Sunteți pe pagina 1din 81

UNIVERSITATEA BABE-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

CENTRUL DE FORMARE CONTINU, NVMNT LA DISTAN I CU


FRECVEN REDUS

Specializarea : Asisten Social

Lect.dr. DAN RUSU

PSIHOLOGIE SOCIAL

ANUL II
C.F.C.I.D

Cluj-Napoca

2017

1
Date de contact ale titularului de curs Date de identificare curs i contact tutori
Nume: Rusu Dan Octavian Psihologie Social

Birou: B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 128- Codul cursului ALR 2404
130, sala 305
Telefon: 40.264-42.46.74 Anul II, sem. II
Fax: 40.264-42.46.74 Tipul cursului: obligatoriu
E-mail: drusu67.dor@gmail.com
Consultaii: miercuri, 10-12

Condiionri i cunotine prerechizite:


Nu sunt impuse condiionri pentru participarea la acest curs. Formarea general n domeniul
tiinelor socio-umane de la nivelul primilor doi ani de studiu, cu precdere disciplinele de
psihologie general dar i metode de asisten social cu individul, familia i grupul, ofer
cunotine ce sunt utile n parcurgerea cu succes a stagiului de pregtire, respectiv pentru
promovarea examenului de evaluare final.

Descrierea cursului:
Formarea bazei teoretice i practice n psihologia social aplicat n asistena social. Acest lucru
se realizeaz prin familiarizarea studenilor cu conceptele i temele fundamentale ale
comportamentelor sociale individuale: altruismul, agresivitatea, prejudecile, percepia social,
cogniia social, atitudini si evaluarea mediului social, identitatea social, atracia intepersonal,
i, n strns legtur cu aceste teme, care sunt determinate social, contextele culturale specifice
n care acestea se petrec. Se va realiza clarificarea concepiilor i noiunilor privind
comportamentul uman. nelegerea rolului asistentului social in identificarea tipului de
comportament precum i a factorilor care influeneaz comportamentul uman. nsuirea valorilor
i principiilor respectrii condiiei umane. Formarea deprinderilor practice de investigare i
intervenie in cazurile comportamente dezadaptate. Studenii au posibilitatea de a nelege care
sunt rolurile asistentului social n acest contex.

2
Organizarea temelor n cadrul cursului:

Temele sunt organizate pe 2 module, cu temele aferente acestora. Astfel modulul 1 care are
urmtoarele componente tematice: 1. Introducere n obiectul i problematica psihologie sociale,
Scurt istoric. Constituirea psihologiei sociale ca i entitate tiinific. Constituirea psihologiei n
Romnia, Definiii ale psihologiei sociale, Problematica i principalele trsturi ale psihologie
sociale, Tendine actuale: interdisciplinaritatea i caracterul pragmatic, 2. Percepia social,
Atribuirea, Formarea i managementul impresiilor despre ceilali, 3. Reprezentrile sociale,
Conceptul de Reprezentare Social, Modul II: 1. Comportament i influen social, 2. Grupul n
psihologia social 3. Teorii psihologice asupra agresivitii

Materiale i instrumente necesare cursului:


Pentru parcurgerea n bune condiii a pregtirii necesare promovrii cursului studentul ar avea
nevoie de urmtoarele resurse:
calculator conectat la internet (pentru a accesa baze de date resurse electronice
suplimentare dar i pentru a participa la secvenele de formare interactiv on-line)
acces la resursele bibliografice (prin legitimaie la biblioteca Central a Universitii
Babe-Bolyai)
acces la imprimant, pentru realizarea temelor, acces la echipamente de fotocopiere

Notarea studenilor
Modalitatea de evaluare: pentru a promova, studentul
trebuie s obin, n total, minim 4,5 puncte iar la testul Ponderea n notare, exprimat
gril minim 2 puncte n %
Examen: test gril, din toata materia discutata la cursuri. 5 puncte (50%)
- elaborarea unui referat despre unul din subiectele 5 puncte (50%)
abordate n cadrul cursului, cu folosirea a cel putin 3 - definirea i folosirea
surse bibliografice; 10 pagini, format electronic, corect a conceptelor,
caractere de 12, spaiu 1,5. Nu sunt admise lucrrile n construirea logic a
care referinele bibliografice nu sunt menionate argumentrii 1 p
conform rigorilor tiinifice. Depirea dimensiunilor - bogia, relevana i
sau dimensiunile insuficiente vor atrage depunctarea corectitudinea referinelor
lucrrii. bibliografice 1 p
- prezentarea referatului 3 p

Elemente de deontologie academic:


Plagiatul sau frauda se pedepsete n conformitate cu reglementrile n vigoare (poate implica
exmatricularea studentului). Plagiatul este prezentarea unor ideilor, argumente, forme de
exprimare, date, figuri, tabele etc. Scrise sau elaborate de ctre o alta persoan ca aparinnd
propriei persoane, fr o corect menionare a sursei (prin citare, referire sau not bibliografic).
Prin urmare, este vorba de plagiat n situaia n care cuvintele unei alte persoane sunt reproduse
fr menionarea sursei, ct i atunci cnd ideile sau argumentele altei persoane sunt parafrazate
astfel nct cititorul ar putea crede c ele aparin autorului textului. Pentru standardele de

3
redactare a bibliografiilor putei consulta: Standardele APA pentru redactarea bibliografiilor
(salvat n data de 29 august 2005, de pe adresa http://psihologie.esential.ro/APA%20bibl.html.)

Solicitarea de ajutor prin e-mail: Este necesar s includei numele dumneavoastr complet n
subiectul fiecrui e-mail pe care mi-l trimitei, precum i numele cursului/disciplinei pentru care
formulai intrebri/dorii clarificri.

Studeni cu nevoi speciale:


Titularul cursului i exprim disponibilitatea, n limita constrngerilor tehnice i de timp, de a
adapta coninutul i metodele de transmitere a informaiilor, precum i a modalitilor de evaluare
(ex.: examen oral pentru studenii cu probleme de vedere) n funcie de tipul nevoilor speciale
cursantului.

Strategii de studiu recomandate:


Avnd n vedere caracteristicile nvmntului la distan, se recomand studenilor o planificare
riguroas a secvenelor de studiu individual, coroborat cu secvene de dialog prin internet cu
tutorele i titularul disciplinei. Parcurgerea fiecarui modul, rezolvarea la timp a temelor faciliteaz
nelegerea coninutului tematic i promovarea, n bune condiii, a disciplinei.

Bibliografie

Alcock, J. E., Carment, D. W., & Sadava, S. W. (2005). A Textbook of Social Psychology (6th
ed). Scarborough, Ontario: Prentice-Hall Canada.

Aronson, E. (2008). The Social Animal (10th ed.). New York: Worth Publishers.

R. A., Branscombe, N. R., & Byrne, D. (2009). Social Psychology (12th ed.). Boston, MA:
Pearson/Allyn and Bacon.

Baron, R. A., Byrne, D., & Branscombe, N. R. (2007). Mastering Social Psychology. Boston,
MA: Pearson/Allyn and Bacon.

Baumeister, R. F., & Bushman, B. J. (2010). Social Psychology and Human Nature (2nd ed.).
Belmont, CA: Thomson/Wadsworth.

4
DeLamater, J. D., & Myers, D. J. (2011). Social Psychology (7th ed.). Belmont, CA: Wadsworth.

Dickerson, P. (2012). Social Psychology: Traditional and Critical Perspectives. Harlow, UK:
Pearson.

Fiske, S. (2004). Social Beings: A Core Motives Approach to Social Psychology. New York:
Wiley.

Hewstone, M., Stroebe, W., & Jonas, K. (Eds.). (2012). An Introduction to Social Psychology
(5th ed.). London: Blackwell.

Kassin, S. M., Fein, S., & Markus, H. R. (2010). Social Psychology (8th ed.). Boston, MA:
Houghton Mifflin.

Kenrick, D. T., Neuberg, S. L., & Cialdini, R. B. (2010). Social Psychology: Goals in Interaction
(5th ed.). Boston: Allyn and Bacon.

Kimble, C. E., Diaz-Loving, R., Hirt, E. R., Hosch, H. M., Lucker, G. W., & Zarate, M. A.
(1999). Social Psychology of the Americas. Needham Heights, MA: Simon & Schuster Custom
Publishing.

Smith, E. R., & Mackie, D. M. (2007). Social Psychology (3rd ed.). Philadelphia, PA:
Psychology Press.

Taylor, S. E., Peplau, A. L., & Sears, D. O. (2006). Social Psychology (12th ed.). Englewood
Cliffs, NJ: Prentice Hall.

5
MODUL 1
Obiectivele modulului

1. Introducere n obiectul i problematica psihologie sociale, Scurt istoric.


2. Descrierea constituirii psihologiei sociale ca i entitate tiinific. Constituirea psihologiei n
Romnia,
3. nelegerea conceptului de psihologie social, definiii ale psihologiei sociale
4. Familiarizarea cu problematica i principalele trsturi ale psihologie sociale,
5. Identificarea tendinelor actuale: interdisciplinaritatea i caracterul pragmatic al psihologiei
sociale
6. Definirea conceptului de percepia social i operaionalizarea acestui concept.
7. Prezentarea conceptului de atribuire, problematizarea conceptului.
8. Formarea i managementul impresiilor despre ceilali,
9. Familiarizarea cu conceptul de Reprezentri sociale. Operaionalizarea conceptului de
Reprezentare Social.

Biliografie pentru modulul I:


Batson, C. D. (1991). The Altruism Question: Toward a Social-Psychological Answer. Mahwah,
NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Cornelius, R. R. (1996). The Science of Emotion: Research and Tradition in the Psychology of
Emotion. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall.
Davis, M. H. (1996). Empathy: A Social Psychological Approach. Boulder, CO: Westview Press.
Dovidio, J. F., Piliavin, J. A., Schroeder, D. A., & Penner, L. A. (2006). The Social Psychology
of Prosocial Behavior. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Ickes, W. (Ed.) (1997). Empathic Accuracy. New York: Guilford Publications.
Lewis, M., Haviland-Jones, J. M., & Feldman Barrett, L. (Eds.). (2008). Handbook of Emotions
(3rd ed.). New York: Guilford Publications.
Miller, R. S. (1997). Embarrassment: Poise and Peril in Everyday Life. New York: Guilford
Publications.

6
Oatley, K., Keltner, D., & Jenkins, J. (2006). Understanding Emotions (2nd ed.). London:
Blackwell.
Omdahl, B. L. (1995). Cognitive Appraisal, Emotion, and Empathy. Mahwah, NJ: Lawrence
Erlbaum Associates.
Parrott, W. G. (2001). Emotions in Social Psychology: Key Readings. Philadelphia, PA:
Psychology Press.
Reeve, J. (2008). Understanding Motivation and Emotion (5th ed.). New York: John Wiley &
Sons.
Salovey, P. (1991). The Psychology of Jealousy and Envy. New York: Guilford Press.
Tracy, J. L., Robins, R. W., & Tangney, J. P. (Eds.). (2007). The Self-Conscious Emotions:
Theory and Research. New York: Guilford Press.
van Goozen, S. H. M., Van de Poll, N. E., & Sergeant, J. A. (Eds.) (1994). Emotions: Essays on
Emotion Theory. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

Bibliografie pentru Psihologie social aplicat:


Amabile, T. M. (1996). Creativity in Context: Update to the Social Psychology of Creativity.
Boulder, CO: Westview Press.
Baumeister, R. F., & Finkel, E. J. (Eds.). (2010). Advanced Social Psychology: The State of the
Science. New York: Oxford University Press.
Bell, P. A., Greene, T., Fisher, J., & Baum, A. S. (2006). Environmental Psychology (5th ed.).
Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Bennett, M., & Sani, F. (Eds.). (2003). The Development of the Social Self. Hove, UK:
Psychology Press.
Carpendale, J., & Lewis, C. (2006). How Children Develop Social Understanding. London:
Blackwell.
Chadwick-Jones, J. (2000). Developing a Social Psychology of Monkeys and Apes. Philadelphia,
PA: Psychology Press.
Cottam, M. L., Mastors, E. M., Dietz-Uhler, B., & Preston. T. (2009). Introduction to Political
Psychology (2nd ed.). Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Eisenberg, N. (Ed.). (1994). Social Development. London: Sage Publications.
Hepburn, A. (2003). An Introduction to Critical Social Psychology. London: Sage Publications.

7
Hewitt, J. P., & Shulman, D. (2010). Self and Society: A Symbolic Interactionist Social
Psychology (11th ed.). Boston, MA: Pearson/Allyn and Bacon.
Holtgraves, T. M. (2002). Language as Social Action: Social Psychology and Language Use.
Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Leary, M. R. (1996). Self-Presentation: Impression Management and Interpersonal Behavior.
Boulder, CO: Westview Press.
Nowak, A., & Vallacher, R. R. (1998). Dynamical Social Psychology. New York: Guilford
Publications.
Riggio, R. E., & Feldman, R. S. (Eds.). (2005). Applications of Nonverbal Communication.
Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Sanders, G. S., & Suls, J. (Eds.). (1989). Social Psychology of Health and Illness. Mahwah, NJ:
Lawrence Erlbaum Associates.
Seligman, C., Olson, J. M., & Zanna, M. P. (Eds.). (1996). The Psychology of Values. Mahwah,
NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Shadish, W. R., & Fuller, S. (Eds.). (1994). The Social Psychology of Science. New York:
Guilford Publications.
Simpson, J. A., & Kenrick, D. T. (Eds.). (1997). Evolutionary Social Psychology. Mahwah, NJ:
Lawrence Erlbaum Associates.
Van Lange, P. A. M. (Ed.). (2006). Bridging Social Psychology: Benefits of Transdisciplinary
Approaches. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Winter, D. D. N., & Koger, S. M. (2010). The Psychology of Environmental Problems (3rd ed.).
Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

Modulul II:
1. Definirea conceptului de comportament i influen social. Exemple n cotidian
2. Prezentarea i problematizarea conceptului de grup vs. individ. Grupul n psihologia social
3. Modele i teorii psihologice asupra agresivitii. Scurt istoric, aplicaii, paradigme iposibile
modele de intervenie.
Bibliografie specific:
Berkowitz, L. (1992). Aggression: Its Causes, Consequences, and Control. New York: McGraw-
Hill.

8
Christie, D. J., Wagner, R. V., & Winter, D. D. (Eds.). (2001). Peace, Conflict, and Violence:
Peace Psychology for the 21st Century. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall.
Englander, E. K. (2006). Understanding Violence (3rd ed.). Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum
Associates.
Frieze, I. H. (2005). Hurting the One You Love: Violence in Relationships. Belmont, CA:
Wadsworth/Thomson Learning.
Fry, D. P., & Bjrkqvist, K. (Eds.) (1996). Cultural Variation in Conflict Resolution: Alternatives
to Violence. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Herzberger, S. D. (1996). Violence Within the Family: Social Psychological Perspectives.
Boulder, CO: Westview Press.
Osofsky, J. D. (Ed.) (1997). Children in a Violent Society. New York: Guilford Publications.
Stoff, D. M., & Cairns, R. B. (Eds.). (1996). Aggression and Violence: Genetic, Neurobiological,
and Biosocial Perspectives. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
Trickett, P. K., & Schellenbach, C. J. (Eds.). (1998). Violence Against Children in the Family and
the Community. Washington, DC: American Psychological Association.
Van Hasselt, V. B., & Hersen, M. (Eds.). (2000). Aggression and Violence: An Introductory
Text. Needham Heights, MA: Allyn & Bacon.
Wilmot, W. W., & Hocker, J. L. (2010). Interpersonal Conflict (8th ed.). Boston: McGraw-Hill.

9
1. Introducere n obiectul i problematica psihologie sociale

1. Obiectul i problematica psihologie sociale:


Scurt istoric. Constituirea psihologiei sociale ca i entitate tiinific
2. Definiii ale psihologie sociale
3. Problematica i principalele trsturi ale psihologie sociale
a. Caracteristicile psihologiei sociale
b. Problemele metodologice
4. Tendine actuale

1. OBIECTUL I PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI SOCIALE

Exist situaii n care rmnem total indifereni fa de ceilali:

O pereche, un brbat i o femeie, mbrcai foarte srccios, stau pe o banc n parc,


10
Figura alcoolicului de pe treptele bisericilor

11
Un protest studenesc,
Sute de studeni au protestat n faa rectoratului, n Cluj
Mari 02 octombrie 2007, 13:27

Peste 700 de studeni ai Universitii Tehnice din Cluj-Napoca au protestat astzi, la ora 12.00, n
faa rectoratului universitii, mpotriva majorrii taxelor i a lipsei locurilor de cazare.

Studenii cer meninerea taxelor de colarizare de anul trecut, semnarea contractului de studiu
pentru toat durata colarizrii, construirea unor cmine noi, pstrarea a 30% din venitul fiecrei
faculti la bugetul facultii, mrirea burselor i posturi n plus la secretariat.

Protestarii au avut pancarte pe care scria "Nu suntem cifre, suntem oameni", "Taxe americane,
condiii africane" sau "Unii avem putere" i au scandat lozinci precum "Ole, ole ole ole,
secretara nu mai e", "Unde-s banii", "Nu tac", "Tata nu-i bancher, e numai inginer" sau "Noi de
aicea nu plecm, nu plecm acas, pn nu ne rezolvm i problema noastr".

Studenii au demonstrat c sunt la fel de bine organizai ca un sindicat, majoritatea dintre ei fiind
membrii Organizaiei Studeneti a Universitii Tehnice (OSUT).

Preedintele acesteia, Bogdan Buta, a declarat astzi c dac nu se rezolv nici de data aceasta
problemele, studenii iau n considerare continuarea protestelor, chiar i o nou pichetare a
cldirii rectoratului.

12
"Vom ncerca s obinem astzi o ntlnire pentru a negocia i sperm ca n urma acestei ntlniri
s rezolvm toate aceste probleme ale studenilor, s nu mai fim nevoii s venim din nou n
strad. Am ncercat n repetate rnduri s gsim soluii panice, ncepnd de la a strnge
semnturi, la a prezenta problemele logice, ns nu am fost ascultai", a declarat Buta.

Conducerea universitii nu a fost prezent n sediul rectoratului astzi, deoarece se aflau la


nmormntarea unui profesor, cadru didactic al UTC.
Sursa: Realitatea TV

13
Un dosar penal i 140 de suporteri reinui n urma violenelor de smbt de pe stadioane
Duminic 02 septembrie 2007, 21:15

Un suporter al echipei Politehnica tiina Timioara s-a ales cu un dosar penal, iar ali patru au
fost amendai cu 8.000 lei, dup incindentele dintre fani i jandarmi, care au avut loc smbt, la
Arad, naintea meciului cu UTA, transmite corespondentul NewsIn.

Potrivit celor declarate, astzi, de cpitan Lucian Neme, purttor de cuvnt n cadrul
Jandarmeriei Arad, pe numele unui suporterului din Timioara a fost ntocmit dosar penal pentru
c a rnit un subofier jandarm. "Au fost aplicate patru amenzi contravenionale n valoare de
8.000 de lei, pentru tulburarea ordinii i linitii publice la stadion. De asemenea, s-a mai constatat
o infraciune de ultraj, cnd un suporter al echipei din Timioara a aruncat cu buci de srm pe
care le-a rupt din gardul unei locuine din apropierea stadionului i a rnit un subofier la ochi i
la arcad. Pe numele acestui suporter s-a ntocmit dosar penal", a precizat Neme.

Ardenii i timiorenii i-au fcut deja un obicei s creeze incidente naintea meciurilor directe.
nainte de nceperea partidei UTA - Poli Timioara, cnd suporterii timioreni au ajuns la
stadionul echipei UTA a nceput o adevrat lupt de strad ntre cele dou galerii. n timpul
luptelor, mai muli jandarmi i ziariti au fost lovii cu pietre i buci de lemne, iar dou maini
aflate n apropiere au fost distruse de suporterii violeni. Pentru aplanarea conflictelor, jandarmii
au intervenit n for, folosind i spray-uri lacrimogene.

Sursa: Realitatea TV

14
Cum pot fi explicate aceste situaii i cum ele pot s devin obiectul de studiu al unei discipline
socio-umane?

Psihologia social reprezint ntlnirea fericit dintre psihic i social, dar mai ales dintre individ
i structurile socioculturale n care triete el.

a. Scurt istoric. Constituirea psihologiei sociale ca i entitate tiinific

Partea de istorie pentru o disciplin reprezinta cartea ei de vizit.


Cartea de vizit desemneaz identitatea tiinei i conine definiiile sau punctele de reper.

Preistoria psihologiei sociale


Istoria psihologiei sociale ncepe oficial n 1908 dar ea se regasete n gndirea presocratic
(secolul al VII-lea :C. ).
Platon (427-347 .C.) accentul este pus pe stat n faa individulului care se supune autoritilor.

15
Aristotel (384-322 .C. ) natura uman este social prin esena ei i care consider omul zoon
politikon i de la aceast realitate se construiesc relaiile interpersonale, familia, comunitatea i
statul.

Cele dou curente au dat natere la 2 orientri devine ulterior tradionale: una de orientare
social care modeleaz experiena i conduita individului i celalat de orientare individualist
n care rolul proceselor psihice individuale este esenial iar socialul emerge de fapt din acesta.
Ideile lor formulate despre relaiile dintre oameni, societate i individ, iubire, prietenie,
invidie, deoasebirile psihosociale dintre femeie i brbat, constituie i astzi teme extrem de
interesante i domenii n care cercetrile nu au ncetat s caute explicaii i legiti.

Teorticienii Evului mediu, Toma dAquino, moralitii francezi: Voltaire, Roussseau, filosofii
germani: Kant, Hegel, pun n mare msur bazele cercetrii psihosocialului.

Gndirea social n care concepia dominanei socialului asupra individului este dominant este
imbogit conceptual de catre filosoful german Hegel (1770-1832). Pentru el statul este forma
suprem a societii dar i ncoronarea spritului social obiectiv iar indivizii sunt participani activi
Gndirea hegelian a stat la baza dezvoltrii spiritului de grup sau a group mind.

n psihologia social exist dou curente principale care configureaz psihologiei sociale dou
tendine de factur psihologic respectiv de una sociologic.

a.Orientarea psihologic
Aceasta situeaz individul n cadrul social, dar insist asupra substratului biologic, n primul rnd
fr s ignore condiionarea social a mediului care i pune amprenta asupra tuturor proceselor
senzoriale i superioare. Coninuturile vieii actorului social sunt determinate n mare msur de
cele ale societii n care triete. Schema de lucru a acestei orientri nseamn: subiect-mediu,
sau subiect individual-obiect. Psihologi sociali de origine psihologic Floyd Allport, Lewin,
Festinger, Asch ; Donald Campbell

b.Orientarea sociologic ofer prioritate aspectelor sociale, structurilor, relaiilor,


organizaiilor, i abia dup aceastea vizeaz aspectele psihice ale individului.

Auguste Comte (1798-1857) propune termenul de sociologie care o consider tina suprem care
compar culturile din perspectiva dezvoltrii lor sociale. Comte este socotit i printele
pozitivismului. Sistemul filosofic n care modeulul cunoaterii umane pornete de la stadiul
teologic, metafizic spre cel tiinific. n ultimul stadiu fenomenele sunt reale i certe iar
cunoaterea lor implic constante i variabile spaio-temporale.

Emile Durkheim (1858-1917) este de fapt ntemeietorul sociologiei tiinifice. Consider faptele
sociale independente i exterioare de contiina individual. Reprezentrile colective dei se
formeaz din asocierea i interaciunea indivizilor ele difer n mod semnificativ de reprezentrile
individuale. Exist deci o relativ independen a socialului n aport cu individualul.

16
Studiul opiniei publice, reprezentrile sociale, agenii de socializare: mass-media, coala, familia,
sunt elemente care provin din sociologie. Schema de lucru este subiectul-obiectul, unde cel dinti
nu este un individ ci o colectivitate sau grup, iar obiectul o valoare, norm, alt grup sau o
instituie. Dintre psihologii sociali de origine sociologic : Mead, Goffman, French, Homans,
Bales.

n concepia interacionalismului simbolic, individul este dependent de relaiile sociale cu


cellalt, pentru c i poate constitui, respectiv i poate obine, identitatea doar n aceste relaii.
n meninerea acestor raporturi, individul are nevoie de strategii. Interacionalismul statueaz c
n societate, ca textur a indivizilor care dispun de valori i norme i care intr n interaciune,
aptitudinile de adaptare se transmit la copii datorit procesului de socializare. Nimic nu este
mecanic, totul este influenat de context. nelesul sau semnificaia care o dm unui eveniment
sau persoane, difer n funcie i de evoluia calitii relaiei cu acea pesoan. Societatea i
individul se modeleaz reciproc i permanent. Cunoaterea unuia implic cunoaterea celuilalt.
Distingem dou coli: coala de la Chicago, al lui G. Mead, care consider cercetarea modului
de construire a realitii subiective n momentul dat, cea mai avansat metod de cunoatere,
refuznd totodat folosirea instrumentelor standard, iar coala de la Iowa, consider importante
rolurile sociale ale indivizilor i vd ca necesar folosirea unor metode standardizate de genul
testelor i chestionarelor consacrate.

Constituirea propriu-zis, a psihologiei sociale are loc undeva la sfritul secolului XIX i
nceputul sec. XX, i se caracterizeaz prin abordarea sistematica a comportamentelor umane i
se identific de fapt dou curente: psihologia popoarelor (Volkenpsychologie) i psihologia
multimilor. n ambele cazuri exist o concetrare asupra socialului iar ca metod de cercetare de
baz este utilizat observaia.

n cazul Volkenpsycholgie obiectul de studiu l-a reprezentat limbajul, miturile, obiceiurile, adic
produsele interaciuni sociale. Reprezentani de seama ar fi: Wilhelm Wundt, Hermann
Steinthal, Lazarus. Ultimii doi n 1860 editeaz prima revista: Zeitschrift fur Volkerpsychologie
und Sprachwissenshaft (Revista de psihologia popoarelor i lingvistic). .

n 1864 i 1871 apare termenul de psihologie social, iniial n lucrrile lui Carlo Cataneo apoi n
cele ale lui Lindner. Psihologia social nsemna analiza individului n societate, adic o
psihologie a societii.

n 1896, Psihologia mulimilor pune n centrul ateniei spiritul de grup sau group mind. Gustave
Le Bon, cel mai important reprezentant al acestui curent, susine ideea comportamentului agresiv
al mulimii ca i consecin a spritului de grup.

Dup anul 1895, termenul reapare n scrierile lui Gabriel Tarde iar n 1896 public Studii de
Psihologie Social. n 1897 apare cartea lui Baldwin a crei tem este dezvoltarea moral i
social a copilului iar n 1901 Paolo Orano lanseaz volumul ntitulat Psihologia sociale.

Experimentele din cadrul psihologiei sociale au debutat cu Norman Triplett n 1898 profesor la
Universitatea din Indiana i au constat dn studii asupra modului n care subiecii dintr-un grup i
imbunatesc performanele n contrast cu situaiile n care activeaz singuri. Studiul s-a realizat
pe un grup de cicliti ale cror timpi i vitez a crescut simitor n comparaie cu situaia n care
17
alergau singuri. n perioada aceasta adic ntre 1890-1910 n SUA s-au constituit mai bine de 31
de laboratoare de psihologie experimnetal.
Primele lucrri de psihologie social apar n1908 semnate de sociologul american E.Ross
englezul William McDougall. Cartea lui Ross trateaz probleme ca: sugestibilitatea, imitaia,
moda, datina, spiritul de grup iar al lui McDougall: relaiile interpersonale n a cror explicare
recurge la instincte, emoii, fric, curiozitatea, instinctul gregar, patern, sexual, credine
religioase, structura caracterului. Toate sunt considerate propensiuni sau dispoziii.

n 1924Allport Floyd public un tratat de psihologie social experimental iar n 1931 Murphy
i Murphy un volum numit Experimental Social Psychology. Sheriff n 1935 elaboreaz un
experiment ce viza formarea normelor de grup. n perioada urmatoare mai precis in 1938, Kurt
Lewin, Lippit i White public un experiment ce viza modul n care se modific comportamentul
de grup sub influena stilului de leadership. n aceast direcie sub conducerea lui Lewin din
1947 debuteaz un program de cercetare a dinamicii grupurilor care va contiuna i dup moartea
sa. Adorno i colaboratorii si public n anul 1950 un studiu asupra personalitii autoritare.

Experimente deja clasice n psihologia social sunt cele realizate n 1951 de Asch asupra
conformismului iar Festinger i Carlsmith n 1953 asupra disonanei cognitive. Se observ c
jumatatea secolului trecut este dominat de cercetri asupra influenelor grupurilor asupra
indivizilor, asupra trsturilor de personalitate, atitudinilor etc. De aici, din aceste teme pornesc
alte subiecte de cercetare care se refer la atracia personal, dragostea romantic, atribuirea,
supunerea la autoritate. n aceast perioad teroria disonanei cognitive, elaborat de Leon
Festinger, ajunge s monopolizeze cea mai mare parte din atenia cercettorilor. Urmeaz anul
1958, n care, cercetrile lui Fritz Heider, prin teoria atribuirii impune un curent care va fi muli
ani n vog i va reprezenta n mare msur punctul de plecare pentru o abordare cognivitist a
psihologie sociale. n continuarea acestora vin experimentele lui Milgram asupra obedienei din
1963 i cele din 1968 ale lui Latane i Darley asupra comportamentului de ajutorare n caz de
urgen. Instituionalizarea psihologie sociale a debutat cu impunerea ca materie de studiu n
universitate iar apoi n 1966 se constituie European Association of Experimental Social
Psychology (EAESP) pentru ca peste 4 ani n 1971 s apar European Journal of Social
Psychology de fapt prima revist internaional a psihologilor sociali.

Serge Moscovici actualizeaz conceptul de reprezentare colectiv elaborat de Durkheim i


relanseaz conceptul de reprezentri sociale, iar n paralel lucreaz la un proiect ce vizeaz
influena minoritar. Dealtfel aceste lucrri foreaz reviste prestigioase ca i Journal of
Abnormal and Social Psychology s se divid n anul 1965 n dou curente: psihologie
patologice i psihologiei sociale. Cele dou curente vor duce la apariia a trei reviste, cea de
psiholgie social fiind Journal of Personality and Social Psychology i Journal of
Experimental Social Psychology. n perioada urmtoare datorit subspecializrilor i a
tendinelor din psihologia social apar reviste extrem de specializate pe anmite domenii. Astfel
n 1971 apare Journal of Applied Social Psychology iar n 1975 Personality and Social
Psychology Bulletin. Deoarece cogniia social va fi ncepand din deceniul 8 una dintre
abordrile preferate ale psihologilor sociali, mai ales datorit a posibilitii mbuntirii i
eliminrii neajunsurilor din teoriile lui Heider i Asch prin utilizarea metodelor i a conceptelor
de percepie a pesoanei, stereotipurilor ale lui Eleanor Rosh, luarea deciziei sau schimbrilor de
atitudine, preluate din psihologa cognitiv, apare n anul 1982 revista Social Cognition.

18
Constituirea psihologiei n Romnia
n Romnia psihologia se constituie ca disciplina independenta, cu caracter experimental, imediat
dupa ce ea ncepe sa se dezvolte ca stiinta experimentala pe plan mondial. Pionierii psihologiei
experimentale din Romnia: E. Gruber, C. Radulescu-Motru, F. Stefanescu-Goanga, si fac
ucenicia n primul laborator de psihologie experimentala , al lui W. Wundt, nfiintat n 1879 la
Leipzig. Eduard Gruber este fondatorul primului laborator de psihologie experimentala din tara
noastra la Iasi n 1893.

ntemeietorul psihologiei experimentale din Romnia, a fost Fl. Stefanescu-Goanga (1881-


1958), doctor n filozofie tot de la Leipzig cu teza "Cercetari experimentale cu privire la
tonalitatea afectiva a culorilor", sustinuta n 1911 la W.Wundt. Goanga a ocupat apoi catedra de
psihologie de la Universitatea din Cluj n 1919, pe lnga care a nfiintat, n 1921, un laborator,
transformat, n 1922, n celebrul "Institut de psihologie experimentala, comparata si aplicata". n
1926 ncepe primele cercetari experimentale, iar n 1927, data la care a procedat la primele
cercetari largi si intense. ncepnd din 1928, colaboratorii institutului sunt trimisi pentru
specializare, n strainatate, pentru studii aprofundate. Sub conducerea lui Stefanescu-Goanga, n
decurs de un deceniu, apar peste douazeci de volume n colectia "Studii si cercetari psihologice".
Aplicarea psihologiei la viata economica si sociala a nsemnat prestarea de servicii de psihologie
aplicata ntr-o serie ntreaga de domenii ale vietii publice: la Calea Ferata, la Posta si telegraf, n
armata, la Ministerul Justitiei, la Ministerul Sanatatii si Asistentei Sociale si Ministerul Muncii.
Rezultatul acestei activiti a reprezentat-o publicarea n anul 1929 aunei cercetri intitulate
"Selectionarea capacitatilor si orientarea profesionala" iar n 1940 "Masurarea inteligentei".
Domeniul aptitudinilor si a diagnozei a nsemnat centrul preocuprilor sale datorita implicatiilor
ei practice. Sub conducerea sa s-au format o serie ntreaga de psihologi romni: N. Margineanu,
Al. Rosca, A.Chircev, M. Beniuc, M. Peteanu si altii. Institutul de psihologie din Cluj a avut un
periodic propriu, "Revista de psihologie", precum si o colectie intitulata "Studii si cercetari
psihologice" si alta "Teste, chestionare, fise". Desi elev al lui W. Wundt, el nu s-a situat pe
pozitiile filozofice ale acestuia., sustinnd unitatea fiziologicului si a psihicului precum si
unitatea dintre organism si mediu, dar interactiunea dintre acestea era prezentata cu un accent
insuficient pe conditiile sociale ale existentei omului. Meritul deosebit al lui Stefanescu-Goanga
este de a se fi dedicat, pe plan stiintific, exclusiv psihologiei, pe care o concepea ca pe o stiinta de
sine statatoare, de a fi promovat mai ales ramura ei experimentala.

La Bucuresti, n 1906 C. Radulescu-Motru realizeaz Laboratorul de psihologie experimental,


iar de numele lui se leaga primele eforturi de la noi de a asigura psihologiei conditiile obiective
ale trecerii de la speculatia filozofica spre stiinta, de la compilatie spre cercetari originale.
Laboratorul devine un centru important de cercetari dupa 1929, cu aportul unor cercettori de
factur experimental ca i: I.M. Nestor, G. Zapan, G. C.Bontila, C. Georgiade, C. Zahirnic.
n cartea lui C. Radulescu-Motru, "Curs de psihologie" (aparuta n 1923, editia a II-a 1929),
considera ca psihicul n toata complexitatea sa nu poate fi explicat numai prin notiuni biologice;
n explicarea faptelor de constiinta trebuie sa tinem seama n plus de intervetia unei noi serii de
conditionari si determinari ale mediului social:"psihogeneza si are radacinile n biogeneza, dupa
ale carei legi se explica diferentierea sensibilitatii, iar vrful si-l are n viata sociala, pentru
ntretinerea careia concura toate manifestarile constiintei individuale". Alte apariii editoriale ar
fi: "Probleme de psihologie" aprut n 1898, "Curs de psihologie" din 1923 dar i studiile si
articolele de psihologie. Revistele nfiinate nfiintat ar fi: "Studii filozofice"-care a aprut ntre
19
anii 1897-1919, "Revista de filozofie" ntre anii 1923-1943; "Revista de psihologie experimentala
si practica" aprut n 1931; "Analele de psihologie" ntre 1934-1943 i "Jurnalul de
psihotehnica" ntre 1937-1941. Orientarea care a avut-o a nsemnat evidenierea legaturii ntre
procesele psihice cu cele fiziologice i a factorilor sociali asupra vietii psihice. A ncurajat si
sprijinit aplicarea psihologiei n diverse domenii de activitate cum ar fi: educaie, industrie,
armata etc. pentru desfasurarea unor activitati permanente si adncite.

Spr deosebire de colegii si de la Cluj i Bucureti, Mihai Ralea nu a utilizat niciodata metoda
experimentala n activitatea sa din perioada 1923-1938, timp n care a fost profesor la
Universitatea din Iasi. Cu toate acestea a adus o contributie importanta la constituirea psihologiei
stiintifice n Romania, prin analize critice ale unor curente din psihologia vremii: behaviorism,
structuralism si prin orientarea psihosociologica din lucrarile publicate. Studii importante
publicate la Iasi mai importante sunt "Formarea ideii de personalitate- studiu de psihologie
genetica" (1924), "Problema inconstientului" (1925) "Asupra expresiei sociale a emotiilor". n
"Pragmatism si psihologie", Mihai Ralea critic psihologia pragmatista, comportamentista
americana i aduce aduce o contributie fecunda la adaptarea ct mai perfecta a omului modern la
complexul sau mediu". Aceasta "adaptare" la care se refera, nu are numai un caracter pasiv, ci si
activ. Ideea studierii psihologice a omului total, a omului concret, actionnd n contextul social
caruia i apartine, ideea dublei determinari, biologice si sociale, a personalitatii, ideea
conditionarii sociale a psihicului uman, a proceselor psihice superioare si a rolului activ al
individului n societate sunt cteva din contextele activitatii psihologice a lui Mihai Ralea,
activitate care a constituit o contributie deosebit de importanta n procesul de
scientifizare a psihologie romnesti. n "Ipoteze si precizari n stiinta sufletului"(1926), A
contribuit la crearea Institutului de psihologie al Academiei, a "Revistei de psihologie", la
nfiintarea Asociatiei Psihologilor din Romnia.

Acest perioada de mijloc n dezvoltarea psihologiei sociale mai cuprinde cteva orientri de
marc: psihanaliza, behaviorism i gestaltismul.
Concepia Psihanalitic a lui Freud, structureaz psihicul uman din Id, Eu i Supraeul.
Behaviorismul reprezentat de Pavlov, Watson, Skinner, recurg la schema stimul-rspuns. i
fundamenteaz principiile i mecanismele nvrii.
Gestaltismul prin abordarea percepiei, fundamenteaz legitimitatea psihologiei sociale ca tiin
autonom, i deschide calea spre dezvoltarea psihologiei sociale cognitive.

2. Definiii ale psihologiei sociale

Psihologia social este domeniul tiinei care caut s neleag natura i cauzele
comportamentului uman Baron & Byrne (1981).
Psihologia sociala are ca obiect de studiu comportamentul social. O definitie a ceea ce isi
propune psihologia sociala este furnizata de catre Baron & Byrne (1981) "psihologia sociala

20
studiaza modul in care comportamentul, sentimentele sau gandirea unui individ sunt influentate
sau determinate de comportamentul sau caracteristicile altora. Aceasta prezenta poate fi :
implicita, explicita sau imaginara" (cit.de Abric, 1994, p.11).

Breackwell & Rowett (1986) identifica patru nivele de analiza pentru studiul comportamentului
social:
Nivelul 1: analiza intrapsihica, ex. disonanta cognitiva;
Nivelul 2: procesele interpersonale, ex. perceptia altuia si atractia personala;
Nivelul 3: interactiunea intre individ din grup, ex. conformitate in grup, facilitati sociale;
Nivelul 4: relatiile intergrupe, ex. competitia, compararea intergrupe, schimbarile
intergrupe.

Cartwright consider aceea ramur a tiinelor sociale care ncearc s explice cum societatea
influeneaz cogniia, motivaia, dezvoltarea indivizilor i cum aceasta la rndul ei este
influenat de indivizi

Ilu consider: c vizeaz felul n care contextele micro, mezo i macrosociale afecteaz
coninutul proceselor psihice i comportamentale ale indivizilor i felul n care iau natere, se
structureaz sau se modific contextele socioculturale, n special cele micro i mezo prin
interaciunea mintal-emoional i comportamental a acestora.

Abordarea personal, consider c psihologia social, vizeaz maniera n care individul i


societatea ncearc s se sincronizeze, din cauza unor defazri n procesul evolutiv societal sau
individual. Descoperile tehnicii uneori au fost cnd naintea imaginaiei cnd n urma ei. Astfel:
multe dintre descoperiririle tehnicii au ramas n patrimoniul armatei i au fost cunoscute
publicului consumator abia dupa ani buni. Dar uneori ideile revoluionare cum ar fi constituirea
Uniunii Europene au fost cu mult nainte de concretizarea ei.

3. Problematica i principalele trsturi ale psihologie sociale

a. Caracteristicile psihologiei sociale


Abordarea psihologist-pozitiv, consider c psihologia social, deine cteva caracteristici
importante:
tiinificitatea, cu trimiteri att la metode ct i domeniile de cercetare care le vizeaz.
Centrarea pe studiul i explicarea comportamentelor sociale i individuale, care au loc n
contexte culturale specifice.
Studiul proceselor cognitive, memoria are un rol important n modul n care reacionm la
diferite evenimente. Experienele negative repetate cu o persoan, determin n cele din
urm ruptura cu acea persoan.
Acord o importan crescut factorilor de mediu fizic. Cldura, frigul, poluarea,
zgomotul, aglomeraia, gradul de iluminare, gradul de igien i confort, sunt factori
denumii variabile ecologice, care influeneaz n mod direct psihicul i implicit
performanele noastre.

21
Sesizeaz diferitele modificri n comportamentul unui cuplu, alegerea partenerului de
via, i de ce nu de sex. Conceptul de cuplu a suferit profunde mutaii. Apariia cuplurilor
homosexuale, orientarea spre parteneri cu statut i poziie social, au produs mutaii
serioase n structura social.

b. Problemele metodologice
* Metoda de cercetare (gr. methodos) - mod, mijloc, cale de urmat intr-o actiune, respectiv o
cercetare de cunoastere a realitatii; este totodata si sistemul de reguli propus pentru o cercetare.
* Metoda cantitativa - metoda de cercetare bazata pe masurarea si cuantificarea datelor
obtinute; m.c. sunt utilizate cu precadere in statistica, sociologie si ramurile acestora.
* Metoda calitativa - mod nenumeric de culegere a datelor din mediul natural al subiectilor
investigati; informatiile astfel obtinute sunt mult mai bogate, mai ales asupra dezvoltarii
ontologice a subiectilor; m.c. au fost utilizate mai intai in studiile antropologice.

Observaia
Ancheta
Experimentul
Analiza corelaional. Daca n realitate exist relaia cauz-efect. Violena informaiile din BOP
Conduita etic i cod deontologic: nelarea, deconspirarea, riscuri minime.

4. Tendine actuale: interdisciplinaritatea i caracterul pragmatic


Dei iniial se gsea la linia de demarcaie a: psihologiei, sociologiei, antropologiei, astzi
psihologia social este o tiin de sine stttoare, cu un repertoriu tematic teoretic i de cercetare
foarte bogat. Totui aceast apropiere de disciplinele amintite a determinat apariia unor cercetri
i orientri culturale. n acest sens se studiaz cultura marilor popoare (euro, american,
orietal,), a subculturilor dintr-o cultur, i contextele culturale cum influeneaz existena i
dezvoltarea unor personaliti modale.

O mai mare aplicabilitate a noiunilor de psihologie sociale n domenii ca: cel juridic (n audierea
martorilor, reconstituiri), un rol imporant l joac atractivitatea i statul socio-economic al
victimelor respectiv al acuzailor, vezi la hruire sexual, escrocherii. Sntate (relaia
bolnavului cu mediul spitalicesc, modificarea realiilor interpersonale n caz de boal),
informarea bolnavilor asupra efectelor nocive ale unei substane asupra organismului, stresul
asupra sistemului imunitar, sesiunea produce stres si tulburri respiratorii. Marketingul (n
comer, dar i politic). Managementul organizaional, satisfacia n munc (depinde de
personalitate, consonana conitiv, satisfacia n munc, teoria echitii n organizarea locurilor de
munc+Greenberg+schimbul de birouri. Conflictele de la locul de munc , negocierile
(experimentul lui Sheif de la Robber+s Cave cu 11 copii.
Cunoaterea mecanismelor de influen social, contribuie la influenarea comportamentului
cumprtorilor dar i a electoratului. Psihologia social cognitiv: apeleaz la percepia
subliminal.

22
2. PERCEPIA SOCIAL

Perceia social este procesul prin care ncercm s cunoatem i s nelegem alte persoane

I. Comunicarea nonverbal: limbajul nonverbal;


Comunicarea nonverbal: o baz a comunicrii;
Expresia facial
Contactul vizual;
Limbajul corpului;
Distana fizic;
Aplicaii practice ale limbajului nonverbal

II. Atribuirea: cum nelegem cauzele comportamentului celorlali


Teorii ale atribuirii: cum dm sens mediului social
Surse de erori n atribuire
Aplicaiile teorie atribuirii

III. Formarea i managementul impresiilor despre ceilali


Teoria cognitiv a formrii impresiilor
Managementul impresiilor sau arta de a arta bine

Cunoaterea mediului fizic, social i cultural implic utilizarea unor mecanisme cum sunt:
Comunicarea verbal;
Comunicarea paralingvistic;
Limbajul nonverbal;
Atribuirea;
Combinarea i sinteza informaiilor;

I. COMUNICAREA NONVERBAL: LIMBAJUL NONVERBAL;


Comunicarea verbal direct reprezint informaia pe care cineva o spune, i cu acest prilej ne
putem forma o imagine despre ceea ce ea gndete, simte, ce atitudine are fa de ceilali oameni
sau numai anumii oameni, despre instituii, evenimente politice sau culturale, sau cine se declar
a fi. Informaiile obinute prin vorbire nu sunt ntotdeauna i reale, uneori oamenii pot s spun
lucruri mai puin reale i mai puin verificabile.

Comunicarea paralingvistic se refer la tonul, pauzele, fluena, pe care emitorul le utilizeaz n


conversaie. Acest gen de comunicare aparine n mare parte comunicrii nonverbale, deoarece
modul n care se manifest nu transmite coninut lingvistic concret. Cele patru canale:
Expresia feei;
Contactul vizual;
Limbajul corpului;

23
Distana fizic;
Transmit informaii care de multe ori trdeaz o contradicie ntre limbajul verbal i gndurile
emitorului.

1. Expresiile feei exprim n mod manifest strile emoionale ale interlocutorului. Cercettorii
identific 6 emoii de baz, a cror manifestare apare nc dn copilrie:
Fericirea, bucuria
Surpriza
Suprarea, tristeea
Frica, ngrijorarea
Dezgustul
Furia

Exist nuane pentru toate aceste emoii, deoarece ele pot fi mai intense sau mai reduse ca
intensitate. Toate aceste emoii se pot identifica relativ uor, deoarece oamenii disting uor ntre
emoii negative i pozitive. Universalitatea biologic face ca oamenii s se manifeste specific
pentru diferite situaii. Un context pozitiv i determin s se bucure sau s jubileze, pe cnd unul
negativ aduce tristeea i suprarea.
n cultura uman se impun anumite conduite prin care se oprim sau se impune un anumit mod de
manifestare afectiv ntr-un anumit context. Acestea poart denumirea de reguli de expunere. De
exemplu bieii sunt nvai de cnd sunt mici ca nu este frumos s plnga, sau s nu rdem de
persoane n vrst, sau ntr-un context oficial de situaii comice.

2. Contatactul vizual, mai ales prin expresia i micrile ochilor, exprim tandree, suprare,
tristee. Este binecunoscut faptul, c ochii sunt oglinda sufletului, de aceea multe persoane
prefer s-i ascund privirea n spatele ochelarilor de soare, s evite contactul vizual direct, sau
dinpotriv, s insiste cu privirea n explorarea interlocutorului.
Evitarea privirii are 2 explicaii: lipsa de interes, dispre, dezaprobare sau ruine, vinovie,
timiditate pe de alt parte.
Privirea insistent are de asemenea 2 explicaii: iubire, preuire, stim, simpatie, atracie, interes,
i mnie sau intenii agresive.
Exist norme sociale care reglementeaz i controleaz modul n care contactul trebuie sau nu
trebuie folosit.

3. Limbajul corpului, ofer de multe informaii importante pentru interlocutor.


Postura corporal, nseamn poziia i micrile corpului ca ntreg, informeaz despre starea
afectiv de moment dar i despre reacii mai stabile care se declaneaz ntr-un anumit context.
Atitudinea care o exprim de fapt aceast postur are rol decisiv n relaiile interumane: cuplu,
prini-copii, subordonai-ef, dar i n art: pictur, fotografii, film, teatru, pantomim. Sunt
exprimate prin gesturi, atitudini sau micri ale corpului, mesaje care sunt nelese peste secole,
(feele de pe picturile vechi sau icoane) n aproape toate culturile, (gesturile actorilor care dei
vorbesc o alt limb i receptorul citete titrarea, el nelege mesajul nonberbal, sau n filmele
mute din anii 30).

4. Distana fizic, sau spaiul personal, cum l mai numete Hall (1966). Aceast expunere
senzorial permanent o mparte n:

24
- zon intim, 46 cm;
- zon personal, ntre 46 cm pn la 1,22 m;
- zon social, ntre 1,22 m i 3,66 m, folosit n negocieri;
- zona public, peste 3,66 m, folosit pentru cuvntri.

De multe ori aceste distane depind de de o serie de factori: cealalt persoan, sexul axesteia,
tipul de relaii, contextul, i nu n ultimul rnd largul auditoriu n faa cruia vorbim. Ca urmare
nu putem spune neaprat ca exist o regul de fier, dar n general este bine s inem cont de ele, i
s vedem cnd obinem consecine pozitive.
Dac este important pentru noi o persoan de sex opus, vom cuta s jonglm cu aceste distane
pentru a-i ctiga ncrederea, iar limbajul nonverbal al acesteia este de multe ori cel mai bun feed-
back de modul n care este interpretat demersul nostru.

5. Aplicaii practice ale limbajului nonverbal. Un job care implic activitatea cu oamenii:
medic, asistent social, agent de vnzri, actor, politician, cere i o expresivitate emoional din
partea celor care o presteaz. Un politician expresiv care vars o lacrim cnd este judecat va
impresiona pozitiv, chiar dac nu va schimba verdictul, un agent de vnzri entuziast va convinge
mai uor un client dect unul posac, un medic zmbitor va avea mai muli pacieni, la fel i un
asistent social.

ncercai sa v gndii la urmtoarele situaii:


Un incident care va enervat; gndii-v insistent la acest lucru
Un incident care va fcut s devenii trist; gndii-v insistent la acest lucru

Comparai comportamentul vostru n cele dou situaii. Cum v-ai modificat poziia braelor,
umerilor, a picioarelor sau a trunchiului?

1. Comunicarea n noul spaiul public

Definirea spaiului public la Habermas

Cum putem defini spatiul public?


Spatiul public - spatiu simbolic in care se opun si isi raspund discursurile in cea mai mare parte
contradictorii tinute de diferiti actori politici, sociali, religiosi, culturali, intelectuali care compun
societatea. Este o zona intermediara intre societatea civila si stat. Consecinta acestei extensiuni a
spatiului public este diminuarea rolului societatii civile si supradimensionarea comunicarii
politice (Dominique Wolton).

Noiunea de spaiu public constituie elementul conceptual de baz al analizei pe care Habermas o
realizeaz asupra relaiei dintre comunicarea de mas i democraie. Aceast analiz integreaz
urmatoarele concepte: opinia public, mass media i actorii politici.

Dup Habermas, spaiul public s-a constituit ca loc de mediere ntre societatea civil i stat, n
care se formeaz i se exprim opinia public. Prin spaiu public el inelege acea sfer n care
reunii ca public, cetenii trateaz neconstrani sub garania de a putea s se intruneasca si sa se
uneasca liberi, sa-si exprime si sa-si publice liber opinia lor asupra problemelor de interes
general. In cadrul acestei sfere publice se dezvolta o contiin politica care cere puterii
25
reglementari legale ale functionarii relatiilor economice si sociale prin elaborarea unor legi cu
valabilitate generala si care actioneaza totodata ca opinie publica, ca unica sursa de legitimare a
acestor legi (Habermas,). Opinia publica avea deci dubla functie: legitimarea normelor publice,
a legilor si cea de instanta publica rationala de judecare si critica a puterii.

Insa spatiul public initiat si instituit de burghezie continea in germene elementele propriei
deformari, caci el nu se poate intinde la scara de masa fara a se perverti. Antagonismele sociale
impiedica opinia publica sa exprime si sa condenseze in chip rational interesul general. In
realitate, in cursul evolutiei societii moderne spatiul public va fi macinat de interesele
particulare si grupurile de presiune, de masificarea societatii, toate acestea fcnd imposibil
definirea i urmarirea rationala a unui interes general. Societatea de mas va produce
relativizarea dintre public i privat i va determina criza spaiului public.

Conceptul de spatiu public, oricat ar fi de contestat printre specialisti, rmane totusi un element
important n analiza comunicrii sociale. Politologi sau sociologi ai comunicarii au pus stpnire
pe acest concept si l-au mbogit (plecand de la conceptul de spatiu public teoretizat de
Habermas) aducandu-i doua modificari esentiale (apud Camelia Beciu, Politica discursiva):
1. sa accepte ideea ca spatiul public este un spatiu conflictual;
2. sa refuze sa recurga la o teorie manipulatorie a mass-media sau la o concepie pesimist i
unilaterala a consumului.

Din punctul de vedere al comunicarii, interesant este demersul lui Paul Beaud care scrie:
autonomizarea socialului il someaza pe fiecare s se considere un individ social, sa gaseasca n
social noi norme ale apartenentei, ale integrarii sale. Graie mai ales tiintelor umane, spatiul
public intra in fosta sfer privat, nlocuiete structurile tradiionale de socializare cu propriile
instrumente de comunicare.

Trebuie facut insa o distincie intre societatea civil i spaiul public (apud D. Wolton, Les
contradictions de la communication politique, in La communication, Etat des savoirs); daca
societatea civila este istoric anterioara naterii spatiului public i ii conditioneaza cel putin
teoretic aparitia, spatiul public traduce fenomenul de politizare a celei mai mari parti a
problemelor cu care se confrunta societatea, in sensul ca democratia face din aproape toate
problemele propriul obiect de confruntare si negociere.In acest context, putem defini spatiul
public drept spatiu simbolic in care se opun si isi raspund discursurile in cea mai mare parte
contradictorii tinute de diferiti actori politici, sociali, religiosi, culturali, intelectuali care compun
societatea. Este o zona intermediara intre societatea civila si stat. Consecinta acestei extensiuni a
spatiului public este diminuarea rolului societatii civile si supradimensionarea comunicarii
politice. (apud D. Wolton, op. cit.)
Aceasta reprezentare despre spatiul public sintetizeaza particularitatile mecanismului democratic
actual care functioneaza prin interactiunea dintre actorii sociali, comunicarea de masa si opinia
publica: se configureaza deci o noua dinamica sociala bazata pe interactiunea dintre putere, mass
media si opinia publica.

Comunicarea nnoiete radical formele dominrii sociale; o face ns discret i chiar fr ca


mediatorii care i gestioneaz dezvoltarea s fie contieni ca ea aduce cu sine un nou mod de
exercitare a dominaiei sociale. Aceasta este diferit de propagand pentru c se dezvolt la
26
iniiativa celor mai diverse instituii sociale i nu implic doar acceptarea pasiv a opiniilor
emitorilor sau aderarea la nite modele de comportament; ea este un catalizator al schimbrii
sociale, intrnd n mod necesar n interaciune cu indivizii i grupurile sociale crora li se
adreseaz; paradoxal, ea presupune o anumit participare din partea intelor pe care reuete s
le defineasc cu o precizie din ce n ce mai mare. Comunicarea este asimetric i inegalitar, dar
nu poate fi unilateral.

Dac acceptm c este un puternic catalizator al schimbrii sociale, comunicarea nu ntlnete in


cale nite elemente inerte: ea trebuie s in seama de reaciile celor crora li se adreseaz
(indivizi sau grupuri sociale); mai mult, ea implica o oarecare interactivitate.

Caracteristicile comunicrii n cmpul social sunt:


asimetria, rezultat al importanei crescnde a dispozitivelor comunicaionale folosite astzi de
cea mai mare parte a instituiilor sociale care i pun pe subiectii -; ceteni n situaie de
interaciune parial;
diversificarea modalitilor de exercitare (discurs argumentativ, discurs persuasiv, interactiv);
frmiarea n spaii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politic se suprapune
uneori cu cea public, comunicarea publicitar de asemenea);
o participare diferit in funcie de clas i grup social (acces la media n funcie de modalitile
de exercitare a controlului social)
tendina spre o anumit ntreptrundere cu viaa profesional precum i cu spaiul privat; n
acest sens, dispozitivele comunicaionale vor ajuta la compatibilizarea micrii de individualizare
a practicilor sociale cu participarea la spaiul public).
n orice caz, complexitatea spaiului public de astzi este o invitaie la a-i intelege mai bine
marile articulari.

2. Percepia subliminal

Un mesaj subliminal este un semnal sau mesaj conceput s fie transmis sub limitele normale a
percepiei. De exemplu poate fi insesizabil gndirii contiente, dar accesibil subcontientului.
Cercetrile actuale nu au reuit nc s confirme existena unui asemenea efect. Cu toate acestea
exist un numr de teorii care ar putea suporta modul de functionare posibil al unui asemenea
efect (dac ar exista).

Percepia este un proces psihic senzorial complex. Const ntr-o prelucrare de informaii primite
de individ prin organele sale de sim, mai simplu spus este o procesare de senzaii. J. Brunner i-a
publicat in anii 50 propriile studii asupra percepiei, evideniind cu aceast ocazie rolul
determinant pe care l au factorii cognitivi n realizarea percepiei. De la Brunner ncoace
cercetrile asupra asimilrilor incontiente de informaii s-au diversificat stimulate fiind i de
aplicaiile diverse n psihoterapie i psihologia reclamei. Cu aceast ocazie s-a pus n eviden
existena unor prelucrri incontiente de informaie.
Percepia subliminal echivaleaz cu fenomenul de subcepie.[].Este vorba de o percepie ce
nu atinge pragul contiinei, dar a crei detecie este atestat de un rspuns la un alt nivel, cum ar
fi rspunsul electrodermal sau, mai simplu, potenialul evocat cerebral.

27
Cnd percepia se desfoar cu contiina perceperii i cnd este implicat i intenia avem de-a
face cu un act perceptiv. Cnd ns percepia se desfsoar n absena inteniei, subcontient sau
incontient, ne aflm n prezena unui fapt inperceptiv. Percepia subliminal este deci un fapt
perceptiv i nu un act de percepie, iar din punct de vedere procesual se constituie intr-un
mecanism automatic. Ori de cte ori putem spune c unii stimuli prezentai sub limita
contientizrii individului i influeneaz gndurile, sentimentele sau aciunile, avem de-a face cu
o percepie subliminal. Aceasta era de altfel accepiunea iniial a termenului, ulterior ea
extinzndu-se asupra tuturor situaiilor n care stimuli neobservai sunt totui percepui.
Procesarea incontient a caracteristicilor fizice ale stimulilor este un fapt ce nu mai poate fi pus
la ndoial, constituindu-se n ceea ce numim percepie subliminal. Ideea in sine de percepie
subliminal, i mai ales posibilitatea ca sentimentele, gndurile i/sau aciunile oamenilor ar
putea fi influenate prin intermediul unor stimuli percepui dar nu i contientizai, a strnit nc
de la apariie multiple controverse si polemici. De-a lungul timpului au avut loc numeroase
experimente care obtineau - culmea! - rezultate contrare, ns aviditatea publicului dup
senzaional a primat, ajungndu-se in zilele noastre la aciuni legislative de interzicere si
pedepsire a influenrii indivizilor prin intermediul mesajelor subliminale, la comercializarea de
casete audio-video cu mesaje subliminale, i la emiterea de norme i legi privitoare la aspectele
publicitare ale problemei. Problema n sine se reduce la a stabili dac prelucrrile incontiente de
informaie au sau nu au consecine vizibile asupra comportamentelor umane. n abordarea acestei
probleme Miclea propune discutarea a nc dou praguri senzoriale: unul obiectiv i unul
subiectiv:

Pragul senzorial obiectiv ar fi valoarea minim pe care ar trebui s o ating un stimul pentru a
pute fi recepionat de catre organism, dar fr ca subiectul s fie contient de prezena stimulului.
Singurele modificri care apar - de natur bioelectric - sunt insesizabile n planul contient al
subiectului.

Pragul senzorial subiectiv ar fi limita inferioar a valorii intansitii stimulului pe care subiectul l
poate contientiza doar ca fiind prezent ,dar nu poate da alte detalii legate de natura stimulului
respectiv. Miclea mai spune c doar lund n considerare existena pragului senzorial subiectiv se
poate concluziona existena cu certitudine a percepiilor incontiente de informaii.

Primele experimente privind natura percepiei subliminale

Interesul pentru aceast problematic nu este nou. El s-a manifestat nc de la sfritul sec. XIX
i nceputul sec. XX. n cadrul acestor studii cu adevrat de pionierat, subiecilor li se prezentau
ntr-o manier fugitiv stimuli auditivi i vizuali, iar apoi erau pur i simplu ntrebai dac au
contientizat prezena vreunui stimul. Exista posibilitatea, luat de altfel n calcul, ca subiecii
doar s presupun c au vzut sau auzit ceva. Statistic s-a dovedit c cei crora li se prezentaser
ntr-adevr stimulii, ghiciser mai bine dect cei crora nu li se prezentase nimic. Ulterior au
urmat zeci i zeci de studii similare, iar ca o concluzie general s-a desprins faptul c o cantitate
destul de mare de informai, capabil s ghideze decizii i aciuni, este perceput chiar cnd
indivizii nu au experiena subiectiv a percepiei lor. O alt cale urmat de cercettori a fost aceea
privind stimulii inseparabili din punct de vedere perceptiv. Acetia depeau ca intensitate pragul
minim absolut, ns erau prezentai n maniere care fceau foarte dificil, dac nu chiar
imposibil percepia lor. Este vorba de o categorie nou de stimuli, anume cei foarte greu de
28
discriminat. Primele cercetri pe tema acestei categorii de stimuli au fost desfurate de
psihologul englez Anthohy Marcel n perioada anilor 70. Concluzia studiilor lui a fost c luarea
unei decizii ca urmare a aciunii unui stimul este nlesnit (amorsat) dac stimulul urmeaz
imediat dup unul nrudit ca natur. Alte studii care au urmat aceeai direcie nu au avut ns
rezultate asemnatoare cu ale psihologului britanic. Se putea totui afirma c dificultatea n a
discrimina un stimul de un altul nu afecteaz n toate cazurile i percepia i interpretarea acelui
stimul. Explicaia prea c rezid n acele mecanisme aflate la limita dintre subcontient i
incontient de receptare si prelucrare a informaiilor senzoriale. Cel mai cunoscut i totodat cel
mai controversat caz rmne un aa-zis experiment desfurat n 1956 n Fort Lee, New Jersey n
Statele Unite. n acel an ar fi fost instalat ntr-un cinematograf drive-in din ora un proiector
special construit de ctre firma new york ez Subliminal Projection Co. Inc. pentru a difuza
mesaje subliminale n timpul rulrii unor filme de cinema. Coordonatorul proiectului, directorul
de marketing James Vicary, a raportat, ntr-un articol publicat un an mai trziu, c n urma
difuzrii de mesaje subliminale vizuale cu o durat de 3/1000 dintr-o secund o dat la fiecare 5
secunde n timpul filmului Picnic, ar fi obinut rezultate spectaculoase n ceea ce privete
manipularea comportamentelor. Concret, n timpul filmului erau expuse mesajele Eat Popcorn!
respectiv Drink Coke!, adic Mncai Popcorn! i Bei Coca-Cola!. Vicary afirma ntr-un
articol publicat n 1958 n revista Life, c experimentul a vizat un lot de 4500 de subieci, pe o
perioad de ase sptmni i c n urma administrrii respectivelor mesaje vnzrile la popcorn
si la coca-cola ar fi crescut cu 57,7 % respectiv cu 18,1%. Dei condiiile experimentului precum
i modul de realizare erau destul de vag precizate, articolul i consecinele sale au strnit polemici
i dispute vii. Se contura posibilitatea robotizrii i nrobirii fiinelor umane doar prin expunerea
la stimuli sibliminali. Puini au inut ns cont de interviul pe care acelai John Vicary l-a acordat
la civa ani dup aceste evenimente revistei Advertising Age (1970) i n care afirma c de
fapt totul fusese o mistificare cu scopul de a salva compania de la falimentul care se ntrezrea.
Un alt cercettor - P. Wakins - a elaborat un experiment similar n 1973 pentru a testa concluziile
lui Vicary. El a expus un lot de subieci aceluiai mesaj subliminal Drink Coke ca n
experimentul lui Vicary. La final el i-a rugat pe acetia sa spun ct de nsetai se simeau, i
totodat s aleag dintr-o lung list de buturi (printre care figura i Coca-Cola) pe aceea care le
plcea cel mai mult. Fa de lotul de control senzaia de sete era de dou mai mare, dar Wakins
nu a nregistrat vreo preferin deosebit pentru Coca-Cola fa de alte buturi care erau prezente
pe list. R. Fowler a urmat o alt cale n cercetarea mesajelor subliminale. n 1981 el i-a axat
studiile pe mesajele subliminale alctuite dintr-un singur cuvnt. Dup expunere subiecilor le
erau prezentate simultan, dou cuvinte dintre care unul nrudit semantic cu termenul prezentat
subliminal, iar cel de-al doilea fr nici o legtur cu acesta. Apoi li se solicita s-i dea cu
prerea care din cei doi termeni era inrudit ca semnificaie cu termenul prezentat subliminal.
Peste 95% din subieci au fcut asocieri corecte dovedind existena unei procesri semantice
pariale a mesajului subliminal prezentat. Cu alte cuvinte, procesarea mesajului subliminal n
subcontient/incontient privete n principal categoria semantic din care face parte stimulul.
Dei cercetrile n privina mesajelor subliminale auditive sunt deocamdat incomplete, se pare
c n cazul lor procesarea semantic a mesajului nu atinge nici mcar nivelul categoriei
corespunztoare.

Unii cred c fenomenul de percepie subliminal mai apare i cu ocazia studierii unor pacieni
suferinzi de diferite leziuni ale creierului. Un exemplu e sindromul denumit Vedere Oarb. Cei
care sufer de aceast afeciune a creierului prezint leziuni la nivelul cortexului vizual, n urma
crora sunt deseori lipsii de contiina percepiei unor stimuli aflai n anumite regiuni ale
29
cmpului lor vizual. Dei ei pretind c nu percep nici unul din stimulii vizuali prezeni n aceast
zon oarb, sunt totui capabili s ghiceasc amnunte despre stimulul respectiv, cum ar fi
mrimea, forma ori direcia de orientare. Acest fenomen nu poate fi pus numai pe seama adaptrii
unor zone ale scoarei cerebrale pentru preluarea funciilor zonei lezate, deoarece subiecii nu
prezint experiena contientizrii stimulului n zona oarb a cmpului lor vizual. nseamn c
informaiile despre natura stimulilor vizuali invizibili contiinei ajung pe o alt cale n plan
contient.

Un alt sindrom care poate prezenta interes este prosopagnosia. Pacienii sunt incapabili s
recunoasc fee cu grad mare de familiaritate pentru ei. Dei sunt contieni c se uit la faa unui
om, ei nu se pot pronuna asupra identitii acelei persoane chiar dac o cunosc foarte bine. Cu
toate acestea unii dintre pacieni sunt capabili s indice pe unul dintre cele dou nume care le sunt
prezentate, i s-l asocieze n mod corect cu persoana pe care o au atunci n fa. Din nou
informaii despre natura i coninutul unui stimul ptrund pe alt cale dect cea contient n
planul cunoaterii i interpretrii realitii.
Aceste efecte se datoreaz modului n care scoara cerebral proceseaz informaiile primite, fr
legtur cu aa-zisa percepie subliminal.

Aplicaii ale utilizrii mesajelor subliminale n publicitate i psihologia reclamei


Principalele aplicaii ale utilizrii mesajelor subliminale se gsesc n psihologia reclamei. n
practic se asociaz un stimul subliminal cu unul supraliminal urmrindu-se potenarea
impactului acestuia din urm. Este vorba de fenomenul de amorsaj. Se prezint imaginea unui
produs stimul supraliminal dublat de expunerea subliminal (mascat) a unui cuvnt,
imagini, simbol, etc., care are capacitatea de a crete nivelul de excitaie (de obicei se mareaz
pe excitaia sexual, tiut fiind c aceasta e cea mai intens) i cum sexul vinde orice mesajul
subliminal e de regul o imagine pornografic, un simbol cu semnificaii sexuale profunde, sau,
mai simplu, cuvntul SEX pur i simplu. Se apreciaz c prin asocierea cu stimulul sexual
subliminal procesarea stimulului supraliminal este favorizat. Aceasta este metoda de influenare
direct. Metoda utilizat de Vicary era una de natur indirect pentru c mesajele nu erau asociate
cu nici un stimul supraliminal. O alt cale este prezentarea imaginii ntr-o manier distorsionat
sau modificat aa nct recunoaterea ei s fie imposibil la o percepere direct a ei. Ulterior,
mecanismele de prelucrare a informaiei aflate sub pragul contiinei analizez i refac imaginea
relevndu-i adevratul sens. Dar poate c cea mai comun form de prezentare a unei informaii
ntr-o manier subliminal este prezentarea repetat la nesfrit a aceleiai imagini, clip
publicitar, melodie, etc., obinndu-se o saturare cu informaie (amorsaj repetitiv). Este cazul
reclamelor repetate de mai multe ori pe zi la televizor sau la radio i pe care cei mai muli dintre
noi le ignorm (sau cel puin asta suntem tentai s credem), al panourilor publicitare de pe
marginea drumurilor, al sloganurilor electorale, .a.m.d. Cu ct ntlnim mai des unul i acelai
stimul din categoriile menionate suntem nclinai s-l investim cu tot mai mult imporan. Aa
c atunci cnd cineva ne vorbete de un produs oarecare pe care l-am avut tot timpul n atenie
mulumit publicitii i reclamei, ne vom da seama c produsul ne este foarte familiar i c
putem s spunem destul de multe lucruri despre el. Se nate ntrebarea dac oamenii ar putea fi
determinai s adopte anumite conduite de cumprtori obedieni. Rspunsul sugerat de studiile
de laborator este nu. Tot ce se poate induce este o clas de comportamente i nicidecum o

30
aciune orientat ctre un scop precis. Cu alte cuvinte nu vom putea fi determinai s bem coca-
cola sau s mncm popcorn, dar este posibil s ni se induc senzaii de sete i de foame oarecum
artificiale. Acestea sunt rezultatele studiilor efectuate n laboratore, sub o supraveghere riguroas,
departe de ali factori perturbatori. Adevrul e c n lumea din afara laboratorului de cercetare,
exist o mulime de ali stimuli majoritatatea supraliminali care perturb aciunea stimulilor
sublimnali. Omul este o fiin care se orienteaz preponderent dup stimulii supraliminali.
Acetia din urm beneficiaz de un suport energetic cu mult mai puternic dect stimulii
subliminali i se impun cu mult mai uor planului contient.

Referine bibliografice

Dixon, N. F. McGraw-Hill, 1971: Subliminal Perception: The nature of a controversy, New


York

Merikle P.M and M. Daneman, Psychological Investigations of Unconscious Perception in


Journal of Consciousness Studies, 1998.

Anthony W. Greenwald, New Look 3: Reclaimed Unconscious Cognition in American


Psychologist, 47, 1992.

D. Holender - Semantic activation without conscious identification in dichotic listening,


parafoveal vision, and visual masking: A survey and appraisal -, Behavioral and Brain Sciences,
9, 1-23 (1986).

Miclea,M., : Psihologia cognitiv - Polirom, Iai, 1999;

Dumitru Zamfir, tefan Vlduescu Percepia i audiopercepia -, Editura Didactic i


Pedagogic, Bucureti, 2003;

Zlate, M. Psihologia mecanismelor cognitive -, Polirom, Iai, 1999;

http://forum.alltheweb.ro/index.php/topic,128.0.html?PHPSESSID=6aa7f6607ae6908f9b7368a6
21f9a89b

II.ATRIBUIREA,
are loc pentru evenimente, situaii, comportamente mai puin obinuite.

Este un proces extrem de complex, i de aceea cele mai multe teorii ncerc s se axeze pe
urmtoarele aspecte practice :
1. pentru a-i cunoate pe ceilali-nivel general,

31
2. a nelege cauzele care au declanat o anumit reacie din partea unei alte
persoane, iar n felul acesta rspundem la ntrebarea de ce?-cauzalitate
3. identificarea inteniei sau neinteniei din partea unei alte persoane atunci cnd am
suferit anumite consecine neplcute. Altfel interpretm aciunile cuiva cnd tim
care au fost raiunile faptelor sale. -intenionalitate
4. cunoaterea unor motive care stau n spatele unui act, pe viitor ne vor ajuta s
facem previziuni sau s anticipm anumite reacii din partea altor persoane. Dwek
(1975), consider c este important s nvm copii s-i atribuie succesul lor,
deoarece n felul acesta pe viitor vor muncii mult mai eficient i vor fi i contieni
de acest lucru -predictivitate

1. Jones i Davis (1965) elaboreaz o teorie a procesului atribuional, rmas clasic, numit
teoria inferenei corespondenei (corespondent inference).
ntrebarea de baz se centrez asupra modului n care folosesc oamenii informaiile ce le
dein despre comportamentul semenilor lor, pentru a deduce motivaia, personalitatea, adic a
trsturilor stabile care au stat n spatele acestor acte.
n acest scop sunt luate n considerare doar comportamentele liber alese, neimpuse
de alii care s fie de fapt specifice subiectului respectiv. Comportamentele impuse
nu fac obiectul acestui studiu deoarece ele nu indic atitudini i trsturi stabile.
sunt analizate conduitele care au distinctivitate, adic sunt rspunsul la un anumit
stimul specific. Termenul folosit de Jones i Davis este cel al efectelor
noncomune. Autorii consider c acel comportament care poate fi interpretat ca
avnd multiple cauze comune nu poate fi relevant pentru a se gsi o disponibilitate
intern. Deciziile sau diferite aciuni mai puin obinuite, ne determin s ne
ntrebm asupra motivaiilor corespondente evenimentelor sau faptelor observate.
dezirabilitatea social, reprezint conformarea comportamentului i atitudinilor
actorilor sociali la valorile i normele promovate i acceptate de societate. n
contrast cu acest concept, Jones i Davis, consider c relaia de cauzalitate ntre
aciuni i disponibiliti, trebuie cutat n activitile cu o dezirabilitate social
sczut, deoarece dezirabilitatea social ascunde o marj mare de minciun.
Chestionarele din psihologie, ncearc s ocoleasc aceste rspunsuri de aprare a
eului.

Limitele: teoria i are limitele ei, inferena corespondent, ofer explicaii pentru un numr redus
de cazuri n care se procedeaz la atribuiri, iar previziunile oferite de acestea sunt valabile doar
pentru un numr restrns de comportamente, care nu pot generalizate.

2. Teoria lui Heider sau teoria echilibrului cognitiv, este circumscris relaiilor
interpersonale, deoarece autorul consider comportamentul interpersonal co-determinat de
configuraiile cognitive ale individului.
Perspectiva gestaltist consider c universul interior al individului trebuie s fie echilibrat i
consistent. Pentru aceasta individul d sens i interpreteaz evenimentele cu care vine n contact,
n conformitate cu judecile, ateptrile sau implicaiile referitoare la cele observate, proces
numit i producere de plus-valoare la nivelul sensului (Beauvois, Deschamps, 1990).

32
Atribuirea este tocmai aceast producere de sens, n care individul pornind de la
observaie, gsete n mod subiectiv, nu aleator, o explicaie pentru evenimentul sau fenomenul n
cauz.
Cteva elemente definitorii pentru aceast teorie sunt:
detaarea unei matrici cauzale, permanente i stabile dintr-o serie de informaii
ambigue i incerte care conduc la cunoaterea dispoziiilor stabile ale actorilor
sociali,
o percepere i reorganizare economic i stabil a mediului, prin utilizarea unor
legi ale simului comun, cu ajutorul crora individul nelege mediul su
cutarea distalului pornind de la proximal, se pornete de la date apropiate,
cunoscute, pentru a se ajunge la cele ndeprtate, nevzute, dar care i au
originea i caracteristicile n cele dinti.
rolul intenionalitii, n aciunile celuilalt actor social, i permite s genreze
inferene explicative mult mai rapide asupra trsturilor stabile de personalitate.
n aceast teorie, Heider, reuete s ne conving despre caracterul de subiect activ, pe care l
deine actorul social, n procesul de observare i interpretare a mediului.

Modelul covarianei al lui H.H. Kelley


Autorul pornete de la considerentul c oamenii obinuii atunci cnd ncearc s neleag
mediul lor, evenimentele care se desfoar n jurul lor, au de fapt aceleai scopuri dar i metode
cu cele ale oamenilor de tiin. La capitolul metode, ntre Kelley i Heider, exist un consens,
deoarece, ambii consider c este vorba de o utilizare naiv a modelului analizei de varian
(ANOVA). Prin aceast metod, se observ n mod sistematic, cum variabilele dependente;
comportament sau eveniment observat, se modific n funcie de variabilele independente
reprezentate de: obiecte, persoane n interaciune cu obiectele, modaliti temporale i
circumstaniale. Aceste patru elemente ale structurii cauzale conduce la obinerea unor imagini
despre realitatea nconjurtoare, dar care depinde de:
cantitatea de informaii deinut de observator. Informaiile provenite din mai
multe surse, ofer posibilitatea atribuirii, i decelarea trsturilor stabile de
personalitate. Informaiile lacunare, sau cele obinute dintr-o singur surs sau
observaie, implic o analiz simpl i plin de subiectivism instabil.
Informaiile consensuale, se refer la comportamentul unor persoane diferite, dar
care se afl n aceeai situaie i sub influena aceluiai tip de stimul. Cnd de
exemplu, la o edin, o persoan ajunge s se certe cu alta, indic un consens
sczut.
Informaiile distinctive, care se refer la comportamentul aceleai persoane, dar
care se afl sub aciunea unor stimuli diferii. Analizm o persoan cnd este
supus unui factor de stres, cnd se afl ntr-o situaie intim sau cnd trebuie s
decid rapid asupra unui lucru i constatm calm, luciditate, logica i echilibru n
ceea ce ntreprinde.
Informaii consistente, care se refer la comportamentele unei singure persoane,
sub aciunea unui singur stimul, de-a lungul timpului, n contexte diferite. La
stres o persoan, i pierde cumptul, devine agresiv, iar acest mod de a
reaciona se repet de fiecare dat cnd se afl n acest context.
Spre deosebire de savant, actorul naiv, recurge la analize incomplete, omind din calcul anumite
elemente, sau apelnd la experiena anterioar. Acest lucru este posibil datorit:

33
Schemei cauzale, care este foarte economic, din punctul de vedere al efortului
cognitiv al individului, i reprezint n fapt schema general a explicaiei
cauzale.
Procesului de auto-atribuire respectiv hetero-atribuire, care desemneaz locul
intei a crei comportament se vrea a fi explicat. Auto-atribuirea se refer la
explicarea comportamentului propriu, pe cnd hetero-atribuirea se refer la
explicarea comportamentul celuilalt. Ulterior ntre cele dou noiuni, autorul
consider c nu exist o diferen n ceea ce privete modul de inferen a
comportamentului.

n mare parte teoria explic, modul n care observatorul naiv depete lacunele informaionale.
Teoria lui Kelley a fost i ea supus criticilor,
deoarece ntre elementele observate de actorul social, pot s existe mai multe
tipuri de relaii, nu doar cele cauzale ,
actorii sociali pot s utilizeze n analiz procedee mai puin complicate, cum ar fi
principiile similaritii efectelor i al evidenei perceptive.

Teoria multidemensional a lui Wiener


Are n centrul ei dou teorii: motivaia i afectivitatea, pe baza crora i construiete modelul
explicativ al atribuirilor. Pe lng elementele referitoare la atribuirea cauzal extern i intern,
autorul introduce:
instabilitatea vs. stablitatea factorilor cauzali, precum i a celor de
caracter controlabil respectiv incontrolabil al cauzelor comportamentale.

Explicarea comportamentului trebuie realizat att n termenii dispoziiilor stabile ct i a celor


instabile. De exemplu n meciul Steaua Rapid. Cnd o echip consider c cealalt a avut noroc,
se refer la atribuiri externe, instabil i incontrolabil, dar cnd antrenorul Gigi Becali afirm c
are o echip puternic, tehnic, bine pregtit fizic, face atribuiri interne, stabile i controlabile.

Teoria social a atribuirii


Accentul n aceast teorie cade n acest pe sens pe influena factorilor culturali.
Explicarea i nelegerea mediului, are la baz:
relaiile interpersonale, dar aceast abordare necesit o corectare, deoarece ele
reprezint de fapt
relaii ntre grupuri, fiecare individ fiind surs de atribuire, deoarece este
reprezentantul unui grup.
categorizarea social. Experimentele realizate, arat c informarea asupra
faptului c acel comportament observat este unul impus, nu a schimbat prerea
observatorului, i a fcut ca i atribuirea cauzal s se realizeze n funcie de
categorie i nu de rol. Dac galeriile a dou echipe de fotbal se ncaier, fiecare
consider c a fost mai agresat dect cealalt, sau suporterii unei echipe de
fotbal care au pierdut meciul, consider c arbitrul a fluierat de mai multe ori
mpotriva lor dect a echipei adeverse, chiar dac obiectiv nu a fost aa.
ntre atribuire i stereotipuri exist o relaie circular (Hamilton, 1979). Prin
utilizarea acestor inferene economice, n care se ignor anumite elemente, se
construiesc stereotipiile care sunt preluate de fapt, de la grup i vor influena

34
ntreg procesul de codare, prelucrare a informaiei ulterioare provenit de la
membrii acelui grup care face obiectul stereotipului.
Influenele culturale sunt determiante n formarea atriburilor, deaoarece norme,
valori diferite, implic o percepie diferit asupra lumii, a celorlalte grupuri.

Erorile de atribuire
Prin caracterul economic al proceselor de inferen, putem sesiza c n procesul atribuirii se pot
strecura anumite erori, deoarece eliminarea sau alegerea unor trasee pra scurte spre o concluzie
afecteaz cantitatea de informaie cu care opereaz actorul social. Cele mai frecvente erori sunt:
1. Eroarea fundamental a atribuirii, n care se atribuie persoanei n cauz o pondere
exagerat, adic cauzelor interne, i se ignor n mare msur cauzele externe
determinat de context. Gilbert i Malone (1995), arat c preferm s atribuim oamenilor
caracteristici direct observabile, dect s apelm la context. O persoan bine mbrcat
cazut pe trotuar este dus imediat la spital, deoarece trectorii se sesizeaz imediat,
atribuind individului faptul c a cazut jos fiindu-i ru, n schimb o persoan mbrcat
srccios va zacea mult i bine, deoarece este considerat sub influena buturilor
alcoolice.
2. efectul actor-observator, se bazazeaz pe faptul c actorii sociali atribuie aciunilor sau
comportamentelor lor cauze externe, i cauze interne cnd este vorba de actorii pe care i
observm. De asemenea comportamentele neintenionate i mai puin observabile sunt
supuse unei analize mult mai ample dect cele publice observabile. Prezentarea regizat a
unui interviu prezint un interes mult mai sczut dect o filmare a paparazilor asupra unui
eveniment monden. Principiu pe care se bazeaz i serialul: No Coment by Monica
Columbeanu, este cel c viaa i comportamentele inaccesibile sunt mai interesante dect
cele acesibile, iar regia const tocmai n prezentarea unor scene sau comportamente mai
puin accesibile publicului, care fac n fond s creasc rating-ul emisiunii.
3. atribuirea succesului vs. insuccesului. n general oamenii tind s atribuie propriul succes
unor cauze interne, self-serving bias, i se consider inteligeni, tenace, iar eecul este
atribuit unor cauze externe. Primele cercetri ce vizau locusul cauzalitii au fost iniiate
de Rotter, i au pornit de la cercetrile lui Bandura de la teoria nvrii sociale. Rotter
(1966), elaboreaz o scal n care indivizii explic aciunile lor ca fiind cauzate de:
propriul lor comportament, i atunci este vorba de un control intern
de fore externe, control extern.
Prin combinarea celor dou dimensiuni, se poate recurge la clasificarea indivizilor cu ajutorul
normei de internalitate. Ea se refer la o orientarea constant a discursului actorului social, spre
valorizarea factorilor de tip intern: efort, ambiie etc. n plan social sunt persoane care se bucur
de apreciere crescut, spre deosebire de cei cu o orientare spre externalitate.
4. nevoia de control (Wortman, 1976), sau iluzia controlului sunt prezente n orice situaie
dificil, dar exemplele le dm pentru cazuri extreme, deoarece persoanele respective, au credina
incontient c pot influena cursul unui eveniment. Prinii copiilor cu cancer incurabil,
persoanele cu probleme care apeleaz la vraci sau persoanele prsite care consider c nu vor s
fie n alt context dect n cel care sunt. Experienele repetate n care controlul s-a dovedit
ineficient, determin dobndirea unei neajutorri nvate (Seligman, 1967).

35
Atracia interpersonal

1. Teorii ale atraciei interpersonale


a. nsuirile personale: competena i atracia fizic
b. Domenii de aplicaii ale atraciei interpersonale: mass-media, educaie, justiie
2. Forme de manifestare ale atraciei interpersonale
a. Dragostea i prietenia
b. Singurtatea

1. Teorii ale atraciei interpersonale


Cadrul general
Un studiu efectuat n anii 50, n SUA, arat c americanii acelor vremuri erau preocupai de ce
trebuie s fac pentru a deveni:
ndrgii,
Populari,
i mai ales s fac o impresie bun (good impression)
Adolescenii care au fost astfel studiai, au artat c sunt interesai de:
Modul n care reacioneaz ceilali la persoana lor,
i cei din jur s-i iubeasc ct mai mult,

Dale Carnage ofer o reet foarte simpl pentru ceea ce ar trebui s facem pentru ca cineva s ne
iubeasc:
S fim cu persoana respectiv, amabili i drgui,
S ne comportm de parc am iubi-o
S ne interesm de subiectele, domeniile ei de interes
S nu refuzm s o ludm i s rspltim amabilitile ei n pozitiv,

36
S fim ateni
Autorul consider c un astfel de comportament i atitudine n anumite condiii, cu anumite tipuei
de persoane, succesul este asigurat.

Experimentele de laborator, arat c suntem nclinai s:


Manifestm interes i sensibilitate fa de persoanele cu trsturi fizice i psihice
plcute i cu un good loock, dar le respingem sau cel puin nu manifestm prea
mare interes pentru personale mai puin plcute,
Suntem interesai de persoane care coopereaz, i mai puin de cele care intr n
concuren cu noi,
Preferm persoanele care ne laud, celor care ne blameaz.
Concluzie:
Teoriile atraciei indic faptul c n general suntem atrai de persoane cu aspect fizic plcut i mai
puin de cele cu aspect fizic mai puin plcut.

a. nsuirile personale: competena i atracia fizic

Concluziile anterioare ne conduc la ideea c prefernd persoanele atrgtoare din punct de vedere
fizic, cutm de fapt o recompens estetic. Teoria recompensei, expliciteaz faptul c ne plac
persoanele care sunt de aceeai prere cu noi, deoarece ne consolideaz convingerea c ceea ce
facem este corect.
Exist caracteristici aproape universale care ajung s ne plac la o persoan:
Sinceritate,
Pricepere,
Inteligen,
energia sau dinamismul
Odat ce dezvoltm cu o persoan o relaie apropiat, ajungem s o nzestrm pe aceea persoan,
n mod subiectiv uneori, cu trsturi i caliti pozitive, chiar i n situaiile n care le lipsesc
aceste caracteristici.

Competena, este trstura pe baza creia, atunci cnd avem o relaie apropiat cu o persoan, ne
determin s o ndrgim mai tare.
Astfel, cu ct o person este mai competent, cu att o vom ndrgi mai tare.
Vom cuta ca cercul nostru intim s fie construit din persoane competente,
Dar nu ne vom simi foarte bine lng persoane prea competente.

37
3. REPREZENTRILE SOCIALE

1. Conceptul de Reprezentare Social

2. Teoria reprezentrilor sociale n abordarea lui Moscovici, Abric si Mugny

3. Reprezentarea social contextual a inteligenei

4. Funciile reprezentrilor sociale

5. Organizarea i structura reprezentrilor sociale

1. Conceptul de Reprezentare Social

Interesul psihologiei sociale pentru studiul reprezentrilor este relativ recent. Debutul,
consemneaz majoritatea autorilor, a fost fixat n 1961, odat cu publicarea celebrei teze de
doctorat a lui Serge Moscovici, "La psychanalyse, son image et son public".

Serge Moscovici a reactualizat conceptul de "reprezentare colectiv" propus de Durkheim care


acum devine social. Totodat, el a atras atenia, asupra posibilitii recitirii miturilor, a gndirii
magico-religioase, a structurilor imaginarului din perspectiv psihosociologic. Un alt curent din
care i extrage substana teoria lui Moscovici asupra reprezentrilor sociale este
"interacionismul simbolic", reprezentat de G.H. Mead, axat pe aspectele "implicite" ale
comportamentului i pe procesele simbolice dar i pe rolul limbajului n definirea realitii
sociale. Individul este plasat n situaii sociale construite de activitate, de lumea obiectelor i de
modele interacionale (Herzlich, 1972). Produciile simbolice regleaz comportamentul social,
inventeaz norme, creeaz ideologii, coduri de lectur i strategii comportamentale.
Reprezentrile sociale (RS) se alimenteaz din credine religioase, practici culturale, ritualuri, din
imaginarul cotidian, dar depesc aceast "istorie poroas" (Ferrol, 1994) prin nzuina de a
sistematiza, organiza i reface toate aceste informaii lacunare. Se sprijin pe "mrturii" ale
subiectului, pe consideraiile i interpretrile acestuia, dar apeleaz i la norme, reguli, stiluri

38
mprtite de o populaie, valori ce regleaz relaiile interpersonale. RS se interfereaz n parte
cu opiniile i atitudinile, dar nu snt att de direcionate ca acestea. Spre deosebire de opinii, care
construiesc un rspuns manifest, verbalizat, observabil i susceptibil de msurare, i de atitudini,
care stabilesc o relaie ntre stimuli i rspunsuri, rspunsul fiind cuantificabil prin timpul de
reacie, RS penduleaz ntre percepie i social, mediaz ntre cognitiv i afectiv. Ele
reconstruiesc realul, "atingnd" simultan stimulul i rspunsul, accentund aici n aceeai msur
n care modeleaz acolo.

Dei construcii cognitive, reprezentrile sociale aparin socialului. Doise (1990): ele joac un rol
important n meninerea raporturilor sociale, snt fasonate de aceste raporturi i vehiculeaz,
uneori direct, dar cel mai adesea indirect, o cunoatere social.

Articularea la context
Procesul reprezentaional nu poate fi rupt de informaia care vine din context; el ne apare constant
ataat aciunii materiale sau simbolice. "Produse sociale", reprezentrile particip hotrtor la
constituirea social a contextului.

Interacionnd cu contextul, dezvoltndu-i competena, actorul social schimb, transform,


construiete, ia decizii i poziii, stabilete relaii, ataeaz aciunii sale o semnificaie cognitiv
ce poate avea rol difereniator n construirea reprezentrii. Amerio i De Piccoli (1991) au
demonstrat c aciunea activeaz cogniiile (i reprezentrile), construciile identitare ce fac ca
actorul s se diferenieze de context i de ali actori. Ansamblul de concretizri, comparaii i
diferenieri induse prin aciune contribuie fie la elaborarea unor reprezentri comune din partea
unor indivizi grupai de aciunea colectiv, fie la mbogirea sau diluarea acestor reprezentri.
Cei doi au gsit c procesul reprezentaional nu poate fi detaat de activitatea n care actorii
sociali sunt angajai. Reprezentrile nglobeaz i structureaz elementele cognitive ce rezult din
relaiile concrete cu contextul social. Relaiile dintre indivizi nu sunt "neutre", ci determinate de
luarea de poziie ce angajeaz competena lor acional. Iar competena se dezvolt, dup cum se
tie, prin activitate.

Reprezentrile sociale impregneaz majoritatea raporturilor interpersonale, ele preiau norme,


modele, ticuri din mediu, se alimenteaz din specificitatea pe care le-o imprim societatea i
cultura noastr. Preluarea nu este ns mecanic, imaginea oferit de context este filtrat,
prelucrat, ncorporat. Specificul reprezentrii sociale (fa de opinie, atitudine, imagine) este
acela c nu opereaz o ruptur ntre universul exterior i universul interior al individului sau
grupului (cf. Moscovici, 1978).

Reprezentarea nu este o simpl "reflectare" a realitii, ci o organizare n funcie de


"circumstane" (context social i ideologic, caracteristicile situaiei, finalitate imediat). De aceea,
dac membrii unui grup omogen mprtesc o "teorie", aceasta capt caracteristici de
"prototip", de "tip de organizare" (cf. Flament, 1994) i devine "ghid de aciune", orientnd
relaiile sociale, aciunile actorilor sociali.

39
2. Teoria reprezentarilor sociale in abordarea lui Moscovici, Abric si Mugny

Analiza moleculara practicata de psihologia sociala si psihologia cognitiva evidentiaza cele doua
componente ale intelectului: cognitiv, subiectul activ vine incarcat cu textura psihica cognitiva;
sociala, aceasta textura se realizeaza si produce in mediul social. Nu exista o ruptura intre
universul exterior si universul interior al individului sau al grupului (Moscovici, 1988, 1998;
Abric, 1994). Discursul este totdeauna situat n timp i spaiu, presupune raporturi concrete,
interaciuni (Mugny, Carugati). n al doilea rnd, este alimentat de cmpul ideologic, de locul
ocupat de individ sau grup n sistemul social. Cu alte cuvinte, mediul cultural-ideologic, stilul de
gndire al colectivitii l "ancoreaz" pe individ, l "modeleaz". Individul, este "prizonierul"
mediului su cultural.

Reprezentarea este reflectarea intr-un mediu intern al realitatii exterioare date de relatia:

R = f (P S)
Stimulul extern si obiectul sunt indisociabile, ele formeaza un ansamblu. Un raspuns nu este strict
o reactie la un stimul, pana la un punct acest raspuns este la originea stimulului, adica stimulul
este determinat in mare masura de raspuns. Daca un subiect sau un grup exprima o opinie in
raport cu un obiect sau eveniment, aceasta opinie este intr- un fel constitutiva obiectului, ea il
determina. Obiectul este atunci reconstituit in asa fel incat sa fie consistent cu sistemul de
evaluare utilizat de individ pentru el.

Se pune intrebarea de ce orice forma cu continut social - de exemplu: inteligenta, arta, boala,
delicventa sau elementele presocratice (apa, aer, foc) - are reprezentari sociale asa de diferite pe
populatia aceleasi culturi. Fiecare societate contine un numar de descriptori diferiti care constituie
o parte semnificativa a lumii obiective pe diferite grupuri si persoane in societatea respectiva.
Aceasta lume obiectiva cu tot ce contine ea: obiecte, evenimente, notiuni, nu exista in ea insasi ci
ea exista pentru un individ, grup sau in raport cu acestia. Relatia cu lumea determina lumea
insasi. O reprezentare este intotdeauna o reprezentare pentru cineva. Aceasta legatura cu obiectul
este o parte intrinseca a legaturilor sociale si trebuie interpretate in acest cadru.

Reprezentarea este intotdeauna o reprezentare sociala (Moscovici, 1961, p.50). Chiar si nivelului
simtului comun ii este propriu un anumit nivel al cunoasterii psihologice (H. Kelley, 1992). Nu
exista o relatie obiectiva intre realitate si reprezentare fiindca orice realitate este prelucrata de
individ sau de grup in sistemul sau cognitiv, integrata in sistemul sau de valori, depinzand de
istoria sa si de contextul social si ideologic. Subiectul sau grupul, prelucreaza necunoscutul si il
transforma in ceva familiar, indiferent daca acest lucru este posibil sau nu, dar aceasta prelucrare
si reconstructie constituie pentru subiect realitatea insasi. Reprezentarea este o constructie socio -
cognitiva condusa atat de reguli cognitive cat si de reguli sociale.

Obiectul este nscris ntr-un context activ, n micare, i este conceput de ctre o persoan sau o
colectivitate care comunic permanent cu contextul, ajustndu-i comportamentul. Deci subiectul
i obiectul nu sunt distincte. Individul reconstruiete obiectul, l reevalueaz. Am putea spune

40
chiar c obiectul nu are valoare intrinsec, ci c exist doar prin semnificaia ce i-o d individul
(grupul) care-l pune n valoare. Reprezentarea e social pentru c individul nsufleete "realitatea
obiectiv", i-o apropie, o reconstituie, o integreaz organizrii sale cognitive, sistemului su de
valori, istoriei sale, contextului su social i ideologic. Nimic mai fals dect ideea c realitatea
este "obiectiv", neutr. Ea capt semnificaie numai atins de individ. Definiia lui Abric (1994)
asupra reprezentrii sociale subliniaz aceast mixtur: "o viziune funcionalist a lumii ce
permite individului sau grupului s dea un sens conduitelor, s neleag realitatea prin propriul
sistem de referine, deci s se adapteze, s-i defineasc locul".

Serge Moscovici vorbea de era reprezentarilor sociale, iar Denise Jodelet considera
reprezentarile sociale un domeniu in expansiune, in timp ce Willem Doise afirma ca sint o
notiune aflata la rascruce. Conceptul de reprezentare sociala este greu de definit chiar si pentru
cei de talia lui Moscovici, care l-a lansat, deoarece el are o pozitie mixta, interdisciplinara, fiind
situata la intersectia dintre sociologie si psihologie. Conceptul apartinind acestui domeniu comun,
trebuie astfel sa cuprinda atit domeniul perceptiv cit si cel intelectual.
Reprezentarea sociala este un sistem de valori, de notiuni si de practici relative la obiecte, aspecte
sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de viata al indivizilor
si grupurilor, dar constituie in mod egal un instrument de orientare a perceptiei situatiei si de
elaborare a raspunsurilor ( Moscovici, 1976, p.43 ).

Abric si Mugny a caror cercetari s-au inspirat din conceptia teoretica a lui Moscovici, aduc o
serie de precizari si nuantari. Prin reprezentari autorii inteleg produsul si procesul unei activitati
mintale, prin care individul sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat si ii atribuie o
semnificatie specifica. Este de subliniat ca nu caracteristicile obiective ale unei situatii sint cele
care determina comportamentele subiectilor aflati in interactiune, ci reprezenatarea acelei situatii.
Se observa ca paradigma in aceasta viziune arata acum in felul urmator: organism-stimul-
organism-reactie. Astfel, comportamentele umane sint determinate nu de stimuli, cit de imaginile
sau ideile pe care le fac oamenii despre stimuli. Se observa ca aceasta convingere se regaseste la
majoritatea psihologilor si cercetarilor din domeniul psihologiei sociale, fiind defapt conceptul de
baza utilizat in acest tip de demers stiintific.

"Este eronat s spunem c reprezentrile sociale sunt reprezentri cognitive" afirm Moscovici
(1986). Nu nseamn c reprezentrile nu sunt i cognitive. Dar nu sunt doar producii sau
mecanisme cognitive. Funcionarea lor, alimentndu-se din exterior i din interior, n acelai timp,
integrnd socialul, le-a atras calificarea de construcii socio-cognitive (Abric). Ele presupun un
subiect activ, care organizeaz totul plecnd de la o "textur psihologic", dar i o component
social, mediul exterior care elaboreaz condiii de context. Ele integreaz, raionalul i
iraionalul, tolereaz aparente contradicii, articuleaz logicul i ilogicul. n realitate, ele ne apar
ca ansambluri bine organizate i coerente, dirijnd discret prestaia social a subiectului.

Generarea acestor reprezentari este sociala, dar elaborarea lor ramine personala ( Neculau, 1993
). Prin aceasta se surprinde faptul ca nu exista o incompatibilitate intre individual si social, intre
reprezentarile sociale si reprezentarile individuale, deoarece reprezentarile individuale sint
reprezentarea personala a socialului. Prin aceasta se poate explica faptul ca prin cultivare,
documentare, manipulare, subiectul poate sa-si modifice reprezentarea despre un lucru sau altul.
Aceasta modificare dupa cum se va demonstra experimental nu se datoreaza in exclusivitate
subiectului, ci ele sint consecinta actiunii convergente a societatii, culturii in care individul
41
traieste. Subiectul este cel care isi modifica reprezentarea sociala despre un concept in urma
presiunilor implicite sau explicite ale societatii, care are nevoie de un individ capabil sa se
adapteze noilor cerinte. Ideologia, specificul si interesele societatii sint de fapt factorii principali
care determina subiectul sa se schimbe ( M. Zlate, 1999 ).

Reprezentarile sociale constituie un exemplu elocvent de formatiuni psihice extrem de complexe,


multideterminate si plurivalente ( M. Zlate, 1999 ). Acest lucru este posibil datorita specificitatii
lor in raport cu reprezentarile mintale individuale prin caracterul lor simultan social si individual ;
de fantasme, prin faptul ca se raporteaza la lumea reala ; de figurabilitate, prin caracterul lor
constructiv pornind de la elementele senzoriale si perceptive fixare si conservate in memorie ; de
prejudecati si stereotipuri, prin continutul si structura lor care depasesc continutul lor ; de credinte
si superstitii, prin emergenta lor din real.

3. Reprezentarea social contextual a inteligenei

O componenta fundamentala a reprezentarii este semnificatia sa care este dublu determinata de


efectele de context:
contextul discursiv, adica de natura conditiilor de producere a discursului plecand de la
care va fi formulata sau descoperita o reprezentare;
contextul social, adica de contextul ideologic pe de o parte si pe de alta parte de locul
ocupat in sistemul social de catre individul sau grupul vizat.

In contextul stiintific, reprezentarea inteligentei va fi corespunzatoare paradigmei la care adera


cercetatorul respectiv. Mugny vorbeste despre monofazia reprezentarii stiintifice a inteligentei ca
despre un concept riguros axat pe o anumita paradigma si despre polifazia acestei reprezentari in
reprezentarea sociala, evidentiata in discursul subiectilor care vor aborda inconstient paradigme si
orientari diferite din lumea stiintei.
Reprezentarea unui membru al societatii va fi in conformitate cu cea a grupului de apartenenta,
oglindind coeziunea la grup si omogenitatea sau neomogenitatea grupului. Reprezentarea sociala
a inteligentei poarta amprenta rolului pe care il indeplineste subiectul in acel context. Studiul lui
Mugny a aratat diferente semnificative intre reprezentarile sociale despre inteligenta la profesorii
care sunt parinti si intre cei care nu sunt parinti, intre adultii profesori sau neprofesori.

Functiile reprezentarii sociale ale inteligentei

Functia de cunoastere permite intelegerea si explicarea realitatii. Cunoasterea sociala este un


ansamblu de mecanisme socio - cognitive prin care indivizii isi construiesc ideile lor despre
realitate si isi moduleaza in consecinta conduitele lor plecand de la cunostintele astfel
reprezentate.

Cunoasterea la nivelul simtului comun este un tip particular de cunoastere utilizat de toata lumea
si care functioneaza pe baza imaginilor si mecanismelor mintale puse in lucru in viata cotidiana
pentru a afla, invata, intelege si explica ceea ce se intampla. Notiunea de simt comun permite sa
aratam ca ceea ce prevaleaza in orice cunoastere sociala sunt semnificatiile atribuite lucrurilor.
Teme explicatiei cotidiene reprezinta un aspect pentru intelegerea psihologiei nave si explicarea
42
elaborarii prin inferenta a unor cognitii ale universului mental pornind de la observarea
evenimentelor si a comportamentului (Deschamp& Clemence, 1987).

Acestea nu sunt direct determinate de informatia care ne este furnizata asupra lor, ci de atitudinea
de baza cu care au fost construite de- a lungul istoriei noastre, de universul de valori in care am
fost plonjati si care a generat modul nostru de a vedea lumea.

Simul comun cuprinde doua forme esentiale:


un simt comun de prima mana reprezentat de ansamblul cunostintelor spontane de lucru
intr- un grup si care este fondat pe experienta fiecaruia;
un simt comun secundar care este compus din ansamblul cunostintelor cu continut
stiintific care sunt transformate in imagini si utilizate in viata cotidiana.

O forma economica de reprezentare care functioneaza la nivelul simtului comun este prototipul.

Cercetarile experimentale publicate de E. Rosch (1976, 1980) acrediteaza ideea reprezentarii


mintale ale categoriilor pe baza de prototip. Prototipul se refera la unul sau la mai multre
exemplare reale care apar cu cea mai mare frecventa cand se cere exemplificarea elementelor
unei categorii. Acei membri cu prototipicalitatea cea mai ridicata sunt socotiti prototipuri ai
categoriei respective. Se considera ca reprezentarea mintala a categoriei se face prin aceste
exemplare tip sau prototipuri. Cercetarile experimentale au pus in evidenta efectul
prototipicalitatii: unele elemente sunt considerate mai tipice pentru o categorie decat altele, unii
membri ai categoriei respective sunt mai reprezentativi decat altii (Fehr & Russel, 1984).
Prezenta efectului prototipicalitatii este confirmata de peste 50 de studii utilizand diverse tipuri de
categorii si manipulari experimentale (Miclea, 1994, p.131). Efectul prototipicalitatii este intalnit
incepand de la categoriile naturale, la emotii si perceptia sociala. Cercetarile experimentale
confera prototipului doua acceptiuni care se refera la :
unul sau mai multe exemplare reale care apar in exemplificarea unei categorii si care are
cea mai inalta valoare de prototipicalitate (Malt &Smith, 1984).
un exemplar ideal al categoriei, un portret robot care reprezinta suma caracteristicilor
membrilor categoriei respective (Neisser, 1979).

Psihologia cotidiana desemneaza un concept care construieste o explicatie a conduitelor proprii


sau ale altora, bazata pe o psihologie naiva, exersata pe omul banal in existenta sa cotidiana.
Acest tip de psihologie depinde de doi factori: primul vizeaza mobilizarea unui corpus de
cunostinte formate din cunoastere cat si din reprezentare, al doilea are trasatura mecanismelor de
procesare a informatiei de care individul dispune. Primul factor se refera la cunostintele pe care
individul le poseda asupra a ceea ce este inteligenta, informatii care sunt rezultanta prelucrarilor
sale asupra informatiilor din cunoastere. Recursul permanent la aceasta psihologie cotidiana
poate fi interpretat ca un proces ideologic, producand un mod de a vedea in conformitate cu
situatia in care se afla. Exista doua modalitati esentiale care opereaza in orice cunoastere:
coerena i producia de sens. Cautarea coerentei inseamna ca fiecare subiect cauta sa atribuie
inteligentei caracteristici care sunt in conformitate cu modul sau de a le considera, percepe,
intelege. Coerenta se obtine cand suntem capabili sa atasam caracteristicilor inteligentei altele

43
care ne sunt familiare, care reprezinta o anumita valoare si permit in consecinta judecarea
inteligentei. Cautarea coerentei inseamna ca indivizii se angajeaza in activitate, deci aceasta le
ofera o baza relativ stabila si logica. Producerea de sens se refera la faptul ca individul va face
semnificative elementele experientei sale si informatiile de care dispune in masura in care ele se
alatura motivatiilor si intereselor sale. Subiectul va filtra, elimina itemii sau informatiile care nu
sunt de valoare pentru el si ii va pastra doar pe cei cu o anumita valoare si semnificatie
motivationala pentru el.

4. Funciile reprezentrilor sociale

Reprezentarea are funcia de a situa indivizii i grupurile n campul social.


Reprezentarea unui concept va purta specificitatea grupului sau membrilor grupului social (Baron
& Byrne, 1991). Un individ cu o functie de conducere va situa aptitudinile de conducator pe
primul plan, permitand elaborarea unei identitati sociale si personale gratifianta, compatibila cu
sistemul de norme si valori social - istoric determinate. O educatoare sau invatatoare va considera
ca inteligent elevul care are note mari la disciplina ei; un parinte va considera ca inteligent copilul
care este ascultator acasa si cu note mari la scoala.

Functia de orientare a reprezentarilor sociale ale inteligentei, adica de ghidare a


comportamentului si practicilor socio - profesionale. Acest proces intervine direct in definirea
finalitatii situatiei, determinand apriori tipuri de relatii pertinente pentru subiect si chiar in situatii
in care exista o sarcina de efectuat va determina tipul de demers cognitiv adoptat. O educatoare
va acorda importanta metodelor de predare in scoala, acestea fiind implicit oglindite in
reprezentarea inteligentei. S- a demonstrat experimental ca reprezentarea sarcinii determina tipul
de demers cognitiv adoptat de un grup sau individ ca si maniera in care se structureaza si
comunica, toate acestea fiind independente de sarcina obiectiva.

Functia justificativa permite a posteriori justificarea luarilor de pozitie si a comportamentului.


Reprezentarea intervine si dupa realizarea unei actiuni, permitand subiectilor sa explice si sa
justifice conduitele lor intr- o situatie data. Acest lucru este mai dificil de dovedit experimental
necesitand studii de caz extrem de laborioase. Intre grupe, reprezentarea are rolul de a justifica
pozitia grupului fata de un alt grup. Pozitia elevilor fata de metodele de predare vor fi diferite
comparativ cu pozitia profesorilor fata de metodele de predare, iar acest lucru se va oglindi in
comportamentul profesorilor fata de elevi si invers. In functie de raportul dintre grupe
reprezentarea se modifica. Grupa subiectilor adulti care nu au copii, au o reprezentare diferita in
ceea ce priveste un copil inteligent, fata de acei adulti cu copii si fata de profesorii fara copii.
Situatia se modifica atunci cand subiectul adult este si profesor si parinte, iar relatia sa cu elevii
se modifica devenind nu numai o relatie elev - profesor ci una elev - profesor - parinte.

Functia atributiva - in perspectiva teoriilor sociale, atribuirea nu este un proces individual sau
interpersonal, ci un proces de prelucrare a informatiei care are ca si element central categorizarea
sociala (Beauvois, 1990). De ce fac oamenii atribuiri: intai pentru a controla lumea pentru a
intelege ce s- a intamplat si a prevede ce se va intampla; in al doilea rand pentru a pastra stima de
sine, pentru protejarea prin tipul de atitudine a reusitelor scolare si prin acestea pentru a te proteja
pe tine insuti. In al treile rand pentru a impresiona pe altii si a obtine aprecierea celorlalti.

44
Alaturi de functiile prezentate pina acum se pot identifica citeva proprietati generale principale :
figurativitatea, operativitatea, panoramizarea M. Zlate, 1999 ).

Figurativitatea se refera la faptul ca reprezentarea reda ceea ce este tipic pentru un obiect si are
incarcatura si saturatia informationala cea mai mare. Se realizeaza in acest caz o generalizare si
schematizare, astfel incit imaginea obiectelor sa devina reprezentativa pentru clasa de obiecte din
care face parte. Reprezentarea ramine ancorata in concret, fapt ce se regaseste si in cazul
stimulilor cu un grad extrem de mare de abstractizare, cum este cazul numerelor, cind subiectii
folosesc diferite sisteme de referinte particulare pe care le asociaza acestora.

Operativitatea este definita de Piaget ca si o reconstructie operatorie, datorita faptului ca in


realizarea ei sint implicate mecanismele de asociere prin asemanare si contiguitate, mecanismele
de contrast si nu in ultimul rind motricitatea si ideomotricitatea care faciliteaza reproducerea
miscarilor, transformarilor si a rezultatelor lor. Datorita acestor proprietati se realizeaza
simultaneizarea succesivului prin prescurtari si comprimari , precum si transfomarea
simultaneitatii intr-o succesiune concreta. Acest lucru in plan concret se realizeaza ca si o
derulare cu incetinitorul a intregii actiuni, sub influenta operatiilor intelectuale si a limbajului
exterior. Caracterul operatoriu al reprezentarilor permite trecerea reprezentarilor intr-o forma
superioara de evolutie.

Panoramizarea inseamna imbinarea in imaginea mintala a unor dimensiuni ale obiectelor ce nu


pot fi percepute decit succesiv ( Zlate, 1999 ). Aceasta caracteristica reprezinta forma superioara
a performantelor posibile in reprezentare. Un mecanic auto, de exemplu, nu percepe piesele dect
din maximum trei fee, dar pentru el nu este o problema s-i reprezinte piesa in intregul ei.

Pe lnga aceste proprietati ale reprezentarilor sociale mai pot fi enumarate inca alte cinci
(Zlate,1999; Jodelet, 1988 ):

Caracterul integrat indica faptul ca, reprezentarea reflecta lumea exterioara intr-un mod
activ, in sensul ca imaginea externa interactioneaza cu mecanismele cognitive complexe ale
gindirii, prin conceptualizarem figurativare, simbolizare. In felul acesta reprezentarea oricarui
figuri, obiect, fenomen, concept, face sa-i corespunda un sens si fiecarui sens o figura.

Caracterul constructiv indica faptul ca in interactiunea dintre subiect si obiect, a


subiectului cu lumea externa, are ca efect atit modificarea subiectului cit si modificarea
obiectului. Prin aceasta interactiune de constructie si reconstructie, subiectul isi poate adapta
permanent reprezentarea sociala, astfel incit sa fie in concordanta cu cerintele personale si
societale in vederea adaptarii sociale si cognive optime.

Caracterul autonom si creativ , permit reprezentarilor sociale sa se desprinda de


purtatorul lor concret si integrarea lor in mediul social al individului. Reprezentarea este
individuala, dar este constituita din elementele care circula in mediul exterior. Aceasta circulatie
are uneori rol coercitiv, deoarece impune o anumita conduita social acceptata, dar pe de alta parte
inoveaza procesele de elaborare cognitiva simboloca, prin inzestrarea subiectului cu noi
cunostinte si mecanisme cognitive mai performante.

45
Caracterul social , indica faptul ca reprezentarea contine intotdeauna elemente sociale care sint
imprumutate dintr-un fond cultural comun al subiectului.

5. Organizarea si structura reprezentarilor sociale

Reprezentarea este constituita dintr- un ansamblu de informatii, credinte, atitudini vis-a-vis de un


obiect dat. Elementele constitutive ale unei reprezentari sunt ierarhizate si au o pondere care
mentine intre ele relatia care determina semnificatia si locul pe care il ocupa in sistemul
reprezentational.

O ipoteza interesanta este cea cu privire la organizarea interna: ipoteza " nucleului central" si
elementele periferice ale reprezentarii. Organizarea unei reprezentari se realizeaza intr- un mod
particular, nu numai elementele reprezentarii sunt ierarhizate, ci si reprezentarea este organizata
in jurul unui "nucleu central", constituit din una sau mai multe elemente care dau semnificatie
reprezentarii. Adica reprezentarea este organizata in jurul unui nod central care determina atat
semnificatia cat si organizarea reprezentarii.

"Nucleul central" are doua functii esentiale:


functia generativa - "nucleul central" este cel prin care se transmite forma, semnificatia
sau alte elemente constitutive ale reprezentarii;
functia organizatoare - "nucleul central" este cel care determina natura legaturilor ce
unesc intre ele elementele reprezentarii. Este elementul unificator si stabilizator al
reprezentarii.

Orice modificare a nodului central determina o schimbare fundamentala a reprezentarii. Sesizarea


"nucleului central" permite studiul comparat al reprezentarii dupa natura obiectului si finalitatrea
situatiei, nodul central are doua dimensiuni diferite: dimensiunea functionala (de exemplu in
situatii cu finalitate operatorie), elementele cele mai importante in realizarea sarcinii vor fi
elementele cu ponderea cea mai ridicata si dimensiune normativa, in toate situatiile in care
intervin direct dimensiuni socio - afective, sociale si ideologice. In acest tip de situatie o norma,
un stereotip sau o prejudecata vor fi centrul reprezentarii.
In jurul nucleului central se organizeaza elementele periferice in relatie directa cu nucleul central.
Prezenta, ponderea, valoarea si functiile lor sunt determinate de nucleu.

Elementele periferice au trei functii esentiale:


Functia concretizatoare - direct dependenta de context, ea rezulta din ancorarea
reprezentarii in realitate si permite imbracarea ei in termeni concreti, imediat
comprehensibili.
Functia de reglare - este mai supla decat nucleul central si joaca un rol esential in
adaptarea reprezentarii la evolutia contextului (constituie aspectul miscator si evolutiv al
reprezentarii).
Functia de aparare - nucleul central rezista la schimbari, dar modificarea sa antreneaza
schimbarea intregii reprezentari.

46
In sistemul periferic pot aparea schimbari fara sa afecteze reprezentarea, dupa cum pot fi tolerate
si contradictiile.

47
4. COMPORTAMENT I INFLUEN SOCIAL

a.Comportamentul social
Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin aparitia
in 1895 a lucrarii Psihologia multimilor. Teoria sa despre comportamentul social se poate
explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul contagiune. Definitia data de autor
multimilor: multimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de nationalitate, profesie
sau sex, indiferent de imprejurari care ii aduna impreuna. Inca de la aceasta definitie se poate
intui cu usurinta conceptia lui Gustave Le Bon despre comportamentul multimilor pentru ca o
astfel de reuniune cat se poate de eterogena nu va fi foarte greu de stapanit si dirijat.

Intr-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea constienta dispare formandu-se un


suflet colectiv cu prezinta trasaturi distincte. In aceste conditii se poate pune problema
caracteristicilor unei astfel de multime de vreme ce ea este alcatuita din mai multi indivizi care isi
pierd in mare masura constiinta de sine. Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii
mentale a multimilor, care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile
sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv.

Mulimea are cateva caracteristici care o definesc. In primul rand intre mebrii care o alcatuiesc
are loc o uniformizare a reactiilor (Legea uniformizarii actiunilor). Membrii grupului au un
sentiment de siguranta in interiorul maselor care sunt totdat impulsive versatile si iritabile.
Masele pot trece intr-un moment de la o stare, o emotie la una total opusa fara a avea vreo
explicatie foarte pertinenta pentru aceasta, iar prin faptul ca sunt impulsive se poate explica si
atitudinea lor profund irascibila. De asemenea masele sunt foarte credule datorita faptului ca
anumite sentimente le pot fi foarte usor induse. Aceasta caracteristica este valabila atat in cazul
maselor mari de oameni cat si in cazul celor alcatuite dintr-un numar mai mic de indivizi,
deoarece nu este nevoie de un numar mare de oameni intr-un grup pentru ca faptele reale sa fie
inlocuite in constiinta grupului respectiv de halucinatii, reprezentari care sa se potrivesca cu
sistemul grupului.

Sentimentele multimilor sunt foarte simple si nu de multe ori exagerate. Violenta unor astfel de
sentimente este de cele mai multe ori foarte mare din cauza lipsei de responsabilitate la nivelul
individual. Astfel grupul este intolerant autoritar si de cele mai multe ori conservator in
convingerile sale; autoritarismul si intoleranta avand grade diferite in functie de rasa, religie, sex
etc. Nu in ultimul rand moralitatea multimilor este in general redusa. Cu toate acestea multimile
sunt capabile sa faca si acte de sacrificiu, mai mari decat cele pe care le-ar putea face un individ
izolat dar in general aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a
impulsivitatii si al sentimentului de siguranta pe care il da grupul.
De asemenea, este discutabil punctul de vedere al autorului conform caruia un lider carismatic
poate determina masele sa actioneze hipnotic, ignorandu-si astfel propriile convingeri. Este

48
adevarat ca din varii motive intr-o masa de oameni fiecare individ se comporta diferit decat ar
face-o in mod izolat, dar ese greu de crezut ca un om poate fi manipulat fara ca el sa mai fie
raspunzator de actiunile sale. Actiunile fiecaruia dintre oameni poarta in permanenta amprenta
individualitatii si a propriului sistem de reprezentare, a convingerilor si a credintelor personale.

O perspectiva diferita asupra copmprtamentului social ne este oferita de catre Herbert Blumer
(1900 1972) care transforma contagiunea mentala despre care vorbea Le Bon in contagiune
comportamentala. In acest sens el propune o noua teorie: Teoria reactiilor circulare.

Aplicnd modelul lui Blumer la realitatea inconjuratoare putem oferi un caz pentru a exemplifica
mai bine teoria autorului. Sa presupunem ca la un moment dat intr-o rezerva de spital se gasesc
mai multi pacienti internati, dintre acestia unul dintre ei urmeaza a suporta o interventie
chirurgicala peste un scurt timp. Acest pacient este linistit in ceea ce priveste reusita operatiei
pentru ca medicul in cauza ii inspira incredere, cu toate acestea el discuta cu colegii de rezerva cu
privire la practicile medicale. Unul dintre ceilalti pacienti ii marturiseste ca este nelinistit de
faptul ca medicii nu mai sunt atenti asa cum obisnuiau sa fie, oferindu-i cateva exemple de
neatentie a cadrelor medicale. Din acest motiv pacientul care urmeaza sa fie operat se
impacienteaza si ii comunica interlocutorului sau nelinistea sa. Astfel ambii si-au schimbat
comportamentle unul in functie de celalalt. Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi
schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt, odata facuta o schimbare la nivelul
comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca ineractiunea nu
inceteaza la nivelul grupului ceilalti isi vor adapta, la randul lor comportamentele. Deci se poate
trage concluzia ca acest fenomen de contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. In
aceste conditii putem afirma ca intr-un grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate
comportamentele fiecarui individ ca urmare a permanentelor schimbari la care se supune acesta.

Herbert Blumer n Comportamentul colectiv (1969) gaseste ca exista cinci feluri de multimi in
functie de alcatuirea lor ele putand fi:
ntmpltoare (spontane si cu grad de participare redus),
conventionale (organizate cu un scop precis),
expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor),
active (participare numeroasa cu caracte actv ridicat) i
protestatare (caracte conventionalizat si scop precis).

La rndul lor micrile sociale sunt de mai multe tipuri:


regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii),
reformiste (propun o noua societate),
revolutionare (schimbarea radicala a societatii) si
utopice (schimbarea radicala a societatii, dar fara un plan car).

Mulimile au in centrul lor individul si relatiile pe care acesta le are cu semenii sai din multime,
pe cand intr-o miscare sociala societatea este in centrul ecuatiei iar indivizii sunt importanti prin
prisma relatiei lor cu aceasta. Blumer nu reuseste sa faca o descriere completa a
comportamentului colectivprin faptul c nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se
alture unii altora in comunitati (fie ele multimi sau miscari sociale). De asemenea nu se acorda
importanta necesara liderului de grup si calitatilor sale care il propulseza in aceasta pozitie.

49
O alta perspectiva, total diferita, asupra comportamentului social este oferita de catre Ralph
Turner in lucrarea cu numele Comportamentul colectiv (1957). Exista dupa parerea sa o
continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv. Aceasta continuitate este data de
norma, interesand numai modalitatea in care ia nastere aceasta norma. De aceea aceasta teorie
poarta in cadrul psihosociologiei numele de Teoria emergentei normei. Astfel se renunta definitiv
la cele enuntate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale. Cu alte cuvinte intregul
comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor; oamenii creaza in
permanenta norme noi si se ghideaza dupa ele. Normele, la randul lor, pot fi schibate pentru ca
ele izvorasc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate.

Turner nu face nicio diferentiere intre comportamentul de grup si cel colectiv, sigura diferenta
fiind constituita de emergenta acestor norme. Se poate spune ca intr-un grup normele preexista
fiecarui individ in parte, ele fiid cerate anterior, iar intr-o masa mai mare de oameni (colectiv) ele
fiind constituite ad hoc. Cu toate acestea multimile au dupa parerea autorului o improtanta sporita
in determinarea comportamentului social.

Un rol important se acorda liderului care in cazul grupului are un comportament carismatic, dupa
un model administrativ, iar in cazul malelor mari, a colectivitatilor el are un comprtament
partizan. Nu este lipsit de importanta sa precizam faptul ca intr-un colectiv marit exista un
subgrup de unde emerg acete norme care mai apoi sunt insusite de restul membrilor, astfel
actiunile lor fiind justificate prin incadrarea in normele respectiva.

Aplicand teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri practice
comportamentul social se poate explica in felul urmator. In cazul unui grup de indivizi exista
norme prestabilite pe care toti le cunosc si le respecta desi nu se poate stabili cu precizie cand au
fost stabilite aceste norme. Doua persoane merg sa cineze la un restaurant select. Barbatul va
intra primul in restaurant, va oferi un loc la masa doamnei va cere meniurile, amandoi respectand
toate regulile pe care le presupune acest grup (cei care iau masa in locuri publice). Amandoi
respecta normele grupului respectiv, pentru ca le cunosc, desi nu pot sa precizeze clar cine sau
cand a inventat aceste norme. Astfel comportamentul lor social s-a schibat in functie de normele
unui grup. Aceeasi explicatie poate fi data si in cazul unui comportament colectiv al indivizilor in
grupuri mai mari. Toata lumea scandeaza lozinci la un miting de protest cu un scop, cu toate
acestea unui singur individ ii va fi greu sa explice de ce a ales sa foloseasca o anumita lozinca si
nu alta. Teoria normei emergente aplicata comportamentului colectiv ne poate lamuri astfel.
Exista in cadrul acelui miting un grup de agitatori care are un lider, acesta va sti in fiecare
moment in functie de starea multimii ce sloganuri sa lanseze impreuna cu apropiatii sai. Aceste
sloganuri vor fi adoptate imediat si de catre ceilalti participanti la miting.

Comportamentul social se schimbat in functie de unele norme care au fost elaborate instantaneu
in cadrul masei, si adoptate de catre fiecare.
Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice comportamentul social
porninid de la multimile de indivizi. Astfel multimile capata un statut de entitate independenta de
vointa maselor.

50
In 1962 James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social prin care autorul
doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul acestora. In acest scop el
concepe o noua teorie Teoria curbei in J sau Teoria convergentei.
In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta, ceea ce este o urmare clara a inegalitatii
indivizilor, insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand individul constata ca exista o
disonanta intre cele meritate si cele obtinute. Aceasta diferentea este cauzatoare de tensiuni motiv
pentru care pot aparea conflicte. Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari
legate de satisfacerea trebuintelor personale. In cazul in care intre satistacerea trebuintelor si
posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta apare o tensiune care genereaza frustrare, care
la randul sau poate genera agresivitate. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara ele sunt
intr-o relatie de directproportionalitate: cu cat frustrarea este mai mare cu atat agrasivitatea (sau
riscul aparitiei ei) este mai mare.

In functie de aceasta aceasta relatie frustrare atgresivitate indivizii se pot gasi in trei situatii:
cand nu-si pot realiza trebuintele personale (situatie caracteristica societatilor arhaice), cand
trebuintele se pot realiza dar lipsesc posibilitatile de infaptuire a acestor lucruri (situatie
caracteristica societatilor moderne) si cand cresc atat nevoile cat si modalitatile de realizare a lor.
In toate aceste cazuri frustrarea este prezenta iar indivizii isi canalizeaza energiile si eforturile
pentru a elemina tensiunile acumulate. De cele mai multe ori ei se asociaza in miscari sociale si
astfel ei adopta un comportament social care este rezultatul canalizarii fortelor tuturor de lupta
impotriva cauzei producatoare de frustrari.

Trebuie sa precizam ca exista anumite variabile care pot potenta aceasta legatura intre frustrare si
violenta cum ar fi: mediul de de viata (familia se impotriveste satisfacerii trebuintelor), traditia
culturala (anumite norme culturale sunt impotriva indeplinirii nevoilor), sistemul politic (o
anumita doctrina politica poate indeplini individul de la realizarea dezideratelor sale).

n modelul lui Davies de explicare a comportamentului social putem folosi un exemplu si anume
Revoluia romn din decembrie 1989. Mai multi oameni care erau impiedicati in principal de
catre sistemul politic si apoi de catre conditii particulare si-au canalizat eforturile pentru a
inlatura factorul care gera tensiunea (sistemul politic comunist). Un bun lider este mai mereu
urmat de catre mase datorita imaginii sale care inspira siguranta si putere. Este deci important sa
stabilim care sunt acele calitati care il face pe un simplu membru al unei comunitati un lider
convingator pentru ca de el depinde in mare masura comportamentul social al celorlalti.

Revenim la teoria de tipul stimul contagiune mintala a lui Gustave Le Bon care vorbeste despre
un bun lider. Trebuie deci sa punctam cateva din caracteristicile pe care le da autorul unui bun
conducator al multimilor. Acest conducator trebuie sa aibe puterea de a hipnotiza masele astfel
incat acestea sa-l urmeze orbeste, el trebuie sa se bucure de un prestigiu larg, sa respecte
normele pe care oamenii le pretuiesc cel mai mult, sa fie violent in limbaj, sa aibe un mesaj
simplu, clar si mai ales constant si nu in ultimul rand sa fie defaimator dar sa nu foloseasca
violenta fizica.

Serge Moscovici introduce in tema liderului si a relatiei sale cu comportamentul social un nou
termen: autoritate carismatica. In lucrarea Psihologia sociala sau masina de fabricat zei [1994],

51
da explicatia autoritatii carismatice ca fiind o dominatie mai putin prin intermediul unei trasaturi
fizice si mai mult printr-o forta care izvoraste din interior. Este interesant faptul ca in sens
traditional cuvantul carisma se refera la un personaj sacru, iar in zilele noastre conducatorii cu
carisma devin obiectul adoratiei maselor. Totusi carisma se bazeaza mai mult pe credinta maselor
si mai putin pe talentele personale ale unui individ anume. Relatiile pe care masele le intretin cu
conducatorul lor sunt foarte personale, sunt relatii subiective bazate pe o iluzie de reciprocitate.

Cum ia nastere un conducator carismatic?


Circumstantele sunt foarte dramatice, atunci cand are loc o ruptura sociala majora, cnd oamenii
sunt descumpaniti si considera ca totul in jurul lor se naruie ei cauta in mod inconstient un astfel
de reprezentant care sa le dea siguranta ca situatia se va remedia. Liderul carismatic opereaza la
nivelul societatii cu notiuni antagonice. El seduce masele prin nostalgia trecutului dulce, dar
aminteste mereu de tragismul situatiei prezente; el este in aceleasi timp superior tuturor celorlalti
dar si asemenea lor. Curios este faptul ca daca o persoana obisnuita ar emite acelasi tip de mesaj,
masele s-ar comporta total diferit, reusind sa sesizeze falsitatea lui, cu toate aceste ele nu reusesc
sa priveasca in profunzima sa atunci cand mesajul le ese prezentat de catre o persoana cu carisma.
Asadar rolul carismei liderului este decisiv in influentarea comportamentului maselor.
Ca o concluzie a intregii lucrari trebuie sa afirmam faptul ca un comportament social ia nastere ca
urmare a structurii interne a omului, a nevoii sale de a se relationa in permanenta cu ceilalti si ca,
comportamentul social este o contopire a unora dintre caracteristicile indivizilor ce alcatuiesc un
grup.

O perspectiva diferita asupra comportamentului social ne este oferita de catre Herbert Blumer
care transforma contagiunea mentala despre care vorbea Le Bon in contagiune comportamentala.
In acest sens el propune o noua teorie: Teoria reactiilor circulare.
Extrapoland, putem spune ca pe acelasi principiu intervin si schimbarile de comportament in
cadrul unor grupuri. Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi schimba permanent reactiile
unul in functie de celalalt; odata facuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea
este observata de catre ceilalti si pentru ca ineractiunea nu inceteaza la nivelul grupului, ceilalti
isi vor adapta, la randul lor comportamentele. Deci se poate trage concluzia ca acest fenomen de
contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. In aceste conditii putem afirma ca intr-un
grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate comportamentele fiecarui individ ca
urmare a schimbarilor permanente la care se supune acesta.

In "Comportamentul colectiv" (1969), Herbert Blumer face o prima si importanta partajare intre
multime si miscari sociale, clasificandu-le pe fiecare.

Exista cinci feluri de multimi in functie de alcatuirea lor:


- intamplatoare (spontane si cu grad de participare redus);
- conventionale (organizate cu un scop precis);
- expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor);
- active (participare numeroasa cu caracter activ ridicat);
- protestatare (caracter conventionalizat si scop precis).

Miscarile sociale sunt de mai multe tipuri:

52
- regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii);
- reformiste (propun o noua societate);
- revolutionare (schimbarea radicala a societatii)
- utopice (schimbarea radicala a societatii, dar fara un plan).

Exista diferente intre multimi si miscarile sociale: multimile au in centrul lor individul si relatiile
pe care acesta le are cu semenii sai din multime, pe cand intr-o miscare sociala societatea este in
centrul ecuatiei iar indivizii sunt importanti prin prisma relatiei lor cu aceasta.
Blumer nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se alature unii altora in comunitati
(fie ele multimi sau miscari sociale). De asemenea nu se acorda importanta necesara liderului de
grup si calitatilor sale care il propulseaza in aceasta pozitie.

O alta perspectiva, total diferita, asupra comportamentului social este oferita de catre Ralph
Turner in lucrarea cu numele "Comportamentul colectiv" (1957). Dupa parerea sa, exista o
continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv. Aceasta continuitate este data de
norma, fiind importanta doar modalitatea in care ia nastere aceasta norma. De aceea aceasta
teorie poarta in cadrul psihosociologiei numele de Teoria emergentei normei. Astfel se renunta
definitiv la cele enuntate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale. Cu alte cuvinte
intregul comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor; oamenii creaza in
permanenta norme noi si se ghideaza dupa ele. Normele, la randul lor, pot fi schimbate pentru ca
ele izvorasc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate.

Turner nu opereaza nici un fel de diferentiere intre comportamentul de grup si cel colectiv,
singura diferenta fiind constituita de emergenta acestor norme. Se poate spune ca intr-un grup,
normele preexista fiecarui individ in parte, ele fiind create anterior, iar intr-o masa mai mare de
oameni (colectiv) ele fiind constituite ad hoc. Cu toate acestea multimile au dupa parerea
autorului o importanta sporita in determinarea comportamentului social.

Un rol important se acorda liderului care, in cazul grupului are un comportament carismatic, dupa
un model administrativ, iar in cazul colectivitatilor el are un comprtament partizan. Aplicand
teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri practice, comportamentul
social se poate explica in felul urmator. In cazul unui grup de indivizi exista norme prestabilite pe
care toti le cunosc si le respecta desi nu se poate stabili cu precizie cand au fost stabilite aceste
norme. Deci constatam ca, comportamentul social s-a schimbat in functie de unele norme care au
fost elaborate instantaneu in cadrul masei, si adoptate de catre fiecare.

Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice comportamentul social
pornind de la multimile de indivizi. Astfel, multimile capata un statut de entitate independenta de
vointa maselor.

In 1962, James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social prin care autorul
doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul acestora. In acest scop el
concepe o noua teorie: Teoria curbei in J sau Teoria convergentei.
In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta, ceea ce este o urmare clara a inegalitatii
indivizilor, insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand individul constata ca exista o
disonanta intre cele meritate si cele obtinute. Aceasta diferenta este cauzatoare de tensiuni, motiv
pentru care pot aparea conflicte. Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari
53
legate de satisfacerea trebuintelor personale. In cazul in care intre satisfacerea trebuintelor si
posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta, apare o tensiune care genereaza frustrare, si
care, la randul sau poate genera agresivitate. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara, ele
sunt directproportionale: cu cat frustrarea este mai mare cu atat agresivitatea (sau riscul aparitiei
ei) este mai mare.

b.Influena social
Cercetarile de psihologie a comunicarii (apud Jean Claude Abric, Psychologie de la
communication) au pus in evidenta rolul important jucat de comunicare, inteleasa ca proces de
influentare sociala in structurarea campului social, pe trei nivele esentiale: normativ, cognitiv si
social. Influenta, sub aspectul sau normativ, creeaza, intareste si impune valori; sub aspect
cognitiv, ea determina un anumit decodaj al realitatii si o utilizare corespunzatoare acestuia a
informatiei, iar sub aspect social, ea joaca un rol esential in organizatie, mentinand sau punand
sub semnul intrebarii statusurile, relatiile de putere si de autoritate.

Putem distinge astfel patru functii:

crearea de norme; influenta permite focalizarea punctelor de referinta comune care intemeiaza
coeziunea de grup, asigura permanenta si determina consistenta comportamentului membrilor sai
atunci cand grupul nu este prezent;

socializarea individului; influenta are, de asemenea, si o fata educativa. Ea este un proces care
permite copiilor sau unui nou membru al grupului sa cunoasca, sa accepte si sa integreze
progresiv regulile, principiile si modurile de functionare ale grupului sau de apartenenta. Ea
joaca, prin intermediul unui sistem de interactiune, un rol determinant in dezvoltarea socio-
cognitiva a copiilor si dezvoltarea sociala a inteligentei.

controlul social; influenta ajuta grupurile sociale sa-si pastreze integritatea si le permite sa
prevada si sa canalizeze comportamentele membrilor sai. Ea intareste astfel dependenta
individului de sistemul social.

inovarea; influenta permite transformarea progresiva a normelor grupului, evolutia regulilor si


a punctelor de vedere, acceptarea ideilor noi, adesea minoritare, eliberand astfel creativitatea.

Mult timp ignorata de teoreticienii comunicarii ca proces de influenta, aceasta functie este acum
recunoscuta, chiar daca mecanismele sale de actiune nu sunt in totalitate cunoscute.

Daca primele trei functii sunt observabile, explicite si directe, functia inovatoare este implicita si
mascata. Ea devine vizibila in perioade mari de timp. Insa toate aceste functii sunt direct
influentate de contextul comunicarii si de tipul de interactiune implicat.
Care sunt caracteristicile comunicarii in campul social?
asimetria;
diversificarea modalitatilor de exercitare (discurs argumentativ, discurs persuasiv, interactiv);

54
faramitarea in spatii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politica se suprapune
uneori cu cea publica, comunicarea publicitara de asemenea);
o participare diferita in functie de clasa si grup social (acces la media in functie de modalitatile
de exercitare a controlului social);
tendinta spre o anumita intrepatrundere cu viata profesionala precum si cu spatiul privat;

''Utilizarea termenului de influenta implica utilizarea puterii pentru a obtine conformarea


celuilalt, in situatii in care comunicarea este principalul instrument, canal sau mijloc de exercitare
a resurselor puterii (Denis McQuail). Autorul distinge cinci baze ale puterii, adica proprietati
care ii dau comunicatorului posibilitatea sa isi exercite influenta: puterea recompensatoare,
coercitiva, legitima, referentiala, cea a expertului. In situatiile de comunicare prin influentare (si
este cazul intregului proces de comunicare realizat in spatiul public) influenta, chiar si in forma
extrema a persuasiunii, nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor.

Parsons considera influenta un mecanism generalizat prin intermediul caruia sunt determinate
atitudinile si opiniile, in special in cadrul unui proces de interactiune sociala intentionata. In
acelasi context, influenta mai este definita drept un mijloc simbolic de persuasiune: ea
determina decizia celuilalt de a actiona intr-un anumit fel pentru ca simte ca acesta este un lucru
bun pentru el, si nu pentru ca prin nonconformare si-ar incalca anumite obligatii.

Care sunt functiile comunicarii ca proces de influenta in campul social?


crearea de norme;
socializarea individului;
controlul social;
inovarea.

Daca primele trei functii sunt observabile, explicite si directe, functia inovatoare este implicita si
mascata. Ea devine vizibila in perioade mari de timp. Insa toate aceste functii sunt direct
influentate de contextul comunicarii si de tipul de interactiune implicat.

Deutsch i Gerard (1955) au continuat studiile lui Asch, folosind situaii asemntoare. Ei au
fcut distincia ntre dou tipuri de influen social: normativ i informaional. Influena
normativ apare atunci cnd rspunsurile individului sunt urmare a tendinei de a se conforma cu
expectanele pozitive ale celorlali; influena informaional apare cnd rspunsul individului
apare ca rezultat al acceptrii informaiei obinute de la altcineva ca eviden despre realitate.

n timp ce influena social normativ rezult din dorina de a se conforma expectanelor


grupului, influena social informaional este rezultatul valorii (value) pe care o are
conformismul asupra individului. El folosete comportamentul majoritii ca o surs de
informaie care s-l ajute s ia cea mai bun decizie (s adopte cel mai bun rspuns) pentru
situaia n care se gsete. Dei aceast distincie conceptual ntre cele dou tipuri de
conformism este fr ndoial semnificativ, muli cercettori nu opereaz aceast distincie
(Shaw, 1976).

Cele dou fore, influena social normativ i influena social informaional pot opera fie
mpreun, fie independent. Un caz n care nu exist influen informaional ar fi acela n care
55
individul este convins c el are dreptate i grupul greete, i n acest caz tinde s se conformeze
motivat de nevoia de a fi acceptat de grup; acest tip de influen social, n care individul ader la
norma grupului n ciuda unor puternice rezerve cu privire la legitimitatea acesteia a fost numit i
complezen (Asch, 1951).

Interiorizarea descrie o situaie n care conformismul devine o modalitate privat, intim de a


accepta norma grupului ca o descriere adecvat a realitii. Ca atare, complezena rezult n
primul rnd din influena social normativ, n vreme ce interiorizarea corespunde influenei
informaionale. Complezena persist numai att timp ct grupul exercit o presiune normativ.

La rndul su, Kelman (1958) deosebete trei tipuri de procese de influen care apar n condiii
sociale diferite.

Complezena, care apare atunci cnd conformismul joac un rol pur instrumental. Subiectul caut
s ctige aprobarea grupului, s evite situaiile dezagreabile care pot rezulta din
nonconformismul su, s asigure o reglare a raporturilor cu sursa de influen; n acest caz,
propriile credine nu sunt cu nimic afectate.

Procesul de identificare, care apare atunci cnd subiectul dorete s menin relaii pozitive cu
grupul, pe care l consider atractiv; n acest caz, subiectul crede cu adevrat n ceea ce afirm,
pertinent fiind nu rspunsul specific la un coninut specific, ci relaia sa cu grupul.

Procesul de interiorizare intervine atunci cnd rspunsurile conformiste nu provin nici din
controlul social, nici din vizibilitatea grupului, ci numai din invocarea coninutului. n acest caz
mecanismul const n integrarea noii informaii n sistemul de valori al subiectului, atunci cnd
acesta consider c informaia are valoare intrinsec.

Paradigma lui Asch despre conformism


Primul studiu experimental cu privire la conformism a fost cel fcut de Solomon Asch n 1952,
studiu care a ilustrat cteva din caracteristicile de baz ale proceselor de influen social i
control. ntr-un sens mai restrns, conformismul se refer la cedarea n faa presiunii grupului,
atunci cnd nu se face nici o cerere explicit n acest sens. n acest studiu, o persoan este expus
judecii unanim incorecte a majoritii, ntr-o interaciune tip fa n fa. Ca i n experimentele
lui Sheriff, Asch le-a spus subiecilor c vor participa la un experiment cu privire la percepia
vizual. Subiecilor li se prezentau cartoane cu patru linii, una etalon, de mrime fix, i trei linii
stimul, de mrime variabil. Participanii, n grupuri de apte sau nou persoane, trebuiau s
rspund la mai multe probe care le cereau s indice care din cele trei linii stimul se potrivea cu
linia etalon. n acest grup, numai unul dintre participani, cel care rspundea n ultima poziie era
subiectul naiv, ceilali, complici ai experimentatorului ddeau rspunsuri dup un scenariu
dinainte stabilit.

Participanii nu aveau voie s vorbeasc ntre ei, i fiecare s dea rspunsurile independent. Dar
aceste instruciuni nu au avut mare importan la primele probe, deoarece sarcina li s-a prut
foarte uoar, i plictisitoare, deoarece toi cei nou participani ddeau aceleai rspunsuri. Apoi,
la proba a patra, care era la fel ca celelalte, primul participant d un rspuns evident eronat. n loc
s numeasc linia de 1,5 inci, care era identic cu cea etalon, el indic linia de 0,5 inci.
Sentimentele de disconfort ale subiectului naiv au crescut pe msur i alii ddeau acelai
56
rspuns eronat. La sfrit era rndul subiectului naiv s rspund, i el avea de ales n a da un
rspuns conform cu celelalte, sau s rmn independent. Pn la sfritul experimentului au
existat ntre 5 i 12 asemenea acte de conformism, n fiecare din cele 10 / 15 probe. Fiecare
prob critic a confruntat subiecii cu aceeai dilem: fie s se conformeze, i n acest fel s nege
evidena, fie s rmn independeni. Asch a sperat la nceputul studiului c majoritatea
subiecilor i vor menine convingerile n faa majoritii unanime, dar rezultatele au artat c, pe
cnd n condiia control doar doi subieci se neal, unul asupra unui item, cellalt asupra a doi,
dovedind astfel lipsa de ambiguitate a stimulului, n condiia experimental procentajul de eroare
urc la peste 35 la sut.

Aronson, Elliot, Akert, Robin M. & Wilson, Timothy D., Social Psychology: The Heart and The
Mind, New York, Harper Collins, 1994
Aronson, Elliot, Social Animal, San Francisco, W.H. Freeman, 1981
Cialdini, R.B., Influence: Science and Practice (ed. III), New York, Harper Collins, 1993
Conway, Fio & Siegelman, Jim, The Awesome Power of The Mind-Probers, Science Digest,
sept. 1983
Hart, R., Friedrich, G. & Brooks, W., Overcoming Resistance to Persuasion, New York, Harper
& Row, 1975
Hassen, S., Combatting Cult Mind Control, Rochester VT, Park Street, 1988
Kapferer, Jean-Noel, Zvonurile, Bucureti, Humanitas, 1993 Keen, Sam, Faces ofthe Enemy, San
Francisco, Harper & Row, 1986
Le Bon, Gustave, Psihologia mulimilor, Bucureti, Anima, 1990
Lifton, R.J., Thought Reform and The Psychology of Totalism, New York, W.W. Norton, 1969
Lutz, W., Double-Speak, New York, Harper & Row, 1983 Mares, William,
The Marine Machine, New York, Doubleday, 1971 Marks, John, The Searchfor
The Manchurian Candidate, New York, McGraw-Hill, 1980
Milburn, M.A., Persuasion and Politics: The Social Psychology of Public Opinion, Pacific Grove
CA, Brooks/Cole, 1991
Milgram, S., The Individual in a Social Work: Essays and Experiments (ed. II), New York,
McGraw-Hill, 1992
Pease, A., Limbajul Trupului, Bucureti, Polimark, 1995
Pratkanis, A.R. & Aronson, E., Age of Propaganda: The Everyday Use and Abuse of Persuasion,
New York, Freeman, 1991
Schrag, R, Mind Control, New York, Pantheon Books, 1978
Schwitzgebel, R.L., & Schwitzgebel, R.K. (Ed.), Psychotechnology: Electronic Control of Mind
and Behavior, New York, Hoit, 1973
Weinstein, N.D., Psychiatry & the C.I.A., Washington D.C., American Psychiatric Press, 1990
Zimbardo, P.G., Ebbesen, E., & Maslach, C, Influencing Attitudes and Changing Behavior,
Menlo Park CA, Addison Wesley, 1977
Zimbardo, P.G., Mind control: Political Fiction and Psychological Reality. n P. Stansky (Ed.),
On Nineteen Eighty-four, New York, Freeman Press, 1984
Zimbardo, RG. & Leippe, M.R., The Psychology of Attitude Change and Social Influence, New
York, McGraw-Hill, 1991
Zimbardo, P.G., The Tactics and Ethics of Persuasion. E. McGinnies & B. King (Eds.), Attitudes,
Conflict, and Social Change, New York, Academic Press, 1972
57
5. GRUPUL N PSIHOLOGIA SOCIAL

Definiii
Termenul de grup a cunoscut o multitudine de definiii, att n vorbirea curent ct i n tiinele
umane, el avnd un sens foarte larg, referindu-se la formaiuni de lucru, familie, grup de prieteni,
comuniti, totalitii celor adunai ntr-un anumit loc pentru o scurt perioad de timp, etc. De
exemplu, Rupert Brown(1988) definete grupul pornind de la un proces de autocategorizare "un
grup exist atunci cnd dou sau mai multe persoane se definesc ele nsele ca membri ai acestui
grup, i cnd existena lui este recunoscut de o a treia persoan". Visscher: "stricto senso,
aceasta nseamn c doi amani platonici, separai de ocean, vor constitui un grup de ndat ce
soul le va intercepta corespondena" (Visscher, 2001)

O definiie corect a grupului trebuie s cuprind att dimensiunea "obiectiv", referitoare la


atributele reale ale grupului, cum ar fi caracteristicile acestuia, procesele din cadrul lui, ct i
dimensiunea "subiectiv", care cuprinde contiina de grup (Chelcea, 2002). Diferenele au existat
deoarece psihosociologia experimental s-a concentrat asupra proceselor obiective din grupurile
restrnse, iar psihosociologia cognitiv mai mult asupra fenomenelor subiective de identificare.

Ali autori, (Wrightsman, 1981) consider c, deoarece este evident c mai muli autori privesc
diferite aspecte ale aceluiai fenomen, poate ar fi mai potrivit o definiie simpl a termenului,
dnd ca exemplu definiia dat de Shaw (1976): "dou sau mai multe persoane care
interacioneaz una cu alta, n aa fel nct fiecare persoan influeneaz i este influenat de
cealalt".

Tajfel, Faucheux, Doise, au cerut o abordare mai realist sociologic a proceselor psihosociale. Ei
au afirmat c, dincolo de procesele intraindividuale, care se refer la modul cum i organizeaz
individul experiena privitoare la mediul su social, i interindividuale, ce se deruleaz ntre
indivizii considerai practic interanjabili, s ne referim la diferenele de poziie, sau de statut
social, i s analizm concepiile generale asupra "valorilor" i "ideologiilor" pe care fiecare la
aduce cu sine, n mod neintenionat, ntr-o situaie concret. (DeVisscher,2001).

n ceea ce privete perspectiva sociologic, prin grup se nelege de fapt grup social, adic o
formaiune social printre altele, aceasta desemnnd un ansamblu de indivizi avnd n comun
modele culturale sau subculturale, care contribuie la desfurarea, pe de o parte, a unor procese
de uniformizare, pe de alt parte a unor procese de redistribuire a statutelor, poziiilor i rolurilor.
Printre formaiunile sociale se pot distinge grupuri sociale, pe de o parte, colectiviti pe de alt
parte, i n fine, organizaii; i aici, grupul social se distinge de categoria social.

Grupul social face referire la o formaiune social n interiorul creia indivizii sunt n interaciune
conform unor reguli fixe, mprtesc sentimentul de a constitui o entitate aparte astfel nct
membrii s-ar putea recunoate ca atare. n consecin, nici proximitatea fizic, nici semnarea
fiziologic, nici "nominalismul" statistic nu sunt cele care furnizeaz criteriul de distincie.: ceea

58
ce conteaz este s nu se confunde grupul social cu categoria social.(De Coster, 1990, p 125
apud DeVisscher)

Ce Nu este un grup?
Simpla alturare a unor indivizi care nu ntreprind nimic unul n raport cu altul reprezint o
grupare dar nu un grup n sens psihosocial. i gruparea se face pe baza unor similitudini, dar ct
vreme aceti indivizi sunt pasivi, avem de-a face cu un grup potenial. Grupul potenial se
transform n grup prin fenomenul de INTERACIUNE.

Clasificarea grupurilor sociale

1. Dup crt. nr. de indivizi care le compun


- Grupuri mici ( primare) 2 30 membri
- Grupuri mari ( secundare) 30 n sus
Grupurile mici au fost numite i grupuri de tipul face to face ntruct dimensiunile microgrupului
ofer posibilitatea fiecrui membru de a avea o percepie individual asupra oricrui alt membru
al grupului.

2. Dup criteriul gradului de instituionalizare


Exist grupuri formale grupul de munc, de ex., cu un set de norme instituionale,
comportamente prescrise i o reea prestabilit de status roluri i grupurile informale grupul
de prieteni, de ex.

3. Dup crt. gradului de participare efectiv i afectiv


grupul de apartenen cel cruia individul i este integrat cu adevrat i
grupul de referin la standardele cruia se raporteaz, pe care l ia ca
reper i etalon, al crui membru sper s devin( factor motivaional f. imp.
un grup poate avea influen asupra unui individ chiar dac acesta nu este
membru al su )

4. Dup crt. scopului activitii: grupuri de munc, de joac, de suport ( terapie ), etc.

Conceptul de colectivitate, se aplic unor medii ai cror membri mprtesc un anume numr de
norme sau principii, dar n interiorul crora interaciunea lipsete. Acest termen este folosit pentru
a defini n general: etnii, "micri sociale", publice, chiar colectivele abstracte, mai ales statul i
biserica.

Organizaiile, pot fi definite ca formaiuni sociale care au fost fondate i construite n mod
deliberat de ctre indivizi, n snul crora ei i amenajeaz, mai ales, mijloace de decizie, de
execuie, de control, totul n vederea unui obiectiv specific, ce determin sensul general al
interaciunilor ntre persoanele asociate n urmrirea acestui obiectiv.

Societatea global "nglobeaz oamenii n totalitatea lor pe un teritoriu dat" (Janne, 1968). n
interiorul societilor globale sau traversnd, adesea, mai multe astfel de societi, reperm

59
formaiunile sociale enumerate pn aici: grupuri sociale, colectiviti, organizaii. Ne-am situa,
n acest fel, pe planul social. (DeVisscher,2001)

Pentru a nelege cum anume oamenii stabilesc, tolereaz i modific credinele, n particular
credinele unui individ, este important de studiat individul vis-a-vis de asocierile grupale. Cnd
un individ se identific cu un grup, se dezvolt relaii de referin; conceptul de grup de referin
este, de aceea, important n explicarea manierei n care individul i dezvolt o idee a poziiei sale
relative la ordinea social imediat. Grupul servete ca punct de plecare n crearea judecilor de
valoare i este, de asemenea, o for de echilibru a influenei sociale venite din exterior, care
afecteaz percepia, nelegerea i expectanele de rol ale individului. Termenul de grup de
referin mai este folosit adesea pentru a delimita grupul primar de grupul secundar. Deoarece
majoritatea persoanelor nu aparin numai unui singur grup, ci sunt membri a diferite grupuri,
primare i secundare, cum ar fi familia, coala, biserica, diferitele organizaii, comportamentele
lor pot fi nelese mai bine prin prisma grupului din care face parte la un moment dat. Toi
indivizii aparin unui grup sau altul. ntreaga construcie a societii umane este format din
grupuri. Deci, pentru a nelege un individ n totalitate trebuie neles mai nainte grupul care este
format din indivizi. Deoarece majoritatea experienelor umane sunt rezultatul apartenenei la un
grup, i deoarece reputaia unui individ se bazeaz n mare parte pe ceea ce cred ceilali membri
ai grupului despre el, nelegerea individului va putea fi fcut numai prin comparaie cu ceilali.

Din multitudinea grupurilor care i sunt familiare individului, el selecteaz numai cteva i
acestea devin grupuri de referin. Sunt cteva indicaii prin care un individ folosete un anume
grup ca standard dup care face judeci comportamentale, dac membrii sunt mai apropiai de
propriile lui atitudini sau norme. Cu ct este mai mare atracia unui individ pentru un grup, cu att
mai mare este probabilitatea ca acel grup s devin grup de referin. n aceste condiii el va fi
motivat de dorina de a fi membru al acelui grup i prin urmare l folosete ca un punct de
referin pozitiv.

Realitatea grupului social mic a aprut n eviden odat cu descoperirea faptului c sistemul
societii nu este un tot nedifereniat, avnd subsisteme care conteaz ca elemente structurale
fundamentale ale vieii sociale.
Grupul mic ( punct de intersecie ntre social i psihologic ) ocup o poziie strategic :
- asigur ptrunderea influenei relaiilor i structurilor sociale pn la nivelul opiniilor,
atitudinilor i comportamentelor individuale facilitnd astfel trecerea socialului n
psihologic.
- Asigur influena invers de la membrii grupului ctre suprastructur.

Relatiile intergrupuri
n primul rnd relaiile intergrupuri se refer la modul cum interacioneaz ntre ei indivizii
aflai n grupuri diferite. nc de la nceputul istoriei oamenii au fcut comparaii ntre grupuri n
funcie de ras, de aezarea geografic, etc. De pild, Aristotel credea c climatul cald, favorabil
al Greciei i-a fcut pe greci s dezvolte, att fizic ct i mintal, caracteristici superioare celorlali
oameni, iar aceast credin c un grup este mai bun dect altul nu a aprut numai la Aristotel.

60
Conceptele de in-group / out-group
Termenii in-group i out-group, preluai din literatura de specialitate american desemneaz
faptul c exist o diferen, c indivizii fac distincie ntre grupul lor, din care fac parte, i alte
grupuri. Chelcea (2002) a expus aceast dihotomie foarte simplu a fi in-group nseamn noi, a
fi out-group nseamn alii. Aceste concepte au fost utilizate intens n psihosociologie, ele
reprezentnd n special o problem de categorizare social, de autoidentificare i
heteroidentificare.

William Graham Sumner, a folosit pentru prima dat aceti termeni, n 1906, s-a pus accentul pe
diferenele dintre noi i alii. Acesta (Sumner, 1906) afirm c ntre grupuri exist diferene
n percepia indivizilor despre sine i despre ceilali: n interiorul grupului, indivizii sunt ntr-o
relaie de pace, ordine, lege, guvernare i dinamism. Relaia lor cu strinii, cu alte grupuri, este
una de rzboi i prduire. Sentimentele sunt adaptate la imaginea grupului. Loialitatea fa de
grup, sacrificiul pentru el, ura i dispreul pentru cei din afar, fria din interior i starea de
rzboi cu exteriorul, toate cresc mpreun, sunt produse comune ale aceleiai situaii (Sumner,
1906).

Autocategorizare social i identitate social

Indivizii percep diferit propriul grup fa de celelalte. Acest fapt a fost evideniat foarte bine de
Tajfel i Turner, (1986) n teoria identitii sociale. Aceast teorie a fost n mare msur
influenat de cercetrile pe tema condiiilor minimale de discriminare intergrupuri.

Cel mai important autor n problematica identitii sociale este Henri Tajfel, care a i demonstrat
experimental c simpla apartenen la un grup, chiar i creat n laborator, determin favorizarea
n aprecieri a membrilor din propriul grup i defavorizarea indivizilor din cellalt grup. La
originea acestei diferene st motivaia de a dobndi o identitate social pozitiv. n acest fel, un
individ va cuta s-i menin apartenena la un grup, i va ncerca s adere i la alte grupuri care
i pot conferi aspecte pozitive ale identitii sale sociale. Tajfel specific faptul c identitatea
social pozitiv nu se poate realiza dect n raport cu diferenele fa de celelalte grupuri (Tajfel
1972). Individul are nevoie de o identitate social pozitiv, i dac aceasta nu poate fi obinut
dect prin compararea cu ceilali, atunci apartenena la un grup are un rol important n aceast
evaluare. Grupurile sociale sunt asociate unor conotaii pozitive sau negative.

Identitatea social se bazeaz pe comparaiile pozitive fcute ntre grupul de apartenen i


celelalte grupuri; grupul va fi perceput n mod pozitiv ca difereniat sau distinct de alte grupuri
pertinente. Atunci cnd identitatea social este nesatisfctoare, indivizii au tendina de a-i
prsi grupul, sau de a-i atribui conotaii pozitive. (Tajfel i Turner, 1979,7986, apud Doise
1996). O dezvoltare a teoriei identitii sociale o constituie teoria categorizrii sinelui, sau a
autocategorizrii. La baza acesteia st noiunea de depersonalizare, care descrie trecerea de la
identitatea personal la identitatea social (Doise, apud Bourhis, 1997). Depersonalizarea este un
proces psihologic care conduce la o mai mare uniformitate i omogenitate a comportamentelor i
reprezentrilor ntr-un grup, la o salien mai slab a identitii personale n favoarea celei
colective. Turner i colaboratorii stabilesc o ierarhie a nivelurilor ce categorizare, care, n funcie
de succesiunea vertical fac apel la principii diferite de difereniere. La un prim nivel individul se
compar cu celelalte specii umane. La al doilea nivel, cel intermediar, el se percepe ca membru al

61
unui grup, iar diferenierea acestui grup de celelalte este esenial pentru identitatea sa social.
Acest nivel corespunde reprezentrilor intergrupuri teoretizat de Tajfel. La nivelul al treilea
individul se definete prin diferenele fa da alte fiine particulare ,ns, de obicei, innd cont de
articularea ierarhic a nivelurilor, este vorba de ali membri ai propriului grup. Acest nivel
corespunde polului interpersonal i st la baza distinctivitii personale. n conformitate cu
aceast teorie, individul abandoneaz o reprezentare de sine bazat pe diferenierea dintre el i
ceilali indivizi pentru a se defini la un nivel de categorizare mai nalt, ca membru al unui grup
distinct de alte grupuri. Depersonalizarea omogenizeaz att in-group-ul ct i out-group-ul .

62
6. TEORII PSIHOLOGICE ASUPRA AGRESIVITII

1. Agresivitate, agresiune, violen

Zilnic, mass-media semnalizeaz violena n societatea noastr sub aspectul ei extrem i


spectacular: asasinate, tlhrii, violuri, atacuri cu mn armat, atentate etc. Astfel, agresivitatea
este privit ca o problem social pentru care se ateapt o soluie, studiul tiinific al cauzelor
violenei, precum i al mijloacelor de a reduce prevalena acestora fiind de o importan major
ntr-o lume caracterizat printr-o cretere a agresivitii att la nivelul relaiilor interpersonale, ct
i la nivelul celor internaionale.

Termenii de agresivitate, respectiv agresiune i violen se regasesc atat n limbajului comun ct


i n cel al psihologiei. Astfel:

a) un comportament natural i instinctual propriu fiecruia;


b) un fapt social generat de constrngerile, dificultile vieii n comun;
c) o reacie la frustrare;
d) un comportament nvat.

O prim accepie dat agresivitii este aceea de comportare agresiv. Din aceast perspectiv
agresivitatea se poate defini ca ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta n plan
contient, incontient sau fantasmatic n scopul distrugerii, degradrii, constrngerii, negrii sau
umilirii unei persoane, unui obiect investit cu semnificaie social sau orientate spre propria
persoan (autoagresivitate), cum sunt conduitele autodistructive ntlnite n unele tulburri
psihice sau chiar n afara lor (suicidul raional).

Laplanche i Pontalis definesc agresivitatea ca tendin sau ansamblu de tendine care se


actualizeaz n conduite reale sau fantasmatice, acestea urmrind rnirea altuia, distrugerea,
constrngerea sau umilirea lui. Din perspectiv psihanalitic, ideea de agresivitate, pe care Freud
o definete prin termenul de agresiune (termen care desemneaz att agresiunea ct i
agresivitatea) se situeaz n interiorul individului. Potrivit Dicionarului de Psihologie Larousse
(1995), agresivitatea este definit ca tendina de atacare a integritii fizice sau psihice a unei alte
fiine vii.

n spatele acestei definiii simple se ascunde ns o ambiguitate major a acestui concept. Dintr-o
astfel de perspectiv, agresivitatea este situat la nivelul dispoziiilor, reprezentnd acea tensiune
care pune organismul n micare, pn cnd motivaia actului comportamental va fi redus sau
satisfcut. Or, aceast definire a agresivitii este foarte larg i, aa cum numeroi autori au
subliniat, rezult c agresivitatea constituie o dispoziie indispensabil pentru ca o persoan s se
poat constitui, pentru ca o fiin vie s-i poat ocupa locul n mediul social i geografic. Din
acest punct de vedere, dualitatea traducerilor engleze este interesant..

63
Aggressiveness se refer la o agresivitate pozitiv, la baza dinamismului general al personalitii
i al comportamentelor adaptative; agresivitatea ar fi aici sinonim cu combativitatea.

Aggressivity traduce agresivitatea n sensul su negativ obinuit. Aceast distincie are meritul de
ilustra ideea conform creia un comportament agresiv poate fi o tentativ, mai mult sau mai puin
reuit, de adaptare la condiiile de mediu i nu doar o simpl proiecie a unei energii interne.

Agresivitatea desemneaz o caracteristic general a organismelor vii, referitoare la excitabilitate


i la activitile de explorare necesare satisfacerii trebuinelor fundamentale (alimentare, de
aprare, sexuale etc.). ntr-un sens mai restrns, comportamentul agresiv este un comportament
verbal sau acional ofensiv orientat spre umilirea, minimalizarea sau chiar suprimarea fizic a
celorlali semeni, spre distrugerea unor obiecte investite cu semnificaii sociale sau contra
propriei persoane. Prin urmare, agresivitatea, care nu este ntotdeauna sinonim cu violena, se
poate manifesta prin numeroase comportamente diferite. Actele agresive de factur antisocial
sunt cele care rein cel mai des atenia datorit caracterului lor spectacular i potenialului
periculos pe care-l prezint. Ele merg de gesturi amenintoare la crim, utilizeaz fora de care
dispune agresorul sau un mediator (armele), putnd s se exercite i indirect, asupra obiectelor.
Tolerana, mai mult sau mai puin mare, a societii n privina lor depinde de pragul de la care
ele devin delicte, vzute drept crime.

Agresiunea este un comportament efectuat cu intenia de a face ru, de a cauza prejudiciu unei
alte persoane. Prejudiciul, vtmarea psihologic sau fizic care este cutat poate s mbrace
forme diverse: furtul, asasinatul, umilirea, privarea de o recompens anticipat etc. Ea poate fi, de
asemenea, dorit fie doar pentru ea nsi, fie ca mijloc n vederea atingerii altui scop. n primul
caz, spunem despre agresiune c este ostil (angry aggression), n cel de-al doilea caz ea este
instrumental. O form particular de agresiune instrumental o constituie ceea ce Levine i
Campbell numesc conflict realistic de grup. Acesta apare atunci cnd anumite grupuri sociale, de
dimensiuni diferite, intr n competiie pentru o resurs de existen limitat.

Putem observa zilnic c exist forme de agresiune acceptate i socialmente legitimate, n timp ce
altele nu sunt. Se face, deci, distincie ntre agresiuni netolerate i cele care sunt acceptate i
legitimate. Agresiunea ocup astfel o poziie care depinde de judecata asupra caracterului adecvat
sau nu al acestui comportament, caracter determinat, n fond, de normele sau regulile culturale.
Se pot degaja astfel doi factori care, n anumite circumstane, sunt n msur s confere
legitimitate comportamentului agresiv: sprijinul normativ i consecinele benefice prezumate ale
agresiunii.

n ceea ce privete sprijinul normativ se face trimitere la forme de agresiune care se consider c
vor avea susinerea grupului social. O cercetare efectuat de Blumenthal i colab.(1972), a permis
s se pun n eviden acest fenomen. Unui eantion de persoane li s-au prezentat cazuri de
infraciuni mpotriva proprietii, dar care nu au cauzat nici o vtmare fizic personal, comise
de trei categorii de grupuri: studeni albi, negrii implicai ntr-o rebeliune n ghe-tou i vagabonzi.
ntrebarea adresat subiecilor era s se pronune asupra comportamentului pe care s-l adopte
poliia: s nu fac nimic, s aresteze vinovaii fr violen, s fac uz de bastoane dar nu i de
arme, s trag fr ns s ucid, s trag pentru a ucide. Rezultatele obinute au pus n eviden
urmtoarele reacii: pentru vagabonzi i negrii, dou treimi din subiecii chestionai consider c
poliia trebuie s fac uz de arme, dar fr s ucid, iar o treime consider c poliia trebuie s
64
fac uz de arme pentru a ucide. n ceea ce privete pe studeni, 50% din subiecii eantionului
cred c poliia trebuie s fac uz de arme fr s ucid i numai 20% aprob folosirea de arme n
vederea uciderii.

Un alt studiu (Kelman & Lawrence, 1972) a relevat, de asemenea, importana normelor culturale
n ceea ce privete comportamentul agresiv: n urma desfurrii unei anchete, 51% din
persoanele chestionate erau gata s se supun ordinului de a ucide toi locuitorii unui alt sat vecin
(brbai, femei, copii) suspectai de a ajuta un inamic comun.

Consecinele benefice prezumate ale comportamentului agresiv se apreciaz c ntr-un anumit


numr de cazuri recurgerea la agresiune este legitimat prin faptul c este vorba de un mijloc de a
atinge un scop, un obiectiv superior considerat ca fiind pozitiv de i/sau pentru ntreaga
colectivitate. Astfel, rzboiul de aprare poate fi apreciat ca o motivaie transcendent suficient
de puternic pentru a ridica interdiciile relative la exterminarea altuia.

Noiunea de agresiune trebuie, aadar, s fie n permanen obiectul unei evaluri critice cu
referine la situaii, la circumstane i la conatexte, care constituie o important surs de
informaii asupra legitimitii sale i caracterului su adecvat sau nu.

Rezumnd, putem s definim agresiunea ca o form specific de comportament, ntr-o situaie de


interaciune social, ce vizeaz rniriea sau vtmarea altuia n moduri diferite i n grade
variabile, producnd o atingere mai mult sau mai puin grav a integritii fizice sau psihice a
acestuia.

Noiunea de violen, ntr-un sens general, desemneaz utilizarea forei destinat exercitrii unei
constrngeri. Etimologic, termenul violen provine din latinescul vis care nseamn for, putere,
folosirea forei fizice dar i cantitate, abunden, caracter esenial al unui lucru. La origine, ns,
termenul vis nseamn fora n aciune, resursele disponibile ale organismului pentru a-i exercita
fora i puterea.

La baza noiunii de violen se gsete, deci, ideea de for, ideea unei puteri naturale care se
exercit asupra unui lucaru sau asupra altei persoane. Noiunea de violen se refer la utilizarea
ilegitim i ilegal a forei i poate fi definit ca o conduit agresiv acut, caracterizat ndeosebi
prin folosirea forei fizice. n acest sens, violena este o form particular a forei forma
puternic, accentuat a forei care se caracterizeaz prin recurgerea la mijloace fizice pentru a
face ru altuia. Ea poate s se exercite ntr-o manier direct sau indirect, comport grade
diferite (omor, rnire sau doar ameninare) i este ndreptat asupra unor nivele diferite, cum
sunt: credina, libertatea sau integritatea fizic.

Din punct de vedere social, violena trebuie s fie situat ntr-o perspectiv care permite s se
neleag realitatea sa multiform i complex. M. Wieviorka distinge violena individual i
violena colectiv. Violena individual se subdivide n violena criminal care poate fi mortal
(asasinatul), corporal (loviri i rniri) i sexual (violul); violena poate fi, de asemenea,
noncriminal n cazul sinuciderilor sau accidentelor. Violena colectiv se subdivide n violena
unor grupuri organizate mpotriva puterii (terorism, greve, revoluie), violena puterii mpotriva
cetenilor (terorism de stat, violena instituionalizat) i violen paroxistic (rzboiul) .

65
2. Modele explicative ale agresivitii
Dup G. Moser, exist patru concepii majore n ceea ce privete comportamentul agresiv:
a) teoriile instinctuale consider ca agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct
nnscut;
b) teoriile reactive consider comportamentul agresiv ca o reacie la situaiile frustrante,
dezagreabile;
c) teorii ale nvrii potrivit crora comportamentul agresiv este un comportament
achiziionat prin intermediul unor diferite mecanisme cum este, de pild, nvarea prin imitaie
i/sau observaie;
d) abordarea cognitiv care pune accentul pe procesele cognitive centrale interne inserate
ntre stimuli i rspunsul comportamental al individului. n varianta mai specific a costurilor i
beneficiilor, perspectiva cognitiv sugereaz c i comportamentele agresive sunt rezultanta
unui proces decizional: decizia de a aciona agresiv este funcie de raportul dintre costurile i
beneficiile prezumate.

2.1. Teorii instinctuale ale agresivitii

Conform acestor modele de tradiie ineist, forele activatoare ale comportamentului agresiv se
situeaz la nivel intrapsihic: impulsurile agresive sunt generate n mod spontan de organism i
ndeplinesc o funcie de aprare i de afirmare n raport cu ceilali.

Cele dou principale curente instinctuale psihanaliza i teoria etologic se deosebesc, ns, n
mod esenial prin funcia pe care o atribuie agresivitii. Astfel, pentru psihanaliz este vorba de o
reglare intern a individului, n timp ce pentru etologi agresivitatea are funcia de a asigura viaa
social i evoluia speciei.

2.1.1. Abordarea psihanalitic

Freud a propus, de fapt, dou modele succesive ale agresivitii. Primul, n 1905, consider
agresivitatea ca o reacie la frustrrile care mpiedic satisfacerea dorinelor libidinale sau
expresia geloziei (sexual jealosy). Aceast prim concepie privind agresivitatea, abandonat mai
apoi, a dat natere ipotezei frustrare - agresivitate a lui Dollard i colab., care este la originea
cercetrilor empirice asupra cauzelor comportamentului agresiv.

n 1920, odat cu apariia lucrrii Dincolo de principiul plcerii, Freud introduce un instinct al
morii THANATOS complementar lui EROS. Freud folosete adesea numele de pulsiune
agresiv (Aggressionstrieb) prii din pulsiunea de moarte orientat ctre exterior cu ajutorul
preponderent al musculaturii. Aceast pulsiune agresiv, la fel ca i tendina la autodistrugere, nu
poate fi niciodat, dup Freud, dect n legtur cu sexualitatea. Agresivitatea are un caracter
inevitabil i se poate manifesta independent de caracteristicile situaionale. El admite totui c,
ntr-o anumit msur, agresivitatea poate fi canalizat prin regulile viei n societate i prin
intermediul Supraeului.

66
Teoria pulsional a lui Freud este un principiu explicativ dar nu este analizabil n mod empiric.
Ea este contestat chiar de civa discipoli ai lui Freud, care consider agresivitatea ca un
fenomen reactiv i social.

2.1.2. Teoria etologic

Konrad Lorenz n lucrarea sa On Aggression (1966) care a contribuit la consolidarea i


popularizarea ideei naturii biologice, instinctuale a agresivitii.

Lorenz i Eibl-Eibesfeldt consider agresivitatea ca o manifestare al unui instinct al luptei


(fighting instinct,) pe care omul l are n comun cu numeroase alte organisme vii. Acest instinct,
potrivit lui Lorenz, se dezvolt n cursul evoluiei filo- i ontogenetice i ndeplinete numeroase
funcii adaptative: dispersia populaiilor animale pe o arie geografic ntins asigurnd astfel
maximul de resurse alimentare, facilitarea reproducerii i seleciei celor mai buni indivizi i
stabilirea ierarhiilor necesare n toat societatea. Agresivitatea sporete ansele de supravieuire i
conservare a speciei.

Considernd c valoarea adaptativ a agresivitii interspecii este evident, etologii i-au


concentrat atenia asupra celei dintre indivizi aparinnd aceleai specii agresivitatea conspecific
sau intraspecie. Problema care apare n acest caz este aceea c luptele dintre membrii aceleiai
specii, prin faptul c duc la rniri frecvente i uneori chiar la moarte, pot conduce la efecte
negative asupra speciei n cauz prin micorarea drastic a efectivelor ei. Acesta este motivul
pentru care la multe animale instinctul agresivitii este dublat de unul care inhib distrugerea
total a adversarului care adopt un comportament submisiv i d semne c se recunoate nvins.
Tensiunea dintre agresivitate i inhibarea ei se rezolv prin comportamentul agresiv ritualizat, n
care atunci cnd n desfurarea luptei apare evident superioritatea unuia, adversarul nvins d
semne c se recunoate ca atare iar ctigtorul, dei i-ar putea distruge oponentul se oprete i
el. La aceasta se adaug manifestrile de durere din partea victimei.

Potrivit lui Lorenz, doi factori contribuie ca actele agresive s fie mai frecvente la om. n primul
rnd datorit faptului c omul utilizeaz arme sofisticate care pot omor la distan, situaie n
care nu sunt percepute direct efectele asupra victimei i, drept urmare, aceasta nu poate induce
mil i reinere. La aceasta se mai adaug faptul c victima nu se angajeaz dect rar n acte de
linitire care joac rolul de inhibitori ai comportamentului agresiv. Realitatea demonstreaz c, de
regul, un act agresiv determin ca replic o agresiune i mai puternic care conduce la
escaladarea conflictelor mai ales n situaiile cnd sunt implicate grupuri mai mari. Instinctul de
agresiune a scpat de sub control n condiiile de via ale civilizaiei, n cazul omului avnd de-a
face cu o aa-numit selecie intraspecific malign.

n fapt modelul avansat de Lorenz este, la fel ca i cel freudian, un model hidraulic. Schemele
comportamentale sunt asociate unui potenial energetic intern generat n mod spontan de
organism. Aceast energie se acumuleaz n mod regulat iar agresiunea este declanat de stimuli
externi. Modul de manifestare i intensitatea manifestrilor agresive, la om ca i la animale, sunt
n funcie de cantitatea de energie acumulat i de prezena, respectiv importana stimulilor
declanatori n mediul nconjurtor imediat al individului. Cu ct cantitatea de energie acumulat
este mai mare, cu att va fi mai redus ca intensitate stimulul necesar declanrii
67
comportamentului. Acest model explic de ce n cazul unei importante acumulri de energie
putem asista la agresiuni spontane numite de etologi disfuncionale.

n zona nalt din Noua Guinee, populaia Dugum Dani, i face din ostiliti un mod de via,
bieii fiind antrenai sistematic i intens pentru a stpni arta rzboiului. De asemenea, n
regiunile greu accesibile din Venezuela de Sud i Brazilia de Nord unde triete populaia
Yanomamo ciocnirile ntre vecini sunt frecvente, aceti indivizi recurgnd, n mod regulat, la
substane halocinogene extrase din plante. Agresivitatea populaiei Yanomamo nu s-a rspndit
ns la grupurile nvecinate: populaia apropiat Makiritare avnd un comportament pacifist. Pe
de alt parte, polinizienii din Tahiti sunt descrii de europeni ca fiind neagresivi i cu purtri
nobile, ntre 1928 i 1962 nregistrndu-se numai dou cazuri de omucidere. n aceste comuniti
violena este sistematic supus unei atitudini de descurajare, la toate vrstele, iar dac o persoan
este suprat, ea va trebui s-si manifeste sentimentele prin cuvinte i nu prin aciuni injurioase.
Populaia Semai din Malaezia prezint, de asemenea, un interes deosebit: indivizii sunt
necombativi i manifest repulsie fa de ucidere, chiar dac este vorba despre animale. Totui,
unii dintre ei au fost recrutai n armata britanic i, ca soldai, au evideniat un comportament
violent, similar celorlali. Cnd fotii soldai s-au ntors n satele lor ei au manifestat acelai
comportament linitit ca mai nainte i aceeai reinere fa de violen.

2.2. Teorii reactive asupra comportamentului agresiv

2.2.1. Ipoteza frustrare - agresiune

Ipoteza unei legaturi ntre frustrare si comportamentul agresiv nu este noua, ea fiind prezenta si n
primele scrieri ale lui Freud. n 1939, cinci cercettori de la Universitatea Yale din S.U.A.
Dollard, Doob, Miller, Mowrer i Sears ridica aceast ipotez la rangul de teorie" publicnd
faimoasa carte Frustration and Aggression. Autorii consider agresiunea ca un comportament
reactiv, adic dependent de condiiile situaionale particulare care declaneaz acest
comportament. n formularea sa clasic, teoria frustrare - agresiune" postuleaz o relaie cauzal
universal ntre frustrare i comportamentul agresiv: nu exist nici o agresiune care s nu aib la
origine o frustrare i nu exist nici o frustrare care s se rezolve altfel dect prin agresiune.
Aceasta nseamn c orice comportament agresiv este n mod necesar generat, determinat de o
frustrare; aceasta din urm poate s nu fie ntotdeauna evident, dar aceasta nu nseamn c nu
este prezent din moment ce exist o agresiune. De asemenea, agresiunea, la rndul ei, poate s
nu fie explicit, poate fi vorba, de pild, de o agresiune nemanifestat n exterior, poate s fie
deplasat, indirect sau poate s fie ndreptat asupra propriei persoane. Oricum, potrivit autorilor
acestei monografii, agresiunea este prezent, ntr-o form sau alta.

n consecin:
orice agresiune este o consecin a frustrrii;
orice frustrare genereaz o form de agresiune.
Prin urmare, Dollard si colaboratorii sai stabilesc o legtur necesar i suficient ntre frustrare
i comportamentul agresiv. Ei definesc agresiunea ca un comportament sau secven de

68
comportament, al crui scop este s rneasc pe altul sau substitutul acestuia", iar frustrarea ca
orice aciune care mpiedic individul s ating un scop pe care i l-a propus".

Relaia dintre frustrare i agresiune este, deci, una liniar: intensitatea rspunsului agresiv este
direct proporional cu intensitatea frustrrii. Intensitatea frustrrii rezult din importana pentru
subiect a activitii blocate sau a scopului propus i din intensitatea, fora acestui blocaj. La acest
postulat de baz se adaug teze complementare, n numr de trei, innd de inhibiie, deplasarea
agresiunii i de catharsis.

a) Inhibiia agresiunii.
Interdicia, pentru subiect, s agreseze, sau blocajul agresiunii nu diminueaz n acelai timp,
dispoziia de a agresa. Firete dac comportamentul agresiv este pedepsit se produce, apare o
inhibare a manifestrii acestui comportament. n msura n care probabilitatea administrrii unor
pedepse crete, probabilitatea unui comportament agresiv se diminueaz. n ali termeni, fora
inhibiiei unui act agresiv variaz n funcie de pedeapsa anticipat. n absena posibilitii de
actualizare a comportamentului agresiv, tendina n a se angaja ntr-un astfel de comportament
rmne nsa.

Toate culturile i societile au instituit forme de pedeaps pentru aciunile agresive ce aduc
prejudicii colectivitii n ntregime, sau membrilor lor. Pedeapsa, att cea din realitatea social
informal, dar mai ales cea din sistemul formal (instituional-juridic), are rolul nu numai de a-l
sanciona sau izola pe cel n cauz, de a reduce probabilitatea ca el s mai svreasc acte
agresive antisociale, ci i de a servi drept exemplu. Prin nvarea social observaional, prin
percepia consecinelor conduitelor reprobabile, indivizii i dau seama la ce se pot atepta. Astfel
nct att pedeapsa ct i ameninarea cu pedeapsa conduc, ntr-o anumit msur, la reinerea de
la acte de violen.

Efectul pedepsei i al ameninrii cu pedeapsa nu este ns att de mare i pozitiv cum pare la
prima vedere, cum este vzut de contiina comun. Studiile experimentale arat c eficacitatea
pedepsei este condiionat de anumii factori. Bower i Hilgard consider urmtoarele condiii
necesare (luate concomitent) pentru ca pedepsele instituionale s devin eficiente:

a) pedeapsa trebuie s fie imediat, adic s urmeze ct mai repede posibil dup actul svrit;
b) s fie suficient de intens pentru a induce aversitate fa de ea;
c) s fie foarte probabil, agresorul s fie contient de probabilitatea ridicat c pedeapsa
se va produce.

Actualele sisteme juridice penale ndeplinesc n mic msur concomitent aceste trei condiii. De
la efectuarea unui act agresiv antisocial i pn la pedepsirea lui efectiv pot trece luni sau chiar
mai muli ani, intensitatea pedepsei pentru acelai act difer uneori considerabil i ceea ce este
mult mai grav multe acte antisociale care ar trebui pedepsite, nu sunt. Iat de ce, schimbri
procedurale n tradiia penal care s maximizeze intervenia condiiilor amintite ar spori
semnificativ impactul pedepselor instituionale asupra reducerii i prevenirii conduitelor agresive
antisociale.

Pe de alt parte, ns, unei astfel de poziii i se aduc obiecii datorit consecinelor nedorite pe
care le poate avea administrarea pedepselor. Astfel, cu deosebire n cazul delincvenei juvenile,
69
pedeapsa prin instituii corecionale i mai ales cea cu nchisoarea, ridic serioase probleme
datorit posibilitii nsuirii sau accenturii, n asemenea contexte, a mentalitii i conduitei
antisociale, precum i a consecinelor stigmatizarii asupra personalitii tnrului.

Nici efectul pedepsei neinstituionalizate, informale asupra comportamentului agresiv nu este


necondiionat i ntotdeauna pozitiv. E adevrat c multe studii confirm faptul c oamenii, n
decizia de a aciona agresiv sau nu, iau n calcul i probabilitatea ripostei din partea celorlali. Nu
n toate cazurile ns pedeapsa anticipat reduce violena. Escaladrile conflictelor sociale sau
etnice reprezint exemple elocvente n acest sens. n acelai timp, s-a constatat c prinii care au
recurs la pedepse mai ales la cele corporale, fizice au adesea copii deosebit de agresivi, care
odat devenii aduli provoac i promoveaz n mai nalt grad violena n familie. Se pune
ntrebarea dac nu cumva aceti prini ofer modele agresive copiilor lor intrnd n joc nvarea
modelului agresiv sau poate c, la fel ca n orice gen de atacuri repetate, se acumuleaz mnie i
furie.

Cum de nu evit individul, pe deplin contient, comportamentul delictual cunoscnd foarte bine
consecinele neplcute ale actelor sale? Este aproape un paradox ca ntr-un plan inferior al fiinei
umane s acioneze prompt i eficient reacia de aprare a organismului, instinctul de conservare,
n timp ce n planul actelor contiente individul s nu caute s se fereasc de neplcerile ce i le
pot aduce faptele sale delictuale. O.H. Mowrer explic acest lucru prin prin formularea legii
secvenei temporale n desfurarea aciunilor umane. Un act, arat el, este determinat n
efectuarea sa nu numai de consecinele sale previzibile, ci i de ocurena n timp a respectivelor
consecine. Cnd o aciune are dou consecine, cum ar fi una pozitiv (premial) de satisfacie
pentru individ, iar alta negativ, de sanciune prin pedeaps i deci neplcut, ambele teoretic
fiind egale ca pondere, atunci situaia se rezolv n funcie de consecina probabil cea mai
apropiat n timp[31]. n cazul unui act agresiv nepermis social, consecina imediat poate fi cea
plcut (mai ales n cazul unei agresiuni instrumentale), iar cea negativ este mai ndeprtat n
timp de momentul comiterii actului i comport un anume grad de incertitudine.

b) Deplasarea agresiunii. De obicei, reacia agresiv este dirijat, n mod spontan, asupra
agentului frustrant nsui. Dac ns, pentru agresor este imposibil s atace agentul frustrant
datorit, de exemplu, ameninrii punitive, atunci agresiunea este supus unei deplasri, unei
devieri. n acest caz, ea este dirijat fie mpotriva unui alt subiect reprezentnd o ameninare
punitiv mai puin puternic sau un substitut al agentului frustrant, fie ctre agentul frustrant dar
sub form deghizat (ironie, sarcasm, brf etc.). Potrivit lui N.E. Miller (1948), n cazul unei
deplasri a agresiunii, alegerea intei ar fi determinat de trei factori:
a) intensitatea dispoziiei de a agresa;
b) intensitatea inhibiiei n a agresa;
c) asemnarea, similitudinea fiecrei victime poteniale cu agentul frustrant.

Dac admitem, potrivit lui Miller, c fora inhibiiei descrete mai rapid dect dispoziia de a
agresa, n funcie de asemnarea intei cu agentul frustrant, agresiunea se va produce atunci cnd
inhibiia este mai puin intens dect dispoziia de a agresa.

Orict de bun pare acest model, el conine cteva neclariti. Prima este c el se ntemeiaz pe
afirmaia c inhibiia este generalizabil ntr-un grad mai mic dect dispoziia n a se angaja ntr-o
conduit agresiv. A doua rezid n noiunea de similitudine a stimulilor, Miller referindu-se la o
70
similitudine fizic. Dac atacul asupra agentului frustrant sau asupra eventualelor sale substitute
devine imposibil, sau dac individul are motive s cread c originea frustrrii este intern, poate
s rezulte un alt tip de deplasare a agresiunii mbrcnd forma autoagresiunii.

c) Catharsisul. Exprimarea activ a agresiunii diminueaz tendina de a agresa, i invers,


inhibiia blocheaz agresiunea s se actualizeze, dar nu diminueaz, n acelai timp, tendina de a
se angaja ntr-un astfel de comportament. Rezult c, singurul factor care poate reduce motivaia
de a agresa este catharsisul sau abreacia. Orice act de agresiune chiar i ironia, indirect sau
nevtmtoare pentru altul, ar funciona ca i catharsis i datorit acestui fapt ar diminua tendina
de a se angaja n alte acte agresive. Astfel, potrivit lui Dollard, nu este absolut necesar s rnim
pe altul, deoarece chiar i comportamente cum sunt datul cu pumnul n mas" reduc motivaia
ulterioar de a agresa.

2.2.2. Dezvoltri ulterioare i critica tezelor colii de la Yale

Taylor si Pisano (1971) concluzioneaz c un important numr dintre ele sunt n acelai timp
subiect al criticilor si controverselor. Aa de pild, frustrarea este deseori acompaniat de ali
factori susceptibili a fi, cel puin n parte, responsabili de comportamentul agresiv al subiecilor.
De exemplu, Mallack i Mac Candless (1966), compar grupe de copii frustrai i nefrustrai. n
grupa experimental copii sunt mpiedicai, de ctre un complice, s ndeplineasc o sarcin
remunerat. Numai c aceti complici au ameninat, n acelai timp, subiecii.

Pe parcursul a mai multe decenii de cercetri asupra relaiei dintre frustrare i agresiune, termenul
de frustrare a fost operaionalizat n numeroase feluri diferite i a fost golit de sensul su iniial.
Astfel, termenul de frustrare acoper o multitudine de situaii diferite: prezena de bariere
psihologice sau fizice, diminuarea sau privarea de recompense, ameninri, insulte i pedepse
diferite, eec prin blocarea atingerii unui scop urmrit de ctre individ, stimuli nocivi n general
(zgomot, disconfort, administrarea de ocuri electrice etc.). Unii autori consider frustrarea nu ca
o situaie ci ca o stare, sentiment, trstur. Astfel, experienele care au fost efectuate n cadrul
teoriei frustrare-agresiune, s-au desfurat att asupra situaiilor frustrante n sensul restrns dat
de Dollard i colaboratorii si (blocaj al unui comportament ndreptat ctre un scop) ct i asupra
unei varieti de situaii considerate ca frustrante n sens larg.

Unii cercettori au ncercat s compare mai multe tipuri de frustrare. De exemplu, Geer (1968)
constituie patru grupe de subieci masculini i i pune s rezolve un puzzle (trei grupe sunt
experimentale i o grup-martor): pentru prima grup, problema este insolubil (frustrarea este
generat de imposibilitatea ndeplinirii sarcinii); pentru a doua grup, problema este rezolvabil
dar un complice al experimentatorului mpiedic subiecii s o rezolve n timpul cerut (frustrare
personal); pentru a treia grup, subiecii gsesc soluia problemei, dar sunt dup aceea ultragiai,
insultai: li se reproeaza lipsa lor de inteligen i o absen total de motivaie (condiia insult);
a patra grup este o grup-martor. Dup realizarea sarcinii, participanii la experiment sunt
invitai, cu ocazia unei sarcini de nvaare, s transmit ocuri electrice asupra partenerului-
complice al experimentatorului. Subiecii care nu au putut rezolva problema transmit ocuri de
intensitate medie mai puin ridicat fa de subiecii care au fost mpiedicai s rezolve problema
de ctre complice. Condiia insult provoac, deci, cea mai puternic agresivitate din partea
subiecilor. Se pare c situaia frustrare personal i insult reprezint o mai mare frustrare dect
71
imposibilitatea de a rezolva sarcina. Prin urmare, condiia care reproduce fidel conceptul de
frustrare enunat n teoria frustrare-agresiune este aici mai puin puternic n a genera conduite
agresive. Pe de alt parte, alte rezultate sugerez c experina unei frustrri intense poate genera o
diminuare a agresivitii: subiecii care au fost mpiedicai s termine un test de inteligen devin
apatici i transmit mai puine ocuri electrice dect subiecii unei grupe-martor.

n consecin, din acest punct de vedere, critica tezelor colii de la Yale pare ntemeiat deoarece
introducerea de frustrri att de variate a golit de sensul su restrictiv iniial relaia direct dintre
frustrare i agresiune. De asemenea, s-a constatat urmtorul fapt: chiar dac frustrarea faciliteaz
n anumite cazuri agresiunea, ea nu genereaz ntotdeauna acest tip de comportament
clarificndu-se faptul c nu toi indivizii rspund la sentimentul frustrrii prin agresivitate, printr-
un comportament agresiv multi cad n resemnare, apatie i melancolie dupa cum nu toate
actele de violen au ca substrat frustrarea - personalul militar n rzboi i sportivii, de exemplu.
Prin urmare, legtura prezumat ntre frustrare i agresiune este mai puin puternic dect au
crezut autorii.

Pe de alt parte, avnd n vedere unele cercetri care nu las nici o ndoial asupra faptului c
agresiunea poate s rezulte i datorit altor factori, alii dect frustrarea i al doilea enun
agresiunea este ntotdeauna urmarea unei frustrri a fost, de asemenea, modificat. Astfel, statutul
social, satisfacerea tendinelor sadice, ca i incitaiile la aciune cum sunt ordinele unui superior,
ctigurile materiale sau spirituale, patriotismul sau sentimentul datoriei, pot, de asemenea, s fie
la originea conduitelor agresive. Acest fapt conduce la punerea la ndoial a afirmaiei c nu
putem avea agresiune fr o frustrare prealabil.

Putem s credem, aadar, c subiectul nu se angajeaz ntr-o conduit agresiv dect dac acest
comportament se dovedete a fi cel mai eficace n situaia respectiv. Exist alte comportamente
sau reacii la frustrare: subiectul se resemneaz sau ocolete obstacolul, de pild. Rezult c cele
dou teze ale teoriei frustrare - agresiune: agresiunea este ntotdeauna o consecin a frustrrii i
frustrarea genereaz ntotdeauna o form de agresiune, nu sunt aprabile aa cum sunt ele
formulate i nu rezist evidenei experimentale. Legtura necesar i suficient ntre frustrare i
agresiune este puternic doar n cazul n care agresiunea poate avea n mod direct un rol
instrumental eliminnd sursa frustrrii.

Tezele complementare privind mecanismele inhibiiei, deplasrii i catharsisului nu rezist nici


ele examenului empiric. Se tie, de exemplu, c agresiunea mpotriva agentului frustrant crete
probabilitatea agresiunilor ulterioare chiar i n absena unei frustrri adiionale, datorit efectelor
nvrii. Ansamblul acestor limite i rezultatele numeroaselor studii experimentale pe care
ipotezele colii de la Yale le-au suscitat, au condus la cteva modificri ce au fost aduse
formulrilor iniiale. Aceste noi formulri i corecturi ncepute de Miller, au fost continuate
ulterior de L. Berkowitz.

72
2.2.3. Modelul lui Berkowitz

Pentru Berkowitz, frustrarea nu este dect o condiie sau un facilitator, fiind necesari stimuli
externi pentru provocarea unei reacii agresive. El neag relaia automat i liniar ntre frustrare
i comportamentul agresiv, introducnd dou elemente intermediare:
1. reacia emoional la frustrare: furia;
2. prezena unor indici evocatori indispensabili actualizrii agresivitii.

El face, astfel, distincia ntre: o condiie intern (reacia emoional) i o condiie extern (indicii
evocatori). Prin urmare, frustrarea nu este o condiie suficient pentru actualizarea agresivitii,
ea d natere unei reacii emoionale, furia, care, la rndul ei, nu este, potrivit lui Berkowitz,
dect o stare de disponibilitate de a se angaja n acte agresive. n ali termeni, un stimul trebuie s
fie resimit ca perturbator (piedici, obstacole), amenintor sau aversiv pentru a provoca furia. n
plus, reacia emoional nu este ntotdeauna urmarea direct unei frustrri, ea depinde:
a. de caracterul atribut frustrrii: este ea voluntar sau involuntar?
b. de evaluarea mai general a comportamentului celuilalt n situaia
specific de interaciune victim-agresor.

Furia, ca excitaie emoional intern, este condiia necesar pentru ca indicii din mediul
nconjurtor s funcioneze ca declanatori ai unei conduite agresive. Potrivit lui Berkowitz,
pentru ca individul s se angajeze ntr-un comportament agresiv sunt necesare condiii
situaionale adecvate, adic stimuli externi asociai cu elementul provocator al frustrrii. Prezena
acestor indici evocatori devine astfel o condiie de ocuren a agresiunii. Aceti indici evocatori
pot fi asociai n mod direct cu stimuli care dau natere furiei sau pot fi semnale agresive mai
generale cum sunt armele de toate tipurile. Indicele evocator cel mai adecvat este, firete, agentul
frustrant nsui, dar indivizii sau obiectele evocndu-l pot, n egal msur, s provoace
agresiunea datorit asociaiilor multiple. Aceti indici evocatori pot fi filmele cu coninut agresiv,
persoane recunoscute ca agresive, nume de indivizi asociate cu o agresiune etc.

Berkowitz i colaboratorii si au efectuat o serie ntreag de experimente cu scopul de a arta


rolul unor diferii indici evocatori cum sunt: nume de persoane asociate cu acte agresive, imagini
cu coninut agresiv, inute vestimentare sau expresii faciale agresive. Aceste cercetri pun n
eviden modul n care asocierea indicilor evocatori cu violena declaneaz un comportament
agresiv dac ei sunt prezeni n momentul n care subiectul este furios. Procedura experimental
utilizat a fost urmtoarea: subiecii sunt informai c vor participa mpreun cu un alt subiect (n
realitate un complice al experimentatorului) la un studiu privind efectele stresului asupra
rezolvrii de probleme. Stresul este inoculat prin evaluarea soluiei de ctre coechipier, evaluare
care se face sub forma administrrii de ocuri electrice (1 - 10 ocuri). Subiecilor din prima
grup li se administreaz 1 oc, celor din a doua grup 7 ocuri electrice, n aceast a doua grup
subiecii sunt, deci, provocai prin evaluarea dur fcut de complicele experimentatorului. In
faza urmtoare, subiecii vizioneaz un film coninnd o scena de box brutal(grupa
experimental) i un film cu coninut non-violent (grupa-martor). Filmul violent este suportul
care permite ulterior asociaia ntre actorul agresiv (boxerul) si complicele experimentatorului. n
continuare, se prezint subiecilor soluia unei probleme elaborat de complice, cernduli-se s-o
evalueze prin intermediul administrrii unui anumit numr de ocuri electrice; complicele este
prezentat fie ca fiind un boxer, fie ca fiind un student. Ipoteza este c prezentnd coechipierul ca

73
fiind un boxer, el va fi asociat cu scena de box i, n consecin, cu o agresiune, n timp ce
coechipierul prezentat ca student nu va determina o asemenea asociaie. Exist, deci, dou faze:
a) inducerea unei stri emoionale negative (furia) printr-o evaluare
foarte sever (7 ocuri);
b) asociaia ntre complice i agresiune prin analogia dintre
aceta i eroul filmului violent.

Rezultatele obinute confirm ipoteza c: n situaia n care a fost vizionat n prealabil un film cu
coninut violent, complicele este atacat mai violent atunci cnd a fost prezentat ca boxer i cnd
el a evaluat n mod negativ soluia subiectului. Experimente realizate ulterior dup aceast
schem de ctre Berkowitz au artat c intensitatea agresiunii este n funcie de: inducerea furiei
i asociaia ntre complice i actorul violent.

Teoria lui Berkowitz cu toate c face apel la furie ca stare intermediar este o teorie behaviorist
n ceea ce privete rolul stimulilor declanatori, n special n ceea ce privete generalizarea
efectului stimulilor frustrani sau evocatori prin contiguitate temporal sau prin analogie. Acest
model ca i ipoteza frustrare-agresiune se refer doar la agresiunea impulsiv, caracterizat
printr-un minimum de procese cognitive mediatoare. Potrivit lui Berkowitz, cu ct excitaia
emoional este mai mare cu att subiectul este mai puin contient i deci componenta impulsiv
a agresiunii este mai important, ceea ce exclude orice explicatie a agresiunii instrumentale,
premeditata de subiect.

Mai trziu, Berkowitz revine cu noi precizari: starea psihica de afectare negativa, indusa de
evenimente, situatii sau persoane adverse, nsotita si de modificari fiziologice, este un mobil
puternic de a actiona violent, dar transpunerea lui n planul actiunii concrete depinde de o serie de
factori cognitivi (asocierea cu experiente trecute, evaluarea consecintelor comportamentale etc.).

Firete, teoria frustrare - agresiune astfel modificata, acopera un teritoriu mai extins din vasta
scena a vietii sociale. Totusi, legnd evenimentele neplacute de starile afective negative si de aici,
de agresivitate, ea sugereaza ca, ntruct asemenea evenimente sunt prezente la tot pasul,
predispozitia la violenta sau chiar violenta nsasi este o realitate cvasipermanenta, ceea ce nu este
prea ncurajator si foarte probabil nici adevarat.

2.3. Teorii ale nvrii

Teoriile nvrii sociale, una din cele mai importante contribuii la studiul conduitelor agresive,
consider contrar modelului frustrare-agresiune c un comportament agresiv, la fel ca multe alte
comportamente sociale, este dobndit prin nvare social, n msura n care poate fi obiectul
unui sprijin social sau o valorizare a imaginii de sine. Procesul de socializare nseamn i
achiziia de rspunsuri agresive, fie prin nvare direct, instrumental acordarea de recompense
sau pedepse unor comportamente fie mai ales prin observarea conduitelor i a consecinelor lor
la alii (nvarea prin observaie).

Individul are capacitatea s-i modifice comportamentul i s se adapteze la situaii specifice n


funcie de experienele achiziionate anterior.
74
Printre diferitele mecanisme de nvare n general, distingem: condiionarea clasic (I.P.
Pavlov), nvarea instrumental (B.F. Skinner) i nvarea prin observaie i imitaie (A.
Bandura); ultimele dou tipuri sunt cele care au reinut, n mod special, atenia cercettorilor.

2.3.1. nvarea direct instrumental

Ipoteza nvrii agresivitii a fost studiat dintr-o perspectiv instrumental care consider c
achiziionarea unui comportament agresiv se realizeaz dac aceste este urmat de o ntrire
pozitiv. n nvarea instrumental (nvarea prin ncercare i eroare) exist o achiziie a unui
nou mod de reaciona ca urmare a unor ncercri spontane din care doar cele care se ncheie cu un
succes sunt reinute, cele care conduc la un eec fiind abandonate. n aceste condiii, acest tip de
comportament devine o strategie pentru a obine recompense sau a evita pedepse. Astfel,
nvarea se realizeaz prin ntrire, respectiv rentrire pozitiv (succes, recompens) sau
negativ (eec, pedepse) a comportamentului subiectului.

Consecinele pozitive ale unui comportament agresiv contribuie la nscrierea lui printre schemele
de aciune posibile n situaii asemntoare. n plus, repetarea situaiilor asemntoare n care
comportamentul agresiv va fi din nou ncununat de succes va conduce la meninerea i
consolidarea acestui comportament, subiectul formndu-i convingerea c succesul ntr-o astfel
de situaie nu se va obine dect prin intermediul agresiunii. Aceast ntrire pozitiv poate fi
realizat att prin succese materiale, cum ar fi reuita n urmrirea unui scop, ct i prin succese
simbolice, cum sunt aprecierile favorabile, felicitrile venite din partea celorlali. Invers, dac
comportamentul agresiv este urmat de un eec sau de o pedeaps, are loc o inhibare a
comportamentului respectiv.

2.3.2. nvarea prin observaie

Una dintre cele mai reprezentative teorii ale nvrii sociale, ce se concentreaz asupra
achiziionrii comportamentului agresiv, aparine lui Albert Bandura. El consider c n
dezvoltarea diferitelor forme de comportament, inclusiv cel agresiv, intervin o serie de
mecanisme precum imitaia i modelarea. Bandura pleac de la premisa c indivizii nu se nasc cu
repertorii preformate ale comportamentului agresiv, ci ei trebuie s le nvee. Pentru a analiza
mecanismele acestui tip de nvare, Bandura i colaboratorii si disting, pe de o parte,
achiziionarea comportamentului iar, pe de alt parte, consecinele sale i meninerea
respectivului comportament. Subiectul achiziioneaz noi scheme de comportament agresiv prin
intermediul observrii unui model i a consecinelor pe care le are acest comportament pentru
acesta. Astfel, cnd modelul se angajeaz, ntr-o situaie dat, ntr-un comportament agresiv i
acest tip de comportament este recompensat pozitiv, este probabil ca, ntr-o situaie
asemntoare, subiectul-observator s promoveze acelai tip de comportament, chiar dac nu a
experimentat el nsui consecinele acestui comportament. Experimentele lui Bandura au
demonstrat rolul adultului ca model n nsuirea comportamentului agresiv la copii.

75
Studii cu ppua Bobo-Doll
Expunerea subiecilor la un model (filme violente, personaje reale etc.), dup care li se ofer
ocazia de a lovi sau ataca ntr-un mod oarecare o ppu n mrime natural denumit Bobo-Doll.
Pentru a msura agresivitatea, se nregistreaz frecvena i fora atacurilor mpotriva acestei
ppui. Astfel, de exemplu, Bandura, Ross i Ross (1961, 1963) au artat unor grupe de copii
filme violente n care un adult a lovit i njurat ppua Bobo-Doll. Ulterior, copiii au fost condui
ntr-o camer cu mai multe jucrii printre care i cea utilizat de ctre model astfel c ppua
Bobo-Doll este observat dup aproximativ 25 de minute. n general, rezultatele acestor studii
permit s se concluzioneze urmtoarele efecte:

1) bieii manifest mai mult agresivitate dect fetele;


2) att bieii, ct i fetele sunt mai influenai de un model masculin
dect unul feminin.
Mai mult, s-a observat c agresivitatea a crescut atunci cnd modelul a fost recompensat sau a
avut nainte legturi intense cu copilul ( prieten de familie, nvtor etc.).

Toate aceste rezultate demonstreaz impactul unui model care se manifest agresiv asupra
achiziionrii de ctre copil de noi comportamente incluznd elemente agresive. Prin urmare,
chiar dac copiii nu sunt educai expres n a fi agresivi n multe culturi se ntmpl i asta ei
nva din experien proprie sau imit persoanele semnificative i/sau autoritare. Normele
sociale elaborate n diferite contexte socio-culturale indic nu numai intensitatea i modalitile
conduitelor agresive, ci i circumstanele n care ele trebuie s se desfoare, i anume: care
persoane sau grupuri merit s fie inta agresivitii, ce fel de aciuni ale celorlali justific sau
chiar pretind a rspunde prin violen, n ce situaii agresivitatea este o modalitate adecvat sau
nu.

nvarea prin observaie joac, de asemenea, un rol important n evaluarea consecinelor unui
comportament agresiv achiziionat anterior i meninerea acestuia. Astfel, funcie de consecinele
pozitive sau negative ale comportamentului modelului apare un efect inhibitor, respectiv
dezinhibitor asupra unei conduite achiziionate mai nainte de ctre subiectul-observator. Prin
intermediul observrii consecinelor pe care le are un comportament agresiv pentru model, o
schem de comportament achiziionat anterior sufer o inhibiie sau dezinhibiie, subiectul-
observator neexperimentnd el nsui ntrirea pozitiv sau negativ suportat de model. Dac, n
mod repetat, comportamentul modelului are consecine negative, atunci acest comportament va fi
inhibat; invers, dac consecinele sunt pozitive are loc o dezinhibare i foarte probabil, ntr-o
situaie asemntoare, subiectul-observator se va angaja ntr-un comportament agresiv similar.

2.4. Abordarea cognitiv

Abordarea cognitiv pune accentul pe procesele cognitive centrale inserate ntre stimuli i
rspunsul comportamental al individului. Aa cum am vzut, conduitele agresive pot fi induse
motivaional prin crearea la indivizi a unei stri de mnie i furie. Ct din aceast stare este de
origine biologic i ct rezultatul nvarii este greu de decelat; clar este c n transpunerea unei
porniri agresive n acte efective intervin o serie de parametrii. Abordarea cognitiv face referin
la o structur cognitiv sub forma unor procese de identificare, transformare i procesare a
semnificaiei obiectelor sau evenimentelor-stimul externe, acestea condiionnd reacia
76
individului. Influena anumitor procese cognitive n nvarea prin observaie a fost subliniat si
de Bandura, care le acord ns alt statut, acela de variabile intermediare modulatoare n
achiziionarea de noi scheme comportamentale. De asemenea, teoria nvrii sociale cu toate c
face referiri i la condiiile cognitive prezente, pune accentul pe ceea ce s-a nvat n trecut.

Zillman (1978), consider c individul are capacitatea s mobilizeze procese cognitive complexe
pentru a aprecia circumstantele situaionale i rspunsul comportamental n funcie de nivelul de
excitare neuropsihic (arousal). Numai un nivel de excitare mediu ofer condiiile optimale,
permind subiectului s aprecieze circumstanele provocrii creia i este obiect. n acest caz,
rspunsul subiectului va fi n funcie de: intenia aciunii creia i este obiect, tipul aciunii, costul
i efortul pe care-l presupune reacia sa i diverse consideraii morale.

Dimpotriv, intervenia proceselor cognitive superioare este blocat n cazul unor nivele foarte
sczute sau foarte nalte de excitare a sistemului nervos simpatic. n absena medierilor cognitive,
evantaiul reaciilor posibile se restrnge i se limiteaz la comportamente reactive primare sau la
scheme comportamentale nvate anterior. n aceast situaie, individul reacioneaz cu o energie
puternic (datorit activrii simpaticului) la cele mai nensemnate ameninri, dar aceste explozii
de energie nu sunt adaptate situaiei.

Conform modelului lui Zillman, se ateapt ca subiectul care se afl ntr-o stare de excitaie
emoional ridicat s nu poat s evalueze situaia i s rspund atunci printr-o agresiune ostil.

Abordarea cognitiv nu neag, deci, rolul furiei ca stare emoional ce poate determina o reacie
agresiv, dar ncearc s explice prin procese cognitive emergena i exprimarea ei la individ.
Furia i agresiunea ostil ca rspuns la provocare, atac sau frustrare depind atunci mai puin de
intensitatea acestor provocri dect de caracteristicile care pot fi atribuite aciunii provocatorului.

n varianta ei mai specific a costurilor i beneficiilor, perspectiva cognitiv sugereaz c i


comportamentele agresive antisociale sunt rezultanta unui proces decizional, prin care, pe baza
unor informaii, indivizii doresc prin aciunile lor s-i maximizeze ctigurile. Decizia de a
aciona agresiv i antisocial este n funcie de raportul dintre costurile i beneficiile anticipate.

Gradul de raionalitate n aceste decizii depinde de mai multe variabile, putnd vorbi n acest sens
de un continuum, ce are la una dintre extreme reacii de agresivitate spontane, iar la cealalt,
comportamente antisociale calculate pn n cele mai mici detalii. La acest al doilea pol se
grupeaz acele acte agresive care urmresc lezarea unor persoane sau grupuri n vederea atingerii
unor scopuri practice i ele sunt subsumate conceptului de agresivitate instrumental. n
asemenea cazuri, nu furia provocat de cineva determin reacia agresiv, ci pur i simplu faptul
c prin agresare se obine un beneficiu.

Caracterizarea activitii cognitive a indivizilor din punct de vedere stilistic ar putea avea
consecine de ordin teoretic i practic asupra studiului comportamentului antisocial. Teoretic,
stilurile cognitive ar putea juca rolul unor variabile moderatoare pentru unii dintre factorii
identificai ca fiind importani n apariia comportamentului antisocial. Preferina pentru
prelucrarea informaiei corespunztoare unui anumit pol stilistic s-ar constitui atunci ca un factor
de risc n dezvoltarea tendinelor nspre un comportament antisocial n anumite contexte. Ca
urmare, ea ar putea explica, parial, i dependena de context a influenei exercitate de anumii
77
factori, direcia efectului lor schimbndu-se funcie de situaie. Tot din punct de vedere teoretic,
cercetarea stilurilor cognitive n contextul comportamentului antisocial s-ar integra n eforturile
care se fac recent de a afle cile diferite prin care se dezvolt la anumii indivizi, anumite tipuri
de comportament antisocial, adic aa numita analiz a cii de dezvoltare a comportamentului
antisocial (Loeber i Hay, 1997). De asemenea, ea ar putea sluji interpretrii rezultatelor obinute
la alte probe folosite cu scopul diagnozei i prognozei pentru indivizii cu tendine spre
comportamentul antisocial. Stilurile cognitive ar putea fi invocate i pentru a explica
particularitile n prelucrarea informaiei sociale identificate la persoanele cu comportament
agresiv (Dodge, 1986, citat de Reine, 1993), particularitile n dezvoltarea moralitii, n
formarea imaginii, concepiei de sine, a modelului lumii n funcie de care astfel de persoane i
regleaz comportamentul. Luarea n considerare a stilurilor cognitive ca factor explicativ ar
implica recunoaterea faptului c pentru a soluiona o problem de natur social ntr-un mod
considerat a fi acceptabil social, nu e important doar capacitatea de a elabora i a pune n
practic acea soluie, ci i capacitatea i dorina de a investi efort pentru a o aplica ntr-o anumit
situaie. De altfel, un studiu realizat de Pont (1995) arat c cei cu tendin spre comportamente
agresive nu prezint deficite n ceea ce privete capacitatea de a genera soluii, ci au o preferin
pentru anumite tipuri de soluii. Aceast preferin ar putea fi pus n legtur cu prezena
anumitor stiluri cognitive. Pe scurt, stilurile cognitive, care se consider a fi deja conturate la
vrsta adolescenei, ar aduce o contribuie important la nelegerea proceselor care conduc la
apariia comportamentelor antisociale.

Dodge i Newman (1991, n Reine, 1993) au obinut date care vin n sprijinul ipotezei potrivit
creia copiii agresivi tind s foloseasc mai puin stimulii din mediu pentru a media propriul
comportament, codnd probabil mai puin acest gen de stimuli. Astfel de date ar putea sta la baza
formulrii unei ipoteze privind legtura ntre independena de cmp, ca dimensiune stilistic, i
comportamentul agresiv, plecnd de la presupunerea c cei cu un stil caracterizat prin
independena de cmp ar coda mai puin indicii din mediu.

Vernon (citat de Gardner, 1966), evideniaz o legtur ntre mecanismele de aprare i de coping
i polii dimensiunii cognitive egalizator - difereniator. Egalizatorii ar tinde s foloseasc
represia, pe cnd difereniatorii ar tinde mai mult nspre un comportament agresiv.

Farrington (1992) evideniaz legtura dintre comportamentul antisocial i o capacitate sczut


pentru gndirea abstract. n legtur cu aceste date, cercetrile ar trebui s clarifice dac e vorba
de incapacitatea de a gndi abstract sau e mai degrab vorba de o preferin pentru gndirea
concret, lucru care ar justifica punerea n legtur a acestui comportament cu dimensiunea
stilistic abstract-concret.

Reine (1993), citnd o serie de studii, explic comportamentul antisocial prin prezena la
persoanele cu un astfel de comportament a unor disfuncionaliti ale emisferei stngi, care ar
conduce la deficite n comunicare. Dac o astfel de relaie s-ar adeveri, acest lucru ar putea
implica i existena unei asocieri ntre particularitile n prelucrarea informaiei care decurg din
asimetria n funcionarea celor dou emisfere i comportamentul antisocial.

Davidson i Jouniss (1991, n Colby i Damon, 1992) remarc faptul c dezvoltarea moral (al
crei nivel influenueneaz apariia comportamentelor antisociale) pare a fi susinut de un stil de
interaciune cu alii deschis, generativ, autoreflexiv, astfel nct aciunile morale s se nchege
78
ntr-un sistem stabil i flexibil. Un stil cognitiv caracterizat prin complexitate cognitiv consider
c ar favoriza stilul de interaciune menionat mai sus. De asemenea, Berzonsky, Rice i
Neimeyer (1990, n Jones, 1994) stabilesc, printr-o cercetare experimental, o legtur ntre cele
patru niveluri ale dezvoltrii identitii de sine propuse de Marcia (1966, n Jones, 1994) i
stilurile cognitive. Cei aflai doar n primul stadiu al formrii identitii de sine, cel difuz (cnd
individului i lipsete orice dorin de cutare a identitii de sine, i lipsete hotrrea de a se
implica n realizarea unui scop sau n respectarea unei valori), n rndul crora s-ar gsi conform
autorilor citai mai sus cel mai mare procent de persoane cu comportament antisocial, s-ar
caracteriza printr-o concentrare redus a ateniei, printr-o orientare prin evitare, represie i
complexitate cognitiv redus, adic ceea ce ei numesc stil cognitiv difuz.

Ca i concluzie: plecnd de la datele obinute de diverii autori citai, c exist, ntr-o oarecare
msur, premisele iniierii unui studiu mai amplu al unor legturi ntre comportamnetul antisocial
i diverse dimensiuni ale stilului cognitiv. Reuita unui astfel de demers ar aduce, dup cum s-a
vzut mai sus, beneficii de ordin teoretic i practic. Cercetrile ulterioare ar trebui s determine n
ce msur sunt ndreptite speculaiile fcute n aceast lucrare pe marginea datelor din studiile
citate. Astfel de cercetri vor fi ns dificil de realizat practic. Aceasta pentru c, dei existena
diferenelor individuale n modul de desfurare a proceselor cognitive este relativ bine
documentat i ea are, intuitiv, numeroase consecine practice, constructul de stil cognitiv nu are
o baz teoretic unitar. Prin urmare, lipsete i acordul cu privire la metodele cele mai bune de
evaluare a dimensiunilor stilistice i lipsesc i instrumentele de lucru care s permit o plasare
mai precis a persoanelor pe aceste dimensiuni.

Bibliografie

Bandura, A Aggression: A social learning analysis, Prentice Hall, Englewood Cliffs, N.-J., 1973.
Baron, R.A. Byrne, D. Social Psychology, Edit. Allyn & Bacon, Boston, 1991.
Baron, R.A., Byrne, D., Johnson, B.T. (1998). Exploring Social Psychology, Boston: Allyn and
Bacon
Berkowitz, L. Aggression. Its causes, consequences and control, McGraw Hill Inc, New York,
1993.
Berkowitz, L. Frustration - Aggresion hypothesis, n Psychological Bulletin, 106, 1989.
Brehm, S.S., Kassin, S.M. (1990). Social; Psychology. Boston: Houghton Miffin Company
Colby, A., Damon, W. (1992). Some Do Care. Contemporary Lives of Moral Commitment, New
York: The Free Press
Davidson, G.C., Neale, J.M. (1994). Abnormal Psychology. New York: John Wiley and Sons
Dollard, J. Doob, L.W. Miller, N.E. Mowrer, O.H. Sears, R.T. Frustration and aggression, Yale
University Press, New Haven, 1939.
Farrington, D.P. (1992). Juvenile delinquency. n J.C. Coleman (Ed.), Current issues in the
socialization of young people. London: Routledge
Fischer, G.N.,La dinamique du social. Violence, Pouvoir, Changement, Edit. Dunod, Paris, 1992.

79
Gardner, R.W. (1966). Differences in Cognitive Structure. n P.B. Warr (Ed.), Thought and
Personality, Ringwood: Penguin Books, 1970
Gorgos, C Dicionar enciclopedic de psihiatrie, Edit. Medical, Bucureti, 1987, p. 110-111.
Harvey, O.J. (1967).Conceptual Systems and Attitude Change. n P.B. Warr (Ed.), Thought and
Personality, Ringwood: Penguin Books, 1970
Huesmann, L.R. (1997). Observational Learning of Violent Behavior. Social and Biosocial
Processes. n A. Reine, P.A. Brennan, D.P. Farrington i S.A. Mednick (Eds.), Biosocial Bases of
Violence, New York: Plenum Press
I. Eibl - Eibesfeldt, Agresivitatea uman, Edit. Trei, Bucureti, 1995.
Jones, R.M. (1994). Curricula Focused on Behavioral Deviance. n S.L. Archer (Ed.),
Interventions for Adolescent Identity Development, Thousand Oaks: Sage Publications
Klein, G. (1970). Perception, Motives, and Personality. New York: Alfred A. Knopf
Laplache, J. J.B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Edit. Humanitas, Bucureti, 1994, p. 34.
Leyens, J. Ph. ,Psychologie sociale, Edit. Pierre Mardaga, Bruxelles, 1992.
Loeber, R., Hay, D. (1997). Key Issues in the Development of Agression and Violence from
Childhood to Early Adulthood, Annual Review of Psychology, 48, 371-410
Lorenz, K. Asa-zisul ru. Despre istoria natural a agresiunii, Edit. Humanitas, Bucureti, 1998.
Michaud, Y., La violence, P.U.F., Paris, 1988.
P. Ilu, Comportament prosocial-comportament antisocial, n I. Radu (coord.), Psihologie social,
Edit. Exe, Cluj-Napoca, 1994.
Perry, D.G., Perry, L.C., Kennedy, E. (1992). Conflict and the development of antisocial
behavior. n V.S. Carolyn, W.W. Hartup (Eds.), New York: Cambridge University Press
Pont, H.B. (1995). Maladjustement and socio-cognitive problem solving: The validity of
quantitative and qualitative assessment, British Journal of Clinical Psychology, 34, 53-65
Preda, V.,Delincvena juvenil, Edit. Presa Universitar Clujean, Cluj-Napoca, 1998.
Reine, A. (1993). The Psychopathology of Crime: Criminal Behavior as a Clinical Disorder, San
Diego: Academic Press
Schroeder, H.M., Driver, M.J., Steufert, J. (1967). Levels of Information Processes. n P.B. Warr
(Ed.), Thought and Personality, Ringwood: Penguin Books, 1970
Skinner, B.F Science and human behavior, Edit. Macmillan, New-York, 1953.
Sternberg, R.G. (1996). Styles of thinking. n P.B. Baltes, U.M. Staudinger (Eds.) Interactive
minds. Life-span perspectives on the social foundation of cognition. Melbourne: Cambridge
University Press
Wieviorka, M. , Societes et terrorismes, Edit. Fayard, Paris, 1988.
Wyer, R.S., Jr., Radvansky, G.A. (1999). The Comprehension and Validation of Social
Information, Psychological Review, vol. 106, 89-118

80
81