Sunteți pe pagina 1din 23

Conceptul de sociologie

Sociologia este tiina societii, tiina formelor de via


social omeneti.

Termenul de sociologie nu este vechi, el a fost introdus de


ctre sociologul francez Auguste Comte n 1839.

Este format din dou cuvinte:

socius de origine latin nsemnnd so, asociat, tovari


logos de origine greceasc nsemnnd idee, teorie, tiin
n ceea ce privete clasificarea i fixarea pe un loc propriu al
sociologiei n sistemul tiinelor reprezint o ierarhie a tiinelor.
Sociologia formeaz cea mai nalt treapt , un fel de regin a
tiinelor.

Sociologia nu este singura tiin social, ea nu este


singura care studiaz fenomenele sau realitile social umane.
Unele tine sociale ca : istoria, etnografia, politica, dreptul,
etica, economia politic, psihologia etc. sunt mai vechi dect
ea. S-a impus deci necesitatea de a se clasifica nu numai
grupele mari de tiine, care se disting destul de clar prin
obiectul lor, dar i fiecare grup n parte, n cazul nostru grupa
tiinelor sociale, dedicate, n ultim analiz, studiul acelorai
realiti.

Oameni de tiin sunt de acord cu ideea c tiinele sociale


s-au constituit prin diviziunea muncii tiinifice, din nevoia dea
cunoate ct mai bine, mai amnunit i mai exact, existena
oamenilor, manifestrile acestora, precum i creaiile sociale ale
oamenilor. Pornind de la aceast idee unele tiine sociale s-au
specializat n studiul unui singur sector din viaa social ca de
exemplu: tiinele economice, juridice, politice, morale,
artisitce, religioase, folclorice, educaionale etc.
Sociologia s-a constituit chiar de la nceput ca tiina
societii n totalitatea ei, a realitii sociale sub toate aspectele
ei fundamentale.

Dup cel de al doilea rzboi mondial efortul clasificrii


tiinelor i-au pierdut intensitatea, rosturile lor primordiale. n
zilele noastre snt dou procese fundamentale n micarea
tiinelor sociale:

specializare tot mai amnunit


reasamblarea rezultatelor
Societatea este studiat simultan de tiinele economice,
juridice, politice, morale, artistice, etnografice, folcloristice,
filosofice, noologice, axiologice, pedagogice, lingvistice i aa
mai departe i pe lng numeroase tiine istorice: arheologia
preitoric i clasic, istoria antic, medieval, modern i
contemporan, ...etc.

Sociologia se mparte n ramuri de preocupri tot mai


specializate: sociologia economic, juridic, politic, agrar,
industrial, rural, urban, comercial, financiar, a limbii, a
culturii, educaiei, a armatei, a rzboiului, a fiecrei ri sau a
unor regiuni.

Sociologia Spontana

Sociologia spontana se bazeaza pe simtul comun , are un


caracter enciclopedic si este foarte larg raspandita. Chiar si
persoanele cu un nivel intelectual modest sunt capabile sa
vorbesca ore intregi despre ce e bine si ce e rau in grupul in
care traiesc. Crezand ca stiu totul despre societatea in care isi
duc viata, multi oameni se mira ca exista o stiinta care are
pretentia de a studia ceea ce lor li se pare evident si de a pune
sub semnul intrebarii cunostinte considerate adevarate de
majoritatea membrilor unui grup. Desi este atat de raspandita si
inradacinata in mentalitatile indivizilor si grupurilor, sociologia
spontana a simtului comun sufera de cateva mari neajunsuri.

Cunoasterea spontana are un caracter pasional. Fiecare om


are anumite interese, conceptii, prejudecati, atractii si fobii.

Cunoasterea spontana are adeseori un caracter iluzoriu. In


actvitatea exercitata asupra naturii, oamenii au tot interesul sa
posede cunostinte corecte.

Procesul de socializare

Socializarea este un proces foarte complex, ce presupune


multiple interactiuni ntre individ, n calitate de socializat si
societate, n calitate de socializator. Din perspectiva societatii,
socializarea este procesul de patrundere a noi indivizi ntr-un
mod organizat de viata ti ntr-o traditie culturala stabilita. Din
perspectiva individului, socializarea este un proces prin care
animalul uman devine fiinta umana si dobndeste un sine.
Socializare ncepe din copilarie, continua de-a lungul vietii
oamenilor si consta n nvatarea modului de viata din
societatea si din grupurile din care face parte individul. Prin
procesul de socializare, societatea exercita o putere
considerabila asupra noilor membri pe care i nvata cum ar
trebui sa se comporte. n formarea comportamentului intervin
doua influente puternice: ereditatea si mediul social. Adeptii
influentei "naturale" sustin: comportamentul uman este
produsul ereditatii persoanei, ereditate cu care este nzestrat la
nastere si care se afla n afara controlului uman. Conform
acestui punct de vedere multe dintre caracteristicile, abilitatile
si trasaturile de personalitate sunt dictate de "echipamentul"
nostru biologic, de inteligenta nnascuta, de structura
hormonala.

Filozoful John Locke sustine ca fiinta umana se naste "tabula


rasa", fara nici o capacitate de ntelegere si cunoastere. El
afirma ca oamenii au putine limite biologice impuse, iar
comportamentul si abilitatile sunt rezultatul nvatarii din cadrul
procesului de socializare. Fara a diminua importanta ereditatii,
trebuie precizat ca n viata noastra si, mai ales n primii ani de
viata, contactul cu ceilalti membri ai societatii este vital.

Interactiunea sociala din aceasta perioada de viata este


esentiala pentru dezvoltarea normala din punct de vedere
biologic, psihic si social. Fara socializare, disponibilitatea omului
de a folosi si crea semne si simboluri ramne nerealizata.
Capacitatea omului de a nvata este direct legata de
capacitatea lui pentru limbaj. n calitatea sa de vehicul pentru
cunostinte si atitudini, limbajul este factorul cheie n crearea
societatii umane. El face posibila depasirea granitelor limitate
ale biologicului pur, comunicarea ideilor, interactiunea simbolica
de care depinde societatea umana. Acest punct de vedere este
puternic sustinut de studii efectuate asupra copiilor lipsiti de
contactul uman. Contactele umane si afectiunea au rol deosebit
n nvatarea comportamentului uman. Lipsa acestora face ca un
copil sa nu poata nvata elementele rudimentare ale
comportamentului uman, dezvoltarea sa fiind ncetinita pentru
totdeauna.

Socializarea poate fi definita ca un proces de comunicare


interactiva a valorilor, normelor si metodelor de comportament
specifice unui grup sau unei societati, desfasurat n evolutia
individului pe parcursul ntregii sale vieti. Socializarea este
realizata n modalitati diferite, de oameni diferiti si ntr-o
varietate de contexte sociale. Socializarea poate fi deliberata
sau neintentionata, formala sau informala. Socializarea poate fi
facuta n beneficiul celui ce urmeaza a fi socializat sau n
beneficiul socializatorului; deci cele doua interese pot fi
compatibile sau opuse. Ca urmare, socializarea poate decurge
lin, proces n care credintele, valorile si normele societatii sunt
internalizate de catre individ n asa mod nct aderenta la
acestea pare a fi din propria initiativa. Dar socializarea poate fi
aspra sau chiar brutala, cu reciproca a coercitiei si conflictului,
fiind marcata de discontinuitati.
Fiinta umana percepe influentele mediului n raport cu modul
propriu de gndire si de actiune. Ea are, totodata
disponibilitatea de a-si structura comportamentul conform
cerintelor sociale. Procesul socializarii l formeaza pe individ
pentru stimuli sociali si i dezvolta deprinderile si constiinta
asumarii obligatiilor sociale.

Transmiterea normelor, traditiilor, valorilor, conceptiilor sau a


modurilor de viata de catre grup sau de catre societate
urmareste integrarea individului n structurile cu o conduita
adecvata scopurilor sociale fundamentale, adica asigurarea
ordinii si stabilitatii sociale.

Socializarea nu obliga pe indivizi la o asimilare mecanica a


normelor si valorilor, ci ea i determina la o readaptare continua
n functie de conditiile specifice de diferentiere sociala. Individul
este pregatit astfel ca fiinta sociala cooperanta si participanta.
Prin socializare omul se "califica sa fi om". Prin socializare, insul
devine constient de sine nsusi, devine o persoana capabila de
cunoastere.

Asadar, socializarea este procesul prin care individul


deprinde, treptat, prin interactiune cu alti semeni si participare
la viata sociala, normele, valorile, gndirea si cunostintele unei
anumite culturi n care s-a nascut.

Socializarea este un proces activ si o forma de "programare


culturala" a individului, materializata printr-o serie de finalitati
de ordin psihic, social si cultural.

Finalitatea psihica - consta n dezvoltarea, la copil, a


trasaturilor psihice constante prin care el percepe sinele sau,
propria identitate n raport cu ceilalti semeni.

Finalitatea sociala - nseamna formarea deprinderilor de


exercitare corecta a status-urilor si a rolurilor sociale necesare
n integrarea sociala, tinnd cont de faptul ca acestea se
schimba odata cu vrsta, conditia sociala, profesia etc.
Finalitatea culturala - se refera la asimilarea simbolurilor, a
limbajului si a valorilor mediului de viata, a unui model cultural.

n urma procesului de socializare, individul tinde sa atinga,


constient sau nu, un anumit tip de personalitate propriu
societatii n care traieste. De-a lungul timpului s-au impus
diferite modele de personalitate: n Grecia Kalokagathon, model
care promova ultiva idealul armonizarii virtutilor morale cu
frumusetea fizica; n Roma antica s-a impus Civis Romanus, ce
nsuma o sinteza a trasaturilor civice; n lumea moderna
capitalista,self -made-man-ul, omul care se realizeaza singur;
iar socialismul a promovat modelul omului nou sau comunistuuil
de omenie.

Socializarea se deosebeste de alte procese psihologice prin


care individul este integrat precum: invitatia, adaptarea,
integrarea, culturala, procese ce se pot regasi n cadrul
socializarii.

Tipuri de socializare si agentii socializarii

Socializarea ncepe din primele zile de viata si continua de-a


lungul ntregii existente. n primii ani copilul este introdus, prin
intermediul limbajului, n elementele sociale de baza: norme,
valori, credinte etc. Dimensiunile dobndite initial sunt
completate cu elemente noi, care intervin pe parcursul
diferitelor cicluri de viata. nainte de a exercita un anumit rol,
individul parcurge o perioada de pregatire n care nvata
comportamentele pretinse de rolul respectiv, drepturile si
ndatoririle specifice acestuia. Desi este un proces social global,
socializarea se realizeaza n cadrul unor grupuri, n medii sociale
diferite. Grupurile si mediile sociale se raporteaza n mod diferit
la cultura societatii globale. Din acest punct de vedere
socializarea poate fi: pozitiva (conforma cu valorile, normele si
asteptarile sociale dezirabile si promovate de societate) si
negativa ( (adica contra asteptarilor, valorilor si normelor
sociale generale, dar conforma cu cele ale unui grup sau ale
unei subculturi), concordanta ( conforma cu normele si valorile
sociale generale) si discordanta (neconforma cu valorile si
normele sociale generale).

Socializarea poate lua diferite forme: socializarea primara,


socializarea secundara, socializarea continua, socializarea
anticipativa si resocializarea.

Socializarea primara:

- are loc n copilarie.

- este profund afectiva.

- reprezinta un proces de transformare a copiilor n


adevarate fiinte umane, sociale prin nvatarea valorilor de baza,
prin pregatire si limbaj.

- cunoaste o dezvoltare pozitiva din punct de vedere social


si psihologic atunci cnd copii sunt crescuti n familii de catre
ambii parinti.

Socializarea secundara - se manifesta ca proces de nvatare a


normelor si valorilor altor instante de socializare (scoala, grupul
de prieteni, grupul de adulti etc.).

- este orientata catre neutralitate afectiva.

Socializarea continua - este procesul de transmitere si


nsusire a unor modele culturale si normative de-a lungul
ntregii vieti a unui individ.

- acest tip de socializare reflecta necesitatea nvatarii


permanente de catre individ, inclusiv pe perioada adulta, a noi
norme si valori.
- educatia adultilor este, n esenta, un act de socializare a
adultului.

Socializarea anticipativa - implica nvatarea valorilor,


credintelor si comportamentelor unui grup caruia persoana nu i
apartine n prezent, dar la care adera.

- acest tip de socializare permite oamenilor sa faca schimbari


n atitudinile si actiunile lor, schimbari ce le vor fi necesare de
ndata ce vor intra n noul grup; - exemplu: studentii care se
pregatesc pentru noua profesie.

Resocializarea - se refera la nvatarea unui nou set de valori,


credinte si comportamente care sunt diferite de cele anterioare.

Resocializarea presupune ca o persoana trebuie sa se


dezvete de ce este vechi si sa nvete ceea ce este nou.

Orice persoana care si schimba statutul social sau grupul de


apartenenta cunoaste un proces de resocializare. Acest proces
este normal cnd individul si schimba slujba sau devine
parinte; dar produce schimbari dramatice atunci cnd este
somer sau emigrant .

Agentii socializarii:
Socializarea este realizata ntr-o multitudine de forme si
situatii, de numerosi agenti, dintre care oamenii, grupurile si
institutiile sunt cei mai importanti.

Familia este principalul agent al socializarii. Ea este


intermediarul ntre societatea globala si copil, locul n care se
modeleaza principalele componente ale personalitatii. Desi
familiile realizeaza functii socializatoare comune, n realitate
numeroase diferente n modul n care fiecare familie si
socializeaza copiii. Aceste deosebiri sunt date de tipul de
societate (traditionala sau moderna), de categoriile socio-
profesionale ale parintilor, de rezidenta etc. . Familia este cea
care ne ofera o pozitie n societate, determina atribuirea de
statusuri precum rasa si etnia si influenteaza alte statusuri
precum religia si clasa sociala. n familie nvatam sa fim umani.
n socializarea realizata la nivelul familiei, imitatia are un rol
important, mai ales n primii ani de viata cnd este dominanta.
Ulterior copiii ncep un proces de separare de gen, baietii se
detaseaza de mama si se apropie de tata printr-un mecanism
de identificare, iar fetele realizeaza identificarea fara a se
detasa de mama. n societatile traditionale identificarea cu
parintii si imitarea rolurilor se realizau relativ usor, mai ales n
mediul rural. Baiatul precum si fata traiau alaturi de parinti, i
ajuta n munca, le continua activitatea. n societatile moderne,
identificarea nu se poate realiza dect partial, mai ales n
mediul urban. Locul de domiciliu este separat de locul de
munca, iar copiii nu au dect o imagine foarte vaga a rolului
profesional exercitat de parinti. Cercetarile de sociologia familiei
scot n evidenta faptul ca, n societatile urbane moderne, familia
a pierdut din importanta sa socializatoare traditionala. Mai ales
n situatiile n care ambii parinti si desfasoara activitatea n
afara menajului, iar copilul interactioneaza cu parintii doar
cteva ore pe zi. n acest context functia socializatoare a
familiei se exercita mai dificil si mai sumar, o parte din
elementele ei sunt preluate de alti agenti socializatori,
ndeosebi de catre scoala.

Grupul de prieteni (anturajul) constituie un grup social ai


carui membri au aceeasi vrsta si pozitii relativ similare. Acesta
se manifesta ca un puternic agent socializator n perioada
copilariei si a adolescentei. Grupul de prieteni le ofera copiilor
posibilitatea sa se manifeste independent n afara controlului
parintilor. n grupul de prieteni copii se afla pe pozitii egale.
Spontaneitatea, limitata ori cenzurata de adulti sau
autocenzurata, se exprima liber n absenta adultilor. Aici copii
nvata sa interactioneze ca egali, ca parteneri de cooperare si
colaborare, ntr-un cadru cooperant, conform principiului
"primesti ceea ce oferi". Desi stapnesc mai putin simbolurile si
mijloacele de comunicare comparativ cu adultii, copiii comunica
mai usor dect acestia. S-a constatat ca doi copii care vorbesc
limbi diferite si au fost socializati n culturi diferite stabilesc usor
raporturi , n timp ce, n aceiasi situatie, doi adulti s-ar simti
nesiguri si incapabili sa interactioneze.
Scoala este un agent socializator complex, care ofera att
informatii, calificari, ct si un ntreg climat valoric si normativ,
formal si informal. Reprezinta primul contact major al copilului
cu lumea din afara familiei. n cadrul scolii copilul nvata despre
noi statusuri si roluri care nu sunt n familie si n grupul de
prieteni din care a facut parte pna atunci. scoala accentueaza
efectul socializator al grupului de prieteni si reduce influenta
familiei. Socializarea din perioada scolii este o socializare
dominant participativa si anticipativa. scoala suplineste familia
n transmiterea componentelor culturii. Prin intermediul acestui
agent de socializare cultura societatii respective si pune
amprenta sa distinctiva asupra personalitatii umane.

Mijloacele de comunicare de masa tind sa devina, n


societatile contemporane, unul dintre principalii agenti de
socializare. Mass-media reprezinta ansamblul organizatiilor
(radio, TV, filme, ziare, reviste, afise etc.) care vehiculeaza
informatii catre un numar mare de oameni. Efectele
socializatoare ale mijloacelor de comunicare de masa au facut
obiectul a numeroase analize, iar concluzia comuna a fost ca
acestea s-au impus ca un influent agent socializator pentru
copii, cu efecte att pozitive, ct si negative, n functie de
continutul mesajului. Emisiunile TV cu continut prosocial ofera
modele comportamentale conforme cu normele si valorile
sociale, nvatndu-i pe copii normele unui comportament
acceptat, n timp ce emisiunile ce propaga violenta induc
copiilor comportamente violente sau accentueaza predispozitiile
agresive. Violenta din filme determina un comportament
agresiv sau violent mai ales la baietii cu vrste cuprinse ntre 8-
12 ani.

Socializarea nu se limiteaza doar la cei patru agenti principali


amintiti. Ea se realizeaza si prin intermediul organizatiilor
religioase, politice, asociatiilor voluntare, n mod difuz, de
ansamblul comunitatii n care traieste individul.

Statusul social
Fiecare dintre noi face parte din diferite grupuri sociale :
familie, colectivul grupei de studeni, grup de prieteni. n cadrul
acestora, fiecare membru al grupului are o anumit poziie. ntr-
o familie , tatl este capul familiei, mama este cea care d
natere copiilor, copilul este cel care are nevoi speciale de
ngrijire . a. m. d. Fiecare este diferit, dei la fel : fiine umane,
egale n drepturi i demnitate. ntr-un grup de studeni, exist
un ef al grupei, altul are o alt poziie n raport cu rezultatele la
nvtur, disciplin etc. Fiecare are o identitate aparte
conferit de poziia pe care o are n grupul din care face parte.
n calitatea pe care o avei ( prieten, copil, student .a.) avei
anumite ateptri de la cei din jur; la rndul lor, ceilali doresc
din partea voastr s v comportai ntr-un anumit fel, n funcie
de normele sociale, de reglementrile legislative, de regulile
stabilite de regulantele de ordine interioar etc.

Statusul desemneaz poziia individului n societate, fcnd


legtura ntre social i individual.

Cum fiecare aparine mai multor grupuri e firesc s aib mai


multe statusuri.

Statusul implic un ansamblu legitim de ateptri fa de cei


ce ocup alte poziii n cadrul aceluiai sistem. Privit din aceast
perspectiv, statusul reflect ansamblul comportamentelor la
care individul se poate atepta n mod legitim din partea
celorlali membri ai grupului sau ai colectivitii din care face
parte.

Fiecare individ este caracterizat de un set de statusuri.


Statusul social presupune att fundamente naturale, precum
rasa, sexul i vrsta, atribuite individului, ct i fundamente
culturale, precum pregtirea, ocupaia i cstoria, dobndite
de acesta, rezult c statusul social constituie prin sine,
conform aprecierii sociologului american R. Merton, un set de
statuse. Statusurile se pot clasifica n funcie de mai multe
criterii:

Momentul punerii n eviden:


a) actual statusul este pus n eviden la un moment dat. De
exemplu, cel de profesor,atunci cnd este n universitate, i nu
cnd pltete taxele i impozitele sau cnd navigeaz pe
internet;

b) latent cnd se manifest alte statusuri, iar unul dintre ele


este n stare latent . n exemplul de mai sus , statusul de
profesor rmne latent cnd profesorul realizeaz alte activiti,
de exemplu n familie, n vacan la mare sau la munte etc.

Felul n care s-a dobndit, statusurile pot fi:

a) atribuite individul l are de la natere (de exemplu, statusul


de biat sau de fat, de copil al prinilor, de nepot al bunicilor
etc);

b) achiziionate individul a depus eforturi pentru dobndirea lor


(status profesional : medic, profesor, avocat etc), status familial
(so/soie; printe etc.), status politic (membru al unui partid
politic);

Locul n care se manifest :

a) n familie

b)extrafamilial (Voinea, Maria, Bulzan, Carmen, Sociologie.


Manual pentru clasa a 11-a. Bucureti: Editura BIC ALL,2006,
p.31)

n ansamblu, statusurile sociale pot fi grupate n trei categorii


: statuse biologice, statuse familiare i statuse extrafamiliale.

n cadrul setului de statuse, unul dintre acestea poate deveni


att de important nct s se impun ca status dominant ,
capabil s determine identificarea existenial a individului,
statusul respectiv devenind astfel sensul exclusiv al existenei
individului, precum n cazul marilor specialiti, artiti i
manageri, criteriu de recunoatere social. Nu ntotdeauna ns,
statusul evideniat de ctre individ coincide cu statusul
evideniat ca principal de ctre societate. Aceast nepotrivire
conduce la apariia multor conflicte dramatice interne ale
indivizilor : unii dintre acetea nu i imagineaz n mod adecvat
rolul lor n cadrul societii. De exemplu, antreprenorul poate s
cread c principala lui caracteristic social o constituie
bogia, situaia material, n timp ce opinia public rudele ,
cunoscuii etc. apreciaz nivelul de instruire, de cultur.

n msura n care statusele sociale sunt consistente, coerente


i echilibrate, n aceeai msur ele se delimiteaz i devin
complementare, deci interdependente, precum statusul de
profesor cu cel de elev, cel de preot cu cel de credincios, cel de
medic cu cel de bolnav, fiind evident c statusele respective s-
au generat, n mod complementar, unul pe altul i c ele pot
exista numai n reciprocitate.

Prin interdependen, statusele se integreaz n instituii


sociale fundamentale, precum statusele de profesor i elev n
instituia educaiei, cele de preot i credincios n instituia
religiei, cele de medic i bolnav n instituia medicinei etc. i
cum instituiile sunt, prin funciile ndeplinite, tot
complementare, ele se constituie ca ansambluri sociale
interdependente, prin care societatea se structureaz ca un
ntreg funcional.

Dac ns statusele profesionale se creaz prioritar pe baz


de favorisme ( nepotism, relaii) nu n funcie de potenialul
indivizilor, ele se constituie n mod fals i prin integrare cu
statusele atribuite, falsific statusul social al indivizilor. i cum
statusele sociale falsificate se raporteaz reciproc ntr-o fals
complementaritate, rezult un mod fals de structurare a
societii, prin care aceasta i falsific condiia de sistem i
funcionalitatea. Din aceste motive comunismul s-a
autoprbuit, iar tranziia, ca proces de defalsificare, fiind fr
precedent n istorie, este imprevizibil n evoluie i finalitate.
(Grosu,Nicolae. Esenele sociologie.Bicureti: Editura militar,
1997, p.58).

Statusurile pot fi formalizate sau neformalizate, n funcie de


tipul instituiilor sociale n cadrul crora indivizii exercit o
anumit funcie ( statusul de lider al grupului de prieteni-
statusul de director de firm).

n societile moderne statusul profesional apare ca un


factor central n constelaia statusurilor pariale care compun
setul de statusuri ale persoanei. Statusurile profesionale se
divid n statusuri formale ( oficiale, distribuite, conform
organigramei) i statusuri informale ( dobndite, pe baza
caracteristicilor psihice ale persoanei). Statusurile pariale ale
unei persoane pot fi congruente sau incongruente, genernd n
acest caz conflicte interstatus. Unele statusuri sunt generatoare
de conflicte prin nsi natura lor. n sociologia organizaional
s-a relevat c poziiile ierarhice intermediare determin
conflicte interstatus ( de exemplu, statusul profesional de
maistru ntr-o ntreprindere industrial, cel de asistent
universitar etc.).

Pe ansamblu, disensiunile dintre statusuri au loc n dou


cazuri :

a) atunci cnd indivizii ocup o poziie nalt ntr-un grup i o


poziie inferioar n cadrul altui grup;

b) atunci cnd drepturile i obligaiile aferente unui status vin n


contradicie sau mpiedic exercitarea altui status. Cercetrile
sociologice concrete au artat c modul n care persoana i
percepe propriul status intervine decisiv n depirea
conflictelor inter- i intra-status. De asemenea, s-au gsit
corelaii semnificative ntre cristalizarea statusurilor i
atitudinile politice, ntre statusuri i anumite boli psihice, ca i
ntre statusul profesional formal i satisfacia muncii. (Dicionar
de sociologie. Coordonatori : Zamfir,Ctlin, Vlsceanu,Lazr, p.
602).

Statusurile se exprim printr-o serie de simboluri i de semne


distinctive cum sunt medaliile i decoraiile, uniforma de
serviciu, portul naional etc.

Uneori termenul de status este nlocuit prin simbolul su.


Astfel sunt utilizai termenii de gulere albastre pentru a
desemna statusul de muncitor manual i gulere albe pentru
statusul de specialist fr funcii de conducere

Pentru definirea unor trsturi ale structurii sociale deosebit


de relevant este sistemul statusurilor social-economice.
Trecerea de la un status la altul semnific o mobilitate social
pe vertical sau pe orizontal. Pentru cercetarea sociologic
este de un real interes cunoaterea modalitilor de constituire
a statusurilor social-economice la un moment dat, contribuia
motenirii sociale, fa de rolul activitii individului i
capacitatea lui de a ocupa diferite poziii n spaiul social :
factorii de schimbare i dinamica statusurilor social-economice;
mecanismele prin care se realizeaz acesta; implicaiile
individuale i colective ale unui anumit status social-economic.

Ansamblul statusurilor social-economice alctuiete o


structur specific, un spaiu social determinat. O importan
aparte o constituie modul de dispune : n societi puternic
stratificate statusurile social-economice sunt ierarhizate, cu cu
difereniere de la o ar la alta, pe cnd ntr-o societate fr
decalaje i diferenieri marcante statusurile social-economice
tind s se apropie, s aplatizeze structura de stratificare.

Ierarhia, i corespunztor, prestigiul statusurilor se constituie


n rezultatul influenei urmtorilor doi factori :

a) importana real pentru dezvoltarea societii a funciilor


respective i

b) sistemul valoric al culturii date, n baza cruia are loc


cntrirea, evaluarea funciilor sociale

Aceti factori interacioneaz intens, avnd n acelai


timp i un grad mare de independen. Uneori importana
anumitor funcii poate fi supraapreciat, poate s nu
corespund raionalitii sociale.

Rolul social. Conflictele de rol


Orice status i asociaz comportamente prescrise, obligaii,
drepturi, ce fac parte din rolul social al individului ce ocup
acest status. R. Linton considera rolul ca fiind aspectul dinamic
al statusului, semnificnd drepturile i ndatoririle asociate
statusului social al individului. Ocupm un status ce poate
rmne neschimbat i jucm un rol corespunztor ce se
poate schimba cu evoluia nevoilor sociale. Orice status i
asociaz , de fapt, mai multe roluri sociale ( statusul de student,
bunoar, presupune raportarea la profesor, la colegii de grup,
la colegii din ali ani de studii). Orice rol are asociate tipuri de
emoii, aciuni, atitudini specifice, trebuind s fie ndeplinit
conform cu ateptrile colectivitii fa de cei ce dein un rol
social. n ali termeni putem spune c statusul relevnd
ateptrile individului fa de ceilali, deci, drepturile acestora,
iar rolul relevnd ateptrile celorlali fa de individ, deci
obligaiile acestuia, rezult c n orice relaie de
complementaritate drepturile specifice statusului unui partener
presupune n aceiai msur obligaii specifice rolului celuilalt
partener, aa cum drepturile specifice statusului de medic, de a
trata, presupun obligaia specific rolului de bolnav, de a urma
tratamentul conform cerinelor medicului, iar drepturile
specifice statusului de bolnav, de a fi tratat, presupun obligaia
specific rolului de medic, de a trata conform necesitilor
bolnavului. Este astfel evident c n msura n care drepturile
specifice statusului unor indivizi sunt n mod interpersonal
complementare cu obligaiile specifice rolurilor lor, n aceeai
msur se creaz o reea de statuse i roluri interdependente,
pe baza creia indivizii respectivi se integreaz n grup social,
cu structur i funcii specifice.

Rolul social exprim att un comportament efectiv, ct i o


prescripie normativ. Din aceast din urm perspectiv, rolul
social reprezint ansamblul de comportamente pe care n mod
legitim l ateapt ceilali de la individul care ocup o poziie
social determinat, un status social . Rolul social desemneaz
ndeosebi aspectul prescriptiv al conduitei asociate unui status.
n timp ce unele prescripii de rol sunt eseniale, obligatorii,
altele pot fi benevole, iar unele pot introduce interdicii
comportamentale.
Realizarea rolului depinznd de status, dar prin intermediului
individului, este evident c unicitatea personalitii acestuia
confer realizrii rolului o not personal, prin care raportul de
dependen fa de status devine relativ. Rezult astfel c
realizarea rolului depinde de posibilitile native ale individului,
de modul n care acesta a fost pregtit pentru rol, de
semnificaia rolului n mediul respectiv, dar mai ales de gradul
de identificare a individului cu grupurile n care i manifest
rolurile, rolul cel mai important fiind determinat de grupul cu
care el se identific cel mai mult, astfel nct acesta poate
deveni scop al vieii sale.

Msura ndeplinirii rolului constituie, prin sistemul de


recompense i sanciuni, msura recunoaterii sociale a
individului, a prestigiului su.

Modul de ndeplinire a rolului foreaz nivelul statusului,


acesta decznd, n mod cert, cnd rolul nu se ndeplinete i,
respectiv, putndu-se nla, atunci cnd rolul se ndeplinete.

Justificarea, pstrarea i nlarea statusului prin rol fiind


funcie de timp, impun ca realizarea rolului s fie concomitent
cu statusul sau anticipat , de pregtire a acestuia, precum n
cazul studenilor, care nva nu pentru statusul de student, ci
pentru anticiparea celui de absolvent.

Dac individul este nevoit s joace simultan mai multe roluri,


precum femeia cu roluri de angajat, de gospodin, de soie i
de mam, astfel nct capacitatea de efort i resursele de timp
i sunt tensionate maximal, el risc s fie, conform aprecierii
sociologului american William Goode, marcat de tensiuni de rol.
(Nicolae Grosu. Op. cit., p.63.)

Chiar i n cazul n care rolurile se deruleaz strict succesiv,


derularea fiecrui rol risc s fie afectat de conflicte interne,
intrarol, cauzate de :

-discrepana dintre idealul de rol de la momentul modelrii


individului i modul real n care se practic rolul;
-participarea individului la mai multe grupuri, cu valori i
modele divergente;

-incompatibilitatea dintre potenialul nativ al individului i


cerinele rolului atribuite, precum n cazul timizilor promovai n
funcii de conducere (Ibidem).

Fa de aceste aspecte devine evident importana pe care o


are felul n care individul a fost modelat n procesul socializrii,
deoarece dac a fost :

consecvent modelat, va practica rolurile ntr-un mod conform


cu societatea, devenind astfel element social ;

neconsecvent modelat, va practica rolurile ntr-un mod


conformist, contrar convingerii sale, devenind astfel oportunist ;

nemodelat, va practica rolurile ntr-un mod neconformist cu


normele societii, devenind astfel delincvent ;

nemodelabil, va practica rolurile ntr-un mod contra-conform,


att cu normele, ct i cu valorile societii, devenind, dac
reuete, revoluionar, iar dac nu reuete, tratat ca duman.

Sociologul rus Efendiev A. evideniaz n felul urmtor


conflicte de roluri :

1.Conflictul dintre responsabilitatea funcional a prescripiei de


rol i ateptrile socioculturale. Un exemplu elocvent n acest
sens l reprezint atmosfera n care au trit savanii disciplinelor
socio-umanistice pn la sfritul anilor 80 ai sec. XX. Pentru
fiecare tiin, din perspectiva funcionalitii, era raional ca
persoanele , care efectuau cercetri s adopte o poziie raional
critic fa de existen. n condiiile regimului totalitar, ns,
de la persoanele respective se atepta i aceasta a devenit
model socio-cultural i o cerin obligatorie, care era strict
verificat ndreptirea strii de lucruri existente, ncuviinarea
i propagarea activitii elitei politice. n consecin, cu unele
mici excepii, tiinele sociale ca mijloc de cunoatere raional
critic a vieii sociale au fost reduse la nimic.
2.Conflictul, generat de abordarea diferit a rolului social de
ctre persoan i mediul social . El poate fi condiionat de
schimbarea mediului socio-cultural al personalitii. Chiar
schimbarea de ctre profesor a catedrei n cadrul unei i
aceluiai ora poate conduce la apariia sentimentului de
strin. Conflictele mai profunde apar n cazul unor probleme
de amploare, cnd este vorba de respingerea de ctre
personalitate a anumitor standarde de comportament, susinute
de ctre societate, stat. Un exemplu elocvent n acest sens
poate servi personalitatea savantului A. Saharov.

Conflictul, generat de naintarea, de ctre diferii subieci, a


unor cerine diverse, uneori chiar opuse , fa de exercitarea de
ctre personalitate a unui i aceluiai rol. Deseori
administratorul ef cere de la femeia muncitoare o atitudine
plin de sacrificiu la lucru, n timp ce soul, copii un
randament mai redus, pentru ca s acorde familiei mai mult
atenie;

Foarte des apare neconcordana dintre rolul de tat grijuliu,


bun familist i savant care-i iubete lucrul su, cercettor
plin de abnegaie. Aceast situaie duce la lupta intern , la
dedublarea personalitii. Aceast dedublare se poate
manifesta n mod diferit : savantul nostru tinde s se ocupe
mai mult cu copiii , dar n realitate nu le acord atenia cuvenit
deoarece este ocupat de cercetri tiinifice. n acest caz
conflictul de roluri se manifest ca o contradicie dintre intenii
i comportamentul efectiv. Conflictul de rol poate s se
manifeste i prin inconsecvena comportamentului
personalitii. ntr-un caz, cnd eroul nostru nu efectueaz
cercetri tiinifice, el este un tat grijuliu. n alte cazuri
acest individ poate s ne uimeasc prin indiferena i cruzimea
fa de copilul su.

Conflictul de roluri se manifest nemijlocit ca lupt dintre


motivaii. n aceast lupt nvinge acea motivaie care este mai
importan pentru individ.
n procesul exercitrii rolului, individul i creeaz o serie de
imagini despre sine,se autoevalueaz. n aa mod se constituie,
conform opiniei lui Jan Szezepanski eul subiectiv, iar ca
reflectare din mediu a rolului jucat, individul asambleaz att
opiniile receptate i imaginile n care presupune c este
perceput i apreciat de ceilali, ct i reacia sa (de satisfacie,
de mndrie, umilin, ruine) fa de aceste imagini, ansamblul
astfel constituit putnd fi denumit, conform autorului amintit
eul reflectat. Cele dou euri, acionnd permanent se
intercondiioneaz. Astfel, tendinele individului de a se
supraaprecia prin eul subiectiv sunt, prin presiunea eului
reflectat, ajustate spre realism, individul fiind astfel controlat
de societate. La rndul lor, tendinele mediului de a-l
subaprecia pe individ prin eul reflectat sunt diminuate de
ctre eul subiectiv prin convingerea pe care o creaz
acestuia c el este mai bun dect cred ceilali, individul
protejndu-se astfel n faa societii. Cnd ns unul din euri
devine excesiv, scad n mod relativ posibilitile celuilalt eu
de a menine echilibrul. n acest fel, cnd eul subiectiv este
excesiv individul se supraapreciaz, cade n complexul de
superioritate, devine arogant i deci inadaptabil. Cnd ns eul
reflectat este excesiv , individul se simte subapreciat, cade n
complexul de inferioritate, devine umil i deci tot inadaptabil.

Echilibrul dintre cele dou euri , producnd


contrabalansarea de superioritate cu complexul de inferioritate,
relev c echilibrul individului poate rezulta ori din echilibrarea
dinamic a poverii celor dou complexe, ori din eliberarea
simultan de amndou. i, cum eliberarea simultan este
statistic rar, n via se constat frecvent efortul de
contrabalansare a celor dou complexe fa de cazurile de
debalansare, de dezechilibru sunt imprevizibile.

O parte din cazurile de dezechilibru sunt mascate prin


aparen, produs prin compromisul la care este condiionat
eul subiectiv de a se supune unui eu reflectat, pe care ns
l dispreuiete. Dar aparena, mascnd esena, ntrzie i
agraveaz dezechilibrul, astfel nct individul este prin rolurile
sale ntr-o permanent stare potenial de conflict cu
societatea, cu grupul, cu familia i cu sine. Conflictele de roluri
sunt deci esena tririi individului, motiv pentru care el are
permanent probleme, iar cnd nu le are, pentru a juca un rol i
le face singur.

La conflictele inter-roluri i intra-roluri , societatea modern


adaug procesul fragmentrii rolurilor n fraciuni de roluri tot
mai mici, precum cele de pieton pasager, cumprtor,
spectator, pacient i altele. n acest fel, cu ct fraciunile de rol
sunt mai multe, cu att probabilitatea conflictelor ntre acestea
este mai mare i , respectiv, cu ct fraciunile de rol sunt mai
mici, cu att indivizii sunt chinuii de motive minore.
( Ibidem,p.65).

Trind n roluri tot mai fragmentare, indivizii sunt tot mai


puin cunoscui i recunoscui ca status integral, ca
personalitate. Acest proces este sesizabil mai ales n oraele
mari unde, spre exemplu, un profesor este cunoscut i
recunoscut n rolul su numai la coal, n rest fiind perceput, n
mod anonim, doar ca pieton, pasager, cumprtor, spectator
etc.

Prin fragmentarea rolurilor, comportamentele, ca roluri n


derulare, devin tot mai imprevizibile. n acest fel, relaiile dintre
oameni devin tot mai puin posibile, motiv pentru care ei sunt i
se simt tot mai izolai i nstrinai. Ca expresie a nstrinrii
totale este autoexcluderea din rolul suprem, de mam, prin
abandonarea sau chiar uciderea propriilor copii.

n plus, prin nstrinare relaiile se superficializeaz i se


falsific, oamenii, nemaiavnd sperana fa de oameni, se
comut emoional spre animale, mai ales spre cini i pisici,
care, prin stabilitatea lor instinctiv, interpretat ca fidelitate
afectiv, sunt transformate ntr-un fel de idoli, altfel ca, n timp,
oamenii ajung s se simt adoptai de acestea. (Ibidem, p.65-
66).

Indivizii ncearc s reduc conflictele de roluri prin :


raionalizare, ca reinterpretare a eecurilor, pentru a le
transforma din evenimente deosebite i insuportabile, n
evenimente comune i suportabile, precum n cazul tinerilor
care nereuind la facultate i argumenteaz c nu mai merit
s urmezi o facultate n ziua de azi;

compartimentare, ca renunare la anumite roluri, pentru a se


desresponsabiliza i a se proteja, precum n cazurile unor mari
conductori care acas, sunt condui sau chiar tiranizai de
soie ;

adjudecarea , ca proces intenional de atribuire unei tere


pri a responsabilitii pentru o decizie dificil, precum n cazul
tinerilor care, fiind nepregtii i nehotri la facultate s
candideze, solicit sfatul prinilor i dac nu reuesc, dau toat
vina pe acetia.

Conflictele erodeaz rolul, dar, pn la o anumit intensitate,


ele pot constitui i un mijloc de delimitare i consolidare a
acestuia i, respectiv, a statusului. Rezult astfel c statusul i
rolul, ca termen al ecuaiei sociale a personalitii, relev, n
dramatismul su, traiectoria existenial a fiecrui om n parte.
Bibliografie:

1.Mihilescu, Ioan. Sociologie general. Concepte fundamentale


i studii de caz. Iai, Polirom, 2003;

2.Bulgaru, Maria (coordonator). Sociologie (manual). Vol. I.


Chiinu: CE USM, 2003;

3.Turner, Bryan, S., Statusul / trad. din engl. de A. Preda.


Bucureti: Ed. Du Style, 1998;

4.Agabrian, Mircea. Sociologie general.Iai: Institutul european,


2003;

5.Grosu,Nicolae. Esenele sociologie.Bicureti: Editura militar,


1997;

6.Dicionar de sociologie. Coordonatori : Zamfir,Ctlin,


Vlsceanu,Lazr. Bucureti, 1993;

7. Andrei Petre: Sociologie generala