeaza prin succesiunea
celulelor Schwann. Intre doua noduri Ranvier, se afla o celula Schwann care acopera cu
citoplasma ei axonul. De asemenea, in teaca de mielina exista din loc in loc linii clare numite
incizuri Schmidt-Landermann.
Formarea tecii de mielina
Initial fibra este amielinica iar celula Schwann formeaza doua prelungiri in jurul fibrei, in
sensuri opuse (formeaza un mezoaxon sau mezaxon). Aceste prelungiri cresc in mod spiralat in
jurul axonului. Straturile succesive ale membranei celulei Schwann fuzioneaza intre ele si deci
teaca de mielina reprezinta suprapuneri ale membranei celulei Schwann. La exterior are mezaxon
extern si fibrele se rotesc ajungand la mezaxon intern.
105.Fibrele nervoase mielinice din sistemul nervos periferic
şi sistemul nervos central - aspectul la microscopul optic,
ultrastructură, funcţiile mielinei.
Clasificarea fibrelor nervoase periferice dupa viteza de conducere
Daca diametrul axonului este mare, teaca de mielina este groasa, portiunea internodala este mai
lunga si astfel viteza de conducere este mai mare deoarece in fibrele mielinice, transmiterea
(depolarizarea) are loc doar la nivelul nodului Ranvier (transmiterea este saltatorie).
Tipul fibrei Viteza de conducere Functia acestor fibre
mielinice A 15-120 m/s fibrele motorii scheletice
fibrele somatosenzitive proprioceptive (Ia)
fibrele somatosenzitive tactile (Ib)
fibrele somatosenzitive termice (II)
fibrele somatosenzitive pentru durerea rapida (III)
mielinice B 3-15 m/s fibre viscerosenzitive
Amielinice C (2/3 din 0,5-2 m/s fibre somatosenzitive pentru durerea lenta (IV)
fibrele periferice) fibre visceromotorii

In substanta alba (in SNC) fibrelele mielinice sunt determinate de oligodendroglie. Internodurile
sunt formate de mai multe oligodendroglii.
Varstele mielinizarii
• la nastere: sunt mielinizate doar radacinile motorii ale nn. spinali, ceea ce explica miscarile
necoordonate ale copiilor.
• la 3-4 luni se mielinizeaza si nn. optici si radacinile senzitive ale nn. spinali, deci la aceasta
varsta copiii vad bine si au senzatii precise.
• la 1 an se mielinizeaza tracturile corticospinale deci copii merg bine.
• la 7 ani se mielinizzeaza si axonii fibrelor comisurale (de asociatie) ale emisferelor cerebrale
ce apartin corpului calos.
Functiile mielinice:
• creste viteza de conducere a impulsului nervos de la 1 m/s la 120 m/s deoarece la nivelul
internodului este o zona cu rezistenta mare si capacitanta mica. Aceasta se datoreaza faptului
ca la acest nivel membrana axonala are o compozitie moleculara diferita. La nivelul
internodului canalele ionice sunt rare, acestea fiind adunate la nivelul nodurilor Ranvier.
asigura nutritia axonului deoarece mediaza raporturile cu exteriorul. De asemenea, celulele
Scwann au si rol in regenerara axonilor dupa traumatisme
106.Celulele satelite periferice: definiţie, localizare, rol.
nCelulele satelite: cel. gliale mici ce înconjoară neuronii ggl. periferici (senzitivi,
vegetativi). Realizează izolarea electrică şi intervin în schimburile metabolice
Celulele gliale sunt de mai multe feluri:

• in SNC se numesc nevroglii (neuroglii):

o astrocite
o oligodendrocite
o microglii
o celule ependimare

• in SNP:

o celulele Schwann
o celulele satelite

Celulele satelite

Sunt celule Schwann ce se gasesc in ggl. spinali, cranieni sau vegetativi. Ele se gasesc in mai
multe locuri:

• in ggl. spinali si cranieni - formeaza o capsula ce inconjoara complet pericarionul


neuronilor pseudounipolari, care nu primesc sinapse
• in ggl. vegetativi - formeaza o capsula discontinua in jurul perikarionului neuronilor
multipolari care primesc sinapse.
• tot in ggl. spinali si cranieni formeaza o teaca de mielina in jurul segmentului convolut al
axonului neuronului pseudounipolar.
• in ggl. vestibulocohlear - formeaza teaca de mielina in jurul axonilor neuronilor bipolari

107.Astrocitele: aspectul la microscopul optic,


ultrastructură, localizare, rol.
• Ultrastructură:
– filamente intermediare 8nm – GFAP (Glial Fibrillary Acidic Protein); există şi
prelungiri fără GFAP, în formă de văluri
– granule de glicogen
– lamina bazală
vezicule delimitate mb
• 20-50% din volumul creierului
(celule gliale : neuroni 10:1)
• Tipuri morfologice: protoplasmice (subst. cenuşie) şi fibroase (subst. albă)
• Morfologie:
– celule stelate, cu prelungiri (observabil folosind impregnare argentică, nu HE)
– nucleu rotund, eucromatic, fără nucleol
• Morfologie:
– a. fibros – subst. albă, prelungiri subţiri, puţin ramificate
– a. protoplasmatic – subst. cenuşie, prelungiri mai groase, foarte ramificate
• Prelungirile astrocitelor formează un strat continuu la periferia SNC
Celule “în candelabru”, “penate
• Astrocitele protoplasmatice sunt organizate în domenii ce nu se suprapun
• Sinapsele unui domeniu interacţionează cu un singur astrocit

Astrocit fibros Astrocit protoplasmatic


Aspect • forma stelata • prelungiri groase si ramificate
la MO • nucleu sferic, eucromatic, central • citoplasma omogena
• prelungiri subtiri, putin ramificate
• citoplasma cu gliofibrile (se vad cu
impregnare argentica)
Aspect • contine filamente intermediare • contine rare filamente intermediare
la ME (gliofilamente) avand un diametru de 8 (gliofilamente), izolate, avand un
nm si alcatuite din GFAP (proteina diametru de 8 nm si alcatuite din GFAP.
acidafibrilara gliala cu greutatea • granule de glicogen
moleculara de 51 kD). • prezinta lamina bazala
• granule de glicogen
• prezinta lamina bazala
Locali- • predomina in substanta alba • predomina in substanta cenusie
zare si • glia limitans - la periferia SNC, subpial • astrocite velate - in jurul sinapselor
tipuri (celule in candelabru, celule penate) (nevroglia Bergmann - cerebel, celula
• perivasculare in jurul capilarelor Muller - in retina)
sangvine pe care aplica “picioruse”
Functiile:
1. Homeostazia mediului neuronal:
• sechestrarea/redistribuţia K+ extracelular rezultat din PA neuronale
îndepărtarea neurotransmiţătorilor din sinapse: preiau glutamatul sinaptic şi îl convertesc în glutamină →
butonul presinaptic. Protejează neuronii împotriva excitotoxicităţii (apoptoză neuronală datorată angajării
prelungite a receptorilor Glu în ischemia cerebrală
2. Suport metabolic pentru neuroni:
• Reglează fluxul sangvin cerebral local
• Produc lactat prin glicoliză → suport energetic pentru neuroni
• Sinteza precursorilor glutamatului şi GABA
• Detoxifierea amoniului
• Produc factori trofici pentru neuroni – NGF (Nerve Growth Factor), BDNF (Brain-
Derived Neurotrophic Factor), GDNF (Glial-DNF) etc. Intervin în dezvoltarea SN,
răspunsului regenerativ postlezional, dar şi în condiţii bazale
Stimularea neuronală aferentă determină influx de Ca2+ în astrocite şi vasodilataţie mediată de glutamat
3. Modularea transmiterii sinaptice
a. Eliberare de substanţe neuroactive: glutamat, taurină, ATP, peptide (enkefaline,
endoteline) indusă de valurile de Ca. Prezintă vezicule de exocitoză şi moleculele
necesare procesului.
Modularea transmiterii sinaptice
b. Diminuarea concentraţiei de neurotransmiţător în sinapsă: Glu prin transportori, sau
acetilcolină prin eliberarea de liganzi specifici
4. În dezvoltarea SN:
c. Celule stem gliale şi neuronale.
La om adult – zona subventriculară (pereţii laterali ai ventr. I şi II, girul dentat) conţine
celule ce se divid.
5. În circumstanţe patologice:
c. Răspund la leziuni traumatice, inflamatorii, infecţii: astrocitoză/glioză
d. Hipertrofia astrocitelor, creşterea cantitativă a filamentelor intermediare, proliferare
e. Proliferare şi în scleroza multiplă
108.Oligodendroglia: aspectul la microscopul optic,
ultrastructură, localizare, rol.
• Celule gliale cu prelungiri mai puţin ramificate
• Derivă din precusori comuni cu astrocitele
• MO:
– formă ovală
– nucleu rotund, heterocromatic
– prelungiri puţine, groase, puţin ramificate
– în apropierea corpilor neuronali (subst. cenuşie)
– interfasciculare (subst. albă), dispuse în şiruri
• ME:
– citoplasmă electronodensă
– nu au lamină bazală
– mitocondrii, RER, microtubuli
• Realizează învelişul de mielină la nivelul substanţei albe a CNS. Exprimă proteine
specifice: MBP – proteina bazică a mielinei (Myelin Basic Protein)
• Un oligodendrocit mielinizează mai mulţi axoni: prelungiri lameliforme, turtite
• Ţinta atacului autoimun în scleroza multiplă
109.Bariera sânge - creier: structură, rol.
Capilarele cerebrale sunt continue, celulele fiind unite prin jonctiuni stranse (ocludens) care sunt
foarte selective. Transportul se face prin transcitoza redusa, fiind foarte selectiv. Permeabilitatea
difera in functie de substanta:
• mare - pentru H2O, CO2 si O2
• mica - pentru glucoza, Na+, K+, Mg2+, Cl-, HCO3-, HPO32-, uree
• foarte mica: saruri biliare, catecolamine circulante
• extrem de mica (aprox. zero) - pentru proteine

• Formată din celulele endoteliale ale capilarelor cerebrale


• Capilarele cerebrale
– continue
– jonctiuni strânse (occludens) foarte selective
– transcitoza redusă, foarte selectivă
Permeabilitatea diferă în funcţie de substanţă:
• mare - pentru H2O, CO2 si O2
• mică
– glucoză, uree
– ioni (Na+, K+, Mg2+, Cl-, HCO3-, HPO32-)
• foarte mică:
– săruri biliare, catecolamine circulante
• extrem de mică (practic nulă) - pentru proteine
Functii:
Funcţiile barierei sânge-creier:
• menţine constanţa mediului extracelular
• protejează creierul de toxinele circulante
• previne pătrunderea neurotransmiţătorilor în circulaţia generală.
• Alterarea barierei prin modificarea permeabilităţii endoteliului ca urmare a ischemiei
poate duce la edem cerebral
110.Celule ependimare: structură, tipuri, roluri.
• Căptuşesc cavităţile SNC, acoperă plexul coroid
Structura: sunt asezate pe un singur rand (aranjament epitelial - epiteliul ependimar), deci
celulele au polaritate. Domeniul apical prezinta: microvilei si cili (cu exceptia celulelor de pe
podeaua ventriculului III. Domeniul laterobazal este turtit, (cu exceptia celulelor de pe podeaua
ventriculului III, care se numesc fanicite si a caror membrana bazala trimite o prelungire spre
eminenta mediana sau alte zone).
• Celule polarizate, aşezate pe un singur rând – aranjament epitelial
– Domeniu apical cu cili şi microvili
– Domeniu laterobazal turtit
– Excepţie: celulele de pe podeaua ventriculului III (tanicite) fără cili şi cu un
proces bazal spre profunzime (eminenţa mediană)
• Exprimă markeri gliali
• ME:
• multe mitocondrii, aparat Golgi apical, RER
• joncţiuni gap şi adherens
• lipsesc joncţiunile occludens, cu excepţia celulelor plexului coroid
• În zone speciale (organe circumventriculare) celulele ependimare sunt absente sau foarte
subţiri:
• organul
subcomisural
• OVLT (Organum
vasculosum laminae
terminalis)
• area postrema
Functii:
• Secreţia LCR şi bariera sânge – LCR la nivelul plexului coroid
• Formează bariera LCR – creier (în rest)
111.Nervul periferic.
Teci conjunctive:
• Epinevru
– ţes. conj. dens semiordonat; fibre de colagen şi elastice groase, longitudinale;
fibroblaşti, adipocite; vase de sânge mici – vasa nervorum
– Dispare distal, se continuă cu dura proximal
• Perinevru – înveleşte fasciculele de fibre nervoase
– ţes. conj cu fibre col. şi elastice
– extern şi intern 8-12 straturi de fibroblaste; celule cu aspect endoteliform
mărginite de lamină bazală, cu joncţ. occludens → barieră delimitează
compartimentul perineural
– spre periferie -> teaca Henle (un singur strat)
– se continuă cu pia-arahnoida
– formează bariera sânge - nerv
• Între perinevru şi endonevru – compartiment perineural
• Endonevru – înveleşte fibrele nervoase
– Localizat între MB a cel. Schwann şi perinevru.
– Ţ. conj. lax cu strat extern şi strat intern
– Fibroblaste, mastocite
– capilare continue cu joncţ. strânse impermeabile
– corpusculi Renaut
– extern – fluid extracelular din compartimentul perineural

112.Ganglionii spinali.
Foormatiuni cu aspect fusiform ce se gasesc pe traseul radacinilor sensitive ale nervilor spinali.
MO: inconjurat la periferie de o teaca conjunctiva , extensie a epi si perinervului.
Are zona corticala – sub teaca conjunctiva si este alc din copul neuronilor senzitivi (soma)
inconjurata de cellule gliale satellite.
Zona medulara (catre mijlocul ganglionilor) format din fibre nervoase sensitive de tip II cu
axonul lung. Neuronii senzitivi sunt pseudounipolari si cu corp sferic
113.Ganglioni vegetativi.
n neuroni multipolari (corpi neuronali poligonali)
n zonele cu corpi neuronali / prelungiri dispuse neregulat
n celulele satelite aranjate mai puţin ordonat
Dilatatii fusiforme pe traseul nv autonomi.Localizati in vecinatatea org/in peretii viscerali.
• Capsulă sau stroma organelor
• Nu prezintă zone clar demarcate.Nu prezinta zona corticala sau zona medulara.
• Capsulă perineurală subţire, uneori comună pt. 2 pericarioni
• Celule satelite în strat discontinuu, dispoziţie neregulată .Celulele satellite formeaza o
capsula discontinua in jurul perikarionului neuronilor multipolari din ggl. vegetativi
(primesc sinapse) formeaza teaca de mielina in jurul axonilor neuronilor bipolari din in
ggl. vestibulocohlear
114.Scoarta cerebeloasa.
• Stratul molecular
– Celule stelate Cajal mari („cu coşuleţ”) şi mici – interneuroni
– Dendritele cel. Purkinje şi axonii n. granulari
• Stratul cel. Purkinje
– Mari (60x30mm), piriformi
– Nu au pigmenţi în citoplasmă
– Dendrite ramificate într-un singur plan
– Fibre agăţătoare, fibre muşchioase
• Strat granular
– Neuroni Golgi I şi II, celule granulare
– Glomerulii Held
• Nevroglie: celule Fananas (stratul molecular), cel. Bergmann

115.Scoarta cerebrala.
Emisferele cerebrale sunt alcătuite din:
• substanţă albă
• substanţă cenuşie:
– scoarţa cerebrală
nucleii bazali
• Neocortex – 6 straturi celulare
• Neuroni:
– Motori – piramidali
– Interneuroni:
• cel. cu dublu buchet
• cel. în formă de păianjen
• cel. în formă de candelabru
• cel. Martinotti (piramidale inversate)
• cel. cu coşuleţ
• cel. orizontale Cajal
• 1. Strat molecular – fibre, cel. Cajal
• 2. Strat granular extern – numeroase celule cu coşuleţ
• 3. Strat piramidal extern – cel. piramidale mici şi medii
• 4. Strat granular intern – cel. granulare şi Martinotti
• 5. Strat piramidal intern – cel. Martinotti, Betz
• 6. Strat polimorf
116.Maduva spinarii.
• Diagnostic macroscopic : substanţa cenuşie cu aspect de litera H înglobată în substanţa
albă
• acoperită de dura mater, arahnoidă (sub care se află spaţiul subarahnoidian) şi pia mater

• Substanţa cenuşie: coarne anterioare, posterioare, laterale (C8-L2)


• Substanţă albă – periferie
• Neuroni:
– motori (alfa şi gama)
– interneuroni – n. cordonali, n. Golgi II, cel. Renshaw – sinapse recurente
• Citoarhitectonică – 9 straturi concentrice
• Diagnostic microscopic:
-organ parenchimatos
-grupuri de celule si de fibre nervoase-ţesut nervos
-contur în H al substanţei cenuşii-măduva spinării (secţ. transv.)
-grupuri de celule multipolare (zona motorie) care pot conţine pigment de uzură (lipofuscină)