EVALUAREA FUNCTIONARII FAMILIEI

Dintre variatele sisteme de referinta pentru munca de asistare sociala, familia este de o importanta
majora fiind considerata de Zimmerman sistemul ecologic care hraneste individul
Familia indeplineste functii de ingrijire esentiale, remarca Hartman, care considera familia ca si
principalul agent al serviciului social care vine in intampinarea nevoiilor sociale, educationale si de
sanatate a membrilor sai. In interorul familiei se formeaza caractere, se invata roluri esentiale, iar
copiii sunt socializati pentru o participare responsabila la viata sociala.
Intrucat familiile joaca un rol esential in intampinarea nevoilor membrilor sai (sau esueaza in acest
proces) practicienii trebuie sa aiba abilitatile necesare evalurii functionarii familiei.

Cadrul sistematic in evaluarea functionarii familiei:

In cadrul familiei, toti membrii influenteaza si sunt influentati la randul lor, creand un sistem care
are proprietati specifice si este guvernat de un set de reguli implicite specificand rolurile, structura
de putere, formele de comunicare si modalitatile de a negocia si rezolva problemele. Deoarece
fiecare familie este un sistem unic un cadru sistematic sau un set perceptual care le va permite
sa analizeze si sa inteleaga coportamentul indivizilor in relatie cu modul de functionare a familiei.
In continuare vor fi prezentate cocepte care vor fi de folos asistentului social in intelegerea familiei
ca si sistem, si il va pregati pentru evaluarea acesteia.

1. Homeostazia familiala:
Ca sisteme, familiile isi dezvolta mecanisme pentru a mentine echilibrul sau homeostazia
structurilor ei, astfel ca acestea au tendinta de a limita repertoriul interactional al membrilor,
la o serie de comportamente familiale limitate si dezvolta mecanisme pentru a restaura
echilibrul ori de cate ori acesta este amenintat.
Minuchin, (1974) vorbeste despre tendinta familiilor de a mentine modelele preferate cat
mai mult timp posibil si sa opuna rezistenta schimbarii dincaolo de anumite comportamente
specifice. Modelele alternative de comportament sunt admise, insa numai pana la o
anumita limita a tolerantei. Atunci cand aceasta limita este depasita familia tinde sa-si
invinovateasca membrii de neindeplinirea datoriilor familiale si sa recurga la apeluri de
loialitate sau inducerea sentimentului de vinovatie.
2. Regulile familiei:
Homeostazia familiala este mentinuta in masura in care toti membrii familiei adera la un
numar limitat de reguli sau acorduri implicite care prescriu drepturile, obligatiile unui
comportament dezirabil in cadrul familiei.
Nescrise si subintelese , regulile reprezinta un set de prescriptii pentru comportament,care
definesc relatiile si organizeaza modul in care interactioneaza membrii familiei.Din moment
ce regulile sunt implicite (de exemplu legile nescrise care depasesc nivelul de constiintaal
participantilor), ele trebuie sa fie deduse din observarea interactiunilor familiale.
Exemple de reguli subintelese care dicteaza comportamentul membrilor in relatie cu alegeri
familiale vitale:
- Tatal are tot timpul ultimul cuvant
 - Este ok sa vorbesti despre sex in fata tuturor, cu exceptia mamei
- Nu spune ceea ce simti de fapt
- Este important sa respecti intimitatea celorlalti membrii ai familiei
Familiile au formulate reguli care sunt usor de recunoscut si sunt afirmate foarte explicit :
Adolescentii trebuie sa fie in casa pana la ora 10, Copiii au voie doar 2 ore de tv pe zi,
Copiii nu raspund inapoi parintilor. In evaluarea sistemului familiei, practicianul este
interesat de regulile implicite care conduc actiunile familiei, deoarece in masura in care
aceste reguli sunt disfunctionale, ele pot avea efecte ascunse asupra familiei; de exemplu
pot induce un rau emotional membrilor, limitand abilitatea familiei de a se acomoda cu
aspectele schimbarii, si restrictionand alegerile oportuunitatile de crestere.
Deoarece regulile sunt implicite, raul pe care-l provoaca familiilor trece de multe ori
neremarcat, iar membrii familiei sunt prinsi in situatii in care comportamentul loveste dictat
de forte de care ei nu sunt constienti. Aderand la regulile disfunctionale, membrii familiei
deseori perpetueaza si intaresc comportamentul problematic de care ei se plang.

Secvente de interactiune

Pentru a putea intelege cat mai bine regulile familiale, practicianul trebuie sa acorde o mare
atentie secventelor de interactiune ce au loc intre membrii familiei.Asadar in fiecare familie se
joaca un scenariu, o serie de tranzactii in care se manifesta redundante de comportament si
comunicare.Analiza acestora poate duce la descoperirea modelelor de adaptare functionalesi
disfunctionale utilizate de membri ai familiei sau de intreaga familie.in familii cu probleme, aceste
scenarii sunt distructive, intarind comportamentele neadaptate si normele disfunctionale.Analiza
acestora poate duce la descoperirea modelelor de adaptare functionale si disfunctionale utilizate
de membrii ai familiei sau de intreaga familie.In familiile cu probleme, aceste scenarii sunt
distructive,intarind comportamentele neadaptate si normele disfunctionale.
Observarea acestor secvente interactionale distructive,ofera informatii referitoare la stilul de
comunicare, la comportamentul disfunctional al indivizilor precum si la modalitatea in care toti
membrii familiei intaresc interactiunile disfunctionale.

Dimensiuni ale evaluarii familiei:

In cadrul acestui capitol vor fi prezentate dimensiunile evaluarii functionarii sistemului

familial, care reprezinta un ghid in cercetarea si organizarea informatiilor detinute despre sistemul
familial. Aceste dimensiuni ne vor ajuta sa clarificam patternurile interactionale specifice, si sa
evaluam aspectele functionale si disfunctionale ale operatiunilor din cadrul sistemului ceea ce
constituie o faza preliminara, necesara pentru planificarea interventiilor de schimbare.
Principalele dimensiuni studiate se vor referi la:
1. Structurile de putere ale familiei
2. Procesele decizionale familiale
3. Afecte si sentimente exprimate in familie.
4. Scopuri ale familiei
5. Modele cognitive si mituri ale familiei.
6. Roluri.
7. Stiluri de comunicare intre membrii familiei.
8. Modalitati de rezolvare a confliectelor in familie
9. Fortele din familie.
Acasta lista contine criteriile de baza in evaluarea functionalitatii familiei.

Structuri de putere in familie:

In stransa relatie cu procesul formarii subsistemelor si cu negocierea coalitiilor intr-o familie,

se afla vicisitudinile reactiilor de putere in cadrul sistemului. Prin putere intelegem, capacitatea
unui membru al familiei de a induce schimbari in comportamentul atlui membru. Totodata, cu cat o
persoana este mai capabila sa satisfaca nevoile celorlalti membrii ai familiei, cu atat acea
persoana este mai puternica in cadrul familiei. In aceste nevoi sau trebuinte se inscriu cerinte de
suport material, rang social, dragoste, afectiune si intelegere, elemente pe care o persoana este
capabila sa o acorde altora.
Toate familiile isi dezvolta o structura de putere care defineste influenta relativa pe care
fiecare membru o are asupra altor membrii ai sistemului, si cine, si in ce masura va participa la
procesul decizional. Prin dezvoltarea acestei structuri de putere, sistemele dobandesc capacitatea
de a mentine comportamentele indivizilor in limitele acceptate de a furniza conducerea necesara
pentru mentinerea functionarii familiei si maximizarea posibilitatilor de supravietuire a grupului.

Distributia si echilibrul puterii:

In general, familiile sunt vazute ca o singura structura de putere monolitica fie sotul,fie sotia
ia toate deciziile, sau ambii participa in mod egal. De fapt,intr-o familie exista mai multe structuri de
putere. Sotiile pot sa aiba o mai mare influenta in luarea anumitor decizii, iar sotii in altele, in
functie de intelegerile dintre cei doi. Astfel, din moment ce ambii parteneri sunt implicati in luarea
deciziilor privitoare la familie (desi poate nu in aceeasi masura) este important sa determinam cine
si in ce decizii are cea mai mare influenta si cum este distribuita puterea in familie, stabilindu-se
astfel o balanta a puterii decizionale.
Si copii joaca un rol important in aceasta structura de putere, ei avand capacitatea de a
influenta deciziile luate de sot sau de sotie, asumandu-si astfel si un rol decizional.
Minuchin ( 1974 ) a observat ca anumite familii dezvolta un copil parental care se ocupa
de treburile parintilor in absenta acestora. Daca acest copil este delegat corespunzator ca avand
autoritate, atunci sistemul familial poate sa functioneze uniform si calm iar copilul poate sa-si
dezvolte simtul responsabilitatii si anumite capacitati peste cele adecvate varstei sale. Daca parintii
renunta in a-si mai asuma responsabilitatile si nici nu confera in mod explicit autoritate altui
membru al familiei, copilul va fi fortat sa preia controlul si responsabilitate luarii deciziilor care sunt
peste capacitatea luarii deciziilor care sunt peste capacitatea varstei sale , ceea ce poate produce
stres care deseori cauzeaza rebeliunea adolescentina si proasta indrumarea celor mai mici.
Cultura joaca un rol important in alocarea puterii in cadrul familiilor. De exemplu Zaborowski si
herzog ( 1952 ) fac descrierea unei evreice. Era o evreica perfecta, rabdatoare, muncitoare,
curata, tacuta, supusa lui Dumnezeu si sotului sau, devotata copiilor sai...propria sa fiinta nu era
importanta.
Multe culturi sunt exclusiv orientate spre barbat, definind rolul femeii ca fiind subordonata
barbatului, lipsind-o de orice fel de putere.
Din cauza mai multor factori complexi, incluzand industrializarea, un nivel mai inalt de
educatie al femeii si intrarea sa pe piata muncii si miscarea pentru drepturi egale, familiile din
societatea vestica tind sa se indrepte spre o definire mai egalitara a rolurilor barbat femeie, chiar
si asa multe familii continua sa sufere din cauza dificultatilor de rezolvarea discrepantelor dintre
definirea traditionala si cea egalitara a rolurilor barbat femeie.
Stuart ( 1980 ) creeaza un program numit gramul de putere pentru a aprecia inegalitatile
de putere in cadrul unui mariaj si pentru a se asigura de variatele arii de decizie in care se
presupune ca individul are autoritate in luarea deciziilor. Acesta ofera sotilor o lista de probleme in
care cuplurile iau de obicei deciziile impreuna care include urmatoarele aspecte:
1. Unde locuieste cuplul.
2. Ce slujba isi ia sotul.
3. Cate ore lucreaza sotul.
4. Daca lucreaza sotia.
5. Ce slujba isi ia sotia.
6. Cate ore lucreaza sotia.
7. Numarul de copii din familie.
8. Cand sa recompenseze sau cand sa pedepseasca copiii.
9. Cat timp sa petreaca cu copii.
10. Cand sa aiba contact social cu rudele.
11. Cand sa aiba contacte sexuale.
12. Cum sa faca sex.
13. Cum sa cheltuiasca banii.
14. Cum si cand sa-si urmareasca propriile interese.
15. Cand si la care biserica sa mearga.
Apoi fiecaruia dintre soti i se cere sa estimeze cine are responsabilitatea luarii deciziilor in
mod obisnuit, in ce masura, in ce probleme, utilizand urmatoarea scala:
1. Aproape intotdeauna sotul ia deciziile
2. Sotul dupa consultarea sotiei
3. Amandoi impart deciziile in mod egal
4. Sotia ia decizii dupa consultarea cu sotul
5. Aproape intotdeauna sotia ia deciziile

Dupa realizarea acestui lucru sotii sunt rugati individual sa estimeze ariile de decizie in functie
de autoritatea dorita si in final cuplurile sunt rugate sa negocieze o balanta dezirabila de putere in
problemele care prezinta cea mai mare importanta pentru relatia lor.
Avand in vedere cele de mai sus acest instrument cuprinde trei faze:
1. Pentru prezent
 2.Cum ar dori sa fie
3. Negocierea zonelor fierbinti pentru soti si a unor noi reguli de luare a deciziilor

Modificari in structura de putere

In aprecierea sistemului familial este critica intelegerea faptului ca puterea de baza a unei familii
se poate schimba odata cu aparitia unor factori stresori,interni sau externi care supun sistemul la o
presiune la care familia trebuie sa se adapteze.De exemplu, contributia sotiei cu un venit
independent creste puterea acesteia in cadrul familiei, prin urmare cu cat este mai inalt nivelul de
educatie al femeii in raport cu cel al sotului, cu atat este mai mare puterea ei. Astfel cu cat creste
numarul de femei care intra pe piata ocupationala sau urmaresc obtinerea unui grad cat mai inalt
de educatie ca urmare a schimbarilor sociale permanente, cu atata par schimbari mai dinamice in
balanta de putere a familiilor.
Puterea de baza a familiei se poate schimba insa si ca rezultatal al altor factori.Influenta sau
autoritatea unei figuri cu putere se poate diminua daca persoana respectiva nu dovedeste control
eficient in perioade de criza.Pe de alta parte, daca acesta manuieste cu succes o criza puterea sa
creste in mod evident.
In cazul familiilor emigrante schimbari de putere pot sa apara cand barbatul nu-si gaseste un loc
de munca stabil in noua tara.De exemplu in familiile portoricane sensul expresiei a fi un barbat
intreg(macho completo) are mare legatura cu ceea ce inseamna sa lucrezi sa fii un protector si un
furnizor pentru propria familie.
Atunci cand barbatul nu poate sa-si gaseasca o slujba si o face femeia,rolurile se inverseaza
cauzand presiuni puternice asupra familiei,reorganizand puterea in familie si deseori determinand
sotia sa-si dispretuiasca sotul, pe care nu-l mai poate vedea ca pe un macho(Mizio, 1974).
Familiile intalnesc o multitudine de situatii stresante (pierderea locului de munca, boli psihice,
accidente,intrarea sotiei pe piata muncii) care pot sa puna la incercare echilibrul de putere si sa
cauzeze schimbari drastice.De fapt impactul emotional a acestor factori determina lupta pentru
putere si control intre membrii familiei.
Astfel in asistarea sistemelor familiale nu trebuie doar sa determinam modul in care este
distribuita puterea ci si daca in conditiile aparitiei unor schimbari echilibrul puterii este
amenintat.De asemenea trebuie sa evaluam masura in care regulile familiei permit sistemului sa
realoce puterea in mod flexibil si sa ajusteze rolurile pentru a face fata situatiilor de schimbare.In
final trebuie sa evaluam cum vad sotul si sotia investitiile de putere din cadrul familiei, deoarece
este posibil ca ambii soti sa fie multumiti de un anumit aranjament chiar daca acesta distribuie
puterea in mod inegal, in aceasta situatie nu trebuie sa incercam sa facem ajustari daca nu apar
probleme semnificative in acest aspect.

Puterea informala, detinatorul ascuns al puterii in familie

Este important sa avem in vedere faptul ca intr-o familie puterea poate fi detinuta explicit de
cineva, dai si implicit,tacit de altcineva.De exemplu, unul dintre parteneri este recunoscut formal ca
fiind detinatorul puterii in familie,acesta este de obicei sotul, avand mai multe resurse
economice,un statut social si prin urmare mai multe de spus in luarea deciziilor privitoare la
familie.Totusi puterea ii poate fi uzurpata prin formarea de diferite coalitii in cadrul familiei,cum ar fi
o alianta intre copil si bunica slabeste substantial puterea parintilor.In mod similar, intr-o familie
patriarhala, dominata de barbat,mama si fiica pot forma un bloc de putere care poate submina
autoriatatea tatalui.
Desi majoritatea culturilor par dominate de barbati, asistentii sociali nu trebuie sa se grabeasca
in a trage concluzii referitoare la detinerea puterii in cadrul familiei.La un nivel acoperit, ascuns
femeia este cea care de multe ori detine rolul de conducator
Puterea ascunsa pe care femeile o au in anumite culturi in ciuda statutului lor subordonat a fost
definita ca fiind un paradox, de catre unii autori.Vorbind despre femeile italiene, Rotunno si
Mc.Goldrick(1982,pag 347) observa ca in ciuda faptului ca barbatii reprezinta figura autoritara
centrala ...si femeile sunt considerate servitoarele lor...mama...joaca un rol foarte puternic, in
special in ceea ce priveste afectiunea fiului sau (lucru pe care sotia nu poate sa nu-l observe).
Acelasi tip de paradox a fost observat si in cultura evreiasca de catre Herz si Rosen(1982, pag
374) sotiile erau de multe ori considerate inferioare sotilor lor.Pe de alta parte insa erau extrem de
puternice in rolul pe care il indeplineau in casa.In viata de zi cu zi ele iau conducerea luand decizii
importante in legatura cu destinul familiilor lor acesta este desigur un paradox: femeile sunt
puternice insa in acelasi timp sunt obligate sa nege acest lucru, asumandu-si un rol mai putin
important in familie .
Unele persoane isi exercita puterea ascunsa intr-o familie utilizand mijloace emotionale sau
psihice. Un astfel de exemplu este descris de Haley: o familie proaspat emigrata din Germania in
SUA ii ceer ajutorul pentru a vindeca o mare obsesie a femeii manifestata prin spalarea mainilor si
corpului de nenumarate ori pe zi.Explorand familia, Haley descopera o structura de putere in mod
traditional masculina- sotul pretindea sotiei supunere completa, purtandu-se tiranic.Incercand sa
obtina controlul asupra comportamentului sotiei el i-a impus numarul de dusuri pe zi si ora la care
sa le faca.Incapabila sa se opuna in mod deschis sotului, cu exceptia spalarii mainilor sotia
accentueaza acest simptom, folosindu-l ca pe o arma si in alte situatii- sotul ii cere sa fie casa
curata, dar ea nu o poate intretine pentru ca de indata ce incepe sa faca curatenie trebuie sa se
spele pe maini, astfel sotul este cel care ajunge sa faca curatenie.Asadar dupa cum afirma Haley,
desi sotul insista sa fie stapan deplin in casa el este detronat printr-o simpla spalare a mainilor.
Ca si adultii, si copiii pot sa castige controlul in familie prin manipulare simptomatologiei
externe.Astfel de copii primesc cel putin satisfactie de moment prin atentia primita in urma
izbucnirilor si escapadelor lor, episoadelor psihotice etc.De asemenea copii etichetati ca rai,
bolnavi, slabi sau diferiti au nevoie de atentie si consideratii speciale, mai mult jucarea acestui rol ii
scuteste deseori de responsabilitati si de necesitatea confruntarii cu realitatea dincolo de limitele
stabilite de familie.
Trebuie sa mentionam si faptul ca de multe ori familia suporta tacit perpetuarea acestor
simptome prin dezvoltarea unor patternuri specifice de comportament.Parintii suporta sau chiar
intaresc comportamentele criticabile ale copiilor prin neputinta de a rezista amenintarilor, pedepse
amanate, interesul sau deinteresul fata de simptomele copilului.
Evaluarea puterii:

In evaluarea structurii puterii in cadrul sistemului familial trebuie avute in vedere o serie de
factori si anume:
- ce trebuie sa examinam, cine este desemnat ca lider in mod formal, in ce masura puterea este
detinuta in familie de coalitii ascunse si in ce masura puterea ascunsa este detinuta de membri
care manifesta o simptomatologie extrema, si nu in ultimul rand trebuie sa luam in considerare
rolul culturii in determunarea distribuirii puterii in cadrul sistemului familial.
De retinut este si faptul ca lupta pentru putere , la fel ca si coalitiile distructive care se
formeaza ca si rezultat al acestei lupte, se manifesta deseori in procesele familiei , in dinamica ei.
Observatiile asupra interactiunilor din cadrul familiei de obicei scot la iveala un proces emotional
incarcat in care sunt propuse, acceptate, modificate, blocate, testate, rupte, respinse si tradate
coalitii formate in cadrul familiei, intr-un proces constant si continuu ( Sluzki, 1975, pag69 )
presupunand lupta pentru putere ( cine detine controlul asupra cui ) Informatii cheie in legatura cu
acest proces pot fi obtinute avand in vedere urmatoarele intrebari in timpul examinarii familiei:
1. Cine ce face si cine comenteaza asupra acestui lucru?
2. Cine vorbeste in numele cui?
3. Cine vorbeste primul?
4. Cine vorbeste in acelasi timp cu altcineva?
5. Cine pe cine intrerupe?
6. Cine este de acord cu cine?
7. Cine vorbeste cel mai mult?
8. Cine decide cine va conduce?
9. Ale cui idei sunt in general acceptate atunci cand familia trebuie sa ia o decizie?
10. Cine pare sa aiba ultimul cuvant in luarea deciziilor, indiferent cui ii apartine ideea pe care
familia o discuta?
Asadar, ceea ce ne intereseaza este functionalitatea structurii de putere in intampinarea
nevoilor psihologice si promovarea sanatatii sistemului. Intrebarile de evaluare referitoare la
functionalitatea structurii de putere includ:
1. Este structura de putere a familie destul de stabila pentru a permite sistemului sa- si
mentina functiile de baza intr-o maniera disciplinata, sau structura de putere se schimba pe
masura ce membrii se lupta pentru putere?
2. Baza de putere o detine subsistemul executiv sau o coalitie ascunsa?
3. Sunt membrii familiei multumiti de acesat impartire relativa a familiei?

Procesele decizionale in familie:

Stilul decizional este strans legat de problema detinerii puterii in familie. Familia se
caracterizeaza din acest punct de vedere Familia se caracterizeaza din acest punct de vedere pe
o scara cu doua extreme : de la grupul familiei fara lider, in care nimeni nu are puterea de a
organiza luarea de decizii, pana la familia in care o persoana detine controlul strict si rigid asupra
luarii deciziilor.
 Desi stilul decizional este esential in functionarea sistemului , familia in cele mai multe cazuri
nu alege in mod constient un mod special de operare in luarea deciziilor, de cele mai multe ori se
adopta stilul decizional al familiei de origine a celor doi soti. Conflictele persistente din anumite
familii se datoreaza de cele mai multe ori incapacitatii sotilor de a rezolva , in timp, la un nivel
acoperit, diferentele de asteptari privitoare la distrbuirea puterii si stilului de a lua deciziile. Pe
masura ce apar copii in cadrul sistemului, este posibil ca si ei sa fie atrasi in interiorul conflictului
pe masura ce nici unul dintre parinti nu iese complet invingator in lupta pentru putere.
Pentru a putea evalua functionalitatea proceselor decizionale din familie, este important sa
intelegem ingredientele vitale care sunt inerente in rezolvarea efectiva a situatiilor problema din
cadrul sistemului familial.
Aceste ingrediente sunt:
1. Luarea deciziilor pretine un feed-back deschis si autoexprimarea intre membrii familiei. Satir
(1967 )calsifica sistemele interpersonale in 2 categorii, in functie de autonomia individuala a
membrilor sistemului si libertatea sa de exprimare in cadrul acestuia. Avem astfel: sisteme
inchise si sisteme deschise.
Membrii unui sistem inchis trebuie sa aiba aceleasi opinii, sentimente, dorinte, insa de
asemenea trebuie sa fie atenti la ceeea ce spun deorece o exprimare prea deschisa face ca ei sa
fie considerati devianti, sau etichetati ca nebuni de catre ceilalti membrii ai sistemului, opiniile
diferite fiind privte ca amenintatoare , cerandu-li-se sa se abtina in vederea ramanerii in sistem.
In schimb, sistemul deschis permite schimburi de pareri intre membrii sai, detinerea de
opinii, atitudini si sentimente diverse fara a fi judecati in sens negativ. Diferentele sunt privite ca
fiin naturale si sunt considerate bine venite, mai mult, membrii sistemului utilizeaza mecanisme ca
negocierea diferentelor, compromisul, acceptarea parerilor contradictorii. Intr-un sistem deschis,
membrii acestuia pot sa spuna ceea ce gandesc fara teama autodistrugerii sau a ranirii celorlalti
membrii ai sistemului
In sistemele care nu permit feed-back-ul in ceea ce priveste sentimentele, preferintele si
opiniile, membrii sai sunt presati sa-si ignore propriile nevoi si dorinte si sa se conformeze, fara
dreptul de a se plange la procesele prost-adaptative din cadrul sistemului. Fara un feed-back
deschis si autoexprimare libera, procesele decizionale nu raspund nevoilor membrilor individuali,
nevoi care apar pe masura ce sistemul trece prin diferite faze de tranzitie si dezvoltare care cea
adaptari la factori stresori interni si externi si la crize.

2. Procesul efectiv de luare a deciziilor necesita din partea fiecarui membru al familiei un set
de atitudini, incat toti membrii sistemului conteaza , nevoile lor vor fi luate in considerare in
luarea deciziilor care il pot afecta pe membrul respectiv.
Satir ( 1967 ) identifica in acest sens patru solutii:
a) Persoana isi neglijeaza propriile interese ( Eu nu contez ). Actionand din aceasta pozitie
oamenii trateaza diferentele folosind supunerea, scuzarea, acordul in negocielile cu ceilalti
indiferent de nevoile lor reale.
b) Persoana il neglijeaza pe celalalt ( Tu nu contezi ). Din aceasta pozitie se utilizeaza in
exces refuzul, invinovatirea celuilalt, acuzatiile aduse celuilalt, nelasand nici o sansa de negociere
a unor puncte de vedere diferite.
 c) Persoana se autoneglijeaza si il si neglijeaza pe celalalt ( Nici unul nu contam ). Ea
opereaza prin parasirea campului sarcinii, schimbarii subiectului discutiei, prin discutiei, prin
discutii irelevante, care nu conduc la posibilitatea unor negocieri deschise si directe.
d) Persoana ia in considerare cererile tuturor partilor implicate ( Eu contez, dar conteaza si si
ceilalti la fel ). De pe aceasta pozitie persoana negociaza deschis si clar diferentele cu ceilalti si le
permite si acestora saa fac la fel.
Satir descrie cea de-a patra pozitie ca fiind singura solutie viabila in negocierea diferentelor
dintre sine si ceilalti, ea permitand membrilotr sa se dezvolte in mod individual, ramanand in
acelasi timp parte a sistemului. Prin cotrast celelalte trei parti pozitii promoveaza supravietuirea
individuala pe seama celorlalti membrii ai familiei, cauzand conflicte, intrigi si resentimente in
cadrul sisemului, ceea ce poate bloca dezvoltarea familiei. Inainte ca familia sa devina un cadru
optim pentru dezvoltarea individului, toti membrii trebuie sa fie luati in cosiderare, in sensul ca
trebuie sa se tina cont de nevoile lor in luarea deciziilor care ii afecteaza. Fiind constienti de faptul
ca in luarea deciziilor se tine cont de nvoi si nu de putere, membrii familiei vor contribui in mod
productiv la acest proces. De exempl, si copii trebuie sa-si exprime opiniile, chiar daca puterea
este detinuta de parinti.
3. Procesul decizional pretinde membrilor familiei sa gandeasca in termeni de trebuinte mai
degraba decat solutii. Familia este deseori conditionata de experientele de viata sa gandeasca
solutiile problemelor in termeni dihotomici, ( Fie facem cum vrei tu, fie cum vreau eu, unul dintre
noi trebuie sa piarda ). Acest mod de gandire exclude practic negocierea si compromisul. Uneori,
el ia forma: Daca ma iubeste o sa faca ce vreau eu. Daca nu faci cum vreaueu, esti rau. ( Satir
1967 )
Concentrandu-se pe cuplul pierede castiga in solutionarea problemelor, membrii familiei evita
orice tip de negocieri care pot deriva din nevoile celor implicati. Nevoile incluzand, de exemplu,
nevoia de a fi crezut, nevoia de a fi luat in considerare, de care ar trebui sa se tina seama pentru a
ajunge la o solutie satisfacatoare pentru toti.
4. Procesul decizional pretinde membrilor sai producerea de alternative, ceea ce se apropie
mult de modul de a lucra in grup, numit brainstorming ; membrii familiei sunt chemati sa ofere
diferite optiuni indiferent de realismul lor fara a fi criticati sau cenzurati.
In acest caz, asistentul social este chemat sa determine pana la ce nivel familiile identifica
alternative, in contrast cu celalalt stil si anume de a se certa asupra celor doua solutii concurente.
5. Procesul decizional necesita din partea membrilor familiei, abilitatea de a cantari
alternativele. Luarea deciziilor se poate face dupa ce au fost stranse toate informatiile privitoare la
problema respectiva si au fost ascultati toti membrii familiei sau din contra, deciziile pot fi luate in
mod impulsiv, fara strangerea de informatii relevante sau fara a lua in considerare nevoile
membrilor familiei in relatia cu posbiliele solutii.
6. Procesul decizional eficient, necesita de asemenea finalizarea deciziilor, cu acordul si
participarea tuturor, prin acordarea de diferite sarcini fiecarui membru al familiei.
Planul punerii in aplicare a unei decizii este la fel de importanta ca si luarea ei. Unele sisteme
sunt atat de dezorganizate si haotice incat membrii lor au mari dificultati in luarea deciziei, sau in
punerea in aplicarea a acesteia.In alte sisteme, membrilor le lipseste motivatia necesara in
vederea finalizarii deciziei, deoarece punctul lor de vedere nu a fost luat in considerare in procesul
de luare a deciziei respective. Asadar, un punct de baza in evaluarea familie pentru asistentul
social este de a verifica gradul in care membrii familiei finalizeaza decizia.
7. Procesul decizional pretinde si existenta posibilitatii de reevaluare si reconsiderare a
deciziilor deja luate pe baza unor informatii sau nevoi nou aparute. Din acest punct de vedere
unele sisteme sunt mult mai flexibile decat altele.
Retineti ca intotdeauna, pentru evaluarea stilului decizional al familiei trebuie cautati patterni
functionali si disfunctionali in toate aceste zone. Amintiti-va de asemenea ca abilitatile de luare a
deciziilor prezentate mai sus incurajeaza optimul de functionare a familiilor asa cum este perceput
in culturile vestice. Aceste abiliatati lipsesc de obicei din familiile cu probleme si deseori nu sunt
suficient de dezvoltate nici macar in familiile functionale din culturile vestice. Astfel de abiliatati
lipsesc cu desavarsire din familiile apartinand altor grupuri culturale. De aceea ele nu pot fi aplicate
cu forta in aceste familii, decat daca suntem siguri ca ele vor facilita functionarea familiei sinu vor fi
cauza unor rupturi prin faptul ca demoleaza niste modele ( patternuri adanc intiparite si
sanctionate cultural )

Afecte si exprimarea sentimentelor in familie:

Lewis (1976 ) spune ca sentimentele exprimate in familie sunt in stransa legatura cu

structura sisemului. In cadrul unui sistem cu granite rigide , structura neclara si nediferentierea
membrilor, dispozitiile afective predomnante par a fi de neajutorarae, disperare, depresie,
anxietate, ostilitate culpabilitate, cinism sau apatie. Comentand toate acestea, mai tarziu ( 1977 )
Beavers speculeaza asupra motivelor pentru care un asemenea climat negativ creeaza
disfunctionalitati. El crede ca punctul central ar fi asteptarile fiecaruia din partea celorlalti.
In familiile cu probleme, membrii lor cred ca diferentele de opinii in mod inevitabil au un rezultat
distructiv, ca interactiunile umane sunt in mod necesar de opozitie. A aprecia aceasta expectanta
inseamna a intelege rezultatul modelelor comunicationale perturbate: prevenirea conflictelor.
Explica de asemenea, dispozitia afectiva neplacuta ce predomina in aceste familii din moment ce
alternativa ar fi evitarea conflictului, ramanand astfel singur, fie de a te angaja in conflicte, ceea ce
ameninta eul, relatiile lui si sistemul familial.
Prin contrast, Beavers arata ca in familia cu o functionaliatate optima, gasim o atmosfera
optimista, calda si afectuoasa, bazata pe sentimentul ca diferentele dintre oameni pot produce
satisfactie, iar deschiderea spre altii si exprimarea clara a sentimentelor vor fi recompensate
pozitiv.
Chiar daca familia, privita ca intreg, dezvaluie o caracteristica a familiei cu privire la dispozitia
si tonul afectiv, si anume ca exista si stiluri individuale care variaza de-a lungul unei scale, admisa
in familie. Unele persoane par amorfe emotional, cu mari dificultati in a intra in orice tip de relatii
ineractionale, deoarece nu sunt in stare sa se exprime suficient de clar si intens. Altele par a fi
capabile doar un anumit tip de afect: vinovatie, manie si nu si cele de tandrete si dragoste. In timp
ce unele persoane raspund greu la emotiile altora, alte persoane sunt un adevarat barometru
sensibil si imediat. In final, unle persoane sunt in mod incurabil optimiste, in timp ce altele sunt
pesimiste.
Masura in care membrii familiei sunt capabili sa-si exprime dragostea si grija unii pentru altii
reprezinta dimensiunea esentiala a evaluarii. Clientii variaza mult intre ei in modul in care sunt in
stare sa se exprime. De exemplu: raspunzand la intrebarea asistentului social, daca i-a spus
vreodata fiicei ca o iubeste, un client a declarat: N-as putea face asta niciodata. A-si manifesta
dragostea prin atingere fizica sau alte expresii nonverbale este foarte dificil pentru unii.
Multi parinti nu-si mai alinta copiii (nu-i mai strang in brate ) dupa ce acestia sunt destul de
mari ca sa se imbrace, sa manance si sa se ingrijeasac singuri. Prima dintre cerinte in evaluarea
afectelor este de a aprecia stilu familial prin urmatoarele:
1. In ce masura sunt exprimate verbal sau nonverbal dragostea si afectiunea si de catre cine ?
2. In ce masura aceste comportamente sunt percepute si ageeate de catre destinatar ?
3. In ce masura este membrul de familie nesatisfacut de nivelul slab al mesajelor afecuoase de
la el spre altii si de la altii spre el?
4. In ce masura doreste individul cresterea numarului de mesaje afectuoase de la el spre altii si
de la altii spre el?
5. Cat de fexibili sunt indivizii si sistemul ca intreg pentru a face schimbari in aceasta zona?
Care sunt limitele la toleranta?