Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Popa Iasi
Cariologie
1
Abstract
Restaurarea dintilor posteriori cu rasini compozite continua sa fie populara
printre clinicieni, iar cererea pentru restaurari estetice este in crestere. Intr-adevar,
fata de amalgam, cea mai comuna alegere estetica este rasina compozita. Fata de
restaurarile din amalgam, restaurarile compozite din zona posterioara de marime
medie spre mare prezinta rate de esec mari, carii recurente si frecventa mare de
inlocuire. Cercetatorii de pe tot globul cauta noi tehnici si materiale care sa
imbunatateasca performanta clinica, manevrarea si proprietatile mecanice si fizice
ale rasinilor compozite. In ciuda acestei atentei, restaurarile compozite posterioare
continua sa prezinte o viata clinica injumatatia fata ce a amalgamului. Desi exista
numeroase recomandari privind prepararea, aplicarea restaurarii si tehnica de
polimerizare, cercetarile actuale indica faptul ca longevitatea restaurarilor depinde
de mai multe variabile ce pot fi dificil de controlat de catre clinician. Aceste variabile
cuprind riscul carios al pacientului, pozitia dintelui, obiceiurile pacientului, numarul
de suprafete restaurate, calitatea adeziunii dintre dinte si restaurare, precum si de
abilitatea materialului de restaurare sa realizeze o interfata dinte-restaurare
sigilata. Desi clinicienii tind sa se concentreze asupra formei dintelui cand evalueaza
succesul sau esecul unei restaurari compozite posterioare, accentul trebuie sa
ramana pe imbunatatirea intelegerii noastre asupra variabilelor clinice care au
impact asupra formarii unei sigilari durabile la interfata dinte-restaurare. Acest
articol prezinta o actualizare a tehnologiei existente si subliniaza mecanismul cu
impact negativ asupra durabilitatii restaurarilor din compozit in zona posterioara
realizate pe dintii permanenti.
2
inlocuire. Simecek a realizat o recenzie a fiselor dentare a 3.000 pacienti si a ajuns
la concluzia ca exista un risc semnificativ mai mare de inlocuire a restaurarilor
compozite realizate in zona posterioara fata de cele realizate din amalgam. Intr-un
studiu efectuat asupra restaurarilor din zona posterioara realizate de 243 de
stomatologi norvegieni s-a observat ca media anilor pana la esecul restaurarilor din
amalgam era de 11 ani iar media pentru compozit era de 6 ani. Un studiu efectuat
asupra restaurarilor din compozit sau amalgam pe o populatie de copii a indicat ca
nevoia de tratament suplimentar era cu 50% mai mare la copiii carora li s-au
efectuat restaurari cu compozit. In functie de factori, inclusiv marimea restaurarii,
localizarea dintelui si tipul pacientului, restaurarile compozite posterioare continua
sa prezinte o viata clinica injumatatia fata ce a amalgamului.
Selectarea pacientilor
Prepararea dintilor
Pentru restaurarile din rasini in zona posterioara au fost indicate mai multe
tipuri de preparari dentare. Rasinile sunt folosite pentru maximizarea esteticii si
minimizarea pierderii de structura dentara in timpul prepararii. Din cauza localizarii
cariei si a nevoii de a restaura fetele proximale in cacitatile de clasa II, s-au
recomandat un numar mare de tipuri de preparari dentare. Scopul acestora este a
reduce pierderea de structura dentara sanatoasa.
3
Abilitatea de accesare si restaurare a leziunilor carioase proximale in mod direct
reprezinta cea mai conservatoare tehnica de restaurare proximala. Aceasta tehnica
prezinta un succes relativ in mentinerea intacta a structurii dentare (Figurile 1 si 2).
Figura 1. Figura 2.
Figura 3.
S-a acordat o atentie sporita relatiei dintre tipul cavitatii, marimea cavitatii,
numarul de suprafete restaurate si riscul de esec al restaurarii. Cu cat creste
numarul suprafetelor restaurate cu atat creste si riscul de esec. De exemplu, in
2012, recenzia efectuata de Demarco a aratat ca restaurarile de clasa I sunt mai
putin predispuse esecului decat restaurarile de clasa II. Pentru a minimalize esecul
4
restaurarii si pentru a diminia efectele legarii la mai multe suprafete dentare,
majoritatea strategiilor clinice s-au concentrat pe metode de a scadea raportul
dintre suprafatele pe care se face adeziunea si restul suprafetelor, lucru cunoscut
sub numele de factorul C. Unele studii au indicat ca un factor C crescut este asociat
cu rezistenta de adeziune scazuta. Cu toate acestea insa, cercetarile recente au
sugerat ca acest rezultat nu este valabil pentru noile rasini compozite.
Figura 4. Figura 5.
Polimerizare si matrici
5
umplerea in straturi produce presiuni de contractie mici, comparativ cu umplerea in
masa. Aceste concluzii se datoreaza, cel mai probabil, diferitelor metode de testare.
Astazi, producatorii se chinuie sa produca sisteme de rasini compozite care prezinte
contractii de polimerizare mai mici (<2%), si, mai important, sa reduca presiunile de
contractie la polimerizare. Strategiile de imbunatatire includ folosirea monomerilor
cu contractie mica sau a monomerilor cu masa moleculara mare. Pe masura ce
rasinile compozite cu contractie scazuta se imbunatatesc, umplerea in straturi si
polimerizarea s-ar putea sa nu mai fie recomandate. Cu toate acestea insa, pana nu
se confirma succese clinice pe termen lung al acestor sisteme se recomanda
umplerea in straturi a cavitatilor.
Figura 6.
6
combinatie de matrice/pana care sa reproduca cu exactitate suprafata de contact
proximal.
7
interfata adeziv-dentina pune in pericol longevitatea restaurarilor compozite medii
spre mari din zona posterioara.
8
spatiile substratului umplute cu fluid si de-a lungul fibrelor de colagen. Ideal,
solventul in combinatie cu monomerii hidrofili (HEMA) conditioneaza colagenul sa
ramana extins in timpul infiltrarii adezivului. Cu toate acestea insa, HEMA poate
reduce semnificativ evaporarea apei. Monomerii hidrofobi (Bis-GMA) vor rezista
difuzarii in aceste situri unde exista apa reziduala.
9
concentrarii monomerilor hidrofili in aceste sisteme este asociatat cu scaderea
integritatii structurale a interfetei adeziv-dentina.
10
Sumar
Restaurarea dintilor posteriori cu rasini compozite continua sa fie populara
printre clinicieni, iar cererea pentru restaurari estetice este in crestere. Producatorii
muncesc intens pentru imbunatatirea rasinilor compozite prin modificarea
componentelor acestora pentru a scadea contractia de polimerizare si de a creste
proprietatile mecanice si fizice, si pentru a imbunatati manevrarea. Cele doua cauze
majore ale esecului restaurarilor compozite sunt cariile secundare si fracturile
restaurarii sau a dintelui. Recenzia si actualizarea rasinilor compozite din punct de
vedere al tipul de preparare, al alegerii matricei si a sistemului rasinic
demonstreaza masura limitata cu care acesti factori influenteaza longevitatea
clinica a restaurarilor compozite in zona posterioara. Factorii clinici si cei legati de
pacient, inclusiv riscul carios, tipul de cavitate, numarul de suprafete restaurate si
pozitia dintelui trebuie cercetate cu atentie pentru a putea alege corect materialul
de restaurare.
Bibliografie
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23750102
11