Sunteți pe pagina 1din 2

DESPRE RUGACIUNE SI MEDITATIE

Intreaga pofta a cinstitorului de Dumnezeu trebuie sa se indrepte spre ceea ce doreste,

incat sa nu se mai gaseasca vreme ca patimile sale sa faureasca ganduri de ura fata de

oameni. Pentru ca daca fiecare patima, cand se misca spre ceea ce o stapaneste tine gandul

inlantuit, de ce n-ar tinea si ravna virtutii cugetarea sloboda de celelalte patimi. Caci sa ne

gandim cu ce sentiment priveste cel ce se manie la lucrurile dinafara, luptandu-se in minte cu

fata celui ce l-a intristat? Si cu ce sentiment le priveste iubitorul de bani, cand, rapit de

naluciri, se uita la avutiile materiale? Iar desfranatul adeseori, chiar aflandu-se intre mai multi,

isi inchide simturile si, luand in el fata dorita, vorbeste cu ea, uitand de cei de fata si sade ca

un stalp fara de glas, nestiind nimic de cele ce se petrec inaintea ochilor, sau se graiesc in jurul

lui ci, intors spre cele dinauntru, este predat intreg nalucirii sale. Pe un astfel de suflet il

numeste poate Scriptura femeie ce sade din pricina randuielii, caci sezand departe de simturi,

isi aduna in sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din cele de afara, pentru nalucirea rusinoasa

care-l stapaneste. Daca acestea stapanesc astfel gandul din pricina patimii, facand simturile

sa-si inceteze lucrarea, cu cat mai vartos nu va face dragostea de intelepciunea mintea sa se

lepede de lucrurile sensibile si de lucrarea simturilor, rapind-o in vazduh si ocupand-o cu

vederea celor inteligibile! Caci precum in cele ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gand

afara de cel al suferintei care il stapaneste din pricina durerii, tot asa nici cel ce se gandeste la

ceva cu patima nu poate sa se cugete la altceva, decat la patima care-i stapaneste mintea si

care ii patrunde tot gandul cu licoarea ei. Fiindca placerea nu primeste alaturi de ea durere,

nici bucuria intristare, si nici veselia suparare. Patimile protivnice nu se impletesc intreolalta si

nu se impreuna niciodata, nici nu se invoiesc la o intovarasire prieteneasca, din pricina

instrainarii si vrajmasiei lor neimpacate le la fire. Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia

virtutii cu gandurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei sa nu se intunece cu

grijile trupesti, cu chipul filozofiei adevarate, aratandu-si luminata sa frumusete, sa nu mai fie

hulit de gurile indraznete, nici sa se mai faca lucru de ras din pricina neiscusintei celor ce-l

desemneaza. (Nil Ascetul)23

Raul nu este in fire, nici nu este cineva rau prin fire. Caci Dumnezeu nu a facut ceva

rau. Cand insa cineva, din pofta inimii, aduce la o forma ceea ce nu are fiinta, atunci aceea

incepe sa fie ceea ce vrea cel ce face aceasta. Se cuvine deci ca prin cultivarea necontenita a

amintirii lui Dumnezeu sa ne ferim de a ne deprinde cu raul. Caci e mai puternica firea binelui,
decat deprinderea raului. Fiindca cel dintai este, pe cand cel de al doilea, nu este, decat numai

in faptul ca se face. (Diadoh al Foticeii)23

Trebuie sa alungam din inima momeala gandului, prin impotrivire cucernica in vremea

rugaciunii, ca sa nu ne aflam cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetand cele

necuvenite. Caci nu primeste Dumnezeu rugaciune tulbure dispretuitoare de la cel ce se

indeletniceste cu linistea. Scriptura ne indeamna pretutindeni sa pazim simturile sufletului. De

se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu si dupa legea Lui va ocarmui mintea cele

supuse ei (inteleg toate miscarile sufletului, dar mai ales mania si pofta, caci acestea sunt

supuse puterii ratiunii), am savarsit virtutea si am implinit dreptatea, indreptand pofta spre

Dumnezeu si voia spre voile Lui, iar mania impotriva diavolului si a pacatului. Spre ce lucrare

nazuim prin urmare? Spre meditatia cea ascunsa. (Isaia Pustnicul)23

De se va semana vreun gand urat in inima ta, sezand in chilia ta priveste si

impotriveste-te pacatului, ca nu cumva sa te biruie. Sarguieste-te sa-ti aduci aminte de

Dumnezeu, gandind ca iti poarta de grija si ca cele ce le graiesti intru inima ta sunt

descoperite inaintea Lui. Zi deci sufletului tau: Daca te temi ca pacatosii, cari-s ca si tine, sa

nu vada pacatele tale, cu cat mai mult trebuie sa te temi de Dumnezeu, care ia aminte la

toate? Iar din sfatuirea aceasta cu tine insuti vine in sufletul tau frica lui Dumnezeu. Si daca

ramai in ea, ramai neclintit de patimi, precum este scris: Cei ce nadajduiesc spre Domnul

sunt ca muntele Sionului; nu se va clati in veac cel ce locuieste in Ierusalim. Si la tot lucrul pe

care-l faci, sa ai pe Dumnezeu inainte si sa cugeti ca vede orice gand al tau, si nu vei pacatui

niciodata. (Isaia Pustnicul)23